CUPRINS

1. Noțiuni generale referitoare la genetică

2. Mecanismul eredității
3. Tipuri de boli genetice
4. Bibliografie
 Noțiuni generale referitoare la genetică

Genetica  o ramură a biologiei care studiază fenomenele și legile eredității și ale

variabilității organismelor. În ciuda faptului că ereditatea este un concept care a fost observat cu
milenii în urmă, savantul Gregor Mendel a fost primul care a început să o studieze dintr-o
perspectivă științifică. Acesta a studiat modul de transmitere al trăsăturilor și cum acestea
afectează fenotiparea progeniturilor, realizând diverse experimente pe planta de mazăre.

Transmiterea ereditară a caracterelor și mecanismul molecular de transmitere al genelor

sunt temele principale de cercetare ale geneticii în secolul al XXI-lea, însă genetica modernă
dorește să studieze în plus funcția și comportamentul genelor. Structura, funcția, variabilitatea și
distribuirea genelor sunt încă studiate în contextul celulei, al organismului (aspecte legate
de dominanță) și la nivel populațional. Astfel, au fost dezvoltate diverse subramuri ale studiului
genetic, precum genetica moleculară, epigentica și genetica populațiilor. Studiul organismelor
din punct de vedere genetic are aplicabilitate pe toate domeniile de viață, de
la virusuri, arhee și bacterii la plante și animale domestice și apoi la om (în genetica medicală).

Procesele genetice sunt mereu legate de mediul de viață și de experiențele unui organism,
acestea influențând dezvoltare și comportamentul organismului. Mediul intracelular și
extracelular al unei celulei vii sau al unui organism poate induce activarea sau inhibarea
anumitor procese de transcripție.

Deși știința geneticii a început cu lucrările aplicate și teoretice ale lui Gregor Mendel la
mijlocul secolului al XIX-lea, alte teorii de moștenire i-au precedat lui Mendel. O teorie populară
în timpul lui Mendel a fost așa numitul concept al moștenirii prin amestecare: faptul că indivizii
moștenesc un amestec de trăsături de la părinții lor. Lucrările lui Mendel au furnizat exemple în
care trăsăturile erau cu siguranță neamestecate după hibridizare, arătând că trăsăturile se produc
în urma unei combinări a unor gene distincte mai degrabă decât a unui amestec continuu.
Amestecul de trăsături este explicat astăzi de acțiunea unor gene multiple cu ajutorul geneticii
cantitative. O alta teorie care a fost susținută la timpul acela a fost moștenirea caracteristicilor
dobândite: convingerea era că indivizii moștenesc trăsături consolidate de părinții lor. Aceasta
teorie (asociata cu Jean-Baptiste Lamarck) a fost dovedită ca fiind greșită, experiența indivizilor
nu afectează genele transmise copiilor lor.. Alte teorii includ pangenesis a lui Charles
Darwin (care cuprindea ambele aspecte: dobândite și moștenite) și reformularea lui Francis
Galton a pangenesis ca fiind particulară și moștenită.

Mecanismul eredității

Genele controlează funcţia celulei prin controlul exercitat asupra proteinelor sintetizate la
nivel celular, fiind responsabile pentru transmiterea caracterelor ereditare de la o generaţie la
alta. Apariţia bolilor genetice se bazează pe principiile transmiterii mendeliene a caracterelor
fenotipice. Studiile de biochimie moleculară au evidenţiat că unitatea fundamentală a eredităţii o
constituie gena, care constă dintr-o secvenţă particulară de nucleotide care intră în structura
normală a ADN-ului nuclear. Genele sunt dispuse liniar în fiecare cromozom, iar ansanblul
cromozomilor unei celule constituie cariotipul. În seria animală, cele mai utilizate celule pentru
studiul cromozomilor (cariotipului) sunt limfocitele obţinute dintr-o probă de sânge şi crescute
într -un mediu cu nutrienţi speciali. Cauzele tulburărilor ereditare sunt multiple:
1. Mutaţii genomice - implică pierderea sau achiziţionarea unor cromozomi întregi,
determinând apariţia unor tulburări de tipul monosomiei sau trisomiei;
2. Mutaţii cromozomiale - rezultă din rearanjamente ale materialului genetic nuclear -
modificări structurale;
3. Mutaţii genice punctiforme - prin deleţia parţială sau totală a unei gene sau a unei singure
baze din secvenţa de nucleotide, aflându-se la originea celor mai multe boli ereditare
asociate unei mutaţii. -o singură bază nucleotidică poate fi substituită printr-o altă bază
total diferită, rezultând o mutaţie punctiformă, cu efecte letale.
După mecanismul de acțiune la nivel celular, factorii mutageni se clasifică în:
1. Factori care blochează formarea precursorilor acizilor nucleici precum cafeina, teofilina,
azaserina, cel din urmă fiind și cel mai puternic factor chimic mutagen, acționând prin
blocarea sintezei bazelor azotate purinice.
2. Factori mutageni care determină includerea unor analogi ai bazelor azotate in molecula
ADN, precum analogi ai bazelor azotate purinice şi pirimidinice, cum sunt: 5-
 bromuracilul, 5 bromdezoxipuridina sau 5- cloruracilul care pot fi incorporaţi în
macromolecula acizilor nucleici în locul bazelor azotate naturale, având ca rezultat
apariţia unor mutante
3. Factori mutageni chimici care acţionează diferit asupra acizilor nucleici: Acidul nitros,
hidroxilamina, hidrazina, coloranţi, agenţii alchilanţi (ex: formaldehida, fenolul etc.),
unele metale grele, diferiţi alcaloizi. Mecanismul de acţiune este, în cele mai multe
cazuri, necunoscut
4. Erori de replicaţie a moleculelor ADN şi ARN: Factori mutageni intracelulari sau
provenind din mediul de viaţă al organismelor, în mare măsură încă necunoscuţi
5. Factori mutageni fizici: Radiaţiile ionizante şi neionizante (ultravioletele), variaţiile de
temperatură care acţionează diferit asupra ADN.

Tipuri de boli genetice

Până în momentul actual au fost descrise în jur de 10 000 de boli genetice, ele fiind
rezultatul mutațiilor de la nivelul genomului uman. Anomaliile genice și cromozomiale sunt
cauzele acestor boli genetice care se pot transmite ereditar sau nu. Ele se pot manifesta clinic la
orice vârstă și pot afecta orice organ sau sistem de organe.
Bolile genetice sunt o cauză majoră de deces în rândul nou-născuților și o cauză frecventă de
avort spontan. 50% dintre avorturile spontane apărute în trimestrul I de sarcină sunt cauzate de
anomalii cromozomiale (triploidie, tetraploidie sau anomalii de structură precum delețiile,
translocațiile, inversiile și cromozomii inelari sau dicentrici).
Bolile genetice pot rezulta ca urmare a unor anomalii cromozomiale de număr sau de
structură. De exemplu sindromul Down este cauzat de existența unui cromozom autosomal 21
supranumerar, persoana afectată având un cariotip de 47 de cromozomi. Anomaliile
cromozomiale de număr se numesc aneuploidii.
Mutațiile genice sunt o altă cauză. Bolile determinate de acest tip de mutații sunt ereditare,
genele mutante fiind transmise de la părinți la urmași și de la urmași la următoarea generație.
Transmiterea se poate face mendelian: autozomal dominant, autozomal recesiv, X-linkat
dominant, X-linkat recesiv sau Y-linkat. Există și boli mitocondriale, determinate de o genă
mutantă în genomul mitocondrial mitocondrial al mamei.
Majoritatea bolilor genetice sunt rare incidența lor fiind între 1 la 1000 și 1 la 1000 000.
Bolile genetice se clasifică în:
1. Boli în care este afectată o singură genă, gena mutantă fiind transmisă ereditar de la
părinți la urmași după principiile transmiterii mendeliene a caracterelor (Autozomal, X-
linkat sau Y-linkat), aceste boli fiind numite boli mendeliene. Există și boli non-
mendeliene, care nu respectă principiile clasice de transmitere a mutației, un exemplu
fiind bolile mitocondriale, genomul mitocondrial transmițându-se integral de la mamă la
făt, neexistând gene mitocondriale care se transmit pe cale paternă. Aceste boli se numesc
și boli monogenice.
2. Boli multifactoriale și poligenice. Bolile multifactoriale sunt cele datorate implicației
factorilor ambientali care pot modifica structura unei gene, aceasta devenind din normală,
mutantă. Ele sunt produse prin acțiunea combinată a factorilor genetici și a factorilor
ambientali. Bolile poligenice sunt acelea determinate de mai multe alele mutante.
3. Boli citogenetice, care includ anomaliile cromozmiale de număr și structură, atât ale
cromozomilor autozomi cât și ale gonozomilor.
Deși s-a stabilit clar că anumite boli sunt datorate anumitor mutații care apar în cadrul genomului
uman fie ele înnăscute sau influențate de factorii externi, se crede că factorii genetici sunt
implicați și în predispoziția individuală către anumite boli. O boală nu poate fi integral
negenetică, deoarece orice variație în sănătatea umană implică acțiunea factorilor genetici de
predispoziție către anumite afecțiuni. Se crede că toate bolile umane sunt mai mult sau mai puțin
influențate genetic. De exemplu, în cazul diabetului și cardiopatiei ischemice, două boli foarte
larg răspândite în lumea modernă, factorii de mediu precum alimentația, stress-ul și
sedentarismul au o influență covârșitoare, însă s-a descoperit că anumiți indivizi au o
predispoziție mai ridicată către aceste afecțiuni datorită structurii lor genetice. Nu s-a descoperit
încă o genă a diabetului însă se crede că factorii de mediu în combinație cu factorii genetici vor
determina în mod constant această boală la persoanele cu predispoziție genetică, spre deosebire
de indivizii nepredispuși care vor fi afectați mai puțin.
 BOLILE MONOGENE
Autozomal dominant - o singură genă mutant dintr-un cuplu alelic este necesară pentru ca
individual să fie afectat. Acești indivizi sunt de regulă heterozigoți (Aa). Fiecare individ afectat
are de regulă un părinte bolnav, iar șansa ca boala să se transmită de la părinte la urmaș este de
50%, prin urmare jumătate dintre copiii unei familii în care un părinte este afectat de o boală
genetică autozomal dominantă vor moșteni gena mutantă. Penetranța bolilor autozomal
dominante este destul de scăzută, ceea ce înseamnă că, chiar dacă este necesară doar o singură
genă mutant într-un cuplu alelic pentru ca individul să moștenească boala, acesta nu va avea
manifestări clinice decât într-un număr redus de cazuri. De obicei simptomele apar tardiv, la
adolescent și la adult, existând o plaletă lagă de manifestare, unii indivizi fiind afectați foarte
sever, alții având manifestări minore. Exemplu: boala Huntington, sindromul Marfan,
Neurofibromatoza Recklinghausen.
Autozomal recesiv - sunt necesare două copii ale genei pentru ca o persoană să fie afectată de
boală, adică ambele alele ale cuplului alelic trebuie să fie gene mutante. Indivizii bolnavi sunt de
regulă homozigoți (aa). Persoana afectată are de regulă părinți sănătoși, însă fiecare părinte
poartă câte o copie a genei mutante, care nu se exprimă deoarece părinții sunt heterozigoți (Aa cu
A genă normal care se exprimă fenotipic și a genă mutantă care nu se exprimă la părinte dar se
va exprima la urmaș) . Ambii părinți au astfel caracterul de purtători sănătoși. Șansa ca urmașul
să moștenească boala este de 25%, prin urmare un sfert dintre copiii unei familii de purtători vor
fi bolnavi. Exemplu: Fibroza chistică, anemia falciformă, boala Tay- Sachs, atrofie musculară
spinală.
X-linkat dominant - bolile cu acest tip de transmitere sunt cauzate de o genă mutantă existentă
pe cromozomul X. Aceste boli sunt foarte rare, iar bărbații sunt cel mai frecvent afectați. Bărbații
bolnavi nu vor transmite boala fiilor lor, iar fiicele lor vor avea caracterul de purtătoare
sănătoase. Femeile bolnave vor transmite în proporție de 50% boala atât fiilor cât și fiicelor lor.
Exemplu: sindrom Aicardi (care este fatal pentru indivizii de sex masculin), hipofosfatemie.
X-linkat recesiv - sunt cauzate tot de mutații ale genelor ce aparțin cromozomului X, bărbații
fiind de asemenea mai afectați decât femeile. Fiii unui bărbat bolnav nu vor fi afectați, însă
fiicele sale vor fi purtătoare sănătoase ale unei copii a genei mutante. Femeile nu dezvoltă acest
tip de boli, o femeie purtătoare a genei mutante putând transmite boala fiilor ei în proporție de
50%, iar 50% din fiice vor fi purtătoare ale genei mutante. Exemplu: distrofia musculară
Duchenne, hemofilia A, alopecia androgenică.
Y-linkat - sunt boli cauzate de mutații ale genelor de pe cromozomul Y. Doar bărbații sunt
afectați și toți fiii unui barbat afectat vor dezvolta boala. Bolile Y-linkate cauzează în general
infertilitate, aceasta putând fi responsivă la anumite tratamente.
Boala Huntington. Se transmite autozomal dominant, se mai numește și Coreea Huntington și
are o incidență de 8 cazuri la 100 000. Este cauzată un defect genetic pe cromozomul 4, care
determină repetarea excesivă a unui ciclu de 3 nucleotide din structura genei Htt. Acest ciclu
trinucleotidic se repetă în mod normal de 10-35 de ori, ajungând să se repete în cazul bolii
Huntington de până la 120 de ori. Repetiția din cazul genei Htt va conduce la codificarea unei
proteine anormale sau mutante, care va cauza moartea celulelor neuronale din anumite zone ale
creierului. Este o boală neurodegenerativă,fatală. Principalele simptome constau în coree sau
mișcări anormale și necontrolate ale corpului, dificultăți de coordonare și, în unele cazuri,
afectarea capacităților cognitive și schimbări de personalitate. Există două forme de boală:
Hungtington Juvenilă, când simptomele încep să se manifeste înaintea vârstei de 20 de ani, și
forma obișnuită și cea mai frecventă a bolii Huntington, cu simptome care apar în jurul vârstei de
35 - 40 de ani. Actualmente nu există tratament, simptomele putând fi ușor ameliorate prin
medicație. Este o boală fatală, întrucât la început sunt afectate funcții precum mersul pe jos,
apucatul lucrurilor și mișcări necontrolate ale degetelor, mâinilor și trunchiului, mergând până la
afectarea funcțiilor vitale precum deglutiția și respirația. Unele persoane pot dezvolta tulburări de
memorie și comportament cu amnezie.
Această boală este caracterizată de fenomenul anticipației. O dată ce individual moștenește de la
părintele afectat gena mutantă, ciclul de trinucleotide care se repetă determinând boala la părinte,
se va repeta la urmaș de mult mai multe ori. Urmașul la rândul lui va transmite boala copiiilor
săi, repetițiile nucleotidelor devenind instabile și mult mai numeroase de la generație la
generație. Astfel severitatea bolii crește de la generație la generație, simptomele fiind mai grave
la urmași decât la părinți și mult mai grave la a doua generație de urmași.
Sindromul Marfan. Se transmite autozomal dominant fiind o boală a țesutului conjunctiv.
Individul afectat are o talie mare, cu membre superioare și inferioare foarte lungi și
arahnodactilie (degete lungi, asemănate frecvent cu picioarele unui păianjen). Indivizii prezintă
malformații cardiace precum defect septal atrial, insuficiență aortică sau mitrală, anevrism de
aorta, însă pot prezenta și anomalii ale plămânilor, ochilor (miopie, dislocarea cristalinului),
ficatului și aranhoidei. De asemenea datorită înălțimii mari și membrelor foarte lungi, precum și
din cauza laxității ligamentelor, acești indivizi au nevoie de numeroase intervenții pentru
repararea cifozei sau scoliozei, deformărilor articulare și refacerea ligamentelor afectate prin
ligamentoplastii.
Fibroza chistică. Este o boală autozomal recesivă, denumită și  mucoviscidoză. Este cauzată de
faptul că secrețiile mucoase ale organismului au o consistență și o vâscozitate foarte crescută și
se întăresc ușor, fiind uscate și aderente. Cel mai frecvent sunt afectați plămânii și pancreasul,
pacientul prezentând dificultăți de respirație, sistem imun deficitar și predispoziție crescută
pentru infecții pulmonare. Simptomele includ și deficite de creștere, diaree, infecții sinusale și
infertilitate. Manifestările clinice apar în general postnatal și în frageda copilărie incluzând ileus
meconial (acumulare de meconiu vâscos și aderent în intestinul subțire cauzând ocluzie
intestinală) și infecții respiratorii recurente. Diagnosticul poate fi pus la naștere prin teste
genetice sau în copilărie cu ajutorul testului sudorii (iontoforeza) care măsoară cantitatea de
sodiu și clor din transpirație, copiii care suferă de această boală având de 2-5 ori mai mult sodiu
și clor în sudoare.
Nu există tratament pentru această boală, iar speranța de viață a indivizilor afectați este în
general redusă, majoritatea decedând în jurul vârstei de 20 - 30 de ani prin insuficiență
respiratorie datorată acumulării persistente de mucus vâscos și aderent în arborele respirator.
Speranța de viață a bolnavilor se află însă în plină creștere datorită numeroaselor metode noi de
tratament care includ bronhodilatatoare, mucolitice, clearance al căilor respiratorii și metode de
înlocuire a enzimelor pancreatice.
Defectul genetic cauzator este mutația genei transmembranare a fibrozei chistice (CFTR- cystic
fibrosis transmembrane conductance regulator), produsul proteic al acestei gene fiind responsabil
de constituirea mucusului, secrețiilor digestive și sudorii. Indivizii normali au în genom două
copii ale genei CFTR, boala dezvoltându-se numai când ambele copii sunt mutante.
Hemofilia. Este o maladie X-linkat recesivă determinate de prezența unei gene mutante pe
cromozomul X. Este transmisă de la mamă la fiu, fetele au caracterul de purtătoare sănătoase sau
prezintă tulburări minore. Este o tulburare de coagulare a sângelui, cei afectați prezentând
hemoratii puternice la traumatisme minore. Există două forme de hemofilie, A- cea mai
frecventă, determinate de deficitul factorului sangvin de coagulare VIII și B- datorată deficitului
factorului sangvin de coagulare IX. Tratamentul constă în administrarea de substanțe coagulante
și transfuzii în cazul hemoragiilor masive. Speranța de viață a pacienților este normală dacă
aceștia respectă toate recomandările și își asumă toate mijloacele de protecție împotriva
traumatismelor. Practicarea sporturilor este interzisă, este necesară purtarea unor haine speciale,
matlasate și se recomandă evitarea pe cât posibil a loviturilor și căderilor. Se pot practica sporturi
mai blânde precum volei, natație și ciclism cu obligația de a fi luate toate măsurile de protecție.
Gena care determină hemofilia este recesivă, o femeie heterozigotă (XXh) fiind normală
fenotipic, dar un bărbat este hemofilic (XhY). Această situație se numește hemizigoție, întrucât
bărbatul are un singur locus pentru gena h a hemofiliei pe unicul său cromozom X, gena
hemofiliei putându-se exprima fenotipic. Boala se manifestă la bărbați dar este transmisă pe linie
maternal. Un bărbat hemofilic împreună cu o femeie sănătoasă vor avea numai copii sănătoși,
deoarece cromozomul cu gena Xh este moștenit numai de către fete, băieții moștenind de la
mamă cromozomul normal. Fiicele sunt sănătoase dar purtătoare ale genei Xh, iar fiii acestor
fiice împreună cu bărbați sănătoși vor moșteni gena Xh de la mama, fiind bolnavi.
Daltonismul. Este o maladie X-linkat recesivă în care sunt afectați bărbații hemizigoți și femeile
homozigote pentru gena implicate. Se transmite în același mod ca și hemofilia și se manifestă
prin incapacitatea de a sesiza și de a discrimina în special culorile roșu și verde. Cecitatea pentru
roșu se numește protanopie iar cea pentru verde deuteranopie.
BOLI MULTIFACTORIALE ȘI POLIGENICE
Sunt determinate de asocierea exprimării fenotipice a mai multor gene (polialele) sub influența
factorilor ambientali. Bolile multifactoriale cele mai frecvente sunt reprezentate de bolile
cardiace și de diabetul zaharat. Aceste afecțiuni sunt mai frecvente în familiile cu părinți afectați
de astfel de boli, însă nu s-a stabilit un model cert de transmitere genetică sau vreo genă
responsabilă de dezvoltarea lor. Se crede că apariția bolii este determinată de combinația dintre
predispoziția genetică și anumiți factori de risc din mediu, dar este foarte complicat să se
stabilească riscdesfășoară ereditatea acestor boli.
Exemplu: guta este o boală datorată unui deficit de metabolizare a acidului uric, care conduce la
hiperuricemie și la depunerea și precipitarea cristalelor de acid uric în articulații ducând la
inflamații articulare cu artrită acută și cronică. Unul dintre defectele care conduce la această
boală este deficitul unei enzime numite hipoxaninguanin-fosforibosil-transferaza, persoana
afectată de gută moștenind acest defect de la predecesorii săi, deficitul fiind datorat lipsei genelor
care codifică această enzimă responsabilă de metabolizarea acidului uric. Adăugat acestui deficit
enzimatic, un factor de mediu care constă în ingestia de alimente ce conțin purine (în general
carne roșie) ce vor fi metabolizate apoi la acid uric determină durerile articulare caracteristice
gutei din cauza lipsei metabolizării acestui acid și depunerii de cristale de acid uric în articulații.
Prin urmare, guta este determinată de un defect genetic (deficitul enzimatic) combinat cu un
factor ambiental (ingestia de purine), deci este o boală multifactorială.
Alte boli multifactoriale sunt: bolile cardiace, diabetul, cancerele, hipertensiunea, obezitatea.
BOLI CITOGENETICE
Sindromul Down. Numit și trisomia 21, este o anomalie cromozomială prezentă încă de la
naștere fiind data de existența unui cromozom 21 suplimentar, sau trisomia regiunii
21q22 denumită Down Syndrome Critical Region. Pacienții cu acest sindrom prezintă unele
trăsături dismorfice precum: brahicefalie, occiput aplatizat, epicantus, fante palpebrale orientate
oblic, strabism convergent, limbă plicaturată, scrotală, mâini și picioare scurte și late. Pacienții
sunt asemenea afectați de hipoacuzie sau surditate, malformații cardiace congenitale (defect
septal atrial) și sunt mai predispuși către leucemii și limfoame. Gradul de retard mental poate
varia de la mediu la sever, iar alterarea coeficientului de inteligență începe încă din primii ani de
viață.
Diagnosticul prenatal. Cu ajutorul mijloacelor moderne de testare și dezvoltării geneticii
moleculare și citogeneticii, medicina actuală este capabilă să diagnosticheze unele boli genetice
încă din stadiu de viață intrauterină cu ajutorul testării lichidului amniotic și metodelor moderne
de bandare a cromozomilor precum și prin analiza ADN-ului cu ajutorul PCR (reacției de
polimerizare în lanț). Amniocenteza repreintă prelevarea a 10 - 40 mililitri de lichid amniotic
între săptămânile 16 și 20 de sarcină. Astfel se stabilește cariotipul fătului și harta sa
cromozomială. Cu ajutorul acestui test se pot diagnostica prenatal afecțiuni precum Sindroamele
Down, Edwards și Patau, fibroza chistică, distrofia musculară și spina bifida. Analiza sângelui
mamei. Se face triplul test prin care se dozează concentrația a trei markeri în sângele
matern: beta- hcG (beta-gonadotropina corionică umană), AFP (alfa-feto-proteina)
și uE3 (estradiolul neconjugat). Nivelul lor poate fi sugestiv pentru suspiciunea unor afecțiuni
precum sindromul Down, Edwards sau defecte de tub neural.
 Bibliografie

1. Mircea Covic, Dragoș Ștefănescu, Ionel Sandovici-Genetică Medicală; Editura Polirom;

2004;ADN
2. Human genome project information- Genetic Disease Information-
http://www.ornl.gov/sci/techresources/Human_Genome/medicine/assist.shtml
3. Genetic Interest Group-  http://www.gig.org.uk/education2.htm
4. Ereditatea și mecanismele bolilor ereditare – www.usamvcluj.ro
5. www.wikipedia.ro