Sistemul deșertic

Sistemul deșertic este un domeniu propriu ariilor continentale, caracterizat printr-un

climat arid și condiții nefavorabile dezvoltării vieții.

Subsisteme determinate de natura formelor de relief

1. Hamade – sunt zone înalte ăn care aflorează pe suprafețe mari formațiuni geologiece
vechi;
2. Serir-uri (Reg-uri) – sunt pavaje de deflație eoliană cu suprafață cvasioriontală , situate în
vecinătatea hamadelor;
3. Erg-uri – sunt dune și pânze de nisip care se întind pe suprafețe de sute și mii de km2, cu
suprafață ondulată sau plană;
4. Ued-uri – sunt văi largi create de cureți efemeri, cu caracter torențial, care străbat deșertul
pe distanțe de zeci sau sute de km. Ele au aproape toate elementele unui sistem fluviatil.
5. Lacuri deșertice și subsisteme „sabkha continental”- sunt suprafețe endoreice seci sau
ocupate temporar de apă adesea cu salinitate crescută. (Ex: Deșertul Victoria, Australiei).

Factorii care controlează sedimentarea în regiunile tropicale și subtropicale

1. Clima prin temperatură, precipitații și vânt;

2. Salinitatea apelor din zonele sabkha;
3. Existența unei surse de nisip cu spectru granulometric limitat (hamade, nisipuri
litorale – de plaje emerse, aluviuni fluviatile, aluviuni periglaciare, masive saline
dezagregate).

Procese și produse

Procesele de sedimentare în mediul deșertic sunt dominate de acțiunile de deflație,

transport și depunere eoliană și,rar, de acțiunea apelor de șiroire sau a torenților. Procesele
chimice din mediile apoase sunt controlate de intensitatea evaporării, care face să crească
salinitatea soluțiilor. Prin urmare, depozitele formate au un caracter mecanic și chimic:

1. Pavaje de deflație;
2. Cuverturi și dune de nisip alcătuite din eolianite cu structuri specifice precum:
- Stratificații oblice dominate de lamine plane cu unghi de pantă mare (20 – 30o);
- Stratificații și laminații paralele,proprii pânzelor sau mărilo de nisip dintre dune;
1
 - Ondulații eoliene, asimetrice cu crestele perpendiculare pe direcția vântului;
3. Conuri de dejecție și aluviuni sporadice;
4. Mâluri și cruste evaporitice.

Resurse minerale
În sistemul deșertic se pot forma acumulări locale de săruri delicvescente și concentrări
sporadice de minerale grele.

Texturi

Texturile sunt reprezentate prin:

1. Nisipuri fine de dune, de coastă, bine până la foarte bine sortate;

2. Nisipuri fine la mediu granulare, de insule de dune, moderat la bine sortate;
3. Nisipuri de serir și interdune, slab sortate.

Structuri sedimentare

1. Laminația plană de strat (Plane-bed lamination). Este produsă de viteze destul de

ridicate ale vântului pentru formarea ondulației;
2. Laminația ondulată ascendentă (Climbing ripple lamination);
3. Laminație prin căderea granulelor (Grainfall lamination) este produsă în zonele de
separare a curentului prin depunere prin suspensii;
4. Laminația curgerii de nisip (Sandflow lamination) este formată prin alunecare și în
consecință prin grainflow;
5. Forme de fund (bedforms): ondulații, dune și draa;
6. Super-suprafețe – sunt orizonturi presupuse sincrone care taie toate suprafețele
anterioare.

Deșerturi vechi
Acestea sunt arii de intensă ariditate, localizate în general, în centuri subtropicale la
latitudini situate între 20o și 30o. Într-o regiune de deșert apar arii de nisip spulberat de vânt,
conuri aluviale, curenți efemeri și lacuri de deșert (playa). Nisipurile de dune din deșert sunt
caracterizate prin dimensiunile lor, de la fin la grosier (0,1 la 1 mm), sortare buna și o asimetrie
(skewness) pozitivă. Granulele sunt bine rotunjite cu o suprafață care trădează fenomenele de
îngheț din deșert. Multe gresii de deșert sunt de culoare roșie datorită pigmentării cu hematit.
Fosilele sunt absente în afara prezenței ocazionale, a oaselor de vertebrate și a impresiunilor de

2
pași. Structura sedimentară caracteristică a nisipurilor eoliene este stratificația încrucișată, la
scară mare și sub unghiuri mari. Asociate cu gresiile eoliene sunt pietrișurile fasonate de vânt
(dreikanters) și sedimentele de lacuri – playa: roci lutitice și roci evaporitice.

Deșerturi moderne

Sahara ocupă o suprafață de 7 milioane de km2 și are mai multe erg-uri majore dispuse în
trei centuri. Erg-urile individuale acoperă suprafețe de 500.000 km2. Ele sunt localizate în bazine
structurale cu o lungă istorie a acumulării materialului, care includ sedimente fluviale,
Pleistocene și Terțiare, extinse. În acumulările acvatice, depunerea este frecvent rezultatul
creșterii adâncimii curentului și în consecință, scăderii vitezei fluidului. Barcane apar aproape
peste tot și marchează zone de depunere intermitentă. Barcanele fuzionează în dune (seid)
lingitudinale sinuase, mai dezvoltate și apoi într-un draa mai dezvoltat (silk) cu caractere
longitudinale complexe.

Deșertul Empty Quarter din Arabia Saudită are dimensiunile Franței, Belgiei și Olandei
la un loc.

Gran Desierto, Sonora din Mexic prezintă atât arii de amestec cât și arii dominant
transversale.

Deșertul lacurilor misterioase: Badain Jarain. Situat în partea de nord a Chinei are cele
mai înalte dune fixe din lume (ajung până la 500 m înălțime) și printre ele lacuri relativ întinse.
Lacurile sunt alimentate de un râu subteran care vine din Munții Qilian și alimenteaă lagunele.

Deșertul de porțelan. Situat în bazinul Tularosa din New Mexico are o suprafață de 442
2
Km de dune albe. Nisipul este format din gips și deși situat într-o zonă călduroasă este
permanent rece pentru că reflectă razele de lumină. Este cunoscut ca cel mai mare depozit natural
de gips din lume.