Tema si viziunea -Riga Crypto si lapona Enigel- Ion Barbu

Prof. C.Turcu

Eseistul Adrian Marino, în studiul Modern. Modernism. Modernitate: Orice

mişcare ideologică, artistică, literară, care, în mod spontan sau programat, se rupe de
tradiţie sau chiar o neagă, optând pentru atitudini, modalităţi de gândire şi de expresie
anticonservatoare, se situează pe direcţia modernismului.’’ Modernismul în literatura
română se defineşte în termeni specifici, având în vedere că, în istoria şi în critica
literară, acest concept se foloseşte la noi cu referire la perioada interbelică, fiind
teoretizat de Eugen Lovinescu, critic literar, conducător al revistei „Sburătorul” (1919-
1922, 1926-1927), în paginile căreia au şi fost promovate opere moderniste. În
viziunea lui Eugen Lovinescu, influenţat de filosofia francezului Gabriel Tarde, există un
„saeculum”, adică un „spirit al veacului”, definit ca „o totalitate de condiţii materiale şi
morale, configuratoare ale vieţii popoarelor europene, într-o epocă dată”. În virtutea
acestui „spirit al veacului”, există o “lege a sincronismului”, bazată pe o primă etapă a
„imitaţiei” culturilor apusene. Mai exact, Eugen Lovinescu sugera adoptarea noilor
formule artistice mai întâi prin imitaţie, deoarece „orice formă de artă apărută într-un
centru cultural dezvoltat se propagă aproape instantaneu peste toată Europa”, ulterior
sincronizarea producând „mutaţii” ale valorilor estetice, având în vedere că valorile
artistice nu sunt imuabile, iar frumosul nu se defineşte la fel pentru toate timpurile şi
spaţiile culturale. O teorie contestată de tradiţionalisti, la vremea respectivă.

Preocupaţi să confere poeziei conştiinţa de sine, moderniştii contestă atât definiţia

clasică a liricului, potrivit căreia poezia este un limbaj mai înalt faţă de cel comun, dar a
cărui logică nu diferă în mod substanţial de a acestuia, cât şi pe cea dată de romantici,
pentru care lirica este un gen al sentimentelor. Este abolită doctrina imitativă, clasică, şi
cea expresivă, romantică, în favoarea uneia imaginative, care afirmă specificitatea
absolută a limbajului poetic, intraductibilitatea lui în limbaj comun, separarea decisă a
logicii poeziei de cea a prozei, orientarea interesului spre spaţii aflate dincolo de lumea
reală. „Poezia modernă este- după cum afirma criticul literar Nicolae Manolescu- în
continuarea simbolismului, o poezie care a luat conştiinţă de sine şi se face pe sine…
Istoria reală a poeziei este totdeauna istoria conştiinţei ei”

N.Manolescu,, Poetul modern se scutură de tradiție ca de o povară inutilă. Vrea să facă

altceva decât înaintașii’’

Unul dintre cei mai originali poeţi modernişti este Ion Barbu- poet dublat de
matematician, a cărui operă literară reuneşte trei etape: parnasiană, baladic-orientală şi
ermetică. Poemul,, Riga Crypto şi lapona Enigel’’ a fost publicat în vol. Joc secund şi
face parte din etapa baladic-orientală. Potrivit notaţiilor autorului, textul aparţine speciei
baladei, însă având în vedere complexitatea textului, ambiguizarea sensurilor în spirit
modernist, se poate afirma că Riga Crypto şi lapona Enigel este un poem alegoric.
Tematica ilustrează imposibilitatea iubirii văzută ca o cale de acces spre înţelegerea
sensurilor lumii, neputinţa depăşirii propriei condiţii.(condiția omului de geniu)
Titlul creioneaza un orizont de aşteptare prefigurând imaginea unui cuplu
asemenea celui din celebra poveste de dragoste Romeo şi Julieta. În plus, aici este atrasă
atenţia asupra statutului social al primului personaj (riga-rege) şi asupra originii celuilalt
(lapona- locuitoare a Laponiei). Numele Crypto face trimitere la caracterul ascuns al
regelui, dar şi la natura sa vegetală, la specia de ciuperci a criptogramelor. Enigel provine
din englezescul angel (înger), subliniindu-se astfel puritatea, inocenţa personajului
feminin.
Textul este structurat pe două părţi reunite după tehnica povestirii în ramă (a povestirii în
povestire), ambele înfăţişând câte o nuntă: una lumească (posibilă), alta fantastică
(imposibilă). Partea întâi, considerată ramă a povestirii, are şi rolul de incipit şi sugerează
câteva detalii spaţio-temporale, substantivul ,,menestrel’’ făcând trimitere la un Ev Mediu
european. Este creionată o atmosferă lumească, de nuntă, momentul surprins fiind cel al
spartului nunţii, în cămară, când îndemnat de nuntaşi, menestrelul zice despre o poveste
de dragoste tristă, dintre lapona Enigel şi Crypto, regele ciupearcă.
În a doua parte, este prezentat regatul craiului Crypto, o lume ascunsă, un ţinut al
întunericului, simbolizând lipsa cunoaşterii. Este surprins, de asemenea, portretul regelui,
o fire ciudată, închisă, un neînţeles, ocărât de supuşi că nu aduce nimic frumos pe lume,
că nu îşi împlineşte menirea: Şi răi ghioci şi toporaşi /Din gropi ieşeau, să-l ocărască, /
Sterp îl făceau, şi nărăvaş, /Că nu voia să înflorească. În continuare, este conturat
portretul laponei, care se remarcă prin gingăşie, puritate Laponă mică, liniştită/ Cu piei,
pe nume Enigel. Tânăra Enigel vine din ţinuturile arctice, geroase şi se îndreaptă spre
sud, în căutare de soare şi lumină – simbol al cunoaşterii. În drumul său, ea poposeşte la
Crypto, mirele poienii, ca să se odihnească şi să-şi adape renii. Întâlnirea celor două fiinţe
care provin din lumi diferite, dialogul lor, povestea de dragoste au loc în vis, spaţiu oniric
ce aminteşte de Luceafărul eminescian, de aceea textul semnat de Ion Barbu a fost
considerat un Luceafăr întors. Astfel, există un paralelism al celor două poeme,
protagoniştii care aparţin unor lumi inferioare aspirând să-şi depăşească statutul, condiţia.
Însă dacă în Luceafărul eminescian principiul feminin era cel inferior, încercând să
acceadă către planul cosmic al luceafărului, în Riga Crypto şi lapona Enigel regele
ciupearcă este cel care vrea să-şi depăşească statutul aspirând la iubirea pentru o fiinţă
umană. Ca şi în poemul eminescian, dialogul regelui cu lapona presupune o serie de
chemări şi de refuzuri. Prima dată, regele îi oferă fetei fragi, simbol al iubirii, fruct analog
mărului edenic, pentru a o determina să-i rămână alături, însă este refuzat: Enigel, Enigel,
/ Ţi-am adus dulceaţă, iacă/ Uite fragi, ţie dragi/ Ia-i şi toarnă-i în puiacă.
A doua oară, Crypto îşi oferă întreaga fiinţă,, Dacă pleci să culegi,/ Începi, rogu-
te, cu mine, iar în final, întreaga sa împărăţie, somnul fraged şi răcoarea. Există o
anumită gradaţie în refuzul fetei: la început, verbul la indicativ mă duc sugerează
hotărârea de a-şi urma calea; a doua oară, condiţional-optativul te-aş culege exprimă
nehotărârea acesteia, iar în final, sintagma ca o lamă de blestem sugerează suferinţa
tinerei care înţelege că nu poate rămâne alături de rege.
Pentru Enigel, somnul fraged şi răcoarea definesc biologicul, materia aflate în
opoziţie cu soarele-nţelept, simbol al devenirii spirituale – astfel poemul poate fi
interpretat ca o alegorie a raportului spirit-materie. Încercând a-şi depăşi condiţia prin
iubire, riga intră în spaţiul ucigător al soarelui şi înnebuneşte, devine o ciupercă
otrăvitoare, însoţindu-se cu măselariţa mireasă, o fiinţă din propria lume.
Personajele poemului alegoric sunt prezentate în antiteză, pentru că reprezintă două lumi
opuse. Cea care trăieşte adevărata dramă este Enigel prin zbuciumul sufletesc, prin
tentaţiile pe care le încearcă, dar cărora le rezistă urmându-şi chemarea.
Textul respectă canoanele prozodiei clasice prin unitatea de ritm, rimă şi măsură care îi
conferă o muzicalitate aparte.
În concluzie, Riga Crypto şi lapona Enigel este una dintre cele mai reuşite balade
alegorice barbiene, impresionând prin fondul de idei, dar şi prin originalitatea limbajului.