Un morar lasase o mostenire destul de modesta celor trei feciori ai sai: o moara

un asin si un motan. Imparteala se facu de indata. Celui mai mare i se cuvenea

moara, celui de-al doilea, asinul, iar celui mai tanar nu-i ramase decat motanul.
Mezinul nu se putea consola cu atat de putin.
- Fratii mei isi vor putea castiga cinstit bucatica de paine. Dar eu? Daca imi
mananc motanul si imi fac o caciula din blana lui, raman muritor de foame.
Motanul il auzi si-i sopti cu multa seriozitate si intelepciune:
- Nu te necaji, stapane. Da-mi un sac si porunceste sa mi se faca o pereche de
cizme, sa pot porni printre balarii, si vei vedea ca n-ai fost nedreptatit cu partea
de mostenire, asa precum ti de pare.
Cand isi vazu dorinta indeplinita, motanul isi trase cu multa barbatie cizmele si,
luandu-si sacul in spinare, se duse de-a dreptul intr-o crescatorie de iepuri. Isi
puse in sac tarate si laptuci si se intinse ca si cum ar fi mort, asteptand ca vreun
iepure tanar sa intre de buna voie in sac, ca se infrupte din ce era acolo.
Dupa cateva clipe, un iepuras se furisa in sac si motanul il ucise fara pic de mila.
Apoi , mandru de prada sa, se duse de-a dreptul la rege si ceru sa-i vorbeasca.
Fu condus chiar in apartamentul Majestatii Sale, in fata caruia facu o plecaciune
adanca si ii vorbi:
- Iata, Sire, un iepure pe care marchizul de Carabas (caci asa il numise pe
stapanul sau) m-a insarcinat sa vi-l aduc in dar din partea sa.
- Spune-i stapanului tau ca ii multumesc si ca mi-a facut o mare placere.
Altadata, motanul se ascunse in grau, tinand desaga pregatita. Cand doua
potarnichi nimerira in sac, le prinse inauntru, tragand baierele desagii. Apoi se
duse din nou la rege si le darui, cum facuse si cu iepurele. Acesta primi cu
placere cele doua potarnichi si ii multumi motanului.
Si mereu tot asa, timp de vreo doua-trei luni, motanul ii ducea regelui cate un
vanat din partea stapanului sau.
Intr-o zi, afla ca regele avea sa iasa la plimbare pe malul raului, impreuna cu fiica
sa, cea mai frumoasa fiinta din cate s-au vazut vreodata, si-i spuse stapanului
sau:
- Daca vei lua in seama sfatul meu, ti-ai gasit norocul; nu ai decat sa te scalzi in
rau, la locul pe care ti-l voi arata, si dupa aceea las' pe mine!
Baiatu facuse tocmai cum il invatase motanul, fara a-i cunoaste planurile. Im timp
ce se scalda, trecu pe acolo regele in caleasca si motanul se porni sa strige cat il
tinea gura:
- Ajutor! Ajutor! Marchizul de Carabas se ineaca!
La strigatele acestea, regele scose capul pe fereastra calestii si, recunoscandu-l
pe motanul care ii daduse de atatea ori vanat in dar, porunci garzii sa alerge
degraba in ajutorul marchizului de Carabas.
In timp ce-l scoteau pe bietul baiat din rau, motanul se apropie de caleasca si
spuse regelui:
- Banditii au furat vesmintele marchizului (afurisitul de motan le pitise sub un
bolovan).
Regele porunci servitorilor sai sa aduca in graba cele mai frumoase vesminte
pentru marchizul de Carabas.
Regele ii arata marchizului toata prietenia si, cum vesmintele cele frumoase, care
tocmai ii fusesera daruite, ii veneau de minune, printesa il gasi pe placul ei si il
indragi.
Regele dori sa faca plimbarea impreuna cu marchizul de Carabas, care se urca
in caleasca regala si continua drumul. Motanul intelese ca planurile sale aveau
sorti de izbanda.
Merse inainte, amenintand taranii intalniti pe camp:
- Oameni buni, daca nu veti spune ca pasunea pe care o cositi este a
marchizului de Carabas, va fi vai si amar de voi.
Regele intreba pe tarani a cui era pasunea cosita.
- A marchizului de Carabas, au raspuns cu totii, caci amenintarile motanului le
bagase frica in oase.
- Vad ca aveti o avere frumoasa! spuse regele marchizului de Carabas.
- Da, sire, este o faneata care aduce, an de an, roade imbelsugate, raspunse
asa-zisul marchiz.
Regele, care trecu imediat dupa aceea, vru sa stie ale cui sunt granele pe le
vede inaintea ochilor.
- Ale marchizului de Carabas, raspunsera seceratorii, si regele se bucura din
nou.
Motanul, care mergea inaintea calestii, le repeta aceleasi lucru tuturor celor
intalniti in cale, iar regele se minuna de averile nenumarate ale marchizului de
Carabas.
Ajunse, in cele din urma, in fata unui castel frumos, ce apartinea unui capcaun
care era stapanul tuturor pamanturilor pe unde trecuse regele pana atunci.
Motanul, care avusese grija sa afle cate ceva despre ce era in stare capcaunul,
ceru sa-i vorbeasca.
El ii spuse:
- Nu voiam sa trec prin apropierea castelului fara sa am cinstea sa va fac o
plecaciune.
Capcaunul il primi atat de frumos pe cat poate un capcaun.
- Mi s-a spus ca aveti darul de va preface in fel si chip de animale. Intr-un leu, de
pilda, sau intr-un elefant, vorbi motanul.
- Este foarte adevarat, raspunse brusc capcaunul, si, pentru a te convinge, ma
voi preface pe loc intr-un leu.
Motanul fu atat de inspaimantat la vederea leului, ca tremura tot. Dupa putin
timp, il vazu pe capcaun reluandu-si intruchiparea dinainte si ii destainui spaima
prin care trecuse.
- Mi s-a mai povestit, spuse motanul, ca puteti lua si infatisarea celor mai mici
animale, de exemplu va puteti preschimba in sobolan sau chiar in soarece, ceea
ce nu-mi prea vine a crede.
- Si de ce nu-ti vine a crede? intreba capcaunul. Vei vedea.
Si capcaunul se prefacu pe data intr-un soricel, care alerga pe podea. Motanul
atat astepta, se azvarli asupra lui si-l inghiti.
Intre timp, regele, zarind frumosul castel al capcaunului, dadu sa intre. Motanul
care auzise zgomotul calestii, ii sari inainte.
- Majestate, fiti binevenit in castelul marchizului de Carabas, spuse el regelui.
- Asadar, domnule marchiz, si acest castel va apartine?! exclama regele.
Mezinul oferi bratul tinerei printese, si porni in urma regelui, care urca cel dintai.
Intrara intr-o sala mare, unde gasira masa imbelsugata pentru ospatul pe care il
pregatise oaspetilor sai.
Regele, incantat de calitatile marchizului, ii spuse acestuia:
- As dori sa-mi fiti ginere, domnule marchiz.
Marchizul accepta onoarea acordata de rege si, in aceeasi zi, se casatori cu
printesa. Iar motanul, ajunse mare dregator, nu mai prindea soareci decat pentru
propria lui placere.