LUCRAREA 3

Încercarea materialelor.
Tensiunea admisibilă ( σ a ), coeficientul de siguranţă( c ), ipoteze de calcul în
aproximarea stării limită de rupere. Determinarea tensiunii de rupere a
materialelor la întindere

1. Scopul lucrării

În cadrul acestui laborator se doreşte conştientizarea şi importanţa alegerii

corecte a coeficientului de siguranţă( c ), de către viitorii proiectanţi, coeficient
necesar în stabilirea corectă a tensiunii admisibile de rezistanţă(notată σ a sau τ a ),
funcţie de tipul de solicitare. Verificare tensiunii limită de rupere( σ a sau τ a ),
tensiune corespunzătoare stării limită, stare la care materialul cedează şi astfel este de
evitat.

2. Aspecte generale

Faţă de Mecanica Teoretică, în care corpurile solide sunt considerate

rigide(fără deformaţii, indiferent de marimea forţelor exterioare), Rezistenţa
Materialelor introduce modelul solidului deformabil.
Scopul Rezistenţei Materialelor, este acela de a dimensiona (stabilirea
dimensiunilor unei piese, a secţiunii acesteia atunci când se cunosc forţele exterioare
aplicate şi caracteristicile materialului), de a verifica(se verifică dacă piesa este sigură
în contextul tehnic, atunci cand se cunoaşte dimensiunile piesei şi forţele exterioare),
şi de a face calculul capacităţii maxime de încărcare (pentru cazul în care cunoaştem
dimensiunile piesei si caracteristicile materialului) – aflarea forţelor exterioare
maxime la care pote fi supusă piesa.
Avand in vedere cele de mai sus, proiectantul, trebuie să găsească soluţii
optime privind respectarea urmatoarelor criterii, cum ar fi: criteriul de rezistenţă,
criteriul de stabilitate, de rigiditate, criteriul bunei funcţionări, criteriul economic,
criteriul ce ţine de marketingul produsului.
Cel mai important criteriu îl reprezintă criteriul de rezistenţă – in cadrul
acestuia se consideră că piesa supusă studiului este realizată corect atunci când
tensiunile efective ce apar în materialul piesei, nu depăşesc anumite valori limită,
stabilite convenţional, ţinând seama de anumite particularităţi ale solicitării şi de
caracteristici mecanice ale materialului respectiv. Rezistenţa admisibilă( σ a , τ a ),
reprezintă valoarea convenţională maximă a tensiunii care se poate admite că se
produce într-o piesă, dintr-un material, în anumite condiţii.
Acest criteriu poate fi transpus în următoarea relaţie:
σ ef ≤ σ a sau τ ef ≤ τ a

19
 Valoarea rezistenţei admisibile a unui material este , în principiu, specifică
fiecărui tip de solicitare şi se defineşte, teoretic, prin comparaţie cu stare limită de pe
curba lui caracteristică la solicitarea respectivă. Starea limită se consideră periculoasă
pentru rezistenţa materialului piesei, şi de aceea aceasta nu trebuie atinsă pe parcursul
funcţionării pisei pentru care se fac calculele de rezistenţă.
În stabilirea tensiunii limită, se adoptă un coeficient de siguranţă( c ), coeficient
adimensional, supraunitar. Coeficienţii de siguranţă utilizaţi în cazul pieselor, în mod
obişnuit are valori cuprinse între
1.3 ÷ 4 . Valoarea potrivită a coeficientului de siguranţă, pentru un anumit caz concret,
se alege, funcţie de tipul de solicitare, domeniu de utilizare al piesei, de materialul
folosit. Literatura de specialitate oferă, pentru solicitările de tip static, rezistenţele
admisibile, definite în raport cu :
σc
- limita de curgere, pentru materialele tenace σ a = ;
c
σr
- limita de rupere pentru materialele fragile σ a = ;
c
σl
- tensiunea limită( σ l ) în cazul altor tipuri de solicitări σ a = , cum ar fi
c
rezistenţa la oboseală a materialului, tensiunea critică de flambaj.

În practica inginerească, rezistenţele admisibile se impun prin tema de

proiectare, sau se determina din caracteristica materialului. Literatura de specialitate
recomanda valori ale tensiunii admisibile pentru diverse materiale astfel:
- pentru oţel OL37
Tipul de solicitarea
Material Tractiune Compresiune Încovoiere
Forfecare τ a [MPa]
σ a [MPa] σ a [MPa] σ a [MPa]
OL 37 150 150 150 90
Lemn de brad(in
7 10 - 2
lungul fibrelor)
Lemn de
brad(perpendicul 1.5 4.5
ar pe fibre)
Presiunea admisibil p a [MPa]
Teren de fundaţie p a = 0.2 ÷ 0.25

Caracteristicile mecanice şi elastice ale materialelor au o mare importanţă în

calculele inginereşti efectuate în domeniul Ingineriei Mecanice. Acestea sunt
determinate în urma unor încercări mecanice, efectuate în laborator, pe maşini
speciale. Caracteristicile se determină pe probe sau epruvete, reprezentând eşantioane
cu o anumită configuraţie geometrică, prelevate din semifabricate ale materialului
studiat. Forma şi dimensiunile acestora depind de materialul care se studiază şi de
tipul solicitării la care sunt încercate. Se pot face de asemenea şi încercări pe produse
finite (sârme, cabluri).

20
 Încercările se realizează pe maşini de încercat specializate, care înregistrează,
sub forma unor diagrame, variaţia forţei care solicita epruveta până la ruperea
acesteia. Mărimea forţelor se citeşte pe dispozitivul de înregistrare cu care este
echipată maşina de încercat, iar deformaţiile se măsoară cu ajutorul unor dispozitive
speciale numite extensometre, montate pe epruvetă.
Pe maşinile de încercat se pot efectua încercările de bază la tracţiune sau
compresiune, care sunt standardizate, respectarea standardelor fiind obligatorie.
Cu ajutorul unor dispozitive suplimentare pot fi efectuate şi încercările la
încovoiere, forfecare şi torsiune. Se pot realiza de asemenea şi încercări la solicitări
compuse, încercări a le pieselor finite.
Astfel se pot face unele observaţii:
1. Cele mai utilizate încercări mecanice sunt încercările statice (forţa creşte
relativ lent pe parcursul unei asemenea încercări, care durează câteva
minute), la temperatura mediului.
2. În cazul pieselor utilizate în condiţii deosebite (temperaturi ridicate sau
coborâte, încărcări prin şoc sau variabile, radiaţii, etc.), sunt necesare
încercări ale epruvetelor sau chiar ale pieselor în condiţii cât mai apropiate de
cele întâlnite în exploatare.

3. Tipuri de epruvete
Forma epruvetei trebuie să fie astfel aleasă, încât tensiunile să fie cât mai
uniforme în secţiunea acesteia. Forma şi dimensiunile epruvetei depind de:
- natura materialului;
- tipul semifabricatului din care se prelevează epruveta;
- încercarea la care este supusă aceasta.
Pentru încercarea la tracţiune se utilizează epruvete tip “halteră” care
reprezintă o porţiune centrală calibrată (pe această porţiune se trasează repere fine
pentru măsurarea deformaţiilor) şi două capete cu secţiunea mărită, destinate prinderii
în fălcile maşinii. Pentru o mai bună prindere uneori se utilizează epruvete cu capete
filetate.
Epruvetele pot fi:
- cilindrice, cu secţiune circulară (Fig. 1. a));
- plate, cu secţiune dreptunghiulară (Fig. 1 b)), atunci când sunt prelevate din
table.
Se utilizează în special două tipuri de epruvete:
- normale la care: l = 5 d ;
0 0
- lungi pentru care: l0 = 10 d0., uzual se alege d0 = 10 mm.

Fig. 1
21
 4. Încercarea la tracţiune

Încercarea la tracţiune este o încercare de bază, standardizată, pentru realizarea

căreia epruveta este prinsă în fălcile maşinii(bacuri) şi este încărcată cu o forţă care
creşte continuu, până la ruperea epruvetei(Fig. 2)

Fig. 2
Forţele sunt aplicate în centrul de greutate al secţiunii transversale, deci este o
solicitare de tracţiune centrică. În timpul încercării una dintre fălci este fixă, iar
cealaltă se deplasează (viteza de deplasare putând fi reglabilă).
Pentru materiale metalice ductile se constată apariţia unei gâtuiri locale a
epruvetei, cu puţin înaintea ruperii acesteia (Fig. 3). Ruperea se va produce în această
zonă.

Fig. 3
Parametrii care intervin într-o încercare la tracţiune a unei epruvete cu secţiunea
circulară sau dreptunghiulară sunt:
- forta de întindere F;
- aria A a secţiunii transversale;
- lungimea lo precizată între cele două repere marcate pe epruvetă;
- modificările acestei lungimi în cursul solicitării ∆l;
- natura materialului din care este confecţionată epruveta.
Pentru o imagine mai clara, privind alegerea corecta, a tensiunii admisibile σ a ,
tensiune necesara in calculul de rezistenţă, se evidentia urmatorul algoritm.
Vom considera o caracteristica ideala(fig. 4), diagrama σ = σ (ε ) , obţinută în urma
testării, la intindere a unui material.

22
 Fig. 4.
Pentru limitele coeficientui de siguranţă, recomandările literaturii de specialitate
sunt c = 1.3 ÷ 4 , şi astfel se obţin:
σ l
1.3 − pentru alte materiale

σ
- pentru c = 1.3 , σ a1 =  c − pentru materiale tenace , o valoare, cu 30% mai
1.3
σ r
1.3 − pentru materiale fragile

mica decat valoarea limita considerata, valoare ce reprezită un risc în
proiectare, datorită solicitărilor neprevăzute, mai mult se află în zona de
curgere a materialului.
σ l
 4 − pentru alte materiale

σ
- pentru c = 4 , σ a 2 =  c − pentru materiale tenace , această valoare reprezintă,
4
σ r
 4 − pentru materiale fragile

o valoare mult mai mică, de patru ori mai mică decat valoarea limită
considerată, dar oferă o mare siguranţă în proiectare, în exploatare, mai
mult se află în zona de elasticitate a materialului, zona preferată a
proiectanţilor
Reprezentativ, dacă vom împarţii, grafic, segmentul tensiunii limită, în patru
segmente egale, tensiunea admisibilă σ a 2 , reprezintă primul sfert(fig. 5).

Fig. 5
23
 Alegerea corectă a tensiuni admisibile, are la bază, principii de bază ale
proiectării, dar si în egală masură experienţa proiectantului cu justificările ce se
impun.

5. Modul de lucru
5.1. Pregatirea încercării
a) se alege epruveta(cilindrică sau plată) şi se fac măsuratorile(se masoară
diametru, lungime între reperele alese ……etc., se va completa tabelul Tab. 1);
b) se face desenul epruvetei cu indicarea marimilor(fig. 1);
c) se va monta epruveta in bacurile masinii de incercat, în cazul nostru, maşina
din laboratorul de rezistenţă este Universal Materials, Testing Machine 100
kN);
d) se va pune la punct lantul de masura(forţă, extensie), şi aparatura de
inregistrare utilizată.
Daca se cunoaste valoarea aproximativa a tensiunii de rupere a materialului
epruvetei, se determina forta maximă ce trebuie aplicată
Fmax = σ r . A0 [N ] , pentru materiale fragile sau Fmax = σ r . Au [N ] , pentru materiale ductile
e) se va pune în acţiune sistemul de actionare, se acţionează manual maneta ce
comanda pistonul hiraulic, pana la atigerea valorii maxime Fmax , atunci cand ar
trebui sa se rupă epruveta, se va completa Tab.2.

5.2. Prelucrarea datelor (inregistrarea datelor in tabele Tab.1, Tab.2)

Tab.1. Marimi cunoscute
Material
Coef. de siguranta σ r [N / mm 2 ] Dimensiunile secţiunii Lungimea de referinţă a
c = 1.3 ÷ 4 (din buletinul transversale initiale epruvetei
d 0 [mm] sau b x h[mm] l0 [mm] ,
(ductil
sau (se adopta) materialului), lit. de
fragil) specialitate
………………
Tab.2. Marimi calculate şi măsurate
Forta maxima
Fmax = σ r . A0 [N ] materialelor
Aria initiala a Lungimea Alungirea
finală a Lungirea epruvetei
σ a [N / mm 2 ]
secţiunii epruvetei
πd 02
epruvetei, ∆l = l − l0 [mm] ∆l
[mm ]
fragil
A= 2
Fmax = σ r . Au [N ]
după rupere ε=
4 l [mm] l0
materialelor ductile, si plastice
……………….…………… ……………

Concluzii:
Se vor prezenta cateva observatii ce se pot evidenţia pe baza datelor
inregistrate in tabelele Tab. 1, Tab. 2.

24