UNIVERSITATEA "POLITEHNICA" BUCURESTI

DEPARTAMENTUL DE FIZICA

LABORATORUL DE FIZICA ATOMICA SI FIZICA CORPULUI SOLID

BN 031 A

FOTODIODA

2004 - 2005
 FOTODIODA

1. Scopul lucrării
Studiul efectului fotovoltaic. Conversia directă a energiei luminoase în energie
electrică.

2. Teoria lucrării
Efectul fotovoltaic constă în apariţia unei tensiuni electromotoare într-o joncţiune p-n
când aceasta este iluminată. Prin acest efect se realizează conversia directă a energiei
luminoase în energie electrică.
Intr-un semiconductor intrinsec conducţia electrică este realizată atât de electroni, cât
şi de goluri. Electronii trec din zona de valenţă în zona de conducţie, sub acţiunea câmpului G
electric extern, unde se deplasează liber şi crează densitatea de curent de electroni Jn .
Golurile din zona de valenţă, rezultate în urma plecării electronilor, şi care din punct de
vedere al conducţiei se comportă ca G sarcini
G elementare positive, creează densitatea de curent
de goluri J p . Densităţile de curent Jn şi J p sunt:
G G
J n = n e µn E (1)
G G
Jp = p e µp E (2)
unde n este concentraţia de electroni din zona de conducţie, p este concentraţia de goluri din
zona de valenţă, e = 1,6 ⋅ 10−19 C este sarcina electrică elementară, purtată de un electron/gol,
iar µn şi µ p sunt mobilităţile electronilor şi respectiv golurilor. Densitatea totală de curent
este:
G
( ) G
j = n e µn + p e µ p E (3)
In semiconductorul intrinsec
n=p (4)
In semiconductorurii extrinseci (semiconductori dopaţi) conducţia se realizează prin
electroni în semiconductorii dopaţi cu impurităţi donoare - semiconductorii de tip n şi
respectiv prin goluri în semiconductori deG tip p dopaţi cu impurităţi acceptoare. Densitatea
G de
curent în semiconductorii de tip n este Jn (1) iar în semiconductorii de tip p este J p (2) unde
n ≠ p.
Joncţiunea p-n este zona care separă, în acelaşi monocristal, două regiuni cu conducţii
diferite: p şi n. În fiecare dintre aceste regiuni mişcarea purtătorilor liberi are un caracter
dezordonat: electronii difuzează spre regiunea p, iar golurile spre regiunea n. La întîlnirea
dintre un electron şi un gol are loc fenomenul de recombinare care determină scăderea
concentraţiei de electroni în zona n şi de goluri în zona p. Acest fenomen face ca regiunea n
să devină electropozitivă, comportându-se ca o veritabilă sursă electrică. In joncţiune apare
astfel un câmp electric dirijat de la regiunea n spre regiunea p, care limitează migrarea
purtătorilor.
Difuzia purtătorilor prin joncţiunea p-n poate fi stimulată prin iluminarea acesteia.
Datorită fotonilor, se realizează ionizarea atomilor, creindu-se noi purtători de sarcină liberă,
capabili să mărească tensiunea electromotoare din joncţiune. Acest fenomen poartă denumirea
de efect fotovoltaic. Randamentul conversiei energiei luminoase în energie electrică depinde
de natura materialului semiconductor, de compoziţia spectrală a luminii şi de caracteristicile
dispozitivului folosit. Acest dispozitiv se numşte de fotodiodă şi este schiţat în Fig. 1.

1
 Piesa principală a unei fotodiode este o plăcuţă de
germaniu de tip n în interiorul căreia s-a realizat joncţiunea p-
n. Pentru construirea ei se aşează o bobiţă de indiu pe placuţa
de germaniu. Deoarece indiul are o temperatură de topire mai
mică decât temperatura de topire a germaniului, bobiţa se
topeşte prin încălzire şi atomii de indiu difuzează în plăcuţa
de germaniu.
Spaţiul în care pătrund atomii de indiu devine o
regiune cu conducţie prin goluri (conducţie de tip p). La
limita acestei regiuni se formează joncţiune tip p-n. La cele
două regiuni astfel crete se ataşează firele de legătură.Totul se
încapsulează într-un tub de sticlă înnegrit complet, cu
excepţia capătului superior, cu formă de lentilă. Lentila are
scopul de a concentra lumina pe joncţiunea p-n, ducând la
Fig.1: Fotodioda
apariţia excesului de sarcină (n şi p).
Creşterea fluxului luminos determină creşterea concentraţiei în exces (n şi p). Prin
urmare, atât tensiunea electromotoare, cât şi intensitatea curentului electric generat, se vor
mări. Intensitatea curentului depinde de rezistenţa circuitului exterior: cu cât rezistenţa va fi
mai mare, la o aceeaşi iluminare, cu atât intensiatea curentului generat va fi mai scăzută.

3. Metoda experimentală folosită

În această lucrare se va urmări modul cum variază intensitatea curentului electric în
funcţie de iluminare, la diferite valori ale rezistenţei exterioare.
Intensitate curentului electric este direct proporţională cu inversul rezistenţei din
circuit:
I=U*1/R
Ca urmare, graficul intensităţii funcţie de inversul rezistenţei va fi o dreaptă.

4. Montajul experimental
Montajul experimental este prezentat în Fig. 2, unde L este o lampa electrică şi F
reprezintă fotodioda. Fotodioda debitează pe circuitul electric din Fig. 2, care cuprinde un
microampermetru (µA) legat în serie cu o cutie de rezistenţă cu ploturi. Fiecare rezistenţă
poate fi introdusă în circuit prin ridicarea plotului corespunzător.

Fig. 2. Dispozitivul experimental

Lampa electrică este alimentată de la reţeaua de 220 V de curent alternativ. Se are

grijă ca lampa să lumineze normal suprafaţa fotodiodei. În faţa lentilei L este aşezată o
diafragmă reglabilă pentru modificarea fluxului luminos ce cade pe fotodiodă. Se consideră
fluxul luminos proporţional cu deschiderea diafragmei. Distanţa dintre lampa electrică L şi
fotodioda F se menţine fixă, iar lampa trebuie să stea nemişcată tot timpul lucrării.

2
 R este rezistenţa circuitului exterior al fotodiodei, care se modifică prin scoaterea
ploturilor din cutia de rezistenţe. Când cutia are toate platurile, rezistenţă exterioară R este
egală cu rezistenţa Rg=3kΩ a galvanometrului. Se va măsura variaţia fotocurentului în funcţie
de rezistenţa şi flux la distanţă fixă.

5. Modul de lucru
1. După recunoaşterea aparatelor, efectuarea şi verificarea schemei de montaj (Fig.2), se
conectează instalaţia la priză.
2. Se introduce în circuit rezistenţa R = 1kΩ prin ridicarea plotului corespunzător. Se
îndreaptă sursa de lumină pe o direcţie normală pe suprafaţa fotorezistenţei, având
indicatorul diafragmei pe pozitia 1 (fluxul luminos Φ1). Se blochează spotul
microampermetrului şi, pentru fluxul incident Φ1, se citeşte intensitatea fotocurentului
în diviziuni care se convertesc în microamperi, conform scării utilizate.
3. Menţinând R constatnt, se modifică valorile deschiderii diafragmei Φj = 2, 3, ... ,10 şi
se citeşte, ca la punctul (2), fotocurentul de fiecare dată.
4. Se repetă operaţiile de la punctele (2) şi (3) variind rezistenţa circuitului prin ridicarea
ploturilor corespunzătoare.; toate datele şi rezultatele măsurătorilor se înscriu într-un
tabel de forma:
5.
Φ(u.r) Obs.
Φ1 Φ2 … Φj … Φ9 Φ10 u. r.=unităţi
Nr. R(kΩ) Rt =R+ Rg relative
crt. 1/Rt
1. 1 4 0.25 I (Φ ) la
R = ct
2. 2 5 …
3. 10 13 …
4. 12 15 ….
5. 20 23 … ↓
6. 22 25 0.04
U1 U2 Uj U9 U10
6. După efectuarea tuturor măsurărilor se deconectează instalaţia de la blocul de prize.

6. Prelucrarea datelor
Pentru valori constate ale rezistenţei se trasează dependenţele curentului electric din
circuitul fotodiodei, de fluxul luminos: I = I ( Φ) la R = ct, folosindu-se valorile trecute pe
fiecare linie din tabel. Se va lua în considerare rezistenţa galvanometrului Rg= 3kΩ.
Pentru valori constante ale fluxului (deschidere constantă a diafragmei) se trasează, pe
aceeaşi hârtie milimetrică, graficele I = I(1/Rt), folosind datele din coloanele corespunzatoare
fiecarui flux Φi.
Folosind pantele dreptelor corespunzătoare fiecărui flux Φj, se determină tensiunea
fotovoltaică corespunzătoare unui flux luminos constant,
Ufv(Φj)=∆I (Φj) / ∆(1/R)
Cu valorile nou obţinute se trasează dependenţa tensiunii fotovoltaice Ufvj = Ufv(Φj) de fluxul
luminos.

7. Întrebări
1) Ce se înţelege prin efect fotovoltaic?
2) Ce este o joncţiune p-n?
3) Ce este o fotodiodă?