GARGANTUA Și PANTAGRUEL

REALISMUL LUI RABELAIS

Opera burlesca, rod al unei imaginatii debordante dar si opera de inspiratie livresca,
tradand aspiratia eroului spre universalitate, Gargantua si Pantagruel are, in acelasi
timp, si un pronuntat caracter realist. Topografia tarii uriasilor isi dovedeste analogii cu
tinutul copilariei scriitorului, razboiul dintre Grandgousier si Picrocol se pare ca este
imaginea literara a conflictelor pe care tatal lui Rabelais le-a avut cu unul din vecinii sai,
iar situatiile intalnite in insulele unde eroii fac escale cu prilejul calatoriei lor catre
Oracolul Divinei Butelci (cartile a IV-a si a V-a) pot fi infatisate ca fiind realitati din
Franta, tratate alegoric.
Rabelais realizeaza o vasta panorama parodica a societatii vremii sale. Procedeul
predilect este devalorizarea prin evidentierea caracterului rizibil al unor stari de lucruri,
situatii sau personaje.

PANTAGRUELISMUL
Morala crestina sfatuia omul sa se indeparteze de la cele lumesti, sa-si considere trupul
drept salas al ispitelor satanice, sa-si impuna, in timpul vietii, tot felul de privatiuni
pentru ca, dupa moarte, sa se poata bucura de o ipotetica fericire perpetua. Pentru
Rabelais nu exista viata de apoi.
Cand Gargantua, in scrisoarea catre fiul sau aflat la Paris, vorbeste despre imortalitate,
acceptia pe care o da acestui termen e total diferita de cea religioasa: poate fi vorba de
nemurire doar in sensul ca viata copiilor o continua pe cea a parintilor, iar celor dintai le
revine obligatia morala de a implini nazuintele pe care cei ce le-au dat nastere nu au
avut timp sa le realizeze.
Credinta scriitorului francez este in atotputernicia naturii. Corpul uman, creatie a
naturii, nu mai face parte dintre lucrurile odioase si, ca atare, despre cele trupesti se
poate vorbi fara ocolisuri.
Rabelais numeste atitudinea sa si a eroilor sai pantagruelism. Stapanire de sine,
cumpatare, dreapta judecata, capacitatea de a lua in considerare numai partea buna a
lucrurilor, seninatate si detasare, curiozitate si sete de cunoastere, totul pe fondul unei
netarmurite bucurii de a trai - iata trasaturile fundamentale ale pantagruelismului,
filozofie intemeiata pe increderea in posibilitatile nelimitate ale omului.

IDEILE PEDAGOGICE
Educatia uriasilor se desfasoara conform orientarii fundamentale a autorului. De aceea
se acorda un loc atat de important cunoasterii naturii, atat in mod direct cat si mediat,
prin intermediul autorilor clasici care au lasat studii despre ea. In vreme ce sistemul
scolastic, orientat cu precadere catre problematica metafizica impusa de religie, era
inchis si exclusiv livresc, instruirea primita de uriasi, desfasurata sub imperativul
"NIMIC SA NU-TI RAMANA NECUNOSCUT !", ofera o deschidere maxima spre ceea ce
este nou, spre viata.
Educatia intelectuala trebuie dublata de cea fizica, intrucat echilibrul interior,
simtamintele alese, vioiciunea spiritului nu se pot manifesta decat intr-un trup armonios
dezvoltat, care functioneaza in concordanta cu cerintele naturii. Acest deziderat este
comun intregii Renasteri. In Curteanul, de pilda, Baldesar Castiglione enumera printre
insusirile omului de curte desavarsit, necesitatea ca acesta, pe langa aptitudinile
politice, filozofice, literare, pe langa stiinta manuirii armelor si dexteritatea in exercitiile
fizice, sa stie sa cante la instrumente muzicale, sa fie o prezenta agreabila in societate,
cunoscand apologuri, anecdote si snoave cu care sa contribuie la buna dispozitie a
grupului in care se afla.
Prin educatia multilaterala pe care o primesc, uriasii corespund exigentelor cerute de
Castiglione curteanului perfect, constituind o replica franceza a idealului italian de uomo
universale.
Filiatia dintre cei 3 uriasi ar putea avea (in opinia criticului francez Jean Paris) o
insemnatate culturala, fiecare dintre ei reprezentand cate un stadiu al culturii:
GRANDGOUSIER - stadiul narativ-oral al culturii populare
GARGANTUA - trecerea la cultura realizata prin texte, dar numai
PANTAGRUEL dobandeste o atitudine creatoare fata de cultura (prin calatoria
pantagruelistilor care e de fapt o incercare de a da sens lumii si de a cauta adevarul
ultim, dobandind astfel caracterul creator al unui fapt nou de cultura).
Grandgousier este omul trecutului, rudimentar, naiv, dar cu intelegere fata de stiinta.
Gargantua intruchipeaza Renasterea incipienta, preocupata de reguli de conduita
morala; este prudent, cu bun simt, are o inteligenta intuitiva si este receptiv la nou.
Pantagruel este omul Renasterii, asa cum il visa Rabelais, in personalitatea caruia
stiinta se aliaza cu intelepciunea, si a carui existenta se implineste armonios in natura.

IDEILE POLITICE. UTOPIA SOCIALA (Manastirea Telema)

Rabelais e cucerit de noile idei ale secolului sau, pe care le apara cu entuziasm. El
condamna metodele medievale de educatie, care faceau apel mai degraba la memorie
decat la spiritul critic. Pentru uriasii sai, el viseaza o cunoastere enciclopedica si vreau
sa faca din ei niste eruditi care cunosc pe cat de perfect posibil limbile si textele antice.
Desigur ca ei mai au multe de invatat pe de rost, dar Rabelais se dovedeste novator
cand cere educarea corpului dupa principii sanatoase de igiena.
Din punct de vedere politic, Rabelais este un monarhist dupa parerea caruia regele nu
trebuie sa fie un tiran, ci un parinte pentru supusii sai, cautand pacea pentru a garanta
prosperitatea generala. Episodul razboiului dus de Grandgousier contra lui Picrocol
ilustreaza opiniile politice ale scriitorului. Tolerant si pacifist, el condamna razboaiele de
cucerire si politica monarhilor feudali bazata pe forta brutala. Gloria armelor, in viziunea
sa, nu reprezinta decat tari devastate si tarani ruinati. In persoana lui Grandgousier se
contureaza idealul de conducator politic, bun, drept, pasnic, urmarind bunastarea
poporului.
Rabelais doreste, de asemenea, o justitie mai echitabila si o Universitate mai libera.
Morala sa se inspira din intelepciunea antica, pe care o admira pentru ca respecta
natura, adica viata. Ea e bazata pe libertatea individuala si nu pe constrangere.
Clerul si cultul catolic sunt criticate cu insistenta, dezvaluindu-se ipocrizia si bigotismul.
Consecvent convingerii ca inclinatiile firesti calauzesc fiinta umana catre ceea ce este
frumos si bun, Rabelais imagineaza o societate ai carei membri trebuie sa se supuna
unei singure legi: FA CE-TI PLACE ! Autorul numeste manastire un palat a carei
arhitectura poarta amprenta Renasterii italiene, caci aici locuiesc laolalta barbati si
femei care au schimbat austera rasa monahala cu vesmintele somptuoase de la curtile
principilor; in programul cotidian rugaciunile, slujbele si celelalte activitati religioase
sunt inlocuite cu reuniuni mondene, jocuri, curse pe hipodrom, intruniri muzicale. Toate
randuielile traditionale ale vietii manastiresti apar rasturnate, fiind proclamat exemplar
un mod de viata total opus.
Este imaginea unei oranduiri din care tensiunile de orice natura au disparut, unde
domneste armonia, unde oamenii conlucreaza intru frumos, eliberati de patimi si
ganduri egoiste, adica o utopie. Este descrierea unei cetati perfecte, rezervate unei
elite, barbati si femei care primisera o educatie umanista. Originala, abatia nu contine
capela , caci credinta este un act individual, nu respectarea unor ritualuri. Societatea
telemita ramane un model imaginar neviabil: lipsesc producatorii bunurilor materiale,
activitatile locatarilor marginindu-se la cele artistice si de divertisment.