Sunteți pe pagina 1din 11

CURSUL XII

DREPTUL SECURITĂŢII SOCIALE, RAMURĂ DISTINCTĂ A SISTEMULUI DE


DREPT ROMÂN

1. Noţiunea de securitate socială


În limba latină cuvântul securitas-atis însemna faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentiment
de încredere şi de linişte pe care îl dă cuiva absenţa unui pericol, protecţie, apărare 1.
Potrivit Biroului Internaţional al Muncii2 noţiunea de securitate socială este definită ca fiind
protecţia pe care societatea o acordă membrilor săi printr-un ansamblu de dispoziţii publice contra mizeriei
economice şi sociale care îi ameninţă în caz de pierdere sau reducere importantă a câştigurilor datorate
bolii, maternităţii, accidentului de muncă, şomajului, invalidităţii, bătrâneţii sau decesului, precum şi
acordarea de îngrijiri medicale şi alocaţii familiilor cu copii.
În ceea ce priveşte securitatea socială, aceasta începe cu îngrijirile parentale şi se prelungeşte după
moarte (cazul pensiei de urmaş). Idealul este ca fiecare membru al colectivităţii să fie protejat în caz de
nevoie prin acest ansamblu de dispoziţii publice 3. Securitatea socială este garanţia ce se acordă fiecărei
persoane ca în orice împrejurare să dispună de mijloacele necesare pentru asigurarea propriei subzistenţe,
precum şi pe cea a familiei sale în condiţii decente 4. Securitatea socială constă în contracararea
consecinţelor unor evenimente diverse, calificate în genere ca riscuri sociale.5
Potrivit prevederilor Codului european de securitate socială al Consiliului Europei, adoptat la
Strasbourg la 16 aprilie 19646, conceptul de securitate socială cuprinde atât asigurările sociale cât şi
asistenţa socială7.
Dreptul la securitate socială este consacrat şi în art. 22 din Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului, potrivit căruia Orice persoană, în calitate de membru al societăţii, are dreptul la securitate
socială.
Un moment aparte în evoluţia legislaţiei internaţionale a securităţii sociale îl constituie adoptarea
de către Organizaţia Internaţională a Muncii a Convenţiei nr. 102/1952 8, care a prevăzut ca prim obiectiv
crearea unui nivel minim de securitate socială în toate statele lumii, indiferent de dezvoltarea economică.
Prin această Convenţie se definesc cele nouă direcţii de securitate socială, prin care se au în vedere
şi eventualele situaţii care împiedică salariaţii să-şi subvenţioneze necesităţile familiale sau care-i obligă să
facă cheltuieli suplimentare, cum ar fi: îngrijiri medicale, incapacitate de muncă pentru cauză de boală,

1
Ion Coteanu, Luiza Seche, Mircea Seche, coordonatori, Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a II - a
Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 969.
2
Bureau International de Travail La sécurité sociale, Genève, 1995, p.3-4.
3
Jean Jacques Dupeyroux, Droit de la sécurité sociale, 12e édition, Dalloz, Paris, 1993, p. 4.
4
Jean Jacques Dupeyroux, Michel Borgetto, Robert Lafore, Roland Ruellan, Droit de la sécurité sociale, 14e par
Roland Reullan, 2001, Dalloz, Paris, p. 2; Alexandru Ţiclea, Dreptul securităţii sociale, curs universitar, ediţia a III-
a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p.5 şi urm; Ioan Ciochină-Barbu, Dreptul
securităţii sociale, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Junimea Iaşi, 2007, p.5 şi urm.; Ioan Ciochină-Barbu,
Dreptul securităţii sociale.Curs universitar, Editura PIM ,Iași 2013, p.1.
5
Maryse Badel, Droit de la sécurité sociale, Ellipses Édition marcheting,S.A.,Paris, 2007, p. 8.
6
Ratificat prin Legea nr. 116/2009, publicată în Monitorul Oficial nr.331 din 19 mai 2009, rectificată, (Monitorul
Oficial nr.392 din 10 iunie 2009).
7
Siegfriend Günter Nagel, Reflections a propos du „Concept de sécurité sociale“ en relation avec les travaux du
Conseil L’Europe“ en matière de sécurité sociale, în ,,Seminaire international du droit comparé du travail, de relations
professionelles et de la sécurité sociale’’, Szeged, 1995, p. 148 şi următ.
8
Privind normele minime de securitate socială, adoptată la Geneva la 28 iunie 1952 în cadrul Conferinţei Generale a
Organizaţiei Internaţionale a Muncii, ratificată de România prin Legea nr. 115/2009, publicată în Monitorul Oficial nr.
325 din 15 mai 2009.

1
şomaj, de bătrâneţe, accident de muncă sau boală profesională, întreţinerea copiilor, maternitate,
invaliditate, decesul susţinătorilor de familie9.
2. Riscurile sociale
Riscurile sociale sunt consecinţele ce apar ca urmare a producerii unor evenimente în viaţa
omului.
Potrivit prevederilor Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 102/1952, aceste
evenimente pot fi boala, maternitatea, invaliditatea, bătrâneţea, accidentul de muncă şi boala profesională,
decesul, şomajul, obligaţiile familiale.
În legislaţia recentă din ţara noastră s-a ţinut cont de reglementările Convenţiei nr. 102/1952,
făcându-se referire directă la aceste acte normative.
Din interpretarea prevederilor art. 2 şi 5 pct. VI şi VII din Legea nr. 76/2002 10 privind sistemul
asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă rezultă că indemnizaţia de şomaj reprezintă
o compensaţie parţială a veniturilor asiguratului ca urmare a pierderii locului de muncă sau a veniturilor
absolvenţilor de învăţământ şi militarilor care au efectuat stagiul militar şi care nu s-au putut încadra în
muncă. (subl. ns.)
Din prezentarea modului de reglementare a acestui risc social în legislaţia noastră actuală şi aşa
cum s-a statuat şi în literatura de specialitate 11, aceste evenimente pot fi clasificate în riscuri fizice şi riscuri
economice.
Riscurile fizice pot fi acelea care apar când forţa de muncă este alterată, redusă sau pierdută
definitiv (evenimente de natură profesională cauzate de un accident de muncă, contactarea unei boli
profesionale sau de natură extraprofesională cum ar fi situaţiile de maternitate, invaliditate, bătrâneţe,
deces, stare de văduvie etc.)
Riscurile economice sunt cele generate de fluctuaţiile pieţei forţei de muncă, cum este cazul
şomerilor.
În aceleaşi categorii de riscuri economice pot fi incluse şi situaţiile determinate de reducerea nivelului de
trai şi creşterea unor cheltuieli privind procurarea de medicamente, majorarea chiriilor, a costurilor unor
servicii publice, întreţinerea unor membri ai familiei aflaţi în nevoie când se impune luarea de măsuri
pentru garantarea unei minime securităţi economice a persoanelor afectate de asemenea riscuri.
Revenind pe continentul european trebuie precizat că astfel de preocupări privind securitatea
socială se regăsesc şi în activitatea Consiliului Europei şi a Uniunii Europene.
De exemplu, Carta Socială Europeană 12 (1961), Codul european de securitate socială 13 (1964) şi
Convenţia europeană de securitate socială (1973) sunt documente adoptate de Consiliul Europei.
În 1989 Uniunea Europeană a elaborat Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale
muncitorilor care, în art. 10 dispune că orice muncitor al comunităţii are dreptul la o protecţie socială
adecvată şi la prestaţii de securitate socială la un nivel suficient.
Începând cu data de 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, legislaţia
comunitară a devenit direct aplicabilă şi ţării noastre.
Astfel, Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea
regimurilor de securitate socială salariaţilor, persoanelor care desfăşoară activităţi independente şi
membrilor familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii 14 şi Regulamentul (CEE) nr.
574/1972 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 15 a realizat o
codificare a regimului de securitate socială referitoare la cetăţenii Uniunii. În anul 2004 Parlamentul
European şi Consiliul au adoptat Regulamentul nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate

9
Albrecht Otting, Les normes internationale du travail, ossature de la sécurité sociale, în Revue international de
Travail nr. 2/1993, p. 186-187.
10
Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor de şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în
Monitorul Oficial nr. 103 din 6 februarie 2002, modificată şi completată ulterior.
11
Sanda Ghimpu, Alexandru Ţiclea, Constantin Tufan, op. cit., pp. 7-8. Alexandru Ţiclea, Dreptul securităţii
sociale. Curs universitar, Editura Universul Juridic,2011, p.5 şi urm.; Ioan Ciochină-Barbu – op. cit.,2007, p. 8; Ioan
Ciochină-Barbu – op. cit.,2013, p. 3..
12
Ratificată de România prin Legea nr. 74/1999, publicată în Monitorul Oficial nr. 193 din 4 mai 1999.
13
Ratificată de România prin Legea nr.116/2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 331 din 19 mai 2009.
14
Publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 149 din 5 iulie 1971.
15
Publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 74/27 martie 1972.

2
socială16 care prin art. 90 a abrogat Regulamentul (CEE) nr.1048/71, iar în anul 2009 aceleași instituţii au
adoptat Regulamentul nr. 987/2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului
nr.883/200417, care abrogă Regulamentul (CEE) nr.574/1972.
Trebuie remarcat faptul că şi în literatura juridică românească au existat preocupări în acest
domeniu al asigurărilor sociale şi al asistenţei sociale, dar referiri concrete la termenul de securitate socială
au fost făcute mai recent.18
În anii de după 1990 tot mai mulţi doctrinari români 19 au îmbrăţişat şi au susţinut ideea existenţei
unui drept al securităţii sociale ca ramură distinctă de drept, idee la care se raliază şi autorul acestei lucrări.
3. Definiţia ramurii dreptului securităţii sociale
După cum este cunoscut deja, securitatea socială (solidaritatea socială, după unii autori) a devenit
un fenomen de masă. Acest lucru este dovedit de numărul tot mai mare de persoane care au nevoie de
siguranţă socială pentru a duce un mod de viaţă decent în condiţiile în care legile activităţii sociale au fost
înlocuite cu cele ale economiei pieţei libere.
Toate problemele cu caracter social pe care le ridică aceste categorii de persoane au reglementări
juridice proprii, distincte de cele privind relaţiile sociale ce apar se dezvoltă şi încetează în cadrul
raporturilor juridice de muncă.
Este adevărat că aceste relaţii sociale sunt derivate din relaţiile de muncă, dar prin întinderea lor,
prin complexitatea lor dar, mai ales, prin autonomia lor, prin independenţa acestora, putem afirma, cu toată
certitudinea, că au apărut raporturi juridice noi, şi anume raporturi juridice de securitate socială care sunt
reglementate de o nouă ramură de drept, aceea a dreptului securităţii sociale.
Cu timpul, dreptul securităţii sociale, ca orice ramură distinctă de drept, şi-a format un obiect de
studiu propriu, are metode specifice, principii proprii care le guvernează aplicarea la relaţiile specifice ale
raporturilor juridice de securitate socială.
Întocmai precum dreptul muncii s-a desprins din disciplina mamă - dreptul civil, dreptul securităţii
sociale s-a desprins, la rândul său, din dreptul muncii pentru a deveni o disciplină autonomă, o nouă ramură
de drept.20
În prezent, însă, dispoziţiile legale din domeniul securităţii sociale au evoluat către dobândirea
unei specificităţi proprii care le conferă individualitatea necesară constituirii într-o ramură distinctă de sine
stătătoare.”21
În susţinerea afirmaţiilor de mai sus aducem ca argument convingător prevederile Legii nr.
263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice22.
Astfel, la art. 6 alin. 2 din acest act normativ se precizează că „Se pot asigura în sistemul public de
pensii, pe baza de contract de asigurare socială, în condiţiile prezentei legi, avocaţii, personalul clerical şi
cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege, neintegrate în sistemul public, precum şi orice
persoană care doreşte să se asigure, respectiv să îşi completeze venitul asigurat.“
După cum se poate vedea, acest mod de a beneficia de sistemul public de pensii nu izvorăşte dintr-
un raport de muncă bazat pe contractul individual de muncă, ci acest drept are ca sorginte un contract de
asigurare de o natură specială.

16
Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 166/2004, p. 1-123.
17
Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 284/1/ 30 octombrie 2009.
18
A se vedea Sanda Ghimpu, Ion Traian Ştefănescu, Şerban Beligrădeanu, Gheorghe Mohanu, Dreptul muncii.
Tratat, vol. III, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 271.
19
A se vedea Gheorghe Brehoi, Dreptul securităţii sociale, ramură distinctă de drept, în Dreptul nr. 7/1994, p. 17-20;
Alexandru Athanasiu, Dreptul securităţii sociale, Editura Actami, Bucureşti, 1995; Sanda Ghimpu, Alexandru
Ţiclea, Constantin Tufan, Dreptul securităţii sociale., Editura All Beck, Bucureşti, 1998; Alexandru Ţiclea,
Constantin Tufan, Dreptul securităţii sociale, Editura Global Lex, Bucureşti, 2003; Alexandru Ţiclea, Dreptul
securităţii sociale, curs universitar, ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p.10;
Ioan Ciochină-Barbu – Dreptul securităţii sociale. Specializarea administraţie publică, Editura Junimea, Iaşi, 2006;
Ioan Ciochină-Barbu, Dreptul securităţii sociale, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Junimea Iaşi, 2007, p.7 şi
urm. Ioan Ciochină-Barbu,, op. cit. 2013, p.8 și urm.
20
Sanda Ghimpu, Ion Traian Ştefănescu, Şerban Beligrădeanu, op. cit., p. 279, Alexandru Ţiclea, Dreptul securităţii sociale,
curs universitar, ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p.15 şi urm. 
21
Gheorghe Brehoi, op. cit., p. 17; Sanda Ghimpu, Alexandru Ţiclea, Constantin Tufan, op. cit., p. 8.
22
Publicată în Monitorul Oficial nr. 852 din 20 decembrie 2010, modificată ulterior, inclusiv prin Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr.1/2013 (publicată în Monitorul Oficial nr. 53 din 23 ianuarie 2013).

3
Analiza atentă a principiilor care stau la baza acestei noi ramuri de drept - dreptul securităţii
sociale, a metodei de studiu şi, mai ales, al obiectului acesteia, natura relaţiilor sociale reglementate, ne
conduc la concluzia că dreptul securităţii sociale ca ramură de drept aparţine, fără putinţă de tăgadă,
dreptului public.
„Într-adevăr, dreptul securităţii sociale este dominat de interesul general, iar raporturile juridice
reglementate prevalează voinţa statului, a colectivităţii publice şi nu cea a persoanelor particulare.
Subiectele unui asemenea raport nu sunt egale, ci unul dintre ele, reprezentând statul, îşi impune voinţa
juridică asupra celuilalt. De altfel, sistemele de securitate socială sunt concepute să funcţioneze ca servicii
publice pentru îndeplinirea unor misiuni în folosul societăţii.“ 23
Ideile ce se desprind din cele prezentate mai sus sunt concretizate în recente acte normative care
reglementează trei mari segmente din securitatea socială şi anume: Legea nr. 263/2010 privind sistemul
unitar de pensii publice24, Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea
ocupării forţei de muncă25 şi Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, titlul VIII privind
asigurările sociale de sănătate26.
Pornind de la cele prezentate mai sus, având în vedere riscurile sociale care sunt reglementate prin
actele normative citate, scopurile securităţii sociale proclamate în actele normative ce reglementează
instituţiile juridice specifice acestei ramuri de drept, apreciem că o definiţie cât mai completă a dreptului
securităţii sociale este cea formulată deja în literatura de specialitate de reputaţi jurişti 27, şi pe care şi-o
însuşeşte în totalitate şi autorul acestei lucrări, şi anume: dreptul securităţii sociale este acea ramură
autonomă de drept aparţinând dreptului public, alcătuită din ansamblul normelor juridice care
reglementează atât relaţiile de asigurări sociale, cât şi pe cele de asistenţă socială.
4. Obiectul dreptului securităţii sociale
Plecând de la definiţia dată dreptului securităţii sociale se poate constata cu uşurinţă că această
ramură de drept, acest ansamblu de norme juridice urmăresc reglementarea relaţiilor ce se stabilesc în
cadrul asigurărilor sociale şi cele de asistenţă socială.
Raporturile juridice de asigurări sociale sunt definite în literatura de specialitate 28 ca fiind acele
relaţii sociale în cadrul cărora se realizează asigurarea materială de bătrâneţe, boală sau accident a
persoanelor care sunt subiecţi într-un raport juridic de muncă, a membrilor de familie sau a altor persoane
prevăzute de lege.
Într-o altă definiţie29 se afirmă că prin raporturile de asigurări sociale se au în vedere relaţiile
juridice care se nasc, se modifică şi se sting în legătură cu acoperirea unor riscuri sociale ca atare
determinate de lege.
Noţiunea de asigurări sociale mai cuprinde şi normele juridice privitoare la recuperarea socială şi
profesională a persoanelor care, fiind încadrate în muncă,datorită unor accidente, boli profesionale sau altor
boli care produc invaliditate, nu mai pot lucra în munca sau profesia lor.

23
Alexandru Athanasiu, op. cit., p. 25; Sanda Ghimpu, Alexandru Ţiclea, Constantin Tufan, op. cit., p. 9; Alexandru
Ţiclea, Dreptul securităţii sociale, curs universitar, ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2011, p.15 şi urm.; Ioan Ciochină-Barbu – op. cit., 2007,p. 10.; Ioan Ciochină-Barbu – op. cit., 2013,p. 10.
24
Publicată în Monitorul Oficial nr. 852 din 20 decembrie 2010, modificată succesiv, inclusiv prin Legea nr. 155/2016,
publicată în Monitorul Oficial nr.545 din 20 iulie 2016
25
Publicată în Monitorul Oficial nr.103 din 6 februarie 2002, modificată succesiv, inclusiv prin Legea nr.
192015, publicată în Monitorul Oficial nr.504 din 8 iulie 2015.
26
Publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 20 aprilie 2006, republicată în Monitorul Oficial nr. 652 din 28 august
2015, modificată prin Ordonanața de urgență a Guvernului nr.36/2013, publicată în Monitorul Oficial nr.489 din 30
iunie 2016.
27
Alexandru Athanasiu, op. cit., p. 24; Sanda Ghimpu, Alexandru Ţiclea, Constantin Tufan, op. cit., p. 10;
Alexandru Ţiclea, Dreptul securităţii sociale, curs universitar, ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2011, p.17 şi urm.; Ioan Ciochină-Barbu – op.cit., p. 1.
28
Sanda Ghimpu, Ion Traian Ştefănescu, Şerban Beligrădeanu, Gheorghe Mohanu, op. cit., p. 269.
29
Alexandru Athanasiu, Dreptul securităţii sociale, Editura Actami, Bucureşti, 1995, p. 29.

4
De asemenea, în asigurările sociale sunt cuprinse şi reglementările privind asigurările sociale de
sănătate, cele referitoare la măsurile pe care angajatorii trebuie să la ia pentru calificarea şi încadrarea în
muncă a persoanelor cu handicap30 sau cele referitoare la asigurările de şomaj 31.
Specifice raporturilor de asigurări sociale sunt următoarele caracteristici:
- cea mai mare parte a acestor raporturi juridice izvorăşte din lege (ex lege);
Am afirmat mai sus că cea mai mare parte a acestor raporturi izvorăşte din lege pentru că de
exemplu, în sistemul unitar de pensii publice se pot asigura şi alte persoane care nu se regăsesc în situaţiile
prevăzute de lege, dacă încheie un contract de asigurare în condiţiile prevăzute de Legea nr. 263/2010 (art.
6 alin. 2). Deci, în acest caz, izvorul raportului juridic de asigurare este contractul de asigurare şi nu legea,
contract pe care persoanele în cauză pot opta să-l încheie sau nu, în funcţie de preferinţa lor;
- cât priveşte subiectele acestui raport juridic, acestea sunt asiguraţii (categoriile de persoane
expres prevăzute de lege cât şi alte persoane care nu se regăsesc în situaţiile prevăzute de lege dar care au
încheiat un contract de asigurare în condiţiile legii), pe de o parte, şi instituţiile de asigurări prin
organismele competente, pe de altă parte.
- conţinutul raporturilor de asigurări este alcătuit din drepturile asiguraţilor la indemnizaţiile de
asigurări sociale şi obligaţiile instituţiilor de asigurări de a le plăti şi din obligaţia asiguraţilor de a plăti şi
vira contribuţiile de asigurări sociale corelative cu drepturile instituţiilor de asigurare de a pretinde şi primi
plata acestor contribuţii;
- conţinutul raportului de asigurare este unul prestabilit de lege;
- obiectul raporturilor juridice de asigurări îl constituie furnizarea unor prestaţii ce reprezintă
venituri de înlocuire a câştigului salarial sau alte forme de venit profesional.
Raporturile de asigurări sociale privesc:
- pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale;
- asigurările sociale de sănătate;
- asigurările pentru accidente de muncă şi boli profesionale;
- asigurările pentru şomaj.
Raporturile juridice de asistenţă socială au o vocaţie universală şi sunt izvorâte din nevoia
socială.
De remarcat faptul că prin Legea nr. 292/211 32 la nivelul întregii ţări s-a dispus organizarea
Sistemului naţional de asistenţă socială care prin art. 2 alin. (1) din acest act normativ a fost definit ca fiind
un ansamblu de instituţii şi măsuri prin care statul, prin autorităţile administrative publice centrale şi
locale colectivitatea locală şi societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea
efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluziunea
socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităţilor.
Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 292/2011 Sistemul naţional de asistenţă socială intervine
subsidiar sau, după caz, complementar sistemelor de asigurări sociale şi se compune din sistemul de
beneficii de asistenţă socială33 şi sistemul de servicii sociale.34
„Specific asistenţei sociale îi este principiul solidarităţii sociale35, conform căruia întreaga comunitate
participă la sprijinirea persoanelor vulnerabile care necesită suport şi măsuri de protecţie socială pentru

30
Art. 148 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicat.; Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi
promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (republicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 3 ianuarie 2008), modificată
ulterior, inclusiv prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2016 (publicată în Monitorul Oficial nr. 490 din 30
iunie 2016).
31
Publicată în Monitorul Oficial nr.103 din 6 februarie 2002, modificată succesiv, inclusiv prin Legea nr.
19/2015, publicată în Monitorul Oficial nr.504 din 8 iulie 2015.
32
Privind asistenţa socială, publicată în Monitorul Oficial nr. 905 din 20 decembrie 2011, modificată prin Ordonan ța
Guvernului nr.31/2015, publicată în Monitorul Oficial 651 din 27 august 2016, aprobată prin Legea nr.82/2016,
publicată în Monitorul Oficial nr.341 din 4 mai 2016.
33
Potrivit art. 6 lit. c) din Legea nr.292/2011, Beneficiile de asistenţă socială sunt măsuri de redistribuire
financiară/materială destinate persoanelor sau familiilor care întrunesc condiţiile de eligibilitate prevăzute de lege.
34
Potrivit art. 6 lit. ii) din Legea nr.292/2011 Serviciile comunitare sunt serviciile sociale organizate într-o unitate
administrativ-teritorială organizată la nivel de comună, oraş, municipiu şi privesc serviciile acordate la domiciliu şi în
centre de zi, precum şi serviciile rezidenţiale adresate exclusiv cetăţenilor din unitatea administrativ-teritorială
respectivă; sunt similare cu serviciile sociale acordate în comunitate.
35
Art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.292/2011.

5
depăşirea sau limitarea unor situaţii de dificultate, în scopul asigurării incluziunii sociale a acestei categorii
de populaţie.
Caracteristicile36 principale ale raporturilor juridice de asistenţă socială sunt:
- reglementarea exclusivă a lor prin lege;
- de regulă subiectele acestor raporturi sunt persoanele fizice aflate în situaţii defavorizate precum
şi instituţiile şi serviciile publice specializate ale statului;
- conţinutul acestor raporturi este format din dreptul persoanelor aflate în situaţii defavorizate de a
primi prestaţiile în bani sau în natură şi obligaţiile serviciilor publice specializate de a le acorda;
- prestaţiile au un cuantum fix, dar la stabilirea căruia s-a avut în vedere satisfacerea, în condiţii
minime, a nevoii sociale sau a situaţiei defavorizate în care se află titularul dreptului de asistenţă socială.
5.Principiile dreptului securităţii sociale
Noţiunea de principiu derivă din termenul latinesc principium şi este definită ca fiind un element
fundamental, idee, lege de bază pe care se întemeiază o teorie ştiinţifică, un sistem politic, juridic, o normă
de conduită etc. sau ca element primordial, cauză primară sau punct de plecare a ceva. 37
În literatura juridică38 s-au formulat mai multe definiţii în acest sens a noţiunii de principii de
drept, autorul prezentei lucrări aderând la cea prezentată mai jos:
Principiile de drept sunt reprezentate de acele idei generale, postulate călăuzitoare sau precepte
directoare care orientează elaborarea şi aplicarea normelor juridice într-o ramură de drept sau la nivelul
întregului sistem de drept. Ele au forţa şi semnificaţia unor norme superioare, generale, ce pot fi formulate
în textele actelor normative, de regulă în legea fundamentală sau, dacă nu sunt formulate expres, sunt
deduse în lumina valorilor promovate de societate.
Întocmai ca şi în celelalte ramuri de drept şi în cadrul ramurii de drept al securităţii sociale se
disting două categorii mari de principii: – o categorie este formată din principii generale, comune tuturor
normelor de drept care constituie sistemul nostru de drept şi o a doua – este alcătuită din principii specifice
ramurii dreptului securităţii sociale.
Principiile generale39 se referă la:
- principiul asigurării bazelor legale de funcţionare a statului;
- principiul libertăţii
- principiul egalităţii;
- principiul responsabilităţii;
- principiul echităţii şi justiţiei.
Cele mai importante principii specifice40 ale dreptului securităţii sociale sunt:
- principiul egalităţii;
- principiul universalităţii:
- principiul asigurării obligatorii;
- principiul finanţării de la bugetul statului a prestaţiilor necontributive;
- principiul indexării şi compensării cuantumului prestaţiilor.
a) Principiul egalităţii presupune asigurarea tuturor participanţilor la sistemul public, contribuabili
şi beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege.
Este neîndoios faptul că acest principiu decurge din cel al egalităţii prevăzut în art. 16 alin. (1) şi
(2) şi art. 4 alin. (2) din Constituţie.41
Potrivit acestor prevederi, toţi cetăţenii români fără deosebire de rasă, de religie, de sex, de opinie,
de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără
privilegii şi fără discriminări.

36
Alexandru Athanasiu, Dreptul securităţii sociale, Editura Actami, Bucureşti, 1995, p. 29-30.
37
Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Univers enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 850.
38
Ion Craiovanu, Teoria generală a dreptului, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p. 327.
39
Nicolae Popa, op.cit.2005, pp. 120-130.
40
Alexandru Ţiclea, Dreptul securităţii sociale, curs universitar, ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2011, p.21 şi urm.;
41
Adoptată în şedinţa Adunării Constituante la 21 noiembrie 1991, publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 21
noiembrie 1991 şi a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin Referendumul naţional din 8.12.1991. A fost revizuită
prin Legea nr. 429/2003, aprobată prin Referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003. A fost republicată în
Monitorul Oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003.

6
Egalitatea priveşte toate drepturile indiferent de domeniul de activitate şi de actul normativ care le
consacră afirmă unii autori42, iar alţii43 susţin că acest principiu presupune, pe de o parte, obligaţia
autorităţilor publice de a trata în mod egal pe toţi cetăţenii în domeniul securităţii sociale, iar, pe de altă
parte, nimeni nu poate pretinde mai multe drepturi de protecţie (inclusiv într-un alt cuantum) decât este
îndreptăţit, invocând, de exemplu, apartenenţa politică.
La nivelul Uniunii Europene acest principiu este reglementat prin Directiva Consiliului nr.
86/378/CEE din 24 iulie 1986 privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în
regimurile profesionale de securitate socială44.
În ţara noastră, măsurile pentru aplicarea acestui principiu sunt reglementate prin Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 67/2007 privind egalitatea de tratament în cadrul schemelor profesionale de
securitate socială45 care transpune Directiva Consiliului nr. 86/378/CEE.
Orice persoană care se consideră vătămată ca urmare a neaplicării prevederilor legale are dreptul
de a se adresa instanţelor judecătoreşti competente, direct sau după sesizarea autorităţilor abilitate cu
aplicarea şi controlul aplicării legislaţiei privind egalitatea de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi.
 b)Principiul universalităţii
Ideea de securitate socială se întemeiază pe ideea că protecţia socială este expresia unei solidarităţi
a colectivităţii în ansamblul său46, deci protecţia socială trebuie să fie universală, astfel încât de aceasta să
poată beneficia fiecare individ membru al colectivităţii atunci când se află într-o situaţie defavorizată şi
îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.
Scopul securităţii sociale este acela de a acorda o anumită asistenţă socială, financiară, economică
sau de altă natură în cazul pierderii ori scăderii veniturilor sub un nivel minim acceptat de colectivitate, de
societate. Această diversitate de situaţii în care pot apărea condiţiile pierderii sau reducerii veniturilor este
reglementată în concret de către actele normative în vigoare şi la care am mai făcut referire (Legea nr.
95/2006, Legea nr. 263/2010, Legea nr. 76/2002, Legea nr. 416/200147 etc.).
De altfel, se poate constata că în ultima perioadă de timp a apărut o reglementare mai unitară a
acestor aspecte de securitate socială pe plan legislativ în comparaţie cu puzderia de acte normative existente
în vigoare până nu demult.
La ora actuală, aceste noi acte normative acoperă în întregime situaţiile care presupun luarea
măsurilor de securitate socială.
c) Principiul asigurării obligatorii are în vedere faptul că prestaţiile sociale se dobândesc în baza
unei asigurări, care în majoritatea situaţiilor este obligatorie.
Astfel, potrivit prevederilor art. 222 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul
sănătăţii, republicată, sunt asiguraţi, potrivit legii:,,a) toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară şi care fac
dovada plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile prezentei legi;b) cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat
şi au obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară ori au domiciliul în România şi care fac dovada
plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile prezentei legi;c) cetăţenii statelor membre ale UE, SEE şi
Confederaţiei Elveţiene care nu deţin o asigurare încheiată pe teritoriul altui stat membru care produce
efecte pe teritoriul României, care au solicitat şi au obţinut dreptul de rezidenţă în România, pentru o
perioadă de peste 3 luni, şi care fac dovada plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile prezentei legi;d)
persoanele din statele membre ale UE, SEE şi Confederaţiei Elveţiene care îndeplinesc condiţiile de
lucrător frontalier şi anume desfăşoară o activitate salariată sau independentă în România şi care rezidă în
42
Ioan Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Actami, Bucureşti, 1997, p. 196.
43
Sanda Ghimpu, Alexandru Ţiclea, Constantin Tufan, op. cit., p. 13. A se vedea în acest sens şi Ordonanţa
Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare (publicată în Monitorul
Oficial nr. 431 din 2 septembrie 2000) aprobată prin Legea nr. 48/2002 (publicată în Monitorul Oficial nr. 69 din 31
ianuarie 2002) cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi
bărbaţi, republicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 14 februarie 20052005); Convenţia europeană a drepturilor omului
art. 14, precum şi Protocolul nr. 12 la Convenţie.
44
Publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 225 din 12 august 1996, modificată prin Directiva
Consiliului nr. 96/97/CE din 20 noiembrie 1996 (publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 46 din
17 februarie 1997).
45
Publicată în Monitorul Oficial nr. 443 din 29 iunie 2007, aprobată prin Legea nr. 44/2008 (publicată în Monitorul
Oficial nr. 227 din 25 martie 2008).
46
Bureau International du Travail, op. cit., p. 13.
47
Privind ajutorul social, publicată în Monitorul Oficial nr. 401 din 20 iulie 2001, modificată succesiv, inclusiv prin
Legea nr. 342/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 970 din 28 decembrie 2015.

7
alt stat membru în care se întoarce de regulă zilnic ori cel puţin o dată pe săptămână şi care fac dovada
plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile prezentei legi;e) pensionarii din sistemul public de pensii care nu
mai au domiciliul în România şi care îşi stabilesc reşedinţa pe teritoriul unui stat membru al UE, al unui stat
aparţinând SEE sau al Confederaţiei Elveţiene, respectiv domiciliul pe teritoriul unui stat cu care România
aplică un acord bilateral de securitate socială cu prevederi pentru asigurarea de boală-maternitate şi fac
dovada plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile prezentei legi.
În unele acte normative, (Legea nr. 263/2010 Legea nr. 76/2002 şi Legea nr. 95/2006,
republicată), sunt prevăzute şi situaţiile în care asigurarea este facultativă, dar, având în vedere sfera
persoanelor la care se referă aceste reglementări, se poate aprecia că acest tip de asigurare facultativă este,
de fapt, o excepţie.
d) Principiul finanţării de la bugetul statului a prestaţiilor necontributive.
În susţinerea acestui principiu sunt de remarcat prevederile Legii nr. 61/1993 cu privire la alocaţia
de stat pentru copii;48 Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat; 49 Legea nr. 208/1997 privind
cantinele de ajutor social50 etc.
De evidenţiat este faptul că actele normative citate mai sus stipulează în mod expres că toate
aceste prestaţii se suportă din bugetul de stat.
d) Principiul indexării şi compensării cuantumului prestaţiilor.
Indexarea şi compensarea au fost definite ca fiind modalităţi de menţinere a puterii de cumpărare,
de atenuare a efectelor inflaţiei asupra nivelului de trai. Indexarea şi compensarea sunt măsuri care se
impun în perioadele de stagnare economică, de recesiune. 51
Indexarea presupune o majorare a veniturilor într-un procent sau uneori cu o sumă fixă, datorită
creşterii generale a preţurilor. Compensarea reprezintă o sumă de bani cu care se majorează veniturile
individuale ca urmare a creşterii preţurilor de consum şi a tarifelor la produsele şi serviciile la care se retrage
subvenţia.52
Trebuie de reţinut faptul că deşi actele normative mai recente folosesc terminologii noi:
recalculare, recorelare, corectare, majorare etc., toate aceste noţiuni exprimă în esenţă acelaşi lucru,
având aceeaşi finalitate - menţinerea veniturilor populaţiei la un nivel corespunzător, optim, faţă de rata
inflaţiei, faţă de fluctuaţia preţurilor, faţă de recesiunea accentuată din tranziţia prelungită pe care o
parcurgem în prezent.
6. Izvoarele dreptului securităţii sociale
Sursa dreptului securităţii sociale, izvoarele acestuia o constituie totalitatea actelor normative care
reglementează raporturile juridice de securitate socială, atât pe planul legislaţiei interne, cât şi în cel al
reglementărilor internaţionale.
Aşa după cum rezultă din încercarea de definiţie dată mai sus, izvoarele dreptului securităţii sociale pot fi
împărţite în izvoare interne şi izvoare internaţionale
6.1. Izvoarele interne ale dreptului securităţii sociale
Izvoarele interne ale dreptului securităţii sociale sunt: Constituţia, legile, decretele, ordonanţele şi
hotărârile de Guvern, ordinile instrucţiunile şi normele metodologice.
6.1.1. Constituţia
Legea fundamentală este un izvor general de drept, comun tuturor ramurilor de drept. În art. 34 se
precizează că: „(1)Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. (2)Statul este obligat să ia măsuri pentru
asigurarea igienei şi sănătăţii publice“„Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de
protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.Cetăţenii au dreptul la pensie, la
concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi alte
forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege.
Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii (art. 47)”.

48
Republicată în Monitorul Oficial nr. 767 din 14 noiembrie 2012, modificată prin Legea nr. 125/2015, publicată în
Monitorul Oficial nr.,383 din 12 iunie 2015.
49
Publicată în Monitorul Oficial nr. 401 din 20 iulie 2001, modificată ulterior.
50
Publicată în Monitorul Oficial nr. 363 din 17 decembrie 1997.
51
Sanda Ghimpu, Alexandru Ţiclea, Constantin Tufan, op. cit., p. 15; Alexandru Ţiclea, op. cit. 2011, p. 25 şi
urm.
52
Sanda Ghimpu, Alexandru Ţiclea, Constantin Tufan, op. cit p. 16. Alexandru Ţiclea, op. cit. 2011, p. 25 şi
urm;.Ioan Ciochina-Barbu, op. cit. 2013, p. 19-20.

8
„Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor.Statul
acordă alocaţii de stat pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap.“ (art. 49
alin. 1 şi 2).
În art. 50 al Constituţiei se proclamă principiul protecţiei persoanelor cu disabilităţi, precizându-se
că: „Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. Statul asigură realizarea unei politici naţionale
de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament, ale handicapului în vederea participării efective a
persoanelor cu handicap în viaţa comunităţilor respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi
tutorilor“.
După cum se poate constata, dispoziţiile redate mai sus au valoare de principii şi, pentru a prinde
viaţă, acestea sunt materializate prin diferite acte normative, legi, ordonanţe de Guvern, hotărâri de Guvern,
ordine, norme metodologice care şi acestea devin izvoare ale dreptului securităţii sociale.
6.1.2. Legile
Potrivit prevederilor constituţionale, reglementările juridice în domeniul securităţii sociale se fac
prin legi organice.
În acest sens, în art. 73 alin. (3) lit. p din Constituţie se precizează că „Prin lege organică se
reglementează: …… p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia
socială.“
În prezent, regimul protecţiei sociale în ţara noastră este reglementat prin:
- Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, modificată şi completată ulterior; 53
- Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi
văduvelor de război,54;
- Legea 49/1999 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor
de război.55;
- Legea 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice56;
- Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat57;
- Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor de şomaj şi stimularea ocupării forţei de
muncă58;
- Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, titlul VIII – Asigurările sociale de
sănătate59;
- Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice60;
- Legea 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei;61
- Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale62.
53
Republicată în Monitorul Oficial nr. 767 din 14 noiembrie 2012, modificată prin Legea nr. 125/2015, publicată în
Monitorul Oficial nr.,383 din 12 iunie 2015.
54
Republicată în Monitorul Oficial nr. 783 din 28 octombrei 2002, modificată succesiv, inclusiv prin Legea nr.
259/2015 (publicată în Monitorul Oficial nr.825 din 5 noiembrie 2015).
55
Publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 1 aprilie 1999, modificată ulterior.
56
Republicată în Monitorul Oficial nr. 157 din 6 martie 2007, modificată succesiv, iclusiv prin prin Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 34/2016 (publicată în Monitorul Oficial nr448 din 30 iunie 2016).
57
Publicată în Monitorul Oficial nr. 401 din 20 iulie 2001, modificată prin Legea nr. 166/2012 (publicată în Monitorul
Oficial nr. 699 din 11 octombrie 2012) privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2011 pentru
modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistenţă socială,
(publicată în Monitorul Oficial nr. 938 din 30 decembrie 2011).
58
Publicată în Monitorul Oficial nr.103 din 6 februarie 2002, modificată succesiv, inclusiv prin Legea nr.
192015, publicată în Monitorul Oficial nr.504 din 8 iulie 2015.
59
Publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 20 aprilie 2006, republicată în Monitorul Oficial nr. 652 din 28 august
2015, modificată prin Ordonanața de urgență a Guvernului nr.36/2013, publicată în Monitorul Oficial nr.489 din 30
iunie 2016.
60
Publicată în Monitorul Oficial nr. 852 din 20 decembrie 2010, modificată ulterior, inclusiv prin Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr.1/2013 (publicată în Monitorul Oficial nr. 53 din 23 ianuarie 2013).
61
Publicată în Monitorul Oficial nr. 889 din 30 decembrie 2010, republicată în în Monitorul Oficial nr. 785 din 22
noiembrie 2012, modificată succesiv, inclusiv prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr26/2016 publicată în
Monitorul Oficial nr. 486 din 29 iunie 2016
62
Privind asistenţa socială, publicată în Monitorul Oficial nr. 905 din 20 decembrie 2011, modificată prin Ordonan ța
Guvernului nr.31/2015, publicată în Monitorul Oficial 651 din 27 august 2016, aprobată prin Legea nr.82/2016,
publicată în Monitorul Oficial nr.341 din 4 mai 2016.

9
6.1.3. Decretele
Multe dintre aceste acte normative au apărut înainte de 1989 şi în baza lor s-au născut unele
drepturi privind securitatea socială, acte normative care, în prezent, sunt abrogate în marea lor majoritate.
Amintim, în acest cadru, Decretul nr. 112/1965 privind acordarea unor drepturi personalului
muncitor trimis să lucreze în ţări cu climă greu de suportat; Decretul nr. 217/1977 privind aprobarea
Regulamentului de organizare şi funcţionare a comisiilor de pensii şi asigurări sociale şi a comisiilor de
expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă; Decretul nr. 216/1977 privind criteriile şi normele
de încadrare în gradele de invaliditate şi altele, acte normative care au fost abrogate expres prin Legea nr.
19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, abrogată la rându-i prin Legea
nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Unele acte normative cu putere de lege au fost adoptate în perioada imediat următoare anului 1989
de către organele puterii de stat instaurată la acea dată.
Enumerăm, spre exemplu Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor
persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor
deportaţi în străinătate ori constituite în prizonieri63.

6.1.4. Ordonanţe şi hotărâri ale Guvernului


Pentru a fi incluse în izvoarele de dreptul securităţii sociale ordonanţele şi hotărârile de Guvern
trebuie să se refere la relaţii sociale privind securitatea socială.
În acest sens pot fi exemplificate: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind
concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate 64; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
67/2007 privind egalitatea de tratament între femei şi bărbaţi în cadrul schemelor de securitate socială 65;
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea
copiilor66.
Hotărârile de Guvern se emit în aplicarea legilor. Atunci când o lege care reglementează raporturi
juridice privind securitatea socială precizează, în conţinutul său, că anumite reglementări în detaliu a unei
prevederi din acea lege se va face printr-o hotărâre de Guvern, acea hotărâre va fi socotită izvor al dreptului
securităţii sociale.
În sensul celor prezentate mai sus exemplificăm următoarele acte normative: Hotărârea de Guvern
nr. 174/2002 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul
asigurărilor de şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă 67; Hotărârea de Guvern nr. 52/2011 pentru
aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind
concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor 68
6.1.5. Ordinele, Instrucţiunile, Normele metodologice
Ordinele, Instrucţiunile, Normele metodologice pot fi socotite izvoare ale dreptului securităţii
sociale în măsura în care ele se referă la aplicarea unor dispoziţii legale care reglementează raporturi
juridice de securitate socială.
Cu titlu de exemplu redăm mai jos câteva din asemenea izvoare ale dreptului securităţii sociale:
- Ordinul nr. 150/2011 al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale privind aprobarea
Metodologiei de evaluare, de selectare şi finanţare a proiectelor din cadrul Programului de
interes naţional în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu handicap

63
Republicat în Monitorul Oficial nr. 118 din 18 martie 1998, completat şi modificat ulterior inclusiv prin Legea nr.
65/215 (publicată în Monitorul Oficial nr. 229 din 3 aprilie2015).
64
Publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 29 noiembrie 2005 modificată ulterior, inclusiv prin
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2014 (publicată în Monitorul Oficial nr. 803 din 4 noiembrie 2014)aprobată
prin Legea nr.265/2015, publicată în Monitorul Oficial nr.836 din 9 noiembrie 2015
65
Publicată în Monitorul Oficial nr. 443 din 29 iunie 2007.
66
Publicată în Monitorul Oficial nr. 830 din 10 decembrie 2010, modificată şi completată succesiv, inclusiv prin prin
Legea nr. 66/2016 (publicată în Monitorul Oficial nr. 304 din 20 aprilie 2016).
67
Publicată în Monitorul Oficial nr. 181 din 18 martie 2002, modificată succesiv, inclusiv prin Hotărârea Guvernului
nr. 119/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 197 din 20 martie 2014.
68
Publicată în Monitorul Oficial nr. 78 din 31 ianuarie 2011, modificată succesiv inclusiv prin Hotărârea guvernului nr.
449/2016, publicată în Monitorul Oficial nr.473 din 24 iunie 2016.

10
„Dezvoltarea serviciilor sociale pentru persoane adulte cu handicap prin înfiinţarea de servicii
sociale alternative de tip rezidenţial pentru persoanele adulte cu handicap” 69.
- Ordinul nr. 2030/2012 al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale pentru aprobarea
Metodologiei de selectare şi finanţare a proiectelor în domeniul protecţiei persoanelor cu
handicap pentru anul 201270.

6.2. Izvoarele internaţionale


Normele juridice de drept internaţional privind dreptul securităţii sociale sunt consacrate prin
instrumente specifice, cum ar fi tratatele, convenţiile, recomandările etc. În măsura în care ţara noastră a
aderat la aceste instrumente ele devin izvoare pentru dreptul intern.
Exemplificativ, arătăm că România, a ratificat Convenţia nr. 24/1927 privind asigurările în caz de
boală în industrie, Convenţia nr. 117/1962 privind politica socială, Convenţia nr. 102/1952 privind
securitatea socială, etc., documente elaborate de Organizaţia Internaţională a Muncii.
Norme internaţionale cu un conţinut similar sunt reglementate prin Codul european de securitate socială şi
Convenţia europeană de securitate socială, documente elaborate de Consiliul Europei în anii 1964 şi,
respectiv, 197371.
De asemenea, includem în această categorie şi Regulamentul (CE) nr. 883/2004 privind
coordonarea sistemului de securitate socială72, Regulamentul (CE) nr. 458/2007 privind Sistemul european
de statistici integrate privind protecţia socială73

69
Publicat în Monitorul Oficial nr. 153 din 2 martie 2011, modificat și completat prin Ordinul nr. 1176/2013, publicat
în Monitorul Oficial nr.403 din 4 iulie 2013.
70
Publicat în Monitorul Oficial nr. 580 din 14 august 2012.
71
Pentru detalii în acest sens a se consulta: Ovidiu Ţinca Drept social comunitar. Drept comparat. Legislaţie română,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005; Alexandru Ţiclea, op. cit. 2011, p. 30 şi urm.
72
Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 166 din 30 aprilie 2004.
73
Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 113 din 30 aprilie 2007.

11