Gcarbunariutigru

Tigru Gianina Cărbunariu
Redactor & Versiune pdf: Răzvan Penescu rpenescu@liternet.ro
© 2017 - Text: Gianina Cărbunariu

© 2017 – Foto copertă: https://www.pexels.com
© 2017 - Credit foto: Sânziana Crăciun, din spectacolul Tigrul sibian, producție dramAcum în parteneriat cu
Teatrul de Comedie, Sala Nouă. Proiectul a fost finanțat de AFCN. Premiera spectacolului a avut loc pe data de
9 noiembrie 2012. Echipa spectacolului: Gianina Cărbunariu (scenariul, regia și coordonarea proiectului),
Andrei Dinu (scenografia), Bobo Burlăcianu (muzica), Carmen Coțofană (mișcarea scenică), Paula Gherghe
(actriță), Toma Dănilă (actor), Rolando Matsangos (actor).
Toate drepturile rezervate autorilor.
© 2017 Editura LiterNet pentru versiunea .pdf Acrobat Reader
Este permisă descărcarea liberă, cu titlu personal, a volumului în acest format. Distribuirea gratuită a cărții
prin intermediul altor situri, modificarea sau comercializarea acestei versiuni fără acordul prealabil, în scris,
al Editurii LiterNet sînt interzise și se pedepsesc conform legii privind drepturile de autor și drepturile conexe,
în vigoare.
ISBN: 978-973-122-114-4
http://editura.liternet.ro / office@liternet.ro
Editura LiterNet, 2017 2

Tigru
- A Mockumentary Play -*
Gianina Cărbunariu
*
Premiera românească a spectacolului a avut loc pe 9 noiembrie 2012. Spectacolul a fost o producție dramAcum în parteneriat cu Teatrul de Comedie, Sala Nouă.
Proiectul a fost finanțat de AFCN. Echipa spectacolului Tigrul sibian (titlul original): Gianina Cărbunariu (scenariul, regia și coordonarea proiectului), Andrei Dinu
(scenografia), Bobo Burlăcianu (muzica), Carmen Coțofană (mișcarea scenică), Paula Gherghe (actriță), Toma Dănilă (actor), Rolando Matsangos (actor).
Textul a fost tradus în engleză, franceză, spaniolă, bulgară, germană, suedeză, italiană. A fost publicat cu titlul La Tigresse de editura Actes Sud din Franța, precum și de
revista PAJ (A Journal of Performance and Art) din New York cu titlul Mihaela, the Tiger of our Town. A fost inclus în proiectul Fabula Mundi 2014 și a avut lecturi
scenice la Staatstheater din Munchen, Teatrul Pradillo din Madrid, festivalul Mousson d’été din Franța. A fost prezentat ca lectură și la Festivalul Avignon (La Chartreuse)
în 2014, la Martin E. Segal Center din New York și la centrul DNK (The Space for Contemporary Dance and Performance) din Sofia în 2015, iar în 2016 a fost prezentat
ca lectură la neat 2016 (Nottingham European Arts and Theatre Festival 2016) și la Svenska teatern (Helsinki). Spectacolul a fost pus în scenă în Franța în 2014 de
Teatrul Alibi și prezentat în 2015 în Avignon Off. În 2016 a fost produs de Teatrul Matei Vișniec din Suceava, cu titlul Mihaela, tigrul din orașul nostru, în regia lui Bobi
Pricop.
În septembrie 2015, textul a fost montat în Suedia la Royal Dramatic Theatre din Stockholm (Dramaten) și a avut peste 70 de reprezentații pe parcursul unui an, fiind
prezentat în turnee în diferite orașe din Suedia (Folkteatern din Gothenburg, Örebro etc), din Danemarca, Finlanda, Belgia (Théâtre National de Bruxelles). Tigern
(Tigru) avut o reprezentație în FNT București 2015. Spectacolul suedez Tigern a fost inclus în selecția oficială a Festivalului Avignon 2016 și a fost întîmpinat cu
entuziasm de public și de critica de specialitate.

PERSONAJE:
PROLOG: DOCUMENTARIȘTII – numărul lor va fi
acela al actorilor folosiți în spectacol. La premieră
spectacolul a avut o distribuție de trei actori care au
jucat fiecare mai multe roluri. În alte reprezentații,
precum cea de la Royal Dramatic Stockholm (unde au
fost cinci), regizorii au optat pentru mai mulți actori.
SCENA 1: TAXIMETRISTUL
SCENA 2: HOMELESS 1, HOMELESS 2
SCENA 3: TURIST JAPONEZ, TURIST FRANCEZ,

TRANSLATOR
SCENA 4: Reprezentanți ai populațiilor de

PORUMBEI, CIORI și VRĂBII
SCENA 5: PENSIONARUL, DOCUMENTARISTUL
SCENA 6: PROPRIETARUL MAȘINII, MAȘINA

PROPRIETARULUI
SCENA 7: DOCTORIȚA
SCENA 8: DIRECTOAREA FILIALEI DE BANCĂ, UN ANGAJAT
SCENA 9: ANIMAL 1, ANIMAL 2, ANIMAL 3
Personajele animale/păsări nu trebuie interpretate în nici un caz ca niște animale/păsări. Aceste personaje (animale,
păsări, mașină, școală) fac aluzie la anumite categorii sociale (unele dintre ele defavorizate, altele privilegiate) sau la anumite tipologii
din societate.

PROLOG
Documentarist 1: Bună seara! Bine ați venit la spectacolul nostru.
Istoria pe care o vom prezenta este povestea unui tigru siberian născut într-un frumos oraș de mărime medie din Europa. Acum doi ani,
tigresa Mihaela a evadat de la Grădina Zoologică din orașul nostru și a umblat liberă vreme de aproape cinci ore pînă cînd autoritățile au
reușit să îi dea de urmă.
Documentarist 2: Dorind să-nțelegem circumstanțele în care acest lucru s-a întîmplat, am încercat să documentăm fiecare pas făcut de
felină, chiar din momentul în care a părăsit cușca. Am folosit în cea mai mare parte interviuri realizate chiar de noi, însă există și un material
preluat din arhiva unei televiziuni locale.
Documentarist 3: Veți vedea deci un spectacol documentar, un spectacol construit din interviuri realizate cu o bună parte dintre cei care
au interacționat cu Mihaela și care au fost de acord să ne împărtășească experiența lor. Le mulțumim tuturor pentru amabilitate și îi
asigurăm că am încercat să rămînem cît mai fideli mărturiilor.

SCENA 1
Interviu cu TAXIMETRISTUL
Deci... cum a fost? Eu vă spun cum a fost. Să fi fost ora

nouă. Nouă și zece. Maxim și douăzeci. Eu am dus un
grup de turiști la Zoo. Cum au ieșit turiștii din mașină
m-am și trezit cu... ce să vă spun, nici n-am văzut cînd
a urcat pe bancheta din spate. Ei, odată intrat clientu’
în mașină nu mai poți să zici nu. Păi ce, te mai uiți cum
arată în ziua de azi? Client să fie, bani să aibă. Am
presupus că vrea să-l duc în centru. „Vă las lîngă
pietonală?” Am presupus că e de acord. Ce-i drept, mai
mult eu am vorbit pe drum. Nu mai știu... despre una,
despre alta. A, ba da, știu. Despre oraș. Despre cît de
frumos e la noi. Mai ales centrul. Complet renovat.
Avem un oraș foarte frumos, foarte liniștit, iar oamenii
sînt primitori și muncitori. Avem un oraș... ce să vă
spun... așa cum ar trebui să fie orice oraș european
care se respectă. O frumusețe, e mîndria noastră, a
tuturor. Sigur, există și părți mai... mai puțin plăcute să
zic așa. Dar astea se rezolvă, nu poți să le rezolvi chiar
pe toate de-odată. Dar probleme mici, nimic important.
Cum ar fi asta cu... dar nu e din vina orașului, sînt probleme
care apar cumva din afară. Păi da. Din Sud. Că din Sud vin toate problemele
acuma. Ăștia au fost aduși de-acolo, din Sud. De ăștia din Sud e plin. Vin, le place și din
păcate rămîn. Sînt zgomotoși, sînt violenți, n-ai ce să te-nțelegi cu ei. I-am arătat pe stradă: „uite-i!”.
Uite-i cum stau în grupuri, mai ales pe lîngă parcuri, cît e ziua de lungă. Noaptea ce să mai zic, nu poți să treci pe-acolo.
Adică treci, da’... treci pe riscul tău. Au fost aduși de cînd cu summitul, au făcut curat în capitală ca să arate că-i oraș european, i-au pus

pe mașini și i-au debarcat aici. Cică ar costa foarte mult să-i omoare. Nu știu, o soluție se poate găsi totuși. Să le facă un țarc undeva la
marginea orașului. De exemplu. Nu știu să fi mușcat pe cineva, adică eu nu cunosc personal... dar de mușcat cu siguranță au mușcat! Da...
cam asta am discutat. Asculta, părea interesat, deși se uita tot timpul pe geam. Ca un turist. Admira. Eu cred că-i plăcea ce vedea. Am ajuns
lîngă pietonală și-i zic: „Aici vă las”. A deschis portiera și a dat să iasă. Zic: „Dom’le, costă 15 lei cursa, nu e gratis, ce înseamnă asta?” S-a
uitat mirat la mine. Zic „Uite, ca să ne înțelegem omenește, facem așa: îmi ștergi parbrizul, îmi cureți oglinzile și ești în regulă. Gratis nu se
poate, în orașul ăsta toată lumea muncește”. Mi-a șters parbrizul, mi-a șters oglinzile... și farurile. Cu blana. Era înfofolit, avea o blană mare
așa... Frumoasă. Apoi a luat-o rapid pe strada pietonală. După aia eu mi-am văzut de treabă, m-a ocupat un alt grup de turiști. Să fi fost ora
9.40? Cam așa. (Pauză) Sper că am dat răspunsurile corecte.

SCENA 2
Interviu cu doi Homeleși din Parcul Central
Homeless 1: Să vă zicem cum s-a-ntîmplat. Io l-am văzut primu’.
Homeless 2: Io l-am văzut înaintea ta.
Homeless 1: Cu mine a vorbit primul.
Homeless 2: Io n-am auzit să fi zis ceva pînă nu l-am invitat eu să bea cu noi. Atunci a dat din cap, adică „da”, avea chef să tragă la măsea.
Homeless 1: Nu l-am invitat, s-a autoinvitat. Să știți că noi nu invităm pe oricine să bea cu noi.
Homeless 2: Păi ce, ea era oricine?
Homeless 1: Ei, nu era chiar așa o mare sculă. Pardon. Pînă la urmă nu era decît un... o... Oricum eu mi-am dat seama că nu era un „un”, ci
era o „o”.
Homeless 2: Tu nu-ți dai seama nici de tine dacă ești un „un” sau dacă ești o „o”. Ia-i zis: „Băi blană, ia vino încoace”.
Homeless 1: Blană e la feminin. O blană, două blăni. Ideea e că în ziua aia io am făcut rost de bani. Și tocmai luasem o sticlă de tărie...
Homeless 2: Mai exact de spirt.
Homeless 1: Îl îndoim cu apă.
Homeless 2: Ca să ne ajungă mai mult timp. Și ca să nu orbim.
Homeless 1: Venim aici în parc, pe o bancă, mai pe după copaci, ca să nu ne deranjeze nimeni.
Avem două sticle din astea de plastic, una cu apă de la fîntîna aia de acolo și una goală. Turnăm uite-așa apa în cealaltă, o umplem la jumate,
apoi turnăm spirt pînă se umple, facem așa un amestec... și-l bem. Io i-am dat să bea de la mine...

Homeless 2: Io i-am dat primu’ că tu n-ai vrut să-mparți...
Homeless 1: Băi, n-am zis că nu mai contează cine ce-a făcut primul?! Hai să zicem să-nțeleagă oamenii ăștia povestea. Că pe ei povestea-i
interesează, nu care ce-a făcut primul! Nu? Deci i-am dat să bea și am întrebat-o: „auzi, da’ tu... dumneavoastră de unde sînteți?”. La care ea
de colo...
Homeless 2: „De unde să fiu? Sînt de-aici.” Să te fut în... Pardon. I-am zis: „Ei, nu mai spune.... spuneți”.
Homeless 1: „De-aici, din oraș?”, am insistat eu. Că eu sînt pe principiul că nu haina face pe om, ci omul pe haină. Mă rog, pe blană.
Homeless 2: Iar ea de colo: da, sînt născută aici, în oraș.
Homeless 1: Și părinții de unde sînt?
Homeless 2: Și ea de colo: „Păi și ei tot de aici, din oraș.”
Homeless 1: Născuți chiar aici, aici?
Homeless 2: „Nu, ei sînt veniți hă hă hă din Siberia.”
Homeless 1: Păi vezi? Aia e! Abia la a treia generație poți să spui că ești de-aici de-aici.
Homeless 2: Bine, că pînă la urmă important e să-ți vezi de treabă.
Homeless 1: Da, așa i-am spus cînd am văzut că n-o mai scoatem la capăt cu el. Cu ea.
Homeless 2: Începuse să se cam enerveze. Asta cu a treia generație i-a picat cam prost.
Homeless 1: Nu urla sau ceva, da’ începuse să cam mîrîie. Și n-aveam chef să vină vreun jandarm să ne-ntrebe ce frecăm pe-acolo.
Homeless 2: Important e să-ți vezi de treabă și să stai la locul tău. Dacă toată lumea stă la locul ei, e liniște, e prosperitate. Cîștigă toată
lumea.
Homeless 1: După care am întrebat-o cu ce se ocupă.

Homeless 2: Dom’le, n-avea de lucru. I-am și zis: în orașul ăsta dacă n-ai de lucru, tre’ să-ți faci. Aici dacă nu muncești, nu trăiești. Nu e ca-n
alte părți.
Homeless 1: Blană dragă, n-ai ce să faci, tre’ să-ți cauți de muncă.
Homeless 2: Așa că să vedeți ce idee mi-a venit. I-a venit... Zic... zice: „Blană, te rog să fii atentă: îți aranjăm noi ceva de muncă. Da’ tre să fii
serios. Serioasă.”
Homeless 1: Care e chestia... la străini le plac înfățișările mai ciudate, mai exotice...
Homeless 2: Păi în cîte poze n-am apărut eu!
Homeless 1: Turiștii cred că noi nu ne dăm seama, că ei pozează cum ar veni clădiri, da’ noi știm că de fapt ei vor poze cu noi. Că sîntem
mai speciali.
Homeless 2: Păi ce, n-au și la ei acasă clădiri? Și poate și mai frumoase.
Homeless 1: Zic: „Vii cu noi să te tragă ăștia în poze și împărțim cîștigul pe din două.” N-a negociat.
Homeless 2: Ei, că parcă ce putea să negocieze. A fost ideea ta. L-ai angajat.
Homeless 1: A fost ideea mea, dar nu mai contează. A fost de acord.
Homeless 2: Nici n-avea cum să nu fie. Că i-ai zis: „Prima zi lucrezi gratis că ți-am dat de băut.”
Homeless 1: Băutul nu e gratis. Tre’ să plătești cumva.
Homeless 2: A fost de acord. Ne-am dus în centru. La locurile unde se fac poze de obicei.
Homeless 1: La obiective, cum se zice. Ce succes am avut! Veneau turiștii gîrlă.
Homeless 2: În 10 minute am strîns cît într-o zi întreagă.
Homeless 1: Și atunci am zis: „Hai să facem o pauză. Merităm. Io mă duc să iau o sticlă de spirt de la magazin...”
Homeless 2: „Iar io mă duc să iau apă de la țîșnitoare.”

Homeless 1: L-am lăsat singur, i-am pus o pălărie în față. Adică cine vrea să se pozeze, să se servească și să plătească.
Homeless 2: Ei, asta a fost ideea ta.
Homeless 1: Tu ai zis primul să facem pauză.
Homeless 2: Nu mai contează. Ideea e că am avut încredere în buna ei credință.
Homeless 1: Și în buna credință a turiștilor. Să-i fut în... Pardon. Ideea e că ne-am întors peste vreo... cît să zic...
Homeless 2: Cam juma’ de oră.
Homeless 1: Să zic o oră. Era coadă la magazin și ne-am mai oprit și pe drum.
Homeless 2: Ei, cînd ne-am întors... nu mai era.
Homeless 1: Părăsise postul.
Homeless 2: Era de așteptat. Nu părea să-i placă munca.
Homeless 1: Nici n-avea așa experiență. Cu turiștii tre’ să știi... cum să le intri pe sub piele.
Homeless 2: Turismul nu e o chestie așa... Tre’ să știi ce și mai ales cum să le oferi oamenilor.
Homeless 1: Să-ți vezi de treabă.
Homeless 2: Trebuie să-ți placă un pic și munca.
Homeless 1: Ei sincer nu cred că-i plăcea.
Homeless 2: Păi se obișnuise cu statul. Că după aia am înțeles cînd am aflat de unde venea.
Homeless 1: Stătea acolo, primea păpică și dormea toată ziua.
Homeless 2: Cică nu se mișca toată ziua. Aruncau turiștii printre garduri cu pietre. Și tot nu se mișca. Nu așa se fac afacerile.

Homeless 1: Păi da, altceva e cînd ieși din cușcă.
Homeless 2: Pe piața liberă, cum se zice.
Homeless 1: Dovadă că n-a rezistat.
Homeless 2: Păi e mai comod să stai și să vină mîncarea la tine. Păi nu?

SCENA 3
Interviu preluat de la o televiziune locală cu doi turiști care au văzut-o pe Mihaela
Turistul francez: I was just arrived dans ce village... in this town...
Translator român de la o televiziune locală: Abia am ajuns în acest oraș minunat...
Turistul japonez : ... Beautiful little town.
Translator român: ... în acest oraș incredibil de frumos.
Turistul japonez: I take pictures every where I go. I have probably few hundred pictures from this town.
Translator: Face poze peste tot unde se duce și are peste 1.000 de poze cu orașul nostru.
Turistul francez: Everybody taking pictures... to what? To what?! To the people who are begging everywhere you go to sit and drink a
coffee?
Translator: N-a avut timp să facă poze, dar i-a făcut mare plăcere să bea cafea și să stea pe terase.
Turistul japonez: I like European cities. They are different. It is a very different culture.
Translator: Îi plac orașele europene pentru că sînt atît de diferite.
Turistul japonez: I took pictures with buildings, not so much with people. They don’t stay still. I like clear pictures.
Translator: Îi place să facă fotografii cu clădiri, nu cu oameni. Oamenii se mișcă prea mult și nu ies bine în poze.
Turistul japonez: Europeans like mascots. I like them more than I like people because they stay still so you can take pictures with them.
Translator: De aceea preferă mascotele: pentru că stau frumos la poză.

Turistul francez: So I was drinking a coffee in one of those restaurants. Outside. Checking my email, reading the news. Few beggers passed
asking for money.
Translator: Pe terasă și-a verificat emailul și a citit știrile.
Turistul francez: When he, her... this creature stood next to me, I said to myself: if I don’t look at it finally it will go away and leave me
alone.
Translator: Cineva... o creatură s-a așezat la masa dumnealui fără să ceară permisiunea... dar asta nu l-a deranjat prea tare.
Turistul francez: But he didn’t go away. He didn’t say anything like „pliz ghiv mi mani” or „done moa un euro”. He simply started to eat my
omlette. He ate all of it!
Translator: S-a așezat la masa lui, nu i-a cerut bani, dar i-a mîncat omleta. Toată omleta.
Turistul japonez: This tiger... this mascot... this tiger mascot was very cooperant with the camera. I took more than 20 photos, different
angles. He was born to be a model, I must say.
Translator: Acest tigru... această mascotă... acest tigru-mascotă a fost foarte încîntat de această ședință foto neașteptată.
Japonez: After I made the pictures, I said maybe I should look a bit at him. It was fascinating I must say. This mascot looked really real. For
few moments I forgot about everything.
Translatorul: După ce a făcut zeci și zeci de poze, dumnealui s-a gîndit să se uite și la mascotă. I s-a părut fascinantă: era realizată într-o
manieră extrem de realistă. Așa încît a uitat de toate în timp ce o privea.
Turistul francez: Then... he drank my coffee. And he served himself from my pack of Gauloise. Yes, I know, it is unbelivable, but that is
exactly what this... this creature did. I managed not to look at him one single moment. I avoided any eye contact.
Translatorul: Creatura i-a băut cafeaua și i-a fumat doar o țigară din pachetul de Gauloise.
Turistul francez: Avoid eye contact. And keep as close as you can your belongings.
Translator: A aplicat metoda evitării privirii ochi în ochi și a stat cu ochii pe geantă.

Turistul japonez: When I woke up from my fascination, the camera was gone.
Translator: Cînd s-a trezit din fascinație, camera personală dispăruse.
Turistul japonez: The camera vanished with all my pictures. I have another one, it is not a problem. But with other pictures.
Translator: Camera a dispărut, însă nu e supărat pentru că mai are una exact la fel.
Japonez: I complaint to the police and they did like this... (ridică din umeri)
Translator: A depus o plîngere la poliție în legătură cu dispariția camerei. Polițiștii noștri au făcut tot ce se putea. A apreciat eforturile și
în general a fost plăcut impresionat de oraș și de locuitorii lui, în ciuda acestui incident neplăcut.
Turistul francez: Finnally he stood up. No „Merci”, no „Au revoir”, no nothing. I paid half of the bill. It was obvious he won’t contribute. Ça
suffit, ha? That was the moment when I raised my eyes from mon portable.
Translator: Dumnealui a plătit jumătate din notă, însă persoana... creatura nu a vrut să contribuie. Atunci și-a ridicat ochii din calculator
și l-a privit. L-a văzut. A văzut-o.
Turistul francez: I saw him.
Translator: L-a văzut.
Turistul francez: We need something to believe in, something to hold on in this crazy crazy world... a kind of... a kind of Mesia. But today
Mesia can not come in a human shape. The human shape it’s so so compromised.
Translator: Avem nevoie de ceva în care să credem, avem nevoie de ceva de care să ne ținem în aceste vremuri nebune. Avem nevoie de un
Mesia. Însă nu un Mesia cu formă umană. Forma umană este total compromisă.
Turistul francez: So I guess his idea to come as... as a tiger was not in the end such a bad one. Believe me, I saw him, I saw him!...
Translator: De aceea crede că ideea tigrului de a veni în oraș, printre noi, nu a fost deloc o idee rea. L-a văzut... l-a văzut și în general și
dumnealui este extrem de încîntat de orașul și de țara noastră.

SCENA 4
Interviu cu reprezentanți locali ai populațiilor de Ciori, Porumbei și Vrăbii
Porumbelul: O să fiu sincer și o să vă spun direct și din

prima: piața centrală este a porumbeilor. Peste tot în
Europa, peste tot în lume, piețele sînt ale porumbeilor. Sigur,
ele sînt în primul și în primul rînd ale oamenilor, ale celor
care le-au construit. Sînt ale copiilor, ale turiștilor. Dar
imediat după ei vin porumbeii. Deci dacă plecăm de la
premisa asta, practic nu avem ce să dezbatem prea mult. A
fost un fapt contravențional de încălcare a unui teritoriu.
Cioara: Parcurile cu tot cu arbori sînt ale ciorilor. Mă rog, și

ale oamenilor. Dar oamenii sînt atît de egoiști, ca să mă
exprim elegant.
Vrabia: Noi, vrăbiile nu știm nimic, n-am auzit nimic.
Porumbelul: Grădinile zoologice sînt pentru animale și

păsări captive. Bine, mai trecem și noi pe-acolo. În vizită.
Cioara: Mergem și noi la Zoo, cum să nu, ca toată lumea. Mai

ales cînd vin și oamenii. Că acolo se duc blindați cu popcorn.
Porumbelul: Cînd se amestecă lucrurile nu e bine. Dovada? Tot ce s-a întîmplat. După
ce s-a dat la televizor și a început lumea să se închidă prin case, cine au avut primii de suferit?
Porumbeii, normal. Nu mai vedeai nici picior de copil. Am flămînzit cîteva ore bune. Ceea ce nu e corect. Trebuie să
trăim cumva cu toții. Asta dacă chiar sîntem o comunitate.

Cioara: Pentru noi, „populația de ciori” cum am auzit că sîntem numite mai nou, a fost chiar bine. Au mai uitat dracului de noi și s-au
preocupat de probleme mai grave. Au putut chiar să facă o comparație clară. Că sînt pericole reale și pericole inventate.
Vrabia: Noi n-am văzut nimic... n-am auzit nimic...
Porumbelul: A fost o zi foarte grea. Au uitat pur și simplu de noi.
Cioara: Eu vă zic sincer: au boală pe noi. Și nu numai aici în oraș. În toate orașele. În toată lumea. Avem viață grea, ce să mai...
Porumbelul: De obicei ne iubesc, chiar ne simțim bine aici în oraș. Eu personal n-aș pleca în altă parte. Simt că aparțin acestei culturi. Chiar
simt asta.
Cioara: Cică atacăm orașul. Că lăsăm mizerie pe trotuare, în parcuri. Ce să mai... așa e omu’: vede paiu din ochiu altuia, în loc să vadă bîrna
din ochii lui.
Porumbelul: Poate să avem mici dispute. Pe tema găinațului, de exemplu. Totuși, venind din partea noastră, găinațul e considerat un noroc.
Dacă te uiți în oraș, la cum arată, cred că ne-am adus și noi tributul la acest noroc.
Cioara: Cică sîntem gălăgioase. Noi... gălăgioase! Păi sigur, noi sîntem gălăgioase! Auzi, dom’le, gălăgioase!
Porumbelul: Sîntem parte din identitatea cetății. Sîntem simbolul liniștii și al păcii. Trăsături definitorii pentru acest oraș. Cu mici
accidente. Nesemnificative.
Vrabia: De unde să știm noi...? N-avem noi timp să...
Cioara: Cică furăm mîncare. O aberație. Noi nu furăm, noi luăm din mîncarea aruncată de voi. NOI vă facem curat! Și încă ceva: dacă ciorile
stau într-un loc, asta e semn că locul ăla e prosper. Cînd n-o să mai găsim nimic de mîncare, la revedere! Deocamdată nu se pune problema.
Deci eu zic că ăsta e un semn bun.
Porumbelul: De aceea orașul are grijă de noi. Ne-au pus și tonomate cu mîncare în piață. Ăsta e un semn de recunoaștere și de respect din
partea autorităților.
Cioara: Deci autoritățile astea nu știu ce să mai inventeze, au niște idei, una mai tîmpită și mai criminală decît alta. Nu știm noi să citim,
asta e adevărat. Nobody’s perfect. Dar nu sîntem tîmpite. Mai aflăm și noi lucruri. Ultima chestie. Un angajat de la primărie a umplut orașul

cu afișe în care... citez din memorie. Deci zice așa: „Stimate Cetățean, Am primit mai multe sesizări legate de problema care de ceva vreme
frămîntă cartierul și zona în care locuiți și mă refer aici la păsările, în special grauri și ciori, care s-au cuibărit în arborii din curtea Liceului.
Cunosc faptul că aceste păsări deranjează din mai multe aspecte, cum ar fi mizerie, gălăgie și miros. Metoda pe care o voi propune pentru a fi
aplicată urgent este alungarea prin focuri de armă, fiind cea mai rapidă și mai puțin costisitoare. Mă voi ocupa personal de rezolvarea acestei
probleme! Cu stimă, al dumneavoastră consilier local…” (*textul în ghilimele este citat din scrisoarea unui consilier municipal al unui oraș din
România către cetățenii dintr-un cartier.)
Uite că numele nu l-am reținut. Nu că n-am putut, da’ n-am vrut, dom’le, nu rețin eu numele la toți proștii. Nici nu știu cum să comentez. Păi
ce să comentezi la așa genocid?!
Porumbelul: Am văzut-o, dar nu ne-am apropiat prea mult de ea. Cu asemenea ființe nu știi niciodată. Trebuie să ții o distanță.
Cioara: Am văzut-o, normal, da’ nu m-am apropiat prea tare pentru că nu sînt tîmpită. Am stat cu gașca și ne-am uitat de sus, din vîrful
copacului. Ne-am distrat, da, păi era de rîs. Că toți vînătorii ăia și toate armatele erau în pădure, iar ea umbla liberă prin oraș. Bine, tre să ai
perspectivă ca să vezi asta. Dar ce fel de perspectivă poate să aibă armata aia de criminali?
Porumbelul: Păi nu se pișă nimeni așa pe orașul nostru. Nu se pișă nimeni așa pe noi. Că asta fac ăștia din soiul ei: vin, se pișă, invadează
teritoriul, îl marchează. Noi am avut cîteva cazuri de leșin în rîndurile noastre în ziua aia. Păi de la mirosul de pișat, normal. Bine că s-a
terminat cu bine. A fost un incident neplăcut, dar, ca întotdeauna, autoritățile și-au făcut treaba. Eu sînt mulțumit. Noi, toată populația de
porumbei sîntem mulțumiți.
Cioara: Niște criminali vărsători de sînge. Da’ ce dom’le, nu poți să te mai plimbi prin oraș sau măcar deasupra orașului? Scrie undeva:
„Interzis tigrilor”? Sau „Interzis ciorilor”?! Scrie undeva? Scrie?! Păi să scrie!
Vrabia: Noi, vrăbiile n-am auzit nimic... N-avem noi timp să... Păi toată ziua stăm pe terase cu ochii în farfuriile turiștilor. Poate, poate rămîne
ceva. Nu prea rămîne. Voi oamenii aveți așa un apetit! Acuma, sigur, au dispărut cîteva dintre noi în ziua aia. Vreo 45. Și soră-mea. Deci 46.
Se uita în farfuria unor turiști cînd Mihaela... Doamna Tigru s-a apropiat... Și haț! Dusă a fost. Soră-mea. Dar a fost numai și numai din
neatenția ei. Ce să-i faci, se mai întîmplă.

SCENA 5
Interviu cu Școala
La ora 12. Atunci ne-am trezit cu ea în fața scărilor mari de la intrarea profesorilor. E posibil să fi ajuns chiar un pic înainte. Oricum, cînd
clopotele din vechiul turn au bătut de ora 12, ea era acolo. Din fericire, copiii erau deja înăuntru, în clase. Era imediat după pauza mare.
Atunci am văzut-o și eu. Stătea acolo pur și simplu. Cred că a stat așa vreo 20 de minute. Stătea nemișcată în fața scărilor și se uita foarte…
se uita la… habar n-am la ce se uita așa de concentrată. Probabil la mine. Sau poate că se uita la copii.
Am încercat să ghicesc ce-i în capul ei. Ce încerca să spună privirea aia a ei concentrată. M-am întrebat dacă o să stea acolo nemișcată sau
o să încerce să intre înăuntru.
Elevii, profesorii, directorul – toți erau la geamuri. Făceau poze. Unii au început să-i facă semne din mîini. Mă rog, tot felul de semne.
Dar ea nici gînd să se miște, stătea acolo pur și simplu. Stătea și… cred că voia să… mă gîndesc că ar fi vrut și ea să fie înăuntru. Însă trebuie
să vă gîndiți un pic și la noi! Nu pot să-mi deschid porțile așa oricui vrea să… eu trebuie să mă gîndesc la siguranța tuturor. Mai ales la
siguranța elevilor. Mulți părinți și-ar retrage imediat copiii, i-ar înscrie la alte școli, iar eu ar trebui să închid porțile. Ca Școală, eu am
responsabilitatea educație. În interiorul acestor ziduri s-a făcut educație timp de 200 de ani, iar eu nu pot să renunț la toată această tradiție
din cauza unui… unei…
În fine… după un timp a plecat. A plecat pur și simplu, fără să o gonească nimeni.
Însă mai încolo, cînd am auzit tot ce s-a întîmplat, toată povestea… În fine, bine că nimeni nu a avut de suferit. Cel puțin, în cazul nostru,
toată lumea a fost în siguranță. Cred că mie, ca Școală, nu are nimeni ce să îmi reproșeze.

SCENA 6
Interviu cu Pensionarul
Aceasta încearcă să recreeze momentul luării interviului cît mai aproape de realitate. Actorul /
Actrița care joacă rolul documentaristului (documentariștilor) îl ajută pe Actorul care joacă
Pensionarul să „recreeze” Personajul, dîndu-i indicații de mișcare, atitudine, etc.
Personajul are in jur de 70 de ani. Dar, în convenția stabilită, el poate și chiar e indicat să fie
jucat de un actor tînăr.
Documentarist (actorului care joacă Pensionarul): Te uiți la cameră.
Actorul care interpretează Pensionarul: Veneam de la cumpărături, am fost să-mi iau niște
lapte.
Documentarist: Vorbești rar și tremurat.
Actorul care interpretează Pensionarul: Veneam de la cumpărături...
Documentarist: Mai rar, dar nu chiar așa de tremurat.
Actorul care interpretează Pensionarul: Veneam de la cumpărături
Documentarist: Un pic mai repede.
Actorul care interpretează Pensionarul: Veneam de la cumpărături, am fost să-mi iau niște
lapte. A apărut de după Dacia veche a vecinului de la parter. A venit ușor spre mine, cu pași de
pisică.
Am intrat în bloc,
Documentarist: Te uiți în spatele tău.

Actorul care interpretează Pensionarul: ea după mine. Am urcat pe scări,
Documentarist: Te uiți în spatele tău.
Actorul care interpretează Pensionarul: ea-n urma mea. Păstra tot timpul o distanță, cum ar veni să nu mă agreseze. Am poftit-o să intre.
Documentarist: Gest larg cu mîna. Zîmbet.
Actorul care interpretează Pensionarul: Eu stau singur, nu mi-a mai intrat o persoană de genul feminin în casă...
Documentarist: Ne faci cu ochiul.
Actorul care interpretează Pensionarul: de ani de zile. Soția mea a murit acum 5 ani.
Documentarist: Pauză scurtă.
Actorul care interpretează Pensionarul: I-am pus lapte într-o farfurie...
Documentarist: Te apleci în față.
Actorul care interpretează Pensionarul: a golit-o.
I-am mai pus o farfurie,
Documentarist: Te apleci în față.
Actorul care interpretează Pensionarul: a golit-o. Pînă la urmă i l-am pus pe tot,
Documentarist: Te apleci din nou. Rămîi blocat în poziția aceasta.
Actorul care interpretează Pensionarul: n-am eu așa musafiri în fiecare zi.
Documentarist: Începi să te ridici lent.
Actorul care interpretează Pensionarul: I-am povestit de una, de alta, de tinerețea noastră. Așa cum a fost viața noastră de grea, dar am
avut și momente în care pot să spun că am fost fericiți. Acuma...

Documentarist: Spui ceva neinteligibil.
Actorul care interpretează Pensionarul: Acuma ce să mai... că nici nu știi ce să... atunci era... dar nu mai...
Stătea și asculta, dădea din cap, mai zîmbea din cînd în cînd. M-am trezit că-i zic „măi Dorina”, așa o chema pe nevastă-mea, „ce vremuri
erau alea cînd... Măi Dorina, măi, mai ții tu minte...”. M-am emoționat, s-a emoționat și ea, mi s-a părut că i-au dat și lacrimile la anumite
momente.
Documentarist: Scoți o batistă și îți sufli nasul.
Actorul care interpretează Pensionarul: Nimeni nu mai stă să ne asculte astăzi, noi nu mai contăm... Poate la voturi. Dar în rest... Ei, și
tocmai cînd îi povesteam cum făceam noi turul României cu Dacia noastră verde,
Documentarist: Te bați cu palmele pe picioare.
Actorul care interpretează Pensionarul: A-nceput tărășenia.
Că uitați ce se întîmplă.
Documentarist: Te ridici și mergi spre geam. Te întorci spre scaun. Iar spre geam. Te plimbi ca un leu în cușcă.
Actorul care interpretează Pensionarul: Aici în spatele blocului e un fel de teren... înainte era frumos, erau sere cu flori, era o frumusețe
și o curățenie, nu ca acuma... ei, pe terenul ăsta se strîng tot felul de... tineri, mai ales seara, vin cu muzică, băutură, se ceartă, se iau la bătaie,
se-njură. Eu am mai încercat să le zic cîte ceva, așa, cu frumosul. Ce credeți că ne-au făcut? Au aruncat cu căcat pe pereții blocului. Dacă ați
văzut cînd ați intrat, jumătate de bloc
Documentarist: Arată spre dreapta.
Actorul care interpretează Pensionarul: e izolat și văruit, cealaltă e...
Documentarist: Arată spre stînga.
Actorul care interpretează Pensionarul: așa cum a fost.
Eu stau pe jumătatea stîngă.

Documentarist: Strănută scurt.
Actorul care interpretează Pensionarul: Unde nu e izolat. N-am avut bani,
Documentarist: Ridică din umeri.
Actorul care interpretează Pensionarul: păi de unde? Ei, au aruncat cu căcat pe tot blocul, și pe partea izolată și pe aia neizolată. Să vezi
ce s-au supărat vecinii, mai ales ăia de pe partea izolată.
Documentarist: Te pufnește rîsul. Brusc, devii din nou serios. Te plimbi ca un leu în cușcă.
Actorul care interpretează Pensionarul: Mi-au spus să nu mă mai iau de ei că uite ce se întîmplă. Am ajuns la vîrsta asta să mă cert cu
oameni cu care nu m-am certat niciodată... Nu le-am mai zis nimic de atunci. Dormim cu toții ca iepurii, că ăștia stau la chiolhanuri pînă
dimineața la 5. N-au servicii, n-au nimic, se țin numai de prostii. Poliția? Nu patrulează pe-aici. Eu unu’ nu i-am văzut. Dacă suni la poliție,
vine, îi întreabă, le dă amendă... pe care oricum n-au de unde s-o plătească, tot părinții săracii din pensii. Și pe cine o să se răzbune după
aia?
Documentarist: Strînge pumnul.
Actorul care interpretează Pensionarul: Golanii ăștia sînt în stare să ne spargă geamurile la toți,
Documentarist: Strînge pumnul mai tare.
Actorul care interpretează Pensionarul: să ne spargă ușile
Documentarist: Agită pumnul spre noi.
Actorul care interpretează Pensionarul: și să intre peste noi să ne calce-n picioare.
Documentarist: Desfă pumnul și dă din mînă a lehamite.
Actorul care interpretează Pensionarul: Nu, poliția nu e o soluție. Jandarmeria nici atît.
Documentarist: Ridică arătătorul.

Actorul care interpretează Pensionarul: Nouă în țara asta ne-ar trebui un Vlad Țepeș, să-i ia și să-i arunce în pușcării pe toți. Sau măcar
Ceaușescu.
Documentarist: Du-te spre geam. Întoarce-te.
Actorul care interpretează Pensionarul: Unde eram? Așa cu... da, a început distracția în spatele blocului. Fereastra mea de la sufragerie
dă chiar acolo. Eu povesteam de-ale noastre,
da’ așa un balamuc era că nu se mai auzea... om cu persoană.
Am ieșit la geam.
Documentarist: Du-te la geam. Deschide geamul.
Actorul care interpretează Pensionarul: zic, „mai încet, măi copii, că e amiază,
Documentarist: Arată spre ceas.
Actorul care interpretează Pensionarul: poate vrea cineva să se odihnească.”
Documentarist: Întoarce-te de la geam. Înjură printre dinți.
Actorul care interpretează Pensionarul: Fir’ați ai dracului de lepre ordinare!
Unu zice: „Lasă tataie, că aveți voi timp să vă odihniți și-n mormînt.” Na, zi și tu ce oameni... N-a trecut nici un minut și-au aruncat cu o sticlă.
În casă. Să vă arăt.
Eu aici, ea pe fotoliul ăsta unde stau eu acum... Vă arăt. Sticla a zburat pe geam că era deschis și perdeaua trasă. În direcția ei. Ea, fiind de o
sprinteneală extraordinară, imediat s-a ferit.
Documentarist: Fă o tumbă rapidă.
Actorul care interpretează Pensionarul: Sticla s-a făcut țăndări de televizor.
Documentarist: Îți dau lacrimile.

Actorul care interpretează Pensionarul: Și televizorul s-a făcut țăndări. Eu am înlemnit, că asta era singura mea bucurie. Ei, și atunci,
ea... m-a luat în brațe,
Documentarist: Te iei în brațe.
Actorul care interpretează Pensionarul: m-a strîns uite-așa
și apoi, într-o secundă,
Documentarist: Sari spre geam.
Actorul care interpretează Pensionarul: a zburat pe geam. Ce e pentru ea etajul unu, că am văzut eu la televizor cu ce viteză sar... A sărit
și-am auzit imediat urlete. I-a luat la fugărit, da’ știi cum! A ieșit toată lumea la geam să vadă. Da’ n-a apucat nimeni să vadă mai nimic. Au
dispărut cu toții. A dispărut și ea tot după niște mașini, la fel cum a și apărut.
Documentarist: Te așezi pe scaun.
Actorul care interpretează Pensionarul: N-au mai venit ăia în spatele blocului... vreo trei zile. După aia iar au venit. De aruncat n-au mai
aruncat cu sticle sau cu căcat. Dar gălăgie și muzică... tot ca pînă acum. Domnule, nu ai ce să le faci. Tigru’ să-l pui pe ei și tot degeaba.
Documentarist: Ridici neputincios din umeri. Spui ceva neinteligibil.

SCENA 7
Interviu cu Proprietarul Mașinii și cu Mașina Proprietarului
Proprietarul Mașinii: Păi nu e prea mult de

povestit. Deci în momentul în care îmi agresezi
proprietatea, sînt cum îi zice…
Mașina Proprietarului: Furios.
Proprietarul Mașinii: Îndreptățit, da, îndreptățit

să ripostez. Că pînă vine legea să îmi facă dreptate,
vin din ăștia și își fac de cap în casa mea.
Mașina Proprietarului: N-a intrat chiar în casă, să

nu exage....
Proprietarul Mașinii: A intrat după mine în curte,

eu tocmai venisem acasă cu mașina…
Mașina Proprietarului: Cu mine.
Proprietarul Mașinii: Da. Ei, eu am porți foarte

înalte și solide…
Mașina Proprietarului: Da, practic nu ai cum să treci

de ele. Nu se vede nimic dincolo de porțile noastre.
Proprietarul Mașinii: Da. Ei, cu toate astea, cînd mă dau jos din mașină, mă trezesc
cu animalu’ ăsta în față. Cu animalul ăsta borît chiar în dreptul portierei. Îmi pare rău dar altfel
n-am cum să-l numesc…

Mașina Proprietarului: Păi asta și este: un animal. Adică era… adică a fost.
Proprietarul Mașinii: Zic: ce caută, băi, un animal ca tine la mine în curte? Te rog eu frumos șterge-o pe unde-ai venit. El nici gînd să se
miște. Probabil l-a atras zgomotul mașinii, are un motor extraordinar. În fine, am văzut că nu pleacă, am intrat în casă.
Mașina Proprietarului: A-nceput să zgîrie portiera… Cam în zona asta.
Proprietarul Mașinii: M-am dus, am luat pușca din dulap…
Mașina Proprietarului: Eu știam ce față o să facă Bebe cînd o să vadă…
Proprietarul Mașinii: Deci am înțepenit. Ce să vă spun… Nu, stați, stați un pic să ne înțelegem. Eu cînd ies în oraș nu parchez decît lîngă
mașini de același calibru. Că ăștia cu Renault, Peugeot și alte nenorociri, ăștia n-au nici o treabă să-și zgîrie mașina. Dar unu’ ca mine care
are Masserati, Bugatti sau mai știu eu, ăla deschide portiera cu grijă, parchează cu atenție. Bun, deci cînd am văzut eu ce mi-a făcut animalul
ăsta nenorocit, îmi pare rău, dar altfel nu pot să-l numesc…
Mașina Proprietarului: Păi chiar e un animal. A fost. Adică era.
Proprietarul Mașinii: Păi e posibil așa ceva într-o ţară în care proprietatea e garantată prin lege? Ei, m-am dus direct la el. Și să vedeți, tot
el cu gura mare, mîrîia acolo în legea lui. Și cum căsca el gura așa, i-am băgat țeava puștii-ntre dinți… N-a mai mișcat. Am deschis portbagajul,
am luat de acolo cheia franceză… De nervi nici nu știam ce să-i fac mai întîi. I-am smuls o unghie.
Mașina Proprietarului: O gheară.
Proprietarul Mașinii: După aia i le-am smuls și pe restul.
Mașina Proprietarului: Pe principiul ochi pentru ochi, dinte pentru dinte și gheară pentru zgîrietură.
Proprietarul Mașinii: N-a zis nici „pîs”. Păi ce dracu’ să mai zică animalu’ cînd aveam toate dovezile de încălcare a proprietății private. De
devastare a proprietății private. I-am zis: „marș de aici pînă nu chem poliția.” Am fost ce să mai zic…
Mașina Proprietarului: Generos.

Proprietarul Mașinii: Am fost turbat. Altul în locul meu îl lăsa lat. Sau îl punea să plătească mașina de nouă. Cu ce s-o plătească nenorocitul
ăsta de animal? Colierul ăsta l-am făcut din ghearele lui. L-am pus aici, pe bord.
Mașina Proprietarului: Ghearele animalului simbolizează pasiunea, curajul și agilitatea extremă.

SCENA 8
Interviu cu Doctorița de la Urgență
Doctorița (28-32 de ani): Ca la urgență. Intră unul, iese altul. Nici nu te mai uiți la fața pacientului, ești o mașină de cusut pe pilot automat.
La un moment dat a intrat… personajul. Avea răni destul de urîte, membrele superioare si inferioare sîngerau abundent. Am început să-l
cos. În două minute a intrat peste mine un alt pacient. Deci cum îl coseam pe ăsta, a intrat altul. Zice: pe mine cînd mă luați că mor aici. Zic
dom’le ridică-l pe… dumnealui, pune-te dumneata, dar nu-ţi garantez că n-o să intre altul să te ridice pe dumneata și să se așeze el. Ăla
începe să urle că viața lui e mai importantă decît a unui… mă rog, știți genul de discurs, n-am chef să mai… Și dă-i și urlă. Și eu dă-i și coase
la ăstălalt. Și deodată am văzut negru în fața ochilor și atunci… da, cred că am împuns aiurea cu… pentru că ăsta pe care-l coseam a început
să urle și el de durere. Un urlet… ce să vă spun, îți îngheța sîngele-n vene. Și atunci, atunci am început să urlu și eu. (Urlă.) Cam așa. Cînd
m-am oprit, ăla care a intrat peste mine ieșise. Ăstălalt nu mai urla nici el. L-am cusut și a plecat.
Cică s-a auzit în tot spitalul. A doua zi, după…., m-am tot gîndit la asta și pînă la urmă am trimis cîteva aplicații la niște spitale din străinătate.
Chiar atunci, a doua zi după. Am primit deja răspunsuri din Anglia. Și din Germania.

SCENA 9
Interviu cu Directoarea Filialei de Bancă și cu unul dintre angajați
Directoarea filialei: Era ora 12.45. Scrie și pe

bonul de ordine. L-a uitat pe birou. Eu,
bineînțeles, nu stau în față. Am venit ulterior.
Colegul meu vă poate da mai multe detalii. El a
interacționat direct cu...
Angajatul: Nu mi-am dat seama din prima ce

dorește clienta: să ceară informații, să își deschidă
un cont la noi, să obțină un credit...
Directoarea: Sigur, nu toți clienții care intră într-o

bancă știu să-și formuleze cererile. Sînt mulți
bătrîni sau oameni fără o educație în domeniul
bancar. De aceea noi încercăm să îi ajutăm.
Angajatul: Sigur, sînt și situații, mai ales acum,

cînd vin destui clienți oarecum... oarecum jenați.
Mai ales cei care se interesează de credite pentru
casă. Am observat că nu prea știu cum să explice ce
vor, nu pentru că nu știu ce vor, ci tocmai pentru că
știu că nu au nici o șansă să obțină ce vor...
Directoarea: Vin totuși să se informeze ceea ce în principiu e un lucru bun.

Principala problemă de care ne lovim, mă rog, nu ne lovim noi, ci se lovesc ei, este aceea că au
salarii prea mici. (îi face semn Angajatului să continue) Te rog!

Angajatul: Între timp se făcuse ditamai coada în spate ei. Dumneaei.
Directoarea: Și la noi au fost reduceri de personal, n-ai ce să-i faci. Criza, concurența... Totuși, funcționăm foarte bine așa. Cei rămași sînt
nevoiți să devină mai operativi, mai eficienți. Ceea ce, în principiu, e un lucru bun.
Angajatul: Am terminat cu explicațiile, clienta tot nu se ridica de pe scaun.
Directoarea: Ceea ce în principiu e un lucru bun, înseamnă că este realmente un client interesat care vrea să afle mai multe detalii.
Angajatul: Am întrebat-o de mai multe ori: „Vă mai pot fi de folos cu ceva?”. „Vă rog să îmi spuneți dacă vă mai pot fi de ajutor cu ceva, după
cum vedeți sînt mulți clienți care așteaptă în spatele dumneavoastră.” Bineînțeles, clienții începuseră să vocifereze și bineînțeles, tot eu
eram de vină pentru că nu mă mișcam destul de repede. I-am cerut buletinul. Mi-a dat buletinul. Numele: Mihaela... N-am găsit-o în sistem.
Am dedus, logic, că nu avea nici card. Nici vreun alt credit la noi. Am presupus că dorește un credit pentru nevoi personale. M-am uitat la
clientă să ghicesc cu cel l-ar putea garanta. Dacă ea nu zicea nimic...
Directoarea: Noi ne antrenăm angajații să fie cu un pas înaintea clientului. Să își dea seama ce soluții s-ar putea găsi pentru a fi ajutat. Ceea
ce, în principiu, e un lucru bun, nu?
Angajatul: Într-o secundă am identificat singurul lucru cu care ar fi putut garanta. Blana. I-am explicat condițiile, pașii pe care trebuia să-i
facă. I-am arătat contractul.
Directoarea: Iată contractul. Semnat. Și de bancă. Și de clientă.
Angajatul: Am evaluat-o la 5.000 de euro. I-am dat un credit de 250 de euro. Cînd să-i dăm banii, a început să mîrîie. Eu nu știu ce-a
apucat-o. Că eu i-am vorbit frumos. Foarte politicos. Foarte calm. Nu voia să ia banii. I-a aruncat pe jos. Mă rog, banii ei, treaba ei. Am făcut
semn bodyguardului să se apropie. L-am lăsat pe bodyguard cu clienta și m-am dus să anunț direcțiunea.
Directoarea: Ceea ce în principiu e un lucru bun. În zilele astea nu știi niciodată ce se poate întîmpla. Oamenii sînt disperați, iar cînd sînt
disperați recurg la tot felul de... la tot felul de gesturi extreme. Nouă nu ni s-a întîmplat pînă acum. Nu ne-am speriat. Nu avem de ce. Avem
sistem de pază și de protecție, camere de luat vederi...
Angajatul: Deși în camera de luat vederi nu i se vede foarte bine mutra... figura. Fața.
Directoarea: Cînd am ajuns eu nu mai era. Deci eu personal nu am văzut-o.

Angajatul: Nici banii nu mai erau. Oamenii care așteptau după ea i-au cules de pe jos. Mă rog, banii ei, treaba ei. În două secunde au făcut
curat pe jos.
Directoarea: Nu, nu ne-am speriat, n-aveam de ce. E destul de greu să mai jefuiești o bancă în ziua de azi. Aproape la fel de greu cît să obții
un credit. Ceea ce, în principiu, e un lucru bun. La pază mă refer.
Dacă vreți, ne uităm pe imagine... dar nu se vede mare lucru. Oamenii ăștia... clienții noștri... nu toți știu să păstreze limita de discreție. Noi
le spunem tot timpul, dar... Uitați-i cum se bulucesc, iau banii și pleacă.
Stop! (angajatului) Dați înapoi... zoomați! Zoomați mai mult, mai mult... ăsta e maxim? Iată! Iată gulerul de la blană! O probă cît se poate de
clară.
Acum o să vă spun povestea cu blana... Un coșmar. O nebunie. Avocații noștri încearcă să desfacă toate firele acestei povești. Deci în acest
moment noi ar trebui să recuperăm blana. Avem un contract semnat cu clienta. Sigur, ea, din nefericire, a decedat. Însă blana ni se cuvine
conform contractului. Doar că acum Grădina Zoologică pretinde că această clientă era în proprietatea ei. Cu tot cu blană.
Angajatul: Cu alte cuvinte, ei pretind că blana nu aparținea clientei. Deci ea nu putea s-o folosească drept garanție.
Directoarea: Ceea ce nouă ni se pare…
Angajatul (intimidat și nesigur pe răspunsul cerut): Adevărat… atroce… absurd??!
Directoarea: Aberant! Dar asta nu e tot. Grădina a donat blana și oasele facultății de biologie. Pentru studiu.
Angajatul: Iar acum Universitatea spune că ei sînt proprietarii de drept.
Directoarea: Povestea e teribil de complicată… Noi… adică avocații noștri speră totuși să recupereze ce se mai poate recupera. Pînă la urmă
avem un contract și nu vrem decît să fie respectat. Ceea ce, în principiu, e un lucru bun, nu?

SCENA 10
Interviu cu Noul îngrijitor de la Zoo
Diagnostic? Depresie acută. Da. Datorată faptului că… datorită dispariției cuiva pe care-l iubeai. Da.
Nu-i ușor să treci peste… peste așa ceva. După atîta timp petrecut împreună, după ce ați împărțit ani întregi același spațiu… în fine, într-o
zi te trezești că a dispărut pur și simplu. Da. A dispărut fără urmă și fără să… înțelegeți ce zic.. fără să spună ceva… pur și simplu nu mai
este… mintea ta nu e în stare să înțeleagă… e cumva chiar mai greu decît dacă ar fi murit. Dacă ar fi murit, ai fi putut vedea corpul rămas
fără viață. Ca o dovadă că ceea ce a fost nu mai este. Dar a fost. Cînd nu ai nici măcar asta… mintea ta nu poate să… rămîi blocat în… ca și
cum ai fi… ca și cum… nu știu…
Ce să zic? Era atît de dureros să vezi… era îngrozitor de deprimant. Medicii spun că… ei spun că depresia nu e o boală contagioasă… pe
dracu’ nu e! Știți ceva?... în momentul cînd văd pe cineva deprimat, oamenii o iau la fugă de rup pămîntul… e o chestie… nu știu… un fel de
energie… de ceva… ceva pe care nu poți să pui degetul… ceva care însă atinge pe toți cei din jur într-un fel foarte ciudat. Uite, noi ne-am
învățat cumva să nu ne uităm la… adică ne-am obișnuit să ne ferim privirea atunci cînd vedem… nu știu… lucruri urîte, murdare sau pur și
simplu lucruri care ne tulbură în vreun fel… noi nu mai știm să…
Adică… uite, de exemplu, ați văzut vreodată oameni care să posteze pe Facebook fotografii ale lor atunci cînd sînt nefericiți? Ok, poate că
mai sînt unii care o fac… uneori… unii care încearcă să atragă un pic de compasiune, de simpatie… Dar ați văzut vreodată oameni disperați…
deci oameni de-a dreptul disperați care să arate tuturor poze cu ei?
Am ieșit de pe FB de ceva timp. Nu mai puteam suporta toată ipocrizia asta. Fețele triste. Super enervant. Bine, nu atît de enervant ca alea
zîmbitoare. Mda. Depresia e ceva ce oamenii n-au chef să vadă. Pentru că nu există nici un semn care să-i ajute să exprime… să poată să…
nu știu… să arate că… că sînt acolo și încearcă să fie… alături… sau… nu știu… să fie umani?
Pentru că e greu… e-al dracului de greu… e ca și cum… Chiar știu despre ce vorbesc, am fost angajat aici imediat după… după evenimentul
cu Mihaela… Înainte am lucrat în altă parte, evident mult mai bine plătit… dar am trecut prin niște… în fine, am avut niște probleme… și
pentru mult timp nu mi-am găsit un loc de muncă în domeniul meu… Am încercat mult să îmi găsesc ceva cît de cît apropiat de ceea ce…

într-un final mi-am zis… de ce nu? De ce n-aș face asta? Mai ales că nimeni nu voia postul după evenimentul cu… Nu, nu mi-e frică. Chiar
deloc. De ce să-mi fie frică? Hai să vă zic ceva: animalele nu sînt nici pe departe la fel de periculoase cum sînt oamenii pentru că animalele
nu sînt atît de… atît de… de… (se emoționează foarte tare) Puteți închide camera un minut?
Revenind la ce vorbeam… bun, ideea e că oamenii care vin aici… vizitatorii… evident că nu vor să vadă… Puneți-vă și în locul nostru.
Puneți-vă în poziția conducerii acestei Grădini Zoologice. Ai un tigru… un pui de tigru… un pui de tigru total deprimat. Nu se mișcă, nu
mănîncă, nu răspunde la nici un fel de… înțelegeți ce zic… zace acolo… zace acolo ca și cum el ar înlocui trupul mort al mamei dispărute. Iar
starea lui îi contaminează pe toți cei din jur: animale, oameni care lucrează aici, turiști, copii… toată lumea. Așa că noi… știți că există această
practică… grădinile zoo pot schimba animale între ele. Asta am făcut. L-am dat la schimb pe Bagheera, așa îl cheamă pe puiul Mihaelei…
l-am schimbat pe Bagheera cu o pereche de canguri.
Nu, nu le-am spus celor cu care-am făcut schimbul că e deprimat. Era un Zoo din Germania. Nu știau prea multe detalii despre povestea cu
Mihaela. La început ne-am gîndit că poate am greșit că nu le-am zis adevărul. Dar știți ce? Cangurii pe care ni i-au trimis la schimb… și ei
sînt la fel de deprimați. Da. Dar avantajul cu ei e că nu-ți dai seama din prima. Pentru că țopăie.

SCENA 11
Interviu cu Animale Anonime la Grădina Zoologică
Animal 1: Serios? S-a-ntîmplat asta în grădina

noastră?
Animal 2: Eu nu știu decît versiunea oficială. Aia

care a fost.
Animal 1: Așa ceva vag… parcă parcă…
Animal 2: Cu detalii… nu pot să vă ajut.
Animal 3: Eu, fiind vecină cu ea, am văzut tot. În

dimineața aia… să fi fost marți? Nu, cred că era
sîmbătă sau duminică… Că erau turiști…
Animal 1: Ăștia sînt ceva… vin de dimineață. Două

zile ne omoară: dă-i cu poze, dă-i cu filme, dă-i cu
pietre, dă-i cu crengi, dă-i cu popcorn, dă-i cu urlete.
Așa o specie sînt și turiștii ăștia. Nu pot să-I sufăr.
Animal 2: Așa ne scot din minți ăștia că duminică

seara ne caftim între noi. De cîte ori nu te-am caftit eu pe
tine? Sau tu pe mine? Ce bătăi ies! Cu sînge, cu mîini rupte, cu fețe
sfîșiate. Și ce urlete, vuiește grădina. Luni dimineața zici că a fost război. Tre' să
veniți o dată să vedeți.

Animal 3: Cum vă spuneam, în dimineața aia, nea Costică, îngrijitorul, a făcut curat în țarc, a ieșit de acolo, a apropiat ușa, dar… n-a închis-o!
A dus găleata cu gunoi într-un sac pe care-l avea într-o roabă, a intrat înăuntru la ea și la ceilalți, a stat la povești ca de obicei… E un om
prietenos nea Costică.
Animal 1: Da, îți povestește cîte-n lună și în stele.
Animal 3: Nu mă-ntrerupe că-mi pierd șirul. Ei, apoi nea Costică a deschis șuberul ca să le dea drumu' în țarcul de vizitare. Și atunci ea a
văzut poarta deschisă. Și a ieșit. Normal. Cine n-ar fi ieșit? Doi pași cred că a făcut și Nea Costică a văzut-o. S-a dus la ea și i-a zis: Ce faci,
măi…? Măi Mihaela! Și ea cică: Ies un pic să mă plimb. Și el cică: Vino, măi fată înapoi, vrei să mă nenorocești? Mă dau ăștia afară, îmi pierd
serviciul.
Animal 1: Și-a avut dreptate nea Costică. Chiar l-au dat afară. Mie sincer mi-a părut rău…
Animal 3: Băi, n-auzi să nu mă mai întrerupi? Așa. Și ea de colo: Stai liniștit, măi nea Costică, ies numai așa…. să văd și eu orașul. Și el zice:
Măi Mihaela, ce-ti trebuie ție să vezi orașul? Nu e pentru tine, o să te rătăcești și n-o să mai știi să vii înapoi. Și ea cică: Ei, cum nu? Îmi
marchez teritoriul, ce crezi că sînt proastă? Și el zice: Măi fată, gîndește-te și la mine. Ce le spun eu la ăștia? Și ea de colo: Nu știu, nea Costică.
Spune-le adevărul: am ieșit și eu să văd lumea. Și el zice: Aici sînt reguli stricte, nu iese nimeni așa… cînd are el chef. Tu știi ce se-ntîmplă
cu animalele care fug de la Zoo. Și ea de colo: Ei, ce se-ntîmplă? Și el zice: Păi oamenii le-mpușcă, nu stau la discuții cum stăm noi acuma.
Animal 1: Și cu asta a avut dreptate nea Costică…
Animal 3: Nu mă mai întrerupe că-ți sparg fața. Așa. Și ea de colo: Îmi asum riscul. Vreau și eu să văd lumea, aici mor de plictiseală, măi nea
Costică. Turiștii ăștia mă scot din minți… Și el zice: Măi copilă măi, tu nu știi ce e aia libertate. Tu ești născută în captivitate. N-ai reflexe să
te aperi, să te descurci. Iar ăștia n-au timp să stea la discuții, te execută și aia a fost. Plus că nu știi limba. Și ea de colo: O să-nvăț. Și el: Măi,
Mihaela, aici ești o atracție, acolo se schimbă treaba. Că oamenilor le place să vină să te viziteze, dar nu le place să fie vizitați. Hai, fii cuminte
și intră înapoi. Și ea zice: Nea Costică… Nu! Te pup! I-a întors spatele și dusă a fost, a intrat în pădure. Restul nu mai știu.
Animal 2: Ei, cînd s-a auzit că a ieșit Mihaela noastră la plimbare, știi cum s-a făcut? Gol!
Animal 3: Pustiu!
Animal 1: Era plin de poșete pe bănci. Au fugit cît ai zice pește.

Animal 2: După aia, eu personal nu știu decît că au împușcat-o.
Animal 1: Acuma întrebarea care se pune: Am pus-o noi să iasă?
Animal 2: Ce știm noi e așa: A plecat veterinarul nostru cu o armă cu tranchilizant…
Animal 1: Aia pe care-o folosește să ne-adoarmă pe toți. Așa o boală avem pe ăsta…
Animal 3: A fost și un vînător profesionist. Ăla care a-mpușcat-o. Cică mai întîi a tras veterinarul cu tranchilizantul, ea s-a enervat… Adică
las-o dracului, nici în libertate nu putem să ne comportăm civilizat. Că ea, domnule, se întorcea în cușcă.
Animal 2: N-ai ce să te înțelegi cu oamenii. Se dau ei mari că sînt mai luminați ca noi, că sînt civilizați, că nu sînt… animale. Dar așa civilizație,
nu mersi!
Animal 1: Cică a sărit la ei. Cînd au tras cu tranchilizant.
Animal 3: Eu am auzit că era calmă. Adică a făcut așa o față, lor li s-a părut că e nervoasă, dar de fapt voia să le explice. Să le zică ceva.
Animal 2: N-a mai apucat. Că vînătorul a tras.
Animal 1: Acuma și Mihaela… să nu uităm ce are la activ. În dosarul animal.
Animal 3: Adică?
Animal 1: Adică. Păi nu i-a sfîșiat piciorul unui turist c-un an înainte?
Animal 3: Păi nu el a provocat-o? Tot întindea piciorul prin gard, a aruncat în ea cu tot felul de chestii, că ea nu-l băga în seamă…
Animal 1: Eu unul nu m-aș fi coborît la mintea lui. Și apoi: am pus-o eu să iasă? Mihaela s-a gîndit mereu numai la ea. Ăsta-i adevărul. Pe
nea Costică l-au dat afară. Directorul și-a dat demisia. În fine. Anchete peste anchete. Televiziuni peste televiziuni. O pată pe fața Grădinii
Zoo. O pată pe fața orașului.
Animal 2: Ce-I drept nu s-a gîndit prea mult la noi, toți ceilalți. Păi nu din cauza ei ne-au pus garduri electrificate? Și-așa abia mă-nvîrt în
cușcă. Acuma tre' să fiu atent să nu mă pîrlesc.

Animal 1: Da’ ce, am pus-o noi să iasă? Am pus-o eu? Ați pus-o voi? Numai și numai din vina ei!
Animal 3: Hai, mai taci că nu știi ce vorbești!
Animal 1: Hai mai taci tu.
Animal 3: Da’ de ce să tac eu?
Animal 1: Toată ziua gura mare, atîta știi.
Animal 3: Hai, gura că-ți dau vreo două… Tu vezi ghearele astea?
Animal 1: Îți rup botu’, dar știi cum!
Animal 2: Gata, nu mai urlați așa? Ce, sîntem sălbatici?
Animal 3: Poate vrei și tu una.
Animal 2: Dă-i, dă-i! Și după aia ne mai mirăm că ce părere au oamenii ăștia despre noi.
Animal 1: Auzi, știi ce? Fără fotografii. Gata, că ne-am săturat. Am avut de-a publicitate…
Animal 3: Și aș vrea să nu mi se dea numele real, da? Pe mine mă cheamă Pusi. Ca să fie clar. Deci nu apare nici un Pusi acolo, da?
Toți trei: Sau Marcel. / Nici Lili./ Nici Gică./ Nici Mircică./ Nici Blacki./Nici Coco./Nici Cristina./ Nici Lucy./ Nici Pamela./ Nici Mitică.
Animal 1: Avem și noi dreptul la anonimat.
Animal 3: Iar discuția cu nea Costică… aș vrea să nu fie redată integral. Adică să nu se înțeleagă că sînt eu. Că oamenii fac tot felul de
conexiuni și n-aș vrea să am probleme. Că grădina e mică și ați văzut cum sînt animalele…
Animal 2: Și mesajul? Care o să fie mesajul?
Animal 1: Adică în ce lumină o să ne puneți? Identitatea noastră animală e foarte importantă.
Animal 3: Cum o să apară Grădina Zoologică, cum o să fie prezentată orașului? Țării? Lumii?

Animal 2: Atenție: ce-am vorbit despre oameni, rămîne între noi. Folosiți doar părțile pozitive. Pentru că sînt foarte multe.
Animal 3: Chestia cu Mihaela, a fost un incident neplăcut. Dar nouă ne place aici.
Animal 2: Care-o să fie mesajul?
Animal 1: Sîntem o grădină zoo model.
Animal 2: Eu chiar vreau să știu care-o să fie mesajul. Mesajul!
Animal 3: În general, toată lumea e liniștită aici.
Animal 1: În general, ne vedem de treabă.
Animal 2: În general, iubim turiștii.
Animal 3: În general, iubim oamenii.
Animal 1: În general, ne iubim între noi aici, ne respectăm, ne ajutăm.
Animal 2: În general, sîntem solitare între noi. Sîntem foarte solitare.
Animal 1: Solidare.
Animal 3: Tu chiar ești pus pe scandal, nu? Zi, dom’le!
Animal 2: Deci în general nu sîntem solitare, sîntem foarte solitare, domnule!
Animal 3: În general, sîntem bine. Chiar excelent. Ceea ce vă dorim și vouă!
Toți trei: S-a înregistrat?
SFÎRŞIT

Citiți și alte cărți din colecția de teatru a Editurii LiterNet:
1. Petre Barbu - Tatăl nostru care ești în supermarket

2. Igor Bauersima - norway.today (traducere de Victor Scoradeț)
3. Georg Büchner - Woyzeck (traducere de Mihaela Sîrbu)
4. Lia Bugnar - Femeia din manuscris / Omul de zăpadă
5. Ștefan Caraman - Morți și vii / Santiago el campeon
6. Gianina Cărbunariu - poimâine alaltăieri / Stop the Tempo!
7. Anton Pavlovici Cehov - Livada de vișini (traducere de Alexa Visarion) / Pescărușul (traducere de Maria Dinescu și Andrei Șerban)
8. Teodor Corban - Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
9. Brian Dykstra - Strangerhorse (traducere de Gabriela Monica Rusu și Mircea Sorin Rusu)
10. Árpád Göncz - Gratiile (traducere de Anamaria Pop)
11. Mihai Ignat - Nu-nțeleg ce se-ntâmplă
12. Thomas Jonigk - Făptașii (traducere de Victor Scoradeț)
13. Cristian Juncu - Ciupercutze
14. Franz Xaver Kroetz - 3 piese cu femei (traducere de Victor Scoradeț)
15. Dea Loher - Legăturile Klarei (traducere de Victor Scoradeț)
16. Olga Macrinici, Mariana Starciuc, Andreea Radu - Antologia msd - Masteratul de scriere dramatică al Universității de Arte din Tîrgu
Mureș (1)
17. Rodica Mandache - Povestea Elisabetei Rizea
18. Maria Manolescu - Ca pe tine însuți
19. Roxana Marian - Mede/ea sau Despre fericirea conjugală
20. Péter Nádas - Înmormântarea (traducere de Anamaria Pop)
21. Alina Nelega - Amalia respiră adânc / Decalogul după Hess
22. Tatiana Niculescu Bran - Brâncuși contra S.U.A.
23. Ioan Peter, Mihai Ignat, Alina Nelega, Peca Ștefan - 4atru piese
24. Cosmin Perța - Să împuști iepuri e bine aici
25. Răzvan Petrescu / Dragoș Alexandru Mușoiu – Jaf armat / Spargerea
26. Tudor Popescu - 4 comedii
27. Roland Schimmelpfennig - Noapte arabă (traducere de Victor Scoradeț)
28. William Shakespeare - Măsură pentru măsură (traducere de Ioana Ieronim)
29. Géza Szőcs - Busurmanii din Crîngul de Jos (traducere de Anamaria Pop)
30. Lucian Dan Teodorovici - Audiență 0
31. Katalin Thuróczy - Cina zeilor (traducere de Anamaria Pop)
32. Ana Turos, Livia Stoica, Gabriel Sandu, Inna Cebotari, Alexandra Pâzgu – 5 din 5 piese de teatru
33. Radu Țuculescu - Bravul nostru Micșa
34. Andreea Vălean - Eu când vreau să fluier, fluier

35. András Visky - Julieta (traducere de Paul Drumaru)

36. Matei Vișniec - Despre sexul femeii - câmp de luptă în războiul din Bosnia / Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal /
Paparazzi sau Cronica unui răsărit de soare avortat
37. Charles Way – Crăiasa Zăpezii
38. Elise Wilk – Pisica verde / Avioane de hârtie
39. Antoaneta Zaharia - Jocul
Lista completă a volumelor din colecția de teatru se află la http://editura.liternet.ro/catalog/toate/0/10/Teatru.html. Lista completă a
volumelor publicate de Editura LiterNet se află la http://editura.liternet.ro/catalog. Toate volumele pot fi descărcate gratuit de pe site-ul
LiterNet pentru uz personal. Reproducerea lor pe alte siteuri sau pe alte suporturi este interzisă.

Gcarbunariutigru

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Gcarbunariutigru

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tigru Gianina Cărbunariu

Redactor & Versiune pdf: Răzvan Penescu rpenescu@liternet.ro

© 2017 - Text: Gianina Cărbunariu

© 2017 Editura LiterNet pentru versiunea .pdf Acrobat Reader

Editura LiterNet, 2017 2

Editura LiterNet, 2017 3

SCENA 2: HOMELESS 1, HOMELESS 2

SCENA 3: TURIST JAPONEZ, TURIST FRANCEZ,

SCENA 4: Reprezentanți ai populațiilor de

SCENA 5: PENSIONARUL, DOCUMENTARISTUL

SCENA 6: PROPRIETARUL MAȘINII, MAȘINA

SCENA 8: DIRECTOAREA FILIALEI DE BANCĂ, UN ANGAJAT

SCENA 9: ANIMAL 1, ANIMAL 2, ANIMAL 3

Editura LiterNet, 2017 4

Documentarist 1: Bună seara! Bine ați venit la spectacolul nostru.

Editura LiterNet, 2017 5

Deci... cum a fost? Eu vă spun cum a fost. Să fi fost ora

Editura LiterNet, 2017 6

Editura LiterNet, 2017 7

Interviu cu doi Homeleși din Parcul Central

Homeless 1: Să vă zicem cum s-a-ntîmplat. Io l-am văzut primu’.

Homeless 2: Io l-am văzut înaintea ta.

Homeless 1: Cu mine a vorbit primul.

Homeless 2: Păi ce, ea era oricine?

Homeless 2: Mai exact de spirt.

Homeless 1: Îl îndoim cu apă.

Homeless 2: Ca să ne ajungă mai mult timp. Și ca să nu orbim.

Editura LiterNet, 2017 8

Homeless 2: Io i-am dat primu’ că tu n-ai vrut să-mparți...

Homeless 2: Iar ea de colo: da, sînt născută aici, în oraș.

Homeless 1: Și părinții de unde sînt?

Homeless 2: Și ea de colo: „Păi și ei tot de aici, din oraș.”

Homeless 1: Născuți chiar aici, aici?

Homeless 2: „Nu, ei sînt veniți hă hă hă din Siberia.”

Homeless 2: Bine, că pînă la urmă important e să-ți vezi de treabă.

Homeless 1: După care am întrebat-o cu ce se ocupă.

Editura LiterNet, 2017 9

Homeless 1: Blană dragă, n-ai ce să faci, tre’ să-ți cauți de muncă.

Homeless 2: Păi în cîte poze n-am apărut eu!

Homeless 2: Păi ce, n-au și la ei acasă clădiri? Și poate și mai frumoase.

Homeless 1: A fost ideea mea, dar nu mai contează. A fost de acord.

Homeless 1: Băutul nu e gratis. Tre’ să plătești cumva.

Homeless 1: La obiective, cum se zice. Ce succes am avut! Veneau turiștii gîrlă.

Homeless 2: În 10 minute am strîns cît într-o zi întreagă.

Homeless 2: „Iar io mă duc să iau apă de la țîșnitoare.”

Homeless 2: Ei, asta a fost ideea ta.

Homeless 1: Tu ai zis primul să facem pauză.

Homeless 2: Nu mai contează. Ideea e că am avut încredere în buna ei credință.

Homeless 2: Cam juma’ de oră.

Homeless 2: Ei, cînd ne-am întors... nu mai era.

Homeless 1: Părăsise postul.

Homeless 2: Era de așteptat. Nu părea să-i placă munca.

Homeless 1: Să-ți vezi de treabă.

Homeless 2: Trebuie să-ți placă un pic și munca.

Homeless 1: Ei sincer nu cred că-i plăcea.

Homeless 1: Stătea acolo, primea păpică și dormea toată ziua.

Editura LiterNet, 2017 11

Homeless 1: Păi da, altceva e cînd ieși din cușcă.

Homeless 2: Pe piața liberă, cum se zice.

Homeless 1: Dovadă că n-a rezistat.

Editura LiterNet, 2017 12

Interviu preluat de la o televiziune locală cu doi turiști care au văzut-o pe Mihaela

Turistul francez: I was just arrived dans ce village... in this town...