În cursul anului 1924, mai ales spre sfârşitul acestuia, posibilitatea înfiinţării Patriarhiei

Române era un zvon care începea să devină realitate. Personalităţi de seamă ale neamului nostru,
printre care se aflau primul ministru, Ionel I. C. Brătianu, profesorii Nicolae Iorga, Simion
Mehedinţi, preotul Ioan Lupaş, miniştrii Costantin Argetoianu, Dr. C. Angelescu, Al. Lapedatu,
ca şi membri ai Sfântului Sinod, erau favorabili înfiinţării Patriarhiei Române.

Biserica Ortodoxă Română număra acum peste 14 milioane de credincioşi, cu 5

mitropolii şi 18 eparhii, fiind cea mai numeroasă Biserică Ortodoxă, după cea rusă. Se impunea,
deci, ca Biserica Ortodoxă, socotită de Constituţia din 1923 ca "dominantă" şi ca Biserică
"oficială" a Statului să fie ridicată la suprema treaptă în Biserica Ortodoxă.

Dând urmare numeroaselor glasuri (aparţinând deopotrivă clericilor şi credincioşilor),

care cereau ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie, în ultimele zile ale
anului 1924, mitropolitul Pimen al Moldovei, ca membru senior al episcopatului românesc de
atunci, a făcut propunerea ca:"Mitropolia Ungrovlahiei (sau a Munteniei), cu scaunul
mitropolitan din Bucureşti, să fie ridicată la rangul de Patriarhie; iar mitropolitul Ungrovlahiei,
ca Primat al României, care, de drept e şi Preşedinte al Sfântului nostru Sinod, să poarte titlul de:
Patriarh al Bisericii ortodoxe naționale române.

Această propunere s-a adus în plenul Sfântului Sinod în sesiunea de toamnă din anul
1924, care, prorogată în ziua de 4 decembrie acelaşi an, şi-a reluat lucrările la 4 februarie 1925,
zi în care a şi fost pusă în discuţie. În aceeaşi zi de 4 februarie 1925, Sfântul Sinod a hotărât
înfiinţarea Patriarhatului Ortodox Român pentru Biserica Ortodoxă Română.

Sfântul Sinod a comunicat Ministerului Cultelor, la 7 februarie, hotărârea adoptată, de

înfiinţare a Patriarhiei Române, care a fost prezentată Guvernului. Acesta a alcătuit un proiect de
lege, care a fost aprobat de Senat, la 12 februarie 1925, apoi de Parlament, la 17 februarie 1925.
Ulterior, la 25 februarie 1925, s-a promulgat Legea pentru ridicarea scaunului arhiepiscopal şi
mitropolitan al Ungrovlahiei, ca primat al României, la rangul de Scaun patriarhal.

După toate acestea, urma să aibă loc şi ultimele acte ale unui astfel de eveniment
bisericesc:învestitura şi înscăunarea. Acestea, însă, din cauza bolii Regelui Ferdinand I, n-au
putut avea loc în primăvara anului 1925, cum se planificase, ci s-au amânat în toamnă, pentru

1
data de 1 noiembrie 1925. Înainte de această dată, Sfântul Sinod a trimis scrisori tuturor
Bisericilor Ortodoxe surori, rugându-le să participe la "ceremonia învestiturei".

Apoi, în ziua de 29 octombrie 1925, regele Ferdinand I, pe baza "legii pentru ridicarea

Scaunului Arhiepiscopal şi Mitropolitan al Ungrovlahiei, ca Primat al României, la rangul de
scaun patriarhal", prin decret regal, "a întărit" pe arhiepiscopul şi mitropolitul Ungrovlahiei, Dr.
Miron Cristea, Primatul României, în scaunul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

La 12 martie 1925, Sfântul Sinod trimite o scrisoare irenică (propunere de unificare)

Patriarhiei de Constantinopol, celorlalte Patriarhate Ortodoxe şi Bisericilor Ortodoxe autocefale,
prin care li s-a comunicat ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie.

Trimisă după 6 mai 1925, la Patriarhia ecumenică, prin profesorul de teologie Dragomir
Demetrescu, documentata scrisoare irenică a ajuns la Constantinopol, în timp ce, din pricina
evenimentelor politice, patriarhul Constantin al VI-lea (17 decembrie 1924-mai 1925) se afla cu
sediul la Tesalonic. Acesta a fost de acord cu schimbarea făcută în Biserica românească, în ziua
de 20 mai 1925 încredinţându-l pe mesagerul scrisorii că "totul este gata", urmând ca Sinodul
patriarhal, care atunci era la Cospoli să facă toate formalităţile. Dar, fiindcă, după câteva zile,
patriarhul Constantin s-a retras din scaun, lucrările referitoare la Patriarhia românească nu s-au
putut desfăşura.

În luna iulie a anului 1925, la conducerea Bisericii patriarhale din Constantinopol, a fost
instalat noul ecumenic, Vasile al III-lea (13 iulie 1925-29 septembrie 1929). La 30 iulie 1925
Patriarhul ecumenic Vasile al III-lea al Constantinopolului şi Sfântul Sinod al Patriarhiei
Ecumenice au emis Tomosul de recunoaştere a Patriarhiei Române la rangul de Patriarhie.16
Acest Tomos a fost înmânat patriarhului Miron la Bucuresti, la 27 septembrie 1925, de către o
delegaţie a Patriarhiei Ecumenice. Delegaţia era alcătuită din mitropoliţii Ioachim al
Calcedonului şi Ghermanos al Sardeonului şi primul dragoman al Patriarhiei, Constantinidis.

La 1 octombrie 1925, Patriarhul Vasile al III-lea al Constantinopolului scrie Patriarhului

Miron că a trimis o scrisoare enciclică (circulară cuprinzând directive oficiale în probleme
religioase) tuturor Bisericilor Ortodoxe, prin care le anunţa ridicarea Bisericii Ortodoxe Române
la rangul de Patriarhie.

2
 Totodată, patriarhul Vasile al III-lea le cerea tuturor "să-şi dea consimţământul şi
recunoaşterea lor la cele săvârşite şi să vină în contact şi comuniune cu Prea Fericitul Patriarh,
Domnul Miron, înmulţind astfel bucuria prea Sfintei Biserici a României şi a obştii evlavioase
din care este ea alcătuită".

În urma enciclicei patriarhale, dar mai ales în urma scrisorii irenice a Sinodului Bisericii
Ortodoxe Române, au început să sosească la Bucureşti scrisori din partea celorlalte Patriarhii şi
Biserici autocefale ortodoxe surori, prin care se recunoştea Patriarhatul român, Biserica Română
era felicitată pentru noua reorganizare şi primului patriarh al României, Miron Cristea i se urau
sănătate, fericire şi păstorire îndelungată şi bogată în roade.

Astfel, s-au primit scrisori de la Ierusalim, Antiohia, Alexandria, Serbia, Cipru, Grecia,
Bulgaria, Polonia, Kiev. De asemeni, s-au mai primit scrisori de felicitare pentru Biserica
Ortodoxă Română în noua ei situaţie şi pentru întâistătătorul ei, de la Kevork V., patriarh suprem
şi catolicos al tuturor armenilor, de la Dr. Adolph Küry, episcopul Bisericii vechi catolice din
Berna (Elveţia) şi de la Primatul Angliei, Randal Cantuar.

Odată cu ceremonia de învestitură şi înscăunarea primului Patriarh al României, în

persoana Dr. Miron Cristea, care au avut loc la Bucureşti, la 1 noiembrie 1925, se încheia un
lung proces de reafirmare şi recunoaştere a Bisericii Ortodoxe Române pe plan internaţional,
Biserica-fiică a Patriarhiei Ecumenice devenind pentru totdeauna, o Biserică-soră.