Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Române era un zvon care începea să devină realitate. Personalităţi de seamă ale neamului nostru,
printre care se aflau primul ministru, Ionel I. C. Brătianu, profesorii Nicolae Iorga, Simion
Mehedinţi, preotul Ioan Lupaş, miniştrii Costantin Argetoianu, Dr. C. Angelescu, Al. Lapedatu,
ca şi membri ai Sfântului Sinod, erau favorabili înfiinţării Patriarhiei Române.
Această propunere s-a adus în plenul Sfântului Sinod în sesiunea de toamnă din anul
1924, care, prorogată în ziua de 4 decembrie acelaşi an, şi-a reluat lucrările la 4 februarie 1925,
zi în care a şi fost pusă în discuţie. În aceeaşi zi de 4 februarie 1925, Sfântul Sinod a hotărât
înfiinţarea Patriarhatului Ortodox Român pentru Biserica Ortodoxă Română.
După toate acestea, urma să aibă loc şi ultimele acte ale unui astfel de eveniment
bisericesc:învestitura şi înscăunarea. Acestea, însă, din cauza bolii Regelui Ferdinand I, n-au
putut avea loc în primăvara anului 1925, cum se planificase, ci s-au amânat în toamnă, pentru
1
data de 1 noiembrie 1925. Înainte de această dată, Sfântul Sinod a trimis scrisori tuturor
Bisericilor Ortodoxe surori, rugându-le să participe la "ceremonia învestiturei".
Trimisă după 6 mai 1925, la Patriarhia ecumenică, prin profesorul de teologie Dragomir
Demetrescu, documentata scrisoare irenică a ajuns la Constantinopol, în timp ce, din pricina
evenimentelor politice, patriarhul Constantin al VI-lea (17 decembrie 1924-mai 1925) se afla cu
sediul la Tesalonic. Acesta a fost de acord cu schimbarea făcută în Biserica românească, în ziua
de 20 mai 1925 încredinţându-l pe mesagerul scrisorii că "totul este gata", urmând ca Sinodul
patriarhal, care atunci era la Cospoli să facă toate formalităţile. Dar, fiindcă, după câteva zile,
patriarhul Constantin s-a retras din scaun, lucrările referitoare la Patriarhia românească nu s-au
putut desfăşura.