Veronica nu se hotărește 
Andreea Chindriș & Alexandra Bă
canu 
 

Personaje: 
 
● Veronica 
○ o tânără de aproximativ 20 de ani, nu iese cu nimic in evidenţă 
● Adam 
○ un tână r îmbrăcat modern 
● Iosifescu 
○ un domn cu mustaţ ă, favoriţi şi pântece proeminent 
● N.O.E. 
○ tână r, cuminţ el 
● Preotul 
○ Pă r şi barbă lungi, ochi blajini 
● Controlorul 
● Impiegatul Feroviar 
● FEMEIA 1 
● FEMEIA 2 
● O MAICUŢA 
● OAMENI 
● EL 
● EA 
 
 
Actul  I 
Scena 1    
 
(Scena: în spate planul prezentului. În faţ
ă vor fi aduse elemente ce vor crea planul 
trecutului. În spate avem o gară, de fapt peronul pe care aş teaptă
 înfriguraţi o femeie 
tână ră (Veronica), o femeie matură  (Doamna), ş i trei bă
rbaţi) 
 
Bărbatul 1:​ (apropiindu­se de Veronica) ​
 ​ Ce faci, pizdă? 
 
Bărbatul 2: ​ Bă, domnilor, nu aşa se vorbeşte cu o fată. Sarut mâna, prinţeso? Unde 
mergi? Putem să mai schimbăm o vorbă pe drum, ne mai cunoaştem… 
 
Bărbatul 3:​  Ia uite cum e îmbrăcată. Lasă­o, bă, că asta nu se fute. 
 
Veronica: ​ Părearea mea e că nu este cazul să vă purtaţi atât de urât cu o femeie. Iar 
cuvântul a “f…” ​ (se împiedică în vorbire) ​
este de­a dreptul… 
 
Bărbatul 1:​  Lasă, că nici nu mai vrem. ​ (pleacă toţ i râzând) 
Se aşează pe bancă lângă Doamna. 
 
Veronica:​  Bărbaţii din ziua de azi, nici unul nu ştie cum să se poarte cu o femeie. Într­o 
fată n­ai voie să dai nici cu o floare. Da, e ceva de porţelan, foarte fragil şi sensibil. Şi cine 
ştie cum dai peste unul aşa. Eu am avut mare noroc, mană cerească a căzut pe mine. 
Problema e că nimeni nu mai are frică de Dumnezeu. Nu zic să mergi în fiecare zi la 
biserică, sau la sfintele moaşte, deşi o mătuşă a mea, boieroaică mare, avea un deget al 
1 / 14 
  
Veronica nu se hotărește 
Andreea Chindriș & Alexandra Bă
canu 
 
Sfintei Iustina. Îl ţinea cu atâta grijă într­o cutie de sticlă groasă, pe şemineu,… Când 
mâncam, exact la el ne uitam. O minunăţie! O frumuseţe! Până într­o zi, când pisica s­a 
urcat pe şemineu, a doborât cutia, a spart sticla şi a dispărut cu degetul! Ce tragedie 
atunci! Tot satul era acolo să caute, mătuşa îi împingea afară din curte, că, deh, oamenii 
aia săraci cu duhul şi cam hoţi, n­ar fi vrut ei să pună mâna pe deget? Iar preotul, un 
curvar şi beţiv, aşa zicea mătuşa mea, mai ales pe ăla l­a dat greu afară… Şi 
degetu’…l­am găsit, praf era făcut, şi aşa l­a pus înapoi în cutie. Ah, dar nici nu m­am 
prezentat: eu sunt Veronica şi merg la prietenul meu. Dar dumneavoastră unde mergeţi? 
 
Doamna: ​ I’m sorry, i don’t understand Romanian. 
 
Veronica: ​ Vaaaai, ce proastă sunt! Sunteţi americancă, aha, ştiu şi eu limba asta. 
(vorbeş te prost)​ “Hello, what do you do, i want to…” 
 
Doamna:​  Oh, I see you speak English. See, I’m from London, I came here…​ (Se aude un 
fluier) ​
 I must run, nice to meet you! 
 
Veronica:​ se ridică
 (​  în picioare când pleacă  Doamna)​  Yes, yes…​ (Apar niş
te tigănuş i mici, 
care­i fură
 portofelul din buzunarul hainei, în timp ce ea face cu mâna, continuând să  spună  
“Yes, yes…” Se reaş ează  pe bancă
, dar se aude un alt fluierat şi pleacă
 spre tren. Heblu)   
 
 
Scena 2    
 
(Un compartiment. Veronica intră
 cu bagajul, o altă
 femeie este deja pe banchetă
, citeş
te 
ziarul) 
 
Veronica:​  (Nici nu aş
 Bună ziua! E liber aici?​ teaptă  răspunsul ş i intră
) 
 
Doamna 2:​ continuând să
 (​  citească  ziarul, fă
ră să ridice ochii) ​
Liber. 
 
Veronica:​  Am văzut că sunteţi singură, de fapt locul meu este mai încolo, dar m­am gândit 
că n­aş vrea să stau singură… Dacă vorbim, timpu’ trece mai repede. 
Linişte penibilă 
 
Veronica:​  Avem ceva de mers, nu? Vreo trei ore…Mergeţi tot la Paşcani? Pfuuui, e foarte 
cald aici, nu? Sau poate sunt doar eu emoţionată. Merg la prietenul meu, s­a întors de 
curând din Italia şi nu ne­am mai văzut de şase luni. Şi în tot timpul ăsta nu m­am îndoit o 
dată, o singură dată de el. Să vă povestesc cum neam cunoscut? Era o seară de 
ianuarie…​  (Se aprinde lumina în prim­plan, planul trecutului, se stinge în compartiment. Se 
aduce o canapea, pe care se duce să  se aş
eze Veronica. Muzică : O­Zone­ “Dragostea din tei”. 
Petrecere. Niş
te tineri dansează, la un moment dat râd ş i împing de la spate pe un altul, care 
merge spre Veronica) 
 
Adam: ​  (Veronica nu­ş
Ce faci, frumoaso?​ i dă
 seama că
 vorbeş
te cu ea. Bate ritmul cu 
piciorul, îi face loc pe canapea, crezând că  el vrea să
 stea. El se întoarce spre ceilalţ
i, ridică
 
nedumerit din umeri, ei îi fac semne să  insiste) 

2 / 14 
  
Veronica nu se hotărește 
Andreea Chindriș & Alexandra Bă
canu 
 
Adam: ​ Nu mă bagi în seamă? Sau eşti ruşinoasă? 
 
Veronica: ​ (se uită în jur) ​
Cu mine vorbeaţi? Vrei să vă aşezaţi? 
 
Adam: ​ Vrem? Nu, numai eu vreau. 
 
Veronica:​  (​râde încurcată )​
 Sigur, sigur, staţi. Adică…stai… 
 
Adam: ​ Nu te­am mai văzut niciodată la petrecerile lu’ Jegu’. 
 
Veronica: ​ A, păi, e prima mea… 
 
Adam:​  Eu mă intitulez Adam Vasile. Da’, părerea mea e că fetelor le place mai mult 
Adam, e mai sexy. De fapt eu cu totul sunt seeeeeexy. Sau eşti de altă părere?​  (Veronica 
se bâlbâie) 
 
Veronica:​  Şi eu cred că… 
 
Adam:​  Ai venit cu Ramona? 
 
Veronica: ​ Da, cu ea am venit, da’ nu o cunosc bine. Adică… 
 
Adam: ​ Mai e cu baştanu’ ăla din Spania? 
 
Veronica: ​ Cine? Laur? Da…Vor chiar să se căsătorească ​ (precipitat) ​ea o să poarte o 
rochie albă scurtă. Mi­a povestit în taxi până aici. 
 
Adam:​ râde) ​
 (​ Albă? Prefăcuta dracu’! ​ (Se ridică şi pleacă
 spre bă ieţi)   
 
Veronica:​  Cum adică şi… ​ (Se aude Holograf “Suflet pereche”. Adam s­a întors la bă ieţ
i, 
care­l felicită ş i­l bat pe spate. Veronica scoate din geantă  o  bucată de hârtie pe care scrie 
ceva în grabă . O dă  celei care e Ramona,  pentru a i­o duce lui Adam. Se ridică  şi se întoarce 
spre ieş ire, unde ia din cuier un pardesiu lung, negru. Ş i între timp, Adam se bucură  să 
primească  un bilet din mâna Ramonei. Începe să  citească :) 
 
Adam: ​ “Te aş­te­pt să plutim îm­preună spre de­părtări. Vero­nica.” Cine dracu’ e 
Veronica? 
 
Un Baiat: ​ Uite, mă, se uită aia la tine, hartbreicăr­ule! Cum ai vrajit­o, mă, aşa repede? 
Adam: E nebună, nici n­am întrebat­o cum te cheamă. 
 
Altul: ​
Ce, doar nu eşti fraier să nu te duci, poate­ţi iese ceva azi. 
 
Al Treilea: ​Toate veveriţele­s la fel pe întuneric. ​ (Râd toţ i. Adam e împins spre ea, care se 
îmbracă  încet pentru a­i da timp să  vină ) 
 
Adam:​  Deci, Veronica. Părerea mea e că… ​ (Ies. Se face întuneric în planul trecutului. 
Înapoi în compartiment. Femeia citeş te în continuare. Veronica oftează ) 
3 / 14 
  
Veronica nu se hotărește 
Andreea Chindriș & Alexandra Bă
canu 
 
Veronica: ​ Cred că prima dată mi­a plăcut pentru că era frumos. Să vă arăt o poză. 
(Scoate o fotografie pe care o pune pe deasuprea ziarului doamnei)​  Nu­i aşa? Da’ apoi 
mi­am dat seama că era şi deştept. E atât de convingător, chiar nu poţi să­l contrazici, 
credeţi­mă, am încercat. I­am zis odată: “Eu nu pot să fac asta!” ​ (Se mută  repede în faţ ă, 
unde a fost adus un pat. Se stinge lumina din compartiment) 
 
Veronica:​  (​mâţ âindu­se) ​
Nu, Adaaaaam…. 
 
Adam:​  Da’ de ce? Opt din zece femei o fac, implică­te şi tu! 
 
Veronica:​  Îmi pare rău… 
 
Adam: ​ E clar, nu mă iubeşti. Dacă m­ai iubi, m­ai dori. Spune­mi de ce nu poţi? 
 
Veronica: ​ Simt că… nu pot. Şi ştii cât sunt eu de sensibilă. 
 
Adam:​  Ştiu că numai cuvântul “vomă” te face să vomiţi. 
 
Veronica:​  (​icnind)​
 Nu spune cuvântul cu “V”! 
 
Adam: ​ Vomă, vomă, vomă. 
 
Veronica:​  (​îşi pune mâinile la urechi)​
 Flori frumoase, flori frumoase. 
 
Adam: ​ Dă­mi un motiv bun. 
 
Veronica: ​ Imaginează­ţi cum ar fi să faci tu asta unui bărbat. 
 
Adam:​  Cum? Da’ nu e acelaşi lucru. 
 
Veronica:​  Da’ ai spus că ţi­ar plăcea să­ţi faci asta. 
 
Adam:​  Nu, Veronica, am spus că aş vrea să mi­o pot face MIE! E altceva…ar fi…ar 
fi…PERFECT! Adică e corpul meu şi ştiu ce şi­ar dori. 
 
Veronica: ​ Imaginează­ţi cum ar fi să faci tu asta! Nu ţie…! Închide ochii. 
 
Adam: ​ Bineeee….​ (închide ochii, deodată , panicat)​
 Nu se poate, nu pot, am şi eu o limită. 
Nu pot să mă gândesc la aşa ceva. 
 
Veronica:​  Vezi? Ce ţi­am zis eu? E… inuman! 
 
Adam:​  Inuman? Da’ cum pot bărbaţii să facă asta femeilor? 
 
Veronica: ​ Care bărbaţi? Atunci “Bună­ziua domnule iubitor de…de….” 
 
Adam:​  Nu poţi, aşa­i? Nu poţi nici să zici cuvântu’. Se spune pizdă, Veronica, pizdă. Ai şi 
tu una, da’ nu cred că ştii. 
 
4 / 14 
  
Veronica nu se hotărește 
Andreea Chindriș & Alexandra Bă
canu 
 
Veronica:​ Ce am? Nu fi scârbos, Adam. Îi spune Bobocica. De ce trebuie să fii vulgar? 
 
Adam:​  Hai, măcar încearcă. 
 
Veronica: ​Să spun? 
 
Adam: ​ Să faci. E în natura femeii să facă asta. 
 
Veronica: ​Am mai auzit că femeia trebuie să aibă grijă de bărbatul ei, sau să se ocupe de 
copii…Da’ asta…asta nu e în Biblie. 
 
Adam:​  Da’ cum crezi tu că vrea un bărbat să aibă grijă femeia de el? Să­i gătească şi să­i 
spele ciorapii? Asta se întâmplă după. Hai, nu vrei să încercăm? 
 
Veronica: ​Oooooof….​ (În spate se aprinde lumina, în timp ce Doamna 2 se ridică
 şi iese din 
compartiment. Veronica sare din pat ş i se duce să
 se aş
eze înapoi pe banchetă . Începe să 
vorbească înainte să
 ajungă  acolo) ​
O să am eu grijă de bagaje. Da’ să vă întoarceţi repede 
(Intră
ca să continuăm discuţia!  ​  controlorul)     
 
Controlorul:​ (plictisit) ​
 ​ Biletele la control, vă rog. 
 
Veronica: ​ Da, bună ziua ​ (căutând biletul)​  Când ajungem la Paşcani? Avem întârziere? 
 
Controlorul: ​ Nu. 
 
Veronica:​  (​căutând încă , din ce în ce mai speriată ) ​
Staţi puţin, că nu ştiu unde l­am pus. 
 
Controlorul: ​ Mai repede că ajungem la Paşcani până găsiţi biletul. 
 
Veronica: ​ Nu se poate, nu e aici. Mi­au furat portofelul cu tot cu bilet! 
 
Controlorul:​  Hai, mă, Doamna, şmenu’ ăsta e vechi. Facem proces verbal? 
 
Veronica: ​ (plângând) ​ Vă rog, nu! O să vă trimit banii prin poştă. Daţi­mi doar adresa. 
 
Controlorul: ​ Auziţi, am eu faţă de bou?​  (scoate o foaie pentru proces verbal) ​ Numele şi 
prenumele, hai, repede.​ (Intră Doamna cu ziarul) 
 
Controlorul: ​ Cum o cheamă pe Doamna? 
 
Doamna: ​ Nu ştiu.​ (Se aş ează  la locul ei, îş i ia ziarul) 
 
Veronica: ​ Vă rog, arăt eu ca şi cum aş încerca să vă trag pe sfoară? ​ (Începe să icnească
, 
iese din compartiment, controlorul după  ea) 
 
Controlorul:​  Băi, ce sensibili sunt unii. Alo, alo, unde fugiţi aşa? ​ (Heblu) 
 

5 / 14 
  
Veronica nu se hotărește 
Andreea Chindriș & Alexandra Bă
canu 
 

Actul II 
Scena 1 
 
(O gară
. Un impiegat feroviar. Intră
 Doctorul Iosifescu)     
 
Impiegatul: ​ A! Să trăiţi, domnule doctor! Aţi venit după pachet? 
 
Doctorul:​  Bună ziua, bună ziua “Am venit cu sănioara şi cu daruri proaspete”. 
Impiegatul: A, domnule doctor, mereu vesel şi plin de viaţă. Am zis eu: un spirit tânăr, mai 
rar aşa om. 
 
Doctorul:​  (fals ruş inat)​
 E, păi cum să nu fiu vesel. Pacientele vin, inspiraţia curge, pixul 
scrie… 
 
Impiegatul:​  (​care între timp intrase în chicinetă )​
 Ia uitaţi, pachetul. ​
(Doctorul desface 
pachetul. Între timp, Impiegatul anunţ ă trenul) 
 
Impiegatul:​  “Atenţie, soseşte trenul. Fereşte linia”. 
 
Doctorul: ​ Domnule, iată cartea. Câtă simţire e în ea…vă rog să o primiţi. 
 
Impiegatul: ​ Vai, domnule doctor. Ia, nu puneţi şi o semnătură pe ea? Să mă mândresc şi 
eu că am primit­o din mâna dvs. ​ (Coboară  controlorul cu Veronica, încă  slabită. O lumină 
puternică  pe ea) 
 
Impiegatul: ​ Bună ziua, cu cine avem onoarea? 
 
Controlorul:​  Onoarea…ce onoare? N­are bilet şi mai şi face pe sfânta. Aici rămâi, auzi? 
 
Doctorul: ​ Dar nu vedeţi că nu se simte bine? Luaţi loc, domnişoară. ​ (Controlorul o ţ ine de 
un braţ , doctorul o prinde de celă lalt) 
 
Controlorul:​  Domnule, nu vă amestecaţi în treburile CFR­ului. Întâi datoria. 
 
Doctorul:​  Să se aşeze aici, pe bancă. 
 
Controlorul: ​ (scoate foaia) ​Haide scrieţi numele aici. 
 
Doctorul:​  (privind peste umă r)​
 Ve­ro­ni­ca. Staţi că vine!!! 
 
Controlorul: ​ Ce vine domnule, trenu’? Pleacă, nu vine. 
 
Impiegatul:​  Domnu’ doctor e şi poet. O simţiţi că vine, domnule doctor? 
 
Doctorul: ​ “Veronica s­ar iubi, lin şi­n ureche/ seara când eu mă simt apucat de streche. 
Ce pereche” 
 

6 / 14 
  
Veronica nu se hotărește 
Andreea Chindriș & Alexandra Bă
canu 
 
Impiegatul: ​ (mut de admiraţ ie)​
 Minunat! Vedeţi de ce e atât de iubit? 
 
Controlorul: ​ Mă rog, eu nu prea le am cu poezia. Hai că pleacă trenu’. 
Ia declaraţia şi pleacă. 
 
Doctorul: ​ Vai, domnişoară, mă inspiraţi. Să mă prezint. Eu sunt domnul doctor. Iosifescu. 
 
Veronica: ​ Îmi pare bine, domnule, deşi împrejurările nu sunt tocmai fericite.​(Se pune iar pe 
plâns) 
 
Doctorul: ​ Lăsaţi, că dormiţi la mine, măcar până vă liniştiţi. Mai scriem o poezie, mai 
schimbăm o vorbă…​ (Veronica nu are forţ ă. Vorbeşte încet) 
 
Veronica: ​ Eu trebuia să ajung la Paşcani, la prietenul meu… 
 
Doctorul: ​ Se rezolvă, se rezolvă. Mâine dimineaţă, când aveţi puteri. Puteţi să vă ridicaţi? 
 
Veronica:​  (slab)​
 Da… 
 
Impiegatul:​  O să scrie în ziarul de mâine, domnule doctor, ce faptă mare aţi făcut. 
 
Doctorul:​ (​cu falsă modestie) ​ (Ia ş
Ei, lasă, lasă. ​ i pachetul şi pleacă
, ţ
inând­o pe Veronica 
de braţ .Heblu) 
 
 
Scena 2 
 
(Acasă la doctor. Un cabinet. După  paravan, în spate, se ghiceşte un pat de ginecolog. 
Cabinetul e plin de carţ
i, dar şi de afişe cu organul genital feminin. De asemenea, bustul lui 
Eminescu pe birou. Intră cei doi) 
 
Doctorul: ​ Veronica, aşează­te pe canapea. O să­ţi fac un ceai. Sau mai bine o ţuică 
fiartă? 
 
Veronica:​  Mi­e rău, nu pot să beau alcool. Pot să dorm? 
 
Doctorul: ​ Ei, e devreme, nu se doarme încă. Nu, nu. Întâi mai vorbim, îmi mai spuneţi 
una­alta despre dumneavoastră, scumpă domnişoară. 
 
Veronica:​  Cum am zis… 
 
Doctorul: ​ (se plimbă prin cabinet) ​
Nu­i aşa că locul ăsta e plin de ştiinţă şi poezie? De ce 
să nu le îmbini? Nu m­aş simţi complet dacă nu le­aş avea pe amândouă. Şi, în plus, 
ambele tratează natura omenească. Poezie şi medicină. Asta a fost viaţa mea până acum. 
 
Veronica:​  Ştiţi, m­am gândti să… 
 

7 / 14 
  
Veronica nu se hotărește 
Andreea Chindriș & Alexandra Bă
canu 
 
Doctorul: ​ Să ne uităm la posterul acela, de exemplu.​ te​
 (Liniş Doctorul alarmat) ​
. ​ E aici, e 
aproape… “Şi, ţesălându­ţi părul tău bucalat dintre picioare, şi­n cap ţi­oi pune oala de sub 
pat şi te voi privi, Galatea.” Mai trebuie lucrat, da’ cred că avem ceva aici. ​ (Îi cade capul 
epuizat pe birou. Veronica se îndreaptă speriată spre el. Îi pune mâna pe cap. Doctorul îş i 
 brusc capul, îi pune mâna pe fund)​
ridică  Ce inspiraţie! Prohab, lindic, ţâţă, puţă, pulă, 
pizdă. Nu e tocmai poezie, dar mai pun două verbe…Divin, să ai aici în birou Femeia şi 
aşteptarea… Simţiţi tensiunea, domnişoară? 
 
Veronica:​  Nu mi­am mai luat de câţiva ani tensiunea, da’ era cam scăzută pe­atunci. 
 
Doctorul:​  Ah, o naivă. O oiţă plecată de lângă turmă. Delicios. Prin ce minune ai nimerit în 
casa mea, Ofelia? Totuşi, ce nume: Veronica…​ .(Rezemându­se de bustul lui Eminescu) ​Ştiţi 
cine era Veronica Micle? Să­şi fi găsit şi poetul acesta ​ (arătând spre el)​
 o Veneră? 
 
Veronica: ​ Nu aţi înţeles, Veronica, nu Venera mă… 
 
Doctorul: ​ De ce să fim atât de formali? Ne­am cunoscut deja în altă viaţă, putem să fim 
mai intimi. Vin spre tine cu pornirile sufleteşti cele mai nobile. Lasă­mă să­ţi spun: Tu! 
 
Veronica:​  Sigur, cum doriţi… 
 
Doctorul:​  Aşteptarea, aşteptarea e cea mai importantă. 
 
Veronica: ​ Mi­a zis şi mama că aşteptarea… 
 
Doctorul: ​ Nu, nu aşa…ca să urce tensiune dintre noi. Trebuie să ma apropiu mai mult… 
Spuneţi­mi, când aţi fost ultima dată la ginecolog? 
 
Veronica:​  (încurcată ) ​
O, asta nu…n­am fost niciodată. 
 
Doctorul:​  Dar trebuie, orice tratat de medicină spune că trebuie. Niciodată până la vârsta 
asta? Nu te sfii, muză! Jos textila, hai, dincolo de paravan! Deja mă inspiră: “Aş vrea sã te 
gătesc în astă­seară,/ În sosuri verzi, cu franjuri de rahat,/ Hai, nu te­ascunde, proasto, 
sunt pervers,/ Că mi s­a aplecat de­atîta vers!”   
 
 
Actul III 
Scena 1  
 
(La doctor în apartament. Veronica îş  în baie “Frumoasa mea…”. Ea 
i face bagajul. El cântă
deschide fereastra şi aruncă geanta. Plouă ) 
 
Iosifescu: ​
Unde eşti, frumoasa mea? Nu vii să­l speli pe spate pe un biet bard ruginit? 
Reumatismul ăsta…nu ţine cont de tinereţea spiritului. 
 

8 / 14 
  
Veronica nu se hotărește 
Andreea Chindriș & Alexandra Bă
canu 
 
Veronica:​ Da, da, acum…​ (Se urcă pe fereastră
, încearcă  să  coboare)​ Aha! ­ reumatism 
 (Sare pe fereastră
zici? Aseară nu aveai nimic. Gata, am terminat­o cu artiştii.​ ) 
 
 
Scena 2    
 
(Un camion, făcut din carton, cu faţa spre scenă . Vedem scris pe carton Nicolae Ovidiu 
Eugen. Veronica stă lângă  ş
ofer. E udă  leoarcă) 
 
Veronica:​  Nu am cuvinte să vă mulţumesc, vocabularul ar fi prea… 
 
N.O.E.:​  Lasă, cum să te las în potopul ăla? Sunt şi eu tânăr, înţeleg ce înseamnă să faci 
autostopul noaptea… 
 
Veronica: ​ De fapt eram în pericol, am fost sechestrată în casa unui poet! Abia am scăpat. 
Nici acum nu înţeleg dacă era poet sau doctor,… adică recită poezii în timp ce te consultă, 
şi în timpul ăsta te pipăie. Adică, nu sunt absurdă, înţeleg că şi un doctor e tot bărbat, da’ 
arăt eu a prostituată? Stau eu pe marginea drumului noaptea, ca să agăţ bărbaţi? 
 
N.O.E: ​ Nu , domnişoară, da’ nici nu m­aş fi gândit la aşa ceva. 
 
Veronica: ​ Adică, acum a fost doar o întâmplare…eu nu….eu nu umblu hai­hui. 
 
N.O.E.:​  Da, da…sunt întâmplări, sau momente când lucrurile se interpretează greşit. Eu, 
odată, ştiţi, eu mai fac transporturi seriose, pe drumuri mari, nu aşa prin ţară, da’ în 
stăinătate…Ei, şi duceam un transport de găini…da’ nişte găini mari, grase şi cu nişte 
ochi…parcă un om te privea..aşa înlăcrimaţi… 
 
Veronica: ​ Da’, iubeşti animalele, se vede… 
 
N.O.E.: ​ Şi nişte pulpe pline şi pene moi…curbe, nu oase. Şi, ce­mi zic eu? Păi, aşa singur 
cum sunt, nu mai bine aduc una în faţă lângă mine? 
 
Veronica:​  Da, să nu fii singur…înţeleg. 
 
N.O.E.: ​ Iar seara m­am oprit într­o benzinărie. Aveau apă, duş acolo, să mă simt şi eu 
curat, ca tot omu’. Şi, ce crezi că au spus oamenii când m­au găsit dimineaţa? Că eram 
dezbrăcat şi cu găina smotocită lângă mine,… Obsedaţi cum sunt, şi­au închipuit 
că…că…Dumnezeu ştie ce! 
 
Veronica:​  Da, oamenii înţeleg greşit. Tu, om bun, ai vrut doar să nu stai singur. 
 
N.O.E.: ​ Exact! Ca şi cum eu mi­aş fi închipuit despre tine că eşti prostituată! 
 
Veronica: ​ În nici un caz, mă supăr şi dacă mai spui asta încă o dată. Dar nici nu te 
credeam în stare de aşa ceva…​ te)​
(Liniş  Vai, ce bine mă simt aici. Poţi să faci mai cald? 
Ne­am luat cu vorba şi nu mi­am dat seama cât îmi e de frig. 
 

9 / 14 
  
Veronica nu se hotărește 
Andreea Chindriș & Alexandra Bă
canu 
 
N.O.E.: ​ Da, acum văd cât eşti de udă! Uite acolo, în spate, nişte haine uscate. Alege ce 
vrei de pe pat. ​ (Veronica merge spre spatele camionului. Râde înfundat) 
 
Veronica:​  Îţi iau o cămaşă. Ce miros puternic de brad. 
 
N.O.E.:​ (​ca într­un promo) ​ Da, este aroma noului balsam hidratant Lenor Alpin, cu ciment 
natural. Pentru că hainele mele merită! ​ (Veronica vine în faţ ă, într­o cămaşă bărbătească şi 
cu pă rul despletit, oftează  de plă cere)​
 E mai bine acum, nu? ​ (Veronica ş i N.O.E. încep să 
caş te deodată  şi se uită miraţ i unul la altul. Încep să
 râdă  stingheriţ i) 
 
Veronica: ​ Ţi­e somn, n­ar trebui să conduci aşa obosit. În toate jurnalele spune asta. Şi, 
oricum, nu ajungem azi la Paşcani. 
 
N.O.E.: ​ (dă  drumul la radio) ​ Asta o să mă ţină treaz. ​ (Se aude Celine Dion)     
 
Veronica: ​ Când aud muzica asta mi se înmoaie picioarele. Eu chiar cred că, dacă tot 
trebuie să existe războaie, măcar să se bată pentru dragoste, nu pentru petrol. Benzina e 
conbustibil pentru maşini, în timp ce dragostea e combustibil pentru suflete. Adică,… 
pentru un ideal înălţător ar trebui să ne luptăm. 
 
N.O.E.: ​ Un fel de cruciadele …dragostei? Asta zici? 
 
Veronica:​  Da, da. 
 
N.O.E.: ​ Ce bine e să auzi asta azi. Toate vor să aibă carieră, maşină, bani şi câine de 
purtat în geantă…Şi parcă au uitat de iubire! 
 
Veronica: ​ Da, ai dreptate. E foarte trist să vezi că femeile se îndepărtează de scopul pe 
care l­a hotărât Dumnezeu pentru ele. (Cască iar) 
 
N.O.E.:​ (​tot că scând)​ Gata, eu zic că e timpul să mergi la culcare. 
 
Veronica:​  Nu, nu pot să te las singur. După ce că ai făcut aşa o faptă bună şi m­ai ajutat, 
măcar atât pot să fac şi eu, să te ţin de vorbă ca să n­adormi. 
 
N.O.E.: ​ (râzând)​  Păi, şi ce ne facem dacă adormi şi tu? 
 
Veronica: ​ Aşa e, sunt ruptă de oboseală, abia am aţipit puţin noaptea trecută. Dar să ştii 
că nu mă duc la culcare fără tine. Cred că nici n­aş reuşi să adorm de griji. 
 
N.O.E.: ​ Bine, fie… Dacă tu insişti…Adevărul e că şi eu sunt frânt. 
 
Veronica: ​ Păi vezi? E periculos. 
 
N.O.E.:​ Trebuie să­ţi spun totuşi că n­am decât un pat. 
 
Veronica: ​ Păi cum, că eu am văzut că sunt două? 
 

10 / 14 
  
Veronica nu se hotărește 
Andreea Chindriș & Alexandra Bă
canu 
 
N.O.E.:​ Da, dar unul dintre ele e stricat. Nu ai zice, numai că se răstoarnă când îţi e lumea 
mai dragă. Adică somnul mai uşor. 
 
Veronica:​  Păi…asta e atunci…cred că ne descurcăm noi şi aşa…adică suntem amândoi 
oameni maturi, cred că după tot ce­ai facut pentru mine pot să am încredere în tine. 
 
N.O.E.: ​Sigur că da, sigur că da. Suntem oameni, nu animale, doar pentru că dormim în 
acelaşi pat nu e musai să se întâmple ceva. 
 
Veronica:​  (​ ) ​
înviorată Aşa e. Îmi place cum gândeşti. Atât de matur! 
 
N.O.E.: ​Mulţumesc. ​(cască  iar) ​
Mergem? ​ (Dispar amândoi în spatele camionului. Heblu)   
 
 
Scena 3     
 
(Dimineaţ a. Vedem o borna kilometrică : Paşcani 10 Km. Veronica merge singură
. Cântă
 ceva 
jeluit. Apare o măicuţă. Veronica leşină)     
 
Călugărița:​  Doamne, Maica Domnului! Hei, trezeşte­te! ​ (Îi dă  palme şi o stropeş te cu apă). 
Doamne Iisuse, ce­o mai fi şi asta? 
 
Veronica: ​ (mormă ie)​
 Mai lasa­mă puţin, mami…​ (Deschide ochii ş i ţ
ipă  când o vede pe 
Că lugă rița. Că lugărița ţ ipă i ea)​
 ş . Vai, măicuţă, îmi cer scuze, nu mi­am dat seama unde 
sunt şi ce se întâmplă şi …. Cred că am leşinat, nu? Îmi amintesc că îmi era foame şi 
sete,… şi deodată mi s­a făcut rău… 
 
Călugărița: ​ Da, fetiţo, te­am văzut când ai căzut… 
 
Veronica: ​ Şi m­aţi ajutat, nu? ​ (Începe să  plângă ) ​
Deşi nu mă cunoşteaţi… Şi fără nici o 
intenţie ascunsă… 
 
Călugărița:​  (îi dă
 un ş erveţ el, gest la care Veronica se pune ş i mai tare pe plâns) ​
Gata, gata, 
linişteşte­te, orice alt om ar fi făcut la fel. 
 
Veronica: ​ Nu­i adevărat, cel puţin nu cei de care am dat eu până acum…Of, în fine, mă 
emoţionează atât de tare bunătatea oamenilor… Pentru că e foarte rară, măicuţă… 
 
Călugărița: ​ Ei, atât de tânără şi deja atât de pesimistă… Parcă ai spus că îţi era 
foame…Hai, ridică­te şi vino cu mine la mănăstire, o să mănânci ceva şi poate o să­ţi mai 
schimbi impresia despre oameni. 
 
Veronica:​  Ah, nu mi­aş dori nimic mai mult, credeţi­mă, decât să am iar încredere în 
OAMENI!!!! Cât despre masă, în alte împrejurări mi­ar fi fost probabil prea ruşine, dar la 
cât mă simt de nenorocita şi la câte am păţit în ultimele zile, nici ruşine nu mai am ​ (se pune 
iar pe plâns) 
 

11 / 14 
  
Veronica nu se hotărește 
Andreea Chindriș & Alexandra Bă
canu 
 
Călugărița:​  Gata, gata, mai bine mulţumeşte­i lui Dumnezeu că eşti tânără, sănătoasă, ai 
toată viaţa înainte. Şi, dacă tot n­ai mâncat, poţi să te spovedeşti şi să te împărtăşeşti la 
preotul mănăstirii, să vezi cum ţi se ridică piatra de pe suflet. O să vezi, Tăicuţul nostru e 
un om sfânt, blând şi bun, când vorbeşte îţi dai seama că Duhul Sfânt glăsuieşte prin gura 
lui. 
 
Veronica: ​ (sfârş )​
ită Da, da, am nevoie să­mi mărturisesc păcatele. 
 
Călugărița:​ ca un promo, vesel) ​
 (​ Dacă simţi un gol în viaţa ta, umple­l cu Isus. 
 
Veronica: ​ Da, să mergem, păcatele mele mă apasă. Mai spuneţi­mi, cum e la mănăstire? 
 
Călugărița: ​ Păi, cum să fie?  E linişte, te poţi ruga în pace…​ (Pe un ton visător, muzică  de 
ambianţ ă în surdină)​  Viaţa noastra e modestă şi liniştită, zilele se scurg încet, în tihna şi 
mângnierea prevăzătoare a  lui Dumnezeu, caruia îi aducem ceas de ceas mulţumire şi 
slavă.   
 
Veronica: ​ Sună a Paradis. Când eram mică, îmi imaginam că în Rai se mănăncă şi se 
bea. E ca un mare ospăţ, cu femei şi…  
 
Călugărița:​  Vai, de mine, fă­ţi cruce! Paradisul e linişte şi mulţumire sufletească. 
 
Veronica: ​ Da, acum că am trecut prin viaţă, cred şi eu ca aşa trebuie să arate. Toţi să fim 
în armonie, ursul să se îmbrăţişeze cu vulpea, iar copiii… 
 
Călugărița:​ râzând)​
 (​  Vai, ce copilă eşti! 
 
Veronica: ​ Da, dacă aţi ştii ce copil nevinovat sunt,… Şi totuşi ceilalţi au profitat de mine. 
Măicuţă, mă bucur că mergem undeva unde­o să fiu ferită de oamenii răi. 
 
Călugărița: ​ Acuma trebuie să apară şi preotul nostru. Ce om bun, să vezi cum te mângâie 
când vorbeşte!​  (Apare preotul. Muzică  bisericească . Veronica rămâne consternată . Moment 
de revelaţie. Se micş
orează  lumina, totul se petrece în slow motion, din spatele unor cortine 
apare un cor ce cântă aleluia pentru câteva secunde. La sfârş it ea cade în genunchi şi îi 
sărută mâna) 
 
Veronica:​ (pe un ton mai grav) ​
 ​ Săru­mâna, părinte, cred că tocmai am auzit chemarea 
Duhului Sfânt. 
 
Preotul: ​
„Dimineaţa însă cuvântul Domnului a venit la mine zicând : Eu sunt un semn 
pentru voi.” Ezechiel 12, 7­11. 
 
Veronica: ​ (încă în genunchi) ​
Cred că aici e locul meu, în sfârşit mă simt acasă. Parcă vă 
cunosc de undeva. Nu îndrăznesc să mă ridic. 
 
Preotul:​
 Ridică­te, fata mea, văd că eşti slăbită, ochii îţi aruncă fulgere fierbinţi, ai febră. 
Să te ducem în chilie. 
 

12 / 14 
  
Veronica nu se hotărește 
Andreea Chindriș & Alexandra Bă
canu 
 
Veronica: ​
Şi acolo să mă spovedesc.   
 
 
Scena 4 
 
(În chilie. Veronica e în genunchi sub patrafir. Se aude zgomotul de casetofon, pe 
fast­forward, se opreş te brusc ş
i ea vorbeşte. Voce)  
 
Veronica: ​ Şi la 17 ani mi­am cumpărat o pereche de chiloţei, ştiţi, din aceia mici…mai 
erau şi roşii… Şi ce gânduri necurate aveam, mi­e ruşine. 
 
Preotul: ​ Aşa trebuie, ruşine să­ţi fie! Doar prin pocăinţă ajungem la Împărăţia Cerului. 
 
Veronica: ​ Mergeam la Biserică, în schimb şi acolo nu mă lăsa Necuratul, mă uitam la 
oameni şi mă întrebam dacă mă plac, adică dacă eu i­aş putea duce în ispită. 
 
Preotul: ​ „Vai de femeile care cos perne pentru subsuori şi fac voaluri pentru capetele 
oamenilor de orice mărime, ca să prindă suflete” Ezechiel, 13­18. 
 
Veronica:​  Dar când am crescut, viaţa şi­a bătut joc de mine. Am cunoscut un băiat, ce 
inocentă eram eu atunci!…Tot ce am păcătuit atunci cu el era din dragoste, nu vroiam să­l 
pierd. 
 
Preotul:​  „Şi acum, omorâţi pe orice femeie care a cunoscut vreun bărbat, culcându­se cu 
el; dar lăsaţi în viaţă pentru voi pe toţi copiii, fetele care n­au cunoscut împreunarea cu 
vreun bărbat” Numeri 31, 17­18. 
 
Veronica: ​ Şi el a plecat în Italia, ca să facă un ban cinstit… L­au adus în ţară, au zis că a 
furat din magazin. El, om bun şi cinstit? A avut avocat bun, aşa s­a zis, că a scăpat doar 
cu câţiva ani. Când el e nevinovat de fapt, eu ştiu asta, numai eu nu mi­am pierdut 
încrederea. De trei zile încerc să ajung la el, săracu’, cum mă mai aşteaptă el pe mine!… 
 
Preotul:​  Trebuie să te pocăieşti, nu să­l lauzi pe cel care te­a dus în păcat. Dar, 
povesteşte, povesteste, nu te opri. 
 
Veronica: ​ Şi drumul ăsta până la el, cât am îndurat de la toţi oamenii pe care i­am 
întâlnit… Atâta răutate e în lumea asta…​ (Începe iar să . Printre suspine) ​
 plângă Adică, toţi 
fac pe sfinţii ​(preotul îşi drege glasul)​ şi, de fapt, nu se gândesc decât cum să profite de 
tine…​ (Devine din ce în ce mai incoerentă )​
 Doctorul ala obsedat… şi apoi tiristul, chiar 
crezusem ca e om bun şi, când colo… Doamne, ce­am făcut să merit asta, până şi Adam, 
dacă stau să mă gândesc,… Cum e posibil, Părinte…au tras atâta de mine…adică nici nu 
ştiam că unele lucruri sunt posibile…Ce mai pot oamenii să inventeze, ca să­şi satisfacă 
poftele…animale, asta sunt…n­o să reuşesc niciodată să mă curăţ… 
 
Preotul:​  (​ca un promo, spre public)​  Încearcă noul detergent Pur, scoate orice pată! 
 
Veronica:​  (continuând) ​ Şi ziceam că sunt atât de mirată de tot ce poate omul să facă,… 
adică nu are limite şi jenă de Dumnezeu, care ne priveşte mereu! Nu vreau să ştiu ce 

13 / 14 
  
Veronica nu se hotărește 
Andreea Chindriș & Alexandra Bă
canu 
 
părere are despre mine. Vai, mă pocăiesc, nu ştiţi ce au făcut din mine! 
 
Preotul: ​Ba da, ştiu, fata mea.. 
 
Veronica: ​ Ba nu, sunteţi preot, nu puteţi să bănuiţi ce se întâmplă în lumea de afară. 
Adică, cu minte voastra pură şi plină de harul dumnezeiesc, cum v­aţi putea vreodată 
gândi ce e în stare un bărbat să­i facă unei femei? Şi pentru ce, părinte, pentru ce? 
„Pentru plăcere”. Îşi pierd locul în rai pentru aşa un nimic, şi mai duc şi pe alţii pe calea 
pierzaniei… 
 
Preotul: ​Aşa e, fiica mea, păcatul e ca gripa, se ia. Fericiţi cei ce izbutesc să se ascundă 
de ispită, pentru că aceia vor fi iertaţi. Canon ­ 100 de Nascătoare, o mie de mătănii şi 
post negru o săptămână. 
 
Veronica: ​ Da, da, mă supun, aştept iertarea. ​ (El iese, ea începe mă tă
niile   . Leş
ină
 la scurt 
timp. muzică  apoteotică . Sfîrş
it) 
 
 
Scena 4  
 
(Scot un corp de femeie, e plin de ziariş
ti ş
i oameni, o discuţ
ie) 
 
EL: ​
Ce i­o fi trebuit şi ăsteia să meargă la mănăstire? Nu vezi că are vreo 20 de ani? 
Adică… la bătrâneţe te rogi, nu aşa…tânăr. La pensie încep şi eu. 
 
EA: ​
Cine ştie, o fi avut chemare…​ (Intră
, de după  cortină, corul) 
 
Voce: ​Lasă, că vedeţi voi ce scandal iese. 
 
Alta: ​
Ce scandal? Şi la mănăstire se moare. 
 
Voce: ​Da’ popa nu i­a dat nimic să mănânce o săptămână.​ (Apare bărbatul care a jucat 
toate personajele Adam,Preotul si Iosifescu si Noe ) 
 
Bărbatul: ​Stop, păi ce facem aici? Înapoi cu ea. Hai, că n­am văzut să fi făcut cele 1000 
de mătănii. Nu te preface moartă, nu scapi aşa uşor. Show must go on! Hai, la treabă! 
Publicului îi place suferinţa.​ (Ea coboară . Începe să  facă mă tănii. Oamenii se împrăştie. 
Auzim „Veronica, fată  bună …”) 
 
 
Sfârşit 
 
 

14 / 14