LUCRAREA NR.

TRANSMITEREA INFORMAŢIEI PE FIBRĂ OPTICĂ

1. Scopul lucrãrii

Prezenta lucrare are drept scop cunoaşterea de către viitorii ingineri a caracteristicilor fizice,
optice şi funcţionale ale fibrelor optice, cu orientare preponderentă către partea de proiectare a
circuitelor care folosesc transmisia prin fibra optică. Durata lucrării este de două ore.

2. Breviar teoretic

Constructiv, o fibră optică este construită dintr-un miez cu indice de refracţie n1, de
dimensiuni foarte reduse, de ordinul zecilor de microni, şi o manta de câteva sute de microni,
exterioara miezului şi concentrică cu acesta. Peste manta se aşează un material optic numit buffer,
care are rolul de a da consistenţă mecanică fibrei optice, iar peste buffer se toarnă în general un
material plastic pentru protecţie sporită la îndoiri sau la acţiunea factorilor de mediu.
Indicele de refracţie al unui material se defineşte ca raportul dintre viteza radiaţiei
luminoase în vid şi viteza cu care se deplasează aceeaşi radiaţie luminoasă în materialul respectiv.
În general, indicele de refracţie nu este constant pe toate direcţiile de propagare a radiaţiei
electromagnetice (materiale anizotrope), însă există şi materiale cu o distribuţie uniformă a
indicelui de refracţie (materiale izotrope). O altă remarcă care trebuie făcută este aceea că indicele
de refracţie depinde foarte mult şi de lungimea de undă a radiaţiei care străbate mediul respectiv,
fapt care duce de fapt la apariţia dispersiei luminii în mediile optic active.

Figura 1. Pătrunderea unei raze meridionale printr-o fibră optică.

După cum se ştie din optica elementară, reflexia totală la suprafaţa de separaţie dintre doua
medii transparente se poate obţine numai pentru incidenţa dinspre mediul mai dens (n1>n2), atunci
când unghiul de incidenţă depăşeşte unghiul limită i1, determinat de relaţia

n2
sin i1 = (1)
n1

9
 Deci, dintre toate razele de lumină emise de o sursă, vor putea fi captate de fibră şi
transmise numai acelea pentru care unghiul de incidenţă pe pereţii miezului fibrei este superior
unghiului limită:

i > i1 (2)

Pentru razele care trec prin axa de simetrie a fibrei, şi care în urma refracţiilor şi reflexiilor
nu părăsesc planul determinat de direcţia iniţială de propagare şi axul fibrei (raze numite
meridionale), se poate calcula foarte uşor condiţia de captare la intrare. Pentru aceasta se consideră
un mediu ambiant având indicele de refracţie n0.
Aplicând legea refracţiei la suprafaţa de intrare, considerată normală la axul fibrei, se
obţine:

n0 ⋅ sin i0 = n1 ⋅ sin r0 = n1 ⋅ cos i (3)

Condiţia de reflexie totală pe pereţii fibrei este:

n2
sin i > (4)
n1

Făcând câteva calcule elementare, se poate obţine condiţia referitoare la unghiul i0, pentru
ca raza să fie captată de fibră

sin i0 <
(n 2
1 − n22 ) (5)
n0

Termenul din partea dreaptă a relaţiei anterioare se numeşte apertura numerică (A.N.) a
fibrei. Considerând o sursă de lumină cu o caracteristică de radiaţie de tip Lambert, pentru care
intensitatea radiaţiei luminoase variază cu unghiul într-un mod simplu, I= I 0 ⋅ cos r , se poate calcula
randamentul la intrarea în fibră (raportul dintre puterea captată de fibră şi întreaga putere emisă de
sursă). Pentru o sursă aflată în contact direct cu fibra, acest randament este:

( AN ) 2 daca AN ≤ 1
η= (6)
 1 daca AN > 1

Pentru studierea mai detaliată a propagării razelor luminoase prin fibrele optice este
necesară însă o abordare din punct de vedere electromagnetic. Astfel, pentru descrierea matematică
a propagării prin fibra optică este necesară rezolvarea sistemului de ecuaţii ale lui Maxwell cu
condiţiile la limită particulare fibrei optice. Prin rezolvarea acestor ecuaţii, se observă că la intrarea
unui fascicul luminos într-o fibră optică, se constată că acesta se divizează şi este posibilă apariţia
unuia sau mai multor moduri de propagare. Se defineşte şi un parametru al fibrei optice, numit
frecvenţă normalizată:

2 ⋅ π ⋅ A.N. ⋅ a
V=  (7)
λ

unde a este raza fibrei. Pentru valori ale lui V mai mici decit 2.405, în fibră va exista un singur
mod de propagare, numit mod de propagare dominant. Numărul total de moduri de vibraţie este
estimat cu relaţia:

10
 V2
N≅ (8)
2

În continuare ne vom fixa atenţia asupra parametrilor şi tipurilor de fibre optice. Dintre
proprietăţile fibrelor optice, o importanţă deosebită o prezintă atenuarea de transmisie, deoarece
aceasta determină în mare măsură distanţa maximă de lucru, distanţa între repetoarele care
generează semnalul transmis, etc.
Atenuarea de transmisie a fibrelor optice se datorează mai multor cauze, printre cele mai
importante sunt absorbţia în materialul optic prin care are loc propagarea şi împrăştierea energiei
luminoase datorită diferitelor imperfecţiuni ale fibrei. S-a constatat experimental că există anumite
regiuni ale spectrului infraroşu (λ=1.3 µm, λ=1.55 µm), unde fibra de sticlă prezintă valori foarte
mici ale atenuării, practic nule.
Măsurarea atenuării fibrelor optice este o operaţie foarte delicată, care se realizează cu
ajutorul unui aparat numit reflectometru. Principiul de funcţionare al acestuia este următorul: un
fascicul luminos este trimis printr-o fibră optică, se reflectă la capătul celălalt al fibrei şi este
vizualizat semnalul la întoarcere pe un ecran de osciloscop gradat direct cu distanţa pe orizontală, şi
atenuarea pe verticală. Impedimentul acestei metode constă în faptul că este nevoie de o lungime
mare de fibră optică pentru a ajunge la rezultate semnificative.
La propagarea impulsurilor prin fibra optica pe distanţe mari, fiecare impuls se lăţeşte, se
dispersează în timp (vezi figura 2).

Figura 2

Se ajunge astfel la situaţia în care impulsurile încep să se suprapună cu impulsurile învecinate, ceea
ce conduce la erori în interpretarea datelor de la ieşire. Aceasta lăţire a impulsurilor se datorează
proprietăţilor dispersive ale fibrei, adică faptului că vitezele de propagare ale diferitelor
componente ale impulsului nu sunt identice. Dispersia în fibrele optice are mai multe cauze. Astfel,
însuşi indicele de refracţie n al materialului optic depinde de frecvenţă. Pentru o fibră de lungime L,
lăţirea impulsului datorită dispersiei materialului are expresia:

L δλ d 2 n
τ mat = ⋅ ⋅ (9)
c λ d λ2

δλ
în care  este lărgimea spectrala relativă a sursei folosite. Acest tip de dispersie poate fi mult
λ
redus folosindu-se surse cât mai monocromatice, sau alegând lungimea de undă de cca 1.3 µm,
domeniu în care derivata a doua din expresie se anulează.
O altă cauză de dispersie este dependenţa neliniară a constantei de propagare de frecvenţă,
în mod normal neglijabilă faţă de dispersia datorită materialului.
11
 Una dintre cauzele importante de dispersie este propagarea simultană prin fibră a unui
număr oarecare de moduri de viteze diferite. Spre deosebire de efectele expuse anterior, acest efect
apare chiar dacă sursa este perfect monocromatică şi se numeşte dispersie modală. Pentru anihilarea
dispersiei modale se folosesc fibre cu indice de refracţie gradat, adică prezentând o variaţie
continuă pe direcţia razei.
Tipurile de fibre optice fabricate în prezent sunt foarte variate, urmărind satisfacerea unor
cerinţe foarte diferite. Astfel, pentru aplicaţii simple, nepretenţioase, se fabrică fibre cu indice de
refracţie constant pe domenii. Aceste fibre au, de regulă, aperturi numerice mari, asigurând o
captare mai uşoară a luminii. Fibrele cu indice gradat şi atenuare redusă sunt folosite în canalele de
transmisiune de capacitate şi distanţă medie. Fibrele monomod, cu atenuare mică şi dispersie foarte
redusă, sunt folosite la distanţe mari şi viteze foarte mari de transmisie, constituind canale de
comunicaţie de capacitate extrem de mare.

3. Prezentarea setului de laborator al firmei Hewlett-Packard

În cataloage mai sunt specificaţi şi conectorii folosiţi pentru fibra optică respectivă, şi un exemplu
concludent este dat în fig. 3

Figura 3. Tipuri de conectori utilizaţi pentru fibre optice Hewlett-Packard

Transceivere pentru transmisia semnalului prin fibra optică

Transceiverul este un element foarte important în topologia reţelelor de comunicaţii de date

bazate pe fibra optică. Ele pot fi folosite în două cazuri: fie la comutarea de pe o fibră optică pe altă
fibră optică, fie la comutarea de la fibra optică la server. În prima variantă, există o anumită distanţă

12
de spaţiere a transceiverelor, de regulă 1 km, dar poate fi şi la o distanţă mai mică în cazul unor
fibre optice de calitate mai slabă.
În cele ce urmează, vom prezenta pe scurt un transceiver produs de către firma Hewlett-
Packard, şi anume HFBR-5207, prezentat în fig. nr. 4. Caracteristicile generale ale acestuia sunt
lungime de undă de emisie- recepţie de 1,3 µm, distanţa de spaţiere recomandată este de 500 m, şi
este utilizat pentru transmisia pe o fibră multimod. Viteza cu care poate lucra acest transceiver este
de 622.08 Mbps.

Figura 4. Transceiverul pe fibră optică HFBR-5207.

Schema bloc a transceiverului este prezentată în fig. nr. 5.

Figura nr. 5. Schema bloc a transceiverului HFBR-5207

Transceiverul prezentat poate fi utilizat şi pentru o transmisie pentru o fibră monomod cu

uşoare modificări de structură, caz în care spaţierea amplificatoarelor creşte la cca 15 km.
Dioda LED are lungimea de undă λ=1.3 µm, bazată pe InGaAsP, şi este introdusă într-o
structură mecanică foarte fină astfel încât să se îmbine perfect cu fibra optică. LED-ul este
comandat de către un circuit bipolar cu intrare diferenţială în logică PEC, alimentat la +5V, care
transferă intrarea logică într-un curent care trece prin LED.
Partea de recepţie a transceiverului furnizează mai multe caracteristici incluzând un tact
integral şi circuit de recuperare de date (CDR) împreună cu un circuit opţional de generare de tact
intern.
Recepţia porneşte de la o diodă PIN pe bază de InGaAs montată împreună cu un
preamplificator bipolar transimpedanţă, urmat de amplificare, cuantizare şi detecţie de semnal
optic.
Preamplificatorul bipolar include un circuit de detecţie de semnal care furnizează un semnal
logic PECL în logică pozitivă, după detectarea unui nivel de intrare optic utilizabil. În condiţii
normale, bucla de date CDR este capabilă să achiziţioneze şi să menţină bitul fără folosirea unui
tact opţional. Aceasta se realizează prin utilizarea unei bucle PLL. Tactul recuperat (vezi fig. 6) este
folosit pentru a da ieşirea cuantizorului, care completează funcţia CDR. La bază, frontul crescător al
tactului şi cel descrescător vor apărea la mijlocul intervalului de baud.
Pentru intrări optice mai mari de -26 dBm, eroarea de bit va fi mai mică decât 1*10-10.
In figura nr. 7 este arătată o schemă tipică de aplicaţii pentru acest transceiver. Semnificaţia
intrărilor în transceiver este arătată după cum urmează:
- Ref Clk Tact opţional pentru generarea frecvenţei interne;

13
 - Lck Ref- poate fi folosit pentru a conduce performanţa receptorului atunci când semnalul
de intrare optic este întrerupt, generând un alt tact în locul celui pierdut;
- Clk-, + Tact recuperat;
- NIC pin neconectat intern;
- Veet masa;
- TD +, - Semnalul de intrare;
- SD semnal de detecţie;
- RD +, - Semnal electric de ieşire
- Vcct Sursa de alimentare a transmiterului
- Vccr Sursa de alimentare a receptorului
- Veer Masa receptorului

Figura 6. Tactul recuperat din intrarea de date

14
Figura 7. Schemă de utilizare a transceiverului

15
4. Desfăşurarea lucrării

Arhitectura generală a sistemului de transmitere a informaţiei prin fibră optică este

prezentată în figura 8.

Figura 8. Lanţul de transmitere a informaţiei

Aparatura de laborator folosită: versatester, osciloscop electronic, sursă de tensiune continuă

simplă.
Caracterizarea fibrei optice: raza miezului- 200 µm, şi indicii de refracţie n1=1.457, şi
n2=1.407. Mantaua are grosime de 230 µm.
a. Se extrage de pe platformă schema experimentală a machetei de laborator;
b. Se alimentează montajul cu o tensiune continuă V=+15 V;
c. Se cuplează versatesterul şi se generează un semnal sinusoidal cu frcvenţa de 1 kHz şi
amplitudinea de 0.5 V cu intrarea pe placa în dreptul bornelor marcate cu in+ şi ground;
d. Se cuplează F.O. astfel încât LED-ul să fie în partea de emisie şi fotodioda în partea de
recepţie;
e. Se măsoară tensiunile în punctele A-F şi se desenează formele de undă în aceste puncte;
f. Se scoate LED-ul în infraroşu şi se înlocuieşte cu LED-uri diferit colorate. Observaţi
propagarea luminii prin fibra optică, şi scrieţi observaţiile corespunzătoare.
g. Cu LED-uri diferit colorate şi fotodioda în infraroşu observaţi semnalul din receptor. Ce
puteţi spune despre sensibilitatea spectrală a LED-urilor?
h. Se focalizează spotul luminos (cu unul din LED-urile colorate) pe o foaie albă de hârtie,
pe cât posibil în condiţii de întuneric, şi determinaţi empiric apertura numerică. Comparaţi-o cu cea
calculată.

16
Întrebări şi probleme

1. Cu ce fel de fibră optică avem de-a face? Monomod sau multimod? Consideraţi o lungime
de undă de 1.3 µm.
2. Se consideră o fibră optică avind a=50µm, şi indicii de refracţie specificaţi mai sus. Se cere
să se calculeze frecvenţa prag pentru apariţia modului dominant.
3. Pentru fibra de la punctul 2, calculaţi randamentul de captură.
4. Explicaţi funcţionarea schemei de la recepţie.
5. Considerăm un tren de N=10 impulsuri cu factor de umplere 1/2 şi lăţimea impulsului de
0.4 ns. Dispersia globală este de -0.2ps/km/nm. Să se calculeze variaţia vitezei de grup a
trenului trenului după o distanţă de 100 km.

17