GRUPA 310

LEZIUNI TRAUMATICE

Medicina legală reprezintă o specialitate medicală pluridisciplinară care

utilizează un complex de cunoştinţe şi metode medico-biologice de investigaţii
pentru rezolvarea problemelor sociale în practica de drept. În calitate de disciplină,
medicina legală, pentru prima dată a început să fie studiată de către reprezentanţii
organelor de drept şi, doar mai târziu, de viitorii medici.
O bună parte de probleme specifice se rezolvă numai în cadrul acestei
specialităţi: cercetarea corpurilor delicte de origine biologică; examinarea cazurilor
de moarte violentă (spânzurare, înec, electrocutare etc.); aprecierea gradului de
gravitate a vătămărilor corporale; expertiza cazurilor de simulaţie, disimulaţie etc.
Expertiza medico-legală este un procedeu cu caracter practic, care utilizează datele
ştiinţifice medico-legale la rezolvarea problemelor de ordin penal şi civil cu
respectarea normelor legislative.
De competenţa expertizei medico-legale ţine examinarea următoarelor
obiecte:
1) persoanele agresate (victimele, bănuiţii);
2) cadavrele persoanelor decedate prin moarte violentă sau suspecţie la
aceasta;
3) diferite corpuri delicte şi instrumente cu care s-au produs actele
infracţionale şi posedă anumite semne ale acţiunilor criminale sau urme de origine
biologică, care vor servi pentru organele de drept în calitate de importante probe;
4) materialele dosarelor penale şi civile, alte documente medicale (fişa de
observaţie clinică, carnetul de adresare în policlinică, procesul-verbal de cercetare
a cadavrului la faţa locului sau de examinare a corpurilor delicte etc.).
Ca specialitate, medicina legală a apărut din necesităţile sociale de a aplica
în practica judiciară datele medicobiologice. Această disciplină în mare măsură
corelează gândirea juridică cu cea medicală.
Ca ştiinţă, medicina legală s-a format odată cu legiferarea tendinţei de a
solicita părerea unor persoane competente (medici experţi) pentru rezolvarea
problemelor de drept. Ea reprezintă o ştiinţă cu caracter de sinteză care explică
provenienţa multor fapte criminale.
În calitate de disciplină medicală de sinteză, medicina legală are tangenţe
directe cu diverse specialităţi medicale (anatomia normală şi patologică,
traumatologia, pediatria, obstetrica, ginecologia etc.) şi nemedicale. Este
dependentă de nivelul dezvoltării normelor de drept. Medicina legală are relaţii
apropiate cu unele discipline juridice, în primul rând cu criminalistica, care
studiază modalităţile ştiinţifico-tehnice de colectare şi cercetare a probelor
materiale.
Traumatologia medico-legală este un compartiment foarte important al
medicinii legale. Ea studiază mecanismele de producere şi caracterul leziunilor,
metodele de cercetare şi criteriile de apreciere medico-legală a leziunilor mecanice.
Partea generală a traumatologiei medico-legale include informaţii de ordin
comun, ce caracterizează leziunile, agenţii traumatici, proprietăţile obiectelor
vulnerante, mecanismele lor de acţiune, precum şi date referitoare la clasificarea
leziu-nilor, principiile de bază de examinare şi de apreciere a lor.
În partea specială se abordează caracteristica medico-legală a leziunilor în
funcţie de tipul agentului traumatizant, de specificul mecanismelor de acţiune şi de
circumstanţele concrete de producere a traumelor. De asemenea, sunt prezentate
principiile de utilizare a investigaţiilor medico-legale complementare şi de
interpretare a rezultatelor obţinute.
Caracterul şi particularităţile leziunilor mecanice sunt de-terminate de
specificul acţiunii factorilor traumatici în com-plex: caracterul obiectului, valoarea
energiei cinetice, direcţia şi unghiul de aplicare a forţei, localizarea topografică a
acţiunii etc.
Termenul de traumă poate fi echivalat cu noţiunea de lezi-une, însă, aceasta
se cere diferenţiată de traumatism, care in-clude totalitatea vătămărilor (leziunilor),
obţinute în condiţii similare de producere (casnic, agrar, militar, industrial etc.).
Din punct de vedere medico-legal, leziunea integrează toa-te consecinţele
acţiunilor violente, indiferent de originea pro-vocării lor. Sub aspect juridic,
noţiunea de leziune (vătămare) corporală reprezintă o acţiune ilicită, intenţionată
sau acci-dentală, soldată cu dereglarea integrităţii anatomice sau func-ţionale a
ţesuturilor şi organelor.
În calitate de agenţi traumatici mecanici pot fi: a) corpuri contondente
(boante); b) obiecte cu vârfuri sau lame ascuţite; c) proiectilele armelor de foc.
A. Muhanov (1974) propune următoarea clasificare a obi-ectelor
contondente: 1) cu suprafaţa plată considerabilă; 2) cu suprafaţă plată limitată:
dreptunghiulară, alungită, triunghiu-lară, rotundă etc.; 3) cu suprafaţa sferică; 4) cu
suprafaţa ci-lindrică; 5) de formă triunghiulară; 6) cu două sau mai multe muchii.

La producerea leziunilor corporale sub acţiunea unui obi-ect contondent se

deosebesc 4 mecanisme principale: lovirea, compresiunea, extensiunea şi
fricţiunea.
Traumatismele contondente pot fi reprezentate prin urmă-toarele forme de
leziuni primare: excoriaţi (julituri), echimoze (vânătăi), plăgi (răni) contuze,
fracturi osoase, luxaţii în articulaţii, rupturi ale organelor interne, mutilări şi
dezmembrări ale corpului.

Schema de descriere a leziunilor corporale

Examinarea şi descrierea leziunilor corporale depistate se efectuează după o
anumită schemă, care prevede indicarea localizării, formei, dimensiunilor,
marginilor, suprafeţei şi aspectului ţesuturilor învecinate (adiacente).
Localizarea
Se indică regiunea anatomică şi distanţa în centimetri de la punctele sau
locurile proeminente şi liniile delimitatoare ale corpului. Pentru unele forme de
leziuni (cu arma de foc, traumatismele de trafic rutier etc.) se cere indi-cată şi
distanţa lor de la linia mediană a corpului sau de la suprafaţa plantară.
Forma leziunii
De obicei, este descrisă liniar sau se com-pară cu figurile geometrice
(rotundă, triunghiulară, ovală, ste-lară) şi cu literele alfabetului. Formele plăgilor
se notează până şi după apropierea marginilor lor. În mod obligatoriu se
consemnează dacă există sau lipsesc defecte ale ţesuturilor.
Dimensiunile generale ale leziunii se determină pe două linii reciproc
perpendiculare. Plăgile stelare se măsoară cu lungimea fiecărei rupturi din centrul
ei.
Caracterul marginilor şi colţurilor se determină la toate leziunile. La
excoriaţii şi echimoze sunt indicate particularită-ţile de limitare a lor, la plăgi
specificul marginilor (festonate, drepte, neregulate), prezenţa echimozelor,
excoriaţiilor şi al-tor proprietăţi specifice. Este indicată forma colţurilor (un-
ghiurilor) plăgii.
Suprafaţa. Este arătată culoarea, relieful, depunerea în straturi. La plăgi se notează
conţinutul ei, prezenţa unor cor-puri eterogene.
Aspectul ţesuturilor adiacente. Se atrage atenţia la urme-le şi direcţia
petelor de sânge. Prezenţa altor leziuni şi murdă-rii. La rănile prin armele de foc se
descriu urmele împuşcătu-rilor de la o distanţă apropriată.
Expertiza medico-legală prezintă organelor de urmărire penală dovezi
obiective şi ştiinţific argumentate prin care se concretizează condiţiile reale şi
mecanismul de producere a leziunilor mecanice. Însă, fiecare formă sau grup
identic de traumatism dispun de particularităţi specifice, determinate de numeroşi
factori asociaţi şi de caracter al obiectelor vulnerante.
Leziunile produse de omul neînarmat mai frecvent se înre-gistrează în
condiţiile vieţii cotidiene şi sunt cauzate cu mâi-nile (unghiile, palma, pumnul),
prin comprimarea ţesuturilor corpului cu degetele, smulgerea părului, răsucirea
mâinilor. Adesea leziunile se produc cu picioarele, genunchii, capul sau prin
muşcătură.
 Animalele produc un spectru mai diversificat de leziuni. Ele pot acţiona cu
coarnele, dinţii, ghearele, copitele, precum şi cu alte părţi ale corpului.
Leziunile produse de animale se caracterizează prin gravitate sporită şi
divers aspect morfologic.
Noţiunea de traumatism prin mijloace de transport presu-pune un complex
de leziuni mecanice produse prin acţiunea părţilor şi pieselor externe sau interne
ale unităţilor de trans-port aflate în mişcare, după cum şi prin căderea din ele în
timpul mersului.
Cea mai frecventă formă de traumatism este ciocnirea ve-hiculului cu
victima. Mecanismul de producere a traumei se va deosebi în funcţie de situarea
victimei faţă de maşină (pa-sager, pieton, şofer), de tipul automobilului etc.
Din punct de vedere juridic aceste traume, în majoritatea cazurilor, sunt
accidentale şi foarte rar se înregistrează acţiuni de sinucidere sau omucidere.
Instrumentele vulnerante, care acţionează cu ajutorul tăi-şului sau a vârfului
ascuţit pe care-1 posedă, se numesc obi-ecte tăietoare, înţepătoare, tăietoare-
înţepătoare şi despicătoa-re. Plăgile formate poartă denumirea acestor obiecte.
Din categoria leziunilor mecanice fac parte cele produse prin armele de foc,
prin exploziile obuzelor şi substanţelor explozibile. După caracterul lor, o mare
parte din leziuni sunt pur mecanice, iar la o altă parte acţiunii mecanice i se asocia-
ză cea termică şi factorii chimici.