Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Mihai Eminescu
4
Aceste state au fost : Austria, Danemarca, Elveţia, Marea Britanie, Norvegia, Portugalia şi Suedia.
4
la 7 februarie 1992 a Tratatului de la Maastricht privind instituirea unei
Uniuni Europene.5 Acest Tratat a constituit o nouă etapă în procesul creării
unei uniuni fără încetare mai strânsă între popoarele Europei. Tratatul de la
Maastricht a cuprins şapte titluri şi trebuie remarcat că prin acest Tratat nu
au fost înlocuite, ci modificate tratatele care pun bazele Comunităţilor
Europene. După adoptarea Tratatului de la Maastricht alte 10 state au depus
cereri de adoptare : Romania, Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia, Bulgaria,
Slovnia, Estonia, Lituania, Letonia.
Obiectivele fundamentale ale Tratatului de la Maastricht constau în :
a. lărgirea obiectivelor integrării;
b. realizarea unei identităţi internaţionale ale Uniunii;
c. uniune politică şi militară;
d. politică comună în domeniul relaţiilor internaţionale de
securitate;
e. cooperare în materie de poliţie, justiţie şi afaceri interne;
f. coeziune economică şi socială;
g. cetăţenia europenă;
h. unificarea reglementărilor şi rezolvarea comună a unor aspecte
sociale, cum ar fi : protecţie socială, şomaj, sănătate, protecţia
consumatorului, mediu, cultură, sport;
i. uniune economică şi monetară şi moneda unică.
Prin Tratatul de la Maastricht se creează o Uniune Europeană fondată
pe comunităţile europene şi completată prin formele de cooperare şi politicile
prevăzute de tratat. Potrivit tratatului noua construcţie europeană se sprijină
pe trei piloni :
I. Comunităţile Europene : CECO, CEE, CEEA.
II. Politica externă şi securitatea comună;
III. Cooperarea în domeniul justiţiei şi al afacerilor
interne.
5
Asupra gnezei Tratatului a se vedea J. Cloos. G. Reinesh, D. Vignes et J. Weyland, „Le traite de Maastricht,
genese, analyse, commentaires”, Breylant, Bruxelles, 1993, p. 37 101.
5
Tratatul de la Maastricht a consacrat importante evoluţii în domeniul
politicii economice şi monetare care constituie instrumentul principal al
acţiunii Statelor membre.
Aşa cum s-a mai precizat prin Tratatul de la Maastricht este introdusă
o separare netă, distinctă între politica economică şi cea monetară. Politica
economică şi monetară se condiţionează reciproc, neputand să fie concepute
de sine stătător, ca factori contributivi la progresul comunităţilor.
6
În fapt folosirea forţei de muncă constituie un titlu special din partea a treia a Tratatului CE
7
Între politicile şi acţiunile comunitare consacrate de Tratat
fundamentale, politica în ceea ce priveşte cultura a constituit, prin dispoziţiile
Tratatului de la Maastricht un element de absolută noutate.7
S-a relevat necesitatea unei contribuţii comunitare în dezvoltarea
culturilor naţionale, avându-se în vedere moştenirea culturală comună a
Europei. Comunitatea şi statele membre vor favoriza cooperarea cu statele
terţe şi cu organizaţii internaţionale competente în domeniul culturii şi în
special cu Consiliul Europei.
7
Precum şi în domeniul sănătăţii publice.
8
Protecţia consumatorilor face obiectul uni acţiuni specifice având în
vedere vulnerabilitatea acestor verigi economice. Protecţia consumatorilor s-a
ridicat la nivelul unei politici comunitare. Programele menţionate stabilesc un
număr de cinci drepturi fundamentale destinate să asigure protecţia
consumatorilor :
a) dreptul la protecţia intereselor economice;
b) dreptul la protecţia sănătăţii şi securităţii;
c) dreptul la repararea daunelor;
d) dreptul la reprezentare şi participare la luarea deciziilor care-i
interesează;
e) dreptul în domeniul medicamentelor.
8
În acest sens, St, Rodrigues, Le traité de la Nice et les coopérations renforcées au sein de l’Union européenne, în
RMCUE, nr. 444, 2001, p. 15.
9
Hubert Haenel, Raport d’information fait en nom de la delegation du Senat pour l’Union Europeenne sur le Traité
de Nice, Paris, nr. 202.2000 – 2001, p. 31
10
omului, al valorilor fundamentale, constituie regula de bază pe car se
întemeiază colaborarea statelor europene.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea pilon al Europei, cel în materia
politicii externe şi de securitate comună, Tratatul de la Nisa a introdus cinci
noi articole în domeniul cooperării consolidate.
S-a statuat ca deciziile luate pentru punerea în aplicare a cooperării
sunt direct aplicabile numai statelor membre care participă la ele. În acelaşi
timp, statele care nu participă la o cooperare consolidată trebuie să adopte o
politică pasivă, de a nu pune obstacole în aplicarea cooperării.10
Tratatului de la Nisa i-a fost anexată, printre altele, Declaraţia privind
viitorul Uniunii Europene. Reforma de la Nisa a pregătit cadrul instituţional
al Uniunii pentru extinderea sa, dar a afirmat şi necesitatea realizării unei
dezbateri mai largi şi aprofundate cu privire la viitorul Uniunii. Astfel, s-a
prevăzut ca, începând cu 2001 preşedinţiile în exerciţiu ale Uniunii să
încurajeze, în cooperare cu instituţia Comisiei, cu participarea Parlamentului
European, în asociere cu parlamentele naţionale, cu mediile politice,
economice, şi universitare, cu reprezentanţii societăţii civile, ca şi cu statele
membre, dezbateri cu privire la simplificarea tratatelor, delimitarea
competenţelor, statutul Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,
după proclamarea sa de la Nisa, rolul parlamentelor naţionale în arhitectura
europeană.11
10
Art. 44 paragraful 2 din Tratat asupra Uniunii Europene modificat prin Tratatul de la Nisa.
11
Augustin Fuerea, Drept comunitar europeanpartea generală, Bucureşti, Edit. All Beck, 2003, , p. 19
11
UE reprezintă cea mai mare putere comercială din lume. Prezentăm mai jos
câteva date de bază privind „forţa” celor 15 state UE :
1. Germania 2. Franţa
Capitala Berlin Capitala Paris
Suprafaţa 357.000Km2 Suprafaţa 544.000 km2
Nr. de locuitori 82 milioane Nr. de locuitori 58,7 milioane
P.I.B. 1853,3 miliarde P.I.B. 1223,1 miliarde
EURO EURO
Cota parte din 26,9% Cota parte din 17,0 %
P.I.B.-ul UE P.I.B.-ul UE
3. Marea Britanie 4. Italia
Capitala Londra Capitala Roma
Suprafaţa 244.000 km2 Suprafaţa 301.000 km2
Nr. de locuitori 59,0 milioane Nr. de locuitori 57,5 milioane
P.I.B. 1134,0 miliarde P.I.B. 1011,8 miliarde
EURO EURO
Cota parte din 16,1 % Cota parte din 14,1 %
P.I.B.-ul UE P.I.B.-ul UE
5. Spania 6. Olanda
Capitala Madrid Capitala Amsterdam
Suprafaţa 506.000 km.2 Suprafaţa 42.000 km.2
Nr. de locuitori 39,3 miliaoane Nr. de locuitori 15,6 milioane
P.I.B. 472,0 miliarde P.I.B. 318,3 miliarde
EURO EURO
Cota parte din 6,6 % Cota parte din 4,5 %
P.I.B.-ul UE P.I.B.-ul UE
7. Belgia 8. Suedia
Capitala Bruxelles Capitala Stockholm
Suprafaţa 31.000 km2 Suprafaţa 450.000 km.2
Nr. de locuitori 10,2 milioane Nr. de locuitori 8,8 milioane
P.I.B. 213,7 miliarde P.I.B. 202,0 miliarde
EURO EURO
Cota parte din 3,0 % Cota parte din 2,9 %
P.I.B.-ul UE P.I.B.-ul UE
9. Austria 10. Danemarca
Capitala Viena Capitala Copenhaga
Suprafaţa 92.000 km2 Suprafaţa 43.000 km2
Nr. de locuitori 9,9 milioane Nr. de locuitori 5,3 milioane
P.I.B. 88,6 miliarde EURO P.I.B. 140,0 miliarde
EURO
Cota parte din 1,3 % Cota parte din 2,0 %
P.I.B.-ul UE P.I.B.-ul UE
11. Finlanda 12. Grecia
Capitala Helsinki Capitala Atena
Suprafaţa 338.000 km.2 Suprafaţa 132.000 km2
Nr. de locuitori 5,1 milioane Nr. de locuitori 10,5 milioane
P.I.B. 105,7 miliarde P.I.B. 105,0 miliarde
EURO EURO
12
Cota parte din 1,5 % Cota parte din 1,5 %
P.I.B.-ul UE P.I.B.-ul UE
13. Portugalia 14. Republica Irlanda
Capitala Lisabona Capitala Dublin
2
Suprafaţa 92.000 km Suprafaţa 70.000 Km2
Nr. de locuitori 9,9 milioane Nr. de locuitori 3,7 milioane
P.I.B. 88,6 miliarde EURO P.I.B. 66,6 miliarde EURO
Cota parte din 1,3 % Cota parte din 1,0 %
P.I.B.-ul UE P.I.B.-ul UE
15. Luxemburg
Capitala Luxemburg
Suprafaţa 3.000 km2
Nr. de locuitori 0,4 milioane
P.I.B. 13,9 miliarde
Cota parte din 0,2 %
P.I.B.-ul UE
Sursa : EUROSTART – Oficiul de statistică al Uniunii Europene, Bruxelles, 1999.
3.2. UE – evoluţii pe „verticală” şi pe „orizontală” a integrării economice.
Principalele caracteristici interne şi internaţionale care au favorizat
includerea de noi membri in UE oferă o imagine asimetrică in raport cu
perioada de evoluţie a integrării economice.
Conform articolului 2 al Tratatului de la Roma Comunitatea avea
sarcina ca prin înfiinţarea unei Pieţe Comune şi printr-o apropiere progresivă
a politicilor economice ale ţărilor membre să promoveze în interiorul
Comunităţii Economice Europene o dezvoltare a activităţilor economice, o
expansiune continuă şi echilibrată, o creştere a stabilităţii, dezvoltarea şi
echilibrarea schimburilor economice, reducerea decalajelor dintre diferitele
regiuni, sporirea accelerată a standardului de viaţă, utilizarea cat mai
completă a forţei de muncă şi relaţii cat mai strânse între ţările membre.
Pentru atingerea acestor obiective au fost stabilite programe de
elaborare şi punere în funcţiune a uniunii vamale, politicilor sectoriale
comune (politica agricolă, politica comercială, politica de dezvoltare
regională) şi a fost adoptată în 1971 privind realizarea pe tape a uniunii
economice şi monetare. Toate aceste programe s-au desfăşurat cu ajutorul
resurselor financiare provenite din fondurile comunitare, cele mai importante
dintre ele fiind :
13
BIBLIOGRAFIE
16
1. Prof. univ. dr. Emil Moroianu, Drept internaţional
comunitar, Edit. Academia Brancuşi, Tg. Jiu, 2005.
2. Octavian Manolache, Drept comunitar, Edit. All Beck,
Bucureşti, 2001
3. Lanoş Imre, Dana Moţiu, Dreptul comunitar al afacerilor,
Edit. Mirton , Timişoara, 2003.
4. Conf. Univ. dr. Augustin Fuerea, Manualul Uniunii
Europene, Edit. ACTAMI, Bucureşti, 2001.
5. Philip Hardwick. Jhon Landmead, Bahadur Khan,
Introducere în economia politică modernă, Edit. Polirom ,
Bucureşti, 2002.