Sunteți pe pagina 1din 4

Proiect legislativ: Legea suveranității

sau Legea pentru protejarea interesului


superior și suveran al poporului și
cetățeanului român -- DRAFT
1. Se interzice tăierea la ras a corpurilor de pădure pe teritoriul României
pana in anul 2100.

2. Înstrăinarea activelor statului român, precum și listarea la bursă a


acțiunilor deținute de statul român se face doar în urma adoptării de către
Parlament cu majoritate calificată de două treimi din membrii Parlamentului
a unei Legi organice în acest sens.

3. Concesionarea resurselor naționale se face doar în urma adoptării de


către Parlament cu majoritate calificată de două treimi din membrii
Parlamentului a unei Legi organice în acest sens pentru fiecare zona
concesionată in parte.

4. Se suspenda exploatarea resurselor statului roman concesionate pana


la aceasta data până la momentul urma adoptării de către Parlament cu
majoritate calificată a unei Legi organice în acest pentru fiecare zona
concesionată in parte.

5. Limitarea drepturilor constituționale ale cetățenilor romani prevăzute de


Constituție se poate face doar de către legislativ prin lege organica
adoptată de Parlament cu majoritate calificată de două treimi din membrii
Parlamentului.

6. Articolele de lege declarate neconstituționale de către CCR sunt


considerate abrogate de drept in temeiul prezentului articol din a 46a zi de
la publicarea in Monitorul Oficial a Deviziei CCR in situația in care
legislativul nu pune in acord dispoziția legală cu decizia CCR.

7. Tratamentele medicale pot fi administrate cetățenilor români doar prin


obținerea in prealabil a acordului și consimțământului scris al pacienților in
urma unei prealabile si obligatorii informări făcute pe baza prospectelor
oferite de producatorul medicamentelor propuse, exceptate fiind urgentele
medicale. Niciun cetățean nu poate fi discriminat pozitiv sau negativ ca
urmare a acceptării sau refuzului unui tratament medical.

8. Este interzisă implicarea serviciilor secrete din Romania in justiție, in


politica, in presa și in afaceri pe teritoriul României. Demascarea
persoanelor fizice sau juridice care încalcă prezenta dispoziție legală este
exceptată de la aplicarea art 12 alin. 2 din Legea 51/1991. Încălcarea
prezentei dispoziții legale constituie abuz in serviciu, iar nedenunțarea unei
posibile încălcări a acestei norme constituie complicitate la abuz in serviciu,
astfel cum aceasta infracțiune este definita și sancționată de dispozițiile art
297 C.Pen.

9. Este interzisă achiziționarea de echipamente militare de la producători


externi care nu asigura producția Offset in Romania de cel puțin 40% din
valoarea contractului.

10. Este interzisă orice formă de cenzură sau limitare a dreptului la libera
exprimare a cetățenilor români pe rețelele de socializare sau/și in mediul
online. Încălcarea prezentei norme legale atrage sancționarea prestatorului
de servicii online cu o amendă cuprinsă intre 10.000.000 și 50.000.000€, in
funcție de gravitatea faptei.

11. Este interzisă orice formă de reclamă comercială la televiziune, radio și


pe rețelele de socializare pentru medicamente, vaccinuri și alte produse
farmaceutice, cu excepția produselor cosmetice și a celor naturiste.

12. Este interzisă introducerea în țară a deșeurilor de orice natură,


indiferent dacă acestea provin din spațiul comunitar sau extra-comunitar.
13. Este interzisa adoptarea prin Ordonanta de Urgenta sau prin
angajarea raspunderii Guvernului a oricaror masuri din domeniul de
reglementare exclusiv al legilor organice prevazut de art. 73 al. 3 din
Constitutie, precum si modificarea sau abrogarea prin Ordonanta de
urgenta ori prin angajarea raspunderii Guvernului a oricaror dispozitii
prevazute in Legile organice.

14. La data adoptării prezentei Legi, Nerespectarea totală sau parțială a


condițiilor și obligațiilor stipulate în sarcina cumpărătorului atrage nulitatea
de drept a contractului de privatizare. Acțiunea în constatarea nulității poate
fi formulată de orice cetățean român și este scutită de taxa de timbru.

15. Se incriminează fapta de Subminarea economiei naționale care va


avea următoarea formulare: “Fapta de a folosi o entitate juridică din cele la
care se referă art. 176 Cod penal, ori de a împiedica activitatea normală a
acesteia, dacă fapta este de natură să submineze economia națională, se
pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Dacă fapta prevăzută în alineatul precedent a produs pagube importante
economiei naționale, pedeapsa este detențiunea pe viață sau închisoarea
de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

16. Se modifică art. 297 al. 2 cod penal după cum urmează: “(2) Cu
aceeași pedeapsă se sancționează și fapta funcționarului public care, în
exercitarea atribuțiilor de serviciu, îngrădește exercitarea unui drept al unei
persoane ori creează pentru aceasta o situație de inferioritate pe temei de
rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală,
apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate, acceptare sau refuz al unui
tratament medical, boală cronică necontagioasă, sau infecție HIV/SIDA.”

17. Rezerva de aur a României este depozitată exclusiv și în integralitate


la Banca Națională a României. Autoritățile au obligația ca în termen de
maxim 180 zile de la publicarea în Monitorul oficial al României a prezentei
Legi să repatrieze în integralitate aurul depozitat în afara României.
18. Este interzisă comercializarea pe teritoriul României a oricăror produse
care sunt inferioare calitativ celor similare vândute în oricare alt stat al
Uniunii Europene. Încălcarea prezentei norme legale constituie o practică
comercială înșelătoare în sensul prevăzut de Legea de art 7 alin. 2 din
Legea 363/2007 din 21 decembrie 2007 și atrage sancționarea în solidar a
producătorului și a comerciantului cu o amendă cuprinsă intre 10.000.000
și 50.000.000€, in funcție de gravitatea faptei.

19. Articolul 19 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului


Oficial al României, republicată în monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 206 din 11 aprilie 2013, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea
următorul cuprins: “Art. 19 Regia Autonomă “Monitorul Oficial” realizează
un produs electronic conținând actele publicate și legislația actualizată și
consolidată, care poate fi accesat în mod permanent și gratuit pe internet.”

20. Prezenta lege intra in vigoare de la data publicării in monitorul oficial,


orice dispoziție contrară fiind de drept abrogată de la această dată.

S-ar putea să vă placă și