UNIVERSITATEA PETROL-GAZE, PLOIEȘTI

FACULTATEA DE INGINERIA PETROLULUI ȘI GAZELOR

BARBU IOAN-EMIL
GRUPA: 21604

Sistemul lacustru

Este un domeniu de sedimentare care reprezintă o masă de apă într-o serie continentală,
de dimensiuni limitate (față de oceane) și în relații foarte strânse cu uscatul înconjurător.
Sistemele lacustre ocupa circa 1% din suprafața bazinelor de sedimentare de pe glob.

Clasificarea lacurilor
A. După poziția climatică:
1. Lacuri din zona subpolară (Ladoga, Onega, Urșilor);
2. Lacuri din zona temperată ( Balaton, Aral);
3. Lacuri din zona subtropicală și tropicală (Ciad);
B. După origine:
1. Tectonice (Baikal);
2. Vulcanice (Sf. Ana);
3. Glaciare (Bucura);
4. Fluviatile (Fortuna);
5. Litorale (Siutghiol);
C. După salinitate:
1. Lacuri dulci (Ontario, Erie);
2. Lacuri salmastre (Marea Caspică);
3. Lacuri sărate (Marea Moartă, Lacul Amara);
D. După adâncime:
1. Lacuri adânci (anoxice) (Baikal, 1742 m; Tanganyka, 1500 m);
2. Lacuri puțin adânci (oxigenate) (Bucura, 20 m; Victoria, 80 m);
E. După regimul hidrologic:
1. Lacuri în sistem deschis (cu alimentare și deversare);
2. Lacuri în sistem închis (zone endoreice, fără conexiuni-perene sau efemere).

Factorii sedimentării
Formarea depozitelor lacustre este influențată de:

1. Natura ariei sursă și aportul terigen;

2. Factorii climatici: precipitațiile și temperatura din mediul ambiant;
3. Energia de bazin, sistemul de curenți și adâncimea lacului;
4. Oscilațiile nivelului de bază sub influența variațiilor climatice regionale;
5. Chimismul și temperatura apei;
 6. Activitatea biotică din lac.

Sisteme de lacuri:

Apele lacurilor pot fi stratificate fie permanent, fie sezonier. Stratificația permanentă este
caracteristică lacurilor tropicale (lacuri oligomictice) și lacurilor în care fundul apei este mai
salin decât suprafața (lacuri meromictice). În aceste situații, fundul apei (hypolimnionul) poate
deveni stagnant și lipsit de oxigen și nutrienți, condiții care determină restricția vieții bentonice și
conservarea materiei organice formată lângă suprafața apei (epilimnion). Dacă asemenea condiții
de stratificare sunt menținute cel puțin câteva sute de ani, se poate acumula mâl bogat în materie
organică (sapropel). Prin urmare, șisturile negre lacustre indică fie o climă caldă cu mici variații
sezoniere de temperatură și prezența unui lac cu influx și reflux limitat al apei râului, fie un
sistem de lac complet închis.

În regiunile cu climă temperată, stratul superficial de apă al lacului este mai clad în
timpul verii decât apa mai adâncă și prin urmare, lacurile cu influx și reflux limitat sunt
stratificate. În timpul ierni stratul superficial de apă al lacului se răcește și ajunge la aceeași
densitate sau chiar la una mai ridicată decât a apei din adâncime.

Lacurile cu schimbări sezoniere importante a condițiilor fizice, chimice și biologice tind

să producă varve anuale fine. Acestea sunt bine dezvoltate și conservate în lacuri cu viață
bentonică de fund redusă, în care influxul de material terigen nu este destul de ridicat și
neregulat.

Lacurile deschise sunt sisteme de apă dulce, cu o viață scurtă, dominate proximal de
sedimente clastice provenite din râuri și distal de amestecuri clastice fin granulare carbonatic și /
sau silicios biogene.

Lacurile hidrologic închise sunt sisteme de lacuri fără scurgere. Ele sunt prezente în
regiuni cu climă caldă, semi-aridă.

Lacurile efemere sau playa (sabkha continental, inferior), au apă puțină și pot seca pentru
mai mult timp, în afara ochiului de baltă central (pond) care conține saramuri foarte concentrate.

Componenții sedimentelor din lacuri

1. Componenții clastici, detritici ai sedimentelor din lacuri.

Reflectă relieful, clima și tipurile de roci prezente în aria de drenaj a lacului. În lacurile
proglaciare și multe lacuri din regiunile de munte sunt dominate de sedimente clastice terigene

2
care includ carbonat detritic. În astfel de lacuri sedimentarea este controlată în mare măsură de
procese fizice care distribuie atât sarcina care se deplasează în lungul stratului prin tracțiune și /
sau saltație (bed load) cât și sarcina aflată în suspensie (suspended load) a râurilor care pătrund în
lac. Sarcina râului formează o deltă în lac sub formă de picior de pasăre (bird foot) și constă în
mod caracteristic din topset-uri fluviale, lamine frontale (foresets) de lac și lamine de fund
(bottomsets).

În lacurile mai adânci, o mare parte din sarcina din lungul stratului (bed load) nisipoasă a
râului este transportată dincolo de pantele deltei direct de curenții subterani (underflows) în
timpul vărsării râului sau prin mișcări gravitaționale în masă (gravity mass movements) care iau
aspectul curențtilor de turbiditate.

Dacă apa râului, cu sarcina sa în suspensie, în timpul inundării este mai puțin densă decăt apa
de pe fundul lacului, materialul aflat în suspensie este distribuit de curenții de suprafață
(overflow) sau de curenții intermediar (interflow), în tot lacul.

2. Sedimentele biogene predominante din lacuri:

În lacurile cu apă dură (hard-water lakes), care cel puțin sezonier sunt suprasaturate cu
carbonat de calciu, schelete calcaroase ale organismelor joacă un rol important în zona litorală
chiar în lacurile care sunt bine aprovizionate cu clastite detritice. Charofitele și algele verzi –
albastre extrag CO2 din apa lacului pentru fotosinteză și astfel determină precipitarea
carbonatului de calciu la suprafața lor.

În perioada anotimpului cald carbonatul de calciu este precipitat chimic sub formă de cristale
minuscule de calcit, micrite, cu conținut scăzut de Mg. Particulele minuscule de calcit sunt
parțial redizolvate în hypolimnion, care este nesaturat în carbonat de calciu, datorită degajării
CO2 provenit din descompunerea materiei organice și a unui pH mai scăzut. Restul de calcit
micritic formează un strat subțire deschis la culoare în zona profundă a lacului, care este acoperit
mai târziu de un strat de argilă și resturi organice. Mâlurile care conțin cantități considerabile de
detritus organic dar prezintă încă unele bioturbații sunt numite gyttja, iar mâlurile bine laminate,
bogate în materie organică sunt numite sapropel, cu un conținut mai mare de 10% carbon
organic.

Lacurile cu apă ușoară (soft-water lakes) sunt mai sărace în calciu dar suficient de bogate în
nutrienți, în special fosfor și azot pot acumula sedimente bogate în silice derivată în mare parte
din frustule de diatomee. (Ex: Lacul Baikal din Siberia, care există înca din Miocen și în care s-
au acumulat înca 2000 de m de sedimente).

Lacurile arctice, care nu sunt asociate cu ghețari, sunt de regulă mai sărace în nutrienți și
productivitate organică și adeseori primesc puțin material detritic.

3
 În lacurile din regiunile polare, aride pot precipita săruri cum ar fi sulfatul de sodiu hidratat
și clorura de calciu.

Lacurile puțin adânci slab drenate, în care se formează turbă tind să devinăaride și dezvoltă
condiții reducătoare.

Izotopii indicatori de paleoclimat

Îmbogățirea relativă în izotopul carbonului greu 13C indică modificarea accentuată a

materialului vegetal de activitatea bacteriană și faptul că fundul lacului a fost probabil emers.

Saramurile de suprafață și diageneza

Nodulii de gips si stratele subțiri de sare se pot dizolva complet sub suprafață și astfel
poate crește concentrația de ioni din apa subterană. Mai târziu, cavitățile create sunt umplute cu
calcit secundar sau cuarț. Sărurile sunt conservate sub suprafață dacă se ajunge la punctul de
saturație a acestor săruri. Unele din aceste săruri sunt transformate diagenetic în minerale noi de
sare, iar apele din pori pot conduce la formarea de silicați autigeni cum sunt zeoliții.

Depozitele vechi de lacuri pot fi recunoscute prin:

1. Lipsa faunei marine;

2. Ocurența mineralelor saline care nu pot proveni din apa de mare normală;
3. Succesiuni cu variații litologice și ciclicitate.