Ministerul Educației, Culturii și Cercetării 

al Republicii Moldova

Centrul de Excelență în Economie și Finanțe

Catedra Finanțe

Studiu individual nr.4

La disciplina: Economia aplicată

Tema: Deflația

A elaborat: Topciu Ivan

Grupa: IPF 2004 G
A verificat: Ciobanu Oxana

Chișinău, 2020
Deflația este un fenomen economic care reprezintă opusul inflației, caracterizat
prin scăderea prețurilor bunurilor și serviciilor. Acest fenomen are consecințe
asupra unei economii naționale la fel de grave ca și inflația. El poate fi determinat,
în principal, prin reducerea masei monetare și a creditului.

Deflația este opusa inflației, și este caracterizata prin:

 Creșterea puterii de cumpărare a consumatorilor

 Diminuarea nivelului practicat la ratele dobânzilor
 Scăderea prețurilor
 Restricții mai drastice în distribuirea creditelor
 Preferința pentru lichidare

Formele principale ale deflației:

1. Deflația monetară, caracterizată prin diminuarea mijloacelor de plata aflate

in circulatie, deci prin reducerea cantitatii de moneda aflata la dispozitia
agentilor economici.
2. Deflația financiară, care corespunde contractarii creditului disponibil
acordat prin sistemul bancar.

Deflaţia reală consta in reducerea activităţii economice. Prin termenul deflaţie

sunt desemnate toate scăderile considerabile ale preţurilor indiferent de cauzele
lor, sau de efecte. Rata deflaţiei poate fi definită şi ca rata anuală de scădere a
niveluluigeneral al preţurilor, fiind, în alţi termeni, o rată a inflaţiei negative.
 Deci, până la urmă deflația Este rezultatul unei cereri agregate în scădere (pe
fondul unei înclinații reduse de consum, specific perioadelor de criză) și Este
corelată într-adevar cu o crestere anemică (stag-deflație), procesul de
dezintermediere financiară și o rată ridicată a șomajului. Deflația reflectă si
caderea productiei industriale. Cu rate ale dobănzii de politică monetara aproape de
zero, probabilitatea apariției deflației este cu atât mai ridicată. Deflația fiind și
asociată deseori cu crizele / panicile bancare, pe fondul creșterii creditelor
neperformante.

Guvernele pornesc deflația în general pentru a îmbunatați balanța de plăți sau

pentru a preveni ,,supraîncălzirea,, economiei prin accelerarea inflației.

Deflația este creată fie prin creșterea taxelor sau ratelor dobănzilor, fie prin
reducerea cheltuielilor guvernamentale.

Efectele deflatiei - sunt in general opuse celor ale inflației. Totuși, în timp ce
inflația poate să duca (sau nu) la un nivel mai ridicat al producției și mai scăzut al
șomajului, deflația întotdeauna va duce la un nivel mai scăzut al producției și o
crestere a șomajului. În economiile moderne, deflația este de obicei cauzată de o
scădere a cererii agregate și este asociată cu depresia economică, așa cum s-a
întâmplat în Marea Depresiune și în Depresia lungă.

Pot fi diferenţiate două niveluri de deflaţie:

 Deflație deschisă
 Deflație tărătoare
Până la cel de al II-lea Război Mondial, episoadele deflaţioniste s-au caracterizat
prin fenomene de diminuare a preţului şi a cantităţii de monedă în circulaţie,
rambursareadatoriei publice, reducerea cheltuielilor publice, contractarea creditelor
private şi diminuareaveniturilor şi ale cererii nominale totale.

În anii ’90 s-au manifestat aceleaşi fenomene, într-o formă modificată: o scădere
a inflaţiei dar nu o diminuare a preţurilor, o încetinire a vitezei de circulaţie, dar nu
o diminuare a masei monetare, o frânare a creşterii veniturilor, dar nu o diminuare
a lor, o încetinire a creşterii economice, dar nu o recesiune. Această formă a
deflaţiei, care s-a manifestat în ţările membre ale U.E. la începutul anilor ’90, a
fost desemnată deflaţie târâtoare.

Din punct de vedere istoric, se cunosc numeroase cazuri in care s-a încercat
aplicarea unei politici deflaţioniste, însă în pofida eforturilor dificile şi susţinute
care s-au depus, politicile respectiveau eşuat de fiecare dată.
Exemple istorice de deflație:

- Cel mai tipic exemplu de deflație în secolul XX este scăderea prețurilor în

timpul Marii Depresiuni din anii 1920-1930.
Unde, a existat o scădere concomitentă atât a ofertei de bani (credit), cât și a
vitezei banilor, care a fost atât de profundă, încât deflația prețurilor a luat
amploare în ciuda creșterilor ofertei de bani stimulate de Rezerva Federală.
- În urma crizei financiare asiatice de la sfârșitul anului 1997, Hong Kong a
cunoscut o lungă perioadă de deflație care nu sa încheiat decât în al patrulea
trimestru al anului 2004. Multe monede din Asia de Est s-au devalorizat în
urma crizei. Dolarul din Hong Kong a fost însă legat de dolarul SUA,
ducând la o ajustare, în schimb, prin deflația prețurilor de consum. Situația a
fost înrăutățită de exporturile din ce în ce mai ieftine din China continentală
și de „încrederea slabă a consumatorilor” în Hong Kong. Această deflație a
fost însoțită de o scădere economică care a fost mai severă și prelungită
decât cele din țările înconjurătoare care și-au devalorizat monedele în urma
crizei financiare din Asia.
- În ultimele două decenii (de la mijlocul anilor 1990) procesele deflaționiste
au fost caracteristice economiei japoneze (în limita a 1%). A apărut
conceptul de "boală japoneză". Cauza acestei "boli" prelungite în ansamblu
nu a fost stabilită de economie, iar simptomele au devenit vizibile clar în
Europa.

Ratele inflației anuale (în

albastru) și deflației (în
verde) din Statele Unite
începând cu 1666.
Tendințe deflaționiste în mai multe țări:

În perioada de după 2000, în mai multe țări (în principal în Japonia, Statele
Unite, Uniunea Europeană) există o tendință de scădere a ratelor dobânzilor
(până la valori negative), dar acest lucru nu duce la o inflație semnificativă sau
chiar însoțită de deflație.

Concluzii:

Deflația este condiția naturală a economiilor atunci când oferta de bani este
fixă sau nu crește la fel de repede ca populația și economia. Când se întâmplă
acest lucru, cantitatea disponibilă de valută pe persoană scade, fapt care face ca
banii să fie mai puțini și în consecință, puterea de cumpărare a fiecărei unități
de valută crește. Deflația apare și atunci când îmbunătățirile în eficiența
producției scad prețul total al bunurilor. Concurența pe piață îi determină adesea
pe acei producători să aplice cel puțin o parte din aceste economii de costuri
pentru a reduce prețul cerut pentru bunurile lor. Când se întâmplă acest lucru,
consumatorii plătesc mai puțin pentru acele bunuri și, în consecință, se produce
deflația, deoarece crește și puterea de cumpăre.