Sunteți pe pagina 1din 2

DIPLOMAȚIA APĂRĂRI

EXAMEN SLSA 3

Ianuarie 2021

GEALAPU Andreea-Ioana

SUBIECTE
1. Se dorește încheierea unui tratat între România și Franța care să reglementeze
cooperarea în domeniul militar. La nivelul Ministerului Apărării Naționale se
elaborează un Memorandum privind inițierea negocierilor, document ce este transmis
ministrului apărării naționale. Acesta îl respinge deoarece consideră că nu au fost
respectate prevederile Legii 509/2003 referitoare la instituția abilitată să elaboreze
memorandumul. De asemenea, ministrul apărării naționale atrage atenția asupra
faptului că documentul nu respectă nici dispozițiile Legii 509/2003 privind delegația
de negociatori. – 5p
Cerințe:
a) În conformitate cu ce document specific Ministerului Apărării Naționale a fost
trimis către ministrul apărării naționale Memorandum privind inițierea
negocierilor? – 1p

Memorandum-ul privind inițierea negocierilor a fost trimis către Ministrul Apărarii


Naționale în conformitate cu M.81.

b) Care este instituția abilitată să elaboreze Memorandumul privind inițierea


negocierilor acestui tratat și care sunt prevederile Legii 590/2003 invocate în acest
sens de către ministrul apărării naționale? – 2p

În conformitate cu art.3, alin.1 din Legea 590/2003, instituția abilitată să elaboreze


Memorandum-ul privind inițierea negocierilor acestui tratat estre Ministerul
Afacerilor Externe, alături de MApN, însă ministrul a invocat art.3, deoarece la
elaborarea memorandum-ului a participat doar MApN, fara MAE.
Prevederile sunt:
Art. 3. - (1) Pentru aprobarea iniţierii negocierilor unui tratat la nivel de stat,
Ministerul Afacerilor Externe, singur sau, după caz, împreună cu ministerul sau
autoritatea administraţiei publice centrale care îndeplineşte condiţiile prevăzute la
art. 2 alin. (1), în competenţele căruia sau căreia se află domeniul principal
reglementat prin tratat, elaborează un memorandum, care va fi avizat de către toate
ministerele în competenţele cărora se află din punct de vedere substanţial celelalte
domenii reglementate prin tratat şi însuşit de către Guvernul României prin
semnătura primului-ministru, după care va fi înaintat spre aprobare Preşedintelui
României.
c) Ce ar fi trebuit să prevadă în legătură cu delegația de negociatori Memorandumul
privind inițierea negocierilor și care sunt prevederile Legii 590/2003 pe care le are
în vedere ministrul apărării naționale? – 2p

Delegația de negociatori ar fi trebuit să includă un reprezentant sau reprezentnți ai


MAE, conform art. 7, alin. 4, iar conform aceluiasi articol, anume 7 din Legea
590/2003, alin .1 trebuie să conțină o propunere privind o persoană având calitatea
de șef al delegației de negociatori a părții române.

2. Memorandumul privind inițierea negocierilor Acordului de colaborare între


Ministerul Apărării Naţionale din România şi Ministerul Apărării din Georgia, ca
urmare a nivelului la care este elaborat, nu necesită avizul Ministerului Afacerilor
Externe. Evaluați această afirmație din perspectiva conformității sale cu dispozițiile
Legii 590/2003 – 2p

Această afirmație este falsă, deoarece conform art.4 alin.1, deoarece pentru
aprobarea inițierii negocierilor unui tratat la nivel guvernamental, ori departamental,
memorandumul trebuie ÎNTOTDEAUNA să fie avizat de către MAE.

3. Argumentați dacă, din punctul de vedere al lui José Calvet De Magalhães, diplomația
coercitivă reprezintă o formă a diplomației de confruntare (combat diplomacy)- 2p

Din punctul de vedere al lui Jose Calvet de Magalhaes, diplomația coercitivă


reprezintă o formă a diplomației de confruntare, deoarece presupune utilizarea forței
armate împotriva altor state, crearea de tensiuni internaționale și de confruntări
ideologice. Pentru acesta, diplomația coercitivă devine un instrument violent al
politicii externe când presupune utilizarea amenintării și recurgerea la forța armată ca
mijloc de exercitare a presiunii asupra unui stat.
Este de părere că URSS, Imperiul Rus și cel Bizantin au practicat în principal acest tip
de diplomație, anume diplomația de confruntare.

NOTĂ
Toate subiectele sunt obligatorii
Se acordă 1p din oficiu
Timp de lucru- 2 ore
Lucrările se trimit pe adresa alucinescu@gmail.com

S-ar putea să vă placă și