Conspect Psihologie sociala

Sursa: Universitatea Spiru Haret din Bucuresti - www.spiruharet.ro

Coordonator de disciplina: Conf. univ. dr. Cristi Pantelimon

Subiecte psihologie sociala

1. Ce este psihologia sociala

2. Conceptul de persoana
3. Statutul
4. Rolul
5. Personalitatea de baza si cea de statut Ralph Linton
6. Conflictele de rol
7. Modalitati de rezolvare a conflictelor
8. Stima de sine
9. Teoria atribuirii
10. Erorile de atribuire
11. Atitudinile sociale – delimitare conceptuala si definire
12. Teoria disonantei cognitive
13. Tipuri de relatii interpersonale
14. Deficiente ale socializarii – anxietatea sociala si singuratatea
15. Comportamentul prosocial – precizari conceptuale
16. Agresivitatea – precizari terminologice
17. Cauzele agresivitatii. Agresivitatea ca trasatura innascuta. Teoria invatarii sociale (agresivitatea ca
trasatura dobandita). Teoria frustrare-agresivitate
18. Influenta sociala – obedienta
19. Manipularea si tehnicile de manipulare

Bibliografie:

 Marica Simona, Psihologie sociala, Editura Fundatiei de Maine, Bucuresti, 2014

1 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

1. Ce este psihologia sociala

Psihologia sociala este un domeniu interdisciplinar, aflat la confluenta psihologiei nu doar cu sociologia, dar si
cu dreptul si politologia, stiintele economice si tehnice, biologice si umane.

Obiectul psihologiei sociale:

 sociologia studiaza societatea sub aspectul structurii si functionarii sale;

 psihologia studiaza individul;
 domeniul psihologiei sociale nu este nici individul ca entitate separata, nici grupul sau organizatia, ca
structuri sociale;
 psihologia sociala studiaza interactiunea umana.

Psihologia socialaare ca obiect de studiu relatiile reale sau imaginare intre persoane, intr-un context social dat,
de natura sa afecteze pe cei implcati in situatia data (Allport, 1924).

2. Conceptul de persoana

Termenul de persoana are mai multe sensuri:

 vine din latinescul persona, care deriva din grecescul prosopon, insemnand in teatrul grec din
Antichitate, masca actorului, rolul acestuia, acturul insusi;
 se refera la rolul social indeplinit de cineva in teatru sau in viata, la functiile si obligatiile sociale pe care
cineva si le asuma (exteriorizarea, manifestarea publica a persoanei).
 vizeaza actorul insusi, care joaca rolul;
 adauga conceptului de persoana un atribut valoric, referindu-se la calitatea de a fi om, la rangul
(statutul) sau social.

Observam astfel ca notiunea de persoana a evoluat spre cea de personalitate, fiind utilizata pentru a desemna
fiinta libera, rattionala, constienta, creatoare de valori si responsabila de actiunile sale.

Formarea omului ca persoana are loc in procesul interactiunii lui cu lumea inconjuratoare. Omul este o expresie
a sistemelor de relatii sociale pe care le incorporeaza in structura personalitatii sale.

3. Statutul

Prin socializare, individul invata sa exercite anumite actiuni sociale, sa interactioneze cu altii si ajunge sa ocupe
anumite pozitii in cadrul societatii. In cadrul structurii sociale, indivizii detin anumite statusuri si joaca anumite
roluri.

2 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

Jean Stoetzel definea statutul drept ansamblul comportamentelor la care ne putem astepta, in model legitim,
din partea leorlalti.

Statutul este definit drept pozitia sau rangul unui individ in cadrul grupului, sau ale unui grup in raport cu alte
grupuri (student, profesor, decan, politist, medic, tata etc.). Socializarea statusurilor prescrise este simetrica cu
asteptarile sociale, cu asteptarile femeilor fata de barbati si ale barbatilor fata de femei.

Statutul este de doua feluri:

 prescris – varsta (statut de copil, adolescent, adult), gen (femeie, barbat);
 dobandit – lider al grupului de munca.

Societatile moderne au dezvoltat o forma de cvasi-prescriere de status - meritocratia. Aceasta este un sistem
social in care statusul este prescris in raport cu meritul, care este masurat prin performantele educationale si
profesionale.

Majoritatea statusurilor detinute de un individ sunt dobandite pe parcursul socializarii si interactiunii sociale.
Fiecare individ detine o multitudine de statusuri care se asociaza intre ele, formand un ansamblu denumit status
global.

In realitate, intre diversele statusuri ale unui individ intervin conflicte frecvente. Absenta congruentei intre
diferitele statusuri poate provoca la nivelul individului un anumit sentiment de insecuritate sau de culpabilitate.

4. Rolul

Rolul este reversul statutului (sa ne gandim la statut si la rol ca la doua fatete ale aceleiasi medalii). Statutul si
rolul sunt doua aspecte ale aceluiasi fenomen.

Rolul rprezinta ansamblul comportamentelor pe care altii le asteapta de la noi, in mod legitim. Rolul defineste
comportamentul asteptat de la cel care ocupa un anumit statut. Rolul este aspectul dinamic al statutului (pentru
ca ceea ce sunt se exprima prin ceea ce fac). In fapt, iteractiunile dintre oameni sunt realizate perin acesti
prelungitori sociali – statutul si rolul.

Statusul este un ansamblu de privilegii si indatoriri; rolul este exercitarea acestor privilegii si indatoriri.
Personalitatea influenteaza alegerea rolurilor, modul de exercitare alor. In acelasi timp, dobandirea unui nou
rol produce modificari ale personalitatii. Fata de fiecare rol exista anumite asteptari din partea celorlalti.

Rolurile pot fi:

 ideale (prescrise) – desemneaza contributia pe care un individ trebuie sa o aduca la relatia
comportamentala;

3 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

  emergente – descriu regularizarea reala a comportamentului nostru in ceea ce priveste interpretarea
respectivului rol.

Dupa modelul lui S. F. Nodel, vom distinge trei tipuri de atribute ale rolului:
 atributele fundamentale – a caror absenta sau modificare schimba radical identificarea rolului;
 atributele celui de-al doilea tip – a caror modificare sau absenta duce la aparitia unei diferente in
perceperea eficacitatii rolului;
 atributele periferice – a caror absenta sau variatie nu afecteaza eficienta rolului si perceperea sa.

Ca aspect dinamic al statutului, rolul are urmatoarele subprocese de rol: perceperea rolului, intelegerea rolului,
acceptarea rolului si interpretarea rolului.

Fiecare rol, dincolo de prescriptii, mereu aceleasi, va primi o nota de interpretare personala de la fiecare individ
care-l adopta.

 prezentarea dramatica de rol - desemneaza efortul constient al unei persoane de a exercita in asa fel rolul
incat sa creeze celorlalti o imagine dezirabila despre sine. Fiecare persoana indeplineste mai multe roluri;
 stresul de rol - desemneaza dificultatile pe care le au oamenii in exercitarea cerintelor lor de rol. El se
datoreaza pregatirii inadecvate pentru rol, dificultatilor in tranzitiile de rol, conflictelor de rol, esecurilor de
rol;
 pregatirea inadecvata pentru rol - discontinuitatile intre continutul socializarii formale si continutul real al
vietii sociale, intalnite in majoritatea societatilor modern;
 dificultatile tranzitiei de rol - ca individul, pe parcursul vietii, joaca mai multe roluri legate de evolutia sa
biologica si profesionala. Trecerea (tranzitia) de la un rol la altul poate fi asociata cu multe dificultati, intrucat
nu exista o pregatire adecvata pentru rolul urmator;
 conflictele de rol - se pot manifesta in doua forme: intre doua sau mai multe roluri exercitate de o persoana
sau intre cerintele care configureaza acelasi rol;
 esecul de rol - poate interveni in situatiile in care nu s-a realizat o pregatire adecvata pentru rol, exercitarea
acestuia facandu-se in mod neadecvat.

5. Personalitatea de baza si cea de statut Ralph Linton

Antropologul social Ralph Linton s-a preocupat de formarea personalitatii in contextul social-cultural, analizand
mecanismele socializarii, ale absorbtiei si invatarii de cultura. In lucrarea sa Fundamentul cultural al
personalitatii, Linton subliniaza rolul factorului cultural in formarea personalitatii, sintetizand urmatoarele
concluzii:

 normele de personalitate difera de la o societate la alta;

4 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

  membrii fiecarei societati vor prezenta intotdeauna variatii individuale considerabile in ceea ce priveste
personalitatea;
 totusi, cea mai mare parte a acestui sir de variatii si cea mai mare parte a acelorasi tipuri de personalitati
pot fi gasite in toate societatile.

In cadrul aceleiasi culturi, elementele comune ale personalitatii formeaza laolalta o configuratie destul de bine
integrata, care poate fi numita tipul personalitatii de baza a acelei societati.

In fiecare societate exista configuratii suplimentare de raspunsuri in functie de anumite grupuri socialmente
delimitate inauntrul societatii. Aceste configuratii sunt legate de statute si pot fi numite personalitati de statut.
Aceasta configuratie creeaza posibilitatea ca membrii unei societati sa interactioneze cu succes chiar si numai
pe baza indicatiilor de statut

6. Conflictele de rol

In cadrul partiturii sociale ce ne revine, avem intotdeauna mai multe status-roluri, in interiorul carora pot
exista tensiuni si conflicte. Sursele care le generaza sunt urmatoarele:

 Surse de conflict la nivel socio-cultural

a. proliferarea rolurilor in societatea contemporana;

b. inconstienta si echivocul pozitiilor si al modelelor de rol corelative, care apar:
 intre doua culturi;
 intre doua clase de varsta;
 intre doua grupuri profesionale;
c. evolutia rolurilor o devanseaza pe cea a statutelor si a modelelor comune (imaginea femeii
contemporane).

 Surse de conflict la nivel interactional

a. discordanta intre asteptarile si conduitele de rol intre doua sau mai multe persoane;
b. competitie pentru asumarea simultana a aceluiasi rol.

 Surse de conflict la nivel individual

a. atunci cand individul nu adera afectiv sau ideologic la rolul sau;

b. atunci cand subiectul este plasat intr-o pozitie de intersectie;
c. atunci cand individul este contrariat intre exigentele incompatibile ale unui rol mixt (de ex.,
preot militar) sau care sunt concepute ca incompatibile (mama autoritara – mama permisiva).

7. Modalitati de rezolvare a conflictelor

5 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
Individul aflat in conflict poate alege un rol si renunta la celalalt, expunandu-se, eventual, sanctiunilor care
rezulta din nerespectarea acestuia din urma. In aceste cazuri se poate cauta o solutie de compromis:

 stabilind o ierarhie intre prescriptii (un rol privilegiat va fi cel cand corespunde presiunilor colective, cand
cel care raspunde cel mai bine aspiratiilor personale);
 stabilind o laternanta intre roluri, acordandu-i fiecaruia un spatiu.

Putem incerca sa promovam un nou tip de rol, care ar permite sa raspundem situatiei si sa conciliem asteptarile
contrare. De exemplu, o persoana renunta la rolul de sef pentru a-l prelua pe cel de expert. Astfel, el isi pastreaza
influenta, dar joaca, in acelasi timp, jocul democratic.

Modurile de ajustare descrise mai sus constau in gasirea unei solutii reale pentru conflictul dat. Alte moduri de
realizare imaginara sunt pe planul subiectiv al perceperii conflictului, care constau in acomodarea mai mult sau
mai putin reusita cu contradictia, fie prin rationalizare, fie prin fuga.

8. Stima de sine

Conceptul de sine se studiaza prin prisma nu doar a cognitiei, ci si a afectivitatii – componenta stimei de sine
(self-esteem).

Cuvantul stima provine din latinescul aestimare, avand sensul de apreciere. Astfel, cand vorbim despre stima
de sine, ne referim la aprecierile pozitive sau negative pe care le fac oamenii despre ei insisi. Felul in care
gandesti despre tine afecteaza modul in care simti despre tine si, in fine, modul in care te simti.

Astfel, se creeza un cerc vicios, in care stima de sine scazuta ne duce la expectatii negative, apoi la efort scazut
si anxietate mare, apoi la esec, autoblamare dupa care intreg acest parcurs se reia.

stima de sine scazuta – expectatii negative – efort mic/anxietate mare – esec – autoblamare – stima de sine
scazuta

In stransa legatura cu componenta afectiva a sinelui sunt si alte cateva concepte corelate:

 Constiinta de sine (self awareness) – desemneaza starea psihica in care selful este obiect al propriei atentii.

Sunt identificate doua tipuri de constiinta:

 constiinta de sine privata;

 constiinta de sine publica.

 Discrepantele sinelui (self-discrepancies) – reprezinta nepotriviri intre diferite stari ale sinelui.

Aceste discrepante produc reactii emotionale, cu consecinte in plan motivational:

 discrepanta intre selful actual si selful ideal duce la un sentiment de dezamagire si suparare;
 discrepanta intre selful actual si selful dorit duce la o stare de anxietate.
6 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
9. Teoria atribuirii

Teoria atribuirii reprezinta una dintre liniile de cercetare ale psihologiei sociale, interesata de modalitatile in
care oamenii isi explica ceea ce fac ei insisi sau ceea ce fac, simt ori gandesc ceilalti.

Pionieratul in domeniul atribuirii l-a facut fritz Heider, in 1958. Pentru Heider, atribuirea este procesul prin
care omul intuieste realitatea, o poate prezice si stapani.

Teoria atribuirii reprezinta o parte a ceea ce se numeste psihologie naiva (a simtului comun). Se pleaca de la
supozitia ca, in incercarea de a face inteligibila realitatea, oamenii obisnuiti se comporta ca un fel de oameni de
stiinta intuitivi sau spontani. Ei se folosesc, ca si savantii, de o serie de teorii, ipoteze, principii de concordanta
si lanturi de deductii dinspre fenomenele observabile spre cauzele ce le-au generat.

Atribuirile au loc atunci cand apare o incoerenta sau instabilitate a mediului, cand o incoerenta sau instabilitate
a mediului, cand o incertitudine sau un conflict apasa asupra acestui mediu. Cu alte cuvinte, nu cautam sa
explicam orice, ci ne punem intrebari in fata nefamiliarului.

Una dintre teoriile psihologiei cognitive (Abelson, 1969) arata ca, in general, evenimentele se petrec in
conformitate cu anumite script-uri sau scenarii, care contin secventele asteptate si ordinea de derulare a lor.
Exista astfel de scenarii pentru prima intalnire, pentru conduita in sala de asteptare, pentru situatia de examen
etc. Chiar daca detaliile difera de la o situatie la alta, in linii mari vom intalni aceleasi secvente si in aceeasi
ordine.

Dimpotriva, cand scenariul lipseste sau cand ceva nu corespunde asteptarilor noastre, au loc activitati
inferentiale. In cursul normal al vietii cotidiene, oamenii analizeaza situatia verificand numai daca derularea
evenimentelor se face conform asteptarilor, daca ele au loc conform scenariului obisnuit. Daca intr-un scenariu
unde sunt implicate o cerere si o justificare, cererea nu este foarte imprtanta, subiectii se asigura pur si simplu
ca scenariul este respectat, fara sa continue analiza (Exemplul din manual cu fotocopiatorul: “Scuzati-ma, am 5
fotocopii de facut, pot folosi copiatotul, intrucat sunt foarte grabit?”).

Modele de atribuiri:

 Modelul inferentei corespondente (Jones si Davis).

Pentru Jones si Davis (1965), problema centrala este atribuirea unor dispozitii personale stabile celuilalt, pornind
de la actiunile observate. Este vorba despre deducerea intentiilor subiacente comportamentului unui individ,
care permit sa se atribuie individului o dispozitie personala.

 Modelul covariatiei (H. Kelley)

Daca modelul anterior descrie felul in care oamenii fac inferente despre dispozitiile personale pornind de la
comportament, acest model descrie felul in care oamenii fac inferente despre dispozitiile personale pornind de
la situatie. Exista foarte multe comportamente care pot fi atribuite la fel de bine dispozitiilor personale, dar si
factorilor stuationali. Conform autorului, oamenii fac atribuiri folosind un principiu al covariatiei: daca un factor

7 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

determina comportamentul, atunci el este prezent ori de cate ori comportamentul se produce si este absent
cand nu se produce. Principul covariatiei se aplica atunci cand informatia provine din observatii repetate.

10. Erorile de atribuire

Putem vorbi despre este distorsionarea atunci cand observatorul distorsioneaza in mod sistematic un proces
corect de atribuire prin subestimarea sau supraestimarea factorilor cauzali reali.

Erori de atribuire:

 eroare fundamentala de atribuire – tendinta de a supraestima, in explicarea comportamentului unei

persoane, factoriiinterni, dispozitionali, in defavoarea celor externi, situationali. Atribuirile in privinta
celuilalt sunt realizate inainte de toate in termeni de dispozitii personale;
 eroarea data de diferenta dintre actor si observator in procesul atribuirii – actorii tind sa atribuie propriile
lor componente unor cauze externe, in timp ce observatorii tind sa atribuie aceleasi comportamente unor
cauze interne;
 eroarea data de atribuirea cauzelor succesului si esecului – oamenii par a fi mai inclinati sa considere
succesul lor ca fiind determinat de cauze interne, precum aptitudinile sau trasaturile de personalitate, in
timp ce esecul este atribuit unor cauze situationale. Acesta este si un mecanism de aparare, de mentinere a
stimei de sine.

11. Atitudinile sociale – delimitare conceptuala si definire

Personalitatea umana se prezinta ca o conditie diversa si, totusi unitara, functionand ca un ansamblu de conditii
interne care mediaza reflectarea psihica si conduita umana. In cadrul acestui ansamblu de conditii interne,
alcatuit din numeroase stari, insusiri, montaje si predispozitii, sunt incluse si atitudinile, care isi aduc, din
interior, contributia la medierea si conditionarea a tot ceea ce este tipic in reactiile persoanei la o anumita
situatie.

Termenul de atitudine poate fi folosit atat in raport cu individul izolat, exprimand o stare subiectiva sau mentala
de pregatire pentru o actiune, cat si in raport cu conduita unui grup care urmeaza anumite modele culturale,
exprimate prin atitudini comune.

Dintre definitiile date atitudinilor retinem urmatoarele:

 atutudinea este, in primul rand, o modalitate de a fi programat pentru sau impotriva anumitor lucruri;

 atitudinea este o predispozitie de durata, invatata, de a te comporta corespunzator fata de o anumita clasa
de obiecte;

8 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

 atitudinea este un sistem de evaluari pozitive si negative de durata, stari emotionale si tendinte catre actiuni
pro sau contra in legatura cu un subiect social; aceasta definitie accentueaza trei componente in definirea
atitudinii:

 componenta afectiva - a evalua situatia pozitiv sau negativ, favorabil sau nefavorabil;
 componenta cognitiva – evaluarea rationala, de judecata a unei situatii;
 componenta comportamentala – caracterul probabilist al manifestarii atitudinii in comportament.

Toate definitiile accentueaza faptul ca este vorba despre o dispozitie durabila, si nu fluctuanta, deci, relativ greu
de schimbat.

12. Teoria disonantei cognitive (Leon Festinger)

De foarte multe ori, oamenii se angajeaza in conduite care nu sunt consistente sau nu exprima convingerile lor;
de exemplu, ca parte a unui rol social pe care trebuie sa-l interpretam la serviciu, sau pentru a nu-i nemultumi
pe ceilalti. Ca urmare, intre convingerile si comportamentul nostru nu exista concordanta.

Leon Festinger incearca sa explice aceste situatii cu ajutorul teoriei disonantei cognitive, disonanta fiind
inteleasa ca o stare psihologica neplacuta resimtita de indivizi in momentul in care doua cognitii ale noastre in
privinta aceluiasi obiect se afla in conflict.

“Existenta disonantei este psihologie inconfortabila: din aceasta cauza, ea va motiva persoana in incercarea de
a reduce disonanta pentru a atinge consonanta (...) Tot incercand sa reduca disonanta prezenta, persoana va
evita in mod activ situatiile si informatia care ar putea sa amplifice disonanta” (L. Festinger).

Sursa disonantei este interna individului, isi are originea in economia cognitiva. Mai precis, ea decurge dintr-un
anumit tip de relatie intre doua cognitii, intre doua cunostinte, opinii sau credinte cu privire la mediul
inconjurator, la sine sau la comportament. Pana la urma, incongruenta este la nivel mintal, deci cognitiv. De
exemplu, disonanta dintre cunoasterea faptului ca fumatul este daunator si placerea pe care o simte fumatorul.

Sursele de disonanta pot fi multiple, autorul teoriei noteaza patru surse de disonanta:

 logica – incongruenta intre doua ganduri sau credinte;

 culturala – incongruenta dintre un comportament si o norma;
 raportul dintre specifica si general – incongruenta intre o opinie sau un comportament perticular si o
serie de opinii sau comportamente;
 raportul dintre experienta trecuta si cea prezenta – incongruenta intre o asteptare si un fapt.

Amplitudinea disonantei va depinde de importanta cognitiilor prezente, de valoarea pe care o au ele pentru
subiect si de numarul cognitiilor disonante si consonante prezente.

Fiinnd vorba despre o stare neplacuta, indivizii vor cauta diverse moduri de a reduce disonanta. Unele cognitii
sunt insa rezistente la schimbare. Cand rezistenta lor este prea importanta, reducerea disonantei sa va realiza
prin adaugarea de cognitii noi, consonante.

9 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

13. Tipuri de relatii interpersonale. Clasificarea relatiilor interpersonale

De la aparitia sa, omul a fost o fiinta eminamente sociala. In forma sa primordiala, interactiunea psihosociala se
realizeaza in cadrul relatiilor interpersonale.

Relatiile personale reprezinta orice legatura intre indivizi sub forma perceperii, intelegerii, evaluarii si preferarii
sau respingerii unei persoane de catre o alta. Ele se caracterizeaza prin reciprocitate si constiinta relatiei. In
procesul interactional, participantii se adapteaza in permanenta unul la celalalt (ceilalti). Totalitatea acestor
fenomene poarta numele de camp mutual impartasit.

Suportul relatiilor psihosociale il constituie o trebuinta umana fundamentala – aceea a sociabilitatii, a faptului
ca, pentru a-si desfasura viata in mod normal, individul are nevoie de relatii cu semenii sai.

Cateva dintre tipurile de relatii interpersonale care pot exista si coexista sunt urmatoarele:

 relatii functionale (socio-profesionale);

 relatii de intercomunicare;
 relatii intercognitive;
 relatii simpatetice sau preferentiale (atractie, respingere, indiferenta).

In mod real, oamenii functioneaza simultan pe toate “palierele” personalitatii lor.

Iventatorul sociometriei J.L. Moreno vorbeste despre existenta a doi vectori:

 vectorul centrifug – ceea ce pleaca de la persoana – defineste totalitatea sentimentelor de atractie,

respingere sau indiferenta pe care un subiect le incearca fata de membrii din anturajul sau;
 vectorul centriped – ceea ce vine spre persoana – reprezinta totalitatea sentimentelor pe care persoana
le suscita in ceilalti.

Clasificarea relatiilor interpersonale

In functie de gradul de influentare reciproca a actorilor sociali implicati intr-o interactiune, relatiile
interpersonale se pot clasifica astfel:

 Relatii interpersonale bazate pe modificarea caracteristicilor partenerilor de interactiune

 acomodarea cu partenerul – este un proces de adaptare sau ajustare mutula a actorilor sociali aflati
intr-un proces de interactiune;
 asimilarea – este un proces de fuziune, de transfer mutual al unor credinte, idei, mentalitati etc.
intre actorii sociali; apare ca urmare a actiunii indelungate a acomodarii;
 alienarea – este procesul opus asimilarii; un actor social oarecare se indeparteaza, se instraineaza
de celalalt, ca expresie a unor relatii dizarmonice;
 stratificarea – actorii sociali dobandesc anumite statute si roluri, in urma interactiunii de durata.

10 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

 Relatii interpersonale in care caracteristicile partenerilor nu se modifica in mod esential

 este vorba despre trei forme ale relatiilor interpersonale: cooperare, competitie si conflict.

14. Deficiente ale socializarii – anxietatea sociala si singuratatea

Desi suntem fiinte eminamente sociale, diferentele temperamentale, aptitudinilale, de orientare a

personalitatii, experientele prin care fiecare dintre noi trece cu ceilalti semeni ne vor face pe unii sa venim
firesc, relaxat in intampinarea celorlalti, in timp ce pentru altii acest demers va fi extrem de dificil.

 Anxietatea sociala

Anxietatea sociala include sentimente de disconfort traite in preajma altora. Adesea, este acompaniata de
timiditate, stanjeneala, inhibitie si tendinta de a evita situatiile de interactiune. Oamenii cu anxietate sociala
tind sa-i rejecteze pe ceilalti, pentru a nu fi ei insisi rejectati. Sunt, de asemenea, pasivi, neresponsivi in relatiile
sociale.

Anxietatea sociala poate avea mai multe surse, cum ar fi: un raspuns invatat la o situatie sociala aversiva,
credinta unei persoane ca nu are aptitudinile sociale necesare pentru a face fata contextelor sociale. In general,
este vorba despre o slaba imagine de sine, imagine care tinde din ce in ce mai mult spre deteriorare atunci cand
individul respinge evolutia in contexte sociale.

 Singuratatea

Dintre toate deficientele de socializare, singuratatea este, probabil, cea mai comuna, dar si una dintre cele mai
neplacute situatii. Singuratatea este un sentiment de deprivare determinat de relatiile sociale existente. Astfel,
in izolarea sociala o persoana isi doreste, dar nu poseda o retea de prieteni sau rude. In izolarea emotionala, isi
doreste, dar nu are o relatie emotionala unica, intensa. Singuratatea este mai mare pentru divortati, vaduvi ori
separati, decat pentru cei casatoriti ori cei care nu au fost niciodata casatoriti. Este mai evidenta pentru cei in
varsta, care suporta socul pensionarii, disparitia partenerului sau recluziunea impusa de insuficienta mijloacelor
financiare.

Singuratatea este asociata de cele mai multe ori cu anxietatea sociala si depresia, cu sentimentul ca nu exista
nimeni caruia sa-i pese de ceea ce ni se intampla. Ca si in cazul anxietatii sociale, singuratatea este insotita de
stres si insatisfactie sociala.

15. Comportamentul prosocial – precizari conceptuale

In sens restrans comportamentul social este definit drept comportamentul orientat spre ajutorarea, protejarea,
sprijinirea altor persoane, fara a astepta o recompensa externa sau actiunea care nu aduce beneficii decat celui
care primeste ajutorul.
11 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
Exista trei conditii necesare pentru a identifica un comportament prosocial:

 sa existe intentia de a ajuta;

 sa existe libertatea elegerii (sa nu fii fortat de a da ajutorul);
 sa nu existe o recompensa externa.

Cu privire la natura comportamentului social sunt teorii care sustin existenta unei baze biologice a acestui
comportament, dupa cum altele sustin ca la baza sa se afla functionarea normelor sociale, ori invatatrea sociala.
Unele teorii sustin ca toate actele noastre aparent altruiste au o motivatie egoista, pe cand altele sustin ca doar
altruismul pur si empatia pot explica comportamentul prosocial.

Exista o suma de factori – starile emotionale, modelele de rol, factorii demografici – cu impact asupra
comportamentului prosocial, iar ajutorarea este un proces decizional stadial, care se poate intrerupe in oricare
dintre etapele sale, in functie de modul in care interpretam situatia.

16. Agresivitatea – precizari terminologice

Dupa cum comportamentul prosocial nu se confunda cu altrismul, tot astfel nici intre comportamentul antisocial
si agresivitate nu putem pune semnul egalitatii. Comportamentul antisocial reprezinta orientarea contra
valorilor fundamentale ale societatii, a normelor instituite ca dezirabile pentru un grup social. Agresivitatea
reprezinta doar un aspect al comortamentului antisocial.

Agresivitatea se defineste ca o forma a comportamentului ofensiv care se consuma in plan verbal sau actional,
constituind reactia individului la o opozitie reala ori numai imaginara a celorlalti.

Definind agresivitatea din punctul de vedere al efectelor pe care le are, vom spune ca ea poate fi considerata o
caracteristica a acelor forme de comportament orientate in sens distructiv, in vederea producerii unor daune,
fie ele materiale, moral-psihologice sau mixte. Comportamentul agresiv nu este orientat numai catre ceilalti, ci
poate fi orientat si catre propria persoana (suicid, automutilare, dependenta de alcool, tutun, droguri).

17. Cauzele agresivitatii. Agresivitatea ca trasatura innascuta. Teoria invatarii sociale (agresivitatea ca
trasatura dobandita). Teoria frustrare-agresivitate

A. Cauzele agresivitatii

Factorii care influenteaza agresivitatea:

 Surse ce tin de individ, de conduit si de reactivitatea lui comportamentala

 anumite trasaturi temperamentale si de personalitate;

 frustrarea (ramane cea mai frecventa sursa a agresivitatii);

12 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

  atacul sau provocarea directa, fizica sau verbala;
 durerea fizica si morala;
 caldura (temperaturi foarte inalte);
 aglomeratia;
 alcoolul si drogurile.

 Surse ce tin de cadrul familial

 incestul si bataia in familie;

 copiii care nu au fost doriti;
 familiile destramate;
 modele de comportament violent etc.

 Surse ce tin de mijloacele de comunicare in masa

B. Agresivitatea ca trasatura innascuta

Odata cu lucrarea lui K.Lorenz “On Agression”, s-a consolidat si popularizat ideea naturii biologice a agresivitatii.

Efecte pozitive ale agresivitatii:

 instinctul agresivitatii ofera sanse de supravietuire si reproducere mai mari;

 are functie pozitiva nu doar in competitia pentru hrana, ci si in cea a imperecherii;
 indivizii mai agresivi si mai periculosi, castigand competitia pentru femeie, transmit o parte din bagajul
lor genetic si astfel se reproduce si agresivitatea.

Aceasta teza este criticabila. Retinem, totusi, existenta unor influente biologice, cum ar fi cele neuronale,
hormonale, biochimice etc.

C. Agresivitatea ca trasatura dobandita (teoria invatarii sociale)

Teoria invatarii sociale arata ca, la fel ca alte tipuri de comportament, si comportamentul agresiv poate fi invatat,
fie pe calea directa a recompensei ori pedepsei, fie indirect, prin modele (un adult semnificativ).

In urma unor experimente efectuate in timpul jocului adultilor cu papusile, unde s-a folosit si agresivitatea in
timpul jocului, s-a demonstrat ca agresivitatea creste la copii atunci cand:

 modelul (adultul) a fost recompensat;

 modelul a fost de acelasi sex cu copilul;
 modelul a avut anterior legaturi intense cu copilul.

13 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

D. Teoria frustrare – agresivitate

Teoria frustrare – agresivitate este teoria lui John L. Dollard si a colegilor sai de la Universitatea Yale.

Ei au definit frustrarea ca stare afectiva negativa, provocata de privarea individului de bunurile sau drepturile
cuvenite, prcum si de aparitia neasteptata a unor obstacole reale sau imaginare in calea atingerii scopurilor,
aspiratiilor si dorintelor.

Cele doua postulate ale acestora este:

 agresivitatea este intotdeauna o consecinta a frustrarii;

 frustrarea conduce intotdeauna la o forma de agresivitate.

Aceasta teorie a fost ulterior supusa unor revizuiri, fiind considerata prea simplista. In primul rand, nu
intotdeauna frustrarea genereaza agresivitate, outand genera si tristete ori depresie.

18. Influenta sociala – obedienta

Influenta sociala este o actiune asimetrica, cu predominanta unilaterala, pe care o exercita asupra individului
evenimentele, fenomenele mediului, dar, mai ales, ceilalti oameni cu care intra in contact.

Influenta sociala este, probabil, cel mai important dintre procesele care se fac simtite in viata de grup, ca urmare
a interactiunii. Procesul influentei sociale poate fi intalnit atat la nivel individual, in fiecare etapa de dezvoltare
a individului, cat si grupal sau macrosocial.

In grupuri, influenta este vizibila prin fenomenul de conformism, inteles ca tendinta de a ne schimba perceptiile,
opiniile ori comportamentul intr-un mod consistent cu norma de grup.

Exista doua tipuri de influenta:

 inflenta informationala – acea situatie in care oamenii se conformeaza, deoarece considera ca

informatia venita de la ceilalti este o dovada de adevar (“patru ochi vad mai bine decat doi”);
 influenta normativa – situatia in care oamenii se tem de consecintele faptului de a aparea ca devianti.

Aceste doua tipuri de influenta releva doua tipuri distincte de conformism:

 conformismul privat sau intern (apare atunci cand persoana accepta in forul sau intim judecatile
celorlalti ca fiind corecte);
 conformismul public sau de complezenta (nu atinge convingerile subiectului, este doar de suprafata,
are rol instrumental, mimeaza acordul cu ceilalti).

Obedienta reprezinta conduita de ascultare si urmare a indemnurilor venite de la o persoana investita cu

autoritate.

Ca si in cazul conformismului, putem vorbi despre obedienta ca despre o trasatura de personalitate, pe care o
detinem intr-un grad mai mic sau mai mare, ca pe o caracteristica indusa intr-o cultura anume unei anumite
14 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
parti (clase, etnii) de catre societate dar si ca pe un fenomen psihosocial. De exemplu, pentru femeia
musulmana, obedienta fata de sot este singura conduita considerata adecvata.

19. Manipularea si tehnicile de manipulare

O alta forma a influentei sociale se face simtita atunci cand oamenii fac cereri, in pseranta ca li se va da curs.
Observandu-i pe maestrii manipulrii (oameni din publicitate, politicieni, personal dein vanzari etc.), psihologii
au observat ca toate strategiile de cerere sunt secventiale, in prima secventa intinzandu-se o capcana, si toate
pornesc de la considerarea simpla ca felul in care ceri ceva, este mai important decat cererea insasi. Exemplu:
"Dragul meu, cumparam rochia rosie sau pe cea neagra?"; eludand enuntul initial, este de la sine inteles ca o sa
cumparam ceva si dau senzatia ca alegerea iti paratine.
Manipularea reprezinta influentarea indivizilor in vederea obtinerii unor atitudini sau comportamente dorite,
fara ca acestia sa constientizeze intentiile manipulatorului.

Cele mai cunoscute tehnci de manipulare sunt:

 Tehnica “piciorului in usa”

Aceasta tehnica isi are originea in activitatea comisvoiajorilor, care, daca au reusit gestul respectiv, atunci,
probabil, vor reusi sa si vanda cava. Sigur, ea nu trebuie luata literal – inseamna “a sparge gheata” cu o cerere
mica, pe care nu poti sa o refuzi.

Explicatia se bazeaza teoria autoperceptiei si a coerentei comportamentale, conform careia ne inferam

atitudinea din propriul comportament si tindem spre conservarea ei.

 Tehnica “mingilor aruncate la joasa inaltime”

Este o lata tehnica de manipulare minora a situatiilor sociale. Se foloseste mai ales in vanzari, in care
influentatorul se asigura ca te-a “momit” cu o prima oferita si, dupa obtinerea acordului, creste nivelul cererii,
dezvaluind pretul ascuns.

Explicatia se bazeaza pe:

 psihologia angajarii - odata ce cineva ia o decizie, el face toate demersurile interne, cognitive si afective,
spre a si-o justifica in proprii ochi, convingandu-se pe sine doar de aspectele avantajoase ale unei oferte;
 teoria disonantei cognitive – angajarea intr-un act aflat in dezacord cu popriul sistem de convingeri va
duce la incercarea individului de a se autoconvinge in favoarea propriului act.

 Tehnica “usii in fata”

Aceasta tehnica este exact opulsul tehncii “piciorului in usa”. Initial se face o cerere atat de mare, incat e aproape
imposibil sa nu o refuzi. Apoi, se revine cu o cerere rezonabila, ceea ce, de fapt, s-a urmarit de la inceput.

15 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

La explicarea mecanismului psihologic al acestei tehnici contribuie trei factori:

 factor ce tine de fenomenul de contrast perceptiv (fata de prima cerere, uriasa, a doua pare
nesemnificativa);
 factor ce tine de felul in care ne privesc ceilalti (ne este greu sa spunem NU; e usor sa refuzi o cerere
uriasa, e mult mai greu sa refuzi o cerere rezonabila);
 factor ce tine de ceea ce numim concesii reciproce (daca celalalt si-a modificat comportamentul, parand
a ne face o concesie, atunci ne simtim obligati sa ii facem si noi una, ajungand la un soi de compromis).

Bibliografie:

 Marica Simona, Psihologie sociala, Editura Fundatiei de Maine, Bucuresti, 2014

16 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved