Intestinul subțire

– este segmentul cel mai lung, începe cu duoden (ca o potcoavă) și intestinul liber, care prezintă
îndoituri (anse)
– lungimea intestinului variază cu tipul de hrană: la carnivore (foarte scurte), la ierbivore (foarte lung)
și la omnivore mediu
– intestinul subțire este adaptat pentru digestie și absorbție
– adaptarea pentru absorbție constă în pliere.
Tipuri de pliuri:
a) pliuri mari, valvule conivente (circulare)
b) vilozități intestinale (ca un deget de manușă)
c) microvili=pliuri ale membranei celulare

Intestinul gros
– este ca un cadru în jurul intestinului subțire
– începe cu valvula ileocecala și se termină cu anus.
– prezintă 3 segmente : - cec (cecum) care prezintă apendicele,
- colonul cu mai multe segmente: ascendent, transvers, descendent, sigmoid
- rectul – poziția terminală, terminat cu anus
 Intestinele sunt învelite într-o membrană numită peritoneu (prapon).

Ficatul
– situat în dreapta stomacului sub diafragma
– cea mai mare glandă din corp, alcătuit din 2 lobi (drept, stâng)
– produce un lichid verde gălbui amar cu pH alcalin
– prezintă 2 circulații (vascularizații) – vascularizație nutritivă și funcțională
– bila este trimisă prin canale în vezica biliară (colecist) între mese, când mâncăm bila este trimisă în
intestin prin canalul coledoc

Pancreasul
– este glandă mixtă
– situat în spatele stomacului, are forma de frunză si canalele duc sucul pancreatic în duoden
a) partea exocrină produce suc pancreatic eliminat în duoden cu rol digestiv
b) partea endocrină care secretă hormoni (insulina)

Digestia intestinală
În intestin acționează 3 sucuri: bila, sucul pancreatic și sucul intestinal.
BILA:
– conține săruri biliare cu rol în emulsionarea grăsimilor, activarea lipazelor și absorbția lipidelor
simple, pigmenți biliarii rezultă din degradarea globulelor (hemoglobina), ei pigmentează urina și
fecalele, colesterolul și lecitina absorb grăsimile
– nu conține enzime
SUCUL PANCREATIC:
– enzimele proteolitice sunt tripsina, chemotripsina, elastaza și colagenoza
– ele hidrolizează proteinele până la digopeptite, care sunt proteine cu 2,4 aminoacizi, și aminoacizi.
Acestea se secretă inactive și sunt activate pe parcurs
– lipaza pancreatică descompune lipidele solide în acizi grași și glicerină
– amilaza pancreatică descompune amidonul copt și crud în enzime
SUCUL INTESTINAL
– produs de glandele din pereții intestinului și termină digestia
– oligopeptidazele descompun digopeptidele în aminoacizi
– lipaza intestinală
– dizaharidazele descompun dizaharidele (maltoza) în monozaharide
Substanțele simple rezultate din digestie numite nutrimente (aminoacizi, glicerol, glucoza, acizii grași)
sunt substanțele care trec în sânge și ajung la țesuturi și celule.
INTESTINUL GROS
– aici ajung alimentele nedigerate și nedigerabile
– bacteriile din intestin produc fermentație și putrefacție
– fermentația se realizează la substanțele dulci, iar putrefacția la proteine și lipide
– în intestinul gros se absorb apa, mineralele, ionii, vitaminele
 Tubul digestiv are 2 funcții: digestivă (prin care se decompun alimentele) și motorie
(împingerea alimentelor)
PARTICULARITĂȚILE TUBULUI DIGESTIV LA VERTEBRATE
 PEȘTII
– dinții sunt crescuți pe maxilare sau lipsesc
– gura nu se separă de faringe, cavitate buco-faringiană
– limba redusă, fără glande salivare
– intestinul gros e puțin evident
 AMFIBIENII (BROAȘTELE)
– limba mare folosită la prinderea hranei, au glande salivare
– intestinul gros se termină cu o cloacă = buzunar în care se deschid căile urinare și genitale și
intestinul
 REPTILE
– apar dinții specializați (veninoși)
– au la maxilar osul pătrat care ajută la înghițirea hranei
– crocodilii au dinții înfipți în alveole
– stomacul elastic cu enzime puternice care digeră tot
 PĂSĂRILE
– nu au dinți, au cioc cornos
– în gușă depun hrana
– au un stomac tritulator care mărunțește hrana (pipota)
– intestinul se termină cu cloaca

BOLI ALE SISTEMULUI DIGESTIV

1. CAVITATEA BUCALA ( cariile, stomatite, gingivite, paradontoze)
2. FARINGE ( faringita, amigdalita – sunt inflmații)
3. FICAT (hepatitele A,B,C, ciroza, bolile vezicii biliare – colecistite, pietre)
4. INTESTINE (colite, constipația, hernie abdominală, ocluzia intestinală (înnodarea mațelor),
hemoroizii ( verice la nivelul anusullui)

RESPIRAȚIA
- procesul prin care organismul mobilizează energia din substanțele organice
- energia chimică rezultată e transformată în alte forme de energie: calorică, mecanică, electrică
 AEROBA
 Procesul prin care substanțele organice se oxidează în prezența O2 până la H2O,
CO2+energie
 SUBSTANȚE ORGANICE+O2 –> CO2 + H2O + ENERGIE
 Este opusă fotosintezei (deoarece repirația transformă substanțele complexe în
substanțe simple, iar fotosinteza invers; fotosinteza e cu eliminare de O2, iar
 respirația cu eliminarea energiei; fotosinteza absoarbe energie, respiratia o produce,
ambele sunt procese de oxidare)
 Energia rezultată se stochează în legături fosfat-macroelgice din ATP
 Când se leagă fosfatul, se acumulează energie, iar când se desface, se eliberează
 ATP este moneda energetică universală prezentă în toae celulele
 Sediul respirator este mitocondria, aici se formează ATP
 ANAEROBA
 Constă în oxidarea parțială a substanțelor organice, se obține un produs intermediar
 SUBSTANȚE ORGANICE –> PRODUS INTERMEDIAR + CO2 +ENERGIE
 O întâlnim la ciuperci, bacterii și organisme superioare
 Plantele superioare respiră anaerob cînd sunt inundate
 La microorganisme este numită fermentație
Fermentația alcoolică – transformarea glucozei în alcool etilic și O2, e
produsă de ciuperci (drojdie de bere și vin), aplicații în industria berii,
vinului, pâinii.
Fermentația lactică – transformarea moleculei de glucoză în 2
molecule de acid lactic, e produsă de bacterii, iar acidul lactic este un
bun conservant, folosită la acrirea laptelui, murături.
Fermentația acetică – transformarea alcoolului etilic în acid acetic,
produsă de bacterii, folosită la obținerea oțetului, alte bacterii se
găsesc în intestinul gros, unde produc fermentații, în apă, resturile
vegetale fermentează și se obține metan.

ANAEROBA – oxidare partiala, la ciuperci, bacterii, se face in lipsa O2, se numeste fermentatie
AEROBA – oxidare totala, animale, plante, se face in prezent O2
Respiratia la plante

– se pune în evidență în 3 moduri:

1. Pe baza consumului de O2
2. Pe baza CO2-ului eliminat
3. Consumul de substanțe organice (cântărire)
- factorii care influențează respirația:
 INTERNI :
1. Cantitatea de substanțe organice
2. Gradul de hidratare – apa activează enzimele și intensifică respirația
3. Vârsta – respirația scade cu vârsta
4. Programul genetic – la fructe și flori respirația e mai intensă
 EXTERNI:
1. Temperatura – optimă 35 grade Celsius, minimă -25 grade Celsius, maximă 50 grade
Celsius
2. Concentrația de CO2 – peste 0,03% inhibă respirația, în aer avem 21% O2, minima e
de 5%, peste 50% e toxic
3. Factori mecanici – tăieturile, loviturile, zgârieturile intensifică respirația pentru
cicatrizare

Respirația la mamifere

La mamifere, respirația presupune schimburile de gaze, transportul gazelor și respirația celulară.

Sistemul respirator e format din căi respiratorii și plămâni.
 CĂILE RESPIRATORII:
1. Cavitățile nazale – căptușite cu o mucoasă, sunt vascularizare (încălzeșște aerul(, are rol în umezirea
aerului și reținerea particulelor.
2. Faringele
3. Laringele (mărul lui Adam) – organ cartilaginos, cu rol în vorbire, prezintă pliuri musculare (= 4 coarde
vocale). Spațiul dintre coarde se numește glotă, deasupra laringelui este epiglota (= căpăcel)
4. Traheea – tub format din inele cartilaginoase incomplete
5. Bronhiile – se ramifică din trahee, intră în plămâni, se ramifică din nou, formând arborele bronșic,
mucoasa din trahee și bronhii prezintă cili, care se mișcă spre ieșire și scot particule

PLĂMÂNII:
 Sunt 2, dreptul cu 3 lobi și stângul cu doi lobi
 Sunt organe elastice de culoare roz
 Înveliți în 2 pleure, una aderă pe plămâni, cealaltă pe coaste, între ele e un strat de lichid
 Alcătuiți din lobi, segmente și lobuli
 Bronhiile se ramifică în bronhiole care ajung în sacii alveolari
 Alveolele prezintă un perete subțire, sunt bine vascularizate, aici au loc schimburile de gaze
 O2 trece din alveolă în sânge și CO2 invers

VENTILAȚIA PULMONARĂ
 Are 2 procese – inspirația și expirația
 Inspirația - este un timp activ, mușchii respiratori de contractă
- volumul cutiei toracice crește, presiunea scade, aerul pătrunde în plămâni
- mușchii inspiratori sunt diafragma (= ca o boltă) – mărește diametrul longitudinar și
mușchii intercostali – trag de coaste, le rotesc, măresc celelalte diametre
- din cauza presiunii scăzute din plămâni, aerul va intra din atmosferă în plămâni
 Expirația - este un timp pasiv, mușchii se relaxează
- volumul cutiei toracice scade, presiunea crește, aerul este eliminat

VOLUMELE DE AER
- curent VC=500ml
- inspirator de rezervă VIR=1500ml (ce inspiram peste vc)
- expirator de rezervă VER=1500ml
- rezidual VR=1500ml (ramane iin plamani)

CAPACITĂȚILE PLĂMÂNILOR
- vitală CV=VC+VIR+VER (aprox 300 ml)
- pulmonară totală CPT=CV+VR

Debitul ventilator se află înmulțind volumul curent cu nr.ventilații pe min (16-18)