Viziuni și interpretări inedite

ale prozei lui Ion Druță

Liceul Teoretic Costești

Autor: Alexei Bivol

Analizator: Iacob Liliana
 Drama “Păsările tinereții noastre” este o dramă complexă și cu un sens foarte profund,
nostalgia predomină în opera dată iar lecturând această operă simți nevoia de a reveni la
vremurile care au fost.În limbajul folosit în această operă domină o mulțime de arhaisme.Ion
Druță dorind prin intermediul acestei opere a dorit să transmită un mesaj global,în care a vrut să
ne transmită ca vremurile sunt trecătoare.
Personajele principale a acestei opere sunt mătușa Ruța și Pavel Rusu iar locul
desfășurări este Valea Cocorilor.Din prima scenă a operei aflăm că aceștia doi au un
conflict.Aceste 2 personaje se complementau unul pe celălalt,Pavel Rusu fiind o persoană
dedicată satului și poporului.Mereu dorea tot cei mai bun și nou pentru locuitori.Mătușa Ruța
fiind opusul lui, fiind o doamnă păstrătoare de tradiții, un personaj care cu greu se desparte de
vremurile trecute.Lucrul ce îi combină pe acești doi este ca ambii aveau idealurile lor și din toate
puterile doreau să le îndeplinească.În text nu avem o descriere a portretului fizic sau moral al
acestor 2 personaje, dar pe parcursul operei le descoperim pe ambele.Mătușa Ruța fiind o
persoana harnică silitoare și nu în ultimul rînd o persoană bună la suflet.Iar Pavel Rusu la fel o
persoană harnică dar mereu cu gîndul la ceva nou,mereu mergea spre progres și era deschis
lucrurilor noi.
Ion Druță mereu a fost un autor care prin intermediul operelor sale a încercat să ne aducă mai
aproape de natură, de vremurile trecute și nu în ultimul rînd să cunoaștem personaje demne de a
fi un exemplu pentru noi.La fel ca în această opere ne este demonstrat greutățile vieții și lucrurile
pe care ar trebui să le acordăm atenție mai mare și să observam că bucuria și frumusețea o avem
în fața ochilor noștrii.
În tinerețe cu toții avem visuri mărețe și tindem să le îndeplinim.Ne focusăm total asupra lor și
uneori uităm de lucrurile care ne înconjoară.Iar cînd deja suntem la finalul vieții noastre ne
amintim și regretăm de unele greșeli banale care logic nu trebuiau să fie.
Titlul operei semnifică idealurile celor doi.Pavel Rusu având ca simbol ciocârlia care poate
repede să atinga înălțimi mari dar la fel de repede poate și cădea.Ciocârlia leagă gîndirea lui
Pavel de viața reală deoarece el avea visuri mari pe viitor acesta fiind rezultatu zborului ei la
înălțimi, dar și cuibul iei care se află pe pământ,o egalitate că nu mereu tot ce este mai nou și nu
mereu orice gînd sau plan are final fericit.E bin să și visăm dar mereu trebuie să rămânem cu
picioarele pe pământ.Simbolul mătușei Ruța este cocostârcul.Încă dinc copilărie mătușa a
îndrăgit acesastă pasăre și după dispariția lor mereu făcea focul cu tizic doeoarece se spune că
acest fum îi atrage pe cocostârci.Această pasăre pentru mătușa Ruța simbolizează vremurile ce
au trecu,și toate amintirile sale din copilărie.
 Casa Mare simbolul fericirii dar şi al deznădejdii. Creaţia dramatică a lui Ion Druţă, care
cuprinde în mare parte piesele Casa mare, dezbate teme şi motivele care pot fi găsite şi în prozele
sale: raporturile om - morală, sacru şi profan, ecologia naturii versus ecologia spiritului,
repercusiunile tehnocratizării, problema memoriei şi a istoriei. Casa Mare este una dintre cele
mai reprentative piese în acest sens, pentru că înglobează componentele, dominantele
dramaturgiei lui Ion Druță. Conflictul principal al acestei drame este unul de natură interioară.
Drama conţine, în fond, şi o frumoasă poveste de dragoste, neglijată de criticii seduşi de schema
morală. Drama Casa Mare poate fi considerată, de altfel ca şi alte texte epice şi dramatice ale
Ion Druță, un veritabil manual de etică, valabil şi pentru lumea de astăzi, care se schimbă rapid şi
radical.

Piesa lui Ion Druță Casa Mare, în felul său, o metaforă în care se cuprinde drama tuturor satelor
golite de viața lor firească, în urma războaielor; drama oamenilor a căror soartă se înscrie sub
însemnul neîmplinirii dragostei autentice. E ca un cântec trist de nostalgică resemnare solară.
Casa mare poate fi considerată, de altfel ca şi alte texte epice şi dramatice ale Ion Druţă, un
veritabil manual de etică, valabil şi pentru lumea de astăzi, care se schimbă rapid şi radical. Piesa
Casa mare a fost montată în premieră în anul 1961 la Teatrul central al Armatei Sovietice din
Moscova și în 1962 la Teatrul muzical-dramatic "A. S. Puşkin" din Chișinău. Piesa a cucerit
spectatorii prin acuitatea dramatismului şi prin lirismul ce învăluie destinul eroinei principale -
văduva de război Vasiluţa, care rămîne fidelă memoriei soţului căzut în luptă. Drama Casa mare
fusese montată în 14 teatre în cele mai mari a republici unionale URSS. În 1967 pentru piesa
Casa mare Ion Druță a primit Premiul de Stat al R.S.S. Moldovenești. Casa mare s-a văzut în
foarte scurt timp pusă în scenă în peste 100 de teatre din Uniunea Sovietică şi din alte ţări ale
lumii. A fost o perioadă când la Moscova dramele lui Ion Druţă erau jucate concomitent în 5-6
teatre. Un așar succes nu a cunoscut nici un dramaturg rus din toate timpurile! L-a cunoscut
românul moldovean Ion Druţă, care a ştiut într-un moment de grea criză, cum a fost cel semnalat
în 1952 de ziarul moscovit „Pravda”, să reanimeze genul dramatic. E un moment de-o semnifi
caţie artistică incontestabilă despre care încă urmează să se scrie. Dintre scriitorii basarabeni,
rapsodul satului basarabean şi al valorilor patriarhale – Ion Druță, a trăit numai la Moscova, dar a
scris doar în românește.
 Nuvelist, romancier, dramaturg, publicist, Ion Druţă reprezintă o personalitate marcantă a
Basarabiei literare din secolul XX. Opera lui Druţă, urmând linia tradiţiei crengiene şi
sadoveniene, a constituit o revigorare a literaturii române de dincoace de Prut.

Ion Druţă s-a născut la 3 septembrie 1928, în comuna Horodişte, judeţul Soroca. Tatăl său,
Pintilie (Pentelei), se trăgea din răzeşi moldoveni din Slobozia, iar mama era de origine
ucraineană. Ion a fost mezinul familiei, având doi fraţi şi o soră. Şi-a evocat originea, părinţii şi
copilăria în scrierea autobiografică Horodişte Meritul incontestabil al lui Ion Druţă este că el a
ştiut să introducă şi să impună lirismul într-o epocă absolut antilirică, refractară poeticităţii de
orice fel.(...)

Discursul prozelor druţiene este unul eminamente liric, de factură accentuat poetică şi poetizantă
(poetizarea reprezentînd o tendinţă estetico-stilistică), generator de stări tensionate, dramatice,
molipsitoare, precum şi de o tonalitate şi atmosferă pline de viaţă. El, discursul se întemeiază pe
o foarte originală turnură a frazei şi a figuraţiei, care urmează poetica spaţiului mioritic blagian,
adică spaţiul undulat “deal-vale”, se constituie din orînduiri, întorsături şi logodiri de cuvinte
dintre cele mai neprevăzute şi mai fascinante. În aproape şase decenii de activitate scriitorul Ion
Druţă şi-a rotunjit o formulă; şi-a întregit un univers; şi-a făurit un nume; a impus nişte tipologii.
(...) Ceea ce nu putem să nu recunoaştem e faptul că în anii de uniformizare şi nivelare a
individualităţilor creatoare Ion Druţă nu şi-a pierdut individualitatea.