26.01.

2021

GEALAPU Andreea Ioana

SLSA 31

EXAMEN LA MEDIEREA CONFLICTELOR

1. Analizati si comparati rolul Consiliului de Securitate si al Adunarii

Generale/Secretarului General privind solutionarea diferendelor
internationale.

Adunarea Generala este organul deliberativ al ONU si cuprinde

reprezentanti ai tuturor statelor membre, maxim cate 5. Hotararile Adunarii
Generale in probleme importante se iau cu 2/3 din voturile celor ce participa
si prezenti. Consiliul de Securitate este organ cu activitate permanenta al
carui principal obiectiv este luarea de masuri pentru asigurarea pacii si a
securitatii internationale, dar si pentru inlaturarea incalcarii lor. Este format
din 15 membri; 5 sunt permanenti, iar 10 nepermanenti. CS adopta hotarari
cu votul afirmativ a 9 persoane, cu conditia ca nici un membru permanent sa
nu voteze impotriva.
Functiile AG cu caracter general sunt discutarea problemelor ONU si
formularea de recomandari statelor si CS, examinarea principiilor generale
de cooperare pentru mentinerea pacii si securitatii, inclusiv prin dezarmarea
si reglementarea armamentelor, discutarea problemelor de orice fel privind
mentinerea pacii si securitatii, exceptand celor pentru care se impune luarea
unor masuri ce trebuie trimise Consiliului de Securitate si incurajarea
dezvoltarii progresive a drewptului international si codificarile acestuia. Ca
si functii speciale, AG poate admite noi membri si sa aplice sanctiuni, sa
administreze teritorii sub tutela si sa informeze asupra situatiilor din
teritoriile ce nu se administreaza singure.
In schimb, CS are ca si atributii principale rezolvarea diferendelor
internationale pe cale pasnica, constatarea unei amenintari la adresa pacii
sau a uneei violari a pacii si luarea de decizii sau recomandari pentru
mentinerea si restabilirea pacii si securitatii internationale.
2. In ce situatie se folosesc mijloace paşnice de soluţionare a diferendelor
internaţionale bazate pe constrângere si comparati retorsiunea si represaliile/
embargo-ul si ruperea relatiilor diplomatice.

Represaliile constau in masuri pe care un stat le adopta impotriva altui stat.

Acest mijloc se foloseste in scopul de a-l constrange sa rezolve in mod
echitabil un diferend pe care acesta din urma l-a provocat prin actiuni ilicite.
De aici intelegem ca represaliile se deosebesc de retorsiune, deoarece prin
retorsiune masurile sunt aplicate fata de unele acte inamicale, in schimb
represaliile se adopta ca raspuns la acte considerate ilicite in dreptul
international.

3. Aratati situatiile in care este permisa forta in dreptul international public.

Exemplificati o situatie de folosire legala sau nelegala a fortei in cadrul
societatii internationale si argumentati.

Recurgerea la forta armata impotriva suveranitatii şi integritatii teritoriale a

statelor este astazi interzisa in baza principiului nerecurgerii la forta,
principiu fundamental al dreptului international contemporan, iar agresiunea
armata este considerata drept cea mai grava crima internationala.
Dreptul international permite, insa, ca forţa armata sa fie folosita drept
mijloc de ultim recurs pentru contracararea actelor de agresiune, statele
putand sa utilizeze fortele lor armate impotriva altor state care incalca grav
legalitatea internationala, pentru a isi apara propria integritate teritoriala,
independenta si suveranitatea si pentru sanctionarea agresorului, in care sens
sunt in drept sa adopte in propriul teritoriu masuri adecvate de natura de a le
permite realizarea scopurilor aratate.
Carta O.N.U. recunoaste in acelasi timp si dreptul la autoaparare al fiecarui
stat care, in caz de agresiune, este indreptatit sa riposteze prin toate
mijloacele care-i stau la indemana, fie in mod individual, fie impreună cu
alte state cu care se afla in relatii de alianta politico-militara bilaterala sau
multilaterala, pentru acordarea de ajutor mutual in caz de atac armat.

4. Practica internationala actuala a statelor determina introducerea unei noi

posibilitati de folosire legala a fortei in dreptul international? Care este
aceasta? Argumentati necesitatea modificarii normelor internationale in
materie.

Recurgerea la forţa armată împotriva suveranităţii şi integrităţii teritoriale a

statelor este astăzi interzisă în baza principiului nerecurgerii la forţă,
principiu fundamental al dreptului internaţional contemporan, iar agresiunea
armată este considerată drept cea mai gravă crimă internaţională.
Dreptul internaţional permite, însă, ca forţa armată să fie folosită drept
mijloc de ultim recurs pentru contracararea actelor de agresiune, statele
putând să utilizeze forţele lor armate împotriva altor state care încalcă grav
legalitatea internaţională, pentru a-şi apăra propria integritate teritorială,
independenţa şi suveranitatea şi pentru sancţionarea agresorului, în care sens
sunt în drept să adopte în propriul teritoriu măsuri adecvate de natură a le
permite realizarea scopurilor arătate.
În realizarea uneia din principalele sale funcţii, de a menţine pacea şi
securitatea internaţională, Carta O.N.U. cuprinde un sistem complex de
sancţionare, în colectiv, a agresorului de către statele membre, menit a
asigura restabilirea legalităţii internaţionale, înlăturarea actelor de agresiune
şi a urmărilor acestora, repunerea în drepturi a statului lezat şi prevenirea
unor noi încălcări.
Sisteme similare de asigurare a securităţii internaţionale funcţionează şi în
plan zonal, în cazul organizaţiilor internaţionale regionale.
Carta O.N.U. recunoaşte în acelaşi timp şi dreptul la autoapărare al fiecărui
stat care, în caz de agresiune, este îndreptăţit să riposteze prin toate
mijloacele care-i stau la îndemână, fie în mod individual, fie împreună cu
alte state cu care se află în relaţii de alianţă politico-militară bilaterală sau
multilaterală, pentru acordarea de ajutor mutual în caz de atac armat.
Recunoaşterea dreptului la autodeterminare al popoarelor a dus în planul
dreptului la legitimarea luptei armate duse de popoarele coloniale şi
dependente împotriva asupritorilor, recurgerea la forţa armelor de către
aceste popoare încadrându-se în situaţiile legitime de folosire a forţei, ca
ripostă la exercitarea ilegală de către statele metropolă a unor constrângeri la
adresa libertăţii şi independenţei lor.
Situaţiile în care forţa armată poate fi folosită în mod legal pentru
sancţionarea agresiunii sunt, deci, următoarele: de către Organizaţia
Naţiunilor Unite, ca sistem universal de securitate; de către organizaţiile
regionale, sub controlul O.N.U.; de către fiecare stat în parte, potrivit
dreptului la autoapărare individuală sau colectivă; de către popoarele
coloniale sau dependente împotriva ţărilor care exercită asupra lor o
dominaţie ilegală, contrară normelor dreptului internaţional şi Cartei O.N.U.