Pedagogii alternative

Prof.univ.dr. Toader Pălăşan

 OBIECTIVELE DISCIPLINEI
Identificarea si argumentarea tezelor pe care se intemeiaza educatia noua;

Analiza comparativa a strategiilor de instruire contemporane (alternativelor educationale),

prin raportare la strategiile adoptate de pedagogia traditionala;

Evaluarea prevederilor legale si a conditiilor care sa permita succesul alternativelor

educationale in invatamantul preuniversitar;

Valorificarea elementelor inovative ale alternativelor educationale din invatamantul

preuniversitar romanesc, in practicile educative ale invatamantului de masa;

Formarea competentelor necesare pentru proiectarea de alternative educationale in

invatamantul prescolar, primar si secundar inferior;

Formarea capacitatii de evaluare critica a strategiilor de instruire din invatamantul public, prin
optimizarea cu elemente ale celui particular.

REZUMATUL DISCIPLINEI
PEDAGOGII ALTERNATIVE

Invatamantul romanesc in fata alternativelor educationale; motive socio-pedagogice si reglementari

administrative; de la invatamantul centrat pe materia de predat, la invatamantul centrat pe nevoile de
educatie ale elevului. Analiza comparativa a pedagogiei "educatia noua″ si a pedagogiei traditionale
Tezele curentului “Educatia noua “ fundamente ale alternativelor educationale din sec. XX:
1. sursa principala a conoasterii umane in general, a copilului, in special, o costituie
activitatea practica;
2. educatia autentica se poate realiza numai in conditii de libertate deplina;
3. instruire sa se desfasoare ca raspuns la trebuintele de cunoastere ale copilului;
4. interesul copilului trebuie sa fie criteriul principal de organizare a continutulu
invatamantului;
 5.principalul rol al educatorului este de a organiza mediul de instruire pentru manifestarea
tendintei copilului spre activitate si in conformitate cu interesele sale.
Pedagogia Waldorf: Rudolf Steiner: - adept al antroposofiei ( filosofie antropologica);
Conceptia psihologica – cele trei etape in functie de cele trei elemente ale fiintei umane,
caracteristicile varstei prescolare; conceptia pedagogica - obiectivul fundamental; elemente caracteris
tice (ritmul, fara discipline si manuale, predarea in epoci, euritmia,caietele si instrumentele de scris,
fara note, cursurile artisice si practice, activitati specifice de invatare- limbajul scrierea si lectura,limba
materna si limbile straine, invatarea in ciclul gimnazial, conducere colegiala); planuri de invatamant si
programe.
Pedagogia Freinet (Célestin):
Teze si modele de educatie valorificate de pedagogia Freinet:
- ″ scoala pe masura", "educatia functionala"( Ed. Claparede);
- "scoala pentru viata, prin viata“, "centre de interes“, metoda globala (Ov. Decroly);
- "scoala noua“, "scoala activa“ ( A.Ferrière);
- metoda "muncii libere“ “ pe echipe“ (R. Cousinet);
Scoala si progresul social; tehnici si valori; conceptia psihologica – puterea vitala, nevoile,
experienta prin tatonare; conceptia pedagogica – educatia muncii, scoala (organizare, metode, rolul
profesorului, tiparirea, textul liber, dezvoltarea textului liber, corespondenta interscolara, documen-
tarea, exersarea, organizarea activitatii
Pedagogia Montessori: repere istorice ale educatiei Montessori;
Fundamente filosofice; fundamente psihologice (perioadele si stadiile de dezvoltare);conceptia
pedagogica – mediul de instruire- materialele – activitatile – invatarea limbajului, matematicii,
disciplinei etc.;amenajarea salii de clasa; raspandirea pedagogiei Montessori.

Step - by- step: a debutat in Romania, in 1994, sub denumirea Head Start, la initiativa Fundatie
Soros pentru o Socitate Deschisa, iar din 1995 se numeste Step by step ( pentru tarile din Europa de
Est, unde se aplica); prevederi de natura administrativa; conceptia pedagogica – obiectivele
alternativei; principii - considerarea copilului ca intreg; centrarea procesului de invatamant pe copil;
invatarea organizata in centre de activitate; implicarea parintilor ; programa scolara; o zi in clasa
Step by step;
 TEMA NR. 1 Pedagogia Waldorf
Fondator, Rudolf Steiner(s-a născut la Kraljevec-Croaţia,în anul 1861)
A fost adept al antroposofiei ( filosofie antropologica); concluzia cercetarilor si
reflectiilor sale fiind ca trupul, sufletul si spiritul pot fi vizibile in metamorfozele lor, la
nivelul corpului fizic si a sistemului nervos – senzorial , la nivelul organizarii ritmice a
sistemelor respirator si circulator in metabolism. Ele apar in corelatie cu activitati
sufletesti: gandire, simtire si vointa si pot fi dezvoltate,la randul lor, in capacitati
spirituale: imaginatie, inspiratie si intuitie.Steiner porneste de la premisa ca omul este
o fiinta spirituala, aflata intr – un proces de patrundere treptata in realitatea societatii
umane si care se leaga in faze distincte de evolutie personala de fapte le de viata.
În viziunea steineriană , în învăţarea- formarea umană, accentul se pune în mod dife-
renţiat pe cele trei moduluri de manifestare ale fiinţei umane.
Vârsta preşcolară este caracterizată, din acest punct de vedere, în primul rând prin
activitate fizică, prin imitaţie şi joc.De aceea, este nevoie de un spaţiu protejat, în caresă
poată fi efectuate experienţe definitorii pentru întreaga evoluţie ulterioară a copilului.
Ce trebuie sǎ reţinem :
-copilul nu este un mic adult;
-vârsta copilăriei este o formă specifică de existenţă,cu trebuinţe si posibilităţi
proprii;
DESCHIDEREA - principala caracteristică a copiilor mici este imensa deschidere
spre ceea ce îi înconjoară ( asimilează elementele din jurul lor şi întâlnesc lumea cu
o încredere nelimitată- fără rezistenţa pe care o are un adult din experien-
ţele de viaţă);
IMITATIA -este mai mult decât un simplu mijloc de copiere a gesturilor,a comporta-
mentelor celor din jur sau de repetare a cuvintelor acestora- ea atinge
profunzimea stărilor sufleteşti, a gândurilor şi atitudinilor umane;
JOCUL -prin joc voinţa copilului se orientează spre mediul înconjurător pe care îl
transformă cu ajutorul fanteziei,punând în mişcare lumea sa interioară;
prin joc copilul reflectă impresiile primite, remodelându-le într-un mod
personal şi dându-le valenţele necesare propriei dezvoltări;
-jocul trebuie să fie liber;
-prin joc se manifestă dorinţa copilului de învăţare şi de înţelegere, de ata-
şament sufletesc şi de manifestare a posibilităţilorcreatoare
 Concepţia lui Rudolf Steiner privind DEZVOLTARE ÎN ETAPE A COPILULUI
Cele trei elemente ale fiinţei umane:trup, suflet şi spirit se dezvoltă diferenţiat:
1). 0-7 ani = lumea este bună
-copilul trăieşte într-o lume pe care o consideră eminamente bună;
-este accentuată dezvoltarea fizică prin activarea voinţei, manifestată în joc şi
imitaţie.
2).7-14 ani = lumea este frumoasă
-copilul trăieşte sentimentul că lumea este frumoasă;
-are loc în mod deosebit dezvoltarea sufletească- activarea simţirii;
3).14-21 ani = lumea este reală
-tânărul percepe lumea reală, în care filozofiile şi teoriile sale sunt obiectul
principal al cunoaşterii;
-această perioadă vizează dezvoltarea spirituală- activitatea gândirii independente
Obiectivele fundamentale ale pedagogiei Waldorf
- întărirea, cultivarea şi armonizarea celor trei componente fundamentale ale fiinţei
umane:voinţa, simţirea şi gândirea la nivelul fiecărei categorii de vârstă;
- încurajarea dezvoltării sănătoase a capacităţii fizice, sufleteşti şi spirituale ale
tânărului, pe baza metodicii elaborate de Rudolf Steiner şi a programei şcolare concepute
ţinând cont de impulsurile date de acesta şi găsirea unui răspuns adecvat şi corect la
tendinţele proprii de dezvoltare ale copilului

Rudolf Steiner a înfiinţat prima şcoală Waldorf în 1919 la Stuttgart, la iniţiativa şi

cu sprijinul material al lui Emil Molt, managerul fabricii de ţigarete Waldorf- Astoria
din Stuttgart.

Aspecte legate de alternativa educaţionalǎ Waldorf

- completează sistemul educaţional existent;
- substituie unele forme de educaţie printr-o ofertă metodică şi didactică diferită
sau complementară;
- restructurează cadrul de organizare şi funcţionare a instituţiei şcolare.
Ce este şcoala Waldorf în România?
- o şcoală în cadrul învăţământului alternativ de stat;
- o instituţie de învăţământ în care cadrele didactice se străduiesc să păstreze
specificul pedagogiei waldorf;
- un cadru în care părinţii elevilor din grădiniţele şi şcolile waldorf sunt constituiţi
în asociaţii non-profit şi sprijină activităţile şcolii atât în procesul instructiv-educativ,
cât şi în organizarea vieţii social-culturale
 Federaţia Waldorf din România
- este o persoană juridică, înfiinţată prin sentinţa nr.6/1993 a Tribunalului Municipiului
Bucureşti;
- reprezintă alternativa waldorf în faţa oficialităţilor, pentru asigurarea unei legături între
această abordare a educaţiei şi ambientul educaţional şi cultural românesc;
Ce nu este o unitate Waldorf?
- o instituţie particulară cu taxe şcolare;
- o şcoală pentru copii cu nevoi speciale.

Câteva diferenţe între pedagogia Waldorf şi alte pedagogii

- are în vedere educarea omului în ansamblul său,artisticul susţinând şi împletindu-se cu
ştiinţificul,armonizându-se în procesul educaţional;
- disciplinele nu sunt privite ca un scop în sine,ci ca mijloace educaţionale;
- copiii primesc la sfârşitul anului şcolar o caracterizare scrisă de educatoare/ învăţător/
profesor, ce sintetizează evoluţia lor( progrese,)
- evită folosirea manualului ca unică sursă de informare pentru elevi, uneori renunţând complet
la acesta, în favoarea creării obişnuinţei de consultare a unor surse variate de informare;
- disciplinele sunt predate în module/epoci de câte 3-4 săptămâni;
- are discipline, activităţi şcolare specifice numai în pedagogia waldorf:
-euritmia steriană
-învăţarea unui instrument muzical din cls.I –blockflote
-desenul de forme
-serbare lunară-la sfârşit de epocă
-ateliere de aplicaţii tehnologice(lemn,lut,fier,cupru,text)
- curriculum propriu, aprobat de M.E.C. la toate nivelurile de învăţăm.;
- tendinţe spre renunţarea la sistemul piramidal de conducere a unităţilor de învăţăm. în favoarea
conducerii colegiale şi prin delegatie.
Structura cursului principal (110 minute fără pauza):
a) partea ritmică -se adresează componentei afectiv-motivaţională
-are drept scop activarea copiilor,pregătirea pentru lecţie
-cuprinde: -exerciţii ritmice de mişcare
-exerciţii de plastica vorbirii (cultivarea rostirii)
-cântul vocal şi instrumental
-calcul oral
-interpretare de roluri semnificative pentru
disciplina studiată
b) partea de învăţare –se adresează componentei cognitiv-aptitudinal
-are drept scop descoperirea de către copii ,prin demersul coordonat de
 cadrul didactic, a noţiunilor şi fenomenelor studiate;
c) partea acţională –se adresează componentei volitiv-acţionale
- se lucrează la caietele de epocă
- se efectuează exerciţii individuale;
d) partea narativă -se adresează componentei afectiv-atitudinale
-cuprinde:basme,povestiri,fabule, legende,biografii – în funcţie de vârsta
copilului

Importanta ritmului în Scoala Waldorf. 

Ritmul are un rol important în educarea vointei, urmarindu-se ritmul unei ore, al
zilei, al lunii si al anului.
Ritmul orei este reliefat de împartirea cursului principal, ce se desfasoara la începutul
cursurilor în primele doua ore, în trei parti:
  - partea ritmica, prin care este solicitata vointa copilului
  - partea cognitiva care se adreseaza intelectului si
  - partea de povestire care se adreseaza simtirii.
Utilizarea ritmului în educatie permite ca întreaga fiinta a persoanei educate sa fie
abordata si nu numai componenta sa intelectuala.
Ritmul zilei presupune studierea materiilor cu caracter cognitiv în prima parte a
acesteia si a celor artistice si practice în cea de a doua parte. Acest lucru face posibila
adâncirea subiectelor teoretice prin aplicarea lor în practica si prin însufletirea lor
artistica.
Ritmul lunii se refera la existenta unor module de 2-4 saptamâni în care zilnic între
orele 8 si 10 sunt studiate materiile principale (româna, matematica, fizica, chimie,
geografie, istorie, biologie etc.). Aceste module poarta denumirea de epoci.

Arta dramatică:
- este o materie specifică pedagogiei Waldorf, prezentă apoape în fiecare an, chiar
dacă nu apare în planul de învăţământ. Fiecare disciplină poate da ocazia unei
dramatizări, fie că vorbim despre limbi străine sau despre fizică. La sfârşitul clasei a
VIII-a, elevii pun în scenă o piesă de teatru mai amplă, pe care o vor prezenta în faţa
părinţilor şi a întregii şcoli. Această piesă de teatru este o încununare a muncii lor ca şi
colectiv de-a lungul celor opt ani petrecuţi împreună. Pentru realizarea piesei de teatru,
elevii sunt solicitaţi să participe activ la toate etapele de elaborare a recuzitei şi de
punere în scenă a textului; munca la această piesă, care de obicei durează câteva luni,
întăreşte şi uneşte foarte mult colectivul clasei, îi face pe elevi să fie mai toleranţi unii
cu alţii, îi face să se ajute mult mai mult între ei. Prezentarea piesei de teatru de către
clasa a VIII-a este un eveniment deosebit pentru întreaga şcoală şi în special pentru
clasele mai mici, aceştia urmărindu-i cu foarte mare atenţie pe colegii lor mai mari.
Acest eveniment se repetă la un nivel de complexitate mult mai mare, la sfârşitul
liceului, când piesa de teatru le oferă elevilor posibilitatea de a se depăşi şi de a-şi
consolida performanţele în exprimarea socială

Conducerea colegială 
Rudolf Steiner a cerut corpului profesoral sa accepte ca fundament pedagogico-
organizatoric discutarea tuturor problemelor scolii, îndeosebi a celor pedagogice, în
consiliul profesoral. Acesta este de fapt directorul scolii. Si pentru ca problemele
curente se cer discutate pe masura ce au loc, consiliul profesoral se întruneste
saptamânal.unde se discuta: ce si cum predau profesorii, daca au avut succes cu o tema
sau esec cu alta; clase de elevi sau elevi în parte, care trec printr-o situatie mai dificila
sau mai deosebita si au nevoie de atentia întregului corp profesoral ; teme pedagogice
generale, indiferent de specialitate, la care participa toti profesorii si învatatorii, caci pe
toti „membrii familiei” îi intereseaza drumul celuilalt. Imaginea copilului ramâne însa
mereu ca imagine centrala a preocuparii fiecarei teme, fie ea si administrativa.
- sunt discutate într-un cerc mai restrâns, în consiliul de administratie probleme
delicate: dascali care au dificultati majore în stapânirea clasei; dascali noi în activitate,
care trebuie îndrumati; încadrarile cu personal pentru anul scolar urmator: Toate
acestea sunt discutate de acei pedagogi care au experienta pedagogica si care îsi asuma
de buna-voie viitorul scolii, ca viitor al propriei biografii. Dintre toti colegii, unul este
ales ca reprezentant al scolii în fata tertilor. Nu este de confundat acesta cu functia
obisnuita a directorului, caci nu are puteri decizionale supreme, nu poate lua decizii
singur si nici nu are toate responsabilitatile pe umerii sai. Acestea sunt împartite între
diferiti profesori sau învatatori. Purtarea responsabilitatii de catre mai multi oameni
duce la cresterea implicarii în „familie

Conducerea clasei de catre învatator, dincolo de clasa a IV-a 

Particularitatile de vîrsta, antropologice, care sunt unitare în perioada de la 7 la 14
ani, cer în mod obiectiv prezenta unei aceleiasi persoane în aceasta functie
coordonatoare. Aceasta functie didactica este numita „învatatorul clasei” si are ca si
îndatoriri pedagogice predarea unui numar de discipline, cuprinse în epoci, de-a lungul
celor opt ani de studiu pâna la liceu. Disciplinele predate în epoca sunt, de obicei, cele
cognitive, iar predarea lor interdisciplinara este un deziderat esential al acestei
pedagogii. Experimente, excursii, observatii minutioase sunt modalitati fundamentale
de organizare a învatamântului pâna la pubertate. Formele de lucru introduse în clasele
primare sunt baza pe care se aseaza munca de observare din clasele gimnaziale. De
aceea este esential ca una si aceeasi persoana sa însoteasca elevul pe parcursul acestor
opt ani, când îsi formeaza instrumentele de cunoastere. Din punct de vedere psihologic,
schimbarea învatatorului în clasa a cincea nu înseamna doar despartirea de o persoana,
adesea îndragita, ci si de un mod de lucru.
În mod natural, aceasta despartire se realizeaza la pubertate, când tânarul nu mai
accepta prezenta unui model de imitat, ci îsi cauta propria forma de exprimare. Aici este
normal sa apara mai multe personalitati în fata elevului, pentru a-i da posibilitatea sa
aleaga elemente diverse si de a-si exersa formele proprii, prin acceptare sau combatere
sanatoasa..

O scoala fara manuale:

 Absenta manualului unic contribuie la cresterea respectului fata de carti si la
întarirea autoritatii profesorului, care are astfel o legatura directa în comunicarea cu
elevii;
elevii se obisnuiesc sa se documenteze din cât mai multe surse în studiul unei teme;
profesorul poate astfel introduce în cadrul procesului de învatamânt noi informatii
sau materiale aparute în domeniul respectiv, si are posibilitatea de a adapta nivelul
predarii si al cerintelor la nivelul clasei;
formarea unei pareri cât mai obiective, antrenamentul pentru facultate si viata de
autodidact sunt calitati evidente pe care le dobândesc elevii astfel scolarizati.
o scoala fara note: 
Prin note se evidentiaza preponderent competitia dintre elevi, ceea ce duce deseori la
blocaje în rândul elevilor timizi, frustrari si inhibitii printre cei slabi, aroganta sau
egoism între elevii buni si foarte buni. Astfel, climatul de lucru al clasei poate fi usor
compromis, atmosfera devenind stresanta si apasatoare pentru multi elevi

o scoala fara note ...

Adevarata competitie este nu între diferiti elevi ai clasei, ci în fiecare elev în
parte, cu propriile lui dificultati pe drumul dezvoltarii calitatilor, aptitudinilor si
potentialului sau. În acest fel, toti elevii se percep unii pe altii ca tovarasi de drum, se
accepta în colectiv cu dificultatile pe care le are fiecare si se ajuta unii pe ceilalti în
depasirea acestora. Conlucrarea si spiritul de echipa sunt astfel puse în evidenta si
exersate în domeniul social.
In absenta notelor orele sunt mult mai libere, elevii fiind deosebit de deschisi, fara
frica de note proaste, întreaba când nu au înteles si ies cu curaj la tabla;elevii buni sunt
dispusi sa-i ajute pe cei în dificultate;primesc în mod regulat teme si lucrari de control;
- nivelul activitatii copilului în scoala se comunica parintelui prin întâlniri regulate
cu cadrele didactice (cea mai eficienta metoda de control a copilului) si pot vedea
caietele de epoca sau aparitiile în serbarile lunare ale clasei sau ale scolii;
- la sfârsitul fiecarui an scolar, elevul primeste un certificat în care fiecare profesor
descrie activitatea sa din toate punctele de vedere. Astfel, parintii afla mult mai multe
despre copilul lor. În registrul matricol este cuantificata activitatea elevului la fiecare
materie cu un calificativ sau o nota, echivalente cu evaluarea facuta în timpul anului.

Scrisul şi cititul:
 Scrisul şi cititul se învaţă pe parcursul primelor clase, cu accent pe desenarea
literelor şi organizarea estetică a scrisuluii şi a spaţiului scris. De aceea parcursul este
la început lent, dar în clasa a IV-a elevii ajung la acelaşi nivel cu colegii lor din
învăţământul tradiţional.
Din ce motive se alege acest drum? Psihologii susţin că cel mai dificil de învăţat într-
o viaţă de om este cititul şi scrisul, deoarece este o activitate a intelectului şi leagă
copilul în mod artificial de gândirea abstractă a omului matur. Concret, cititul şi scrisul
se învaţă în următorii paşi:1 - întâi se lucrează literele mari de tipar; 2 - in funcţie de
evoluţia clasei, învăţătorul va introduce la sfârşitul clasei I sau la începutul clasei a II-
a, literele mici de tipar; 3 - pe parcursul clasei a II-a se introduc apoi literele de mână,
prin intermediul desenului de forme sau al celui dinamic; 4 - în modul de introducere a
literelor (semne pentru sunete), consoanele se metamorfozează din imaginea a ceva ce
începe cu această literă ( se pleacă de la imaginea picturală a lumii, de la întreg şi se
ajunge la abstractizarea ei prin noţiuni. De exemplu, litera M se va naşte din imaginea
unui munte cu două vârfuri; litera P poate să apară la „pom”, iar F de la „foc”). Aceasta
este metoda de introducere a consoanelor. Primele semne învăţate sunt însă pentru
vocale, care sunt prezentate copiilor ca provenind din sentimente: A – admiraţie,
deschidere; E – reţinere, închidere în sine; I – înălţare, afirmare; O – îmbrăţişare,
protecţie; U – necunoscut, cunoaştere

Învatarea în epoci 
Materiile cognitive sunt studiate în epoci; de exemplu o clasa studiaza fizica, zilnic,
primele doua ore fara pauza, timp de 2–4 saptamâni. Într-o astfel de epoca se poate
parcurge chiar si materia pe un an scolar, economia lucrului fiind deosebit de eficienta.
Urmeaza alte epoci, elevii reîntâlnindu-se cu fizica doar peste câteva luni, poate chiar
peste un an. Desigur ca între timp elevii uita ce au învatat, dar aceasta nu trebuie sa
îngrijoreze. În Scoala Waldorf uitarea este considerata un aliat, din doua motive: în
primul rând pentru ca uitând fizica, elevul se va putea dedica cu toate capacitatile unui
nou domeniu, de exemplu literaturii, iar în al doilea rând pentru ca, dupa ce fizica a fost
uitata aparent complet, la reîntâlnirea cu aceasta stiinta, elevul îsi va reaminti mult mai
intens cele învatate. Un alt avantaj al predarii în epoci este faptul ca informatiile si
întrebarile primite peste zi sunt prelucrate subconstient noaptea, iar a doua zi, atât
elevii, cât si profesorii, gasesc mai usor rezolvarea lor.
Nu toate materiile participa la acest carusel al epocilor. Se predau în sistem modular
limba materna si gramatica, matematica, fizica, chimia, istoria, geografia si stiintele
naturii. Aceste materii pot sa apara si în ore de exercitii care au rolul de a fixa cât mai
bine materia la cursul de baza.
Celelalte materii, cum ar fi limbile straine, educatia fizica, desenul si celelalte
activitati artistice sau practice, apar ca si ore fixe dupa cursul de baza si orele de
exercitii.

Ponderea deosebita a cursurilor artistice si practice 

Scoala Waldorf realizeaza o educatie echilibrata, oferind pe de o parte fiecarui copil
ceea ce i se potriveste, însa intervenind si cu preocupari în acele domenii spre care
acesta nu are înclinatii, dar care sunt necesare unei educatii complete. Un argument în
plus pentru acest principiu: de regula, educatia intelectului prin stiinte cultiva distanta,
individualismul, antipatia si concurenta iar, dimpotriva, educarea sufletescului prin
arte si mestesuguri cultiva simpatia, apropierea, lucrul în echipa si colaborarea.
Ambele laturi ale educatiei sunt la fel de importante pentru un om echilibrat, dornic sa-
si controleze singur viata, fara a se lasa manipulat din exterior. Indirect însa, la nivelul
manualitatii, cursurile artistice sau practice sustin materiile adresate intelectului
( exemple: în clasele mici, atât fetele cât si baietii tricoteaza, activitate care ajuta
puternic la formarea vederii în spatiu, necesara îndeosebi matematicii; la începutul
fiecarei zile, întreaga clasa parcurge o parte ritmica în care cânta, recita sau danseaza
(jocuri adecvate vârstei, însotite de batai din palme, jocuri ritmice si gesturi sugestive).
Partea ritmica îi aduce pe toti la unison, le canalizeaza energia si îi pregateste pentru
ora. Importanta cursurilor artistice rezida si în faptul ca le educa starile sufletesti. Ele
sunt evidentiate în arte, iar elevul traieste, în procesul reprezentarii lor, caracteristicile
propriei personalitati, pe care astfel o cunoaste si o stapâneste bine. El îsi cultiva
capacitatea de a percepe starile sufletesti, dezvoltându-si abilitati de comunicare dincolo
de calea verbala

Caietele si instrumentele de scris: 

- desi pare mai greu la prima vedere, este mult mai sanatos pentru copil sa scrie, de
la început, pe caietul fara liniatura, întrucât liniatura este folosita exact cu scopul de a
îngradi si limita la norme clar stabilite scrisul copilului. Alternativa Waldorf nu
pledeaza pentru un scris dezordonat, ci dimpotriva, ordinea, latura estetica în general,
sunt puternic cultivate în scoala. În absenta liniilor, elevul va trebui sa depuna un efort
mai mare pentru a-si ordona scrisul. Desigur ca procesul va fi de mai lunga durata,
rezultatul va fi însa mult mai solid;
- în legatura cu instrumentele de scris: elevii lucreaza mai mult cu suprafete (în clasa
I elevii scriu cu blocuri cerate, in a II-a grosimea liniei se subtiaza, folosindu-se
creioane cerate, din a II-a copii vor scrie cu creioane colorate groase (jumbo), in a III-a
elevii exerseaza scrisul cu pana si apoi încep sa scrie cu stiloul. Pixul este evitat. În
continuare, caietele vor fi organizate în asa fel, încât partea estetica, de scriere, de
ilustrare si de ornamentare sa fie în permanenta avute în vedere, într-un mod artistic, de
calitate. Aceasta, cu atât mai mult cu cât redactarile în caiete reprezinta forma personala
de „manual” pe care o realizeaza elevii însisi.

Limba română:
 Dacă până la vârsta de 9 ani copilul se identifică pe deplin cu mediul în care trăieşte,
după această vârstă el se interiorizează, se detaşează de cele ce-l înconjoară. Până la
acest moment el se identifică cu limba maternă. Distanţându-se de aceasta, elevul poate
să o analizeze şi să-i perceapă structura. Din acest moment, elevul poate începe studiul
gramaticii, având primul contact raţional cu structura limbii şi cu regulile gramaticale.
Astfel debutează un proces lung, care continuă până în clasa a VIII-a. Prima parte o
reprezintă aprofundarea principalelor calităţi ale părţilor de vorbire, apoi copiii se
familiarizează treptat cu structura propoziţiei, iar începând din clasa a VII-a cu structura
frazei.
În predarea literaturii, metodele folosite vizează în mod preponderent planul
emoţional. Analiza elementelor stilistice ale unei opere este evitată până în clasa a VII-
a, lăsând expresia artistică să lucreze în copil. Până în clasa a VI-a, în locul analizei
raţionale a textului literar, accentul este pus pe aprofundarea semnificaţiei textului cu
ajutorul altor forme de exprimare artistică (desen, pictură, muzică). Repetarea,
ritmicizarea, exerciţiile de vorbire şi de intonare sunt instrumente constant utilizate în
cadrul orelor de literatură. Interdisciplinar, cultivarea exprimării este prezentă şi la
începutul învăţământului principal, pe parcursul epocilor, indiferent de disciplina
studiată. Fie că e matematică, fie că e geografie, o poezie sau un cântec inspirate din
temele studiate introduc ziua de lucru.

Limbile străine:
- cercetări recente au arătat că o persoană ce şi-a însuşit o limbă străină înainte de
învăţarea scrisului şi cititului o va stăpâni fără accent. Din contră, învăţatul unei limbi
străine simultan cu scrisul şi cititul, duce la vorbirea cu accent a acesteia. Ca urmare, în
primele trei clase se învaţă două limbi străine, doar prin imitaţie;
- concret, orele sunt pline de cântece şi poezii, însoţite de o gestică sugestivă a
profesorului, copiii cântând şi gesticulând în cor;
- incepând din clasa a III-a se introduce scrisul celor două limbi, care, împreună cu
gramatica corespunzătoare, sunt studiate în paralel pe tot parcursul studiilor.

Drumul de la basm la istorie

- in clasa I, copiii trăiesc în lumea basmelor (hrana sufletească);
- clasa a II-a prezintă polaritatea sufletului uman (pe de o parte fabulele evidenţiază
defecte ce trebuie îndreptate, iar pe de altă parte, poveştile despre sfinţi prezintă
nobleţea idealului uman);
- în clasa a III-a când la partea de povestire elevilor li se prezintă istorioare din
„Vechiul Testament”, pornind chiar de la Geneză;
- legendele populare şi istorice locale şi naţionale reprezintă în clasa a IV-a ultimul
pas înainte de istoria propriu-zisă;
-din clasa a V-a, se face intrarea în Istorie (ca disciplină). Capitolele principale vor fi
Egiptul şi Grecia antică. Aceasta din urmă domină clasa a V-a, nu numai la istorie, ci şi
la alte discipline (educaţia fizică, literatură, matematică, muzică);
- in clasa a VI-a se studiază Roma antică, iar în a VII-a Evul mediu şi Renaşterea.
În general, la predarea istoriei se pune accentul pe trăirea atmosferei epocilor şi nu
atât de mult pe înmagazinarea informaţiilor. Sunt alese spre studiu acele momente sau
personalităţi din istoria omenirii care au impulsionat evoluţia generală a lumii, forme
caracteristice de cultură şi civilizaţie. – in clasa a VIII-a cere studierea istoriei
contemporane, dar pregătirea pentru examenele naţionale modifică programa Şcolilor
Waldorf din România, care preiau studiul istoriei naţionale.
În liceu se reia studiul treptelor de civilizaţie, studindu-se acum din perspectivă
generică, a curentelor mari de cultură, a mişcărilor sociale şi a semnificaţiilor pe termen
lung. Important de reţinut este faptul că biografia umană este o repetare la scară mică a
istoriei omenirii. De aceea, treptele de civilizaţie sunt relevante pentru biografia
personală a elevului, mai ales în primii opt ani de şcoală. Această perspectivă stă şi în
spatele studiului la liceu, când curentele generale ale epocilor de civilizaţie stau în
centrul atenţiei tinerilor, căci orientarea în societatea actuală este posibilă numai prin
cunoaşterea formelor de evoluţie care au creat-o
În liceu se reia studiul treptelor de civilizaţie, studindu-se acum din perspectivă
generică, a curentelor mari de cultură, a mişcărilor sociale şi a semnificaţiilor pe termen
lung. Important de reţinut este faptul că biografia umană este o repetare la scară mică a
istoriei omenirii. De aceea, treptele de civilizaţie sunt relevante pentru biografia
personală a elevului, mai ales în primii opt ani de şcoală. Această perspectivă stă şi în
 spatele studiului la liceu, când curentele generale ale epocilor de civilizaţie stau în
centrul atenţiei tinerilor, căci orientarea în societatea actuală este posibilă numai prin
cunoaşterea formelor de evoluţie care au creat-o.
Aritmetica:
 - sensibilitatea pentru diferitele laturi ale fiinţei umane este educată din primele
clase. Astfel, cele patru operaţii de bază sunt învăţate în asociere cu cele patru
temperamente şi culorile asociate acestora;
- pe parcursul anilor şcolari, studiul matematic va cuprinde şi geometria cu mâna
liberă, construcţiile geometrice şi studiul corpurilor platonice. Construcţiile spaţiale
conduc la o mai bună percepţie a formelor existente şi permit dezvoltarea unei
capacităţi de analiză, benefică în toate celelalte domenii de studiu. Geometria
proiectivă, sferică sunt studiate în liceu, pentru a canaliza percepţia elevilor înspre
forme abstracte, construcţii aproape ireale, ce deschid orizontul întrebărilor despre
semnificaţia mai înaltă a matematicii

Desenul formelor 
- e o materie total noua, fata de scoala obisnuita; Această materie, prezentă în clasele
I-V, are două argumente puternice în favoarea sa. În primul rând, formele desenate în
primele două clase vor pregăti introducerea literelor şi a cifrelor. Mai târziu, desenul
formelor va pregăti geometria, ce apare în clasa a V-a sub forma desenului geometric;
- este o activitate artistică, ce îşi propune să trezească gândirea copilului, simţul
echilibrului, al armoniei şi al frumosului. Ea stimulează facultatea de reprezentare şi
cea imaginativă ajutând la formarea vederii în spaţiu.
Desenul geometric cu mâna liberă:
 - predarea geometriei începe în clasa a V-a, printr-un studiu activ al principalelor figuri
geometrice. Elemente geometrice redau prin transformarea lor procesul de devenire ale
unor forme fixe, pe care apoi elevul învaţă să le denumească şi să le definească;
- pentru a crea un simţ cât mai solid al figurilor geometrice, acestea sunt desenate
fără instrumente geometrice

Matematica:
In predarea matematicii trebuie respectate câteva principii de bază:
1. principiul analitic (de la întreg la o parte);
2. de la cazul particular spre general, spre difiniţie. Definiţiile sunt evitate pe cât
posibil, preferându-se caracterizarea noţiunilor într-un mod viu. Când sunt însă absolut
necesare, acestea sunt cât mai accesibil prezentate, folosindu-se din plin intuiţia elevilor;
 3. parcurgerea materiei cât mai aproape de mersul istoric este un principiu general
pentru şcoala Waldorf, deosebit de important în matematică;
4. predarea în mişcare aduce matematica mai aproape de copil. De la jocuri ritmice de
învăţare a tablei înmulţirii până la forfecarea paralelogramului (translatarea unei laturi
pe dreapta suport cu păstrarea ariei), totul trebuie predat cât mai viu;
5. la geometrie se evită cu desăvârşire demonstrarea relaţiilor evidente, insistându-se
asupra afirmaţiile neevidente. Mersul de la problema practică la teorie este deseori mai
apropiat elevului decât prezentarea unei teorii fără legătură cu realitatea cunoscută de
elevi, urmată de aplicaţii ipotetice.

Zoologia:
În clasa a IV-a, elevii învaţă despre animale tipice unor forme unilaterale din natură:
capul (sepia), trupul sau burta (vaca) sau membrele (şoarecele). O polaritate interesantă
se poate găsi între vultur (un animal al aerului, care rareori coboară pe pământ) şi taur
(care „se ţine” cu toată forţa sa pe pământ). În general, se scot în evidenţă la animale
diferitele trăsături temperamentale şi fizice unilaterale (de exemplu: calmul şi blândeţea
unei vaci pot fi scoase în evidenţă pictând vaca în albastru). Elevii vor picta fiecare
animal în culori care scot în evidenţă caracterul specific al acestuia; - lucrul individual
al elevilor se va materializa şi în compuneri, unde va fi căutat specificul fiecărui
animal, prin descrieri, dialoguri imaginare sau referate cu un mai ridicat conţinut
ştiinţific. Ca o încoronare a celor studiate, imaginea omului, nespecializat şi cu potenţe
multiple de evoluţie, este creionată sugestiv. Toate aceste elemente sunt pe larg studiate
în clasele ulterioare, când regnul vegetal – clasa a V-a, cel mineral şi animal – clasa a
VI-a şi omul – clasa a VII-a – a VIII-a sunt studiate în detaliu. În liceu se studaiză în
amănunt formele de evoluţie ale naturii, stuctura organismului uman şi formele de
cunoaştere şi cercetare ale acestora (genetică).

Botanica:
 - la fel ca şi la animale, în împărăţia plantelor, studiată în clasa a V-a, se pot găsi
diferite caracteristici omeneşti. La această vârstă a copiilor, plantele trebuie personificate
ca într-o adevărată poveste;
- nu se întâlneşte explicarea despre ţesuturi şi celule, ierbarele sunt evitate, în locul lor
preferându-se studiul plantelor în natură şi pictarea în mediul lor natural, formându-se
astfel şi respectul pentru lumea înconjurătoare.
Geografia:
- apare prima dată în clasa a IV-a sub forma unei epoci despre ţinutul natal ( in prima
lecţie, elevul îşi desenează banca în care stă, cuprinsă în sala de clasă, respectiv biroul de
acasă în camera sa; urmează apoi planul şcolii şi al locuinţei, apoi curtea şcolii şi a
locuinţei, apoi curtea şcolii cu strada, respectiv blocul sau curtea de acasă cu strada; pasul
următor îl reprezintă un plan parţial al oraşului, în care apare drumul de acasă până la
şcoală; planul general al oraşului, cu formele de relief şi apele principale, se poate face
sub forma unei machete tridimensionale. Aceasta se modelează din lut, apoi se acoperă cu
multe straturi de hârtie înmuiată şi lipici (mucava); după uscare se îndepărtează lutul, iar
macheta rezultată este pictată de elevi;
urmează împrejurimile localităţii cu fauna şi flora, putându-se merge până la întreaga
regiune. Astfel se deprind elementele realizării unei hărţi, de la spaţiul concret, la simbol;
- din clasa a V-a se studiază geografia fizică a patriei, a ţărilor învecinate;
- pornind pe Dunăre în sus se poate trece în clasa a VI-a la cunoaşterea Europei. Spre
sfârşitul acestei clase se vor prezenta în linii mari şi celelalte continente - Geo-grafia Asiei,
Africii şi a Americii, cu cele mai reprezentative ţări şi zone, va fi predată pornind de la
marile descoperiri geografice- Marco Polo, Vasco da Gama, Columb şi Magelan;
- important este să fie percepute polarităţile, structurile caracteristice (extremele uscat-
mare, frig-căldură, verdeaţă-deşert sunt preferate). În vederea examenului de capacitate,
pentru clasa a VIII-a este rezervată Geografia României, deşi programa Şcolii Waldorf ar
cere pentru această clasă continuarea studiului geografiei mondiale. Din ţările sau
continentele studiate, elevii vor învăţa cântece specifice, percepând cât mai mult din
specificul şi temperamentul oamenilor din zona respectivă. Studiul geologiei, al mişcărilor
tectonice, al ritmurilor Pământului, reprezintă în liceu o treaptă superioară de înţelegere a
fenomelor de existenţă a acestei fiinţe vii, care este Terra.

Fizica şi chimia
 Drumul natural în descoperirea acestor ştiinţe a fost: experimentul – observaţia –
concluzia – legitatea. Acest drum natural este respectat şi în predarea ştinţelor naturale. În
prima zi a fiecărei teme noi, au loc o serie de experimente. Ca temă, elevii trebuie să
descrie cu acurateţe şi corectitudine cele văzute la fiecare experiment. A doua zi sunt
analizate aceste experimente, trăgându-se primele concluzii asupra fenomenelor studiate.
În a treia zi sunt enunţate legităţile căutate cu o zi înainte. Beneficiind de predarea în epoci,
mintea copilului va prelucra inconştient şi în timpul nopţii cele văzute în ziua precedentă,
trăind la maximum primii paşi în fiecare domeniu studiat. Acest mod de lucru, bazat pe
observaţia individuală, susţine interdisciplinaritatea Exprimarea corectă, diferenţiată,
nuanţată şi la obiect este un mod de a exersa limba română, lucru care se petrece firesc şi
la celelalte materii de studiu din afara orelor de limbă. De aceea, profesorul de specialitate
are datoria să asimileze în predarea sa şi informaţiile care ţin de alte discipline. Pornind de
 la această necesitate, pedagogia Waldorf susţine prezenţa unui singur cadru didactic în
primele opt clase, pentru predarea disciplinelor din epocă. În personalitatea unui astfel de
om, elevul se poate regăsi cu strădania sa de a asimila conţinuturile mai multor materii.

Muzica:
 Deşi nu este o şcoală de muzică, această artă este omniprezentă în viaţa copiilor. Prin
muzică, realitatea poate pătrunde mai lesne în sufletul copiilor. Deseori partea ritmică de la
începutul cursului principal se bazează pe muzică, oricare materie putând beneficia de sprijinul
absolut benefic al muzicii;
- evolutia aceastei materii: din clasa I toţi elevii cântă la flaut ( la început se foloseşte flautul
diatonic); în clasa a III-a elevii cântă fără note, imitând învăţătoarea din faţa clasei, iar la
sfârşitul ei introduce portativul. Până la nouă ani, muzica este trăită sub formă de ritm. Din
acest moment apare măsura, iar cântecele încep să fie trecute pe portativ; in clasa a IV-a se
învaţă canonul; odată elevii trecuţi de momentul armoniei din clasa a V-a, după 12 ani, apare
studiul pe voci; in continuare, studiul muzicii presupune diferenţierea percepţiei artistice şi a
posibilităţilor de exprimare. ;
- orchestra şcolii şi a liceului sunt momente de studiu şi de aplicare a noţiunilor studiate.
Curentele muzicale sunt studiate de elevi în liceu, pentru a percepe şi din această perspectivă
evoluţia omenirii, care a fost însoţită de muzică prin formele ei specifice.

Abilităţile practice şi educaţia tehnologică:

- au o deosebită importanţă în formarea copiilor pentru viaţă; tricotând, sculptând,
modelând lutul sau împletind nuiele, copiii îşi dezvoltă pe lângă diferitele abilităţi şi voinţa.
Simţul artisitc, cel tactil, simţul echlibrului şi al armoniei sunt cultivate în fiecare lucrare
practică realizată. Este important ca aceste discipline să nu rămână doar la nivel de teorie, ci să
permită copilului să crească prin abilităţile manuale pe care le dobândeşte în lucrul concret;
- la nivel liceal, specializarea pe o anumită tehnică poate fi exersată în amănunţime, fără a duce
însă la o calificare certificată.

Practica:
- elevii claselor de liceu fac câte o perioadă de practică de o săptămână. Astfel, clasa a IX-a se
face practică în agricultură sau în construcţii, în clasa a X-a se face practică topografică sau în
construcţii, iar în clasa a XI-a practică socială sau ecologică. Clasa a XII-a este, de obicei, timpul
unei practici industriale sau de anvergură mai mare, iar colectivele de elevi pot opta şi pentru o
practică culturală, în ţară sau în străinătate. Aceste perioade de practică îşi au rolul de pregătire
pentru viaţă, de a ajuta tinerii în formarea personalităţii şi a unei perspective coerente despre
societatea în care vor deveni adulţi.

GRǍDINIŢA WALDORF

Caracteristici:

1.De ce grupǎ mixtǎ 3-7ani ?

-pentru a crea un cadru de învăţare prin socializare;
-modelele copiilor mari îi îndeamnă indirect pe cei mici să-i imite;
-prezenţa copiilor mici le oferă celor mari ocazia de a fi atenţi,grijulii

Planul de învǎţǎmânt- preşcolar- alternativa Waldorf

Nr. de activităţi Nr. de activităţi

Categorii de activitate Orar normal Orar prelungit
JOC LIBER 11 34
JOC RITMIC 5 5
JOC DE DEGETE 2 2
BASM 5 5
TEATRU DE MASǍ
ŞIMARIONETE
JOC CU ROLURI
PICTURǍ 1 1
DESEN 1 1
MODELAJ 1 1
LUCRU DE MÂNǍ 1 1
GOSPODǍRIE ŞI 1 1
GRǍDINǍRIT

Activitǎţi extracurriculare
-euritmie
-limbă străină
-flaut pentatonic
 -dansuri populare
-confecţionare de obiecte şi jucării din lână (vopsit,tors,ţesuttrăistuţe, covoraşe, pâslărit).

Metodologia de aplicare a planului de învǎţǎmânt-extrse

1.urmăreşte:treapta socializării(3-5ani)şi treapta pregătirii pentru şcoală(5-6/7ani)

2.o activitate cu copiii durează 15-45 ‘( în funcţie de vârstă/treaptă/ tema)
3.forme:jocul liber,joc ritmic,joc de degete,joc cu roluri,joc în aer liber,basm.
4.jocul este activitatea fundamentală a copilului preşcolar.
5.jocul liber şi activităţile alese-grupuri mici sau individual-centre de interes.
6.specificul waldorf:-jocul liber-ales de fiecare copil
-jocul ritmic(limbaj,cunoaştere,matematică,muzică,civică,)
-jocul de degete (limbaj,cunoaştere,matematică,muzică)
-jocul cu roluri (limbaj,cunoaştere,educaţie civică)
-basm,teatru de masă şi marioanete (la fel ca la jocul ritmic)
7.activităţile clasice se incorporează în specificul waldorf-interdisciplinaritate

2.programul zilnic

■ Joc liber
■ Joc ritmic
■ Masa
■ Jocul în aer liber
■ Activitǎţi meşteşugǎreşti şi artistice
■ Poveştile,teatrul de masǎ,teatrul de marionete

Procesul educativ- elemente componente specifice:

A. Educaţia interdisciplinarǎ
B. Mijloace de învǎţǎmânt
C. Ritmul activitǎţilor din grǎdiniţa waldorf
1.ritmul anului
2.ritmul sǎptǎmânii
3.ritmul zilei
 D. Activitǎţile în grǎdiniţa waldorf
1.joc liber, joc liber în curte, plimbǎri
2.joc ritmic, joc de degete, euritmie
3.basm, teatru de masǎ.teatru de marionete, jocuri cu roluri, jocuri cu pǎpuşi
4.muzicǎ, versuri
5.desen, picturǎ, modelaj, tablouri de lânǎ
6.lucrul de mânǎ, gospodǎrie, grǎdinǎrit
7.sǎrbǎtorile anului, sǎrbǎtorirea zilei de naştere, bazarul.

Pregǎtirea copiilor pentru şcoalǎ

Presupune:
- neizolarea copiilor mari de cei mici
- teme de pregătire incluse în parcursul zilnic general
- responsabilităţi mai mari/ realizarea unor lucrări mai complexe

Evaluarea:
- este continuă prin observarea zilnică a nevoilor, intereselor, comportamentelor,
achiziţiilor copilului
- lucrările copiilor-instrument de lucru de cunoaştere a evoluţiei copilului
- mijloace de evaluare internă care protejează copilulu şi îi oferă siguranţă şi detaşare
- evaluarea de la sfârşitul ciclului de grădiniţă are în vedere finalităţile care vizează
maturitatea şcolară.

Activitǎţile educatoarei

A.Proiectarea şi susţinerea activitǎţilor

- educatoarea îşi elaborează planul de activitate în funcţie de specificul grupei şi de
cunoaşterea fiecărui copil:anual/ epoci/ săptămână/ zi
- în funcţie de epocă se stabileşte conţinutul jocului ritmic,basmul şi tema activităţilor
practice
- în funcţie denivelul grupei se stabilesc: jocul de degete, lucrul de mână
- instrument de lucru : jurnalul educatoarei

B.Observarea evoluţiei copilului

C.Colaborarea cu pǎrinţii
- vizite, participare la sărbători, întâlniri,conferinţe, simpozioane, bazare
 - participarea părinţilor la activitatea zilnică
- educatoarea şi părinţii dezvoltă o relaţie de parteneriat intens fructificat în
interesul copilului şi pe parcursul evoluţiei sale în grădiniţă

D.Perfecţionarea educatoarei
- forme specifice cunoscute
- consiliul săptămânal,conferinţele (unitate,zonă,naţionale şi internaţionale)
au o ritmicizare mai accentuată în waldorf.

Extrase din programa Waldorf

Educaţia interdisciplinarǎ

- învăţarea copiilor se desfăşoară pe întregul parcursul programului zilnic

- exemplu de educaţie interdisciplinară: matematica:
- limbajul matematic se foloseşte la pregătirea mâncării, la aşezarea mesei;
- cantităţile, greutatea,măsurarea, formele şi numărul sunt însuşite prin aspectele practice
ale vieţii de zi cu zi;
- operaţii precum:adunarea, scăderea, corespondenţa obiectelor- nr. scaune, nr. farfurii,nr.
căni, nr. pahare- la nr. de copii.

Mijloace de învǎţǎmânt
- aranjarea sălii astfel încât:- să lase libertatea de manifestare copilului
-să acţioneze armonios prin formă şi culoare
- spaţiul:-arhitectură-arcade, bolţi,mobilier,obiecte simple,sugestive
- culori pastelate
- asemenea gospodăriei unei familii cu activităţi casnice ce se desfăşoară în prezenţa
copiilor:gătit, spălat, călcat, copt
- camera păpuşilor( păpuşi simple din pânză sau lână)
- colţul jucăriilor-maşini cofecţionate din lemn,rădăcini,pietre, etc.
- colţul jucăriilor-animale, croşetate, din lemn,pâslă (ferma )
- masa anotimpurilor-schimbări din natură,sărbători ale anului…
- stative, rafturi din lemn ce cuprind un mare nr.de materiale din natură,materiale
textile,coşuleţe cuceracolor,pensule,acuarele,ceară, aţă colorată,gherghef pentru ţesut,lână
netoarsă.
 C.Ritmul activitǎţilor
Ritmuri biologice umane corelate cu marile ritmuri diurne, lunare, anuale.

Ritmul anului
- trăirea cursului anului este o permanentă legătură copil- natură;
- se bazează pe vechi tradiţii populare şi culturale;
- evenimentele cardinale ale anului sunt marcate prin sărbători:
- Sărbătoarea Recoltei- la echinocţiul de toamnă
- Sărbătoarea Crăciunului- la solstiţiul de iarnă
- Sarbătoarea de Paşte – echinocţiul de primăvară
- Sărbătoarea Sânzienelor-solstiţiul de vară
- alte evenimente ale anului:
- Sărbătoarea Piticilor ( a Lampioanelor)
- Sărbătoarea Sfântului Mihai
- Sărbătoarea Sfântului Nicolae
- Sărbătoarea Celor Trei Magi
- Sărbătoarea Carnavalului
- Sărbătoarea Înălţării
- Sărbătoarea Rusaliilor

Ritmul sǎptǎmânii
- sistem de predare în epoci- aceleaşi conţinuturi sunt repetate pe o perioadă de 2-3
săptămâni,permiţând copilului să parcurgă întregul proces: învăţare, repetare, verificare;
-1 epocă = 2-3 săptămâni cu activităţi,culori,alimente specifice fiecărei zi a
săptămânii, la alegere dar păstrând ritmicitatea, de exemplu:

SARBATOAREA ACTIVITATI CULOAREA ALI-

Asociate planetelor MENT
LUNI pictura Luna indigo Orez
MARTI Activ.practica Marte rosu
MIERCURI Modelaj Mercur galben
JOI Euritmie Jupiter oranj  
VINERI Activ.gospod. Venus verde
SAMBATA   Saturn albastru  
DUMINICA   Soare alb  

Ritmul zilei
 - se respectă ritmul specific respiraţiei (inspiraţie-expiraţie),adică alternanţa dintre
concentrare şi relaxare
- ziua începe cu jocul liber; educatoarea pregăteşte gustarea, unii copii pot să o ajute,alţii
construiesc,etc.-expiraţie
- jocul ritmic cu întreaga grupă de copii –inspiraţie, concentrare
- spălatul pe mâini-expiraţie, relaxare
- servirea mesei-ritual ce crează climatul familial-inspiraţie,concentrare
- strângerea şi aranjarea veselei,apoi jocul în curte-relaxare,expiraţie
- se revine în sală pentru ascultarea basmului-concentrare, inspiraţie
- este organizat diferit în funcţie de tipul grădiniţei (prelungit, normal)

Nr. Momentul Program prelungit.Activitati Program normal.Act.

1. Dimineata -Joc liber -aceleasi activitati ca la

-activitati:desen,pictura,mod
act.gosp.,act. practica
2. -ordine in sala de grupa
3.   -joc ritmic
-joc de degete
4. -jocuri in aer liber
program prelungit
-ordine in sala de
grupa;aranjare masa
-joc ritmic
-joc de degete
-servirea gustarii

5. -basm -jocuri in aer liber

6.   -pranz -basm
7. Dupa -joc liber  
amiaza -activtati alese

LIMBAJUL: vorbirea, scrierea şi lectura în pedagogia Waldorf

Limbajul include tot ceea ce este legat de vorbirea umană. Vorbirea este relevarea prin
intermediul sunetelor a atenţiei spirituale umane. Comunicarea de informaţii este doar una
din funcţiile sale.
Trăirea, ca şi propria articulare de sunete (experienţa fonemelor) sunt în primii ani de
viaţă, printre marile componente ale dezvoltării umane.
Învăţarea gramaticii, împărţită pe parcursul multor ani, începe la vârsta de 9 ani, fiind una
din marile victorii ale conştiinţei, raţiunii, cu privire la natura umană.
Limba, ca instrument de expresie, este intens cultivată prin intermediul poeziilor,
poveştilor, povestirilor etc.
Scrierea şi lectura sunt discipline ce trebuie studiate independent de vorbire.

Vorbirea

1. Elementul vocalic, ca sentimentde sine însuşi;

2. Elementul consonantic, conştiinţa şi imitarea lumii;
3. Gramatica, conştiinţa limbajului în structură proprie;
4. Stilistica, metrica poetică, achiziţiide instrumente pentru o bună exprimare

Alfabetizarea

1. Desenarea, scrierea – antrenament al propriei voinţe (motricitatea);

2. Trăirea estetică şi lectura propriei scrieri – sentiment;
3. Lectura altor scrieri – observaţie, intelect.

Textele

Clasa I: poveşti;
Clasa a II-a: poveşti despre animale, fabule, legende;
Clasa a III-a: povestiri din Vechiul Testament;
Clasa a IV-a: legende şi mituri;
Clasa a V-a: miturile antichităţii clasice;
Clasa a VI-a: diferite popoare ale pământului;
Clasa a VII-a: etnologia, civilizaţiile străine;
Clasa a VIII-a: marile epoci ale civilizaţiei; literatura, istoria, desco-peririle etc. Lumea
modernă.

Principiile pedagogiei preşcolare Waldorf

1.Copilul este o unitate de voinţă-simţire-gândire.

2.Copilul este o fiinţă larg receptivă din punct de vedere senzorial.
3.Impresiile marchează fiinţa copilului până la nivelul formării organelor interne şi al
proceselor sufleteşti.
4.Imitaţia şi modelul caracterizează demersul educaţional necesar vârstei.
5.Procesele de creştere şi cele de învăţare au loc sub acţiunea aceloraşi forţe.
6.Dezvoltarea cere timp.În educaţie,o treaptă se clădeşte pe cea anterioară.
 7.Ritmul şi repetiţia structurează activităţile în grădiniţa waldorf.
8.Pentru a optimiza procesul educativ şi cognitiv,grupa de grădiniţă este
compusă din copii de vârste diferite.

Scopurile activitǎţilor din grǎdiniţa Waldorf

1.Dezvoltarea sănătoasă,armonioasă şi plenară – în voinţă,simţire,gândire-

a copilului văzut ca individualitate în formare, prin crearea posibilităţilor de
afirmare a forţelor înnăscute din el.
2.Asigurarea premiselor dezvoltării pentru întreaga viaţă a copillului.
3.Crearea unui înveliş protector prin ambianţa In care se desfăşoară activităţile, prin
oferirea unui mod de viaţă sănătos şi prin modelul educatoarei.
4.Realizarea siguranţei interioare prin imprimarea obiceiurilor,ritmurilor, repetării.
5.Crearea unei comunităţi educaţionale complexe prin organizarea grupei cu copii de vârste
diferite.
6.Realizarea unui mediu de activităţi stimulatoare,cu sens, pornind de la nivelul realităţii
immediate.
7.Oferirea de modele comportamentale şi de gândire, pe care copiii să le poată imita pe
baza motivaţiei interioare, în funcţie de stadiulm de dezvoltare la care se află.
8.Încurajarea cunoaşterii, prin crearea de situaţii pedagogice inedite.
9.Trezirea sentimentelor de iubire şi respect pentru om şi mediu

MODELUL EDUCAŢIONAL AL GRĂDINIŢEI WALDORF

prof. Luciana GHERLE
Grădiniţa „Dumbrăvioara”, Cluj - Napoca , instit. Eleonora ŢIGĂREANU
Grădiniţa „Dumbrăvioara” Structura Waldorf, Cluj - Napoca
Pedagogia Waldorf împlineşte în România 20 de ani de activitate. În 1990 începea
un experiment educaţional alternativ care cuprindea pedagogia Waldorf, Montessori şi Step by step.
Experimentul a fost un succes, iar iniţiativele de pedagogie alternativă
s-au dovedit viabile. În prezent putem găsi alternativele educaţionale în multe din oraşele
României.
Grădiniţele şi grupele de grădiniţă Waldorf cunosc una din cele mai mari răspândiri,
în anul şcolar 2009-2010 funcţionând un număr de 36 de grupe Waldorf, cu 76 de
educatoare şi 720 de copii, în 16 oraşe din România.
Demersul pedagogic în grădiniţa Waldorf se bazează pe o imagine a omului
cuprinzătoare şi multiplă. Dezvoltarea fiinţei umane este urmărită nu numai în ceea ce
priveşte organismul fizic şi vitalitatea, copilul parcurgând şi o evoluţie a însuşirilor sale
interioare unde rolul principal îl joacă personalitatea sa unică.
Drept urmare, pedagogia Waldorf a fost dezvoltată şi este practicată ca o
pedagogie integrală, care urmăreşte armonizarea tuturor componentelor fiinţei omeneşti în
formare. De aici rezultă responsabilitatea deosebită a educatoarelor pentru însoţirea
copilului la această vârstă. Competenţele acestora trebuie să cuprindă aspecte ce ţin de
toate părţile constitutive ale fiinţei umane. Ca urmare, specializarea profesională a
educatoarelor Waldorf trebuie să înglobeze cunoştinţe şi abilităţi suplimentare.
Pe lângă urmărirea dezvoltării individuale a fiecărui copil, pedagogia Waldorf
presupune şi anumite raporturi colegiale care să faciliteze activitatea de autoadministrare
instituţională. Un accent deosebit se pune pe cultivarea abilităţilor sociale ale
educatoarelor Waldorf, pe colaborarea susţinută între colege.
Nu în ultimul rând, prin activităţile lor, educatoarele Waldorf cultivă sentimentul de
apartenenţă la mişcarea Waldorf internaţională şi legăturile efective cu colegele din alte
ţări. Astfel, se poate menţine accesul la cele mai noi realizări şi descoperiri din domeniul
educării copilului mic şi foarte mic.
De-a lungul perioadei copilăriei mici, rolul educatoarei este esenţial, principiul
educaţional al pedagogiei Waldorf care este aplicat acum fiind cel al imitaţiei de către copil
a modelului pe care educatoarea îl reprezintă. Aceasta înseamnă că educatoarea trebuie
sa devină un model demn de urmat, adică să se educe pe sine în aşa fel încât să poată
educa, la rândul ei. Prin tot ceea ce face, educatoarea este cea care însoţeşte copiii, îi
îndrumă spre o dezvoltare armonioasă a personalităţii lor.
Pedagogia Waldorf este rezultatul strădaniei pedagogice de 90 de ani pentru
dezvoltarea unei educaţii pornind de la copil. Pentru aceasta, demersul pedagogic în
grădiniţa Waldorf urmăreşte aşezarea unei baze pentru dezvoltarea copilului pe parcursul
întregii vieţi. Educatoarea se îngrijeşte de realizarea unui spaţiu educaţional propice
acestei dezvoltări. Activitatea din grădiniţă se defăşoară conform unor ritmuri organice:
ritmul zilei, al săptămânii, al anului. Alternarea momentelor şi repetiţia ritmică asigură
instituirea unor obiceiuri sănătoase cu efecte pe termen lung în viaţa copiilor.
Unul dintre instrumentele educative care stau în centrul pedagogiei Waldorf pentru
copilul mic este jocul. Prin valoarea sa în socializarea copiilor, jocul dă posibilitatea
dobândirii unor raporturi fireşti cu ceilalţi copii, dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi
creşterea încrederii în sine, a autonomiei, educarea voinţei şi a gândirii.
Jocul liber şi jocul dirijat asigură făurirea unei relaţii juste cu lumea înconjurătoare. Versurile,
basmele, mişcarea, cântul, desenul, pictura şi modelajul sunt larg folosite
în spaţiul grădiniţei, cu variaţiunile corespunzătoare anotimpurilor, îndeletnicirilor omeneşti
şi sărbătorilor anului, o bună parte din timp copiii petrecând-o în aer liber (plimbări în
grădină sau drumeţii). Astfel diferitele abilităţi practice, artistice şi naturale au posibilitatea
de a se constitui şi dezvolta. Copiii vor putea să evolueze astfel, conform propriului lor ritm
şi nevoi, având timpul şi spaţiul necesare descoperirii de sine şi descoperirii lumii.
Beneficiarii faptului că în unitatea noastră – Grădiniţa Dumbrăvioara - avem şi o
grădiniţă din sistemul tradiţional şi o grădiniţă din sistemul alternativ – Waldorf, sunt în
primul rând educatoarele şi apoi copiii prin schimbul de idei şi practici educative asimilate
unii de la alţii.
Noul curriculum pentru învăţământul preşcolar este conceput şi pe idei luate din
sistemul alternativ, avînd ca note distincte câteva idei pe care le regăsim şi în pedagogia
Waldorf:
• copilul este unic şi abordarea lui trebuie să fie holistică;
• adultul/ educatorul apare ca ca un partener de joc;
• activităţile desfăşurate în cadrul procesului educaţional sunt adevărate ocazii de
învăţare situaţională;
• părintele nu poate lipsi din acest cerc educaţional, el este partenerul cheie în
educaţia copilului, iar relaţia grădiniţă-familie-societate este hotărâtoare.
Educaţia preşcolară Waldorf se distinge de cea clasică din tradiţional prin căteva elemente
dintre care amintim:
• programul zilnic specific al grupelor;
• predarea în epoci, (predarea modulară în etape de 2-4 săptămâni);
• viziunea antropologică asupra copilului;
• combinarea diferită a obiectivelor în activităţi;
• basmul zilnic;
• accentul în învăţare pe imitaţie.
Conceptul ecologic asupra calităţii şi proprietăţii materialelor folosite considerăm că se
urmăreşte în ambele grădiniţe.
Jocul liber şi jocul dirijat existent în ambele pedagogii, asigură făurirea unei relaţii juste
cu lumea înconjurătoare.
În sistemul tradiţional se pune un accent mai mare pe dezvoltarea cognitivă a copilului
prin activităţi specifice domeniilor experienţiale printr- o viziune întegrată, având la bază tot
jocul - dirijat sau spontan.
De asemenea, prin toate activităţile zilnice şi prin situaţiile de învăţare create se
urmăreşte dezvoltarea fizică, socio-emoţională, cognitivă şi formarea de capacităţi şi
atitudini de învăţare ale copilului preşcolar.
Şi în grădiniţa Waldorf se încurajează cunoaşterea prin crearea de situaţii pedagogice
diferite.
Mediul educaţional creat în sala de grupă, sectorizarea sălii, jocul pe arii/ centre/
sectoare, este asemănător în ambele grădiniţe şi ilustrază tema zilei, săptămânii/
proiectului/ perioadei/ epocii.
În activităţile metodice desfăşurate la nivelul unităţii, am programat activităţi în ambele
grădiniţe, activităţi din care fiecare cadru didactic să preia idei pe care le poate îmbina şi
aplica la grupa de copii pe care o conduce, pentru o eficienţă sporită în activitatea
didactică. Multe din jocurile şi activităţile artistico- plastice desfăşurate cu copiii le întâlnim
în ambele grădiniţe, dar în contexte diferite de învăţare sau integrate unor domenii de
dezvoltare altfel denumite.
Educatoarele care lucrează în sistemul de învăţământ tradiţional au apreciat modul în
care se desfăşoară la colegele lor din grădiniţa Waldorf, jocul ritmic prin care
interdisciplinar se exersează limbajul, lărgirea orizontului de cunoaştere, cultivarea mişcării
armonioase, cultivarea unui limbaj al mişcării, educaţia muzicală, şi l- au preluat în lor
activitatea zilnică.
În acest an şcolar colegele din Grădiniţa Waldorf au preluat modul în care se
proiectează şi de derulează o activitate întegrată (activitate derulată de ele şi anterioar), cu
aceent pe modul în care activităţile specifice lor pot fi încadrate în domeniile experienţiale
precizate în noul curriculum din sistemul tradiţional.
Cursurile PRET derulate în acest an şcolar în unitatea noastră, cu întreg personalul,
au demonstrat că menirea noastră a tuturor este de a pregăti copilul pentru şcoală şi viaţă,
doar că fiecare dintre noi, în abordarea actului didactic, ţinem cont de anumite aspecte
specifice sistemului educaţional propriu, dar avem la îndemână în pregătirea copiilor
pentru atingerea finalităţilor educaţiei preşcolare şi imaginaţia, creativitatea şi viziunea
personală a fiecărui cadru didactic în îmbinarea celor mai eficiente metode şi procedee
didactice.
Educatoarea va trebui să-şi dezvolte propriile capacităţi de a-i observa şi cunoaşte
pe copii şi lumea înconjurătoare, să-şi exerseze abilităţile artistice, practice şi sociale
pentru a putea realiza condiţiile necesare pentru o dezvoltare armonioasă a individualităţii
fiecărui copil din grupă.
În contextul reformei învăţământului este evidentă necesitatea implicării părinţilor în
viaţa grădiniţei, pentru a crea o armonizare între ceea ce trăiesc copiii în timpul zilei la
grădiniţă şi perioada petrecută acasă.
Viaţa de familie s-a schimbat foarte mult în prezent. Timpul petrecut de părinţi cu
proprii copii s- a redus foarte mult, părinţii îşi asumă obligaţii crescute în viaţa profesională,
iar contextul lumii de azi cunoaşte o presiune mult mai mare din exterior asupra copiilor.
Mediile de informare au devenit tot mai agresive, mai solicitante, tot mai accesibile, chiar şi
copiilor cei mai mici.
Efectele acestor stări de lucruri nu sunt cele mai îmbucurătoare, iar părinţii stau de
multe ori neputincioşi, fără să ştie ce să facă în faţa unor situaţii îngrijorătoare.
Astăzi educatoarele, atât din învăţământul tradiţional cât şi din cel alternativ,
trebuie să-şi dezvolte un alt domeniu de competenţe, pentru a putea ajuta copiii şi părinţii.
Pentru ca viaţa copiilor în grădiniţă să-şi poată îndeplini menirea educativă, constituirea
unei comunităţi educaţionale copii – educatoare - părinţi este o condiţiie obligatorie.
Reuşita în constituirea acestei comunităţi va oferi un model copiilor, în care ei se
pot regăsi în mod firesc. Acest model este cu atât mai necesar cu cât procesul educativ se
desfăşoară în contextul globalizării contemporane.
Experienţele locale nu mai sunt limitate la un spaţiu geografic anume, ci sunt
accesibile oricui în cuprinsul lumii noastre. Astfel, mişcarea internaţională Waldorf, care
cuprinde oameni din cele mai diferite ţări, continente, culturi şi medii, este şi un „spaţiu”
care asigură condiţiile unui bogat schimb de experienţă în ceea ce priveşte diversitatea
educaţională.
Educatoarele Waldorf au posibilitatea participării la cursuri, seminarii, schimburi de
experienţă internaţionale, primind şi dând şi altora din rezultatele aplicării pedagogiei
întemeiate de Rudolf Steiner.
Asociaţia internaţională pentru pedagogia Waldorf/ Rudolf Steiner (IASWECE), cu
sediul la Jaerna, Suedia a împlinit 40 de ani de existenţă. Prin activitatea membrilor ei din
peste 30 de ţări, în interiorul asociaţiilor naţionale, a seminarelor de formare şi
perfecţionare, a grădiniţelor şi a grupelor de grădiniţă, s- a făurit o multiplă reţea de
colaborare între oameni şi instituţii din întreaga lume. Educatoarele Waldorf din România
au contribuit şi contribuie la aprofundarea şi înnoirea muncii cu copilul mic şi foarte mic,
străduindu-se pentru realizarea calităţi atât de necesare în grădiniţe.
Cursurile diversificate de specializare, perfecţionare şi formare continuă, cursurile
pentru părinţi beneficiază de schimburile internaţionale între colegele din grădiniţe Waldorf. Sunt în
desfăşurare proiecte internaţionale la care participă şi educatoare din
România.
Există o colaborare şi în ceea ce priveşte cercetarea pedagogică privitoare la
problemele actuale ale copilului mic şi foarte mic şi la nevoile lor educaţionale pentru acum
şi pentru viitor. În contextul globalizării, experienţa internaţională în această privinţă este
foarte importantă.
Mişcarea pedagogică Waldorf este un model de colaborare internaţională, dincolo
de limitele limbilor vorbite, de politică şi de religie.
Prin tot ceea ce fac, participanţii la mişcarea educaţională Waldorf se străduie
pentru asigurarea acelui drept uman fundamental pentru fiecare copil din lume: dreptul la
copilărie.
„O societate nu se manifestă nicăieri mai clar dacât în felul în care se poartă cu copiii săi.
Succesul nostru trebuie măsurat prin fericirea şi bunăstarea copiilor noştri, care sunt şi cei
mai vulnerabili cetăţeni, dar şi cea mai mare bogăţie în orice societate omenească“.
(Nelson Mandela, 1998)
 Alt exemplu: Vezi ppt!

TEMA 2

TEHNICI “FREINET”
ÎN ŞCOALA TRADIŢIONALĂ

          La sfârsitul sec. XX, un anonim profesor francez, Celestin Freinet pune bazele unui sistem
denumit mai târziu pedagogia Freinet. În mare parte, învatatorul plecat dintr-un mic satuc francez nu
avea sa-si vada roadele muncii sale de-o viata. Astazi în peste 40 de tari din întreaga lume, zeci de
mii de copii din ciclul primar învata sa scrie, sa citeasca, sa se descurce în viata conform pedagogiei
Freinet.

          Pedagogia Freinet se bazeaza  pe o serie de principii, clar stabilite: scoala centrata pe copil,
munca scolara motivata, activitate personalizata, expresie libera si comunicare, cooperare, învatare
prin tatonare experimentala, globalitate a actiunii educative.

          În pedagogia Freinet elevul devine o prezenta activa, el nu mai este un simplu recipient în care
se toarna cunoastere. Printr-o analiza critica fata de doctrinele care trateaza scolaritatea ca activitate
ludica Frienet evita neajunsurile acestor doctrine prin crearea si justificarea ideii de  ''munca-joc''
contrapusa celei de ''joc-munca'' subliniind astfel rolul muncii asumate liber nu numai în educatie,
ceea ce se observase de mult, ci si în învatare. Este relevata repudierea energetica a muncii-corvoada,
a muncii-impuse tipice pentru scoala traditionala. În pedagogia Freinet, libertatea nu înseamna
libertate de a nu face nimic, ci libertatea de a alege între optiuni diverse. Munca individuala înseamna
ca fiecare elev face ce crede ca are nevoie  mai multa în acel moment. Freinet porneste de la ideea ca
orice copil poate deveni cel mai bun într-un anume moment al existentei sale, în aceste conditii
ierarhizarea într-un grup de copii nu pare cea mai buna idee. Freinet este ''o pedagogie care
responsabilizeaza la maxim si îi învata pe copii respectul fata de altii''(Denise Lelouard Fouquer-
corespondenta sectorului international al Institutului Cooperativ al scolii Moderne din Franta).

          Tehnicile folosite în cadrul pedagogiei Freinet sunt: jurnalul scolar, corespondenta scolara,
ancheta documentara, exprimarea plastica, exprimarea corporala, creatia manuala, exprimarea
dramatica, textul liber si iesirea scolara. Instrumentele pedagogiei Freinet sunt: fisiere autocorective,
fisiere documentare, planul de munca individual, brevetul, autoevaluarea, evaluarea. Formele de
organizare a colectivului de elevi sunt: clasa cooperativa, munca în echipa, traieste-ti proiectul.

          Tipologia educatiei promovate de Freinet este învatarea centrata pe rezolvarea unor probleme
de catre grupurile de copii aflate sub îndrumarea cadrelor didactice. Munca în grupuri mici este
considerata drept mijlocul fundamental de educatie. Formarea grupurilor se face la alegerea copiilor
si dureaza 3-4 saptamâni. Neinterventia educatorului îi va permite copilului sa constientizeze pentru
prima data valoarea sa ca membru al unui grup ca si valoarea celor cu care colaboreaza.

          În acest caz rolul educatorului se va limita doar la: organizarea materialelor necesare educatiei,
asigurarea si mentinerea climatului de încredere, precum si cultivarea încrederii în parerile celorlalti.
În cea mai mare parte educatorul este doar un observator atent care dirijeaza si coordoneaza
activitatile elevilor sai.

          Literatura de specialitate din srainatate observa de-a lungul timpului aplicabilitatea acestui tip de
pedagogie la ciclul primar, gimnazial, liceal.

Pedagogia « Freinet » este o şcoală modernă care pregăteşte copiii de azi să trăiască în
lumea de mâine şi e fondată pe valori universale:
- responsabilitate;
- autonomie;
- cooperare;
- întrajutorare.
Este centrată pe copil, luând în considerare cele trei componente ale personalităţii sale:
unicitate, diversitate, globalitate.

Principiile alternativei pedagogice Freinet :

 Pedagogie centrată pe copil;

Este fundamental în concepţia lui Freinet ;
Învăţătorul trebuie să aibă un rol de ajutorare, locul lui rămâne acela al unui conducător abil şi
discret. În acest sens, învăţătorul se ocupă de organizarea clasei, alege tehnicile de grup şi
instrumentele necesare în învăţare, în funcţie de nevoile copilului şi ale grupului. 

 Pedagogie a muncii motivate;

Educaţia trebuie să-şi găsească motorul esenţial în muncă, o muncă creatoare, liber aleasă şi
asumată.
Şcoala devine un loc de producţie, decisă cooperativ de copii prin creaţii, cercetări, deprinderi
dobândite;ea este astfel, o adevărata pregătire pentru o lume a muncii în care fiecare va putea participa
la decizii.

 Pedagogie personalizată;
Copilul nu va fi supus modelelor prestabilite, ci acceptat ca atare cu personalitatea lui.
Informaţia adunată de învăţător în urma observării elevului în cursul activităţilor şcolare permite
adoptarea faţă de elev a unei atitudini educative adecvate, de”ajutor” sau “obstacol” şi totodată
influenţarea discretă a constituirii echipelor de muncă şcolară astfel încât să asigure cadrul propice
pentru dezvoltarea personalităţii fiecărui membru prin cultivarea calităţilor sale.

 Pedagogie a muncii şi a cooperării

Plăcerea naturală de a comunica este deosebit de dezvoltată la copil, şcoala trebuind să favorizeze
orice fel de comunicare şi să ajute copilul să reuşească prin mijloacele sale. Este necesar, în primul
rând să se instaureze în clasă climatul unei comunicări reale la care subiectul să participe altfel decât
prin metoda interogativă; tocmai în acest sens comunicarea se bazează pe exprimarea liberă.

E o pedagogie a comunicării şi a cooperării

Toate tehnicile Freinet presupun colaborare, schimb de idei şi activităţi, ceea ce în literatura
pedagogică s-a numit viaţă cooperativă a clasei. Cooperativa şcolară are multiple responsabilităţi:
gestiunea şi repartizarea materialului (cărţi din bibliotecă, fişiere de documentare şi autocorective,
organizarea de vizite, stabilirea de relaţii cu alte clase etc.). Fiecare elev poartă o responsabilitate
proprie care îl determină să înţeleagă responsabilitatea colectivă.

Ca mijloc optim de educaţie civică , cooperarea dezvoltă numeroase atitudini care favorizează
procesul de convieţuire; ea îl învaţă pe elev să-şi îndeplinească rolurile într-un grup organizat şi
interactiv. Prin cooperare se educă, de asemenea, obişnuinţa de a asculta şi respecta opiniile altora, de
a accepta egalitatea şi diferenţa, prin învăţarea toleranţei faţă de cei egali şi cei diferiţi, precum şi
asumarea datoriilor fără abdicare de la drepturi.

• Cooperarea determină omul în devenire să prefere şi să cultive încrederea, controversa,

dialogul, înţelegerea, în detrimentul suspiciunii, confruntării, conflictului, violenţei.

• Clasa cooperativă e o instituţie cu structurile sale, regulile sale, funcţionarea sa

democratică; fiecare clasă este astfel unică, originală şi în continuă mişcare

Tehnicile Freinet:

Sunt un ansamblu de instrumente materiale şi de procedee didactice care pot ajuta copilul în
procesul de formare .
Sunt tehnici şi procedee simple, la îndemâna oricui.
Contribuie la construirea unei şcoli dinamice, active, moderne.
Nu constituie soluţii neaşteptate, ci se înscriu într-o nouă viziune a relaţiilor educative, Freinet
introducând în clasă un climat nou,asociind învăţătorul şi elevii în realizarea sarcinilor comune.
Nu provin din cercetări teoretice,ci din experimentarea directă a celor care lucrează în cadrul
şcolii, ceea ce le permit modificarea şi îmbogăţirea lor.
Introduc o serie de scheme de relaţii în cadrul clasei,dar şi cu exteriorul
Varietatea tehnicilor de lucru creează bogăţia mediului educativ şi calitatea relaţiilor care se
stabilesc
Toate tehnicile pot fi utilizate cu succes la toate clasele din învăţământul tradiţional,nu numai
în clasele Freinet.

Concluzie:
Introducerea mai multor tehnici didactice duce la optimizarea relaţiei învăţător-elev,
procesului educativ restituindu-se, pe cât posibil, naturaleţea. Copilul capătă conştiinţa propriilor
resurse, propriilor nevoi de relaţii şi implicit a propriilor limite.

• Textul liber
• Jurnalul şcolar
• Corespondenţa şcolară
• Ancheta documentară
• Exprimarea plastică
• Exprimare corporală
• Creaţie manuală
• Exprimarea dramatică
• Ieşirea şcolară

TEXTUL LIBER

În promovarea ideii sale de a acorda elevului o nelimitată libertate de manifestare şi

exprimare, pentru a introduce viaţa în şcoală, Freinet creează tehnica textului liber,  « Un text
liber este,aşa cum indică numele, un text pe care copilul îl scrie în mod liber, când are chef
să-l scrie şi pe tema care îl inspiră ».
a)Destinatarul textului liber:
Nu mai este învăţătorul care sancţionează prin notă,ci colegii,grupulclasa,corespondenţii,
părinţii etc.
b) Prezentarea textulu liber:
Se face dacă elevul o doreşte.
Se citeşte în faţa colegilor,într-un climat de înţelegere şi bunăvoinţă.
Colegii au o atitudine critică valorizantă, nu distructivă
c) Rolul cadrului didactic:
 Să găsească spaţiu în orar pentru textul liber ;
Să deschidă clasa pentru viaţă ;
Să ajute pe copil să-şi găsească cuvintele care să-i exprime cel mai bine sentimentele,emoţiile;
Să nu facă tot timpul observaţii de genul :
– ai scris cu greşeli ;
– ai murdărit pagina ;
– nu ţi-ai ales cele mai potrivite cuvinte
d)« Punerea la punct » a textului liber
Dacă textul liber a fost ales pentru a fi publicat în revista clasei/şcolii,el va fi « pus la
punct ».Aceasta implică analiza textului liber, suprimări, adăugiri, modificări, completări, în deplin
respect pentru gândirea autorului.
Fiind rod al unei colaborări,textul liber nu se notează.
e) Ilustrarea textului liber
Autorul sau alţi colegi pot ilustra textul liber ales spre publicare, dându-i o formă artistică.
f) Prelungirile textului liber
Pornind de la textul liber,pot fi organizate lecţii de gramatică/ortografie, vocabular, istorie,
geografie, cunoaşterea mediului, se pot demara anchete documentare etc.
g) Meritul textului liber
Textul liber deschide porţile scrisului

JURNALUL ŞCOLAR -
În serviciul unei pedagogii a reuşitei,el respectă libertatea de opinie în spiritul Declaraţiei
Drepturilor copilului(1959) şi a Declaraţiei Drepturilor Presei Tinere (1989). Este un jurnal de opinie
pentru că publică ceea ce copiii gândesc.
* Un mijloc de exprimare

Este un mijloc de a face cunoscut celorlalţi ceea ce copilul vrea să spună. « Ceilalţi » sunt în
propria clasă,corespondenţi,alte clase,familie,etc
* Un mijloc de socializare şi de formare civică
Jurnalul este,ca şi textul liber,o recunoaştere a dorinţelor individului .Realizând un jurnal, copilul
primeşte o imagine pozitivă asupra scrisului, iar simpla difuzare a lui în afara clasei îi dă acestuia o
dimensiune socială.
* Un mijloc de învăţare
E un mijloc de învăţare pentru că realizarea lui necesită competenţe în citire, scriere, ortografie,
vocabular.
Pentru că iese din clasă,trebuie să fie « frumos », din respect pentru cititor.
Este un instrument de lucru cu textul din toate punctele de vedere.
Realizarea jurnalului şcolar este o activitate în inima clasei , nu în plus sau pe lângă.
 CORESPONDENŢA ŞCOLARĂ

Corespondenţa şcolară permite :

Deschiderea şcolii spre viaţă :
– creează legături cu alte clase de aproape sau de departe ;
– deschidere spre un mediu geografic ,social,diferit ;
Lărgirea câmpului de relaţii afective ;
Permite copilului să se construiască – copilul devine un observator atent al mediului, iar adultul
îl cunoaşte mai bine;
Aduce măsura timpului şi spaţiului prin trăirea afectivă, inerentă acestei practici,care-l
separă pe copil de corespondentul său ;
Este o deschidere spre socializare ;
Este o deschidere spre socializare ;
Întăreşte identitatea grupului;
Activităţile determinate de corespondenţă sunt funcţionale şi determină învăţarea,
favorizând punerea în aplicare a altor tehnici: textul liber, jurnalul şcolar etc.

ANCHETA DOCUMENTARĂ
Este o tehnică complexă de învăţare.
Pentru realizarea ei se parcurg mai mulţi paşi: *Se stabileşte o temă, în cadrul ei se
stabileşte problematica, sursele de obţinere a informaţiei şi modul de abordare.
*Partea de cercetare şi experimentare propriu-zisă ;
*Prelucrarea informaţiei ;
*Bilanţul fiecărei etape parcurse ;
*Realizarea formei finale.

Valorificarea anchetei documentare

Este condiţie a încheierii anchetei documentare
Presupune ca informaţia oferită să fie corectă, la zi
Informaţia să poată fi folosită şi de alţii (ex.-informaţii depăşite din manuale,acestea fiind
tipărite la perioade relativ mari de timp ;activitatea de cercetare ,de obicei,face apel la informaţiile cele
mai noi şi poate fi un apendice al manualului care să aducă informaţia la zi.

EXPRIMAREA PLASTICĂ
Favorizează şi dezvoltă creativitatea elevului
Dă posibilitatea elevului de a-şi manifesta trăirea interioară, temperamentul.
Atmosfera deschisă din clasă dă fantezie şi deblochează anumite frâne de ordin
 perceptual,mintal sau emoţional, creând o atitudine optimistă, fondată pe convingerea şi
disponibilitatea de a crea.
Desenul infantil
Mijloc de exprimare naturală care precede,în mod normal,exprimarea scrisă şi care o depăşeşte
mult timp.
Prin desen îi lăsăm copilului libertatea deplină de a imprima pe hârtie sau alte materiale ceea
ce vrea şi cum vrea,fără restrângere, doar sugerând unele tehnici rapide de lucru,care pot fi puse
sub diferite forme(pliante,felicitări,lucrări de dimensiuni obişnuite sau mai mari,etc.)

Tehnicile folosite în realizarea lucrărilor sunt diverse :colajul, decolajul, dirijarea

picăturilor de tuş prin suflare,ştampila confecţionată din diferite materiale, ca, de exemplu,
materiale textile.
Materialele pot fi folosite la alegere :tuş, baiţ, pastel, marker,carioca,tempera, hârtie
colorată, în funcţie de preferinţe
În realizarea lucrărilor,activitatea creatoare individuală se îmbină cu o activitate creatoare de
grup, aceasta din urmă influenţând pozitiv gândirea creativă. Exigenţele muncii în grup sunt
destinate şi să obişnuiască elevul să devină util celorlalţi.

EXPRIMAREA CORPORALĂ
• Este o exprimare non-verbală care caută să-i apropie pe oameni.
• Sporeşte încrederea în propria persoană.
• Nu se folosesc multe cuvinte.
• Se pune accent pe mimică şi pe gesturi,pe mişcare.
• Exprimarea corporală liberă îi dă copilului posibilitatea să se dezvolte armonios, să-şi
exprime sentimentele fără îngrădire
• Se realizează în atelierul de exprimare corporală, unde pot fi experimentate o serie de
exerciţii fizice,jocuri de mişcare,care se nasc,de multe ori,datorită creativităţii copiilor.
« Mă prezint,te prezinţi »
Joc de spargere a gheţii,de cunoaştere a celuilalt

Ce spune pedagogia Freinet?

Fiecare copil învaţă în ritmul său (individualizarea învăţării); grupul de elevi descoperă singur
cunoştinţele (învăţarea prin descoperire); mai multă deschidere spre natură, spre lumea înconjurătoare;
relaţionarea cu copiii şi adulţii în procesul de învăţare; o şcoală modernă care pregăteşte copiii de azi
să ia parte la lumea de mâine…
Pedagogia Freinet poate să vă ajute să vă jucaţi în alt mod rolul de dascăl!
Potrivit principiilor, avem de-a face cu o pedagogie centrată pe copil, o pedagogie a muncii motivate,
o pedagogie personalizată şi o pedagogie a comunicării şi cooperării.
Cele 18 principii ale învăţării
1.Orice învăţare trebuie să se bazeze pe valoarea şi capacitatea inerente fiecărui individ
2.Orice învăţare conduce la o mai mare libertate şi autonomie
3.Orice învăţare autentică duce la o coerenţă sporită între sine şi univers
4.Orice învăţare trebuie să-şi găsească sursa în individ
5.Orice învăţare trebuie să se bazeze pe realitatea percepută
6.Orice învăţare trebuie să se bazeze pe experienţa personală
7.Orice învăţare autentică implică utilizarea tuturor proprietăţilor organismului
8.Orice învăţare trebuie să conducă la o conceptualizare şi la o modelare a modelelor interioare
9.Orice învăţare implică respectarea diferenţelor individuale
10.Orice învăţare autentică trebuie să se bazeze pe o motivaţie internă
11.Doar individul este cel mai în măsură să ofere feed-back-ul pentru propria sa învăţare
12.Orice învăţare se face de-a lungul timpului
13.Orice învăţare implică schimbări reale şi semnificative
14.Evaluarea este parte integrantă a procesului de învăţare
15.Folosirea erorilor face parte integrantă din procesul de învăţare
16. Orice învăţare implică un climat de securitate şi libertate
17.Orice învăţare vizează creşterea individului şi interacţiunea sa cu mediul
18.Formatorii transmit întotdeauna un mesaj prin structura muncii pe care o propun şi intervenţiile pe care le
fac.

TEMA 3

PEDAGOGIA MONTESSORI

          Maria Montessori, pedagog si medic italian, prima femeie medic a Italiei, a înfiintat în 1907
''casa dei bambini'' pentru copiii de 2-6 ani ai caror parinti erau în cautare de lucru. ''Casa dei
bambini'' similara gradinitei este o comunitate educativa care nu se substituie, ci completeaza si
desavârseste educatia copilului în familie. Maria Montessori a prezentat în lucrarile sale ideile care
au pus bazele pedagogiei Montessori. Ea considera copilul ''fiinta divina, dar neînteleasa''si afirma ca
ar trebui ''sa nu-i educam pe copiii nostri pentru lumea de azi. Aceasta lume nu va mai exista când ei
vor fi mari si nimic nu ne permite sa stim cum va fi lumea lor. Atunci sa-i învatam sa se adapteze''.

          Pedagogia Montessori are drept principiu de baza educatia necesara, adecvata si continua-
tendinte ale reformelor actuale din educatie care confirma ideile Mariei Montessori si le fac
aplicabile în practica. Ca atare prin pedagogia Montessori se urmaresc promovarea drepturilor
copilului, extinderea si intensificarea educatiei timpurii si educarea parintilor, formarea deprinderilor
de activitate intelectuala intensa si continua, de adaptabilitate si de asumare a schimbarilor; cresterea
rolului mediului educativ în ansamblul educatiei, în familie si în comunitate; educatia cosmica si cea
ecologica care pregatesc generatiile urmatoare pentru extinderea relatiilor cu universul fizic si pentru
asumarea unor responsabilitati de care poate sa depinda chiar viata umanitatii; educatia pentru
libertate, pace, pentru schimbari pozitive asumate responsabil.

          Într-o clasa Montessori copiii sunt pur si simplu absorbiti si foarte

preocupati de propria activitate. Aproape toate lectiile sunt individuale, deci fiecare
copil are de obicei un plan diferit de activitati pe care educatorul îl gândeste si îl
pune în practica în functie de interesul si nivelul la care se afla copilul. Toate
materialele din clasa sunt usor accesibile si la dispozitia copiilor, asezate pe rafturi
joase. Copilul este liber sa aleaga dintre  materialele care i s-au prezentat anterior

termina de lucrat cu ele stie ca trebuie sa le aseze pe raft în acelasi loc si în aceleasi conditii, gata
pentru urmatorul copil interesat de aceeasi activitate. Posibilitatea de a alege este un privilegiu pe
care, din pacate, copilul din scoala traditionala nu îl are. În clasele Montessori copilul se poate misca
liber dintr-o parte a clasei în alta, ascultând de propriul lui impuls interior. Cu timpul, exercitiul
alegerii devine obisnuinta, adica se dezvolta capacitatea copilului de a lua decizii cu privire la propria
persoana. Miscarea copiilor obisnuiti sa ia decizii pentru ei însisi devine o miscare inteligenta, cu
scop si dictata de vointa, ba mai mult aceasta miscare merge împreuna cu cunoasterea si invatarea,
fara ea acestea fiind nenaturale la vârsta copilariei.

          Structura fizica a clasei Montessori.

          Într-o clasa Montessori exista patru arii diferite:

          1. Viata practica (practical life ) care cuprinde activitati practice legate de viata de zi cu zi.
Toate acestea îl ajuta pe copil sa se adapteze noului mediu din clasa, sa îsi câstige independenta, sa
îsi coordoneze miscarile si sa exerseze concentrarea atentiei.

        2. Activitatile senzoriale care vizeaza dezvoltarea simturilor. La aceasta vârsta (3-6 ani) copilul
exploreaza prin intermediul simturilor mediul în care traieste. Dezvoltarea lor conduce implicit la o
cunoastere mai rafinata si la ascutirea inteligentei. Prin materialul senzorial Maria Montessori a pus
concepte abstracte în forma concreta. Materialul senzorial vizeaza dezvoltarea fiecarui simt în parte
prin izolarea lui de celelalte. Materialul senzorial pregateste copilul pentru observarea sistematica a
mediului, primul pas care duce la mici descoperiri realizate în mod spontan.

          3. Activitatile de limbaj care vizeaza, fireste. Dezvoltarea limbajului cu aspectele lui esentiale:
vorbit, scris si citit.

          4. Activitatile de matematica - se bazeaza pe materiale specifice, care respecta caracteristica

vârstei, de a opera  în plan concret, senzorial. Treptat, spre sfârsitul celui de-al treilea an în aceeasi
clasa, se face trecerea la materiale care se elibereaza de încarcatura senzoriala, nu pentru ca asa spune
metoda, ci pentru ca pur si simplu copilul realizeaza ca nu mai are nevoie de suportul concret, ca si-a
însusit ideea.

          Într-o clasa Montessori copiii sunt pe trei nivele de vârsta, între 3 si 6 ani. Copiii care au
început anul acesta gradinita la 3 ani vor fi în aceeasi clasa înca doi ani de acum înainte. Acum sunt
cei mai mici, peste doi ani vor fi cei mai mari. Un proces de crestere si dezvoltare pe care ei însisi îl
sesizeaza cu mult entuziasm. În felul acesta relatiile dintre copii în cadrul orelor de program seamana
mult mai mult cu viata din afara scolii, adica cu viata reala. Un alt aspect deosebit este faptul ca în
clasa Montessori exista un singur exemplar al fiecarui material, ceea ce înseamna ca un singur copil
poate desfasura activitatea care implica acel material. În mod implicit, daca un alt copil vrea sa
foloseasca acelasi material va trebui sa astepte pâna ce colegul lui termina activitatea si asaza
materialul înapoi pe raft. La începutul anului se creeaza conflicte, dar nu ia mult timp ca acceptarea
sa devina obisnuinta. În mod indirect, se educa astfel respectul pentru lucrul altuia si rabdarea de a
astepta sa-ti vina rândul.

          Dat fiind faptul ca sistemul Montessori este în mod semnificativ diferit de cel traditional, se
impune un anumit plan de educatie a parintilor care sunt, fireste, curiosi sa afle la ce anume le este
expus copilul. În acelasi timp, o comunicare eficienta si consistenta cu parintii usureaza atât evolutia
copilului cât si activitatea educatorului. Parintele si educatorul sunt ca cele doua vâsle ale unei barci.
Daca se misca numai una sau daca actioneaza într-o directie diferita exista riscuri: fie ca barca sa se
învârta în loc, fie ca în cel mai rau caz sa se rastoarne.

          

TEMA 4

ALTERNATIVA EDUCAŢIONALĂ STEP BY STEP

Step by Step este o metoda alternativa de educatie a copiilor de la nastere pana in

adolescenta bazata pe datele psihologiei stiintifice a dezvoltarii copilului. Metoda s-a
consolidat si verificat in peste 30 de ani de aplicare si functioneaza in peste 26 de tari.
 Elaborarea metodei si licenta ei apartine Children Resource International din Washington –
SUA.
In Romania programul Step by Step a debutat in 1994, sub numele de Head Start, la
initiativa Fundatiei Soros pentru o Societate Deschisa. Din 1995 programul a luat numele
de Step by Step (“Pas cu Pas” - in limba engleza), nume de licenta pentru toate tarile din
Europa de est in care se aplica.

Administrarea alternativei

Asociaţia “Centrul Step by Step pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională” (CEDP),

organizaţie neguvernamentală, non profit, înregistrată ca persoană juridică în martie 1998 a
preluat coordonarea programului de educaţie alternativă Step by Step.

Programul Step by Step este acreditat ca alternativă de către Ministerul Educaţiei Naţionale
în conformitate cu aprobarea Consiliului pentru alternative nr 10015 din 30 mai 1995.

In urma Convenţiei de parteneriat dintre CEDP şi Ministerul Educaţiei Naţionale nr. 9003 din
ianuarie 1998, alternativa Step by Step se aplică în învăţământul public astfel:

M. E. N., prin inspectoratele judeţene, asigură:

- Spaţiul de învăţământ în grădiniţe şi şcoli publice.

- Salariile educatorilor şi învăţătorilor în conformitate cu Legea Invăţământului şi cu legea
128/1997, privind statutul cadrelor didactice.

CEDP asigură:

- Formarea iniţială, continuă, precum şi perfecţionarea cadrelor didactice şi a autorităţilor din

învăţământ implicate în alternativa Step by Step.
- Asistenţa tehnică pentru toate clasele/grupele şi unităţile de învăţământ care aplică
metodologia alternativei Step by Step.

De ce Step by Step ?
 Educatia traditionala este conceputa ca o arta de-a conduce copilul spre asimilarea normelor
societatii civilizate prin reproducerea sistemului socio-cultural existent. Implicit, pedagogia
traditionala considera ca la o anumita varsta copii vor trebui sa acumuleze o anume calitate si cantitate
de cunostinte si sa poata asimila anumite comportamente.

In acest sistem copilul invata prin reproducerea modelului dat. Educatia este
generalizatoare, egalizatoare, dupa un model, care nu este intotdeauna inteles de catre copil cu toate ca
este probat si acceptat de catre adulti. Performanta rezultata se evalueaza, prin notare. Astfel nota prin
judecata de valoare asociata devine "vina" sau "merit" ale copilului.

In sens modern, educatia se bazeaza pe achizitiile psihologiei dezvoltarii copilului si vizeaza

cultivarea tuturor calitatilor potentiale ale acestuia. Cercetarile contemporane privind dezvoltarea ne
spun ca persoane diferite se dezvolta in ritmuri diferite si ca exista perioade critice individualizate de
dezvoltare.

Copilul invata prin descoperire in interactiunea sa cu mediul. Interactiunea cu mediul si motivatia

explorarii este cultivata de pedagog. Metodele si mijloacele de explorare si cunoastere ale copilului
sunt individuale, adesea neasteptate, originale. Educatia este individualizata, copilul merge spre
cunoasterea lumii inconjuratoare si identificarea comportamentelor utile, pe cai personale.
Performanta intr-un domeniu de dezvoltare este in acest caz, de comparat doar cu celelalte aspecte ale
dezvoltarii copilului si cu propria performanta sau abilitate anterioara, nu cu un standard extern.
Comparatia cu el insusi in performantele anterioare o face atat copilul cat si pedagogul, aceasta fiind
una din motivatiile descoperirii si progresului individual. In plus copilul descopera efectele si
mijloacele colaborarii si negocierii cu semenii in locul unei competitii pe criterii standard impuse de
adulti.
Dacă învăţământul tradiţional a fost cea mai adecvată formă de educaţie pentru o societate statică, în
care funcţiile (meseriile, profesiile, calificările) aveau o structură de cunoştinţe şi abilităţi dinainte
cunoscută, s-a afirmat că pentru epoca post-industrială a secolului XXI circa 75% din meserii
(profesii) ar fi încă necunoscute şi trebuiesc a fi inventate. Un învăţământ în care se pune accent pe
rezultate ale achiziţiei şi pe reproducerea unor abilităţi dinainte cunoscute, prin metode dinainte
stabilite, care creează ierarhii, va trebui să fie modificat înspre unul care să dezvolte oameni care vor
putea să înveţe toată viaţa, să poată inventa şi colabora pentru a se realiza în aceste profesii viitoare.

Un copil dintr-o clasa Step by Step învaţă altceva decât într-una obişnuită ?
 Programa şcolară (curriculum şcolar) pentru ciclul elementar (clasa 1-4) este aceeaşi cu cea
din învăţământul tradiţional. Aceasta înseamnă că deprinderile şi cunostinţele programate a fi
asimilate pe parcursul acestor 4 ani sunt aceleaşi ca şi pentru învăţământul tradiţional (deprinderi de
limbă şi limbaj, scrisul, cititul, deprinderi de măsurare, cele 4 operaţii aritmetice, deprinderi artistice
de desen, pictură, modelaj, muzică, cunoştinţe despre natură, dezvoltare fizică, educaţie moral-civică).
Deprinderi opţionale, precum limbi străine se învaţă în funcţie de posibilităţile şcolii sau ale părinţilor.
Diferenţa constă în metoda de formare a acestora care derivă din principiile Step by Step.

Un copil care a fost în Step by Step se poate adapta într-o clasă obişnuită?

Experienţa ne arată că da. Capacitatea de adaptare dobândită în cadrul unei clase Step by Step
îl va ajuta pe copil să depăşească şi rigorile învăţământului tradiţional. Cât priveşte asimilarile de
cunoştinţe teoretice, ele sunt similare cu cele din şcoala tradiţională.
Se poate continua metoda în gimnaziu ?
Mulţi părinţi care au avut copiii în clase Step by Step şi-au exprimat dorinţa de-a continua
acest sistem în ciclul gimnazial. Experimental, se aplică unele principii Step by Step pentru ciclul
gimazial începând din anul scolar 1999-2000. Desigur că stadiul de dezvoltare superior al copiilor
şi curriculum-ul şcolar al gimmnaziului (tipul de cunoştinţe şi abilităţi programate a fi asimilate)
fac ca anumite caracteristici ale clasei să fie modificate. Individualizarea şi lucrul în colaborare
rămân ca principii de lucru. In locul Centrelor de activitate intervin Proiectele tematice, integrate,
pluridisciplinare, iar în locul prezentărilor de sarcini – prezentările de proiect şi dezbaterile.
Studiul individual se va pronunţa şi – în spiritul vârstei – se vor introduce situaţii de competiţie
între grupuri sau interindividual, fără a se neglija cultivarea spiritului de colaborare, esenţial în
sistemul Step by Step. Colaborarea profesorilor de specialităţi în spiritul şi atmosfera de învăţare
Step by Step, organizarea materialului în acest spirit sunt în fază de experiment. Desigur,
participarea părinţilor rămâne ca principiu, dar sarcinile familiei în educaţie se schimbă în
conformitate cu vârsta copiilor şi cu necesităţile specifice ale dezvoltării la această vârstă.
 De ce nu este încurajată concurenţa în Step by Step?

Până la 12 – 14 ani funcţiile de cunoaştere şi procesele emoţionale ale copiilor nu sunt

complet dezvoltate, mature. Individualizarea prin motivare pozitivă şi învăţarea colaborarii
în lucrul pe centrele de activitate ajută la formarea şi maturizarea acestor funcţii. La aceste
vârste copilul nu e încă apt să înţeleagă şi să suporte competiţia fără urmări negative.
Concurenţa apare şi în comparaţiile produse de evaluare în clasele Step by Step, dar numai
în măsura în care copilul o poate accepta sau “digera” el însuşi. De aceea Step by Step nu
creeaza explicit situaţii de competiţie.
Cum arată o clasă Step by Step ?

Intr-o clasă Step by Step nu veţi găsi bănci rigide, ci mese mobile cu scăunele de jur împrejur. Clasele
sunt mochetate pentru ca anumite activităţi să se desfăşoare cu copiii aşezaţi pe podea (ceea ce place
copiilor). Mesele sunt delimitate între ele de rafturi cu materiale didactice specifice unei activităţi
(matematică, ştiinţe, arte, citire, construcţii, scriere), constituind astfel Centrele de activitate.

Pe pereţi veţi vedea diferite materiale care personalizează copiii (poze sau semne proprii
fiecăruia, date de naştere, etc) şi care planifică – în conformitate cu alegerea fiecăruia, activităţile
elevilor pe ziua sau saptamâna în curs, precum şi responsabilităţile lor. Veţi mai vedea afişate regulile
clasei, care sunt stabilite şi discutate pentru a fi înţelese de comun acord. De asemenea se pot vedea,
calendarul personalizat al zilelor scurse şi viitoare, cu evenimentele ce interesează (cum a fost ziua din
punct de vedere al vremii, evenimente petrecute, aniversări, celebrări, serbări, termene) consemnate în
dreptul fiecărei zile. Veţi mai întâlni materiale vizuale tematice, dar şi producţia copiilor din ultimele
zile – rezolvarea sarcinilor tematice ale acestora. Veţi fi poate surprinşi că şi cele greşite ori
neterminate sunt expuse fără a fi corectate. Vom explica mai jos – la răspunsul privind evaluarea, de
ce.

In mijlocul clasei, un spaţiu cât mai larg posibil este dominat de un scaun cu inscripţia “Scaunul
autorului”; este locul din care, fiecare copil îşi expune rezolvările, experienţele, ideile proprii, în faţa
celorlalţi colegi, în diferite momente ale zilei de activitate. Această postură îl face pe copil responsabil
în faţa celorlalţi copii, dar îi acordă fiecăruia, la momentul respectiv, atenţia şi respectul cuvenite.

De ce doi învăţători la clasă şi 8 ore de şcoală ?

S-ar părea că un orar prelungit este făcut doar pentru o uşurare a părinţilor ocupaţi. Categoric,
programul zilnic al alternativei Step by Step nu este conceput pentru a uşura sarcinile părinţilor, ci
pentru a facilita învăţarea. Aceasta, pentru ca fiecare copil să poată invăţa şi ajunge la înţelegerea
completă a sarcinilor propuse, în ritmul şi modul propriu, personal. In plus, există o îmbinare între
curiozitatea jocului şi învăţare. Activitatea de joc produce motivaţia spre descoperire a copilului, pe
care Step by Step o cultivă. La mijlocul zilei copiii iau masa de prânz în comun, în cantina şcolii, sau
într-un local convenabil din apropiere, lucru hotarât, organizat şi finanţat de Asociaţiile de părinţi.
Nu e prea lung programul pentru un copil atât de mic? Din punct de vedere psiho-fiziologic variaţiile
tipurilor de activitate, îmbinarea cu jocul şi educaţia fizică, precum şi libertatea de-a lucra în ritmul
propriu nu suprasolicită copiii. Copiii din clasele Step by Step mărturisesc că le place la şcoală, nu
sunt obosiţi sau plictisiţi dupa 8-9 ore în şcoală. Ambianţa şi metoda îi motivează. În plus, mulţi
dintre ei transferă şi în familie deprinderea de-a lucra individual şi de-a comunica deschis rezultatele,
ideile, întrebările şi nedumeririle lor.
Toate achiziţiile sunt exersate sub diverse forme în centrele de activităţi, astfel încât nu există teme
pentru acasă. Ceea ce e de achiziţionat se desfaşoară şi se exersează în clasă. Rostul învăţătorului este
să-l ghideze şi să-l ajute să găsească în jocul său, explicaţiile şi soluţiile adecvate. Este nevoie de 8
ore pentru ca un copil să treacă prin toate Centrele de activitate. Cei doi învăţători se vor completa mai
ales în ajutorul “umăr la umăr” în Centrele de activitate. Prin aceasta se realizează reducerea
activităţilor “faţă în faţă” sau frontale ale învăţătorului. (Activitatea frontală nu permite ca un copil să
rămâna în urmă sau să aibă un demers mental deosebit, personal. De exemplu, dacă învăţătorul
predă la matematică un anume algoritm de calcul iar un copil găseşte că pentru el e mai uşor să
ajungă la rezultat în alt fel, învăţătorul nu va putea exersa cu el propriul lui mod de lucru, fiind
obligat, din pricina nevoii de activităţii comune cu ceilalţi copii, să refuze, să limiteze, să corecteze,
demersuri care nu sunt greşite ci doar diferite, individuale, adecvate minţii şi temperamentului
respectivului copil.
Există şi activităţi educative complementare pentru timpul liber (sfârşit de săptămână, vacanţe)
pe care părinţii le pot susţine.

Nu se pun note - Cum se face evaluarea copilului ?

a.-Copilul îşi prezintă, din scaunul autorului, rezolvările sarcinilor la fiecare centru de
activitate, precum şi orice rezultat al activitaţii sale extraşcolare (la întâlnirea de dimineaţă).
Completările, întrebările, înţelesurile celorlalţi şi întrebările conducătoare ale învăţătorului îl vor face
să-şi înteleagă corectitudinea sau incorectitudinea demersului, fără să fie notat, clasificat.

b.-Lucrările cu rezolvările sarcinilor, ale tuturor copiilor sunt expuse în clasă. Există – fără a fi
stigmatizantă – posibilitatea de comparare cu ceilalţi, de reflexie, de înţelegere şi de corectare a
demersurilor mentale neadecvate sau slab conturate. In timp, mapa cu lucrari a fiecarui copil –
cuprinzând lucrări datate şi comentate - devine oglinda progresului acestuia faţă de el însuşi.
Evaluarea privind chiar conţinutul lucrărilor, el însusi, educatorii şi alţii pot constata progresele şi
slabiciunile sale. A le depaşi pe cele din urmă nu este decât o chestiune de motivaţie, de-a se simţi
bine în contextul de învăţare, curiozitatea proprie copilului fiind suficienta pentru progres.

c.-Invăţătorii au un caiet de evaluare, în care demersurile de progres pe fiecare proces de

cunoastere sunt înregistrate descriptiv, la câteva zile de observare a fiecărui copil . A constata că un
copil face operaţii de adunare cu două cifre (trecere peste zece) în mod constant şi bine la o anume
dată, este oricum o evaluare mai consistentă, are o semnificaţie clara, decât o nota de 4, 7, sau 10, ori
un calificativ cu litere, golit de semnificaţii de conţinut.

Părinţii au astfel posibilitatea de-aşi evalua copiii în mai multe moduri: Participând la clasă şi
constatând eficienţa în rezolvarea sarcinilor de un anume tip, răsfoind mapa personală a copilului -
unde găseşte evoluţia în timp a rezultatelor sarcinilor copilului, sau urmărind caietul de evaluare al
învaţătorilor. In plus o discuţie deschisă despre progrese şi dificultăţi, despre unde se poate insista
acasă şi cum se poate face aceasta, astfel încât să nu ducă la confuzii în mintea şi sufletul copilului
este de recomandat. (Evitarea situaţiilor de tip "una mi se cere acasă şi alta la şcoală!").

Cum arată o zi în clasa Step by Step ?

Dimineaţa copiii sosesc la şcoală. Unul dintre învăţători îi primeşte, copiii îşi pregătesc ţinuta
confortabilă (sau se şi descalţă, şi încalţă pantofi lejeri, ori rămân în ciorapi, clasa fiind prevazută
cu mochetă). Să nu vă surprinda ca adesea copiii stau pe jos în spaţiul comun, în cerc.

Programului propriu zis începe cu ÎNTÂLNIREA DE DIMINEAŢĂ care porneşte cu

prezentarea AGENDEI ZILEI. Ea reprezintă planificarea activitaţilor zilei de azi. Au loc întrebări şi
precizări până când se constată că planul de activităţi a fost însuşit şi acceptat. Un alt moment este
calendarul zilei de azi. Precizarea zilei, a datei, a evenimentelor sociale şi personale legate de ziua de
azi, inclusiv aspectul vremii, comentariile şi întrebarile.
 Intalnirea de dimineaţă; organizarea zilei de azi

Urmează apoi MESAJUL ZILEI – un mesaj conceput de învăţător pentru a introduce

cunostinţele sau deprinderile noi de achiziţionat şi de prelucrat pe Centre de activităţi. Mesajul dă
prilejul de introducere – de dorit interactiv – a noţiunilor noi şi reamintirea celor anterioare necesare
introducerii celor noi, prin dirijarea întrebărilor şi abilităţilor copiilor.

Un alt moment important este acela al NOUTĂŢILOR. Copii se înscriu, îndeobşte prin
scrierea numelor lor pe şevaletul de prezentare, pentru a comunica celorlalţi noutăţile sau experienţele
personale deosebite. (De la ce i s-a întimplat ieri, la ce a visat, ori ce a citit nou, ce experienţe de
cunoaştere ori emoţionale a avut, orice este posibil). Noutaţile sunt comunicate celorlalţi din “Scaunul
Autorului”, unde copilul va fi valorizat, dar va avea şi responsabilitatea comunicării, întrucât urmează
întrebările şi comentariile colegilor.
Când aceste lucruri au fost valorificate se trece la lucrul pe CENTRE DE ACTIVITATE. Pe
masa fiecarui centru sunt scrise activitaţile tematice specifice. După alegerea centrelor de activitate,
preferenţial, dar şi prin implinirea unor reguli usor de înţeles şi de respectat, copiii işi citesc activitaţile
de urmat. Fiecare centru are pregatite pe masă sarcinile, specifice pentru scriere, citire, stiinţe, arte,
construcţii sau matematică. Concepute de învăţător pentru a exersa abilitaţile de dobândit sau
combinarea lor cu altele asimilate, sarcinile sunt progresive, astfel încât să permită tuturor să-şi poată
rezolva sarcinile în ritmul şi la nivelul său. Când învăţătorii s-au convins că sarcinile au fost înţelese
de către toţi copiii, ei devin colaboratori ai demersurilor de cunoaştere ale fiecaruia. Dupa un timp,
necesar celor mai mulţi să împlineasca o parte din sarcini (să-şi exerseze abilitaţile specifice) se face o
evaluare. Fiecare grup – şi fiecare individ – prezintă în faţa celorlalţi rezolvarea sarcinilor la centrul
respectiv. Este un moment al EVALUARII – la care iau parte colegii, cu întrebări, sugestii, etc. dar şi
învăţătorul. Lucrarile care s-au efectuat sunt afişate în clasă; câteva zile ele reprezintă prilej de
comparaţie şi oglindire a demersurilor mintale, a deprinderilor şi dexterităţilor achiziţionate la acel
moment.
Ulterior ele trec în MAPA CU LUCRĂRI a fiecarui copil, care se păstrează în clasă şi este la
îndemâna copilului sau părintelui. La un moment dat, dupa câteva rotaţii şi evaluări, se ia masa de
prânz, dupa care continuă lucrul pe centre de activitate. Activitaţile tematice sunt legate de lumea
înconjuratoare şi pe cât posibil integrate.
(exemplu: la piata. Piata poate constitui obiectul unei vizite şi observaţii. Observarea poate fi subiect
de povestire, orala sau scrisă, pretext de evaluare şi masurare a cantitaţilor, de cunoastere a
schimbului, evaluarea şi manipularea banilor, calcul aritmetic, construcţii, reprezentare grafica sau
modelaj. Interesul pe care il poate suscita este individual –unul vede florile, pe altul il intereseaza
mecanismul cântaririi sau altul poate fi atras de cresterea legumelor şi asa mai departe.)

Centrele de activitate sunt folosite adecvat pentru a susţine interesul pentru rezolvarea unor
activitaţi specifice (scriere, citire, înţelegerea stiinţifica, exprimarea prin mijloace artistice, etc.) şi
pentru dobândirea ori consolidarea de abilitaţi specifice.
Pe un adult trecut prin şcoala tradiţională îl vor surprinde probabil unele lucruri, cum ar fi
cererea de ajutor de la colegi la efectuarea sarcinilor. Lucrul în grup, copiatul chiar, nu este strict
descurajat. Un copil care “copiază” o temă liberă de la colegul lui, o va face în stil propriu, işi va
exersa capacităţile proprii de lucru şi va adauga desigur ceva personal. Interdicţia copiatului sau a
temei colective ar bloca mai mult tendinta copilului de-a descoperi tainele sarcinii. Colaborarea este
cultivată în locul concurenţei.
(In cărţile ilustrate pe care copiii dintr-o clasă Step by Step le-au facut, mulţi au rugat pe colegii
mai iscusiţi sau pe părinţi să-i ajute la ilustraţii; majoritatea acestora au menţionat însă autorul
desenelor, neâncercând să ascunda. Un spirit de concurenţă şi individualism cultivat, cu copierea
prohibită ar fi făcut ca "fraudele” să nu fi fost recunoscute. Pentru o rezolvare bună a sarcinii
copiii au recurs la soluţia colaborării).
 Pe Scaunul Autorului; un moment de evaluare al lucrului pe centre de activitate

Datorită activităţii pe centre, colaborării şi nevoii de comunicare, în clasa Step by Step nu este
şi nici nu se cere o linişte “să se auda musca”. Este un zumzăit uşor, un zgomot de activitate
continuu.

Egalitatea cu adulţii, critica acestora în limitele civilizate este încurajată. (O învăţătore

povesteste cum la sfarşitul orelor un copil constată că ş-ia rătăcit capacul de la stilou. Învăţătoarea îi
îndeamnă pe colegi să-l caute, ea însăşi desfăcând penarul copilului în cauză. In acest moment
copilul, supărat, o atenţionează că îi caută în penarul propriu, fără a-i fi cerut voie; regulă morală
discutată anterior. Învăţătoarea e uşor derutată, dar se vede pusă în situaţia de a-i cere iertare
copilului, înainte de-a justifica graba sau neatenţia privind gestului ei.)

S-ar putea să vedeţi copii ca scriu sau lucreaza pe jos, ori în diferite poziţii ciudate, care le sunt lor
confortabile. Modul de lucru neortodox (scris, desenat) este admis, cu condiţia de-a nu duce la vicii
posturale.

S-ar putea să observaţi că exista lucrări expuse cu greşeli, fără a fi corectate. Ele au fost supuse
discuţiei, întrebărilor celor din jur, dar nu corectate imediat de către învăţător. Corecţia trebuie să
apară întâi în mintea copilului şi el va ajunge să nu mai facă gresala, prin propriul efort de corectare.
 Copiii cu diferenţe foarte mari de performanţă, colaborează în sarcini, fără ca diferenţele de
ritm şi stil individual să perturbe achiziţiile. Nu există categorisiri şi ierarhizări ale copiilor.

Care sunt principiile alternativei Step by Step ?

1. Practici de educaţie care iau în considerare copilului ca întreg.

În locul unei relaţii inegale educator - copil, alternativa Step by Step consideră copilul ca pe o
persoană demnă de respect, unică, şi caută să-i asigure o continuitate individuală în dezvoltare,
precum şi practici de dezvoltare adecvate, specifice lui. Cooperarea şi colaborarea au drept scop
verificarea demersurilor şi experienţelor individuale de descoperire a lumii şi valorizarea lor.
Step by Step caută să se asigure că orice copil achiziţionează şi dezvoltă aptitudini fizice,
cognitive, emoţionale, etico-morale, artistice, teoretice, sociale şi practice pentru a participa la o
societate democratică, deschisă.

Fiecare copil este o persoană demnă de respect

2. Procesul de învăţământ este centrat pe copil,

educaţia este individualizată
- Predarea este orientată în funcţie de necesităţile copilului. Invăţărea se produce prin
descoperire individuală, acceptându-se şi încurajându-se moduri personale de-a înainta în
formarea deprinderilor şi în cunoaştere (exemple: scrisul cu mâna stângă, moduri individuale
de exprimare şi cunoaştere, încurajarea experimentelor de descoperire, etc.)

Individualizarea: fiecare copil lucrează în stilul şi ritmul propriu

- Invăţărea se face în ritmul propriu al copilului. Comparând sistemul de lucru tradiţional cu

producţia pe o banda rulantă, fiecare copil este obligat să lucreze în viteza impusă de bandă. Ea
poate corespunde vitezei de lucru a unora, dar poate fi prea rapidă pentru unii, ori prea lentă şi
plictisitoare pentru alţii, mai iuţi. In plus, fiecare din executanţi va trebui să facă doar o acţiune
limitată şi standardizată, neputând inventa, învaţa sau înţelege în stil propriu. Când e vorba de
viteza de dezvoltare a copiilor este esenţială respectarea stadiului individual al dezvoltării
fiecarui copil al atenţiei de care e capabil fiecare copil pentru achiziţia corectă, şi înţelegerea
completă a sarcinilor şi a modalitaţilor de rezolvare a lor. In alternativa Step by Step
individualizarea este facilitată şi de organizarea clasei pe centre de activitate. Step by Step îl
încurajează pe copil să înveţe a învaţa, şi a înţelege. In caz contrar cei mai mulţi copii vor
renunţa să înţeleagă o acţiune impusă, acceptând doar să o reproducă.

3. Învăţărea este organizată pe Centre de activitate

 Organizarea clasei Step by Step este un element esenţial în individualizarea educaţiei. Aici
copiii învaţă în Centre de activitate. Acestea sunt zone delimitate ale clasei, dotate cu material didactic
specific unei activităţi, în care un numar mic de copii se confruntă, individual sau în grup, cu sarcini
adecvate nivelului lor de dezvoltare. O clasă conţine obligatoriu: un Centru de citire, un Centru de
scriere, un Centru de ştiinţă, un Centru de matematică, un Centru de artă şi un Centru de construcţii.
Centre facultative pot fi imaginate de învăţător.

Studiu tematic la centrul de artă

Ce aduce această organizare ? In primul rând educatorul nu mai stă faţă în faţă cu copilul -
poziţie de confruntare, inegală, ci umăr la umăr - poziţie de colaborare, egală, în care educatorul,
sugerează, şi întăreşte motivaţia pozitivă de descoperire a copilului, consolidându-i demersul mintal
propriu. In plus, în Centrele de activitate se realizează colaborarea şi comunicarea cu colegii în
realizarea unor sarcini comune, sămânţa lucrului în proiecte colective de mai târziu.
Dacă procesele individualizate se desfaşoară pe Centre de activitate împărtăşirea şi
confruntarea nu lipsesc. Există în clase un spaţiu de întâlnire, pentru comunicare în grup, fără spaţii
sau bănci rigide, aranjare care facilitează coeziunea membrilor grupului. Aici e locul împărtăşirii
experienţelor, al planificării activităţilor la începutul zilei, al evaluării sarcinilor, al concluziilor şi al
stabilirii în comun a regulilor şi responsabilitaţilor. Există aici un “Scaun al Autorului” pe care fiecare
copil devine personajul principal, locul de unde îşi prezintă ideile, rezultatele şi se supune confruntării
cu ceilalţi, observaţiilor şi sugestiilor lor critice.
4. Participarea părinţilor la educaţia copilului

Şcoala tradiţională desparte principial educaţia şcolară de cea din familie. În mod tradiţional
părinţii erau solicitaţi doar la susţinerea materială şi administrativă a clasei sau şcolii. Şcoala îşi
rezervă dictatul asupra metodelor de educaţie teoretică, părinţii fiind simpli supraveghetori ai
îndeplinirii lecţiilor. Pe de altă parte educaţia morală şi a comportamentelor este atribuita familiei. Se
comunică doar rezultatele unor evaluari - adesea din perspectivă unilaterală.
Step by Step consideră părinţii ca primii învăţători ai copilului, parte din procesul de învăţământ.
Părinţii sunt invitaţi să participe efectiv la clasă, la procesul de educaţie, bineînţeles sub auspiciile unei
colaborări cu învăţătorul. Prezenţa unui părinte în clasă este un fapt firesc, nici festiv, nici perturbator.
Poziţia “umăr la umăr” a educatorului cu copilul în centrele de activitate facilitează această
participare. Lecţiile tematice unde un părinte poate aduce mai viu elemente din sfera lui de activitate îl
pot transforma în personaj principal în educaţie. În comunicarea cu educatorul în clasă, se nuanţează
specificul în dezvoltare al fiecărui copil, se gasesc modalitaţi de cultivare a unor abilităţi în familie
pentru a completa sau suplimenta procesul educativ. Aceasta comunicare duce la reducerea presiunilor
conflictuale asupra copilului, dându-i o mai mare libertate în dezvoltare. Comunicarea copilului cu
adulţii devine mai uşoară, el se exprimă mai liber devenind astfel mai transparent pentru părinţi.

In multe şcoli şi grădiniţe Step by Step există o sală a părinţilor, în care aceştia îşi împărtăşesc
experienţele de părinţi. Comunicarea şi legătura socială sporeşte integrarea familiei şi a copilului în
comunitate.

CEDP a încurajat formarea Asociaţiilor pentru părinţi Step by Step. Multe din acestea sunt
înregistrate ca persoane juridice, altele sunt în acest demers. CEDP oferă asistenţă acestor asociaţii.
Au fost organizate mai multe întâlniri cu reprezentanţii părinţilor din grădiniţele şi şcolile cu
clase/grupe Step by Step din toată ţara, pentru schimburi de experienţe între acesti părinţi.

CEDP a dezvoltat un centru de consiliere pentru părinţi –“Calypso” - în Bucuresti.

 În camera părinţilor

5. Formarea continuă şi ajutorul tehnic pentru învăţători, educatori şi autorităţi educative (directori,
inspectori şcolari)

Principiile şi teoria dezvoltării copilului au nevoie de un repertoriu de tehnici şi de o mentalitate

specifică pentru a stimula dezvoltarea individualizată şi pentru a putea evalua demersurile de
dezvoltare ale fiecărui copil. De aceea CEDP oferă periodic sesiuni de formare şi perfecţionare
pentru cei implicaţi în acest proces: în primul rând educatoriilor, dar şi directorilor, inspectorilor şi
părinţilor.

CEDP acordă asisţenţă tehnică permanentă şcolilor, învăţătorilor şi părinţilor din alternativa Step by
Step.
 Însăşi formarea învăţătorilor se face în spiritul metodei Step by Step

DACĂ AŢI ALES STEP BY STEP PENTRU COPILUL DUMNEAVOASTRĂ:

 Luaţi cunoştinţă de regulile clasei şi întăriţi-le şi în familie.

 Întăriţi disciplina de dialog şi de relaţie. O regulă se stabileşte de către două sau mai multe
persoane cu aceleaşi drepturi de manifestare, în consens. Nu puterea brută, nici majoritatea pur şi
simplu hotărăsc, decât atunci când nu putem comunica direct pentru a face un compromis, a
ajunge la un consens. O regula odată stabilită, încălcarea ei duce la consecinţe negative. Încurajaţi
respectarea regulilor. Fiţi transparenţi. Dar nu uitaţi: respectaţi şi Dv. regulile în raport cu copilul !

 Încurajaţi iniţiativele pentru descoperire, chiar pe cele despre care ştiţi că sunt nefructuoase, ori
diferite de cele ştiute (nu opriţi, nu corectaţi, nu criticaţi). Încurajaţi comportamentele pozitive si
efortul, chiar dacă rezultatul nu e cel corect, aşteptat; îndrumaţi copilul fără a impune; explicaţi
interdicţia şi aplicaţi-o doar în caz de pericol evident.
 Găsiţi situaţii motivatoare în care copilul să poata să-şi îmbunătăţească abilităţile acolo unde este
mai slab; Constrângerea, impunerea îl fac să se simtă inferior. Nu uitaţi, copilul dv. este în
atmosfera unei clase în care ceilalţi nu sunt criticaţi; astfel se va simţi persecutat, inferior celorlalţi.

 Încurajaţi acasă cele învăţate la şcoală. De ex: încurajaţi-l să numere produsele cumpărate, să
calculeze cheltuielile şi restul, să scrie liste de activităţi de week-end, comentaţi împreună cele
văzute – evenimente, spectacole, filme, programe TV, etc.

 În final, dar poate cel mai important: colaboraţi cu învăţătorii pentru a vă cunoaşte copilul şi
pentru a nu produce confuzii în sufletul şi mintea copilului dv. Încercaţi să-i cunoaşteţi si pe
ceilalti părinţi; poate au soluţii pentru o mai bună conlucrare cu copilul.

Educaţia tradiţională este concepută ca o artă de-a conduce copilul spre asimilarea
normelor societăţii civilizate prin reproducerea sistemului socio-cultural existent. Implicit,
pedagogia tradiţională consideră că la o anumită vârstă copiii vor trebui să acumuleze o anume
calitate şi cantitate de cunostinţe şi să poată asimila anumite comportamente.
În acest sistem copilul învaţă prin reproducerea modelului dat. Educaţia este
generalizatoare, egalizatoare, după un model, care nu este întotdeauna înţeles de către copil cu
toate că este probat şi acceptat de către adulţi. Performanţa rezultată se evaluează, prin notare.
Astfel nota prin judecata de valoare asociată devine „vină” sau ”merit” ale copilului.
În sens modern, educaţia se bazează pe achiziţiile psihologiei dezvoltării copilului şi
vizeată cultivarea tuturor calităţilor potenţiale ale acestuia. Cercetările contemporane privind
dezvoltarea ne spun că persoane diferite se dezvoltă în ritmuri diferite şi că există perioade
critice individualizate de dezvoltare.
Copilul învaţă prin descoperire în interacţiunea sa cu mediul. Interacţiunea cu
mediul şi motivaţia explorării este cultivată de pedagog. Metodele şi mijloacele de explorare şi
cunoaştere ale copilului sunt individuale, adesea neaşteptate, originale. Educaţia este
individualizată, copilul mege spre cunoaşterea lumii înconjurătoare şi identificarea
comportamentelor utile, pe căi personale. Performanţa intr-un domeniu de dezvoltare este în
acest caz, de comparat doar cu celelalte aspecte ale dezvoltării copilului şi cu propria
performanţă sau abilitate anterioară, nu cu un standard extern. Comparaţia cu el însuşi în
performanţele anterioare o face atât copilul cât şi pedagogul, aceasta fiind una din motivaţiile
descoperirii şi progresului individual. În plus copilul descoperă efectele şi mijloacele colaborării
şi negocierii cu semenii în locul unei competiţii pe criterii standard impuse de adulţi.
Mesajul zilei se aprofundează
 În locul unei relaţii inegale educator – copil, alternativa Step by Step consideră
copilul ca o persoană demnă de respect, unică si caută să-i asigure o continuitate individuală în
dezvoltare, precum şi practici de dezvoltare adecvate, specifice lui. Cooperarea şi colaborarea au
drept scop verificarea demersurilor şi experienţelor individuale de descoperire a lumii şi
valorizarea lor.
Step by Step caută să se asigure că orice copil achiziţionează şi dezvoltă aptitudini fizice, cognitive,
emoţionale, etico-morale, artistice, teoretice, sociale şi practice pentru a participa la o societate
democratică, deschisă.

Procesul de învăţământ este centrat pe copil, educaţia este individualizată.

Predarea este orientată în funcţie de necesităţile copilului. Învăţarea se produce prin
descoperire individuală, aceptându-se şi încurajându-se moduri personale de-a înainta în
formarea deprinderilor şi în cunoaştere (ex. Scrisul cu mâna stângă, moduri individuale de
exprimare şi cunoaştere, încurajarea experimentelor de descoperire, etc.)
Învăţarea se face în ritmul propriu al copilului. Comparând sistemul de lucru
tradiţional cu producţia pe o bandă rulantă, fiecare copil este obligat să lucreze în viteza impusă
de bandă. Ea poate corespunde vitezei de lucru a unora, dar poate fi prea rapid pentru unii, ori
prea lentă şi plictisitoare pentru altii, mai iuţi. În plus, fiecare dintre executanţi va trebui să facă
doar o acţiune limitată şi standardizată, neputând inventa, învăţa sau înţelege în stil propriu.
Când e vorba de viteză de dezvoltare a copiilor este esenţial respectarea stadiului individual al
dezvoltării fiecărui copil al atenţiei de care e capabil fiecare copil pentru achiziţia corectă, şi
înţelegerea completă a sarcinilor şi a modalităţilor de rezolvare a lor.În alternativa Step by Step
individualizarea este facilitată şi de organizarea clasei pe centre de activitate.
Elevii au posibilitatea de a alege sarcina şi centrul la care doresc să îşi înceapă
munca.
Step by Step îl încurajează pe copil să înveţe a învăţa, şi a înţelege. În caz contrar cei
mai mulţi copii vor renunţa să înţeleagă o acţiune impusă, acceptând doar să o reproducă.
Învăţarea este organizată pe centre de activitate.
Organizarea clasei Step by Step este un element esenţial în individualizarea educaţiei.
Aici copiii învaţă în centre de activitate. Acestea sunt zone delimitate ale clasei, dotate cu
material didactic specific unei activităţi în care un număr mic de copii se confruntă, individual
sau în grup, cu sarcini adecvate nivelului lor de dezvoltare. O clasă conţine obligatoriu: un centru
de citire, un centru de scriere, un centru de ştiinţe, un centru de matematică, un centru de artă şi
un centru de construcţii. Centre facultative pot fi imaginate de învăţător.

Învăţătoarele participă la cursuri de formare continuă, activitatea având şi momente

de muncă susţinută, dar şi momente de respiro…
 Participarea părinţilor la educaţia copilului
Step by Step consideră părinţii ca primii învăţători ai copilului, parte din procesul de
învăţământ. Părinţii sunt invitaţi să participe efectiv la clasă, la procesul de educaţie, bineînţeles
sub auspiciile unei colaborări cu învăţătorul. Prezenţa unui părinte în clasă este un fapt firesc,
nici festiv, nici perturbator. Poziţia „umăr la umăr” a educatorului cu copilul în centrele de
activitate facilitează această participare. Lecţiile tematice unde un părinte poate aduce mai viu
elemente din sfera lui de activitate îl pot transforma în personaj principal în educaţie.
EVALUAREA SE FACE DESCRIPTIV DUPĂ OBSERVAREA ACTIVITĂŢII
FIECĂRUI COPIL, PRIN COMPLETAREA UNEI FIŞE DE OBSERVAŢIE, A UNUI
CAIET DE EVALUARE, DOCUMENT ŞCOLAR PĂSTRAT ÎN ARHIVA UNITĂŢII.

Conceput să funcţioneze ca un ,,visus formativus”, modelul Step by Step

concentrează un context al experienţelor educative care să permită dezvoltarea copilului ca
personalitate unică şi care cultivă respectul pentru valorile umanităţii, pentru drepturile
fundamentale ale omului, pentru diversitatea tradiţiilor culturale.
Acest lucru nu ar fi posibil fără participarea părinţilor, a cadrelor didactice, mesageri
ai unor revelaţii ce depăşesc prizonieratul manualului sau a programei şcolare.
Iar dacă ,,viitorul imediat este în mâinile politicienilor, adevăratul viitor se află în
mâinile educatorului, a acelora care, după cum sublinia Comenius, au cea mai minunată
îndeletnicire din lume”

Exemplu: vezi ppt.!

BIBLIOGRAFIE

1.. Aldo, Pettini -                             Freinet si tehnicile sale, Editura  

                                                  CEDC, Bucuresti, 1992.

2. Ezechil, Liliana;                     Pedagogie. Fundamente teoretice.

Radu, Ion T. -                     Editia a II-a, Editura V&I Integral,

                                                   Bucuresti, 2002.  

3. Montessori, Maria-     Copilul fiinta divina, dar  neînteleasa (pentru parinti si    educatori),
Editura CEDC,  Bucuresti, 1991.         
4.Montessori,Maria-                  Descoperireacopilului, Editura  Didactica si Pedagogica,

                                                  Bucuresti, 1977.

5. Radulescu, Mihaela -           Pedagogia Freinet. Un demers inovator, Editura Polirom, Iasi,

                                                  1999

6. Steiner, Rudolf, Educatorul şi copilul, traducere: Centrul pentru pedagogie Waldorf,1990

7. Ministerul Educaţiei Cercetării şi Tineretului, Curriculum pentru învăţământul preşcolar (3-

6/7 ani), Bucureşti, 2008.
8. Ministerul Educaţiei Cercetării şi Tineretului Programa pentru Învăţământul preşcolar –
Alternativa educaţională Waldorf, Bucureşti, 2003
9. Ştiinţele Educaţiei, Dicţionar enciclopedic, vol. 1 şi vol. 2. Editura Sigma,2007
.