Sunteți pe pagina 1din 2

II 1 .

Maturizarea socio-afectivă ca obiectiv


al pregătirii copilului pentru şcoală

prof.înv.primar:
Cojocaru Elena Isabela
Școala Gimnazială „Virgil Calotescu” Bascov

Viaţa afectivă a preşcolarului o continuă pe cea a antepreşcolarului, înregistrând


modificări de natură cantitativă (creşte numărul stărilor şi dispoziţiilor afective), dar şi de natură
calitativă (se îmbogăţesc şi se diversifică formele existente, apar forme noi). Toate se datorează
creşterii experienţelor de viaţă şi solicitărilor cu care se confruntă.
Una dintre sursele restructurării afectivităţii o constituie contradicţia dintre trebuinţa de
autonomie şi interdicţiile manifestate de adult faţă de copil. Satisfacerea trebuinţei de
independenţă se traduce prin apariţia unor stări afective pozitive, plăcute, tonifiante, iar
contrazicerea ei provoacă stări emoţionale de insatisfacţie, nemulţumire.
Deşi la 4 ani se reinstalează opoziţia faţă de adult, relaţia cu acesta şi relaţia cu el rămân
cele mai importante elemente ale dezvoltării afectivităţii. Copilul preia de la adult prin imitaţie o
serie de trăsături afective, cum ar fi teama de anumite animale, bucuria la revederea unor
persoane sau la primirea unui cadou. Pe lângă stările afective se preiau şi expresiile emoţionale
care le însoţesc.
În acelaşi timp creşte şi capacitatea de stimulare a unor stări afective în vederea
satisfacerii diferitelor trebuinţe. Copilul învaţă să plângă pentru a obţine ceva, chiar dacă plânsul
nu este rezultatul unor stări afective reale, de durere, neplăcere. Utilizarea acestei practici
permite formarea unor trăsături caracteriale, cum ar fi practicarea minciunii.
Conflictul dintre dorinţele copilului şi regulile morale impuse de adult, pe de o parte, şi
ciocnirea dintre tentaţiile copilului, foarte numeroase la acestă vârstă, şi restricţiile pe care le
întâlneşte în satisfacerea lor, pe de altă parte, generează o gamă foarte variată a trăirilor afective.
Pătrunderea în mediul instituţionalizat al grădiniţei, loc în care interacţionează cu ceilalţi,
constituie o altă sursă a dezvoltării afectivităţii preşcolarului şi reacţiile copilului faţă de noul
mediu sunt diferite: unii se adaptează repede, alţii mai greu sau chiar deloc, iar unii copii
manifestă o permanentă alertă afectivă. În acest cadru, copilul direcţionează toată dragostea şi
atenţia către educatoare, cu care se şi identifică, aceasta fiind pentru el un substitut al mamei.
1
Datorită faptului că sentimentele şi emoţiile copilului, aflate în proces de consolidare, se
succedă cu repeziciune, în funcţie de context, întregul comportament manifestă o mare
instabilitate.
Deşi înregistrează progrese, afectivitatea preşcolarului este instabilă, copilul trecând
destul de repede de la plâns la râs, şi invers. Din cauza faptului că instabilitatea emotivă este încă
foarte mare, perioada preşcolară nu este lipsită de explozii afective. Viaţa afectivă a preşcolarului
traversează în jurul vârstei de 4 ani o etapă de negativism, aceasta fiind determinată de trăirea
frustrărilor şi de teama de a fi părăsit – teamă profundă, peste care se manifestă frica de
pedeapsă, legată de situaţii concrete.
Rolul învăţământului preşcolar în socializarea copiilor are în vedere, mai ales, latura de
integrare socială, care constituie expresia fundamentală a naturii umane, iar grădiniţa, ca primă
treaptă de învăţământ, este implicată activ în această acţiune de formare a copilului din
perspectiva socială. Astfel, integrarea socială devine o finalitate a educaţiei, în urma căreia
copilul va realiza o adaptare socială bună la relaţii inedite, va dobândi o bună percepţie de sine, o
percepţie corespunzatoare a relaţiilor sociale şi un comportament sociabil, participând activ la
activităţi comune, toti aceştia fiind factori socio-afectivi necesari pentru integrarea ulterioară.
Pe tot parcursul preşcolarităţii socializarea copilului se înfăţişează ca un proces continuu
de structurări, restructurări şi interiorizari ale conduitelor şi relaţiilor socio-afective adult-copil şi
copil-copil.
Socializarea conduitelor şi maturizarea structurilor afective sunt procese independente,
care se realizează în cadrul jocului şi al altor activităţi de la grădiniţă, în contextul cărora nevoia
de relaţionare interpersonală şi aceea de a fi perceput ca membru al grupului capătă o formă de
manifestare explicită.

BIBLIOGRAFIE:

1. Golu, F., 2009, Pregătirea psihologică a copilului pentru şcoală, Editura Polirom;
2. Golu, P.; Verza, E.; Zlate, M., 1991, Psihologia copilului, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti;
3. Şchiopu, U., 1967, Psihologia copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;
4. Zlate, M., 1972, Psihologia socială a grupurilor şcolare, Editura Politică, Bucureşti;