Portofoliu la

filosofie

Student: Eugenia malenchii

Profesor: Elena buzinschi

1. Analiza domeniilor filosofice

Ontologia( ontos = fiinţă, existenţă; logos = știință) ,sau teoria generala a
existenței, ce a luat naștere la grecii antici, cerceteaza trăsătrile și principiile
comune oricărei existențe. Ea studiază lumea sub aspectul obiectivității, al
miscării și transformării fenomenelor și a cauzelor acestor transformări, se
pronunță asupra unității lumii, a infinității lumii, încercînd să ofere o imagine
unitară asupra lumii. Treptat, ontologia include problemele sociale și umane.

Gnoseologia( gnosis= cunoaştere, cunoştinţă; logos= știință,) sau teoria

cunoașterii se referă la problemele cunoașterii lumii; la modul în care se
dobîndesc informații și cunoștințe despre lume; la conținutul adevărului și al
criteriilor verificării lui; studiază funcțiile cognitive ale limbajului, formele și
metodele cunoașterii științifice, raportul între activitatea practică și cea
teoretică, locul cunoașterii în sistemul evoluției sociale.

Axiologia( axio =valoare), sau teoria generală a valorilor, studiază geneza,

structura, interacțiunea, cunoașterea, realizarea, ierarhizarea și funcțiile
valorilor în viața socială, corelația dintre ele, dinamica sistemelor de valori.
În a doua jumătate a sec. XIX axiologia devine o disxiplină filosofică
autonomă.

Praxiologia ( praxis= acțiune, practică; Logos= teorie), sau teoria acțiunii

eficiente, cercetează structura generală a acțiunilor, condițiile organizării și
dirijării lor, pentru a-și atinge scopurile propuse.

Antropologia (antropo= om), știință care studiază originea, evoluția și

diversele tipuri fizice ale omului și raselor umane. S-a constituit ca știință la
mijlocul sec. 19. Cuprinde morfologia omului, antropogeneza și raseologia.
Problemele a. au preocupat pe oamenii de știință din cele mai vechi timpuri
(Herodot, Hipocrat, Aristotel ș.a.) pînă în epoca modernă (C. Linné, I. Kant,
Ch. Darwin, E. Haekel sau Th. Huxley). Apărută într-o perioadă preștiințifică
s-a dorit a fi o știință a clasificării populațiilor umane, considerînd că o
clasificare înseamnă o explicație. 

Metodologia( din grec. Menthodos= cale, mijloc și logos= teorie, studiu) este
domeniul filosofiei ce studiază căile eficientizării cunoașterii și evoluției
societății umane, metodele utilizate în știința modernă. Ea se sprinjină pe
logică și gnoseologie, pe cunoștințele accumulate de științele particulare, pe
întreaga experiență social-umană. Astfel, filosofia trasează căile de cunoaștere
și de acțiune. este metodologia generală, fundamentul teoretic al metodelor
utilizate în activitatea omului și metoda general a acestei activități.

Epistemologia, sau teoria cunoașterii științifice, este o ramură specific a

gnoseologiei care analizează valoarea cunoașterii științifice, a obiectivității și a
adevărului rezultatelor științei, caracteristicile, formele și metodele utilizate în
cercetarea științifică.

Logica cercetează legile și regulile gîndirii corecte, stabilește unele criterii

ferme pentru deosebirea unei raționament valid de unul nonvalid sau a unei
definiții corecte de una incorectă. Logica s-a constituit încă din Antichitate ca
unul din domeniile filosofiei, ca studiu al structurilor fundamentale ale
gîndirii, ale principiilor prin care deosebim rațiunile sănătoase de cele
nesănătoase în diferite tipuri de raționamente.

Istoria filosofiei reprezintă studiul ideilor și conceptelor filosofice, încadrate

în diversele orientări, școli și curente care s-au succedat de-a lungul timpului.

Filosofia istoriei, sau la mai general, filosofia socială, este un domeniu

specific al reflectării filosofice în cadrul căruia filosofii se pronunță asupra
raportului dintre natură și societate, asupra structurii și determinalismului
vieții sociale, asupra raportului dintre existența socială și conștiința socială,
asupra genezei și dezvoltării comunităților umane, asupra formelor de
guvernămînt, asupra îndatoririlor și drepturilor omului, asupra genezei și
dezvoltării culturii și civilizației umane.

Etica este teoria despre morală; ea examinează problemele teoretice și

practice ale moralei, originea, geneza și esența moralei, legile ei de dezvoltare;
ne învață în virtutea căror elemente se cuvine să distingem moralul de imoral,
binele de rău, dreptatea de nedreptate.

Estetica este o reflecție asupra valorii emoțional- expresive a diferitelor

genuri artistice, un studiu al mijloacelor de producere, transmitere și
recepționare a mesajului unei opere de artă. Estetica studiază categoriile de
frumos, sublim, comic, tragic, structura și criteriile de apreciere artistică a
operei de artă sau a altor creații umane.

2. Analiza termenilor filosofici

LUME-  totalitatea lucrurilor existente ce ne înconjoară; concepţia despre
lume este totalitatea de idei despre lume în întregime, despre om, locul lui în
această lume, este totalitatea de cunoştinţe despre natură, societate şi om şi
raportullui faţă de aceastălume. Filosofia este nucleul concepţiei despre lume.

PRINCIPIUL LUMII este Arche, adică elementul primordial.

DEVENIRE-  Acțiunea de a deveni.  În devenire = în curs de transformare, de

evoluție.

PANTA REA- se traduce ca totul curge. „Nu ne putem scufunda de două ori
în apele aceluiași rîu”. Nu va mai fi aceeași apă, aceleași valuri.

PANTEISM- doctrina că divinul e atotcuprinzător și că omul și natura nu

sunt independente de Dumnezeu, ci sunt moduri sau elemente ale Ființei sale.

VID- în cosmogonia pitagoreică, acel factor din Univers prin care unitățile
putea fi separate și distinse între ele.

NECESITATE- categorie filosofică care desemnează însușirile și raporturile

care au un temei intern, decurgând inevitabil din esența lucrurilor.

ÎNTÎMPLARE- acțiunea de a se întâmpla și rezultatul ei.  Ceea ce se

întâmplă; fapt, eveniment.

MAEUTICA- metodă întrebuințată de Socrate în discuțiile filozofice,

constând în a scoate la iveală, prin întrebări și răspunsuri dibace, cunoștințele
juste pe care le aveau în minte interlocutorii săi.

VIRTUTE-  moralitatea unei persoane sau a unui grup de oameni la modul

superlativ. Virtutea reprezintă ceea ce este mai bun în oameni și aspirația de a
avea o fundație solidă pentru a deveni o ființă umană moral superioară.
Virtuțile personale promovează măreția la nivel personal și ulterior la nivel
colectiv.

APOLOGETICA- o ramură a teologiei sistematice care are ca scop apărarea

și justificarea credinței creștine împotriva adversarilor prin probe raționale
sau argumente logice.

PATRISTICA-  Doctrină teologică-filosofică elaborată de Părinții Bisericii,

prin care s-au pus bazele dogmaticii și cultului creștin; patrologie. (Rar) Care
se referă la Părinții Bisericii; care ține de patristică.

SCOLASTICA- curent filosofic dominant în Evul Mediu în Europa

Occidentală creștină, care îmbina dogmele religioase cu tradiția mistică și
intuitivă a filosofiei patristice, iar mai târziu cu aristotelismul;  mod de
gândire și de activitate intelectuală formalistă, pedantă, ruptă de viață, de
experiență.

NOMINALISM- doctrină în filosofia scolastică medievală care susținea că

numai lucrurile individuale au existență reală, în timp ce noțiunile generale
sunt simple cuvinte, nume ale acestor lucruri.

REISM- concepție potrivit căreia lucrurile concrete, materiale alcătuiesc

substratul ultim al lumii. 

EMPIRISM- este doctrina filozofică a testării, a experimentării, și a luat

înțelesul mai specific conform căruia toată cunoașterea umană provine din
simțuri și din experiență. Empirismul respinge ipoteza conform căreia
oamenii au idei cu care s-au născut, sau că orice se poate cunoaște fără
referință la experiență.

RAȚIONALISM-  o doctrină filozofică care afirmă că adevărul trebuie să fie

determinat în virtutea forței rațiunii și nu pe baza credinței sau
a dogmelorreligioase. Cuvântul raționalism provine
din latină, ratio însemnând „rațiune”. Raționaliștii susțin că rațiunea este
sursa întregii cunoașteri umane. Există și o altă formă de raționalism, mai
puțin extrem, care susține că rațiunea este principala sursă a cunoașterii sau
că rațiunea este sursa celui mai important tip de cunoaștere.
APRIORISM- concepție opusă empirismului, care afirmă existența ideilor
înnăscute și caracterul independent de experiență al cunoașterii. (La Kant și la
discipolii lui) Concepție falsă, idealistă, care consideră timpul, spațiul,
cauzalitatea etc. nu ca pe niște forme ale existenței reflectate în simțuri prin
experiență, ci ca forme înnăscute ale conștiinței, anterioare experienței și
independente de ea.
 CURPRINS

Analiza domeniilor filosofice…………1-3

Analiza termenilor filosofici.................4-5
Comentarea citatului................................6
Referat „Ce este filosofia pentru cel care vrea sa
o studieze”................................................7
Evaluarea ................................................15