Ghenu Ștefănică Vlad

Universitatea Andrei Șaguna

Facultatea de Drept și Științe Administrative
Specializarea: Drept
Anul I
Sociologie Juridică
 Traficul de persoane (în legislaţia internaţională) – recrutarea, transportul, transferul,
adăpostirea persoanelor prin mijloace de ameninţare sau prin forţă sau alte forme de
constrângere, răpire, înşelăciune, prin abuz de putere sau de poziţie sau prin primire sau acordare
de plăţi ori alte beneficii convingătoare, în scopul de a le exploata.1
Traficul de persoane (în legislaţia română) este definit ca recrutarea, transportarea,
transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de
constrângere, prin răpire, fraudă sau înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de
imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea,
acceptarea sau primirea de bani ori alte foloase, pentru obţinerea consimţământului persoanei
care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.2
Traficul de fiinţe umane poate fi considerat o formă extremă a migraţiei ilegale, un fenomen
îngrijorător, deoarece el constituie o încălcare serioasă a drepturilor omului, ce nu poate fi
acceptată într-o societate democratică şi civilizată. Consecinţele sunt dramatice - dacă avem în
vedere obiectivele individuale de dezvoltare pe termen lung- demnitatea persoanelor ca fiinţe
umane şi imaginea lor în comunitate.
Traficul de fiinţe umane reprezintă o formă de sclavie, strâns legată de alte segmente ale
criminalităţii organizate (traficul de droguri, traficul de armament, spalarea de bani ş.a), care a
atins cote alarmante la nivel mondial. La nivel mondial, cifra reprezentând femeile şi copiii
traficaţi anual prin reţele transfrontaliere din ţările în curs de dezvoltare către Occident a fost
estimată la câteva sute de mii. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, în
noiembrie 2002, afirma că circa 200 de mii de femei au căzut victime reţelelor de traffic
balcanice. Organizaţia Internaţională pentru Migraţie arată că cele mai importante ţări de origine
pentru traficul de femei sunt Moldova, România, Ucraina, Rusia şi Bulgaria. Centrul acestui gen
de comerţ este România, datorită poziţiei geografice care o face ţară de tranzit şi datorită
existenţei unui număr mare de persoane sărace, dispuse să facă orice pentru bani.3

1
Protocolul de la Palermo privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, in special al femeilor
şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate.
2
Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane.
3
Claudia Petrecu în Calitatea Vieţii, XVI, nr. 3-4, 2005
 Rute de trafic de femei în Europa

O clasificare a traficului de persoane este dată de Agenţia Naţională împotriva Traficului

de Persoane, ce identifica următoarele stadii de desfăşurare a acţiunii de trafic:
 Sechestrarea şi exploatarea ( etapă ce se desfăşoară dupa etapa transportului),
moment în care victimele îşi dau seama că au fost traficate, fiind ţinute în locuri
izolate, lipsite de căi de comunicaţie sau de acte de identitate, iar tratamentul
aplicat este unul ce poate implica abuz fizic, maltratare sau chiar crimă ( în caz de
nesupunere, încercare de a evada, etc.).
 Re-vânzarea are loc , atunci când în urma platei datoriei victimei către patron,
acesta o vinde unui alt patron, acela la rândul lui având pretenţia de a-şi acoperi
investiţia prin munca victimei.
  Evadarea este posibilă în urma unei razii a poliţiei sau a ajutorului unui client,
etc., victimele având posibilitatea de a se adresa ambasadelor sau consulatelor din
ţara respectivă.
 Repatrierea este realizată cu sprijinul Organizaţie Internaţionale de Muncă, a
ambasadelor/consulatelor şi a ONG-urile din ţara respectivă, victimele primesc
paşsaport consular şi documente de călătorie, fiind trimise în ţară de către
reprezentanţii unui Centru Regional al Agenţiei Naţionale de Luptă impotriva
Traficului de Persoane, care o vor direcţiona pe aceasta, în funcţiile de opiniile ei,
către servicii specializate de asistenţă.4

Femeile – victime ale traficului

În conformitate cu Declaraţia Naţiunilor Unite a principiilor fundamentale de justiţie
pentru victimele infracţiunii şi abuzului de putere, alineatul 1, “victime înseamnă persoanele
care, individual sau colectiv au suferit o vătămare, inclusiv o vătămare fizică sau psihică, o
suferinţă emoţională, o pierdere economică, sau o vătămare gravă a drepturilor fundamentale,
prin acţiuni sau inacţiuni care încalcă legislaţia în vigoare în statele membre, inclusiv acele legi
care incriminează abuzul legal de putere. ”
Victimele sunt racolate cu predilecţie din rândul fetelor şi tinerelor femei cu vârste cuprinse
între 13 şi 33 de ani (un sfert sunt minore, peste jumătate au vârste cuprinse între 18-23 de ani).
Lipsa de informare si situaţia materială precară reprezintă factorii favorizanţi ai traficului.
Provenienţa dintr-o familie dezorganizată sau dintr-un mediu în care persoana a suferit abuzuri
creşte riscul de a accepta o falsă propunere de lucru în străinătate. Oraşele mari din zonele sărace
sunt principalul mediu de racolare a victimelor. Nivelul scăzut de educaţie împiedică viitoarea
victimă să evalueze corect şi realist informaţiile şi planurile prezentate de recrutor.5

Profilul victimei traficului de persoane

4
http://anitp.mai.gov.ro/ro/trafic/aspecte.php
5
http://ms.politiaromana.ro/prevenire/trafic_persoane/despre_trafic.html
 Cercetarile efectuate de OIM Bucuresti asupra vulnerabilităţii faţă de trafic a populaţiei
tinere din România au identificat o serie de factori care pot spori riscul de a deveni victimă a
traficului de persoane. Aceştia sunt:
 Comunitatea: localizarea geografică într-o regiune săracă sau rezidenţa într-o aglomerare
urbană;
 Grupuri de apartenenţă: locuire într-un mediu instituţional; abuz şi disfuncţionalitate
familială; lipsă de comunicare în familie; dezintegrare socială;
 Achiziţii şi aspiraţii profesionale: nivel scăzut de educaţie, dorinţă de realizare personală,
şi independenţă financiară;
 Mobilitate şi percepţia succesului: expunerea la poveşti de migraţie spre succes,
proiectarea succesului în străinătate, intenţia de a pleca in străinătate.

Pe baza analizei acestor factori pot fi identificate o serie de caracteristici ale posibilelor victime
(tinere cu vârsta cuprinsă între 14- 25 de ani):
 Locul de provenienţă: oraşe mari (în care lipseşte sentimental comunităţii); localizate în
regiunile sărace ale ţării;
 Sentiment scăzut de apartenenţă socială;
 Experienţa unor abuzuri repetate;
 Nivelul de educaţie nu depăşeşte, de regulă, studiile liceale;
 Grupul de prieteni în care trăieşte valorizează în special banii;
 Legături slabe cu biserica;
 Dorinţă intensă de independenţă, în special financiară;
 Situaţie economică precară;
 Receptează pozitiv experienţele unor cunoscuţi care lucrează (au lucrat) în străinătate;
 Este gata să-şi asume riscurile pe care le implică o eventuală decizie de plecare în
străinătate.
Însă NU toate persoanele vulnerabile devin victime ale traficului de persoane. Există
însă anumite momente dificile, aparent fără ieşire pentru aceste persoane, iar “oferta” de
muncă în străinătate pare a fi “soluţia salvatoare”. Recrutorii aleg cu grijă aceste
moment pentru recrutarea viitoarelor victime.6

Recrutarea

6
Ghid de informare în domeniul traficului de persoane. Prevenire. Combatere. Asistenţa victimelor, Asociaţia
Alternative, Iaşi, 2006, p.24
 Recrutarea victimelor a fost realizată, în 82% din cazuri, prin abordarea directă a victimei
şi convingerea acesteia în sensul acceptării unei oferte aparent avantajoase, cum ar fi
promisiunea unui loc de muncă în străinătate. Recrutarea prin promisiuni false este întâlnită în
56% din cazuri, procent mult mai mic față de cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut,
când pentru 75% din cazurile identificate, recrutorii au apelat la recrutarea prin promisiuni false.
Pentru această perioadă, se observă o creştere procentuală a victimelor care acceptă recrutarea
pentru prostituție, procentul fiind de 15% din totalul victimelor identificate. Alte condiții expuse
de traficanți pentru determinarea victimelor în sensul acceptării ofertei au însumat un procent de
27%.
În ceea ce priveşte relația cu recrutorul, cele mai multe victime au fost înşelate de către prieteni
sau persoane care făceau parte din cercul de cunoştințe, următoarea categorie a recrutorilor fiind
persoane necunoscute anterior victimelor.

Sindromul (şocul) post-traumatic şi alte urmări ale traficului

Femeile, victime ale traficului de carne vie sunt acele persoane care, plecând din
comunitatea lor cu nădejdea că vor obţine un loc de muncă- în străinătate, ajung să fie
sechestrate, vândute şi obligate să săvârşească fapte imorale. Traficanţii folosesc ca şi mijloace
coercitive: ameniţarea, înfometarea sau bătaia. Rănile tipice pot include contuzii, fracture sau
arsuri care ulterior pot determina probleme de sănătate şi tratamente pe termen lung.

Perioada de trafic lasă urme adânci asupra sufletului, psihicului şi moralului persoanei. Ele se
pot prezenta astfel:

 Traume psihice care pot da naştere unor procese de dezumanizare (apare

depersonalizarea);
 Boli grave, şocuri emoţionale (coşmaruri, insomnii, flash-uri recurente care pot dura ani);
 Din dorinţa de a uita trauma fizică şi psihică prin care trec, multe tinere recurg la alcool şi
la droguri (se caută o evadare din realitatea dureroasă);
 Stigmatizarea morală şi socială la care sunt supuse tinerele (cele care nu se adaptează
mediului ostil, tinerele care sunt blamate de familie pentru deciziile pe care le-au luat de
multe ori, se reîntorc la prostituţie); familiile victimelor sunt si ele stigmatizate;
  Spaima familiei victimelor traficului de fiinţe umane care se tem de represalii dacă
tinerele depun mărturie împotriva traficanţilor (retragerea plângerilor penale împotriva
sechestraţilor);
 Accentuarea sărăciei – victimele care se întorc, în general fără bani, cu datorii, în pragul
disperării, recurg la gesturi extreme, tentative de sinucidere;
 Destrămarea familiei, atunci când membrii acesteia nu înţeleg drama prin care trece
victima. 7

Stadiile prin care trece o victimă a unor situaţii privative de libertate

 Negarea, victima încearcă să se convingă că totul este ca înainte de incident, ea refuză să

conştientizeze ce s-a intâmplat (se mai numeşte faza tampon- persoana se adaptează
psihologic şi îşi mobilizează resursele pentru a-şi reveni din punct de vedere social).

 Furia, fetele pot invinovăţi pe alţii pentru pierderea suferită, pot brusca pe cei din jur, pot
avea stări de agitaţie, manifestări violente sau dimpotrivă se poate învinovăţi; o
modalitate eficientă de a depăşi situaţii traumatizante este eliberarea furiei;

 Negocierea, se poate face de către victimă cu ea însăşi, sau, în mod simbolic, cu

Dumnezeu; se încearcă realizarea unei înţelegeri cu ea sau cu divinitatea, care s-o
întoarcă în timp, înaintea incidentului;

 Depresia, este resimţit sentimentul pierderii, începe integrarea pierderii şi se instalează

depresia; apare lipsa interesului faţă de cei din jur, oboseala, izbucniri în plâns,
sentimente de vinovăţie, senzaţia că-şi merită soarta, lipsa unui scop in viaţă, acutizarea
acestor stări o constituie existenţa gândurilor morbide;

 Acceptarea, etapa finală a durerii suferite, momentul în care victima realizează că viaţa
trebuie trăită cu bune şi rele, se realizează capacitatea de a-şi vizualiza scopurile viitoare.

7
O.I.M, Prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane. Îndrumar Pastoral, Patriarhia Română, Bucureşti,
2003, p. 27.
 Neîncrederea faţă de alţii este o trăire frecventă, provocată de sentimentul că persoana în
cauză simte că este/ a fost trădată de cei apropiaţi nu are pe nimeni care s-o aprere. Ea are
impresia că lumea o priveşte cu ochi răi, că o stigmatizează, că nu o înţeleg, că o acuză. Victima
se simte ruşinată din cauza lucrurilor prin care a trecut sau a fost nevoită să le facă; se simte
murdară, nedemnă, şi ajunge să considere că ea a provocat abuzul.
Victimele abuzului sexual au părere destul de proastă despre sine deoarece au fost supuse
structural unui tratament lipsit de respect şi demnitate. Starea victimei este caracterizată de un
sentiment profund de nesiguranţă, sentiment care ar putea fi prezent şi în relaţia cu celelalte
persoane şi faţă de situaţii noi.8

Mituri privind traficul de personae

1. Măsurile legislative actuale sunt suficiente pentru a combate traficul de persoane

În realitate, legislaţia privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane necesită
îmbunătăţiri, pe lângă faptul de a fi insuficientă în combaterea fenomenului. Aplicarea legislaţiei
implică existenţa şi eficienţa tuturor structurilor şi programelor prevăzute (grupul interministerial
de lucru, aplicabilitatea facilităţilor prevăzute de lege pentru victimele traficului de persoane,
Centrul de asistenţă etc.) lucru ce se realizează într-un ritm lent, justificat cel mai adesea prin
lipsa fondurilor necesare. Pe lângă acest lucru, în domeniul prevenirii şi combaterii apare ca
necesară elaborarea unei strategii locale care presupune cooperarea autorităţilor publice cu
organizaţiile neguvernamentale, precum şi cu grupurile interministeriale şi implicarea
exponenţilor mass-media în sensibilizarea opiniei publice asupra fenomenului traficului de
persoane şi consecinţelor acestuia.

2. Definiţia traficului de persoane este unanim acceptată în lume

Definiţia traficului de persoane continuă să fie subiect de dezbatere, existând dezacorduri
atât la nivel global, cât şi regional sau chiar naţional, acest lucru fiind elocvent în ceea ce
priveşte disputele ideologice ce marchează discursul asupra acestui fenomen. Absenţa
consensului asupra definiţiei acestuia are implicaţii profunde asupra planificărilor strategice şi
posibilităţilor de dezvoltare a unor programe eficiente din moment ce unele definiţii oferă
practici concrete ce se pot contrazice între ele. Cu toate acestea, trebuie recunoscut faptul că
există o serie de elemente ale traficului asupra cărora există un acord general: violenţa,

8
Asociaţia Alternative Sociale, Traficul de fiinţe. Infractor. Victima. Infracţiune, Iaşi, 2005, p.104
înşelăciunea, utilizarea forţei, lipsirea de dreptul de mişcare, abuzul autorităţii, impunerea unor
datorii, munca forţată şi ale forme de exploatare.

3. Prostituţia este o alegere voluntară

Prostituţia voluntară presupune decizia unei persoane de a se angaja în această activitate în
cunoştinţă de cauză, prin oferirea consimţământului. Acest consimţământ implică un set de
relaţii existente ce se pot continua sau întrerupe în funcţie de regulile implicite sau explicite pe
care şi le fixează persoana respectivă. Cu toate acestea, consimţământul nu presupune în mod
necesar acordul, referindu-se la simpla complezenţă în absenţa forţei fizice. Prostituţia în absenţa
forţei fizice ar reprezenta aşadar situaţia din care o persoană poate ieşi oricând, fără a fi
împiedicată prin măsuri coercitive. Referindu-ne la cauzele acestui fenomen, putem spune că
suntem cu toţii responsabili pentru propria sărăcie şi lipsa de oportunităţi, însă cel mai adesea
acest argument maschează şi justifică lipsa unor alternative viabile. În afara cauzelor externe, pot
fi invocaţi factori psihologici cum ar fi dependenţa de droguri sau abuz sexual, tulburări de
ataşament etc. Toate acestea reprezintă factori de vulnerabilitate pentru o altă formă de
prostituţie: cea forţată - în care nu există nici consimţământ, nici complezenţă, ci utilizarea forţei,
ameninţarea, obligarea prin impunerea unei datorii etc., încadrându-se în fenomenul traficului de
fiinţe umane.

4. Toate victimele sunt răpite.

Chiar dacă unele dintre victimele traficului sunt luate cu forţa, cele mai multe sunt păcălite
şi/sau convinse să însoţească pe cineva de bunăvoie. Adesea recrutorul va face o serie de
promisiuni false despre ţara spre care urmează să plece victima şi despre locul, felul şi
remuneraţia muncii acolo.

5. Migranţii care călătoresc în străinătate respectând condiţiile legii nu pot deveni victime
ale traficului.
Chiar dacă există cazuri în care victimele sunt aduse într-o anumită ţară în mod ilegal,
sunt şi numeroase cazuri în care victimele au călătorit în deplină legalitate, unele având chiar şi
viza de muncă în ţara respectivă.
6. Cele mai multe victime sunt traficate în scopul exploatării sexuale.
Chiar dacă există dovezi bine documentate despre cazurile de exploatare în industria
sexului, oamenii pot fi traficaţi în mult mai multe scopuri, inclusiv pentru muncă forţată în
agricultură, industrie, pescuit, construcţii, mine, ateliere, servicii, sclavie ca personal domestic,
cerşetorie, mica criminalitate, serviciu militar forţat în conflicte armate sau transplant de organe.
Astfel devine evident că şi bărbaţii pot fi victime ale traficului.

7. Toate victimele traficului sunt femei şi copii.

Într-adevăr, femeile şi copiii sunt categoriile cele mai expuse şi mai vulnerabile în faţa
traficului de persoane. Există însă cazuri în care victimele sunt bărbaţi. Pe viitor va fi nevoie de o
mai bună cercetare şi înţelegere a mecanismelor ce alcătuiesc traficul în scopul exploatării prin
muncă.

8. Traficul este o problemă caracteristică doar Europei de Est şi Asiei de Sud-Est.

În mod regretabil, traficul este un fenomen prezent în toată lumea. Mai mult, criminalitatea
transfrontalieră se manifestă în toate regiunile lumii. Desigur, atunci când ne referim la trafic ca
la un fenomen global, trebuie să avem în vedere caracteristicile sale specifice în funcţie de
regiune, dezvoltare economică, context socio-cultural, nivel de informare şi educaţie etc.

9. Doar cei fără educaţie sau cei foarte săraci pot cădea pradă traficului de persoane.
Chiar dacă unele victime sunt mai vulnerabile pentru că trăiesc în sărăcie, toate categoriile de
oameni pot deveni victime ale traficului. De exemplu, există zone ale lumii unde femeile cu
educaţie academică sunt expuse riscului de a fi traficate tocmai pentru că se găsesc prea puţine
slujbe corespunzătoare gradului lor de pregătire, fiind nevoite să caute aceste oportunităţi în altă
parte.

10. Recrutarea victimelor se face doar prin anunţuri în ziare.

În cele mai multe cazuri recrutarea are loc faţă în faţă, fără intermedierea prealabilă a
anunţului la mica publicitate, „poveştile de succes” având un rol determinant în acest proces.

11. Traficantul este bărbat şi are o înfăţişare „fioroasă”, de om aflat în afara legii, de
reprezentant al lumii interlope.
 Recrutorul, prima verigă a reţelei criminale care ia legătura cu victima, poate fi atât bărbat
cât şi femeie. Există cazuri în care un cuplu, „soţ şi soţie”, acţionează împreună pentru a prezenta
mai multă credibilitate. Traficantul nu poate fi recunoscut după anumite caracteristici fizice,
precum sex, aspect corporal, ţinută, posesia unei maşini sau a unui telefon mobil. Traficantul
manifestă un comportament prietenos şi aparent dezinteresat, în primă instanţă, putând fi
identificat doar ulterior, când devine violent şi agresiv atunci când plasează victima în situaţia de
exploatare.

Sfaturi privind prevenirea traficului de persoane

1. Nu crede tot ce ţi se promite!

Acceptarea unei oferte de muncă de la o persoană (fizică sau juridică) este un lucru extrem
de riscant, chiar dacă aceasta pare bine intenţionată, putând fi cunoştinţă, prieten sau chiar rudă!
2. Nu semna documente dacă nu înţelegi conţinutul acestora!
În cazul în care închei un contract cu o firmă şi acel contract este redactat într-o limbă
străină, tradu mai întâi contractul astfel încât să-l poţi citi cu atenţie. Cere şi sfatul unui
notar/jurist atunci când anumite prevederi ale contractului nu sunt clare.
3. Lasă rudelor tale copii după toate actele cu care pleci!
Comunică rudelor sau prietenilor tăi cât mai multe date despre locul unde vei locui şi lucra:
nume ale persoanelor, adrese, numere de telefon etc.
4. Informează-te!
Verifică dacă firma care îţi oferă de lucru este înregistrată la Oficiul Registrului Co-
merţului/Camera de Comerţ şi/sau la Inspectoratul Teritorial de Muncă în raza căruia îşi
desfăşoară activitatea şi dacă are ca obiect de activitate plasarea forţei de muncă!
Caută şi citeşte legislaţia ţării unde vrei să pleci!
Află şi păstrează numărul de telefon şi adresa Ambasadei/Consulatului României din acea ţară
pentru a le folosi dacă vei avea nevoie!
Informează-te la ambasadele din România cu privire la condiţiile de muncă din ţara respectivă
(tip de viză, procedeul de obţinere a vizei etc.)!
5. NU da paşaportul tău decât instituţiilor abilitate prin lege!
Buletinul sau cartea de identitate este recunoscut doar pe teritoriul ţării şi la ambasadele
acesteia din străinătate. Paşaportul este singurul act prin care îţi poţi dovedi identitatea în afara
graniţelor României. Singurele persoane care au dreptul să îţi ia paşaportul sunt reprezentanţi ai
organelor de poliţie, autorităţilor judiciare, misiunilor diplomatice, oficiilor consulare ale
României din străinătate şi ai birourilor de paşapoarte.

6. Nu folosi acte false şi nu munci „la negru”!

Să lucrezi „la negru” înseamnă să renunţi la drepturile tale (concediu, asigurări de sănătate,
pensie etc.).
7. Acceptă cu prudenţă şi rezervă „poveştile de succes”!
Există cu siguranţă şi persoane care au reuşit în această încercare - de a lucra în străinătate -,
însă nu există reţete de succes şi, mai ales, nu există garanţii că experienţa ta va fi similară. În
plus, nu toate detaliile acestor poveşti reflectă adevărul, multe dintre acestea fiind
„înfrumuseţate” din diverse motive.9

Legislaţie

Principalele acte normative naționale în domeniul traficului de persoane

 Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, cu

modificările și completările ulterioare;
 Hotărârea Guvernului nr. 299/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a
dispozițiilor Legii 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane;
 Hotărârea Guvernului nr. 1654/2006 pentru aprobarea Strategiei naționale împotriva
traficului de persoane 2006 – 2010;
 Hotărârea Guvernului nr. 1720/2006 pentru aprobarea Planului național de acțiune 2006 -
2007 pentru implementarea Strategiei naționale împotriva traficului de persoane 2006 –
2010;
 Hotărârea Guvernului nr. 1238/2007 pentru aprobarea Standardelor naționale specifice
pentru serviciile specializate de asistență a victimelor traficului de persoane;
 Hotărârea Guvernului nr. 982/2008 pentru aprobarea Planului național de acțiune 2008 -
2010 pentru implementarea Strategiei naționale împotriva traficului de persoane 2006 –
2010.

9
Ghid de informare în domeniul traficului de persoane. Prevenire. Combatere. Asistenţa victimelor, Asociaţia
Alternative, Iaşi, 2006, p.26-28
Bibliografie:

1. Asociaţia Alternative Sociale, Traficul de fiinţe. Infractor. Victima. Infracţiune, Iaşi, 2005;
2. Asociaţia Alternative, Ghid de informare în domeniul traficului de persoane. Prevenire.
Combatere. Asistenţa victimelor, Iaşi, 2006;
3. Claudia Petrecu în Calitatea Vieţii, XVI, nr. 3-4, 2005;
4. Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane;
5. O.I.M, Prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane. Îndrumar Pastoral, Patriarhia
Română, Bucureşti, 2003;
6. Protocolul de la Palermo privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane,
in special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii
transnaţionale organizate;