1. Organizarea si continutul asistentei chirurgicale stomatologice.

Structura sectiei (cabinetului) de

chirurgie OMF.
Asistenta stomatologica chirurgicale se acorda in cadrul policlinicilor de larg profil, stomatologice sau in cadrul
spitalului. Cabinetul chirurgical – amplasat la ultimul etaj; trebuie sa corespunda normelor igieno-sanitare si
rigorilor de protectie a muncii, tehnicii de securitate, etc. In cabinetul chirurgical trebuie sa fie obligatoriu asigurata
alimentarea centralizata cu apa rece si calda, canalizare, containere cu capac pentru colectarea deseurilor si
materialelor contaminate.
Trebuie sa fie obligatoriu asigurata alimentarea centralizata cu energie electrica si o sursa autonoma de energie
electrica.
Hol – 0,3m2/pers, min 18m2
Registratura – min 10m2 (5m2/functionar)
Suprafata cabinetului – min 14m2 (+10m2 pentru fiecare fotoliu adaugator)
Sectia OMF:
- Cabinet chirurgical
- Saloanele
- Postul asistentei medicale
- Sala de pansamente (septica/aseptica)
- Sala de proceduri
- Cabinetul medicilor, asist. Med., infirmierelor
- Sufrageria (pt bolnavi)

2. Istoricul dezvoltarii chirurgiei OMF in RM.

Catedra chirurgie oro-maxilo-faciala (OMF) a fost fondata in anul 1961. Pâna la 1 iulie 1968  sef al catedrei a
fost Nicolai  Fetisov, Savant Emerit, doctor habilitat in medicina, profesor universitar . In aceasta perioada cu
suportul  conferentiarilor  V. Titarev,  A. Gutan, V. Ocusco au fost puse bazele clinice ale catedrei, au fost trasate
directiile principale de dezvoltare a specialitatii, a fost initiata pregatirea prin doctorat si secundariat clinic a cadrelor
nationale.
Din 1968 pâna in 1994 catedra a fost condusa de profesorul Arsenie Gutan.  In aceasta perioada potentialul
stiintifico-didactic al catedrei a crescut considerabil, a fost perfectionat procesul de studii, au fost modernizate
bazele clinice, a fost organizat cursul de instruire postuniversitara,  ulterior  acesta fiind transferat in componenta
facultatii de perfectionare a medicilor.
In perioada 1995 – 2012 catedra  a  fost condusa de catre Dumitru Scerbatiuc, doctor habilitat in  medicina, profesor
universitar. Din 2010, la initiativa colectivului, catedra poarta numele eminentului savant si pedagog Arsenie Gutan.
In anul 2013 in componenta catedrei a fost transferat  cursul de chirurgie OMF  si implantologie orala a Facultatii de
Educatie Continua in Medicina si Farmacie si, actualmente, ea se numeste Catedra Chirurgie Oro-Maxilo-Faciala si
Implantologie Orala Arsenie Gutan. Sef de catedra a fost numit Valentin Topalo, doctor habilitat in medicina,
profesor universitar .
Pâna in prezent angajatii catedrei au  sustinut 6 teze de doctor habilitat (Vladimir Ocusco, Arsenie Gutan, Pavel
Godoroja, Dumitru Scerbatiuc, Valentin Topalo, Ion Munteanu),  24 de teze doctor  in medicina. Profesorii
universitari Dumitru Scerbatiuc si Valentin Topalo sunt  membrii ai Asociatiilor Europene si Mondiale a chirurgilor
oro-maxilo-faciali.
Profesorul universitar V. Topalo este membru titular al Asoaciatiei Europene de Osteointegrare.
3. Formele si volumul de asistenta chirurgicala in cabinetul (sectia) de chirurgie OMF. Documentatia
clinica.
Formele de asistenta stomatologica chirurgicala:
- asistenta stomatologica chirurgicala de urgenta se acorda in primul rand pacientilor cu dureri acute, severe.
Include asistenta medicala in limita competentei si a posibilitatilor tehnice medicale.
- Asistenta planica include: consultatia medicului chirurg, manevre de mica chirurgie, prescriere de tratament,
recomandare la investigatii paraclinice pentru stabilirea diagnosticului, monitorizarea tratamentului bolnavilor
cronici.
- -asistenta profilactica – control profilactic anual (consulatie, recomandare pentru investigatii), imunizare,
educatie medico-sanitara, depistarea precoce a cancerului, dispensarizarea malformatiilor congenitale
Documentatia:
- fisa medicala a pacientului
- Registru de evidenta zilnica a medicului
- Registru de operatii
- Forma statistica (date de nr de pacienti, interventii, etc)
Volumul asistentei medicale in sectia OMF – 25u.c = 5 pacienti/zi
4. Cerintele sanitaro-igienice in organizarea sectiei (cabinetului) de chirurgie OMF. Utilarea si inzestrarea
canietului chirurgical.
Cabinetul chirurgical – amplasat la ultimul etaj; trebuie sa corespunda normelor igieno-sanitare si rigorilor de
protectie a muncii, tehnicii de securitate, etc. In cabinetul chirurgical trebuie sa fie obligatoriu asigurata alimentarea
centralizata cu apa rece si calda, canalizare, containere cu capac pentru colectarea deseurilor si materialelor
contaminate.
Trebuie sa fie obligatoriu asigurata alimentarea centralizata cu energie electrica si o sursa autonoma de energie
electrica.
Podeaua – tapetata cu linoleun, pardosita cu gresie ; Tavanul si peretii – acoperiti cu vopsea lavabila (pasta de
silicat/ulei) ; Conditie obligatorie – dotarea cu nisa de ventilatie
Iluminarea – dubla: naturala (fotoliu orientat spre geam, geamurile orientate spre Nord, nu se permite orientarea spre
strada sau alte surse de zgomot) + artificiala
Instalatia de apa – 2 chiuvete (apa rece si calda ) – pentru spalarea mainilor si pentru instrumente; Inzestrarea cu
lampa de cuart
Utilarea:Dulapuri pentru medicamente, instrumente, materiale.
- Masuta pentru instrumente sterile.
- Port-deseu cu pedala.
- Unit stomatologic
- Scaunul medicului chirurg
- Biroul medicului (masa de scris)
Cerinte sanitaro-igienice catre mobilier:
- Sa fie din materiale usor lavabile, ce nu absorb lichidele (ca in cazul lemnului)
- Rezistente la dezinfectante, decontaminari radioactive, la actiunea acizilor
- Fara aspiritati care sa retina praful

5. Anatomia chirurgicala a fetei si gitului. Regiunele fetei. Etajele fetei. Oasele ce formeaza scheletul
facial.
I. Regiunile
Regiunea palpebrala
Este o regiune pereche. Limitele regiunii sunt date de marginile orificiului orbital.
In profunzime se continua cu regiunea orbitara. Regiunea palpebrala este formata din pleoape. Fiecare pleoapa are o
fata anterioara care este convexa si una posterioara care este concava.
Fiecarei pleoape i se descriu 2 margini: una aderenta si una libera care este prevazuta cu cili.
Inspre extremitatea mediala se gaseste tuberculul lacrimal. .
Regiunea nazala
Este o regiune nepereche, situata in centrul fetei si cuprinde piramida nazala. Are urmatoarele limite:
-superior o linie orizontala care corespunde suturii fronto-nazale
-inferior orizontala trasata pe marginea posterioara a orificiilor narinale.
-in partile laterale limita este data de santurile nazo-orbitale si cele nazo-geniane.
Piramida nazala are urmatoarele componente:
-Radacina nasului se gasseste in partea superioara si reprezinta varful piramidei.
-Baza nasului este orientata inferior, pe ea se gasesc cele 2 nari, separate de septul nazal.
Regiunea maseterina
Este o regiune pereche, simetrica , situata in partea postero-laterala a fetei.
Are urmatoarele limite:
-superior: arcada zigomatica
-inferior: marginea inferioara a ramurii mandibulei
-anterior: marginera anterioara a muschiului maseter
-posterior: marginea posterioara a ramurii mandibulei
In profunzime se intinde pana la fosa zigomatica.
Regiunea mentoniera (regiunea barbiei)
Este situata inferior de regiunea labiala.
Are urmatoarele limite:
-superior: santul labio-mentonier
-inferior: marginea inferioara a mandibulei
-in partile laterale: verticala trasata cu 1cm lateral de comisura buzelor
Regiunile profunde ale fetei
Regiunea fosei zigomatice
O regiune pereche care ocupa partea laterala si profunda a fetei.
Are urmatoarele limite:
-superior: arcada zigomatica, fata infra-teporala a aripei mari a sfenoidului
-inferior: un plan orizontal, tangent la marginea inferioara mandibulei
-lateral: se gaseste fata mediala a ramurei mandibulei
-medial: procesul pterigoidian si faringele
-anterior: tuberozitatea maxilei
-posterior: fata anterioara a glandei parotie
Regiunea fosei pterigo-palatina
In fosa se gasetsc: portiunea termina a arterei maxilare, nervul maxilar, vene, tesut adipos.
Regiunea cavitatii bucale
Reprezinta prima portiune a tubului digestiv, localizata in regiunea inferioara a fetei, inferior de fosele nazale,
anterior de faringe si deasupra muschiului milo-hioidian.
In partea anterioara comunica cu exteriorul prin orificiul bucal.
In partea posterioara comunica cu faringele prin istmul buco-faringian.
Are mai multe functii ca: prehensiunea, insalivarea, masticarea si deglutitia alimentelor. Intervine in respiratie si in
fuctiile de relatie: fonatie, fizionomie.
Arcadele alveolo-dentare impart cavitatea bucala in 2 compartimente: vestibulul bucal si cavitatea bucala propriu-
zisa.
Vestibulul are forma de potcoava cu concavitatea posterior. Spre exterior este delimitat de buze iar spre interior de
arcadele alveolo-dentare.
Atunci cand cavitatea nazala e larg deschisa, e larga si comunicarea intre vestibul si cavitate.
In port posterioara a vestibulului se gaseste plica pterigo-mandibulara determinata de rafeul pterigo-mandibular.
Atunci cand cavitatea bucala este deschisa, plica este vizibila si se poate palpa.
Rafelul are o consistenta ferma si se intinde intre carligul lamei interne a procesului pterigoidian si linia
milohioidiana a mandibulei.
Peretii cavitatii bucale sunt in nr de 6: anterior, 2 laterali, posterior, superior si inferior.
II.Etajele fetei:

III.Oasele fetei.
Scheletul fetei consta din 15 oase, restul de 7 fiind situate in profunzime si nu afecteaza conturul capului.
Oasele fetei sunt:
1. maxilarele (2) formeaza falca superioara, poarta dintii superiori, ocupa cea mai mare parte a fetei, cerul
gurii, cavitatile orbitale si formeaza peretele exterior al cavitatii nazale.
2. mandibula (1) formeaza falca inferioara, barbia si partea de jos a fetei. Este singurul os al craniului care se
misca si poarta dintii inferiori.
3. oasele zigomatice sau ale obrajilor (2)
4. osul nazal (1) formeaza puntea nazala
Oasele interne ale fetei:
1. Oasele palatale formeaza podeaua cavitatii nazale si cerul gurii precum si podeaua cavitatilor orbitale
2. Osul vomer formeaza partea din spate si de jos a septului nazal.
3. Oasele lacrimale sunt doua oase foarte mici in interiorul orbitelor.
4. Oasele cornetului inferior care formeaza o parte a nasului.
·     OSUL ZIGOMATIC
Osul zigomatic (ura 9) este un os pereche cu forma neregulata, asezat pe partea latero-inferioara a orbitei si
formeaza partea laterala superioara a scheletului fetei.
   OSUL LACRIMAL
Osul lacrimal (ura 10) este un os pereche, sub forma de lama dreptunghiulara, asezat pe peretele medial al orbitei
intre apofiza frontala a maxilarului si lama orbitala a etmoidului. Pe fata sa orbitala se gaseste o creasta verticala,
inaintea careia este un sant lacrimal, care se completeaza cu santul lacrimal al apofizei frontale a maxilarului si
formeaza canalul nazo-lacrimal, care face legatura intre orbita si cavitatea nazala.
 OSUL NAZAL
Osul nazal (ura 11) este un os pereche, asezat la radacina nasului, pornind din incizura nazala a frontalului, paralel
cu marginea anterioara a apofizei frontale a maxilarului, cu care se articuleaza.
·     OSUL PALATIN
Osul palatin (ura 12) este un os pereche, asezat inapoia marginii posterioare a apofizei palatine a maxilarului. El
este alcatuit din doua lame perpendiculare una pe alta: lama orizontala si lama verticala. Lama orizontala are forma
aproximativ patrulatera. Lama verticala are forma patrulatera neregulata si este perpendiculara pe lama orizontala. 
·     VOMERUL
Vomerul (ura 14)  este singurul os nepereche si fix al fetei, asezat in ul median in continuarea lamei perpendiculare a
etmoidului, contribuind la formarea peretelui median dintre fosele nazale, septul nazal. 
·     MANDIBULA
Mandibula sau maxilarul inferior (ura 15) este un os nepereche si singurul os mobil din scheletul capului. Se gaseste
la partea inferioara a fetei si este formata din corp si doua ramuri. Corpul mandibulei are forma de potcoava, cu
convexitatea orientata anterior. El prezinta o fata anterioara si o fata posterioara.
    Fata anterioara sau externa are pe linia mediana o creasta putin proeminenta, semifiza mentoniera, care se
termina la partea inferioara printr-o proeminenta triunghiulara, cu baza in jos, numita protuberanta mentoniera.
Deasupra liniei oblice externe, in dreptul premolarilor, se afla un orificiu, orificiul mentonier, care comunica
cu canalul mandibular, canal prin care trec vasele pentru dintii inferiori.
Fata posterioara sau interna prezinta pe linia mediana doua ridicaturi mici, care poarta denumirea de apofizele
geni sau spinele mentoniere. De la apofizele geni porneste, in fiecare parte, o creasta care merge in sus si
inapoi, linia oblica interna sau liniamilohioidiana.
Ramurile mandibulei. Fiecare ramura se prezinta ca o lama aproape patrulatera fixata de marginea posterioara a
corpului mandibulei, cu directie verticala, putin inclinata dinainte inapoi. Fata externa este rugoasa la partea
inferioara si neteda la partea superioara. Pe fata interna, la partea superioara, se afla un orificiu, orificiul
mandibular, care reprezinta deschiderea superioara a canalului mandibular prin care trec nervii si vasele dentare.
Apofiza coronoida se prezinta ca o lama triunghiulara, cu varful indreptat in sus si inainte, iar baza ei  reprezinta
coltul supero-anterior al ramurii mandibulei. Pe apofiza coronoida se insereaza muschiul temporal.
Apofiza articulara sau apofiza condiliana este subtire la baza(gatul mandibulei). Condilul se articuleaza cu cavitatea
glenoida a osului temporal.

Maxila  este un os pereche și neregulat, situat în centrul feței, făcând parte din viscerocraniu. Are un corp (cu 4 fețe:
anterioară, infratemporală, orbitară, nazală) și 4 procese (zigomatic, frontal, alveolar, palatin); conține sinusul
maxilar și canale ce străbat maxila (canalul suborbitar, canale alveolare).

Fiecare maxilă este formată din două oase care s-au sudat în timpul dezvoltării embrionare: maxila
propriu-zisă și osul incisiv.
6. Particularitatile anatomo –morfologice ale maxilarelor.
7. Anatomia ATM. Functiile de baza. 
Articulatia temporo mandibulara, este o articulatie a organismului, cu mobilitate dubla, in doua etaje, care
receptioneaza indirect dar continuu presiunile ocluzale.
Contribuie la indeplinirea functiilor sistemului stomatognat : masticatia, fonatia, functia ocuzala. Articulatia temporo
mandibulara este o articulatie dubla. Articulatia temporo mandibulare este alcatuita din: elemente craniene (fosa
mandibulara cu tuberculul articular); elemente mandibulare (condilul mandibular); elemente comune (discul
articular, capsula articulara si ligamentele).
Tuberculul articular mai este numit si eminenta glenoida si este situat anterior de fosa mandibulara. Se prezinta sub
forma unei creste osoase alungite in sens transversal, convexa in sens antero-posterior. Prezinta o panta posterioara
si o muchie anterioara, care reprezinta linia deplasarii anterioare a condilului mandibular. Tuberculul articular este
acoperit de fibrocartilaj, iar restul cavitatii glenoide de periost.
Componenta mandibulara
Componenta mandibulara a articulatiei temporo-mandibulareeste reprezentata de fata anterioara a condilului
mandibular care este unit cu ramul ascendent al mandibulei prin colul mandibulei. Condilul mandibular reprezinta
extremitatea superioara a procesului posterior al ramurii mandibulei. Are forma unui trunchi de con, elipsoidala cu
baza mare orientata superior si actioneaza ca un pivot al miscarilor mandibulare. Fata superioara a condilului este
divizata de o creasta osoasa transversala in doua versante: postero-superior si antero-superior. Versantul posterior
este extracapsular in timp ce versantul anterior este intracapsular, fiind rotunjit convex, priveste spre superior si
anterior.
Meniscul articular
Spatiul dintre suprafetele articulare oasoase ale articulatiei temporo mandibulare este ocupat de discul articular, o
formatiune fibro cartilaginoasa cu forma de lentila biconcava, care se adapteaza incongruentei intre suprafetele
articulare: craniana si condiliana.
 Meniscul articular imparte articulatia in doua compartimente:
1. superior,menisco-temporal in care se realizeaza miscari de translatie;
2. inferior, menisco-condilian in care se realizeaza miscari de rotatie.
Functiile meniscului:
1. rol mecanic - se adapteaza formelor suprafetelor articulare, asigurand protectia si amortizarea fortelor;
2. rol proprioceptiv - prin mecanoreceptorii de la acest nivel declanseaza diferite reflexe neuro-musculare;
3. rol morfogenetic - in modelarea condilului mandibular.
Elemente de unire ale capetelor artilculatiei
Sunt reprezentate de: capsula articulara si de ligamentele articulatiei. Capsula articulara este o membrana de natura
conjunctiva, are forma conica, cu baza mare spre baza craniului si varful la nivelul colului condilian. In interior
capsula articulara prezinta o membrana sinoviala si adera de discul articular, contribuind astfel la delimitarea celor
doua compartimente articulare, supradiscal si infradiscal.
Functiile capsulei articulare:
- leaga componentele osoase ale articulatie;
- delimiteaza compartimentele articulare;
- sustine membrana sinoviala;
- este sediul unor terminatii nervoase;
- asigura continuitatea insertiilor musculare la nivelul discului;
- nu interfereaza cu miscarile mandibulare.
Ligamentele articulare
Aceste structuri au rolul de a lega unele componente ale articulatiei si de a le limita miscarile.
8. Anatomia chirurgicala a muschilor mobilizatori ai mandibulei si muschilor mimici. Functiile

Realizeaza prin functia lor mobilizarea mandibulei in diferitele directii si sensuri pentru indeplinirea
celor patru functii esentiale ale aparatului dentomaxilar : masticatia , fonatia, fizionamia si
automentinerea.   Avand drept criteriu ceste considèrent,la care se adauga si cele legate de morfologie
si topografie,muschii mobilizatori ai mandibulei se impart in trei categorii : muschii masticatori,
muschii suprahioidieni, muschii subhioidieni

M. temporal incepe cu o insertie larga in forma de evantai pe osul temporal si insereaza pe apofiza coronoida a
mandibulei. Dupa directia fibrelor musculare, m. temporal se imparte in 3 fascicole: anterior, mijlociu si
posterior. La contractia celui anterior are loc numai ridicarea mandibulei, cekui mijlociu- ridicarea si
retropulsia, iar la contractia celui posterior- numai retropulsia mandibulei. M. maseter- are insertia fixa pe
arcada zigomatica si mobila pe faza externa a zonei angulare a mandibulei. Are 2 fascicole: superficial, cu
directia oblica a fibrelor; si profund- cu directia fibrelor in plan vertical.
M. pterigoigian intern- are punctul fix de insertie in fosa apofizei pterigoidiene si cel mobil pe fata interna a
zonei angulare a mandibulei. La contractie bilaterala- ridica mandibula in sus si putin o deplaseaza inainte, La
contractia unilaterala mandibula este deplasata in sus, inainte si inauntru, in sens opus directiei de contractare a
muschiului.
Muschii propulsori- m. pterigoidian extern. Functia principala este propulsia mandibulei in plan sagital si
transversal.
M. pterigoidian extern este compus din 2 fascicule: superior- cu fibre musculare orientate orizontal si inferior-
cu fibre musculare orientate oblic. Fasciculul superior care punctul fix de insertie pe aripa mare a osului
sfenoid si cel mobil pe portiunea anterioara a maniscului articular. Fasciculul inferior insera pe punctul fix de
pe fata externa a aripei mari a apofizei pterigoide su cel mobil pe foseta condilului articular al mandibulei.
Muschii suprahioidieni - In numar de patru se caracterizeza prin faptul ca au o insertie la nivelul osului hioid.
Trei dintre ei-muschiul geniohioidian,muschiul milohioidian si pantecele anterior al muschiului digastric
prezinta ambele insertii pe structuri osoase mobile: una pe mandibula si alta pe axul hioid,astfel incat ei se
realizeaza o mare mobilitate a peretelui inferior al cavitatii bucale,la constructia careia participa.
          1.Muschiul digastric - Este un muschi biventer alcatuit din 2 partii musculare:posterioara,mastoidiana;
-anterioara,mandibulara(venter anterior)
     Cele 2 componente musculare au o insertie comuna pe osul hioid prin tendonul intermediar.
          2.Muschiul stilohioidian - De forma alungita este dispus paralel cu pantecele posterior al muschiului
digastric initial medial apoi anterior de acesta. Originea este pe procesul stiloidian al osului temporal de unde
descinde oblic si se insera printr-un tendon pe osul hioid.
3.Muschiul milohioidian - Este un muschi lat intins in suprafata care cu cel de partea opusa participa la
formarea peretelui inferior al cavitatii bucale.
 4.Muschiul geniohioidian - Este un muschi lung si subtire situat superior de muschiul milohioidian,in
cavitatea bucala.

Muschii subhioidieni - Sunt dispusi inferior de osul hioid formand 2 planuri musculoase:
-planul superficial format din muschiul omohioidian si muschiul sternocleidomastoidian
-planul profound format din muschiul sternotiroidian si muschiul tirohioidian
1.Muschiul omohioidian  - Este un muschi biventer alcatuit din 2 componente musculare:
a)pantecele inferior(venter inferior)
b)pantecele superior(venter superior)
   Cele 2 componente musculare sunt unite intre ele prin intermediul unui tendon intermediar.
2.Muschiul sternocleidohioidian - este la nivelul extremitatii sternale a claviculei, pe articulatia
sternoclaviculara si pe manubriul sternal.Fibrele musculare au un traiect sternal.
3.Muschiul sternotiroidian - Este dispus profound fiind acoperit de muschii omohioidian si
sternocleidohioidian. Originea este la nivelul manubriului sternal si la nivelul cartilajului primei coaste,de unde
fibrele au un traiect ascendent si se insera pe linia oblica a cartilajului tiroid.
 4.Muschiul tirohioidian - Este un muschi mic,de forma patrulatera,situat profound,el fiind acoperit de muschii
omohioidian si sternocleidohioidian. Originea este pe osul hioid de unde fibrele musculare coboara vertical si
se insera pe linia oblica a cartilajului tiroid al laringelui.

MUSCHII CAPULUI
2.1. Muschii pielosi ai capului.
Insertia mobila se prinde de piele, iar cea opusa peoase ,cartilagii, fascii si sunt inervati de nervul facial. Se clasifica
in :
2.1.1. 
muschii pielosi ai fetei 
sunt dispusi in jurul orificiilor bucale, nazale, oculare.
2.1.1.1.
ai buzelor si obrajilor :
-
m. orbicularul gurii, este un sfincter al orificiului bucal, actioneaza inprehensiunea hranei;-
m. zigomatic, trage comisura buzelor spre inapoi ;-
m. ridicator propriu al buzei superioare,se uneste cu ononimul sau formând oaponevroza comuna, actioneaza ca
ridicator al buzei superioare.-
m. coborâtor al buzei superioare,trage lateral si coboara buza superioara.-
m. cutanat al fetei,trage comisura buzelor inapoi si in jos.-
m. coborâtor al buzei inferioare,trage buza inferioara in jos.-
m. mental,redus, impar, situate in buza inferioara.-
m. ridicatorul mental,situate sub mucoasa buzei inferioare, ridica si sustine buzainferioara.-
m. incisiv,fascicule musculare sub mucoasa labiala, apropie buzele si leproiecteaza inainte, intervenind in supt si
baut.

2.1.1.3.
muschii pielosi ai craniului si pleoapelor :
- m. frontal,subtire, tremurator al pleoapei superioare.
- m. orbicularul pleoapelor,muschi circular situate in jurul orbitei in grosimeapleoapelor, actioneaza in inchiderea
pleoapelor.
- m. lacrimal,triunghiular, situate inaintea si dedesuptul orbitei, tremurator alpleoapei.

9. Anatomia chirurgicala a fasciilor si spatiilor regiunei OMF. Functii.

I Fasciile regiunii oro-maxilo-faciale
Din reciunea o.m.f. fac parte urmatoarele fascii: -fascia temporala, -fascia maseterica, -fascia pterigoideana,
-fascia buccinatorie.
Fascia temporala - puternica cu aspect tendinos luxuriant. Ea acopera muschiul temporal si incepe sus de la linea
temporalis superior, iar in jos se insera pe arcul zigomatic, bifurcindu-se in lame, din care cea superficiala se fixeaza
pe fata externa a arcului, iar cea profunda- pe fata lui interna. Fascia temporalis inchide fosa temporala a craniului si
o transforma intr-o loja osteofibroasa in care se plaseza muschiul temporal impreuna cu o cantitate cnsiderabila de
tesut celulo-adipos, vase si nervi.
Fascia maseterica - inveleste muschiul maseter cu o lama fasciala fina. Se insera sus pe arcul zigomatic, jos – pe
marginea mandibulei, iar posterior si anterior- pe ramura mandibulei. Posterior si partial din partea fetei externe ,
aceasta fascie adera la fascia glandei parotide,ce formeaza pentru aceasta o capsula. Aceste doua fascii au denumirea
comuna- fascia paratido-maseteriica.
Fascia pterigoidiana - subtire, este atasata fetei mediale a muschiului pterigidian intern, care se insera de baza
craniului,corespunzator originii M. Pterigoid medialsi de unghiul mandibulei.
Fascia bucofaringiana – este fascia comuna aplicata pe suprafata laterala a muschiului buccinator si constrictor
superior al faringelui. Anterior se perde in tesusutul subcutanat al obrajilor, iar postero-inferior se continua in
adventicea faringelui si cu lamele fasciei cervicale.

Functiile fasciilor
 Fasciile separa muschii unul de altul, asigurind contractia lor separata.

 Separa grupurile de muschi unul de altul si trimit in profunzime septuri intermusculare, care
se fixeaza pe oase.

 Sporesc rezistenta laterala si nu permit deplasarile laterale ale muschiului in timpul

contractiei.

 Datorita conexiunilor nodulilor fasciali cu periostul oaselor, fasciile indeplinesc rolul de

suport si contribuie la tractiunile musculare.

 Nodulii fasciali sunt formatiunile ce se formeaza la unirea si incrucisarea fasciilor pe oase

sau pe crestele osoase.
 Fasciile reprezinta surse de inervatie si vascularizare ale muschilor.
 Au rol important in efectuarea anesteziei locale.
 Tecile fasciale ale muschilor si fasciculele neurovasculare servesc ca repere in timpul
interventiilor chirurgicale.
 Fasciile localizeaza procesele inflamatorii si singele in caz de hemoragii.
 Asigura circulatia singelui venos si a limfei spre inima.
 Datorita fasciilor se mentine lumenul unor vene.
 Lezarea fasciei provoaca prolabarea muschiului in locul lezat si formarea unei hernii
musculare.
 10. Anatomia chirurgicala a glandelor salivare.

GLANDELE SALIVARE
Sunt glande cu secretie externa, secreta saliva ce e varsata in cavitatea bucala. Glandele au fost sistematizate dupa
marime in glande salivare mici si mari.
Glandele salivare mici se prezinta ca niste noduli ovoizi raspanditi sub mucoasa cavitatii bucale. Ele poarta numele
regiunii in care se gasesc in acest fel: glande labiale (pe buze), glande bucale si molare la nivelul obrajilor, glande
palatine care se gasesc la nivelul palatului dur si la nivelul calului palatin, glande linguale la limba.
 
Glandele salivare mari sunt 3 perechi: glande parotide, submandibulare, si sublinguale.
GLANDA PAROTIDA e cea mai mare situata inferior de ductul auditiv extern posterior de ramura mandibulei
intr-o depresiune numita fosa retromandibulara. Ei I se descriu 6 pereti: lateral, medial, anterior, posterior, superior,
inferior.
Peretele lateral e format de lama superficiala a fasciei cervicale.
Peretele posterior e format de procesul mastoidian pe care se insera muschiul sternocleidomastoidian, pantecele
posterior al muschiului digastric, iar mai profund se gaseste buchetul stilian.
Peretele anterior e alcatuit de ramurile mandibulei cu muschiul maseter si pterigoidian median.
Peretele median e faringele.
Peretele superior e dat de articulatia temporomandibulara si meatul acustic extern.
Peretele inferior e alcatuit de o lama fibroasa care e despartitoarea submandibulo-parotidiana.
GLANDA SUBMANDIBULARA
Este situata inferior de planseul cavitatii bucale. Se gaseste intr-o loja osteofibroasa numita loja submandibulara. Ea
e delimitata de 3 pereti. Unul lateral format de corpul mandibulei, unul superomedial alcatuit de muschiul
milohioidian si de muschiul hipoglos. Peretele inferior format de lama superficiala a fasciei cervicale acoperita de
muschiul platisma si de piele. Glanda are o forma neregulata. Glanda e invelita intr-o capsula proprie.
Vascularizarea arteriala provine din artera faciala si submentala. Venele sunt drenate de vena faciala, limfaticele de
nodurile submandibulare si cervicale profunde. Inervatia este vegetativa. Fibrele parasimpatice vin pe calea nervului
lingual.
GLANDA SUBLINGUALA
Este cea mai mica din glandele salivare mari. Este deasupra diafragmului bucal, in loja sublinguala. Aceasta loja are
4 pereti. Unul medial format din muschiul genioglos si hioglos, un perete lateral alcatuit de fata mediala a corpului
mandibulei in care se gaseste foseta sublinguala. Un perete superior alcatuit de mucoasa regiunii sublinguale si unul
inferior alcatuit de muschiul milohioidian. Glanda are aspectul unui ovoid turtit al carui ax e paralel cu corpul
mandibulei. Este irigata de artere provenite din artera linguala si sublinguala. Venele sunt drenate de vena profunda
a limbii, limfaticele sunt drenate de nodurile submandibulare, inervatia este vegetativa. glande salivare mici - nu au
canal excretor, se gasesc in cavitatea orala: glande labiale, glande bucale, glande palatine, glande linguale
Aceste glande au rolul de a secreta saliva, care are roluri importante in digestie si in apararea antiinfectioasa.

11. Anatomia chirurgicala a sistemului vascular al regiunii OMF.

ARTERA CAROTIDA COMUNA
Artera carotida comuna dreapta isi are originea in trunchiul arterial brahiocefalic, la baza regiunii cervicale. Artera
carotida comuna stânga isi are originea in cavitatea toracica, fiind mai lunga decât artera carotida dreapta.
Traiectul arterei carotide comune este ascendent, aproape vertical, strabate regiunea trigonului carotic si in dreptul
marginii superioare a cartilajului tiroid se imparte in doua ramuri terminale:
- artera carotida externa
- artera carotida interna
De-a lungul traiectului, artera carotida comuna este insotita de vena jugulara interna, dispusa lateral de artera, si de
nervul vag, situat profund in unghiul diedru format intre artera si vena.

ARTERA CAROTIDA EXTERNA

Limite. Limita inferioara este reprezentata de bifurcarea arterei carotide comune si corespunde marginii superioare a
cartilajului tiroid al laringelui.
Limita superioara corespunde colului condilului mandibulei; la acest nivel se imparte in cele doua ramuri terminale:
artera temporala superficiala; artera maxilara
Traiect. Artera carotida externa are un traiect vertical ascendent, strabate regiunea trigonului carotic si patrunde in
parenchimul glandei salivare parotide, unde formeaza planul profund arterial.

ARTERA LINGUALA (A. lingualis)

Isi are originea pe fata mediala a arterei carotide externe la 15 mm superior de originea arterei tiroidiene superioare,
corespunzator osului mare al osului hioid.
Este situata profund in raport cu muschiul constrictor superior al faringelui. Se angajeaza prin interstitiu dintre
muschiul genioglos si muschiul longitudinal inferior al limbii.
 Triunghiul lui Pirogoff se delimiteaza astfel:
- superior: nervul hipoglos
- inferior: pântecele mandibular al muschiului digastric si tendonul sau intermediar
- anterior: marginea posterioara a muschiului omohioidian

ARTERA FACIALA
Traiect sinuos al arterei faciale permite alungirea sau scurtarea configuratiei in timpul desfasurarii proceselor de
masticatie si fonatie.
Ramurile colaterale, in numar de sase, pot fi impartite in:
- ramuri cervicale
- ramuri faciale
A. Artera palatina ascendenta are un traiect vertical in raport cu fata laterala a faringelui.
Vascularizeaza peretii faringelui, valul palatin si amigdala palatina.
B. Ramurile glandulare submandibulare vascularizeaza glanda submandibulara.
C. Artera submentala se indreapta anterior in raport cu fata superficiala a muschiului milohioidian,
pe care il vascularizeaza.
D. Artera labiala inferioara se desprinde din artera faciala la nivelul comisurii buzelor, apoi are un
traiect sinuos in profunzimea buzei inferioare si se anastomozeaza cu cea de partea opusa.
E. Artera labiala superioara strabate buza superioara anastomozându-se cu cea de partea opus. Prin
anastomozele realizate intre arterele labiale se constituie inelul arterial peribucal.
F. Artera laterala a nasului vascularizeaza aripa si lobul nasului

3. ARTERA OCCIPITALA (a. occipitalis)

4. ARTERA AURICULARA POSTERIOARA (A. auricularis posterior)
ARTERA MAXILARA (A. MAXILLARIS)
Traiectul arterei maxilare este impartit, din punct de vedere topografic, in trei segmente:
- segmentul mandibular, retrocondilian
- segmentul pterigoidian, situat intre cele doua fascicule ale muschiului pterigoidian medial
- segmentul pterigoidian, dispus in fosa pterigopalatina
Ramurile colaterale sunt variate in ceea ce priveste originea, traiectul si numarul.
A. Artera timpanica anterioara patrunde prin scizura pietrotimpanica in cavitatea timpanica
B. Artera meningee mijlocie are un traiect ascendent, se angajeaza prin gaura spinoasa, patrunde in
craniu, unde se imparte in mai multe ramuri:
- ramura anterioara, frontala
- ramura orbitala
- ramura parietala
- ramura pietroasa
- ramura timpanica superioara care parcurge canalul nervului pietros mic. Vascularizeaza casa
timpanului.
C. Artera meningee mica cu un traiect ascendent patrunde in craniu prin gaura ovala vascularizând
ganglionul senzitiv al nervului trigemen si dura mater, invecinata acestuia
D. Artera alveolara inferioara

12. Anatomia chirurgicala a nervului trigemen.

Nervul trigemen (V) este format din fibre senzitive cu originea in ganglionul semilunar al trigemenului, situat pe
fata anterioara a stancii temporalului, si din fibre motorii, cu originea reala in nucleul masticator din punte.
In dreptul ganglionului Gasser, nervul trigemen se imparte in trei ramuri: oftalmica (nervul oftalmicic), maxilara
(nervul maxilar) si mandibulara (nervul mandibular).
Ramura oftalmica, dupa ce paraseste cavitatea craniana, se subdivide in alte ramuri (n.nasociliar, n.frontal,
n.lacrimal),care se distribuie la globul ocular,mucoasa nazala, olfactiva si la pielea fruntii. Ea este formata exclusive
din fibre senzitve.
Ramura maxilara, formata tot numai din fibre senzitive, paraseste cavitatea craniana prin gaura rotunda,
impartindu-se in mai multe ramuri (n. infraorbital, n. zigomatic) care se distribuie la maxilar (dintii superiori),
palatul moale, mucoasele nazala si respiratorie, precum si la pielea regiunii temporale, malare, a buzelor si a
pleoapei inferioare.
Ramura mandibulara este aleatuita atat din fibre senzitive cat si motorii. Dupa ce paraseste cavitatea craniana prin
gaura ovala, ea se imparte in doua trunchiuri, anterior si posterior, care la randul lor se subimpart in mai multe
ramuri (n. alveolar inferior, n. lingual, n. auriculotemporal etc.). Fibrele senzitive ale acestui nerv se distribuie la
mandibula, glandele salivare submandibulare si sublinguale, partea anterioara a limbii, la pielea tamplelor, a
pavilionului urechii, a fruntii, obrajilor si buzei inferioare. Fibrele motorii ale nervului mandibular se distribuie la
muschii masticatori, la o parte din muschii suprahioidieni, la muschiul tensor al timpanului si la muschiul tensor al
valului palatin. in afara fibre lor senzitive si motorii, nervul trigemen mai contine si fibre vegetative parasimpatice.
13. Anatomia chirurgicala a nervului facial.
Nervul facial (VII) este format din fibre senzitive cu originea reala in ganglionul geniculat, situat in stanca
temporalului, si din fibre motorii cu originea reala in nucleul motor al facialului din punte. Fibrele motorii
predomina, reprezentand nervul facial propriu-zis, care iese din nevrax prin santul bulbopontin. Fibrele senzitive in
nevrax - tot prin santul bulbopontin - deasupra olivei, dar lateral fata de facialul propriu-zis. Cele doua categoriide
fibre se unesc la nivelul ganglionului geniculat de pe traiectul intermediarului Wriesberg, formeaza nervul
intermediofacial, care trece in orificiul auditiv intern si paraseste cutia craniana prin gaura stilomastoidiana. din osul
temporal. Dupa ce iese din craniu, acest nerv trece prin loja glandei parotide, la nivelul careia se imparte in mai
multe ramuri.
Fibrele senzitive ale nervului facial se distribuie la mucoasa linguala (doua treimi din suprafata anterioara), iar cele
motorii la muschii mimicii, muschii stilohioidieni, muschiul digastric si muschiul scaritei. In afara fibrelor
somatomotorii si somatosenzitive, nervul facial mai contine si fibre vegetative parasimpatice preganglionare, cu
originea reala in nucleul salivator superior din punte. Aceste fibre se termina langa ganglionii vegetativi
submandibulari si sublinguali, de unde pleaca fibre postganglionare care inerveaza glandele submandibulara si
sublinguala.

14. Anatomia chirurgicala a sinusului maxilar. Corelatia radacinilor dintilor superiori cu sinusul
maxilar.
Sinusul maxilar este o cavitate pneumatica situata in corpul osului maxilar si inconstant in procesele acestuia. Este
cel mai voluminos dintre sinusurile paranazale. Sinusul maxilar ia nastere in saptamâna 10 de viata intrauterina,
când are loc prima pneumatizare a acestuia dintr-un mugure localizat la nivelul meatului nazal mijlociu, extinzându-
se apoi spre cartilajul etmoidal. In saptamâna 20 de viata intrauterina are loc cea de-a doua pneumatizare a sinusului,
care se dezvolta in corpul maxilei, participând in acest fel si la modelarea  acesteia.
La adult, sinusul maxilar ocupa aproape in totalitate osul maxilar, având un volum mediu de aproximativ. Are
forma unei piramide triunghiulare cu vârful orientat lateral spre osul zigomatic si i se descriu cinci pereti: superior,
inferior, anterior, posterior si medial
Peretele superior formeaza partial podeaua orbitei si contine in grosimea lui santul, canalul si manunchiul
vasculonervos infraorbitar.
Peretele inferior sau podeaua sinusala este format din osul alveolar corespunzator alveolelor molarilor si
premolarilor, uneori extinzându-se pâna la nivelul caninului. La adult in  70 % din cazuri podeaua sinusala este
situata la aproximativ 4-5 mm sub nivelul planseului foselor nazale , iar in absenta dintilor laterali extinderea
sinusului poate ajunge pâna la nivelul crestei alveolare reziduale.
Peretele anterior corespunde fosei canine, este subtire si strabatut de canalele dentare superioare si anterioare.
Reprezinta alaturi de peretele inferior, locul de electie in abordarea chirurgicala a sinusului maxilar in scop
implantologic.
Peretele posterior este cel mai gros si corespunde tuberozitatii maxilare. Prin intermediul sau, sinusul maxilar vine
in raport cu fosa pterigomaxilara.
Peretele medial corespunde peretelui lateral al foselor nazale si contine ostiumul sau hiatul semilunar, orificiu de
comunicare intre sinus si cavitatea nazala care se deschide la nivelul meatului nazal mijlociu, asigurând astfel
drenajul fiziologic al secretiilor sinusale in cavitatea nazala.
Functiile sinusului maxilar sunt multiple acesta fiind implicat in respiratie, prin umidifierea, incalzirea si filtrarea
aerului inspirat, in reglarea presiunii intranazale, in apararea imuna nespecifica, in special prin sinteza de monoxid
de azot, considerat un mediator al inflamatiei pentru caile aeriene superioare.
15. Anatomia chirurgicala a sistemului limfatic al regiunii OMF.
Cercul ganglionar pericervical
 –cuprinde:a)grupul occipital profund – situat sub unghiul postero-superior al muschiului sternocleidomastoidian si
pe tesutul; primeste limfaticele din portiunea occipitala a pielii paroase a capului.
b)grupul mastoidian – situat la capatul proximal al sternocleidomastoidianului; primeste limfaticele fetei posterioare
alepavilionului urechii si a teritoriului parietal al pielii paroase a capului.
c)grupul parotidian – se subdivide in trei grupe:
•grupul superficial si preauricular;
•grupul sub-aponevrotic;
•ganglionii intraglandulari.Grupul parotidian primeste limfa din regiunile temporala si frontala apielii paroase a
capului, de la pleoape, de la radacina nasului, de laurechea externa.
d)grupul submaxilar profund – plasat pe marginea inferioara a mandibulei siobrazului; primeste limfa de la pleoapa
inferioara, de la nas, obraz, buze,de la gingii si de la planseul bucal.
e)grupul submentonier – care poate fi profund sau superficial, plasat intrecele doua parti ale muschiului digastric;
primeste limfa de la menton, de labuza inferioara, de la partea mediana a gingiei inferioare, de la planseulbucal si de
la varful limbii.
•Grupele laterale profunde ale gatului (lantul ganglionar substernomastoidianprofund) – plasat de la mastoida pana
la baza gatului.
•Grupul cervical profund juxta-visceral- cuprinde:a.ganglionii retrofaringieni;b.ganglionii prelaringieni;c.ganglionii
pretrahleali;d.ganglionii lantului recurential.
•Vasele limfatice ale capului si gatului – merg la ganglionii substernomastoidieni.

16. Etapele examenului clinic in chirurgia OMF. Scopul esential al examenului clinic.
Examenul clinic
• Este un proces unitar care trebuie să se defășoare după reguli precise și după un algoritm exact pentru
rezultate precise;
• Se urmărește o evaluare cât mai exactă a stării locale și generale;
Scopul examenului clinic:
este stabilirea corectă a diagnosticului şi alcătuirea unui plan de tratament adecvat.
    Etapele examenului clinic:
1.       Anamneza
2.       Examenul clinic loco-regional
3.       Exanmenul clinic pe aparate
4.       Examene paraclinice si de laborator
5.       Consultaţia altor specialişti (la necesitate)
6.       Cercetarea bibliografica
Examenul bolnavilor in sectia OMF
Scopul examinarii clinic a pacientului este: nivelul de functionare a organismului indicii de baza: plus; TA; FR;T

Există trei modalităţi de a lua anamneza:

- Monologul (ascultarea):bolnavul relatează motivele prezentării la medic şi este ascultat cu răbdare;medicul pune
întrebări scurte,clare pentru detalierea simptomelor
- Dialogul: este un interogatoriu medic-bolnav; se pun întrebări precise care urmăresc o anumită schemă
- Chestionarul (comunicarea în scris), poate fi completat acasă de către pacient sau în sala de așteptare.

Părţile componente ale examenului loco- regional:

- examenul exobucal
- examenul feţii şi regiunilor învecinate.
- examenul endobucal
- examenul dinţilor şi conţinutul cavităţii bucale

Se va efectua prin mijloacele clinice obișnuite:

-Inspecţia;
-Palpaţia.
-Percuţia;
-Auscultaţia.

17. Examenul subiectiv al pacientilor cu afectiuni OMF.

Prin examenul obiectiv se pun în evidență semne, manifestările obiective ale bolii;
Cu ajutorul anamnezei obținem informații subiective simptome, substratul acuzelor bolnavului;
Investigațiile de laborator furnizează date despre starea locala și generală a organismului.
Din analiza, interpretarea și sinteza diferitelor simptome, semne și date de laborator se eleborează diagnosticul.

Există trei modalităţi de a lua anamneza:

- Monologul (ascultarea):bolnavul relatează motivele prezentării la medic şi este ascultat cu răbdare;medicul pune
întrebări scurte,clare pentru detalierea simptomelor
- Dialogul: este un interogatoriu medic-bolnav; se pun întrebări precise care urmăresc o anumită schemă
- Chestionarul (comunicarea în scris), poate fi completat acasă de către pacient sau în sala de așteptare.

Anamneza se efectuează conform unui plan în etape:

• date personale: sex, vârstă, domiciliu, profesie, stare civilă;
• motivele internării: ordonate pe categorii de sisteme şi aparate;
• antecedente heredocolaterale şi personale patologice şi fiziologice;
• condiţii de viaţă şi muncă: alimentaţia, locul de muncă, condiţii de trai;
• istoricul bolii:debutul bolii, simptomatologie, evoluţie, tratamente urmate;
 18. Examenul obiectiv exobucal.
EXAMENUL EXOBUCAL - se va examina fata si regiunile cervicale antero-laterale prin inspectie si palpare.
Prin inspectie se observa expresia fetei, eventual exoftalmie sau anoftalmie, inegalitatea pupilara, faciesul
adenoid, existenta unor ticuri, modificarile reliefurilor normale ale fetei si gâtului. Se verifica simetria fetei in
repaus si in timpul miscarilor mimicii. Inspectia fetei se face atât din fata cât si din profil. Se aprecieaza coloratia
tegumentelor, prezenta de eruptii, escoriatii, plagi cicatrici vicioase, hipertrofice, retractile.
Palparea da elemente importante in legatura cu procesele tumorale, traumatice, inflamatorii. In traumatisme
se cerceteaza daca exista mobilitate anormala sau deformatii osoase la nivelul marginilor orbitei, ale conturului
mandibular ale piramidei nazale, etc. In procesele inflamatorii prin palpare se obtin date asupra consistentei
(fluctuenta, depresibilitate, infiltratie).
In cazul formatiunilor tumorale se cerceteaza forma, intinderea, localizarea, marimea, suprafata (regulata,
neregulata, boselata) conturul si consistenta : dura, depresibila, renitenta, fluctuenta, moale, elastica, etc. Precum si
gradul de mobilitate fata de planurile profunde si superficiale.
Examenul ganglionilor regionali (submentonieri, submandibulari, pretragieni, genieni, subangulo-
submandibulari, latero-cervicali, superficiali si profunzi) se face tot prin palpare, bilateral. Se cerceteaza marimea
lor, gradul de aderenta fata de planurile adiacente, consistenta, prezenta fenomenelor de periadenita cu sau fara
fluctuenta, modul de dispunere, izolati sau in bloc, unici sau multiplii.
Articulatia temporo-mandibulara este examinata prin palpare in conductul auditiv extern bilateral,
concomitent prin urmatoarea tehnica: se introduce indexul in conductul auditiv extern si se invita bolnavul sa faca
miscari de inchidere si deschidere a gurii; se constata amplitudinea miscarii condililor; se pot percepe auditiv si
palpatoriu zgomote articulare: cracmente, frecaturi ce declanseaza existenta deformatiilor tumorale, inflamatorii sau
traumatice.

19. Examenul obiectiv endobucal

Examenul endobucal - Pentru examenul endobucal este necesara o buna expunere a cavitatii bucale, ce se realizeaza
cu bolnavul asezat in pozitie corecta pe fotoliul dentar, in conditii de vizibilitate si iluminare buna. Pentru
examinarea cavitatii bucale sunt indispensabile: oglinda, pensa si sonda dentara. Prin inspectie se examineaza
succesiv orificiul bucal, buzele si vestibulul, deschiderea gurii si cavitatea bucala propriu-zisa.
Inspectia orificiului bucal si buzele poate remarca microstomie sau macrostomie, macrocheilie, palparea
sau cianoza buzelor, despicaturi sau fistule labiale, pierderi de substanta sau cicatrici, manifestari patologice diverse.
La inspectia vestibulului bucal se aprecieaza profunzimea santurilor vestibulare, starea frenurilor, aspectul general al
mucoasei si coloratia sa. Examenul deschiderii gurii poate pune in evidenta situatii diferite: deschiderea normala,
limitarea deschiderii (trismus sau constrictie) sau imposibilitatea deschiderii (ankiloza). Inspectia cavitatii bucale
propriu-zise, se face in mod sistematic, incepând cu cercetarea boltii si valului palatin, pilierilor amigdalieni si
amigdalelor, planseului bucal, limbii, a orificiilor si papilelor canalelor salivare (Stenon, Wharton) si aspectul salivei
eliminata prin ele. Palparea partilor moi se executa bidigital pentru buze, obraji sau limba si bimanual pentru obraji
si planseu bucal.
Examenul dintilor si parodontiului
Se aprecieaza forma arcadelor dentare, modul de implantare a dintilor si raporturile interdentare, se
studiaza arcadele in raporturile lor reciproce. Dupa examenul arcadelor dentare, se face apelul dintilor, notarile
facându-se dupa sistemul celor doua cifre.
Se examineaza fiecare arcada in parte, intotdeauna in aceeasi ordine incepând cu semiarcada superioara
dreapta, in sensul miscarii acelor de ceasornic. Prin inspectie directa sau indirecta, cu ajutorul oglinzii se cerceteaza
anomaliile de numar, forma, structura si pozitie ale dintilor prezenti, malformatiile dentare, deviatii, inclinari, etc.
Palparea dintilor se realizeaza cu mânerul sondei (percutie dentara) orizontal sau in ax, durerile provocate
dând indicatii asupra starii inflamatorii a parodontiului. Examenul parodontiului mentioneaza prezenta sau absenta
tartrului dentar, coloratia si aspectul gingiei (hiperplazica, retractata, cianotica, existenta de pungi gingivale, etc.).
Inspectia
q       se face un examen exofacial si un examen endobucal
q       se vor examina regiunile anatomice ale fetei si regiunea cervicala
q       se apreciaza simetria faciala
q se apreciaza culoarea tegumentelor (pot fi modificate, fie prin vasodilatatie, fie prin vasoconstrictie, sau prin
acumularea unor pigmenti)
q       daca exista anumite leziuni (intreruperi ale continuitatii tegumentelor prin plagi traumatice, prin ulceratii,
leziuni de tip exofitic - proeminente la suprafata tegumentului
Palparea
q       se face uni- sau bimanual
q       se va incepe cu partea aparent sanatoasa, pentru ca ne ajuta sa avem un element de comparatie si de multe ori
pacientul acuza durere in zona bolnava
q       se vor examina atat structurile osoase accesibile palparii cat si partile moi superficiale
q       informatii care pot fi furnizate:
·         daca intr-o anumita zona exista modificari ale formei sau ale volumului
·         se apreciaza dimensiunile leziunii, localizarea exacta a acesteia, caracterele suprafetei leziunii, consistenta,
relatiile cu tesuturile din jur, sensibilitatea sau alte caractere.
q       palparea bimanuala: de regula se face exo-endobucal
q       Examinarea endobucala: incepe cu evaluarea deschiderii gurii (in mod normal este de 40 mm.); aceasta poate
fi alterata prin mai multe mecanisme, cel mai frecvent prin trismus, sau poate fi exagerata - sindromul de
hipermobilitate mandibulara sau in luzatia mandibulara
q       Examinarea bimanuala: se face pentru planseul bucal, obraz, buze si limba
q       Se acorda o atentie mai mare:
·         Ganglionolor limfatici locali si cervicali
·         Glandelor salivare (endo-exobucal)
·         ATM
·         Un examen neurologic loco-regional care vizeaza nervii senzitivi si motori ai regiunii
Percutia
q       ofera informatii in unele afectiuni ale oaselor maxilare, dar in mod deosebit in patologia dintilor
Auscultatia
q       se foloseste in unele afectiuni ale ATM si in unele afectiuni vasculare regionale
q       (anevrisme, sunturi arterio-venoase)

20. Elementele principale care caracterizeaza durerea. Tipuri de durere.

Senzatia neplacuta care se manifesta sub diferite forme (arsura, intepatura, crampa, greutate, intindere etc.) de
intensitate si intindere variabile.
Tipuri - O durere se defineste dupa sediul ei, dupa tipul ei, difuz sau localizat, dupa intensitatea ei, dupa
periodicitatea si caracterul ei: durerea poate fi pulsatila, batanta, zvacnitoare (zvacniturile sunt caracteristice
uneiinflamatii), ca un fulger (atingere nervoasa), poate avea o natura de crampa (atingere musculara) sau de colica
(atingere viscerala) etc. In unele cazuri, durerea este resimtita intr-o alta parte a corpului decat cea in care se afla
zona lezata sau traumatizata; atunci se vorbeste de durere iradiata. Un alt tip de durere se refera la membrul fantoma;
ea este resimtita de aproximativ 65% dintre amputati.
- O durere acuta se manifesta cu ocazia unei leziuni tisulare si are ca rol esential prevenirea individului asupra unei
disfunctii a organismului sau. Ea este asociata cu palpitatii, cu o crestere a presiunii arteriale, a nivelurilor unor
hormoni (cortizol, catecolamine) si a frecventei ventilatiei (miscarea aerului in plamani).
- O durere cronica este o durere persistenta mai mult de o luna peste timpul obisnuit in cazul unei boli acute, ori
dupa timpul socotit dupa ce a survenit o vindecare sau chiar poate fi o durere asociata unei boli cronice. 
Tratament - Lupta impotriva durerii reprezinta una dintre prioritatile medicinei. In afara tratamentului cauzei,
tratamentul consta, in general, in administrarea de analgezice nenarcotice (aspirina, paracetamol) pentru durerile
usoare, de antiinflamatoare nesteroidiene pentru durerile medii, de analgezice narcotice (inrudite cu morfina)
pentrudurerile mari. 

22. Examenul general al pacientilor cu patologie OMF

Un examen general va include totdeauna un examen general fizic si un examen al starii psihice.
Metodologia
observarea activa a pacientului din momentul intrarii in cabinet si pe tot parcursul interogatoriului;
evaluarea unor semne vitale tipice: tempereatura, puls, respiratie, presiune arteriala;
masuratori biometrice generale (talie, greutate).
Algoritmul examinarii de ansamblu a pacientului:
Va urmari asspecte somatice si psihice: starea de constienta; cinstitutia morfologica - tipul contitutional; talia,
inaltimea, greutatea; starea de nutritie; simetria generala; echilibrul static (postural); echilibrul dinamic (mersul);
stare psihica; dezvoltarea cranio – faciala.
Examinarea starii de constienta a bolnavului: incepe o data cu luarea datelor anamnestice si se continua prin
examenul obiectiv urmarind depistarea riscului vital prin: reactia la stimuli verbali (stari confuzionale,
imposibilitatea de a raspunde la intrebari);
reactia la stimuli durerosi.
Starea de constienta ar putea fi influentata de: varsta, stari emotive, afectiuni psihice cronice, afectiuni somatice cu
influenta psihica, traumatisme cranio-cerebrale, infectii; afectarea starii de constienta va determina medicul sa
apeleze justificat la anturajul bolnavului si la consultul interdisciplinar pentru obtinerea infomatiilor.
Starea psihica:
se apreciaza urmarindu-se tipul psihologic constitutional care poate fi echilibrat (comunicativ, cooperant, retinut)
sau dezechilibrat (necomunicativ, necooperant, revendicativ).
Reactia comportamentala psihosomatica pote fi: favorabila, defavorabila sau absenta (pacientul obnubilat).
Examinarea limbajului, gesticulatiei, vocii, privirii, mimicii: poate oferi informatii asupra:
psihologiei persoanei, temperamentului, nivelului de cultura;
tulburarile de ariticulare (disartia) ce ne orienteaza asupra existentei unor tulburari neurologice, ale SNC.
Examinarea semnelor vitale:
- ne ofera informatii despre functiile fiziologice care carcterizeaza sistemul cardiovascular, sistemul respirator,
digestiv, SNC. Ele constau din inregistrarea pulsului, respiratiei, temperaturii, presinii sangvine. Evaluarea lor este
indicata mai ales la pacientii la care am semnalat din anamneza probleme generale de sanatate si la care urmeaza sa
se administreze anestezie generala, anestezie cu vasoconstrictoare, tratamente stomatologice ce presupun unele
riscuri (hemoragii, sincopa).

23. Explorari paraclinice loco-regionale la pacientii cu patologie orala si maxilo –faciala

. EXAMENE PARACLINICE
Se pot enumera urmatoarele posibilitati de investigatii paraclinice ale afectiunilor oro-maxilo-faciale.
1. Examenul radiologic
2. Scintigrafia
3. Ecografia
4. Biopsia
5. Citodiagnosticul
6. Punctia exploratoare
7. Stomatoscopia
8. Teste de colorare vitala a mucoasei bucale
9. Transiluminarea
10. Examenul secretiei salivare
11. Examenul bacteriologic
12. Craniometria
1. Examenul radiologic - foloseste radiografiile standard fie in incidente endobucale, retrodentare pentru
leziuni ale regiunilor dento-alveolare, fie incidente extraorale in tehnici extrem de variate pentru explorarea oaselor
maxilare: semiaxiala, axiala, profil si baza craniului.
Tehnici speciale
Radiografiile panoramice obtinute prin diferite operatii si tehnici (Panoramix, Panorax) care realizeaza pe
un singur film intr-o singura expunere imaginea intregii regiuni alveolo-dentare a mandibulei si a infrastructurii
maxilarului.
Tomografii conventionale simple, permit obtinerea de imagini ale unor straturi subtiri la profunzimi
diferite.
Sialografia (Iacobovici- 1929) - consta in executia de radiografii dupa introducerea in glandele salivare
(parotide, submaxilare) a unei substante de contrast (lipiodol).
Arteriografia carotidiana prin punctie directa a arterei carotide externe sau prin cateterism retrograd pe
calea arterei temporale superficiale si introducerea unei substante radioopace triiodata. Este indicata in malformatiile
si tumori vasculare, tumori ale maxilarelor si glandelor parotide, anevrisme arteriovenoase.
2. Scintigrafia salivara realizata cu Th 99, este indicata pentru explorarea morfologica a parenchimului
salivar, precizând sediul topografic al unei leziuni.
3. Ecografia sau ultrasonodiagnosticul completeaza radiologia furnizând date pentru diferentierea tumorilor
solide de cele lichidiene, rezultate pozitive in diagnosticul tumorilor maligne ale glandelor parotide.
4. Biopsia este in unele cazuri singura metoda care poate preciza diagnosticul. Ca metode se folosesc:
- biopsie prin excizie - indicatie pentru leziuni mici, superficiale sau profunde bine delimitate;
- biopsie prin incizie - folosita pentru leziunile intinse si voluminoase care pentru rezolvare necesita o
interventie mai laborioasa;
- biopsie prin chiuretaj - folosita pentru leziunile ulcerate, vegetante sau cele profunde exteriorizate;
- biopsie prin aspiratie (forajul bioptic) - se practica pentru leziuni profunde, dificil accesibile.
Dintre regulile generale privind biopsia subliniem necesitatea de a nu se face biopsie unei leziuni presupusa
maligna, daca nu dispunem de posibilitatea sau competenta de a efectua tratamentul complet al cazului, intrucât
biopsia poate accelera boala (evolutia tumorii); un rezultat bioptic negativ la un caz clinic considerat malign necesita
repetarea biopsiei.
5. Citodiagnosticul sau citologia exfoliativa, consta in examinarea directa a celulelor superficiale recoltate
prin amprenta direct pe lama sau punctie cu un ac subtire. Da relatii aproximative despre caracterul benign sau
malign al unei leziuni.
6. Punctia exploratoare se face cu ace groase sau trocare adaptate la o seringa. Este indicata pentru
precizarea diagnosticului unor formatiuni tumorale ale partilor moi sau ale maxilarelor, evacuarea unui hematom, in
colectii purulente. Permite examenul bacteriologic, histologic, etc. al produsului recoltat.
7. Stomatoscopia, investigatie a mucoasei bucala executata cu un aparat optic, care mareste imaginea de
10-20 ori. Permite observarea santurilor superficiale ale mucoasei bucale si chiar a chorionului cu vascularizatia sa;
poate surprinde precoce modificari suspecte de malignitate.
8. Teste de colorare vitala a mucoasei bucale pentru depistarea leziunilor maligne. Se utilizeaza curent
testul Schiller cu lugol sau testul Richard cu albastru de toluidina; zonele patologice retin mai intens colorantul.
 9 Transiluminarea sau diafanoscopia este folosita pentru descoperirea leziunilor dentare, ale sinusului
maxilar sau ale obrazului. Foloseste o sursa de lumina puternica si se executa intr-o camera obscura. Se observa pe
fondul luminat, transparenta, opacifierile produse de un sinus bolnav, calculi, mici tumori sau dinti devitali.
10. Examenul secretiei salivare - Saliva parotidiana sau submandibulara se recolteaza prin cateterism prin
tuburi de polietilen si se analizeaza cantitativ si calitativ (pH., structura chimica, citologie).
11. Examenul bacteriologic al produselor patologice recoltate direct de pe suprafata leziunilor, de la nivelul
orificiilor fistuloase sau prin punctie din colectii inchise, in vederea izolarii si identificarii germenilor si
antibiogramei.
12. Craniometria consta in masurarea distantelor dintre diferite puncte antropometrice cranio-faciale, fiind
indicata in vederea corectiei unor deformatii congenitale sau dobândite, ale masivului osos cranio-maxilar.

24. Metodele imagistice utilizate in stomatologie

Examenul radiologic - foloseste radiografiile standard fie in incidente endobucale, retrodentare pentru leziuni ale
regiunilor dento-alveolare, fie incidente extraorale in tehnici extrem de variate pentru explorarea oaselor maxilare:
semiaxiala, axiala, profil si baza craniului.
Tehnici speciale
Radiografiile panoramice obtinute prin diferite operatii si tehnici (Panoramix, Panorax) care realizeaza pe
un singur film intr-o singura expunere imaginea intregii regiuni alveolo-dentare a mandibulei si a infrastructurii
maxilarului.
Tomografii conventionale simple, permit obtinerea de imagini ale unor straturi subtiri la profunzimi
diferite.
Sialografia (Iacobovici- 1929) - consta in executia de radiografii dupa introducerea in glandele salivare
(parotide, submaxilare) a unei substante de contrast (lipiodol).
Arteriografia carotidiana prin punctie directa a arterei carotide externe sau prin cateterism retrograd pe
calea arterei temporale superficiale si introducerea unei substante radioopace triiodata. Este indicata in malformatiile
si tumori vasculare, tumori ale maxilarelor si glandelor parotide, anevrisme arteriovenoase.
Scanner - tomodensitometrie sau tomodensimetrie este o tehnica de explorare cu razele X a unei structuri
sub diferite unghiuri si reconstituirea imaginii acesteia cu ajutorul unui ordinator care aprecieaza cantitativ
diferentele de structuri. Ei situeaza o tumora in contextul sau anatomic.
25. Explorari paraclinice generale la pacienti cu patologia OMF.
Examenul radiologic - foloseste radiografiile standard fie in incidente endobucale, retrodentare pentru leziuni ale
regiunilor dento-alveolare, fie incidente extraorale in tehnici extrem de variate pentru explorarea oaselor maxilare:
semiaxiala, axiala, profil si baza craniului.
Tehnici speciale
Radiografiile panoramice obtinute prin diferite operatii si tehnici (Panoramix, Panorax) care realizeaza pe
un singur film intr-o singura expunere imaginea intregii regiuni alveolo-dentare a mandibulei si a infrastructurii
maxilarului.
Tomografii conventionale simple, permit obtinerea de imagini ale unor straturi subtiri la profunzimi
diferite.
Sialografia (Iacobovici- 1929) - consta in executia de radiografii dupa introducerea in glandele salivare
(parotide, submaxilare) a unei substante de contrast (lipiodol).
Arteriografia carotidiana prin punctie directa a arterei carotide externe sau prin cateterism retrograd pe
calea arterei temporale superficiale si introducerea unei substante radioopace triiodata. Este indicata in malformatiile
si tumori vasculare, tumori ale maxilarelor si glandelor parotide, anevrisme arteriovenoase.
Scanner - tomodensitometrie sau tomodensimetrie (Cormack - 1963, Hounsfield - 1972) este o tehnica de
explorare cu razele X a unei structuri sub diferite unghiuri si reconstituirea imaginii acesteia cu ajutorul unui
ordinator care aprecieaza cantitativ diferentele de structuri. Ei situeaza o tumora in contextul sau anatomic.
2. Scintigrafia salivara realizata cu Th 99, este indicata pentru explorarea morfologica a parenchimului
salivar, precizând sediul topografic al unei leziuni.
3. Ecografia sau ultrasonodiagnosticul completeaza radiologia furnizând date pentru diferentierea tumorilor
solide de cele lichidiene, rezultate pozitive in diagnosticul tumorilor maligne ale glandelor parotide.
26. Biopsia. Definitia. Scopul si metodele.
. Biopsia este in unele cazuri singura metoda care poate preciza diagnosticul. Ca metode se folosesc:
- biopsie prin excizie - indicatie pentru leziuni mici, superficiale sau profunde bine delimitate;
- biopsie prin incizie - folosita pentru leziunile intinse si voluminoase care pentru rezolvare necesita o
interventie mai laborioasa;
- biopsie prin chiuretaj - folosita pentru leziunile ulcerate, vegetante sau cele profunde exteriorizate;
- biopsie prin aspiratie (forajul bioptic) - se practica pentru leziuni profunde, dificil accesibile.
Dintre regulile generale privind biopsia subliniem necesitatea de a nu se face biopsie unei leziuni presupusa
maligna, daca nu dispunem de posibilitatea sau competenta de a efectua tratamentul complet al cazului, intrucât
biopsia poate accelera boala (evolutia tumorii); un rezultat bioptic negativ la un caz clinic considerat malign necesita
repetarea biopsiei.
26. Asepsia. Definitia. Mijloace si metode.
Asepsia (a = fara, sepsis = putrefactie) reprezinta un ansamblu de masuri prin care este impiedicat contactul
germenilor cu plaga operatorie (contaminarea plagii), fiind o metoda profilactica. Louis Pasteur (1822–1895) este
considerat parintele asepsiei moderne, alti savanti al caror nume se leaga de acest domeniu fiind rusul Elie
Metchnikoff (1845 - 1916) si românul Victor Babes (1854 - 1926).
Asepsia se adreseaza tuturor momentelor ce prezinta riscul contaminarii plagii chirurgicale; ea presupune
urmatoarele gesturi: spalarea mâinilor chirurgului si protejarea lor cu manusi sterile, dezinfectia tegumentelor
câmpului operator, sterilizarea tuturor instrumentelor, câmpurilor si materialelor folosite intr-o interventie
chirurgicala, acoperirea plagii cu un pansament steril.
Asepsia foloseste urmatoarele metode fizice si chimice:
- mijloace mecanice: curatirea mecanica si spalarea (se adreseaza instrumentarului, materialului moale, mâinilor
chirurgului si câmpului operator);
- caldura uscata (flambare, calcare, incalzire la rosu, sterilizare cu aer cald – Poupinel) si caldura umeda (fierbere,
autoclavare);
- sterilizare la rece: mijloace radiante (raze ultraviolete, raze gamma, ultrasunete), sterilizare chimica (formol sub
forma de vapori la rece sau la cald, etilenoxid).

27. Antisepsia. Definitia. Mijloace si metode

Antisepsia (anti = impotriva, sepsis = putrefactie) este alcatuita din totalitatea mijloacelor prin care se urmareste
distrugerea germenilor patogeni prezenti intr-o plaga, pe tegumente sau in mediu; este deci o metoda curativa.
Antisepsia foloseste o serie de mijloace chimice denumite antiseptice sau dezinfectante. Se obisnuieste sa se
denumeasca antiseptic substanta cu actiune bactericida sau bacteriostatica care se aplica pe tesuturi vii, iar
dezinfectant substanta folosita pentru distrugerea germenilor de pe diverse obiecte, produse septice sau din mediul
extern.
Pentru a putea fi folosita in conditii bune, o substanta antiseptica trebuie sa indeplineasca anumite conditii:
- sa aiba actiune rapida si durabila;
- sa distruga cât mai multi germeni in concentratii cât mai mici;
- sa nu actioneze toxic pe tesuturile pe care se aplica si sa nu tulbure mecanismele de aparare favorizând astfel o
infectie bacteriana;
- sa nu deterioreze suprafetele, instrumentele sau materialele care urmeaza sa fie dezinfectate;
- sa fie usor solubila in apa iar odata solvita sa dea un amestec stabil (sa nu-si modifice proprietatile in timp);
- sa-si mentina proprietatile antiseptice in orice mediu.

Substantele chimice folosite ca antiseptice sunt reprezentate de:

1 – iod: tinctura de iod (solutie alcoolica de iodura de sodiu), solutie Lugol, iodofori (combinatii ale iodului cu
polivinilpirolidona, detergenti, etc, rezultând preparate mai putin iritante pentru piele: Betadine, Septozol etc.); nu se
pune in contact cu o plaga sau cu mucoase deoarece coaguleaza proteinele; aplicat pe seroase, favorizeaza
constituirea de aderente; in contact cu plagile secretante, degaja acid iodhidric, iritant pentru tegumente;

2 – alcool 70%: nu se poate aplica direct pe plaga sau pe zone fara stratul cornos, deoarece produce deshidratare si
denaturare celulara (coagulare a proteinelor); nu actioneaza asupra formelor sporulate si a bacilului Koch; folosit in
afectiuni inflamator-infectioase, in aplicatii scurte (5-10 minute), pentru efectul revulsiv (priessnitz alcoolizat);

3 – substante pe baza de clor: hipoclorit de sodiu, cloramine (actiune pe bacteriile G+ / G- si pe bacilul Koch;
solutia folosita pentru dezinfectia plagilor si mucoaselor se obtine prin dizolvarea comprimatelor de cloramina B de
500 mg intr-un litru de apa; solutiile folosite pentru dezinfectia obiectelor sanitare ce vin in contact cu produse
organice au concentratii mai mari), clorhexidine (compus organic al clorului in solutie de alcool izopropilic, fara
actiune asupra germenilor sporulati si a micobacteriilor);

5 – acizi si baze: acid boric (in chirurgia generala este folosit ca pulbere formata din cristale albe pentru antisepsia
plagilor, fiind activ si pe piocianic; in plus, actioneaza asupra sfacelurilor, tesuturilor necrozate si crustelor, pe care
le macereaza, facilitând astfel eliminarea lor si dezvoltarea tesutului de granulatie prin care se realizeaza vindecarea
 plagilor; in oftalmologie si ORL se folosesc solutii 2-3%), soda caustica (solutie 1-10% folosita numai la dezinfectia
obiectelor de mobilier si a spatiilor contaminate);

7 – detergenti: anionici (folositi la spalarea lenjeriei), cationici (actiune bactericida, fungicida si virocida; cel mai
folosit in chirurgie este bromocetul [cetazolin] = solutie hidroalcoolica de bromura de cetilpiridinium utilizata pentru
aseptizarea unor plagi, arsuri si a tegumentelor, ca si pentru dezinfectarea instrumentarului, lenjeriei, veselei,
incaperilor), amfolitici (Tego = detergent amfoter cu actiune bactericida);

28. Sterilizarea. Definitia. Mijloace si metode.

29. Sterilizarea, forma cea mai completa de dezinfectie, capabila sa distruga germenii chiar si in forma lor
sporulata, cuprinde doua componente: asepsia si antisepsia.
Sterilizarea prin caldura uscata  
Ø     Flambare- procedeu vechi si imperfect, in conditii de urgenta, cu trecerea prin flacara a instrumentelor metalice
sau aprinzand alcoolul turnat peste instrumente - in prezent doar pentru flambarea gatului fiolelor sau gurii
eprubetelor
Ø     Incalzirea la incandescenta- sterilizare rapida si sigura, dar strica instrumentele, fiind folosita doar la sterilizarea
ansei bacteriologice
Ø     Fierul de calcat, realizeaza temp. de 200-300 grade, distrugerea germenilor de pe tesaturi, in sterilizarea
lenjeriei pt nou-nascuti, material moale pt. pansat
Ø     Sterilizarea prin aer cald
- se realizeaza cu ajutorul cuptorului cu aer cald, pupinel, la temp. de 160-180 grade alcatuit din:
          - carcasa - cutie paralipipedica, cu pereti dubli, intre care exista un spatiu prin care circula aerul cald; peretele
exterior este termoizolant,cel  interior este perforat si permite comunicarea dintre interiorul pupinelului si spatiul
dintre pereti; interiorul carcasei este prevazut cu    rafturi
          - sistem de ventilatie - ventilator ce uniformizeaza temperatura     aerului, favorizand circulatia continua
          - sistem de masura temperatura- termometru cu rezervor plasat in pupinel si scala la exterior, cuplat la un
termocuplu ce regleaza temp. in pupinel
          - sursa de caldura- rezistenta electrica
          - sistem de reglare si control- buton de reglare temperatura si durata     de sterilizare
- se pot steriliza instrumente metalice, obiecte din sticla, ceramica, unele pulberi
B. Sterilizarea prin caldura umeda- prezinta o penetrabilitate mai mare, si realizeaza sterilizarea la temp. mai mici
Ø     Fierberea - foloseste fierbatoare speciale electrice, cu temp de lucru de 100 grade, ce poate fi crescuta cu 2-3
grade prin adaos de formol sau carbonat de sodiu, timp de 30-40 min. - metoda abandonata astazi, in trecut frecvent
folosita pentru sterilizare seringi

Ø     Sterilizarea cu vapori de apa sub presiune - cea mai utilizata pentru materialele si instrumentele chirurgicale,
prin autoclavare
          -  metoda are la baza cresterea temperaturii de fierbere a apei odata cu cresterea presiunii - 1 atm-120, 2
atm- 136, 3 atm- 144 ( la 120 sunt distrusi toti germenii inclusiv formele sporulate)
          -  se realizeaza prin intermediul autoclavului, , un cazan cu pereti dubli, ce comunica intre ei prin orificii
situate in partea   superioara;spatiul dintre pereti comunica cu exteriorul prin intermediul   unor robinete; capacul
este strabatut de orificii la care  sunt adaptate un manometru, un robinet pentru reglarea presiunii si o          supapa
de siguranta
          - sursa de caldura este reprezentata de aburul ce provine de la uzina      spitalului sau de la un cazan propriu al
instalatiei, electric sau pe baza        de gaze
          - robinete de admisie abur in autoclav, evacuare condens, evacuare      abur, uscare, etc; se lucreaza la presiuni
de 2-2,5 atm
          - autoclavele moderne sunt computerizate, dotate cu pompa de vid
          - se pot steriliza : materialul moale, seringi, tuburi de dren, instrumentar chirurgical
Ø     Pasteurizarea - aseptizarea unor lichide la temp. sub 100 grade, urmata de racire brusca - lapte, bere, medii de
cultura - asigura o distructie de 90-95% din germenii patogeni
                   - inalta - fierbere 80s la 80-90 grade
                   - joasa - fierbere 30-60 min la 60 grade
                  
 3. Sterilizarea prin metode fizice
A. Raze ultraviolete - sursa de emisie lampile cu mercur sau cadmiu
          - actioneaza direct asupra microorganismelor, determinand coagularea proteinelor citoplasmatice, cu efect
inclusiv pe virusi si germeni          anaerobi
          - raza de actiune 1,5-2 m, durata eficienta de 30-40 min
          - sterilizeaza aerul din salile de pansamente, operatie, diverse suprafete
B. Radiatiile ionizante- cea mai utilizata este radiatia gama
          - apare prin dezintegrarea subs. Radioactive, si realizeaza distrugerea    microbilor prin excitarea si ionizarea
atomilor materiei cu care vine in contact
          - o parte din germeni sunt distrusi, la altii apar mutatii ce determina degenerarea coloniilor viitoare, la altele
este inhibata cresterea si       inmultirea pe o anumita perioada de timp
          - avantaje: penetreaza foliile de plastic sau hartie, nu incalzesc  obiectele de sterilizat, durata mare de
sterilizare - 2-3 ani
          - solutiile perfuzabile si pulberile, materiale de sutura, instrumentar, manusi, halate, sonde, tuburi
C. Ultrasunetele - produse de generatori cu cristal, si actioneaza prin disruperea membranei si liza celulara
D. Liofilizare - desicatie in vid la temp. de -138grade, in sterilizarea serurilor, vaccinurilor
4. Sterilizarea prin mijloace chimice: oxidul de etilen, aldehidele
  

30. Prelucrarea instrumentariului si a materialelor in vederea sterilizarii (presterilizarea).

Presterilizarea presupune imersia instrumentelor intr-o baie cu dezinfectant ce are proprietati de curatire imediat
dupa sterilizare. Inaintea acestei etape se realizeaza prespalarea si curatarea normala. Dupa respectarea timpului
optim de actionare a acestui dezinfectant, instrumentele sunt spalate minutios cu perii adecvate, pentru inlaturarea
tuturor formelor de materii organice. Clestii de extractie, precum si alte instrumente chirurgicale sunt supuse
acelorasi etape de presterilizare insa in recipiente separate, apoi se usuca si se curata din nou in caz de necesitate.
Dupa uscare si verificare, instrumentele se impacheteaza in folii inchise etans, ce au prevazute markeri de sterilizare
care vireaza (isi schimba culoarea), putandu-se astfel controla expunerea materialelor la temperatura optima si
permitand totodata verificarea sterilizarii. De asemenea pe cutiile metalice in care sunt grupate alte instrumente se
pun benzi cu astfel de marker de sterilizare, atat in interiorul cat si in exteriorul cutiilor.
Cele fizice presupun caldura uscata (sterilizarea prin aer cald in etuva - pupinel – la 180 de grade, timp de 1 ora pe
zi) si caldura umeda (sterilizarea prin vapori sub presiune, autoclavarea, unde temperatura vaporilor de apa creste
proportional cu presiunea, respectiv 134 de grade, timp de 45 de minute). Metodele chimice de decontaminare se
realizeaza cu solutii dezinfectante si antiseptic pentru dezinfectia suprafetelor si pentru antiseptia mainilor. Trebuie
mentionata atitudinea fata de reziduuri; exista recipiente speciale in acest scop, inchise etans si prevazute cu un mic
orificiu, care in momentul umplerii sunt preluate de un serviciu special si incinerate. Exista o serie de materiale de
unica folosinta, cum ar fi aspiratoarele, materialul moale (rulouri, comprese, campuri sterile) etc.

31. Pregatirea generala si locala a bolnavului catre interventiile in sectia (cabinet) de chirurgie OMF.
Pregatirea psihica
Bolnavul este informat despre necesitatea interventiei chirurgicale, riscul, eventualele mutilari si i se cere
consimtamantul.
Se fixeaza data interventiei.
Bolnavul este inconjurat cu solicitudine si atentie.
Se suprima tot ceea ce ar putea produce bolnavului starea de neliniste.
Bolnavului i se creeaza a stare de canfort psihic, oferindu-i-se un mediu ambiant placut.
Ingrijiri igienice
Daca starea bolnavului o permite zilnic, bolnavul va fi indrumat, ajutat sa faca baie sau dus, urmat de igiena cavitatii
bucale, ingrijirea parului, taierea unghiilor.
Asanarea focarului de infectie. Se efectueaza controlul stomatalogic la invitatia medicului si Daca este cazul, se
efectueaza control stomatalogic.
- Urmarirea functiilor vitale
- Masurarea si notarea temperaturii;
- Masurarea si notarea pulsului;
2.Pregatirea din preziua operatiei
A. Pregatirea generala
- Asigurarea repaosului fizic, psihic si intelectual;
- La prescriptia medicului, seara, se administreaza un calmant;
- Asigurarea alimentatiei necesare normale, alimente usor digerabile;
B. Pregatirea locala
Se curata pielea pe regiuni. Pielea paroasa se rade cu grija, evitandu-se sa se produca mici taieturi (poarta de intrare
pentru infectie, dureroasa la efectuarea dezinfectiei);
-Se degreseaza pielea cu comprese sterile imbibate cu eter (cu grija sa nu se scurga eter pe regiunea perianala);
-Se dezinfecteaza pielea cu un antiseptic (alcool, tinctura de iod);
-Se acopera campul operator la indicatia medicului.
Pregatirea din dimineata interventiei:
-se intrerupe alimentatia. Bolnavul nu mananca cel putin 12 ore inaintea interventiei chirurgicale;
-protezele dentare mobile vor fi scoase, invelite intr-o bucata de tifon si puse in noptiera bolnavului;
-bijuteriile vor fi predate familiei sau administratiei spitalului;
-indepartarea lacului de pe unghii ca si a rujului de pe buze (prezenta lor face dificila depistarea semnelor de anaxie
manifestate prin cianoza la nivelul extremitatilor);
3. Pregatirea speciala a bolnavilor cu risc operator (târati)
Ingrijirile acordate acestora, urmaresc sa corecteze deficientele organismului si sa restabileasca echilibrul fiziologic
pentru a suporta actul operator si pentru a evita complicatiile ce se pot produce, atat in timpul interventiei cat si dupa
aceasta.
Ingrijirile postoperatorii sunt:
Incep imediat dupa interventia chirurgicala si dureaza pana la vindecarea completa a bolnavului. Ingrijirile
postoperatorii se acorda pentru restabilirea functiilor organismului, asigurarea cicatrizarii normale a plagii si
prevenirea complicatiilor. Bolnavul operat sub anestezie generala, trebuie supravegheat cu toata atentia pana la
aparitia reflexelor (de deglutitie, tuse, faringian si cornean), pana la revenirea completa a starii de constienta cat si in
orele care urmeaza, de altfel transportul din sala de operatie se executa dupa revenirea acestor reflexe.

33. Pregatirea medicului chirurg si al personalului auxilar pentru interventie in regiunea

OMF
VESTIMENTATIA
•Halat
•Boneta
•Masca
•Manusi
•Ciupici
•Atribute speciale

Halatele si mai nou Scrubs-urile sunt predestinate in scop aseptic.

•Scrubs :
–sunt tricouri si pantaloni sau rochii purtate de chirurgi,asistente, si alte categorii de personal in sala de operatie.
–ele sunt concepute pentru a fi simple, cu minim de locuri unde murdaria s-ar putea ascunde , sa se spele usor,
ieftine, in caz de deteriorare sau patare iremediabila sa fie usor inlocuite.
–Icorporate cu meticilina sunt rezistente la Staphilococus-aureus, asta a crescut utilizarea lor, dar totusi poate da un
fals sentiment de siguranta ca acestea sunt "curate", când de fapt sunt la fel de usor contaminate ca orice alt tip de
imbracaminte.
•Bonetele :
–Sunt concepute pentru a proteja pacientul de parul chirurgului(potential vector al infectiei)
Mastile buco-nazale sunt necesare in toate cazurile de interventii chirurgicale aseptice si septice:
–In cazul bolnavilor cu boli infectioase.
–Când se utilizeaza piesa turbina si racirea cu spray.
–Dupa folosinta se arunca.

Manusile:
–In timpul lucrului trebuie evitat la minim contactul direct al degetelor.

Asepsia include:
•sterilizarea materialelor si controlul acestei sterilizari
•pregatirea mâinilor echipei operatorii
•pregatirea bolnavului si a câmpului operator
•pregatirea salii de operatie

Instrumentele, materiale de utilizare unica

•Sterilizarea acestor instrumente se face industrial prin iradiere cu raze gamma sau etilenoxid in conditionari
individuale.
•Utilizarea instrumentelor de unica folosinta confera un plus de securitate bolnavului inestimabil, in pofida unui pret
relativ ridicat. (firma Molnlycke)

•Pregatirea mainilor echipei operatorii se face prin spalare cu scop de aseptizare. Se utilizeaza apa sterila din circuit
separat, provenita de la autoclav.
•Pentru spalare se utilizeaza bureti conditionati individual, sterili, imbibati cu Betadina sau Clorhexidina. Spalarea
dureaza intre 1-3 min, in functie de materialul sau detergentul-antiseptic.

Conditii prealabile spalarii:

•unghii scurte
•absenta infectiilor sau epidermofitiilor
Exista multe modalitati de manipulare si dezinfectarea mâinilor.
•Metoda Fyurbringer in modificarea lui Alfeld. Mâinile sunt spalate in apa curenta calda cu doua perii timp 5 min
fiecare. Apoi uscate cu un prosop steril si tratate cu etanol 96%,timp 3-5 min. Din cauza duratei tratamentului, forma
sa pura este rar intalnita.

Pregatirea psihologica a chirurgului.

•Cercetari extensive au aratat ca utilizarea tehnicilor psihologice de pregatire pentru o operatie sporesc rezultatul
final. Pregatirea psihologica este importanta in special pentru tineri specialisti.
•Sunt o serie de exercitii autoadministrative care sunt recomandate de specialisti.
•In functie de interventia chirurgicala, chirurgul va ocupa pozitia cea mai comfortabila atât pentru el cât si pentru
pacient astfel incât chirurgul are control maximal asupra fortei livrate la dintelui pacientului prin cleste:
•Pozitia corecta permite mentinerea mâinilor aproape de corp, ceea ce confera suport si stabilitate.
•Permite mentinerea incheieturilor destul de drepte pentru a livra forta din brat si umar dar nu din mâna

.
34. Importanta si locul anesteziologiei in chirurgia OMF. Istoric si orientari actuale.
Toate interventiile se desfasoara sub anestezie, care este un ansamblu de tehnici care permit realizarea actului
medico - chirurgical , prin atenuarea sau suprimarea durerii.
Consultul pre-anestezic:
 este obligatoriu pentru orice interventie programata;
 se face cu minim 48 h inainte de operatie sau examen;
 pentru a asigura securitatea pacientului pe durata internarii “de zi”.
Sunt diverse tehnici de anestezie, grupate in doua mari categorii, anestezia generala si anestezia loco-regionala.
 Anestezia generala :
o produce o stare comparabila cu somnul si se realizeaza prin injectare i.v. de
medicamente (anestezia generala clasica) si/sau respiratia de vapori
anestezici (anestezia inhalatorie);
o determina pierderea starii de constienta, dar trezirea este rapida si cu putine senzatii
neplacute.
 Anestezia loco-regionala :
o poate fi locala, de plex nervos, rahidiana, peridurala.
o Asigura lipsa durerii in regiunea in care se face operatia, interventia sau examinarea.
La finele interventiei
Pacientul este transferat in sala de supraveghere post-interventionala (SSPI) sau in salonul de trezire, care se afla in
incinta blocului operator, unde ramane pâna la plecarea acasa in deplina siguranta.
35. Definitia anesteziei generale. Clasificarea metodelor de anestezie generala utilizate in chirurgie OMF.
Definitia AG
- Depresie reversibila a sistemului nervos central
- Indusa medicamentos
- Pierderea perceptiei la durere si a raspunsului la stimulii externi
- Nu se cunosc in totalitate mecanismele moleculare ale anesteziei generale
- Pierderea constientei in timpul anesteziei generale nu este un fenomen “totul sau nimic” – anesthesia awareness!
- Anestezia generala in prezent este considerata terapie intensiva perioperatorie
Patrulaterul anestezic: Analgezie; Hipnoza; Relaxare musculara; Suprimarea reflexelor vegetative

Anestezia generala in cadrul procedurilor stomatologice este foarte rar utilizata in tara noastra, desi in Europa
Occidentala, SUA sau Israel reprezinta o etapa uzuala a tratamentelor dentare. Starea indusa de anestezia generala se
caracterizeaza prin coma farmacologica sau pierderea constientei (narcoza), efect antianxios si
amnezic, disparitia durerii (analgezie) sirelaxare musculara (curarizare). Calea de administrare
este intravenoasa, pe cale rectalasau prin inhalare.
37. Indicatiile anesteziei generale in chirurgia orala si maxilo-faciala. Particularitati
• Indicatii - In stomatologie anestezia generala este utilizata atat la adulti cat si la copii, pentru operatii complexe, in
special cele care tin de chirurgia orala si maxilo-faciala, atunci cand anestezia locala nu este eficienta sau nu se
poate efectua, in cazurile de fobie dentara extrema, sau la pacientii cu nevoi speciale. Nu este indicata pentru
interventii simple si in cazul pacientilor cu boli sistemice grave sau anomalii de constitutie.
Aceasta procedura necesita asistenta unui medic anestezist. Acesta trebuie sa monitorizeze permanent functiile vitale
ale pacientului. Datorita aparaturii si substantelor utilizate, anestezia generala implica un cost mai ridicat decat
anestezia locala.
• Particularitati - Anestezia generala in stomatologie poate fi de scurta durata, administrata pe cale inhalatorie,
intravenoasa sau mixta, precum si de lunga durata, pacientul fiind intubat, deoarece nu poate respira eficient
singur. Substantele morfinomimetice utilizate in anestezia generala au rolul de a circula prin sange spre creier, unde
intrerup semnalele dureroase. Somnul profund este indus de substante precum barbiturice, ketamina, etomidat,
diprivan, introduse intravenos, sau prin inhalare de protoxid de azot si oxigen.
Procedura utilizata in cadrul tratamentelor stomatologice presupune riscuri si elemente de dificultate
suplimentare, acestea fiind datorate pozitiei si situarii campului de lucru in cavitatea orala: anesteziologul are
dificultati in supravegherea reactiilor pacientului, caile aeriene pot fi obstructionate accidental cu secretii sau
materiale dentare, multiplele zone reflexogene din cavitatea bucala prezinta riscul declansarii unor reflexe nocive,
campul operator coincide cu campul anestezicului.
• Inainte de anestezia generala - Aceasta procedura necesita o examinare clinica a pacientului, pentru a depista
eventuale probleme de sanatate incompatibile cu anestezia generala. Pacientul nu trebuie sa consume lichide si
alimente cu 6 ore inainte de interventie; regula generala este fara alimente solide incepand cu miezul noptii
precedente. In caz contrar exista riscul penumoniei prin inspiratie.
• Dupa anestezia generala - Pentru a ajunge acasa, pacientul are nevoie de insotirea si supravegherea unui adult.
Posibile efecte secundare ale anesteziei generale sunt ameteala, greata, somnolenta si pierderea abilitatii de
coordonare. Realuarea activitatii poate avea loc odata cu disparitia simptomelor. Dupa interventie este importanta
hidratarea si medicatia analgezica indicata de stomatolog.

38. Contraindicatiile anesteziei generale in chirurgia OMF.

Afectiuni respiratorii : pneumonia, bronsita, astmul bronsic, TBC pulmonar, coriza, bronsiectazia
•ØAfectiuni ale cailor respiratorii: obstructii nazale datorate deviatiei de sept, vegetatii adenoide, micrognatia,
angina Ludwig si infectii care predispun la edemul glotic
•ØAfectiuni cardio-vasculare care produc dispnee de repaos, edemul si turgescenta venelor cervicale
•ØProbleme de mecanica: imposibilitatea flexiei coloanei cervicale ( dificil pentru deschiderea gurii ), trismus,
constrictie, spasm muscular
•ØAnemia cu celule sub forma de secera
•ØContraindicatie relativa pentru pacienti ambulatori este sarcina in primele 3 luni si ultima luna pentru scaderea
riscului de avort si nastere prematura

39. Cai si tehnici de administrare ale anesteziei generale. Etapele clinice ale anesteziei generale,
caracteristica.
Inhalosedarea: Respiri printr-o masca un amestec de protoxid azot (gaz ilariant) si oxigen. Combinatia iti da o stare
de liniste totala si elimina senzatia de durere. Din câte stiu eu, e recomandata copiilor si celor cu fobie usoara.
Practic, esti treaz, dar nepasator pe durata tratamentului. Am observat ca mai multe clinici din Bucuresti au inceput
sa foloseasca aceasta metoda.

Sedare intravenoasa: Un drog usor iti este injectat in vena si pur si simplu adormi. Da, asta implica o mica
intepatura si o branula, dar nu simti absolut nimic (normal, daca dormi ca un ingeras in timp ce stomatologul
lucreaza! E o modalitate de sedare extrem de eficienta si, ce e extraordinar, nu iti amintesti nimic dupa tratament. E
indicata persoanelor cu dentofobie severa si practicata de putini stomatologi de la noi, intotdeauna asistati de un
anestezist.
Cuprinde 4 etape :
1. Hipnoza1. Hipnoza
(pierderea constientei)(pierderea constientei)
2. Analgezia2. Analgezia
(disparitia senzatiei(disparitia senzatieidureroase)dureroase)
3. Relaxarea musculara3. Relaxarea musculara
(pierderea(pierdereatonusului muscular)tonusului muscular)
4. Actiunea antisoc.4. Actiunea antisoc.

40. Substante anestezice utilizate pentru anestezia generala. Particularitati si caracteristica

Sub numele de anestezice generale se cuprind o serie de substante chimice care produc pierderea cunostiintei, a
sensibilitatii si a posibilitatilor de miscare. Anestezicele sunt deosebt de utile caci fara ele interventiile chirurgicale
nu ar fi posibile. Primul anestezic introdus in anul 1847 si apoi utilizat pe scara mare a fost cloroformul (CHCl ).
Cum insa acest compus se elimina greu din organism si produce anumite efecte toxice, s-au utilizat mai tarziu
substante mai volatile, in special protoxidul de azot (N O), numit si gaz ilariant si ciclopropanul (C H ). Ambele
substante fiind gazoase, se aplica in maestec cu oxigen (20%), in aparate care permit totodata dozarea perfecta a
amestecului si evacuarea gazelor expirate.
Cloretanul (kelenul), C H Cl, este mai putin toxic decat cloroformul, dar totdata un hipnotic mai slab. Se utilizeaza
mai ales ca anestezic de inhalatie, ca si cloroformul, sau ca anestezic local (incizii, dentistica).

41. Anestezie loco-regionala .Definitia. Clasificarea metodelor de anestezii loco-regionale utilizate in

chirurgie OMF.
Anestezia locala este un procedeu util pentru efectuarea unor interventii chirurgicale si a
unor manevre endoscopice, pentru calmarea durerii in anumite afectiuni, pentru privarea
temporara a unor structuri periferice de controlul nervos.
Clasificare anesteziei loco-regionale
1. Anestezia topica (aplicativa)
2. Anestezia locala (prin infiltratie)
3.Anestezia intravenoasa regionala (blocul Bier)
4. Anestezia intraosoasa
5. Anestezia tronculara
6.Anestezia de plex
7. Anestezia peridurala
8. Anestezia sacrala
42. Indicatiile anesteziei locale in chirurgia OMF.
-extractii dentare,
-extirpatii,
-slefuiri,
-chirurgia orala(indepartarea chisturilor,tumorilor, chirurgie preprotetica)
-chirurgia paradontala,
-interventii chirurgicale mai laborioase.
43. Contraindicatiile anesteziei locale in chirurgia OMF.
-bolnavi alergici la anestezie,
-bolnavi cu deficiente organice,
-bolnavi la care se presupun operatii mari, laborioase si de durata,
-bolnavilor cu procese patologice in locul de intepare a acului.
44. Substante anestetice locale. Clasificarea, caracteristica farmaco-clinica. Cerinte catre anestetice
locale contemporane.
Din punct de vedere chimic se clasific in
*AL amidice
administrarea injectabil :
a) anilide Xilina: Mepivacaina; -Prilocaina; -Bupivacaina; Etidocaina; Articaina; Hostacaina
chinoleine chinoleine : Centbucridina; Cincocaina
* b) AL esterice ; administrarea topic, local Sunt:
Cocaina;Clorprocaina;Butacaina;Procaina;Tetracaina;Oxiprocaina;Propoxicaina;Izobucaina; Benzocaina
XILINA; Solutia 1%; Solutia 2%
Actiune terapeutica
Anestezic local de tip amidic, larg folosit in injectii si aplicare locala pe mucoase. Instalarea efectului se face rapid si
anestezia se obtine in cateva minute, in functie de locul administrarii. Durata medie de actiune este de 60-120
minute. Instalarea efectului si durata de actiune sunt crescute de adaugarea unui vasoconstrictor, iar absorbtia in
circulatie la locul injectarii este incetinita. Antiaritmic incadrat in clasa Ib, utilizat in tratamentul tahiaritmiilor
ventriculare. 
Indicatii
Utila pentru obtinerea tuturor tipurilor de anestezie locala, infiltratie epidurala, caudala, spinala, superficiala.
Folosita in tratamentul tahiaritmiilor ventriculare (aritmii ventriculare asociate infarctului miocardic si pentru
controlul fibrilatiei ventriculare - in resuscitarea cardiopulmonara - in general la pacientii care nu au raspuns la
cardioversie si adrenalina).
Doze si  mod de administrare
Anestezie percutanata de infiltratie: solutie 1% in doze de 5-300 mg. 
Anestezie tronculara: nervii intercostali 30 mg solutie 1%; paracervical 100 mg solutie 1% de fiecare parte, repetat
la intervale de minimum 90 minute; paravertebral 30-50 mg solutie 1%; nervul rusinos 1 mg solutie 1% de fiecare
parte; retrobulbar 120-200 mg solutie 4%. 
Contraindicatii
Alergie la xilina sau alte anestezice amidice, insuficienta hepatica si renala, miastenie, asociere cu anticoagulante,
soc hipovolemic, insuficienta cardiaca, hipotensiune arteriala, hipovolemie, bloc cardiac, bradicardie. 
 Masuri de precautie
Se administreaza cu prudenta si in doze mici in insuficienta hepatica grava, infarct acut de miocard, insuficienta
respiratorie si la cei cu antecedente convulsive. 
Reactii adverse
Uneori somnolenta, ameteli, rareori reactii alergice, foarte rar hipertermie maligna. 
PROCAINA
Actiune terapeutica
anestezic local cu actiune lenta si de scurta durata - efectul se instaleaza in 15-20 minute si se mentine 45-50 minute
pentru anestezia prin infiltratii, 20-45 minute pentru anestezia tronculara, 30-60 minute pentru rahianestezie. 
Are si actiuni sistemice: analgezica, vasodilatatoare, antispastica (relativ slabe) si trofica generala. 
Indicatii
Pentru anestezie locala in vederea interventiilor chirurgicale sau in diferite actiuni dureroase (nevralgii, mialgii,
artralgii), pentru suprimarea temporara a controlului nervos al unor organe (infiltratii de splanhnic, ganglion stelat
etc.); pentru actiunile sistemice in dureri postoperatorii, cefalee, migrena, boli vasculospastice
(claudicatieintermitenta, endarterita obliteranta, boala raynaud), embolii, spasme viscerale diverse (in injectii
intravenoase).
Mod de administrare
Anestezie locala cu solutie 0,5%, 20-40 ml pentru infiltratii, solutie 1%, 10-20 ml pentru blocarea nervilor, solutie
8%, 1-2 ml pentru rahianestezie; pentru actiunile sistemice se injecteaza intravenos lent cu prudenta, 5 ml din solutia
1%. Dozele maxime prevazute de Farmacopeea Romana in injectarea subcutanata sunt de 200 mg o data si 600 mg
in 24 ore.
Contraindicatii
Alergie la procaina, sau la alte anestezice cu structura esterica; nu se administreaza la copii sub 3 ani. Folosirea
ca anestezic local impune prudenta si doze mici la hipotensivi, insuficienta cardiaca, tulburari de conducere
miocardica, la hepatici, epileptici, bolnavi cu alergii medicamentoase, la cei cu boli acute, debilitati,batrani.
Reactii adverse
Uneori reactii alergice: bronhospasm (mai ales la asmatici), eruptii cutanate, edem angioneurotic, rareori edem
laringian acut, sau chiar soc anafilactic (investigarea pentru decelarea hipersensibilitatii este obligatorie); ocazional
ameteli, varsaturi.

45. Caracteristica substantelor vazoconstrictoare utilizate in anestezia locala. Indicatii, contraindicatii.

Compozitie
1 ml solutie apoasa contine 1 mg adrenalina (epinefrina).
Actiune terapeutica
-simpatomimetic (a si b adrenergic);
-actiune antialergica: inhiba degranularea mastocitelor prin reactia antigen-anticorp;
-actiune asupra vaselor:vasoconstrictia arteriolelor mici din tegumente si mucoase; -actiune asupra cordului:
stimuleaza automatismul, conductibilitatea, excitabilitatea si contractilitatea miocardului, imbunatateste conducerea
atrio-ventriculara, mareste energia sistolelor si presiunea maximala, amplifica debitul si travaliul cardiac, ale carui
nevoi in substante metabolizabile si oxigen cresc in mod paralel;
-actiune asupra bronhiilor: suprima spasmul fibrelor musculare netede ale arborelui bronsic, ea este considerata
drept una dintre cele mai active substante bronhodilatatoare
Indicatii
Urgente alergice: soc anafilactic, alte reactii anafilactice acute sistemice, angioedem laringean;
afectiuni cardiovasculare: stop cardiac (prin asistolie ventriculara), hemoragii capilare de suprafata (in aplicatie
locala), se asociaza anestezicelor locale vasodilatatoare (procaina, lidocaina) pentru a le prelungi actiunea si a le
diminua toxicitatea generala; Afectiuni bronhopulmonare: criza de astm bronsic (ca tratament curativ).
Mod de administrare
-astm bronsic, subcutanat 0,3 mg (0,3 ml din fiola), eventual repetat la 20 de minute (cel mult 2-3 doze);
-soc anafilactic, intravenos lent, cumulta prudenta, 0,1-0,5 mg (0,1-0,5 ml din fiola), diluate in 10 mlsolutie salina
izotona, sau subcutanat 0,3-0,5 mg la fiecare 10-20 minute, sau per lingual 1 mg (o fiola);
-sincopa cardiaca, intravenos lent 0,5-1 mg (1/2-1 fiola), eventual repetat dupa 5-15 minute;
-hemostatic, in aplicatii locale, solutie 1/100 000- 1/2 000, asociata anestezicelor locale, in solutie 1/200 000- 1/20
000.
Contraindicatii
Hipertensiunea arteriala, bolile miocardice, cardiopatia ischemica, tahicardia si aritmiile ectopice, infarct miocardic,
ateroscleroza avansata, cord pulmonar, hemoragii interne, hipertiroidismul, feocromocitomul, glaucomul cu unghi
ingust, adenomul de prostata cu retentie de urina, insuficienta renala severa, parkinsonism. 
Contraindicatiile sunt relative in situatii de urgenta, care pun viata in pericol.

46. Anestezia de contact. Indicatii, contraindicatii. Tehnica. Substante utilizate.

Se optine prin aplicarea substantei anestezice pe mucoasa de anesteziat care o strabate prin fuziune si se fixeaza pe
terminatiile nervoase producind o anestezie superfeciala.
INDICATII: anestezia gingiei in vederea detartrajului,
Mucoasa bucala, nazala, valului palatin,
Extractia dintilor temporari foarte mobili,
Incizia unui absces foarte superfecial.
Nervii lingual, nazo-palatin.
TEHNICA: mucoasa se usuca oentru a usura absorbtia anestezicului. Administrarea se face prin clatirea gurii,
instalatie, badijonare, masaj timp de 1 min. Cu pasta analgezica si in mod curent cu aplicarea unui tampon imbibat
cu anestezic si lasat citeva minute, sau prin pulvelizare sau presiune. Timpul necesar de instalare a anesteziei e de 2-
3 min, iar durata medie de 10-15 min.
Substante anestezice: - sub forma de:
Lichide:  cocaina 10%; xilina 5-10%; piperocaina 10%; gingicain;percaina 2%; pribenzamina 4%; benzocaina 20%;
Paste: contralgin pasta;    pomada de xilina (xilocaina 5%);
Pulberi:  ortoform 5-10%;  benzocaina.
Aerosoli:  lidocaina.
Gel:   lidocaina 5%;  benzocaina 20%; gingicain.
Unguente:  lidocaina 5 %;  xylocaina 5%;  butacaina sulfat; 
47. Anestezia prin infiltratie. Indicatii, contraindicatii, tehnica.
Aceasta anestezie intereseaza o zona strict localizata. Se foloseste procaina 0,5-1 % , xilina 0,25%-0,5.
Se face mai intii un buton intradermic sau intramucos si apoi se introduce solutia anestezica treptat pe traectul liniei
de incizie, plan cu plan, in piele sau mucoasa,etc. Acul este impins aspirind si injectind incet substanta in tesuturi,
apoi e retras partial si introdus in alta directie sau retras complet si reintrodus in alt loc anesteziat anterior. Se
instaleaza in 3-5 min.
Sunt trei tipuri:
-intradermica,
-intramucoasa,
-plan cu plan.
Se mai cunoaste anestezie de infiltratie prin baraj.: nu deformeaza cimpul operator si nu deminue vizibilitatea.
INDICATII: - interventii pe obraz

48. Anestezia intraligamentara, intrapapilara, intraosoasa Indicatii, contraindicatii.Tehnica.

pentru anestezia intrapapilara se introduce unn ac scurt sii subtire , perpendicular pe fata vestibulara in centrul
papililor interdentare situate mezial si distal de dintele respectiv si se injecteaza 0,25 ml. Sub anestezica in papila si
legamentul circular.
Intralegamentara:e necesara intradocerea acului inspatiul alveolo dentar, mezial si distal aproximativ 5 mm dea
lungul radacinii, injectarea direct sub presiune in periodont a unei cantitati reduse de solutie 0,5 ml. Injectarea este
dureroasa dar se obtine anestezia dintelui, pereodontiului si osului din jur.
INDICATII ca exceptie la extractia dintilor la pacienti hemofilici sau alte tulburari de coagulare.

49. Anestezia tronculara periferica a nervului infraorbital pe cale endo si exo bucala. Repere, tehnica,
zona de anestezie. Complicatii si accidente.
Nervii anesteziati:
-nervii dentari antero-sup.-partial nervii dent. supero-mijlocii-ramurile nervoase sinusale-ramurile terminale ale
nervului suborbitar
Zone anesteziate:
-dintii incisivi si caninul-partial premolarii (in 50% din cazuri)-osul, periodontiul-mucoasa vestibulara coresp. zonei
(nu se anesteziaza fibromucoasa palatina)-pleoapa inf.-fata latero-nazala-jumatatea buzei sup.-peretele osos antero-
sinusal si mucoasa sinusala in teritoriul corespunzator.
Indicatii:
-in scop de tratament stomatologic si chirurgical-cand anestezia plexala e ineficienta din cauza corticalei osoase
dense-cand anestezia plexala nu se poate da din motive patologice.
Avantaje:
-reduce volumul solutiei anestezice injectate-reduce nr. intepaturilor-tehnica simpla endobucala si exobucala.
Dezavantaje:
-posibilitatea de a intepa globul ocular-in tehnica exobucala – teama pacientilor-dificultate in definirea reperelor
gaurii suborbitare
 Repere:
- repere osoase pt. gaura suborbitara:
-la 6-10 mm sub marginea inf. a orbitei-pe linia verticala ce trece prin mijlocul marginii inf. a orbitei-pe linia
verticala care uneste gaura supraorbitara, gaura suborbitara si gaura mentoniera-pe linia verticala care trece prin
sutura maxilo-malara
- repere dentare pt. gaura suborbitara: -
pe verticala care trece prin axul premolarului 2 superior sau intre primul si al 2-lea premolar,la 2-2,25 cm deasupra
apexului premolarului 2 superior
- repere parti moi pt. gaura suborbitara:
-la 0,5 cm inauntrul liniei verticale medio-pupilare cand pacientul priveste inainte-pe verticala care trece prin
marginea interna a corneei cand pacientul priveste inainte-pe verticala care trece prin comisura bucala

Tehnica (calea endobucala):

- E cea mai frecvent folosita in practica.- Se utilizeaza ace de dimensiuni mici.- Cu gura intredeschisa se ridica bine
buza sup. pt. a mentine fornixul vestibular intins- Se aplica evtl. un anestezic local (topic).- Se dezinfecteaza
mucoasa cu alcool.- Se repereaza marginea inf. a orbitei cu indexul si gaura suborbitara cu policele, conform
reperelor.- Locul de intepatura este: la nivelul mucoasei mobile, in fornixul superior, in fosa canina, deasupra siputin
inapoia apexului caninului, deci deasupra apexului primului premolar superior (intr-un unghi de40° in raport cu
planul frontal).- Directia acului e in sus, inapoi si in afara.- Adancimea patrunderii acului e de max. 5-6 mm in
canalul suborbitar. (
Pana in canal sunt aprox. 2,5 cm
).- Patrunderea in gaura suborbitara e obligatorie. (Caderea in gol si fixitatea acului sunt semnelepatrunderii in
canal).- Inainte se aspira iar apoi se depune lent anestezicul (0,5-1 ml).- Anestezia se instaleaza in 5-6 min. si
dureaza 2-3 ore. (Daca solutia de AL este cu vasoconstrictor,durata anesteziei se prelungeste).- Accidente posibile:
patrunderea in orbita, dipoplia, lipsa temporara a vederii, hematoame, rupereaacului, nevrite.

Tehnica (calea exobucala):

- E indicata in caz de leziuni endobucale care impiedica accesul pt. anestezia endobucala.- Locul de intepatura se
afla pe o linie orizontala in dreptul aripii nazale; la 0,5 cm in afara santuluinazo-genian.- Profunzimea de la
tegument pana la gaura suborbitara este de aprox. 2 cm.

50. Anestezia tronculara periferica a nervului nazopalatin pe cale endo si exo bucala. Repere, tehnica,
zona de aneztezie. Complicatii si accidente.
one anesteziate: -fibromucoasa palatina in 1/3 ant. a boltii palatine-peretele alveolar palatin ant. corespunzator-are
anastomoze cu filetele plexului nervos dentar antero-superiorIndicatii: -
interventii chirurgicale in 1/3 ant. a fibromucoasei palatine-in extractia incisivilor si caninului in combinatie cu
anestezia tronculara sau plexala vestibularaDezavantaje: -e cea mai traumatizanta si dureroasa anestezie endobucala
deoarece la marginea papielei, unde e locul deintepatura, tesutul moale e dens, f. aderent si sensibil, si pt. ca trebuie
patruns (5-6 mm) cu acul in gauraincisiva (de partea opusa partii care dorim sa o anesteziem), aici sub presiunea
anestezicului durerea e f.accentuata.Alternative: -anestezia plexala-anestezia topica nazala-anestezia tronculara
bazala a nervului maxilar
 Repere:
- repere osoase pt. gaura incisiva: -pe linia mediana palatina in port. sa ant.-la 1 cm inapoia si deasupra marginii
crestei alveolare frontale- repere parti moi pt. gaura incisiva: -la 1 cm inapoia si deasupra festonului gingival-papila
incisiva acopera gaura incisiva- repere dentare pt. gaura incisiva: -
la 1 cm de coletul incisivilor centrali, intre incisivii centrali, pe linia medianapalatina- reperele traseului canalului na
zo-palatin: -canalul e paralel cu fata vestib. a crestei alveolare frontale din regiuneaincisivilor centrali-canalul e
paralel cu axul incisivilor centrali- reperele orificiilor nazale ale n. nazo-palatini: -la baza septului nazal, bilateral-pe
planseul foselor nazale, bilateral-la 1,5 cm inapoia pragului narinar, bilateral
Tehnica (calea endobucala):
- Calea endobucala e cea mai frecvent folosita.- Pacientul are gura larg deschisa, se dezinfecteaza fibromucoasa cu
alcool.- Locul de intepatura: varful acului se plaseaza in marginea papilei retroincisive de parteaopusa partii pe care
intervenim chirurgical, se introduce incet, se injecteaza lent catevapicaturi, apoi se orienteaza acul paralel cu axul
incisivilor centrali, si se patrunde 5-6 mm incanalul nazo-incisiv, fara a ajunge insa in fosa nazala. Se injecteaza 0,2
ml AL.Deoarece papila incisiva are o bogata inervatie si vascularizatie, punctia directa a acesteiapoate ocaziona
hemoragie si dureri, chiar si postanestezic, de aceea se evita intepatura sa.- Directia acului: in sus, inapoi si usor in
afara spre partea pe care se intervine chirurgical.- Precautii: nu se inteapa papila incisiva, ci marginea ei, anestezicul
se va depune lent si incantitate mica, se va patrunde obligator in gaura incisiva si in canalul nazo-palatin.
Tehnica (calea exobucala):
- Locul de intepatura e la 1,5 cm inapoia pragului narinar, la baza septului nazal, in planseulnazal. Se patrunde cu
acul 2-3 mm in profunzime si se lasa anestezicul la nivelul orificiilornazale.- Directia acului e inapoi, orizontal si
usor in jos la baza septului nazal.

51. Anestezia nervului palatin mare. Repere, tehnica, zona de anestezie. Complicatii si accidente.
Zona anesteziata: fibromucoasa celor 2/3 post. a palatului, pana la linia mediana si ant. pana dupa primul premolar
inclusiv.Indicatii: interventii chirurgicale in cele 2/3 post. ale fibromucoasei palatine.Avantaje: -
disconfort minim al pacientului- nu e necesara patrunderea in gaura palatina posterioara- existenta unui tesut celular
lax bogat la locul injectarii, evita durereaAlternative: -anestezia prin infiltratie palatina (plexala) in dreptul dintelui-
anestezia tronculara bazala a n. maxilar
 Repere:
- repere osoase pt. gaura palatina post.: -la 0,5 cm inaintea marginii post. a palatului dur-la 1 cm inaintea carligului
aripei interne a apofizei pterigoide-in unghiul diedru format de procesul alveolar cu lama orizontala a osului palatin-
la 1 cm inauntru si deasupra marginii inf. a crestei alveolare
- repere dentare pt. gaura palatina post.: -la 1 cm spre medial, deasupra si in dreptul ultimului molar superior (sau in
dreptulmolarului 2 temporar la copii)-sau la 1 cm spre medial , deasupra si imediat dupa molarul 2 superior
- repere parti moi pt. gaura palatina post.: -la 1 cm de festonul gingival al molarului 3 superior (sau molarului 2
temporar la copii)-in locul unde mucoasa se infunda in palnie
Tehnica:
- Pacientul are gura larg deschisa, se dezinfecteaza mucoasa cu alcool.- Locul de intepatura: in santul palatinal la 1
cm de marginea crestei alveolare, in dreptul molarului 2, in locul undemucoasa se infunda in palnie. (
Locul de intepatura mai poate fi pe linia parafrontala, care trece intre primul si cel de-al 2-lea molar sup., intre sutura
mediana palatina si marginea gingivala.
)- Directia acului: inapoi, in sus si usor in afara (
seringa ajungand sa fie sprijinita pe fata ocluzala a premolarilor inferiorisi spre comisura bucala din partea opusa
).- Nu e obligatorie patrunderea in gaura palatina posterioara sau in canalul ptreigopalatin, depunerea
anesteziculuifacandu-se submucos, in dreptul gaurii palatine, unde exista suficient tesut celular lax.- Se lasa
anestezicul lent, treptat, pana la maxim 0,2ml.- Accidente si complicatii: foarte rar apare ischemie si evtl. necroza
fibromucoasei, atunci cand se folosescconcentratii mari de subst. anestezice cu vasoconstrictor. Se poate intepa
artera palatina, urmata de hemoragie.(
Tratament: pansament compresiv

52. Anesteziа tronculara periferica a nervilor alveolari superior si posteriori pe cale endo si exo bucala.
Repere,tehnica, zona de anestezie. Complicatii si accidente.
Zone anesteziate: -molarii 1, 2, 3 superiori (
cu exceptia radacinii meziovestibulare a m. 1, care e inervata de n. dentari supero-mojlocii
).-osul alveolar si periostul ce acopera molarii-mucoasa vestibulara-peretele lat. si post. si mucoasa sinusului maxilar
corespunzatorIndicatii: -in terapia dentara si oasoasa corespunzator inervatiei-cand anestezia plexala nu e eficienta-
cand e contraindicata anestezia plexala-(
la hemofilici se recomanda anestezia plexala sau intraligamentara.
)Avantaje: -este atraumatica (
rar simtita de pacient, dat. ariei mari de tesut moale in care se depune AL., si dat. faptului ca osul nu seatinge cu acul
).-reducerea unui nr. mare de intepaturi pt. anestezia plexala-reducerea cantitatii de solutie anestezica-eficienta este
maxima.Dezavantaje: -are cel mai mare risc dintre toate tipurile de anestezie , de a se produce un hematom (
dat. plexului venospterigoidian
). Prezinta aspiratie pozitiva frecventa.-necesitatea celei de a 2-a intepaturi pt. tratamentul primului molar superior,
pt. radacina mezio-vestibulara.Alternativa: -anestezia plexala-anestezia tronculara bazala a n. maxilar
 Reperele orificiilor la tuberozitate:
-pe peretele posteroextern al tuberozitatii-la 20-30 mm deasupra marginii alveolare-la tineri se afla pe tuberozitate
ceva mai jos-pe verticala inapoia ultimului molar
Tehnica (calea endobucala):
- Este folosita curent in practica.- Se utilizeaza ace de dimensiuni mici.- Pacientul e cu gura intredeschisa (dat.
procesului coronoidian).- Se aplica anestezic local topic, se dezinfecteaza mucoasa cu alcool- Se repereaza creasta
zigomato-alveolara cu degetul- Locul de intepatura: la nivelul mucoasei mobile in fornixul vestibular superior, spre
post., indreptul radacinii meziale a molarului 2 superior, la 1 cm. de creasta alveolara, inapoia cresteizigomato-
alveolare.- Directia acului este in sus, inapoi si inauntru, realinzand un unghi de 45° cu planul deocluzie. (
Acul trebuie sa pastreze contactul cu osul, altfel existand riscul lezarii plexului venospterigoidian.
- Se intra in profunzime 16 mm., (la copii se intra 10-14 mm.), se aspira si se injecteaza 2-3 ml.Anestezia se
instaleaza in 5-6 min. si dureaza 60-90 min.- Spre deosebire de anestezia n. suborbitar, la tuberozitate, pacientul nu
poate preciza teritoriulanesteziat, (
doar daca acesta a avut dureri inaintea anesteziei si au disparut dupa efectuarea ei).
Tehnica (calea exobucala):
- E folosita rar si numai atunci cand accesul endobucal este dificil (supuratii, tumori).- Se utilizeaza ace de
dimensiuni mai lungi.- Pacientul are gura inchisa, se dezinfecteaza pielea cu tra de iod si apoi cu alcool.- Se
repereaza marginea inferioara a osului malar, marginea ant. a m. maseter si destul de greuevidentiata prin palpare,
cresta zigomato-alveolara.- Locul de intepatura: acul se introduce in obraz, sub unghiul inferior al osului malar,
tangent-inaintea marginii ant. a m. maseter si imediat inapoia crestei zigomato-alveolare.- Directia acului: in sus,
inauntru si usor inapoi.- Acul trebuie sa fie in contact permanent cu osul la nivelul tuberozitatii si se introduce 3,5-
4,5cm in profunzime
57. Anestezia nervului lingual. Repere, tehnica, indicatii, zona de anestezie.Complicatii.
 
 N. lingual = ram. terminala din trunchiul post. al nervului mandibular, are un traiect ant si medial la ca. 1 cm fata de
n. dentarinferior, la nivelul spinei lui Spix. Paraseste spatiul pterigomandibular, dupa ce patrunde in planseul bucal,
seafla in afara n. hipoglos, deasupra glandei submaxilare si muschiului milohioidianZone anesteziate: -mucoasa
planseului bucal-mucoasa gingivala a versantului intern al crestei alveolare mandibulare pana la linia mediana-
mucoasa fetei ventrale si a marginii limbii pana la linia mediana-mucoasa fetei dorsale a limbii inaintea V-ului
lingual, pana la linia
medianaIndicatii: - in stomatologie si chirurgie orala pt. tratament si interventii chirurgicale pe os, limba si planseul 
bucal
Tehnica:
- Se poate face:- Pacientul are gura larg deschisa.Mucoasa santului paralingual se dezinfecteaza cu alcool.- Locul de
intepatura: in santul mandibulo-lingual la jumatatea distantei dintre festonul gingival si baza limbii, indreptul
molarului 3 inf., inaintea si inauntrul unghiului intern al mandibulei.- Directia acului: in jos, inapoi si in afara-
Profunzimea: depozitarea AL se face progresiv , pana la cel mult 5-6 mm submucos (n. se afla destul de superficial).
55. Anestezia torusala (tehnica Veissbrem). Repere, tehnica, indicatii, zona de anestezie.Complicatii.

Tehnica anesteziei:
- Bolnavul cu gura larg deschisa.- Locul intepaturii: la dentati: in afara plicii pterigomandibulre, la 0,5 cm. sub
planul ocluzal molar sup.la edentati: in afara plicii pterigomandib., la 1,5 cm sub planul crestei alv. maxilare.-
Directia acului: perpendiculara pe mucoasa la locul intepaturii, corpul seringii fiind spre comisura departea opusa in
dreptul premolarilor sau molarilor- Profunzimea: 1,5-2 cm. (Pana cand acul intalneste osul la nivelul tuberculului
mandibular, se lasa anestezic pt. n. dentarinf. si n. bucal. Se retrage acul 5 mm si se depoziteaza anestezic pt. n.
lingual.

53. Anestezia tronculara periferica nervului mandibular la Spina Spix. Repere, tehnica, zona de
anestezie. Complicatii si accidente.
 
 Nervii anesteziati: -n. dentar inf -n. Lingual Zone anesteziate: -dintii mandibulari pe o hemiarcada-corpul
mandibulei si port. inf. a ramurii ascendente-mucoperiostul vestibular de la molarul 1 spre linia mediana (n.
mentonier)-cele 2/3 ant. ale limbii si planseul bucal (n. lingual)-tesuturile moi linguale si periostul de pe versantul
lingual al fetei interne a ramurii orizontale amandibulei (n. lingual)Dezavantaje: -anestezia buzei si limbii posibil
hemtom (e obligatorie aspiratia inainte de depozitarea A.L.)Alternative: -anestezia n. mentonier, pt. tesuturile moi
vestibulare anterior de molarul 1, a buzei inf. si a barbiei-anestezia n. incisiv, pt. dinti si os, anterior de gaura
mentoniera-anestezia plexala vestibulara a incisivilor si caninului-anestezia intraligamentara a oricarui dinte
mandibular-anestezia nervului mandibular anestezia tronculara bazala a n. mandibular la gaura ovala
 Repere osoase:
-gaura mandib. se afla in centrul fetei interne a ramurii ascendente a mandibulei-la mijlocul distantei dintre marginea
ant. si marginea post. a ram. ascen. a mandib. (sau la unirea 1/3 post.cu cele 2/3 ant. a fetei int. a ramurii
ascendente)-la mijlocul distantei dintre incizura sigmoida si marginea inf. a mandib.-e marginita ant. de spina lui
spix
 dentare:
-pe aceeasi linie orizontala cu planul de ocluzie al molarilor inf. (sau la 1 cm deasupra)
 parti moi:
-la mijlocul liniei drepte care uneste tragusul cu punctul cel mai inf. al marginii ant. a m. maseter
 Repere pt. anestezia endobucala la spix, parti moi:
-ligamentul pterigomandibular (da insertie m. buccinator si constrictoruluisuperior al faringelui), intins intre carligul
aripei interne a apofizeipterigoide si marginea mediala a trigonului retromolar; apare endobucalca si o plica situata
medial de ramura ascendenta a mandibulei.
 osoase:
-creasta temporala se desprinde din varful procesului coronoidian,merge pe fata mediala a ramurii ascendente si pe
masura ce coboara, sedistantiaza de marginea ant. a ramurii ascendente, continuandu-se culinia oblica interna (=linia
milohioidiana), (care se afla pe fata interna aramurii orizontale a mandibulei si pe care se insera m. milohioidian)-
marginea ant. a ramurii ascendente a mandibulei are forma unei cresteosoase care coboara de la apofiza coronoida si
se continua cu liniaoblica externa-trigonul retromolar, e un spatiu triunghiular, acoperit cu mucoasa fixa,situat intre
marginea ant. a ramurii ascendente, creasta temporala si in jos de o linie orizontala inapoia ultimului molar inferior-
tuberculul mandibular, e o proeminenta osoasa situata deasupra si usorinaintea gaurii mandibulei
 dentare:
-planul de ocluzie al molarilor inferiori (anestezia se face la 1 cm deasupraliniei orizontale care continua planul de
ocluzie)
 
 Anest. tronc. periferica a n. dentar inf.
 sau anestezia la spina lui Spix
Tehnica anesteziei directe la spix:
Tehnica poate fi sistematizata in 6 timpi:1.Determinarea planului de inaltime al locului de intepatura (la 1
cm...)2.Det. locului (
vf. acului se plaseaza la intersectia planului ce trece la 1 cm deasupra planului ocluzal inf. si afundului zonei
pterigomandibulare in afara plicii pterigomandibulare si inauntrul crestei temporale).3.Plasarea corpului seringii pe
premolarii inf. de partea opusa4.Punctia: 2,5-3,5 cm profunzime (orizontal, inapoi si in afara)5.Retragerea acului ca.
2-3mm si se aspira6.Injectarea a 1-1,5 ml solutie anestezica f lent (1ml/min)- Lingimea acului introdus in tesut
depinde de latimea ant.-post. a ram. ascendente si de inclinareaplanului fetei interne a ram. ascendente. (Cand acul
patrunde mai mult de 2,5-3,5 cm fara sa intalneasca uncontact osos e preferabil sa nu se depuna solutia anestezica.
Se insista din nou, retragand acul si reorientandseringa). Gaura mandib. la adulti se afla la 1 cm deasupra planului de
ocluzie, la copii de 7-8 ani laacelasi nivel cu planul de ocluzie, la edentati mai sus decat la adulti.- Cand osul este
contactat prea rapid prin tehnica indirecta, inseamna ca ne aflam cu acul in trigonulretromolar. Cand acul e introdus
prea mult si s-a pierdut contactul cu osul, ne aflam cu varful aculuidistal de marginea post. a ram. ascendente (in
glanda parotida: daca s-a depozitat anestezic apare parezafaciala trnzitorie).
 Calea exobucala:
- Calea submandibulara:E cea mai frecvent foflosita in practica. Se foloseste ac lung de 8 cm. Locul de intepatura: la
1,5 cm demarginea post. a ramurii ascendente, la 1,5 cm de unghiul mandibulei, la 1,5 cm sub margineainferioara a
mandibulei. Directia acului: acul pastreaza permanent contactul cu fata interna a ramuriiascendente. Acul trebuie sa
ajunga mai sus de nivelul gaurii mandibulare (4-4,5 cm). La 5,5 cm se vaanestezia N. lingual si la 6,5 cm N. bucal.-
Calea retromandibulara SicherSe foloseste f rar. Locu de intepatura e sub lobul urechii, la jumatatea distantei dintre
arcada temporo-zigomatica si gonion, inapoia si inauntrul marginii post a ramurii ascendente. Directia
acului:orizontala si inainte, pastrand contactul cu osul. Se patrunde 2,5-3,5 cm in profunzime. Accidente:pareza
tranzitorie a N facial, inteparea arterei parotide externe si venei jugulare externe.- Calea superioaraSe foloseste f rar,
in caz de trismus. Locul de intepatura: sub arcada temporo-zigomatica, in incizurasigmoida.N. dentar inf., lingual si
bucal se gasesc f. aproape unul de altul la nivelul tuberculului mandibular.

56. Anestezia nervului mentonier pe cale endo si exo bucala. Repere, tehnica, indicatii, zona de
anestezie. Complicatii.
 
 Nervii anesteziati: -n. mentonier-n. incisivZone anesteziate: -tesuturile moi vestibulare ant. de gaura mentoniera-
tesuturile moi ale buzei inf.-pielea buzei inf si a mentonului, pana la linia medianaIndicatii: -interventii chirurgicale
mezial de gaura mentoniera, in zona ant a mandib si a structurilor moi pana la linia medAvantaje: -
tehnica usoara, atraumaticaAlternative: -infiltratie locala-anestezie intraligamentara-anestezie intraseptala-anestezia
n. dentar inf.-anestezia n. mandibular
 Repere osoase:
-gaura mentoniera e situata pe fata antero-externa a ramurii orizontale a mandibulei-deasupra portiunii incipiente a
liniei oblice externe-la mijlocul distantei dintre marginea inferioara a mandibulei si marginea superioara a crestei
alveolare-pe verticala ce uneste gaura supraorbitara, gaura suborbitara si gaura mentoniera
 dentare:
-sub si intre radacinile celor 2 premolari inf.(in 50%din cazuri); (uneori se afla la nivelul radacinii celui de al 2-lea
premolar (25%), primului premolar (20%), distal de radacina premolarului 2 (5%), sau ant. de radacinapremolarului
1)
 parti moi:
-pe linia verticala care trece prin comisura bucala, prin marginea interna a corneei, la 5 mm inauntrulliniei verticale
mediopupilare cand pacientul priveste inainte-la edentati: repere osoase: dat. atrofiei crestei alveolare, gaura ment. e
mai aproape de marginea sup.osoasa mandibulara, uneori chiar pe creasta alveolara, sub mucoasa gingivala. Reper
mixt (osoase si partimoi) la jumatatea distantei dintre linia mediana si marginea ant. a muschiului maseter.
Tehnica (calea endobucala):
- E frecvent folosita.- Gura pacientului e usor intredeschisa. Vestibulul inf. se dezinfecteaza cu alcool.- Locul de
intepatura: in mucoasa mobila, in fundul de sac vestibular inf., inapoia gauriimentoniere, in dreptul radacinii meziale
a primului molar inf.- Directia acului: in jos, inainte si inauntru- Patrunderea: pt. anestezia n. mentonier
Nu e necesara patrunderea cu acul in gauramentoniera. Pt. anestezia n. incisiv e necesara patrunderea in gaura
mentoniera si in canalulmentonier circa 5 mm. In acest caz si n. mentonier se anesteziaza.- Semne si simptome:
furnicaturi sau anestezia buzei inf.Anestezia bilaterala a n. dentar inf. se utilizeaza f rar dat. disconfortului.- Pt.
anestezia n. incisiv nu e totdeauna obligatoriu patrunderea in gaura mentoniera, prinpresiune anestezicul se poate
dirija in gaura mentoniera. Dezavantaje care pot aparea cand sepatrunde in gaura mentoniera: tehnica e mai grea,
exista riscul traumatizarii nervuluimentonier si/sau incisiv.
58. Anestezia nervului bucal. Repere, tehnica, indicatii, zona de anestezie.Complicatii.
 
 N. bucal e o ramura terminala a n. temporo-bucal. Trece prin spatiul pterigomandibular, are traiect descendent si
spre ant.,paralel cu marginea ant. a ramurii ascendente a mandibulei, pe care o incruciseaza la nivelul bazei apofizei
coronoide (punctimportant pt anestezia tronculara) si se indreapta spre obraz, aici in dreptul bulei grasoase a lui
Bichat se bifurca:- intr-o ramura interna
 ─pt mucoasa jugala, gingia si periostul vestibular in dreptul molarilor inf. (mai rar si in dreptulpremolarilor, si
uneori si zona vestibulara superioara corespunzatoare molarului 1)- si o ramura externa
 ─ care inerveaza pielea obrazului si a regiunii labio-comisuraleIn stomatologie si chirurgia orala se abordeaza
ramura sa interna prin: - infiltratie locala in fornixul vestibular corespunzator- sau prin anestezia tronculara la baza
apofizeicoronoideIndicatii: -detartraj subgingival-rezolvarea cariilor de colet vestibulare si subgingivale-prepararea
bonturilor subgingival-plasarea unei matrici...Avantaje: -tehnica usoara pt. anestezia prin infiltratieAlternative:
-anestezia tronculara bazala a n. mandibular
Tehnica anesteziei tronculare pe cale endobucala:
- Pacientul are gura larg deschisa. (Pt. anestezia prin infiltratie plexala pacientul are gura intredeschisa). Mucoasa
sedezinfecteaza cu alcool.- Locul de intepatura: la intersectia planului de ocluzie molar superior cu marginea
anterioara a ramuriiascendente a mandibulei, la baza apofizei coronoide, distal si bucal de ultimul molar superior.-
Directia acului: acul cu bizoul in jos, spre os, paralel cu planul de ocluzie molar superior; corpul seringii eindreptata
spre comisura bucala de partea opusa; directia acului e inapoi, in afara si relativ orizontal.- Profunzimea: se
avanseaza cu acul pana la mucoperiostul marginii ant. a ramurii ascendente la baza apofizeicoronoide, fara a intepa
periostul, (2-4mm adancime), 0,3 ml/10 sec.
Tehnica anesteziei prin infiltratie vestibulara:
- Locul de intepatura: vestibulo-distal de molarul 3 inf., acul fiind paralel cu dintii si avand o directie oblica, in jos si
inapoi.in fornixul vestibular inf. pt molari si premolari sau in fornixul vestib. sup. pt molarul 1 sup., in mucoasa
libera.
Tehnica anesteziei tronculare pe cale exobucala:
- Locul de intepatura: punctul de intersectie a planului de ocluzie superior cu baza apofizei coronoide, lamarginea
ant. a ramurii ascendente a mandibulei.- Directia acului: orizontal, inapoi si inauntru (perpendiculara pe planul
medio-sagital)

59. Accidente si complicatii generale ale anesteziei loco-regionale: lipotimia, accidente toxice si
complicatii determinate de substante vazoconstrictoare. Tabloul clinic, tratament de urgenta si profilaxia.
Lipotemia (lesinul)- este o stare de pierdere a cunostintei pe o durata scurta de timp - de la citeva secunde pina la
citeva (4-5) minute. Pierderea cunostintei pe o perioada mai mare este deja un semn de dereglari serioase in
organizm si necesita urgent asistenta medicala specializata. Pierderea cunostintei, fara ca pacientul sa-si revina, este
numita stare de coma si prezinta pericol serios pentru viata.
Lipotemiile au loc adeseori in mod reflector - din cauza insuficientei de oxigen in aerul inspirat (aglomeratie de
oameni intr-o incapere inchisa, neaerisita), din cauza unui stres puternic (psihic sau fizic), din cauza unei traume,
lovituri dureroase, din cauza insolatiei, supraoboselii, din cauza incalcarii regimului de alimentare.
Specific este faptul, ca pacientul ar putea sa-si revina si singur peste o anumita durata de timp. Dar totuna asistenta
persoanelor din jur este binevenita.
Pacientul trebuie scos intr-un spatiu racoros, bine aerisit, trebuie culcat cu fata in sus si capul pe o parte. Sub mini si
picioare se recomanda de a pune obiecte mari - daca e posibil trebuie de asigurat o pozitie in care minile si picioarele
se afla mai sus decit corpul, iar capul - mai jos decit corpul. Daca este disponibil - se da de mirosit un tampon cu
amoniac, se stropeste fata cu apa rece. Se descheie nasturii, se slabeste cravata, cureaua. Daca pacientul nu-si revine
- se solicita urgent ajutor medical !

60. Accidente si complicatii generale ale anesteziei loco-regionale:sincopa, colaps, convulsii. Tabloul
clinic, tratament de urgenta si profilaxia.
Sincopa este termenul medical ce descrie clasicul “lesin”, adica pierderea temporara a cunostintei si imposibilitatea
de a mentine rectitudinea. Pacientii isi pierd tonusul musucular si cad. Spre deosebire de pacientii cu convulsii, cei
cu sincope isi recapata starea de alerta imediat dupa ce devin constienti. Termenul de sincopa exclude prin definitie
notiunile de convulsie, coma, soc sau orice alta stare ce evolueaza cu alterarea constientei.
Sincopele apar de obicei cand fluxul sangvin catre creier este intrerupt si cand se instaleaza hipoperfuzia
cerebrala.
Sincopa poate sa apara in general la orice varsta.
Convulsiile sunt disfunctii manifestate brusc care determina pierderea cunostintei, contractii, tremuraturi sau alte
tulburari cerebrale temporare. De regula, convulsiile sunt cauzate de descarcari electrice anormale sau de scaderea
fluxului sanguin la nivelul creierului, influentand functionarea optima a organismului. Convulsiile pot fi cauzate si
de unele probleme medicale, cum ar fi: hipoglicemia (zaharscazut in sange), infectie, traumatism
cranian, intoxicatii accidentale sau supradoza de droguri, tumori cerebrale sau alte probleme de sanatate care
afecteaza creierul.
Simptomele caracteristice sunt pierderea cunostintei si tremuraturi ale corpului. Cu toate acestea, unele crize sunt
greu de observat, deoarece persoana nu are alte manifesari decat pierderea pentru scurt timp a contactului cu
realitatea, vazuta din exterior ca fixarea unui punct cu privirea. Desi pacientul este treaz, nu reactioneaza si nu
raspunde in mod normal. Dupa terminarea crizei, pacientul nu isi aminteste nimic legat de respectivul episod.
Ocazional, convulsiile pot provoca modificari senzoriale sau vizuale temporare. 
Simptomele convulsiilor brusc instalate, care au o durata de la doar cateva secunde pana la un minut, pot
include: 
- pierderi ale constiintei: pacientul nu isi aminteste nimic din perioada in care s-au manifestat convulsiile;
- emotii puternice: teama inexplicabila, panica sau bucurie;
- modificari la nivelul perceptiei vizuale: halucinatii;
- pierderea controlului muscular manifestata brusc;
- spasme musculare, tremuraturi;
- tensiune musculara si rigidizarea muschilor;
- gust amar sau metalic.
Primul ajutor
- Nu introduceti victimei niciun obiect intre dinti.
- Impiedicati bolnavul sa se raneasca fara a-i obstructiona miscarile.
- Asezati persoana intr-o parte pentru a impiedica inecarea cu propria voma. Aceasta pozitie ar trebui mentinuta si in
somnul de dupa criza. 
- Daca victima isi schimba culoarea fetei sau i se opreste respiratia, incercati sa ii tineti capul intr-o pozitie care sa
previna inghitirea limbii si care sa faciliteze deblocarea cailor respiratorii.
65. Istoricul extractiei dentare si al instrumentariului pentru extractia dentara. Extractia dentara ca
interventie chirurgicala, definitia.
Extractia dentara chirurgicala este o procedura realizata de catre medicul specialist in chirurgie oro-maxilo-
faciala si reprezinta indepartarea dintilor neerupti sau erupti partial, a dintilor erupti care sunt fragili sau au anatomie
anormala, precum si a bucatilor dentare ramase blocate sub linia gingivala. Extractia dentara chirurgicala include
incizia gingiei si crearea unui lambou, posibil si sectionarea si indepartarea unei bucati de os, pentru a avea acces la
dinte. Cateodata este necesar ca dintele sa fie sectionat in mai multe fragmente, pentru a putea fi indepartat.
Extractia chirurgicala nu este neaparat o procedura utilizata in ultima instanta - poate fi si oabordare prudenta si
mai conservatoare a indepartarii unui dinte. Extractia simpla, cu clestele, necesita forte de tractiune ce pot antrena
si tesut osos adiacent dintelui. Riscul pierderii de tesut osos este eliminat prin interventia chirurgicala si cu atat mai
mult daca dintele este sectionat inainte de a fi indepartat.

61. Accidente generale alergice ale anesteziei loco-regionale: edemul Quincke. Tabloul clinic, tratament
de urgenta si profilaxia.
Este o reactie alergica ce este caracterizata printr-o eruptie edematoasa subcutanata. Acest edem se poate declansa
prin absorbtia de alimente, de o intepatura de insecta sau de luarea unor medicamente. Edemul afecteaza mucoasele
bucale si ale cailor respiratorii superioare, precum si tesuturile subcutanate laxe ale fetei. Se manifesta printr-o
umflatura bine delimitata, tare, de culoare roz pal, nepruriginoasa, dar care produce o senzatie de arsura. Poate cauza
din asfixia din cauza localizarii lui. Se impune un tratament de urgenta, mai ales daca exista o jenarespiratorie,
cu corticosteroizi injectabili cu actiune rapida, asociati cu clorhidrat de adrenalina.
Urticariaeste o afectiune alergica cutaneo-mucoasa ce se caracterizeaza printr-o eruptie trecatoare de papule, aparute
brusc, intens pruriginoase, similare celor care apar la atingerea pielii cu o urzica. Edemul angionevrotic Quinqke
este un edem acut si rapid tranzitor, bine demarcat, implicândstraturile mai profunde ale pielii, inclusiv tesutul
celuloadipos subcutanant. In cele mai multecazuri se dezvolta concomitent cu urticaria generalizata.
 Angioedemul Quincke este o forma particulara mai severa de urticarie.Se manifesta prin tumefierea edematoasa a
capului si gatului, fara apartitia semnelor inflamatorii. Apare edem glotic, laringean, ce determina obstructia
mecanica partiala sau totala acailor respiratorii superioare cu aparitia dispneei, senzatiei de sufocare, cianozei,
tirajului sicornajului, si edemului masiv al buzelor, obrajilor, limbii, aceste simptome aparand brusc, dupainjectarea
unui medicament, putand duce la soc anafilactic
Sistemul afectat : tegumentele si mucoasele sunt cel mai frecvent afectate.Ereditatea, in Edemul Quincke ereditar
deficitul inhibitorului componentului C, al complementuluise mosteneste pe cale autozomal dominanta.
Dieta
- exclude alergenii alimentari: albusul de ou, laptele si pastele fainoas, pestele, nucile,ciocolata, bananele, citricele.
Complicatii posibile
- asfixie produsa de edemul laringelui, evolutie spre soc anafilactic.
Prognosticul si evolutia
- edemul Quincke dureaza maximal 10 - 14 zile. Prognosticul EQalergic in cele mai multe cazuri este favorabil.
Pericol pentru viata comporta numai EQ culocalizare in laringe.Prognosticul edemului Quincke ereditar adeseori
este nefavorabil. Sunt descrise familii, in caremai multe generatii sufereau de aceasta boala si care decedau la vârsta
de pâna la 40 ani deasfixie cauzata de angioedem laringian.
Tratamentul consta in:
- oprirea imediata a administrarii medicamentului incriminat- administrare de corticisteroizi in cantitate mare:
hemisuccinat de hidrocortizon 300 - 400 mg.i.v.- Fortecortin, 40 mg. i.v.- Adrenalina, 1%, 1/2 f. de 1 ml. i.v.-
Suprarenalina, 1 mg.- Tavegyl, 1 - 2 f. de 2 mg. i.v.- Tagamet, 200 mg.
- oxigenoterapie sub presiune- punctie cricotiroidiana- internare in spital.
62. Socul anafilactic. Clasificarea, etiopatogenia, tabloul clinic
Socul anafilactic - este o reactie alergica severa care poate pune in pericol viata unei persoane. Aceasta poate sa
apara in cateva secunde sau minute de la expunerea la un alergen, cum ar fi veninul rezultat in urma unei intepaturi
de albine sau consumul unei alune. 
Factori declansatori
Printre factorii care pot declansa anafliaxia sunt:
- alimentele - in special oua, fructe de mare, nuci, cereale, lapte, alune;
- medicamente - mai ales antibiotice din grupul cefalosporinelor sau penicilinelor;
- intepaturi de insecte;
- anestezice injectabile - procaina, lidocaina;
- substante de contrast - utilizate in investigatiile cu rol de diagnostic ce folosesc raze X;
- produse industriale chimice - latexul si produsele din cauciuc folosite de catre lucratorii din domeniul sanatatii;
- preparate injectabile cu rol in dezvoltarea imunitatii.
Semne si simptome
Primele simptome apar adesea la nivelul pielii si pot sa includa:
- inrosirea fetei;
- prurit (in zona abdomenului sau axile);
- urticarie. 
Manifestarile sunt adesea insotite de:
- sentiment iminent de sfarsit al lumii;
- anxietate;
- puls neregulat si rapid; 

Dupa aceste manifestari se declanseaza umflarea gatului, limbii, raguseala, dificultati de inghitire si de respiratie.
Pot sa apara simptome de rinita (febra fanului) sau astm bronsic, provocand rinoree, stranut, respiratie suieratoare
dar si dificultati de respiratie, crampe stomacale si varsaturi. 
Aproximativ in 25% din cazuri, mediatorii care iriga vasele de sange declanseaza o deschidere generalizata a
capilarelor avand loc:
- scaderea tensiunii arteriale;
- ameteala; 
- pierderea constientei.
Aceste sunt caracteristicile tipice ale socului anafilactic.
63. Socul anafilactic.Tratamentul de urgenta. Profilaxia.
Masuri de urgenta
Daca banuiti ca o persoana sufera o reactie anafilactica, este important sa se ia urmatoarele masuri de ajutor. In
general, incercati sa le aplicati in ordinea in care sunt prezentate. 

- Sunati imediat la serviciul de urgenta.

- Daca pacientul dispune de un EpiPen, injectati imediat epinefrina. Aceasta poate fi injectata in exteriorul coapsei si
poate fi administrata printr-o tesatura usoara. Frecati locul pentru a imbunatati absorbtia medicamentelor.
- Incercati sa intindeti persoana si sa-i ridicati picioarele daca este posibil.
- Stati cu bolnavul pana cand soseste ajutorul.
- Daca sunteti instruiti, initiati masurile de prim ajutor specifice (tehnicile de resuscitare) in cazul in care persoana
nu mai respira sau nu are puls. 

Injectia cu epinefrina poate fi administrata print-o imbracaminte subtire, cum ar fi pantaloni, fusta, ciorapi.
Articolele groase de imbracaminte vor fi eliminate inainte de injectare. Se va injecta epinefrina doar daca pacientul
are un istoric de reactii anafilactice sau sub indrumarea unui furnizor de asistenta medicala. Dupa 10-15 minute, in
cazul in care simptomele sunt semnificative, puteti administra o alta doza de epinefrina. Chiar daca reactia dispare,
bolnavul trebuie sa mearga de urgenta la o camera de garda. 

Alte tratamente care ar putea fi instituite sunt: administrarea de oxigen, de fluide, medicamente pentru usurarea
respiratiei si chiar epinefrina. Steroizii antihistaminici pot fi recomandati dar acestia sunt utili in prima faza
a anafilaxieisi nu vor putea inlocui epinefrina. Cu toate acestea, acestia pot fi mult mai utili in prevenirea unei reactii
recurente intarziate. Nu fiti suprinsi daca adrenalina va ofera o stare de nesiguranta si accelereaza pulsul. Aceste
efecte secundare sunt normale si nu sunt periculoase cu exceptia persoanelor care au probleme cardiace grave.

66. Instrumentariul pentru extractia dentara, clasificarea, constructia

 
Instrumentarul special utilizat in Chirurgia Oro-Maxilo-FacialaInstrumentele de extractie sunt numeroase
si variate,adaptate formei,pozitiei,cat si leziunilor pecare le prezinta dintii.Exista 3 categorii principale de
instrumente construite adecvat pentruextractie
•Clesti
•Elevatoare
•Sindesmotoame
Clestii
Sunt folositi in cazurile in care exista o suprafata de priza buna si o rezistenta suficienta a coroanei sauin extragerea
unor resturi radiculare care depasesc marginea alveolei.Clestii dentari au o parte activa – reprezentata de cele doua
falci – un maner si o articulatie.Pentru extractia de pe arcada superioara au falcile in prelungirea manerului.La clestii
pentru dintiiarcadei inferioare ,falcilefac un unghi de aproape 90˚ cu manerul.Falcile sunt modelate dupa forma
anatomica a dintelui respectiv,in vederea unei bune adaptaricirculare si axiale in jurul coletului dentar.Pentru a nu
derapa,fata interna a falcilor este acoperita cu pulberi diamantate,realizandu-se astfel o priza excelenta.
Elevatoarele
Elevatoarele sunt constituite dintr-o portiune activa,mai mult sau mai putin plata sau in“jgheab”,denumita
lama,dintr-o tija cilindrica intermediara si un maner gros ,rotunjit.Un elevator bun trebuie sa aiba extremitatea lamei
ascutita,pentru a se putea insinua intre radacini sialveola,lungimea si forma lamei active fiind variabile.Elevatoarele
care se folosesc la extractia dintilor arcadei superioare sunt drepte,iar cele folosite la extractia dintilor arcadei
inferioare sunt cudate “in unghiobtuz”.Folosirea elevatoarelor este indicata pentru extractia resturilor radiculare.In
extractiile care necesita otehnica complicata,elevatorul reprezinta un instrument de neinlocuit; este indispensabil
in extractiileradacinilor situate intraalveolar profound,precum sin in cazurile in care este distrusa regiunea
coletuluidentar pana la marginea alveolei,nemaiputand deci asigura priza necesara pentru extractia cu
clestele.Elevatoarele sunt de asemenea folosite current ca instrumente ajutatoare in extractia dintilor cucoroane
integer,pentru sectionarea ligamentuluicircular alveolo-dentar la colet (sindesmotomie),usurandastfel adaptarea
falcilor clestilor. 
Sindesmotoamele
Sunt instrumente asemanatoareelevatoarelor,fiind formate dintr-o lama subtire,o tija si un maner.Pentru dintii
arcadei superioare exista sindesmotoame cu lama dreapta sau usor indoita – pentrumolarul de minte;pentru dintii
arcadei inferioare se folosesc sindesmotoame cu lama indoita”in unghidrept”.Lama taioasa a sindesmotomului se
introduce la inceput intre gingie si dinte,sectionand ligamentulsuperficial circular,apoi intre dinte
si alveola,sectonind ligamente profunde

64. Accidente si complicatii locale ale anesteziei loco-regionale.

                                               ACCIDENTE LOCALE
I. Durerea
Poate fi produsa in momentul introducerii acului sau al injectarii solutiei anestezice si poate fi prevenita prin
respectarea stricta a protocoalelor fundamentale ale injectarii atraumatice. Etiologie
- Folosirea unor ace cu bizoul tesit.
- Injectarea rapida a solutiei anestezice.
- Ace cu asperitati, dupa ce acestea au luat contact cu osul si, apoi, când sunt retrase, dilacereaza tesutul.
- Folosirea unor solutii prea calde sau prea reci in raport cu temperatura camerei.
- Injectarea unor solutii cu pH mult prea acid sau cu prag de alcalinitate ridicat.
-  Injectarea unor solutii anestezice cu urme de alcool sau de substante antiseptice.
- Injectarea din eroare a unor substante toxice sau a unor solutii anestezice expirate.
5. Anestezia in tesuturile inflamate in tesuturile inflamate exista edem inflamator iar anestezia in aceste tesuturi
este dureroasa, deoarece se mareste si mai mult gradul de distensie al tesuturilor. Anestezicele locale injectabile sunt
sub forma de sare, prin adaugare de HC1, care imbunatateste solubilitatea in apa si stabilitatea.
6. Erori de substanta: Folosirea carpulelor micsoreaza riscul injectarii accidentale a altor substante. Sunt citate
injectari de substante toxice din eroare, incident ce poate fi evitat prin controlul atent al marcajului de pe fiola si
nefolosirea acelora cu marcaj sters.
II. Leziuni vasculare
2. Inteparea vaselor
Perforarea accidentala a unui vas de sânge in cursul injectarii unui anestezic local este urmata de o extravazare
sanguina in spatiul extracelular.
Sângerarea la locul punctiei poate fi oprita prin compresie timp de 1-2 minute.
2. Hematomul
Factorul determinant in aparitia hematomului ar putea fi densitatea tesuturilor ce inconjoara vasul lezat.
in acest sens, hematomul apare rareori dupa o anestezie in bolta palatina, datorita densitatii tesuturilor la acest nivel.
Un hematom voluminos apare mai | frecvent prin lezarea arterei sau venelor in cursul anesteziei tronculare periferice
la tuberozitate sau spina Spix.
Mai frecvent, hematomul se produce dupa anestezia la tuberozitate si n, L incidenta mai scazuta dupa anestezia la
spina Spix si anestezia nervului mentonipr când acul frecvent patrunde in
canal.                                                                Cf/
Tratament
Se va face imediat compresia regiunii geniene cu palma, timp de câteva minute. Se introduce apoi endobucal, in
santul vestibular superior, un rulou de comprese, cât mai distal posibil (de-a lungul tuberozitatii).
III. Pareza faciala tranzitorie
Se produce in timpul anesteziei la spina Spix, când injectarea se face prea profund; acul fiind directionat spre
posterior, astfel incât substanta anestezica patrunde in glanda parotida si infiltreaza ramurile terminale ale nervului
facial, anesteziindu-le. Semnele clinice caracteristice ale acestui accident sunt: exoftalmia, cbborârea comisurii
bucale si disparitia miscarilor musculaturii mimicii de partea afectata, cu asimetrie faciala. Pareza va dura câteva ore
fiind dependenta de anestezicul utilizat, volumul de substanta injectata si de vecinatatea nervului facial.
IV. Pareza tranzitorie a altor trunchiuri nervoase
Nervul auriculo-temporal poate fi infiltrat accidental in cursul anesteziei la spina Spix, când se introduce acul mult
mai asus. in acest caz are lor o anestezie a regiunii temporale si a pavilionului
urechii.                                                                         
V. Tulburari oculare
Anestezia nervului infraorbitar poate duce uneori la producerea unor accidente prin difuzarea anestezicului in orbita
sau chiar infiltratia anestezica a nervului optic. Pacientul va prezenta un edem palpebral cu oftalmoplegie,
exoftalmie, diplopie si chiar pierderea temporara a vederiii.
VI. Ruperea acului
De la introducerea acelor de unica utilizare, ruperea acului a devenit extrem de rara. Totusi, apar in continuare
comunicari privind ruperea acului>in ciuda faptului ca toate aceste accidente pot fi evitate.
Ruperea acului poate apare in cazul penetrarii profunde a tesuturilor moi asa cum se intâmpla in cazul anesteziilor
tronculare periferice la spina Spix si tuberozitate sau in cazul anesteziilor tronculare bazale. Principala cauza a
ruperii acului este o miscare brusca, imprevizibila a pacientului in timp ce acul strabate muschiul sau in contact cu
periostul.

67. Indicatiile extractiei dentare.

A.Permanenti.
a. Indicatii legate de patologia dento-parodontala:
- dinti cu distructii corono-radiculare intinse, care nu mai pot fi restaurati cu ajutorul unor obturatii sau prin mijloace
protetice;
- dinti cu gangrene complicate cu parodontita apicala cronica (granuloame periapicale, chisturi), la care tratamentul
conservator (endodontic /chirurgical al leziunilor periapicale) nu prezinta indicatie sau au esuat.
- dinti care au determinat complicatii supurative, la care nu sunt indicate metodele de tratament conservator;
- dinti care au determinat sau/si intretin procese supurative sinuzale;
- dinti cu parodontopatie marginala cronica profunda si mobilitate de gradul II/III, la care tratamentul conservator
parodontal nu este indicat
b. Indicatii legate de patologia pseudotumorala sau tumorala de cauza dentara:
- dinti care, in urma iritatiei locale cronice, au dus la aparitia unor leziuni hiperplazice reactive si inflamatorii;
- dinti care suferit transformari chistice / tumorale benigne, precum si dintii vecini care sunt cuprinsi in respectiva
leziune
c. Indicatii legate de patologia traumatica oro-maxilo-faciala:
- dinti cu fracturi corono-radiculare, extinse sub pragul gingival, care nu permit restaurarea prin mijloace odontale
sau protetice;
- dinti cu fracturi radiculare oblice sau longitudinale, sau dinti cu fracturi transversale in treimea cervicala sau
medie;
- dinti fracturati sau luxati complet in urma traumatismelor oro-maxilo-faciale;
-dinti aflati in focarul de fractura al oaselor maxilare, care pot genera sau intretine supuratii in focar sau care
impiedica reducerea fracturii
d. Indicatii legate de anomalii dento-maxilare (se recomanda stabilirea indicatiei de extractie in colaborare cu
medicul ortodont):
- dinti inclusi ce nu mai pot erupe;
- dinti inclusi sau erupti ce provoaca dizarmonii dento-alveolare, impiedica eruptia sau redresarea ortodontica a
dintilor vecini;
- dinti in malpozitie care produc leziuni traumatice ale partilor moi
- dinti care nu pot fi redresati ortodontic;
- alte indicatii de extractie in scop orthodontic
 e. Indicatii de extractie in cadrul tratamentului preprotetic:
 dinti extruzati, egresati sau inclinati, care defavorizeaza sau impiedica tratamentul protetic;
 edentatia subtotala maxilara, atunci când impiedica adaptarea marginala corecta a unei
proteze maxilare

f. Situatii speciale in care se indica extractia dentara:

 pacientii cu afectiuni generale unde se impune asanarea focarelor infectioase din cavitatea
orala inaintea unei interventii chirurgicale majore sau inainte de tratamentul radiant sau cu
bis-fosfonati
 lipsa posibilitatilor practice de realizare a unui tratament conservator, chiar daca acesta ar
fi indicat (pacienti foarte vârstnici, tarati, handicapati psiho-motor etc)

B. INDICATIILE EXTRACTIEI DINTILOR TEMPORARI

Principial, indicatiile de extractie a dintilor temporari sunt:
 dinti temporari care impiedica eruptia celor permanenti sau determina o eruptie a lor in
malpozitie;
 dinti temporari cu procese carioase complicate, fara indicatie de tratament conservator, si
care intretin procese septice locale sau generale (adenite, abcese, osteite, osteomielite,
boala de focar);
 dinti temporari fracturati sau prezenti in focare de fractura, care impiedica reducerea
fracturii sau intretin procese supurative
 dinti temporari cu indicatie de extractie stabilita de medicul ortodont.

68. Contraindicatiile extractiei dentare.

A. CONTRAINDICATIILE ABSOLUTE
 leucemia acuta
 infarctul miocardic recent sau AVC (mai recent de 6 luni)

B. CONTRAINDICATIILE RELATIVE
Sunt legate de unele afectiuni locale sau generale care necesita temporizarea extractiei dentare si aplicarea
unui tratament specific pentru afectiunea locala, respectiv compensarea afectiunii sistemice.

CONTRAINDICATIILE RELATIVE LOCALE:

 leziuni locale ale mucoasei orale (infectioase, afte etc.);
 sinuzita maxilara rinogena;
 procese supurative acute;
 pacienti care urmeaza sau au urmat recent un tratament radioterapeutic la nivelul
extremitatii cefalice;
 pacientii care urmeaza sau au urmat un tratament cu bis-fosfonati
 tumori maligne in teritoriul oro-maxilo-facial – nu se vor practica extractii dentare ale unor
dinti situati intr-o masa tumorala (prezumptiv) maligna!

CONTRAINDICATIILE RELATIVE GENERALE:

Este necesara temporizarea extractiei dentare pâna la compensarea afectiunii de baza,
respectiv adoptarea unor precautii specifice respectivei patologii.

69. Pregatirea pacientului catre extractia dentara

Pregatirea pentru extractia dentara decurge astfel:
Medicul specialist va dispune efectuarea unei radiografii cu raze X si va consulta istoricul medical al pacientului
pentru a afla care sunt produsele medicamentoase pe care le-a primit pana la momentul actual. Tot acum este
necesar sa anuntati medicul specialist cu privire la medicamentele fara prescriere medicala, suplimentele alimentare
si vitaminele pe care le luati.
Daca dintele extras este maseaua de minte se recomanda efectuarea unei radiografii dentare panoramice. Aceasta
arata urmatoarele lucruri: relatia dintre dintele de minte si ceilalti dinti; relatia dintre dintii superiori si
 pozitionarea sinusurilor; relatia dintilor inferiori cu nervii de la nivelul maxilarului, cu precadere nervul alveolar
inferior; infecii, tumori sau afectiuni osoase.
Medicul stomatolog va prescrie antibiotice in cazul in care la nivleul dintilor este prezenta o infectie, sistemul
imunitar este deprimat, interventia chirurgicala va fi lunga, va confruntati cu anumite boli si afectiuni.
Pacientul va primi o anestezie intravenuoasa, care fie va amorti locul unde se va lucra, fie va adormi pacientul.
Daca prezentati simptome ca tuse sau rinoree cu cel putin o saptamana inainte de extractia dentara anuntati imediat
medicul stomatolog.
Daca prezentati simptome ca senzatie de greata si varsaturi cu o noapte inainte de extractia dentara, anuntati imediat
medicul stomatolog.

70. Caracteristica etapelelor de baza si auxiliare ale extractiei dentare.

1.Primul examen si diagnosticul
 -examinarea vizuala determina daca extractia se justifica
 -o radiografie RX a dintelui ajuta in evaluarea structurii interne a dintelui,radacina si osul din zona radacinii
 -istoricul medical al pacientului . problema cu vreo extractie anterioara,orice problema legata de singerare,alte
probleme medicale pe care le aveti,alergii sau tratamente pe care le urmati.
 2.Anestezia zonei dintelui care trebuie extras
 3.Extractia dintelui
Insasi extractia are etapele:
Tehnica extractiei cu clesti implica 4 timpi foarte bine definiti: sindesmotomia; aplicarea clestelui; luxatia dintelui;
si extractia propriu-zisa.
I. Sindesmotomia – consta in sectionarea ligamentului circular al dintelui, respectiv decolarea gingiei de pe dinte,
pentru a permite insinuarea falcilor clestelui subgingival, la nivelul coletului; Se poate realiza cu: sindesmotoame
(asemanatoare elevatoarelor, dar au partea activa mai fina, mai efilata, mai ascutita), decolatoare, sonda dentara. 
II. Aplicarea clestelui – subgingival, la coletul dintelui, astfel incât clestele sa se adapteze atât in axul orizontal, cât
si in cel vertical al dintelui, clestele facând corp comun cu dintele.
III. Luxatia dintelui – urmareste largirea peretilor alveolei si ruperea ligamentului dento-alveolar - se realizeaza
prin miscari de basculare vestibulo-orale, de intensitate crescânda progresiv, insistându-se in directia in care tabla
osoasa este mai subtire (de obicei vestibular); la dintii cu radacini drepte, evidentiate radiografic, se pot asocia si
miscari de rotatie in ax,
IV. Extractia propriu-zisa – când alveola a fost largita suficient, iar dintele capata un joc in alveola, la miscarile de
basculare V-Or, se asociaza si tractiunea in ax a dintelui, pentru a-l indeparta din alveola;

71. Particularitatile extractiei dintilor arcadei superioare.Tehnica, instrumentariul si metode de anestezie.

1. ANESTEZIA LA ARCADA SUPERIOARA
a. ANESTEZIA NERVILOR ALVEOLARI SUPERO-POSTERIOR1
Este descrisa in practica stomatologica ca anestezia la tuberozitate
Indicatii:
-  anestezia mucoasei vestibulare si a periostului distal de creasta, zigomoto-alveolara;;
- anestezia peretelui posterior al sinusului maxilar (tuberozitar) si a mucoasei sinusale care il tapeteaza;
- anestezia M1 M2, M3 - (pentru slefuiri, extirpari, extractii etc);
- anestezia osului alveolar in zona molarilor 1-2-3.
Contraindicatii:
-  procese inflamatorii vestibulare in zona respectiva sau retro-tuberozitare;
- coagulopatii din cauza riscului de Hemoragie prin inteparea cu acul a plexului venos pterigoidian;
- tumori gingivo-alveolare in vestibulul superior (treimea distala);
- in caz de trismus nu se poate efectua tehnica pe cale orala.
Metode alternative : anestezia tronculara bazala a nervului maxilar sau anestezia plexala.
Tehnica
Calea orala
Este mult mai frecvent folosita in stomatologie.
Bolnavul este pozitionat cu capul in extensie si gura intredeschisa (o deschidere ampla a cavitatii bucale se insoteste
de o proiectie anterioara a marginii anterioare a mandibulei si a apofizei coronoide care, proeminând in vestibul,
impiedica accesul spre tuberozitate).
Se indeparteaza partile mai labio-geniene cu indexul mâinii stângi, când se practica anestezia la tuberozitatea
dreapta a pacientului si cu policelecând se lucreaza la partea stânga, pulpa degetului fixând reperul osos.
Repere :
-         Creasta zigomaticoalveolara
-         Radacina meziala a M2
-         Mucoasa mobila
  
b. ANESTEZIA NERVULUI INFRAORBITAR
Aria anesteziata
-         Incisivul central, lateral, canin
-         Osul alveolar anterior de premolar
-         Mucoasa vestibulara si periostul in zona respectiva
-         Peretele anterior al sinusului maxilar si mucoasa care il tapeaza
-         Jumatatea respectiva a buzei superioare
-         Aripa nasului
-         Pleoapa inferioara
Indicatii:
- anestezia dintilor frontali si parodontiul acestora;
- anestezia mucoasei vestibulare si a osului alveolar in zona frontala;
- anestezia peretelui anterior al sinusului maxilar;
- anestezia obrazului, a pleoapei inferioare, a aripei nasului, a buzei inferioare;
- prezenta unei inflamatii sau infectii ce nu permit anestezia plexala;
- când anestezia plexala a fost ineficace din cauza unei grosimi mari a corticalei
osoase.
Contraindicatii
-         Anestezia unui singur dinte sau mai a maxim 2 dinti frontali superiori, cand anestezia plexala poate fi eficace,
este mai putin traumatizanta si lipsita de riscuri majore
-         Necesitatea iducerii unei vasoconstrictii in teritoriul dependent de nervul infraorbitar, situatie in care infiltratia
anestezicului asociat cu vasoconstrictor trebuie sa fie supraperiostala
Metode alternative
-         Anestezia plexala
-         Anestezia tronculara bazala a nervului maxilar
Repere :
orificiul infraorbitar
-         La 8 - 10 mm sub reborebordul orbitar inferior
-         La unirea a doua treimi externe cu treimea interna a crestei infraorbitare, sub sutura zigomato - maxilara
-         La 5mm inauntrul liniei verticale medio - pupilare
-         Pe linia verticala care trece prin axul PM2 superior si la 2,5 cm deasupra apexului acestuia
-         Orificiul infraorbitar se gaseste pe aceiasi linie verticala cu orificiile mentonier si supraorbitar.
Tehnica
Anestezia se poate practica pe cale cutanata si pe cale orala.
 Calea endobucala
Se foloseste in mod curent in practica stomatologica.
Bolnavul va fi asezat cu capul in extensie usoara si cu arcadele dentare in contact sau usor intredeschise (pentru a nu
pune partile moi in tensiune).
Buza si obrazul se indeparteaza cu policele mâinii stângi; indexul este aplicat cutanat in dreptul gaurii suborbitare.
Punctia anestezica se practica in fosa canina, in mucoasa mobila, imediat deasupra si lateral de vârful radacinii
caninului.
Directia acului este in sus, inapoi si in afara. Se traverseaza partile moi, pâna la contactul tu osul si apoi se merge de-
a lungul fosei canine, la o profunzime de 2,5 cm, patrunzându-se in orificiul intraorbitar.
Uneori este necesar sa se faca mai multe tatonari cu acul pe suprafata osului pentru a se gasi orificiul infraorbitar. Cu
indexul fixat suborbitar se poate percepe acul in momentul in care a ajuns la nivelul orificiului.
Pentru a se obtine anestezia dintilor frontali, este necesar ca acul sa patrunda in canal 0,5-1 cm.
Depozitul anestezic, fiind lasat intr-un conduct osos, cantitatea de solutie nu va fi mare; injectarea se va face cu
oarecare presiune si se va lasa in canal 0,5-1 ml solutie anestezica.
2. ANESTEZIA BOLTII PALATINE
Este o anestezie mai dureroasa din cauza aderentei mucoasei si tesutului lax mai slab reprezentat.
Prevenirea sau diminuarea durerii se poate face cu o serie de precautii:
-         Anestezia topica la locul de intepatura
-         Controlul riguros al mobilitatii acului
-         Injectarea lenta
ANESTEZIA NERVULUI PALATIN MARE (nervul palatin anterior)
Se practica la nivelul gaurii palatine mari (gaura palatina posterioara).
Indicatii:
Anestezia partilor moi (mucoasei si periostului) palatine in zona molarilor si premolarilor
Contraindicatii:
-         Anestezia pentru zona unui singur dinte
-         Prezenta inflamatiei in zona
Pentru anestezia la gaura palatina se folosesc urmatoarele repere:
-         Ultimul molar la un centimetru deasupra coletului acestuia
-         La 0.5 cm inaintea marginii posterioare a palatului dur si in unghiul diedru pe care il formeaza creasta
alveolara cu lama orizontala a osului palatin
-         La 1cm inaintea carligului aripii interne a apofizei pterigoide.
Tehnica
Functia anestezica se practica in santul palatin in dreptul M2, deci putin inaintea gaurii.
Archer foloseste ca loc de punctie spatiul dintre Ma si M2 si la jumatatea distantei dintre rafeul median al boltii
palatine si marginea gingivala.
Acul va fi directionat in sus, inapoi/si usor in afara, seringa ajungând in dreptul comisurii de partea opusa.
Nu este necesara patrunderea incanal, depozitul anestezic lasându-se la 1 mm sub mucoasa, in dreptul gaurii
palatine. Substanta difuzeaza cu usurinta la acest nivel, existând un tesut lax ceva mai abundent. Anestezia se
instaleaza in câteva minute, durata ei fiind de 30-40 de minute.
Teritoriul anesteziat : mucoasa palatina in dreptul premolarilor si molarilor de la marginea gingivala pana la linia
mediana.

B. ANESTEZIA NERVULUI NAZOPALATIN

Indicatii:
- anestezia fibromucoasei in 1 /3 anterioara a boltii palatine (de la linia mediana la canin) si a periostului.
Anestezia se indica si in asociere cu anestezia plexala sau tronculara a nervilor infraorbitari pentru interventii in
regiunea grupului dintilor frontali superiori, deoarece nervii nazopalatini au anastomoze cu filetele nervoase
alveolare anterioare si superioare.
Tehnica
Calea orala :
Este cea mai des folosita in practica stomatologica, punctia anestezica practicandu-se la nivelul gaurii incisive, care
se afla:
-         Pe linia mediana intre incisivi centrali superiori in regiunea anterioara retro - alveolara a boltii palatine:
-         La 0.5 cm inapoia si deasupra coletului dintilor, fiind acoperita de papila incisiva, care constituie reperul
important pentru aceasta anestezie.
Punctia anestezica: Se practica pe marginea papilei incisive, la 0,5 cm inapoia si deasupra marginii gingivale.
Introducerea acului se va face de pe marginea opusa a papilei, astfel incât, pentru a patrunde in canalul stâng,
punctul de intepatura va fi pe marginea dreapta a papilei, iar pentru canalul drept pe marginea stânga. Dupa ce s-a
patruns in mucoasa se injecteaza câteva picaturi de solutie anestezica pentru a anestezia papila incisivului central.
Adâncimea la care se lasa anestezicul este de 0,5 cm de la patrunderea in canal.Este necesara o cantitate mica de
anestezie (0,5 ml), canalul fiind destul de ingust.

C. ANESTEZIA PRIN INFILTRATIE LOCALA IN BOLTA PALATINA

Anestezia se practica pentru fibromucoasa palatina atunci când se intervine pe o zona mai redusa ca intindere - 1,2
dinti - de asemenea, atunci când este nevoie de vasoconstrictia unui teritoriu palatin pentru a diminua sângerarea in
timpul unei interventii chirurgicale.
Contraindicatii
Procese inflamatorii sau tumorale in zona unde urmeaza sa se faca punctia.
Metode alternative:
- anestezia nervului palatin anterior la gaura palatina;
- anestezia nervului nazo-palatin;
- anestezia tronculara bazala a nervului maxilar.
Locul de punctie este la 1 cm de marginea gingivala, acul fiind tinut perpendicular pe os.
Aderenta si grosimea mucoasei palatine necesita o presiune mai mare la injectare, ceea ce provoaca bolnavului o
durere mai intensa. Cantitatea de anestezic este mica (0,3-0,5).
EXTRACTIA INCISIVILOR SUPERIORI
Au o radacina unica , conica, rotinjita, de obicei dreapta, fara corburi sau deformatii, orientata disto-palatinal, astfel
incit, impreuna cu axul coroanei, fac un unghi obtuz. Osul alveolar este spongios , cu compacta redusa; tabla
vestibulara osoasa este mai subtire decit cea palaatinala.
TEHNICA: creasta alveolara bine fixata intre index si police; dupa sindesmotomie, se aplica clestele in axul de
implantare a radacinei. Luxatia se face prin miscari lenteda basculare vestibulo-orale,insistind mai mult pe
vestibular, la incisivul central si mai mult la palatinal la incisivul lateral.se mai pot asocia miscari de rotatie in ax.
EXTRACTIA CANINULUI SUPERIOR
Are cea mai lunga radacina , avind forma conica si o directie aproape verticala, prezentind frecvent la apex o
corbura distala sau vestibulara, fapt care favorizeaza fracturarea sa in timpul extractiei. Portiunea vestibulara a
osului ce acopera radacina e mai proeminenta fara a fi insa groasa si constitue un relief important pentru fizionomie
intru cit pe ea se sprijina partile moi ale obrazului.Deoarece radacina e mai mare si e mai voluminoasa sunt necesare
miscari de basculare mai puternice, insistind mai mult oe vestibular. Sunt prezente si miscari de rotatie.
EXTRACTIA PREMOLARILOR SUPERIORI
Primul premolar superior este are de obiceidoua radacini subtiri orientate vestibular si palatinal, intre care exista un
sept osos destul de gros; radacina vestibulara este implantata intr-o zona cu corticala mai compacta, iar radacina
palatinala este mai lunga.
Al doilea premolar superior are de obicei o singura radacina, cu apexul cel mai adesea unic, dar poate prezenta
bifurcatii orientate vestibular si palatinal. Radacinile premolarilor sunt despartite de sinuul maxilar print-un perete
osos.
TEHNICA: dupa decolarea gingiei se aplica clestile; se va urmari ca axul de aplicare sa corespunda axului dintelui.
Miscarile de basculare atit vestibular cit si oral, dar apoi e mai accentuata unde mobilitatea e mai mare. Miscarile de
rotatie sunt contraindicate la premolarul unul.
EXTRACTIA MOLARILOR SUPERIORI
Primul molar e voluminos cu 3 radacini- una palatinala si 2 vestibulare. Radacinile vestibulare sunt turtite in sens
mezio-distal, fiimd uneori incurbate convergent sau divergent in treimea apicala. Radcina mezio- vestibulara poate fi
un corp comun cu cea palatinala.
Al doilea molar e mai putin voluminos cu 3 radcini care pot sa se uneasca intr-un corp comun.
TEHNICA: capul pacientului usor in extensie, cu gura deschisa moderat, pentru a nu pune in tensiune tesuturile moi
ale obrazului. In cazul extractiei din partea dreapta, capul va fi rotat putin spre stinga; pentru partea stinga in partea
opusa. Creasta alveolara se fixeaza intre index si police, indepartindu-se si partile moi. Se fac miscari de basculare
vestibulo- palatinale cu o amplitudine in crestere. O data cu cresterea mobilitatii se fac miscari mai mari spre
vestibular. Apoi se face tractiunea in axul dintelui.
EXTRACTIA MOLARULUI DE MINTE SUPERIOR
Dintele reprezinta o varietate de forma si de numar de radacini. Osul spongios e destul de fragil si se poate fractura
cu usurinta; uneori sinusul maxilar poate trimete prelungire posterioara pina la nivelul radacinilor molarului de
minte.
TEHNICA: gura pacientului va fi intredeschisa. Ci indexul si policile de la mina stinga a operatorui se fixeaza
alveola si concomitent indepartindu-se tesuturile moi. Cu elevatorul in baioneta se face sindesmotomia. Luxatia se
face prin miscari de basculare vestibulo-paltine, amplitudinea fiind mai mare vestibular.

72. Particularitatile extractiei dintilor arcadei inferioare.Tehnica, instrumentariul si metode de

anestezie.
ANESTEZIA LA ARCADA INFERIOARA
ANESTEZIA PLEXALA
Structura mandibulei nu permite difuzarea anestezicului din cauza corticalei mai groase. Singura zona unde tesutul
osos spongios este mai abundent si corticala osoasa mai subtire este zona incisivilor, indeosebi la copii si tineri (fig.
14.27).                            
Indicatii
- anestezia a 1-2 dinti frontali;
- anestezia mucoasei si periostului regiunii vestibulare frontale;
- vasoconstrictia unui teritoriu;
Contraindicatii
- afectiuni de tip inflamator in regiunea frontala;
- procese tumorale.
Tehnica
Punctia anestezica se practica in vestibulul bucal la limita dintre mucoasa fixa si cea mobila, acul având bizoul
paralel cu osul . Pentru incisivii centrali inferiori anestezia plexala se face mai usor, traversând frenul cu acul din
partea opusa. Se vor injecta 1-2 ml solutie anestezica, in concentratie de 1-2%.
Pe versantul lingual , pentru anestezia fibromucoasei, punctia anestezica se face la limita mucoasei fixe, unde
mucoasa mobila se rasfrânge spre planseul bucal. Directia acului va fi usor oblica.
ANESTEZIA  NERVULUI ALVEOLAR INFERIOR (Anestezia la Spix)
1. Anestezia nervului alveolar inferior pe cale orala
Este una dintre anesteziile cele mai folosite in practica stomatologica. Sunt descrise atât tehnici orale, cât si tehnici
cutanate, utilizate fiecare in functie de situatia clinica .                                    
Indicatii:
Interventii asupra osului si dintilor pe o hemiarcada si a mucoasei vestibulare de la gaura mentoniera la linia
mediana.
Contraindicatii:
Procese inflainatorii sau tumori la locul de punctie.
Tehnici alternative:
- anestezia la gaura mentoniera;
- tehnica Gow-Gates.                                                                                  
Reperele sunt date de:
-         Nivelul palatului de ocluzie a molarilor inferiori
-         Creasta temporala, medial si periost de marginea anterioara a ramului mandibular
-         Plica pterigomandibulara situata de-a lungul marginii anterioare a muschiului pterigoidian intern.
Prin palpare cu indexul mâinii stângi, când anestezia se practica pe partea dreapta a bolnavului sau cu policele, când
anestezia se efectueaza pe stânga se fixeaza punctul pentru punctia anestezica.
Locul de punctie este intre creasta temporala~st plica pterigomandibulara, la 1 cm deasupra planului de ocluzie a
molarilor inferiori .
Directia acului este la inceput sagitala antero-posterior, pâna când se ia contact cu osul in zona crestei temporale,
corpul seringii ramânând paralel cu arcada inferioara. Acul va progresa apoi in contact cu osul, inaintând in
profunzime pe fata interna a ramurei mandibulei si, pe masura ce patrunde, datorita oblititatii acesteia, necesitatea
mentinerii contactului cu osul va deplasa progresiv corpul seringii catre linia mediana a mandibulei, ajungând chiar
in dreptul caninului sau premolarilor arcadei opuse, in functie de gradul de inclinare a ramului mandibular.
Injectarea anestezicului se incepe in momentul in care acul atinge osul si continua pâna la 1,5-2 cm in profunzime;
la 1 cm adâncime se anesteziaza nervul lingual, apoi la 1,5-2 cm nervul alveolar inferior situat mai posterior.
Anestezia se instaleaza in 5-10 minute.

ANESTEZIA NERVULUI BUCAL

Este indicata pentru interventiile asupra partilor moi ale obrazului, iar in practica stomatologica ca o anestezie de
completare pentru mucoasa gingivoalveolara vestibulara in cazul extractiilor molarilor inferiori, asociata cu
anestezia tronculara a nervului alveolar inferior la spina Spix. Se efectueaza pe cale orala sau cutanata.
Calea orala
Bolnavul este pozitionat cu gura larg deschisa. Se repereaza cu policele stâng marginea anterioara a ramurei
mandibulare, la baza apofizei coronoide, care se percepe ca o creasta osoasa prin grosimea mucoasei.
Locul de punctie este la intersectia acestei creste osoase cu planul de ocluzie a molarilor superiori.
Un alt reper: la 1 cm inapoia si dedesubtul orificiului canalului Stenon.
Directia acului: orizontala dinainte-inapoi si dinauntru-mafara, corpul seringii ajungând in dreptul comisurii
bucale.                                    
Se perforeaza cu acul mucoasa si muchiul buccinator si se ajunge pe marginea anterioara osoasa a ramului
mandibular la baza apofizei coronoide, unde se lasa anestezicul.

ANESTEZIA NERVULUI LINGUAL (concomitent cu anestezia n. alveolar inferior)

Nervul lingual se anesteziaza, de obicei, o data cu nervul alveolar inferior prin procedeele descrise (vezi anestezia
nervului alveolar inferior) astfel, in timpul anesteziei efectuata la spina Spix pe cale endobucala, la 1 cm profunzime
de locul de punctie se lasa 0,5-1 ml substanta anestezica pentru nervul lingual, acesta aflându-se mai anterior cu 1-
1,5 fata de nervul alveolar inferior.
Prin tehnica de anestezie pe cale submandibulara, acul ajunge la 4 cm la spina Spix si, introducându-1 mai profund,
la 5 cm, ajungem in vecinatatea nervului lingual si putem lasa substanta anestezica pentru acesta.
Prin tehnica de anestezie pe cale retromandibulara, acul va ftimpins anterior la 4 sau chiar 5 cm in raport cu
grosimea partilor moi, pentru a se ajunge la 1 cm inaintea gaurii mandibulare unde se afla depozitul anestezic pentru
nervul lingual.
     Anestezia separata a trunchiului nervului lingual.
Indicata in interventiile chirurgicale asupra planseului bucal, precum si interventiile pe limba.
Contraindicatii
Procese inflamatorii sau tumorale ale planseului bucal in treimea sa posterioara.
Tehnica
Pentru a expune bine planseul bucal, bolnavul se va pozitiona -cu gura larg deschisa si limba impinsa medial cu un
departator, oglinda dentara sau cu ajutorul indexului mâinii stângi, care va repera si locul de punctie.
Reperele principale:
-         Unghiul intern al mandibulei
-         Ultimul molar inferior
-         Santul mandibulo - lingual
Locul de punctie: in dreptul ultimului molar, inainte si inlauntrul unghiului intern al mandibulei, in santul
mandibulo-lingual, la jumatatea distantei dintre marginea libera a gingiei si baza limbii.
Directia acului: inapoi si usor in afara spre os. Dupa traversarea mucoasei, se injecteaza progresiv, mergându-se
aproximativ 1 cm.

ANESTEZIA NERVULUI MENTONIER SI INCISIV

Anestezia acestor nervi este indicata pentru interventiile dentoalveolare si asupra partilor moi labiomentoniere si in
cazurile in care accesul la spina Spix este impiedicat de un proces patologic (inflamator sau tumoral), precum si in
vederea completarii unei anestezii la gaura mandibulara de partea opusa.
Repere: Gaura mentoniera este situata pe fata externa a corpului mandibulei, la jumatatea inaltimii osului, intre
radacinile celor doi premolari.
Calea orala
Este mai des folosita in practica. Bolnavul se pozitioneaza cu arcadele intredeschise. Se indeparteaza buza inferioara
si partile moi ale obrazului cu policele mâinii stângi, celelalte degete sprijinind marginea bazilara a mandibulei
pentru fixarea acesteia.
Punctia anestezica se practica in vestibulul inferior, in mucoasa mobila, in dreptul radacinii meziale a primului
molar.
Directia acului: oblica in jos, inauntru si inainte, facând un unghi de 15-20° cu axul premolarului doi si capatând
astfel inclinarea corespunzatoare orientarii canalului mentonier, care priveste in sus inapoi si in afara.
Dupa traversarea mucoasei, se atinge planul osos si prin tatonare se cade in gaura mentoniera. In momentul in care
se angajeaza in canal, acul devine fix, bolnavul acuzând o f ulgeratie in dintii incisivi.
Cantitatea de solutie anestezica injectata este de 0,5-1 ml. Pentru a anestezia si nervul incisiv se impinge acul in
canal inca 4-5 mm si se mai injecteaza 0,5 ml anestezic.
ANESTEZIA NERVULUI MASETER
Se foloseste in caz de trismus pentru a face posibila deschiderea arcadelor dentare in vederea practicarii unei
anestezii sau chiar a unei interventii chirurgicale.
I        Tehnica
I Anestezia se efectueaza la nivelul incizurii sigmoide (procedeul Bereher). Se repereaza prin palpare, inaintea
tragusului, marginea inferioara a arcadei zigomatice, sub care se percepe depresiunea precondiliana.
I Punctia se face in contact cu osul, imediat inaintea tuberculului anterior zigomatic, acul fiind pozitionat
perpendicular pe planul cutanat si având o directie transversala dinafara inauntru.
Injectarea substantei se incepe imediat ce s-a ajuns la muschiul maseter, la o profunzime de 0,5-1 cm, in raport cu
grosimea tegumentului si stratului subcutan, si se continua in straturi pâna la o adâncime de 2,5 cm. Se introduc 2-3
ml de solutie anestezica.

 ANESTEZIA SIMULTANA
(Anestezia mai multor nervi prin aceeasi injectie)
Procedeul Veisbren
Reprezinta anestezia simultana a nervilor alveolar inferior, lingual si bucal.
Cele trei trunchiuri nervoase se gasesc invecinate in dreptul tuberozitatii mandibulare, proeminenta osoasa situata pe
fata interna a ramurii mandibulare la jumatatea distantei dintre incizura sigmoida si spina Spix si rezulta din unirea
celor doua creste care coboara una pe fata interna a coronoidei si cealalta de la colul condilului.
Tehnica
Bolnavul este pozitionat cu gura larg deschisa. Se repereaza plica pterigoman-dibulara si marginea anterioara a
mandibulei, intepatura practicându-se lateral de plica si medial de baza apofizei coronoide, la 0,5 cm sub planul de
ocluzie al molarilor superiori.
La edentati, punctia se efectueaza la 1,5 cm sub creasta alveolara superioara.
Directia acului: este perpendiculara pe planul mucos, astfel incât corpul seringii se afla in dreptul molarului I de
partea opusa, impingând inapoi comisura bucala.
Se introduce acul pe aceasta directie si, la aproximativ 1,5 cm, se atinge tuberozitatea mandibulei. Aici se lasa o
prima cantitate de anestezic (pentru nervul lingual si alveolar inferior), apoi se retrage acul 3-4 mm, injectându-se
restul solutiei pentru nervul bucal.

EXTRACTIA INCISIVILOR SI CANINILOR Inferior:

Incisivi centrali inferiori sunt cei mai mici dinti. Implatarea e in sens oro-vestibular. Apexurile sunt drepte dar pot
uneori reprezinta o corbura distala. Osul are o structura spongioasa; atit incit si cortical linguala cit si vestibulara
sunt subtiri si spre treimea inferioara mai groase. Mezial se gaseste semfiza mentoniera ce ofera osului o rezistenta
mai mare.
TEHNICA: capul bolnavului la nivelul cotului operatorului. Spatarul fotoliului este drept, capul in continuarea
coloanei vertebrale. Dupa sindesmotomie si adaptare luxatia se face prin miscari de basculare vestibulo-linguala,
intensiindu-se spre vestibular. Miscarile de rotatie nu se infaotuesc.
EXTRACTIA PREMOLARILOR INFERIORI
Au radacina puternica unica, avind o directie de implantare aproape verticala. Tabla osoasa are grosime egala atit
vestibular cit si lingual. Intre apexul celor doi premolari se afla gaura mentoniera.
TEHNICA: capul drept, gura larg deschisa, operatorul poate fi plast in fata si in dreapta bolnavului pentru extractia
premolarilor din stinga si din dreapta si inapoia bolnavului pentru cei din dreapta. Mina stinga indreparteaza partile
moi labiogene. Luxai se face prin miscari de basculare vestibulo-linguale.
EXTRACTIA MOLARILOR INFERIORI:
Sund dinti cu coaroane voluminoase si cu doua radcini situate mezial si distal. Osul alveolar este compact , cu table
osoase, vestibulare si orala, ingrosate de liniile oblice interne si externe. Pe sub alveolele molarilor trece canalul
mandibular.
TEHNICA: se fixeaza bine mandibula, se face decolarea gingiei apoi aplicarea clestelui. Luxatia se face prin miscari
lente vestibulo-linguale , la o mobilitatte sufiecienta se face tractiunea in ax.
EXTRACTIA MOLARULUI DE MINTE INFERIOR;
Osul e gros atit vestibular cit si distal, in lingual e subtire. E situat in vecinatatea pilierului amigdalian anterior. In
invecinatate e canalul mandibular.
TEHNICA: cu clestile dac radacinile sunt verticale sau divergente. Cu elevatorul Lecluse in cele lalte cazuri. La
extractie cu elevatorul capul pacientului e indreptat spre dreapta , iar operatorul va sta in dreapta si in fata; pentru
extractia molarului din dreapta, capul pacientului spre stinga , iar operatorul in ddreapta si in spate, il va inconjura
cu antebratul.
La extractia cu clestele: dupa sindesmotomie si fixarii clestilor se fac miscari de basculare vestibulo-linguale prin
miscari de supinatie si pronatie. Apoi tractiune inax.
La extractie cu elevatorul: dupa decolarea gingiei virful elevatorului se insinueaza vestibular intre fata meziala a
molarului3 si distala a molarului 2. prin miscari de pronatie si supinatie , virful elevatorului se insinuiaza intre
punctul de contact si marginea libera a lveolei. Elevatorului i se imprima o usoara rotatie in ax de jos in sus , inainte-
inapoi.