Sunteți pe pagina 1din 73

METODOLOGIE

METODOLOGIE
1745 părinți ai unor copii de vârstă școlară sau care să fi absolvit
liceul anul trecut (Eșantion părinți școlari)
- 1165 părinți cu copii în clasele V-XII sau care au absolvit
Volumul eșantionului: liceul anul trecut (Eșantion părinți elevi V-XII)
- 419 părinți ai căror copii (în clasele V-XII) au făcut
meditații particulare, plătite, în anul 2019-2020 (Eșantion
părinți elevi meditații)

Simplu, aleatoriu, reprezentativ la nivelul populației


Tipul eșantionului: neinstituționalizată din România

Reprezentativitate: Eroare maximă tolerată ± 2.39%

Metoda: CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing)

Perioadă de desfășurare: 01 – 10 februarie 2021

Beneficiar: SOCIETATEA ACADEMICĂ DIN ROMÂNIA

3
EXECUTIVE SUMMARY

4
PRINCIPALELE CONCLUZII ALE STUDIULUI

 Majoritatea părinților sunt de acord că elevii au nevoie de meditații pentru a dobândi cunoștințe
la nivel mediu, iar această activitate ar trebui fiscalizată.

 Sistemul orelor particulare/meditațiilor este accesat în mai mare măsură de către părinții din
mediul urban, cu studii medii și superioare, care au unul-doi copii în familie, venituri peste
medie și care sunt nemulțumiți de sistemul public de educație.

 Unul din trei copii este cuprins în acest sistem al meditațiilor, cu o frecvență mai ridicată în
clasele terminale, a VIII-a și a XII-a.

 Motivul principal pentru care părinții își meditează copii este că aceștia nu înțeleg informațiile
primite la școală.

 Matematica, limba și literatura română precum și limbile străine sunt materiile la care se
solicită cel mai frecvent ore de pregătire.

 Meditațiile se realizează acasă la meditator, în format 1 la 1 sau în grupuri mici, de 2-3 elevi.
Meditatorul este ales pe baza recomandărilor, a renumelui și a competenței sale.

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


PRINCIPALELE CONCLUZII ALE STUDIULUI

 Plata meditatorului se face pe baza unei înțelegeri și sunt puține cazuri care au drept bază o
formă contractuală și/sau bonuri fiscale.

 Costul mediu al unei ședințe de pregătire particulară este între 50-100 de lei, iar o familie
plătește lunar, aproximativ 300 de lei pentru un copil în scopul meditării.

 Din analiza acestor date coroborate putem spune că familiile cu educație ridicată, care au
resurse financiare și sunt nemulțumite de sistemul public de educație apelează la meditații
pentru a-și sprijini copii în dobândirea competențelor necesare.

 Copiii din mediul rural, care provin din familii numeroase, mai puțin educate și cu resurse
financiare limitate sunt lipsiți de posibilitatea de a dobândi cunoștințe prin achiziționarea de
ore suplimentare cu un profesor.

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


STRUCTURA
EȘANTIONULUI
STRUCTURA EȘANTIONULUI 8

Gen Vârstă
0% 20% 40% 60%

18-34 ani 21%

47% 35-44 ani 47%

53%
45+ ani 32%

Masculin

Feminin

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


STRUCTURA EȘANTIONULUI 9

Educație Mediu de rezidență Regiune


0% 20% 40% 60% 0% 20% 40% 60%

Studii Transilv.+Banat 33%


38%
elementare

49%
S+Buc.+Dobrogea 43%
Studii medii 46%
51%

Moldova 24%
Studii superioare 16% Urban

Rural

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


REZULTATE
NIVELUL DE SATISFACȚIE A PĂRINȚILOR FAȚĂ DE
SISTEMUL EDUCAȚIONAL DIN ROMÂNIA

 Nivelul de satisfacție generală față de educația primită de ai lor copii în școlile


publice este, mai degrabă, ridicat (65% dintre părinți sunt mulțumiți și foarte
mulțumiți).

 Totuși nici ponderea celor puțin mulțumiți de sistemul public de educație nu este de
neglijat, unul din trei părinți fiind puțin mulțumit sau deloc de educația furnizată de
școala publică.

 Dacă ne întrebăm cine sunt nemulțumiții de educația din școlile publice, datele ne
arată că aceștia sunt mai degrabă bărbați, cu vârsta de peste 51 ani, angajați în
mediul privat sau antreprenori/liber profesioniști, rezidenți în mediul urban, din
regiunea Sud/București/Dobrogea. Acești părinți nemulțumiți cred că meditațiile
sunt necesare, iar ai lor copii au participat la ore de pregătire în particular.

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


ESTE NEVOIE DE MEDITAȚII ÎN ROMÂNIA? DE CE?

 Părinții cred că elevii au nevoie de ore particulare/meditații pentru a dobândi


cunoștințe la un nivel mediu. Acest fapt este recunoscut de șapte din 10 părinți, fie
că aceștia provin din mediul urban sau rural, au un nivel scăzut sau înalt de educație
formală, au venituri ridicate sau scăzute.

 În acest context, apare firesc întrebarea „De ce părinții cred că, elevii în general și
copilul lor în mod particular, au nevoie de o pregătire suplimentară pentru a
dobândi cunoștințe de bază?”.

 Datele ne arată că o parte dintre ei sunt nemulțumiți de sistemul românesc de


educație și atunci încearcă să găsească pe cont propriu o soluție de a-și ajuta copii
să înțeleagă materia. Alții încearcă să își sprijine copiii în momente-cheie, în cazul
examenelor de clasa a VIII-a, a XII-a sau pentru admiterea la facultate.

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


CARE ESTE AMPLOAREA FENOMENULUI MEDITAȚIILOR?

 Unul din trei copii a participat la meditații plătite în anul școlar 2019-2020. Tot
atâția au participat și la consultații/ore de pregătire gratuită.

 În prezent (anul școlar 2020-2021), 19% dintre elevi participă la meditații, iar 20%
din părinți au deja în plan ca în perioada imediat următoare copilul să ia ore în
particular. Dacă se gândesc la următorul an școlar, jumătate dintre părinți cred că ai
lor copii vor participa vor lua ore în particular.

CINE SUNT ELEVII CARE PARTICIPĂ LA MEDITAȚII?

 Vorbim mai degrabă de elevii din clasele terminale: a VIII-a și a XII-a, din mediul
urban, prepondent din regiunea București-Sud și Dobrogea.

 Acești copii provin din familii puțin numeroase (cu unul, maxim doi copii) ai căror
părinți au studii medii sau superioare, cu vârsta de 36-50 de ani, iar părintele
respondent este angajat în sectorul de stat/privat sau patron, liber profesionist cu
venituri peste 3500 de lei lunar.
Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021
CINE SUNT ELEVII CARE NU PARTICIPĂ LA MEDITAȚII?

 Aproximativ șapte din 10 părinți spun că ai lor copii nu au participat în anul școlar
2019-2020 la meditații.

 Principalele motive menționate de către părinți în defavoarea meditațiilor sunt că


rezultatele școlare ale copiilor sunt bune și nu au nevoie sau că nu își permit
financiar.

 Din analiza datelor constatăm că acești copii sunt, în general, în clasele a V-a, a VI-
a, a IX-a sau a X-a și ei nu urmează să susțină, în viitorul imediat apropiat, examene
naționale.

 În general, este vorba de copii care trăiesc în familii mai numeroase, cu peste 3
copii, în mediul rural, în regiunea Moldova, au cel puțin un părinte cu studii
elementare, iar venitul părintelui respondent este sub 1500 lei pe lună. În plus,
acest grup de părinți se declară satisfăcuți de cunoștințele dobândite de ai lor copii
în școlile publice.
Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021
CARE SUNT MOTIVELE PENTRU CARE SUNT NECESARE MEDITAȚIILE?

 Argumentul principal în favoarea meditațiilor este faptul că elevii nu înțeleg lecțiile


de la școală (inclusiv școala online) sau doresc să înțeleagă mai bine.

 Pregătirea pentru examenele naționale, bacalaureat sau pentru admiterea la


facultate constituie următoarea categorie de motive pentru care elevii iau ore
suplimentare plătite.

CARE SUNT MATERIILE LA CARE SUNT MEDITAȚI ELEVII ȘI CU CE


FRECVENȚĂ?

 În general, elevii iau meditații la una sau două materii, cu precădere la matematică,
limba și literatura română sau limbile străine.

 Cei mai mulți participă la meditații o dată pe săptămână, iar unul din trei elevi
participă chiar de câteva ori pe săptămână.

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


UNDE ȘI CU CINE SE DESFĂȘOARĂ MEDITAȚIILE?

 Meditațiile s-au desfășurat, de obicei, acasă la meditator.

 În mai bine de jumătate din cazuri acestea s-au realizat în sistem unul la unu, iar în
40% din cazuri în grupe de doi-trei elevi.

 Meditațiile se derulează în cele mai multe cazuri cu un profesor din altă școală
(69%) și mai puțin cu profesorul de la clasă (14%).

 Alegerea meditatorului se face pe criterii de competență (renume, rezultate),


metodele folosite în predare și pe baza recomandărilor prietenilor/cunoscuților.

 Principalul motiv pentru care profesorul de la clasă este ales pentru a face meditații
cu elevul este competența acestuia și mai puțin constrângerile din partea
profesorului sau avantajarea elevului.

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


CINE DECIDE ȘI CONTRACTEAZĂ MEDITAȚIILE?
 Orele suplimentare se achiziționează, atât la inițiativa părintelui, cât și la cea a
elevului.

 Modalitatea de contractare este prin înțelegere directă cu profesorul.

 Centrele educaționale sau platformele educaționale sunt în mai mică măsură


utilizate în scopul achiziției serviciilor de ore particulare (3%).

CARE ESTE REZULTATUL PERCEPUT AL MEDITAȚIILOR?


 80% dintre părinți menționează o îmbunătățire semnificativă a situației școlare a
copilului lor în urma primirii de ore particulare.

 Îmbunătățirea situației școlare se traduce prin creșterea stimei de sine a copilului


odată cu înțelegerea materiei, cu obținerea unor note mai la evaluările curente
(teze, teste) și la examene de tip Evaluare Națională/Bacalaureat.

 Părinții elevilor care au făcut meditații cu profesorul de la clasă nu cred că acesta ar


fi favorizat elevul/elevii sau le-ar fi aplicat un tratament diferit comparativ cu
perioada de dinaintea participării la sesiunile de pregătire.
Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021
CARE ESTE COSTUL MEDITAȚIILOR?
 Prețul unei ședințe de mediație, în anul școlar 2019-2020 a variat, în medie, între 50
și 100 de lei.
 În medie, pe lună, un părinte a cheltuit pe meditații, pentru un copil, aproximativ
300 de lei.
 Susținerea acestor cheltuieli reprezintă o dificultate pentru unul din trei părinți care
își meditează copiii.

SE IMPUNE FISCALIZAREA ACESTUI SERVICIU?


 Majoritatea părinților sunt de acord că meditațiile ar trebui fiscalizate. Acest lucru
presupune ca meditatorii care predau ore particulare elevilor să semneze contracte
și/sau să emită bonuri fiscale pentru această activitate, iar activitatea de predare a
orelor particulare ar trebui impozitată, similar cu alte activități derulate de
persoanele fizice autorizate.
 Părinții cu studii superioare, bărbați, cu un venit personal lunar de peste 3500 lei și
locuitori din mediul urban sunt în mai mare măsură pro-fiscalizarea meditațiilor.
 În prezent, acest serviciu educațional alternativ nu este fiscalizat, aproximativ 80%
dintre cei care au achiziționat meditații nu au primit bon fiscal.
 Bon fiscal au primit cei care au contractat pregătirile particulare prin intermediul
unui centru educațional.

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


În opinia dumneavoastră, în general, nivelul de performanță a învățământului
românesc impune sau nu ore particulare/meditații pentru ca elevii să 19
dobândească cunoștințe la un nivel mediu?
Părinți școlari

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90%

Da, sunt necesare meditații 78%

Nu, nu sunt necesare meditații 21%

Nu răspund 1%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


În opinia dumneavoastră, în general, nivelul de performanță a învățământului
românesc impune sau nu ore particulare/meditații pentru ca elevii să 20
dobândească cunoștințe la un nivel mediu?
Părinți școlari

Gen Vârsta Nivel educație Venit net lunar

1500-
M F 18-34 ani 35-44 ani 45+ ani Joasă Medie Înaltă ≤1500 lei ≥3501 lei
3500 lei

Da, sunt necesare 75.9% 78.8% 72.1% 77.9% 80.3% 75.0% 80.3% 75.3% 78.7% 77.9% 75.5%

Nu, nu sunt necesare 22.8% 19.8% 27.1% 21.0% 17.6% 22.9% 18.9% 23.8% 19.9% 20.4% 23.9%

NR 1.3% 1.4% .8% 1.1% 2.1% 2.2% .8% 1.0% 1.3% 1.7% .6%

Participare meditații plătite


Rezidență Regiunea
în 2019-2020
Transilv.+ S+Buc.+
Urban Rural Moldova Da Nu
Banat Dobrogea

Da, sunt necesare 76.7% 78.2% 74.9% 79.8% 76.9% 88.5% 74.4%

Nu, nu sunt necesare 22.0% 20.5% 23.5% 19.4% 21.1% 11.2% 23.8%

NR 1.3% 1.4% 1.6% .8% 2.0% .3% 1.8%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


În opinia dumneavoastră, meditatorii care predau ore particulare elevilor ar
trebui să semneze contracte și/sau să emită bonuri fiscale pentru această 21
activitate?
Părinți școlari

3%

Da 30%

Nu

Nu știu/Nu
răspund
67%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


În opinia dumneavoastră, meditatorii care predau ore particulare elevilor ar
trebui să semneze contracte și/sau să emită bonuri fiscale pentru această 22
activitate?
Părinți școlari

Gen Vârsta Nivel educație Venit net lunar

1500-
M F 18-34 ani 35-44 ani 45+ ani Joasă Medie Înaltă ≤1500 lei ≥3501 lei
3500 lei

Da 73.2% 62.3% 64.7% 67.3% 69.5% 66.6% 66.4% 72.4% 66.1% 69.0% 75.9%

Nu 24.0% 34.5% 32.2% 29.8% 27.6% 29.2% 31.3% 25.9% 31.1% 28.7% 23.0%

NȘ/NR 2.7% 3.1% 3.1% 2.9% 2.9% 4.2% 2.3% 1.7% 2.8% 2.3% 1.1%

Participare meditații plătite


Rezidență Regiunea
în 2019-2020
Transilv.+ S+Buc.+
Urban Rural Moldova Da Nu
Banat Dobrogea

Da 69.9% 65.1% 67.3% 68.0% 66.6% 65.6% 67.2%

Nu 27.9% 31.3% 28.9% 29.7% 30.3% 31.2% 29.4%

NȘ/NR 2.3% 3.6% 3.7% 2.2% 3.0% 3.2% 3.5%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Considerați că activitatea de predare a orelor particulare ar trebui impozitată,
23
similar cu alte activități derulate de persoanele fizice autorizate?
Părinți școlari

2%

Da
37%
Nu

Nu știu/Nu
răspund
61%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Considerați că activitatea de predare a orelor particulare ar trebui impozitată,
24
similar cu alte activități derulate de persoanele fizice autorizate?
Părinți școlari

Gen Vârsta Nivel educație Venit net lunar

1500-
M F 18-34 ani 35-44 ani 45+ ani Joasă Medie Înaltă ≤1500 lei ≥3501 lei
3500 lei

Da 68.4% 54.8% 52.8% 63.2% 63.9% 54.6% 62.6% 72.4% 53.0% 66.3% 71.6%

Nu 30.2% 41.9% 43.2% 35.6% 33.1% 42.0% 35.4% 26.3% 43.7% 32.2% 27.8%

NȘ/NR 1.3% 3.3% 4.0% 1.2% 3.0% 3.3% 1.9% 1.3% 3.3% 1.4% .6%

Participare meditații plătite


Rezidență Regiunea
în 2019-2020
Transilv.+ S+Buc.+
Urban Rural Moldova Da Nu
Banat Dobrogea

Da 65.0% 57.6% 61.0% 65.4% 54.0% 64.0% 60.5%

Nu 32.5% 40.2% 35.1% 33.5% 43.5% 35.1% 36.6%

NȘ/NR 2.5% 2.2% 3.9% 1.1% 2.5% .9% 2.9%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Câți copii aveți în total? 25

Părinți școlari

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60%

Unul 27%

Doi 50%

Trei sau mai mulți 23%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


În ce măsură sunteți mulțumit/ă de educația de care are/ a avut parte copilul
26
dumneavoastră în școlile publice?
Părinți școlari

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60%

În foarte mare măsură 13%

În mare măsură 52%

În mică măsură 23%

În foarte mică măsură/Deloc 10%

Nu e cazul (copilul e înscris în


1%
învățământ privat)

Nu răspund 1%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


În ce măsură sunteți mulțumit/ă de educația de care are/ a avut parte copilul
27
dumneavoastră în școlile publice?
Părinți școlari

Gen Vârsta Nivel educație Venit net lunar

1500-
M F 18-34 ani 35-44 ani 45+ ani Joasă Medie Înaltă ≤1500 lei ≥3501 lei
3500 lei
În f. mare+mare
62.6% 72.2% 74.8% 66.5% 64.9% 70.9% 65.6% 66.4% 67.5% 68.2% 66.8%
măsură
În f. mică+mică
34.7% 26.0% 24.0% 31.0% 32.9% 27.2% 32.2% 30.8% 30.7% 29.3% 31.1%
măsură

NC/NR 2.6% 1.8% 1.2% 2.6% 2.2% 1.9% 2.2% 2.8% 1.8% 2.5% 2.1%

Participare meditații plătite


Rezidență Regiunea
în 2019-2020
Transilv.+ S+Buc.+
Urban Rural Moldova Da Nu
Banat Dobrogea

În f. mare+mare măsură 65.3% 70.0% 70.5% 63.8% 70.9% 61.5% 67.5%

În f. mică+mică măsură 32.0% 28.3% 27.8% 34.0% 26.4% 37.8% 30.3%

NC/NR 2.7% 1.7% 1.7% 2.2% 2.7% .7% 2.2%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


În cazul copilului dumneavoastră, credeți că nivelul de performanță a
învățământului românesc impune ore particulare/meditații pentru ca acesta să 28
dobândească cunoștințe la un nivel mediu?
Părinți școlari

26%
Da, sunt
necesare
meditații

Nu, nu sunt
necesare
meditații

74%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


În cazul copilului dumneavoastră, credeți că nivelul de performanță a
învățământului românesc impune ore particulare/meditații pentru ca acesta să 29
dobândească cunoștințe la un nivel mediu?
Părinți școlari

Gen Vârsta Nivel educație Venit net lunar

1500-
M F 18-34 ani 35-44 ani 45+ ani Joasă Medie Înaltă ≤1500 lei ≥3501 lei
3500 lei

Da, sunt necesare 67.4% 69.7% 66.6% 68.5% 70.1% 73.5% 70.3% 52.5% 72.5% 71.5% 55.8%

Nu, nu sunt necesare 31.8% 29.1% 31.9% 30.6% 28.9% 25.2% 28.7% 46.7% 25.8% 27.6% 43.6%

NR .9% 1.3% 1.5% .9% 1.0% 1.3% 1.0% .8% 1.7% .9% .7%

Participare meditații plătite


Rezidență Regiunea
în 2019-2020
Transilv.+ S+Buc.+
Urban Rural Moldova Da Nu
Banat Dobrogea
Da, sunt necesare 64.0% 73.0% 65.7% 71.2% 68.0% 82.5% 69.3%

Nu, nu sunt necesare 35.3% 25.5% 33.4% 28.2% 29.9% 16.9% 30.5%

NR .7% 1.5% 1.0% .5% 2.1% .6% .2%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Câți copii aveți care sunt înscriși la școală, în clasele V-XII sau care să fi
30
absolvit anul trecut liceul?
Părinți elevi V-XII

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80%

Un copil 71%

Doi 25%

Trei sau mai mulți 4%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


În ce clasă este copilul dumneavoastră? 31

Părinți elevi V-XII


0% 2% 4% 6% 8% 10% 12% 14% 16%

Clasa a V-a 15%

Clasa a VI-a 14%

Clasa a VII-a 12%

Clasa a VIII-a 9%

Clasa a IX-a 12%

Clasa a X-a 10%

Clasa a XI-a 11%

Clasa a XII-a 10%

A absolvit liceul anul trecut 7%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


În anul școlar trecut (2019-2020), copilul dumneavoastră a participat la meditații/ore de
pregătire în particular plătite? / Dar la ore de pregătire/ consultații organizate gratuit? 32

Părinți elevi V-XII

Meditații plătite Consultații/ ore de pregătire gratuită

Da Da
31% 32%

Nu Nu
69% 68%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


În anul școlar trecut (2019-2020), copilul dumneavoastră a participat la
33
meditații/ore de pregătire în particular plătite?
Părinți elevi V-XII

Gen Vârsta Nivel educație Venit net lunar

1500-
M F 18-34 ani 35-44 ani 45+ ani Joasă Medie Înaltă ≤1500 lei ≥3501 lei
3500 lei

Da 34.1% 28.1% 14.9% 32.2% 34.2% 19.5% 34.7% 49.9% 21.2% 33.9% 47.7%

Nu 65.6% 71.9% 85.1% 67.6% 65.8% 80.5% 65.1% 49.8% 78.8% 65.8% 52.3%

NR .3% 0.0% 0.0% .2% .1% 0.0% .2% .3% 0.0% .2% 0.0%

Rezidență Regiunea

Transilv.+ S+Buc.+
Urban Rural Moldova
Banat Dobrogea

Da 35.9% 26.1% 32.5% 32.6% 25.6%

Nu 63.9% 73.9% 67.5% 67.3% 74.1%

NR .3% 0.0% 0.0% .1% .4%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


În anul școlar trecut (2019-2020), copilul dumneavoastră a participat la ore de
34
pregătire/ consultații organizate gratuit?
Părinți elevi V-XII

Gen Vârsta Nivel educație Venit net lunar

1500-
M F 18-34 ani 35-44 ani 45+ ani Joasă Medie Înaltă ≤1500 lei ≥3501 lei
3500 lei

Da 32.3% 30.9% 32.2% 28.9% 34.5% 25.8% 34.4% 37.9% 28.3% 34.0% 33.0%

Nu 67.1% 69.1% 67.8% 70.9% 65.1% 74.2% 65.1% 61.6% 71.6% 65.6% 67.0%

NR .5% .1% 0.0% .2% .4% 0.0% .4% .6% .1% .4% 0.0%

Participare meditații
Rezidență Regiunea
plătite în 2019-2020
Transilv.+ S+Buc.+
Urban Rural Moldova Da Nu
Banat Dobrogea
Da 32.0% 31.1% 33.6% 32.0% 27.9% 30.8% 31.8%

Nu 67.7% 68.6% 66.1% 67.6% 72.1% 69.1% 67.9%

NR .2% .3% .3% .4% 0.0% .1% .3%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Care sunt principalele motive pentru care copilul nu a participat la meditații
35
plătite?
69% din respondenți, ai căror copii nu au fost la meditații plătite Părinți elevi V-XII

Nu Da
-120% -100% -80% -60% -40% -20% 0% 20% 40% 60% 80%

Nu a avut nevoie/ Are rezultate bune la școală -45% 55%

Nu ne-am permis financiar -64% 36%

Copilul nu a dorit -93% 7%

Nu am găsit meditatori -93% 7%

(SPONTAN) Din cauza pandemiei COVID-19 -98% 2%

Altele -99% 1%

(SPONTAN) Ne ocupăm în familie/ Face meditații


-99% 1%
gratuit cu cineva cunoscut

(SPONTAN) Din cauza unor probleme de sănătate -99% 1%

Rezultatele școlare nu sunt importante -99% 1%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Dar în anul școlar curent (2020-2021), participă/ va participa la meditații/ore
36
de pregătire în particular plătite?
92% din respondenți, părinți de elevi clasele V-XII Părinți elevi V-XII

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70%

Da, participă deja 19%

Da 39%

Da, urmează să participe 20%

Nu 59%

Nu răspund 2%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Dar în anul școlar curent (2020-2021), participă/ va participa la meditații/ore
37
de pregătire în particular plătite?
92% din respondenți, părinți de elevi clasele V-XII Părinți elevi V-XII

Gen Vârsta Nivel educație Venit net lunar


1500-3500
M F 18-34 ani 35-44 ani 45+ ani Joasă Medie Înaltă ≤1500 lei ≥3501 lei
lei
Da, participă deja 20.2% 18.4% 9.0% 20.6% 21.0% 8.4% 21.9% 41.6% 11.5% 20.5% 36.4%

Da, urmează să participe 21.0% 18.0% 26.9% 17.9% 18.7% 21.4% 19.6% 12.7% 18.6% 20.4% 20.5%

Nu 55.6% 62.0% 60.8% 59.7% 57.6% 67.1% 56.3% 45.0% 67.3% 57.6% 39.7%

NR 3.2% 1.7% 3.3% 1.8% 2.8% 3.1% 2.3% .6% 2.7% 1.5% 3.4%

Participare meditații plătite


Rezidență Regiunea
în 2019-2020
Transilv.+ S+Buc.+
Urban Rural Moldova Da Nu
Banat Dobrogea
Da, participă deja 26.0% 12.8% 16.6% 24.0% 14.5% 52.1% 5.7%
Da, urmează să
15.0% 23.5% 20.2% 20.8% 15.8% 20.0% 19.2%
participe
Nu 56.2% 61.7% 60.3% 54.1% 65.8% 25.3% 72.9%

NR 2.8% 2.0% 2.9% 1.0% 4.0% 2.6% 2.2%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Care sunt motivele pentru care a participat sau urmează să participe copilul
38
dumneavoastră la meditații în anul curent?
39% din respondenți, părinți ai unor elevi clasele V-XII, Părinți elevi V-XII
care participă/urmează să participe la meditații plătite
Nu Da
-120% -100% -80% -60% -40% -20% 0% 20% 40% 60%

Pentru că nu înțelege lecțiile de la școală (inclusiv


-49% 51%
școala online)/dorește să înțeleagă mai bine

Pentru pregătirea examenelor naționale -65% 35%

Pentru a se pregăti pentru facultate/ la discipline


-83% 17%
pe care nu le studiază la școală
Pentru a obține note mai bune la materia
-84% 16%
respectivă
Pentru a fi mai bun decât colegii săi/a merge la
-90% 10%
olimpiade/a face performanță
Pentru că și colegii lui fac meditații/ Așa se
-94% 6%
practică

Pentru că i s-a sugerat de către profesor -95% 5%

(SPONTAN) Este insuficient ce predau profesorii la


-96% 4%
clasă

Altele -99% 1%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Care sunt principalele motive pentru care copilul nu participă la meditații
39
plătite?
59% din respondenți, părinți ai unor elevi clasele V-XII, Părinți elevi V-XII
care NU participă/urmează să participe la meditații plătite
Nu Da
-120% -100% -80% -60% -40% -20% 0% 20% 40% 60%

Nu are nevoie/ Are rezultate bune la școală -49% 51%

Nu ne permitem financiar -60% 40%

Copilul nu dorește -92% 8%

Nu găsim meditatori -93% 7%

(SPONTAN) Din cauza pandemiei COVID-19 -98% 2%

(SPONTAN) Ne ocupăm în familie/ Face


-99% 1%
meditații gratuit cu cineva cunoscut

Altele -99% 1%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Dar anul școlar viitor, 2021-2022, credeți că va participa la meditații/ ore de
40
pregătire în particular?
83% din respondenți, părinți de elevi clasele V-XI Părinți elevi V-XII

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60%

Da 51%

Nu 38%

Nu știu/Nu răspund 11%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Dar anul școlar viitor, 2021-2022, credeți că va participa la meditații/ ore de
41
pregătire în particular?
83% din respondenți, părinți de elevi clasele V-XI Părinți elevi V-XII

Gen Vârsta Nivel educație Venit net lunar

1500-
M F 18-34 ani 35-44 ani 45+ ani Joasă Medie Înaltă ≤1500 lei ≥3501 lei
3500 lei

Da 49.6% 52.5% 53.9% 51.8% 49.2% 44.5% 54.3% 61.2% 45.3% 54.3% 60.6%

Nu 38.4% 37.3% 32.8% 39.0% 38.1% 44.2% 33.7% 32.4% 42.8% 35.3% 30.5%

NȘ/NR 12.0% 10.2% 13.3% 9.2% 12.7% 11.3% 12.0% 6.4% 11.9% 10.4% 8.9%

Participare meditații plătite


Rezidență Regiunea
în 2019-2020
Transilv.+ S+Buc.+
Urban Rural Moldova Da Nu
Banat Dobrogea
Da 53.8% 48.6% 49.9% 57.7% 41.8% 76.3% 41.6%

Nu 34.9% 40.7% 37.0% 33.8% 45.9% 16.5% 46.0%

NȘ/NR 11.2% 10.8% 13.1% 8.5% 12.3% 7.2% 12.4%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Care sunt motivele pentru care urmează să participe copilul dumneavoastră la
42
meditații în anul viitor?
51% din respondenți, părinți ai unor elevi clasele V-XI, Părinți elevi V-XII
care urmează să participe la meditații plătite anul viitor
Nu Da
-120% -100% -80% -60% -40% -20% 0% 20% 40% 60%
Nu înțelege lecțiile de la școală (inclusiv
-57% 43%
online)/dorește să înțeleagă mai bine
Pregătirea examenelor naționale -57% 43%

Pregătire pentru facultate/ la discipline pe care


-83% 17%
nu le studiază la școală
Obținerea de note mai bune la materia respectivă -85% 15%

A fi mai bun decât colegii săi/a merge la


-94% 6%
olimpiade/a face performanță
Și colegii lui fac meditații/ Așa se practică -97% 3%

(SPONTAN) Este insuficient ce predau profesorii la


-98% 2%
clasă
I s-a sugerat de către profesor -99% 1%

Altele -98% 2%

Nu răspund -99% 1%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Care sunt principalele motive pentru care copilul nu va participa la meditații
43
plătite?
38% din respondenți, părinți ai unor elevi clasele V-XI, care Părinți elevi V-XII
NU urmează să participe la meditații plătite anul viitor
Nu Da
-120% -100% -80% -60% -40% -20% 0% 20% 40% 60%

Nu are nevoie/ Are rezultate bune la școală -49% 51%

Nu ne permitem financiar -57% 43%

Copilul nu dorește -94% 6%

Nu găsim meditatori -95% 5%

(SPONTAN) Ne ocupăm în familie -99% 1%

Altele -98% 2%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Cât de frecvent a participat copilul dumneavoastră la meditații/ore de
44
pregătire în particular?
Părinți elevi meditații

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60%

De câteva ori pe săptămână 34%

O dată pe săptămână 53%

De 2-3 ori pe lună 8%

O dată pe lună 3%

Mai rar 2%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Cât de frecvent a participat copilul dumneavoastră la meditații/ore de
45
pregătire în particular?
Părinți elevi meditații

Gen Vârsta Nivel educație Venit net lunar


1500-
M F 18-34 ani 35-44 ani 45+ ani Joasă Medie Înaltă ≤1500 lei ≥3501 lei
3500 lei
De câteva ori pe
37.7% 30.7% 41.5% 34.4% 33.0% 39.3% 34.4% 28.3% 31.9% 34.5% 36.2%
săptămână
O dată pe săptămână 49.8% 56.3% 36.9% 53.2% 55.1% 40.8% 57.3% 56.4% 53.6% 55.3% 51.3%
Mai rar de o dată pe
12.5% 12.5% 21.6% 12.4% 11.3% 19.9% 7.8% 15.3% 14.4% 10.1% 12.5%
săptămână
NR 0.0% .5% 0.0% 0.0% .6% 0.0% .5% 0.0% 0.0% 0.0% 0.0%

Rezidență Regiunea
Transilv.+ S+Buc.+
Urban Rural Moldova
Banat Dobrogea
De câteva ori pe
37.8% 29.7% 37.9% 35.6% 25.0%
săptămână
O dată pe săptămână 54.1% 51.7% 52.7% 52.1% 55.7%
Mai rar de o dată pe
7.7% 18.6% 9.4% 11.8% 19.3%
săptămână
NR .5% 0.0% 0.0% .6% 0.0%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Pentru câte discipline a făcut meditații plătite copilul dumneavoastră în anul
46
școlar anterior?
Părinți elevi meditații

0% 5% 10% 15% 20% 25% 30% 35% 40% 45%

Una 38%

Două 41%

Trei 14%

Patru 3%

Cinci sau mai multe 4%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Pentru câte discipline a făcut meditații plătite copilul dumneavoastră în anul
47
școlar anterior?
Părinți elevi meditații

Gen Vârsta Nivel educație Venit net lunar


1500-
M F 18-34 ani 35-44 ani 45+ ani Joasă Medie Înaltă ≤1500 lei ≥3501 lei
3500 lei
Una 28.6% 47.4% 48.9% 37.2% 37.4% 37.6% 39.5% 34.7% 42.6% 38.5% 36.8%

Două 44.4% 37.7% 22.7% 44.3% 39.8% 27.0% 46.5% 43.6% 37.3% 41.4% 44.2%

Trei sau mai mult 26.6% 14.9% 28.4% 18.5% 22.4% 35.4% 13.6% 21.7% 19.4% 20.1% 19.0%

NR .4% 0.0% 0.0% 0.0% .4% 0.0% .4% 0.0% .7% 0.0% 0.0%

Rezidență Regiunea
Transilv.+ S+Buc.+
Urban Rural Moldova
Banat Dobrogea
Una 35.6% 41.0% 40.2% 34.7% 41.3%

Două 43.4% 38.1% 35.2% 44.1% 44.4%

Trei sau mai mult 21.0% 20.5% 24.1% 21.1% 14.3%

NR 0.0% .4% .5% 0.0% 0.0%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Pentru ce discipline a efectuat pregătirea particulară/meditațiile în anul școlar
48
trecut?
Părinți elevi meditații

Nu Da
-120% -100% -80% -60% -40% -20% 0% 20% 40% 60% 80% 100%

Matematică -18% 82%

Limba și literatura română -52% 48%

Limbi străine -66% 34%

Științe (fizică, chimie, biologie) -91% 9%

Istorie -94% 6%

Geografie -97% 3%

(SPONTAN) Informatică -99% 1%

Discipline artistice (muzică, desen) -99% 1%

Altele -99% 1%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Cine a predat în cadrul acestor sesiuni de pregătire/meditații? 49

Părinți elevi meditații


Nu Da
-120% -100% -80% -60% -40% -20% 0% 20% 40% 60% 80%

Un profesor din altă școală -31% 69%

Profesorul de la clasă -86% 14%

Alt profesor din școală -91% 9%

(SPONTAN) Un profesor pensionat -96% 4%

(SPONTAN) Un prieten/ o cunoștință -96% 4%

(SPONTAN) Un student/ un elev -98% 2%

Altcineva -98% 2%

Nu răspund -98% 2%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Care au fost principalele criterii pe baza cărora ați ales meditatorii pentru
50
orele particulare?
Părinți elevi meditații

Nu Da
-120% -100% -80% -60% -40% -20% 0% 20% 40% 60%

Am primit recomandări din partea cunoștințelor -66% 34%

Competența meditatorului -74% 26%

Are metode care îi ajută pe copii să înțeleagă materia -86% 14%

Reputația/ Meditatorul are rezultate bune cu alți elevi -87% 13%

(SPONTAN) Îmi este prieten/ cunoștință -91% 9%

Am încredere în calitatea muncii pe care o derulează -95% 5%

(SPONTAN) Copilul a ales meditatorul -97% 3%

(SPONTAN) Apropierea de domiciliu -97% 3%

(SPONTAN) Alte caracteristici ale meditatorului -98% 2%

Prețul mic -98% 2%

(SPONTAN) Meditatorul să NU fie din școala copilului -98% 2%

(SPONTAN) Disponibilitatea meditatorului -99% 1%

(SPONTAN) Niciun criteriu/ Nu exista o altă opțiune -99% 1%

Ne-am simțit obligați -99% 1%

Altele -97% 3%

Nu știu/ Nu răspund -94% 6%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Care au fost motivele pentru care ați ales cadrul didactic de la clasă pentru
51
orele de pregătire particulară/meditații?
14% din respondenți, părinți de elevi care au participat anul trecut la Părinți elevi meditații
meditații și care au plătit meditații profesorilor de la clasă
Nu Da

-60 -50 -40 -30 -20 -10 0 10 20 30

Este un profesor foarte bun -28 22

(SPONTAN) Din obișnuință/ comoditate -41 9

Nu am știut la cine să apelez -44 6

Acesta a sugerat ca elevii să facă pregătire


-44 6
particulară cu el/ea

Mi-am dorit ca elevul să fie avantajat în clasă -48 2

Altele -41 9

Nu răspund -48 2

Din cauza numărului mic de cazuri,


sunt reprezentate frecvente absolute!
Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021
La inițiativa cui s-au derulat meditațiile urmate de copilul dumneavoastră în
52
anul școlar trecut?
Părinți elevi meditații
Nu Da
-120% -100% -80% -60% -40% -20% 0% 20% 40% 60% 80%

A părinților -32% 68%

A copilului -48% 52%

A meditatorului -96% 4%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Ați contractat pregătirile particulare prin intermediul… 53

Părinți elevi meditații


Nu Da

-150% -100% -50% 0% 50% 100%

Unui profesor particular -13% 87%

Unor rude/ cunoștințe -94% 6%

Unui centru educațional -97% 3%

Unei platforme educaționale -98% 2%

Nu răspund -98% 2%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Unde anume s-au derulat pregătirile/meditațiile? 54

Părinți elevi meditații

Nu Da
-120% -100% -80% -60% -40% -20% 0% 20% 40% 60% 80% 100%

Acasă la meditator -26% 74%

Online -83% 17%

Acasă la elev -85% 15%

La centrul educațional -96% 4%

La școala copilului -97% 3%

La școala profesorului -98% 2%

Altundeva -98% 2%

Nu răspund -98% 2%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


În ce condiții erau organizate aceste sesiuni de pregătire? 55

Părinți elevi meditații


Nu Da
-120% -100% -80% -60% -40% -20% 0% 20% 40% 60% 80%

Meditatorul și elevul -45% 55%

Meditatorul și alți 2-3 elevi -59% 41%

Meditatorul și mai mult de 3 elevi -90% 10%

Nu răspund -98% 2%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Ați observat o îmbunătățire a situației școlare a copilului dumneavoastră, ca
56
urmare a participării sale la meditații?
Părinți elevi meditații

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90%

Da, într-o măsură semnificativă 80%

Da 95%
Da, într-o mică măsură 15%

Nu 1%

(SPONTAN) Nu pot estima 2%

Nu răspund 2%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Ați observat o îmbunătățire a situației școlare a copilului dumneavoastră, ca
57
urmare a participării sale la meditații?
Părinți elevi meditații

Gen Vârsta Nivel educație Venit net lunar

1500-
M F 18-34 ani 35-44 ani 45+ ani Joasă Medie Înaltă ≤1500 lei ≥3501 lei
3500 lei

Da 94.3% 95.2% 100.0% 94.7% 94.1% 93.5% 96.4% 92.4% 95.6% 98.2% 95.8%

Nu 2.2% .3% 0.0% .7% 2.0% 2.4% .4% 1.9% 2.2% .7% .7%

NȘ/NR 3.5% 4.5% 0.0% 4.5% 3.9% 4.2% 3.2% 5.7% 2.2% 1.1% 3.5%

Rezidență Regiunea
Transilv.+ S+Buc.+
Urban Rural Moldova
Banat Dobrogea
Da 95.8% 93.4% 96.3% 94.9% 91.8%

Nu .5% 2.2% 2.4% .6% .6%

NȘ/NR 3.7% 4.4% 1.3% 4.4% 7.6%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Îmbunătățirea situației școlare s-a manifestat prin... 58

95% din respondenți, elevi care au participat anul trecut la Părinți elevi meditații
meditații plătite și în cazul cărora părinții au observat îmbunătățiri

Nu Da
-120% -100% -80% -60% -40% -20% 0% 20% 40% 60% 80%

Înțelegerea materiei/Siguranța de sine a copilului -41% 59%

Note mai mari obținute la evaluările curente


-48% 52%
(teste, teze)

Notă mare/mai mare decât ne așteptam obținută


-80% 20%
la Evaluarea Națională/Bacalaureat

Relația îmbunătățită cu profesorul de la clasă -89% 11%

Participarea la concursuri și competiții școlare,


-94% 6%
olimpiade

Nu răspund -99% 1%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Acum am să vă rog să îmi spuneți prețurile aproximative pe care le-ați plătit pentru o
sesiune de pregătire particulară (o singură ședință de meditații) anul trecut. 59

Părinți elevi meditații

Cel mai mic preț Cel mai mare preț


Media: 50 RON Media: 61 RON

0% 10% 20% 30% 40% 50% 0% 10% 20% 30% 40% 50%

Până în 49 lei 32%


Până în 49 lei 22%

50-99 lei 43%

50-99 lei 47%


100 lei și mai mult 7%

Nu știu 2%
100 lei și mai mult 14%

Nu răspund 16%

Nu răspund 17%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Vă rog să îmi spuneți cel mai MIC preț pe care le-ați plătit pentru o singură
60
ședință de meditații.
Părinți elevi meditații

Gen Vârsta Nivel educație Venit net lunar


1500-
M F 18-34 ani 35-44 ani 45+ ani Joasă Medie Înaltă ≤1500 lei ≥3501 lei
3500 lei
Până în 49 lei 28.1% 37.0% 28.0% 35.1% 30.1% 34.8% 32.6% 29.6% 33.7% 38.0% 27.7%

50-99 lei 39.6% 46.7% 19.9% 44.9% 44.2% 26.5% 48.1% 49.1% 40.4% 41.7% 54.7%

100 lei și mai mult 8.2% 6.0% 15.3% 4.7% 8.6% 8.0% 6.5% 7.4% 5.9% 7.1% 8.5%

NȘ/NR 24.2% 10.4% 36.8% 15.3% 17.1% 30.7% 12.8% 14.0% 20.0% 13.2% 9.1%

Rezidență Regiunea
Transilv.+ S+Buc.+
Urban Rural Moldova
Banat Dobrogea
Până în 49 lei 27.0% 39.3% 35.0% 35.0% 22.5%

50-99 lei 50.1% 34.3% 36.1% 45.8% 49.2%

100 lei și mai mult 8.1% 5.7% 7.1% 7.6% 5.7%

NȘ/NR 14.7% 20.7% 21.8% 11.6% 22.5%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Vă rog să îmi spuneți cel mai MARE preț pe care le-ați plătit pentru o singură
61
ședință de meditații.
Părinți elevi meditații

Gen Vârsta Nivel educație Venit net lunar


1500-
M F 18-34 ani 35-44 ani 45+ ani Joasă Medie Înaltă ≤1500 lei ≥3501 lei
3500 lei
Până în 49 lei 20.7% 23.8% 20.1% 23.8% 20.7% 22.0% 23.9% 18.3% 27.8% 23.8% 18.1%

50-99 lei 39.7% 53.9% 22.7% 48.6% 47.7% 34.4% 51.0% 49.8% 38.3% 51.4% 53.6%

100 lei și mai mult 16.2% 11.1% 16.1% 12.5% 14.7% 12.9% 11.8% 19.2% 13.9% 11.3% 19.2%

NȘ/NR 23.4% 11.2% 41.1% 15.0% 16.8% 30.7% 13.3% 12.7% 20.0% 13.5% 9.1%

Rezidență Regiunea
Transilv.+ S+Buc.+
Urban Rural Moldova
Banat Dobrogea
Până în 49 lei 16.9% 28.9% 26.4% 22.9% 13.6%

50-99 lei 50.1% 42.3% 41.3% 47.8% 53.5%

100 lei și mai mult 18.7% 7.4% 9.7% 17.8% 11.7%

NȘ/NR 14.2% 21.3% 22.5% 11.6% 21.2%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Cu aproximație, cât ați cheltuit pentru meditațiile copilului dumneavoastră, în
62
medie, pe lună anul trecut?
Părinți elevi meditații
Preț pe lună
Media: 334 RON*

0% 5% 10% 15% 20% 25% 30%

0-99 lei 4%

100-199 lei 14%

200-399 lei 25%

400-699 lei 22%

700+ lei 13%

Nu știu 3%

Nu răspund 19%

*Din calculul mediei au fost excluse valorile aberante


Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021
În ce măsură ați spune că ați avut dificultăți în susținerea cheltuielilor pentru
63
meditațiile copilului?
Părinți elevi meditații

0% 5% 10% 15% 20% 25% 30% 35% 40%

În foarte mare măsură 8%

În mare măsură 26%

În mică măsură 38%

Deloc 23%

Nu răspund 5%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


În ce măsură ați spune că ați avut dificultăți în susținerea cheltuielilor pentru
64
meditațiile copilului?
Părinți elevi meditații

Gen Vârsta Nivel educație Venit net lunar

1500-
M F 18-34 ani 35-44 ani 45+ ani Joasă Medie Înaltă ≤1500 lei ≥3501 lei
3500 lei
În f. mare+mare
24.5% 43.1% 27.0% 36.9% 31.0% 30.4% 38.6% 25.6% 42.5% 39.7% 22.4%
măsură
În mică
70.0% 52.4% 73.0% 58.4% 63.0% 62.8% 57.1% 69.6% 56.4% 60.0% 76.9%
măsură+Deloc

NR 5.4% 4.5% 0.0% 4.7% 6.0% 6.7% 4.2% 4.8% 1.1% .4% .7%

Rezidență Regiunea
Transilv.+ S+Buc.+
Urban Rural Moldova
Banat Dobrogea
În f. mare+mare
32.8% 34.9% 24.9% 39.7% 35.9%
măsură
În mică măsură+Deloc 62.7% 59.4% 71.8% 56.6% 53.4%

NR 4.5% 5.6% 3.3% 3.8% 10.6%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Ați primit bon fiscal pentru plata meditațiilor? 65

Părinți elevi meditații

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80%

Da, de cele mai multe ori / De


11%
fiecare dată
Da 15%

Da, de câteva ori 4%

Nu 78%

Nu răspund 7%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Ați primit bon fiscal pentru plata meditațiilor? 66

Părinți elevi meditații

Gen Vârsta Nivel educație Venit net lunar

1500-
M F 18-34 ani 35-44 ani 45+ ani Joasă Medie Înaltă ≤1500 lei ≥3501 lei
3500 lei

Da 14.0% 15.5% 10.2% 16.3% 13.6% 14.7% 15.0% 14.5% 16.1% 15.9% 16.2%

Nu 78.0% 78.4% 76.3% 79.1% 77.3% 73.1% 79.5% 80.7% 76.9% 82.5% 81.8%

NR 8.0% 6.1% 13.4% 4.6% 9.0% 12.2% 5.5% 4.8% 7.0% 1.6% 2.0%

Rezidență Regiunea

Transilv.+ S+Buc.+
Urban Rural Moldova
Banat Dobrogea

Da 17.4% 11.4% 18.8% 13.8% 9.9%

Nu 76.1% 80.8% 74.1% 82.4% 76.0%

NR 6.4% 7.8% 7.1% 3.8% 14.1%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Dacă copilul dumneavoastră a luat meditații de la un profesor de la clasă în anul școlar
trecut, ați observat o schimbare în atitudinea profesorului față de copil? 67

14% din respondenți, părinți de elevi care au participat anul trecut la Părinți elevi meditații
meditații și care au plătit meditații profesorilor de la clasă

0 5 10 15 20 25 30 35 40

Da, o schimbare în sens pozitiv 13

Nu, copilul meu a fost tratat la fel


ca înaintea participării la sesiunile
35
de pregătire particulară cu
profesorul de

Nu știu/nu răspund 2

Din cauza numărului mic de cazuri,


sunt reprezentate frecvente absolute!
Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021
Dumneavoastră considerați că ulterior derulării orelor particulare, cu
68
profesorul de la clasă, copilul dumneavoastră a fost favorizat la școală?
14% din respondenți, părinți de elevi care au participat anul trecut la Părinți elevi meditații
meditații și care au plătit meditații profesorilor de la clasă

3 5

Da

Nu

Nu răspund

42

Din cauza numărului mic de cazuri,


sunt reprezentate frecvențe absolute!
Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021
Din câte știți dumneavoastră, colegii de clasă ai copilului dumneavoastră cred
69
că acesta este favorizat de către profesor, în urma derulării orelor particulare?
14% din respondenți, părinți de elevi care au participat anul trecut la Părinți elevi meditații
meditații și care au plătit meditații profesorilor de la clasă

3
1 6

Da

Nu

Nu știu

Nu răspund

40

Din cauza numărului mic de cazuri,


sunt reprezentate frecvențe absolute!
Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021
Ați renunțat pe parcurs la colaborarea cu un anumit meditator? Vă rog să vă referiți atât la
situații în care ați întrerupt colaborarea pe parcursul unui an școlar, cât și la finalul unui 70
an școlar.
Părinți elevi V-XII

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60%

Da, am renunțat la colaborare 19%

Nu am renunțat la colaborare 25%

Nu este cazul/ Copilul nu a luat


54%
niciodată meditații

Nu răspund 2%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Ați renunțat pe parcurs la colaborarea cu un anumit meditator? Vă rog să vă referiți atât la
situații în care ați întrerupt colaborarea pe parcursul unui an școlar, cât și la finalul unui 71
an școlar.
Părinți elevi V-XII

Gen Vârsta Nivel educație Venit net lunar


1500-
M F 18-34 ani 35-44 ani 45+ ani Joasă Medie Înaltă ≤1500 lei ≥3501 lei
3500 lei
Da, am renunțat la
19.3% 18.3% 7.0% 20.1% 20.7% 9.7% 22.7% 31.1% 13.8% 21.4% 31.5%
colaborare
Nu am renunțat la
27.4% 23.0% 20.6% 24.5% 26.9% 16.5% 28.4% 37.4% 17.5% 28.8% 36.0%
colaborare
Nu este cazul/ Copilul nu
50.3% 56.5% 70.4% 52.8% 49.4% 70.6% 46.7% 29.5% 68.3% 49.1% 32.5%
a luat niciodată meditații
NR 3.1% 2.3% 2.0% 2.5% 3.0% 3.2% 2.3% 2.1% .4% .7% 0.0%

Participare meditații
Rezidență Regiunea
plătite în 2019-2020
Transilv.+ S+Buc.+
Urban Rural Moldova Da Nu
Banat Dobrogea
Da, am renunțat la
21.5% 16.2% 18.2% 22.1% 13.7% 40.2% 9.2%
colaborare
Nu am renunțat la
29.5% 20.8% 25.0% 27.4% 20.7% 54.1% 11.9%
colaborare
Nu este cazul/ Copilul
nu a luat niciodată 46.4% 60.5% 53.5% 48.9% 62.0% .6% 77.4%
meditații
NR 2.7% 2.5% 3.3% 1.6% 3.6% 5.2% 1.5%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021


Care au fost motivele pentru care ați renunțat la această colaborare? 72

19% din respondenți, părinți care au renunțat la colaborarea cu un meditator Părinți elevi V-XII

Nu Da

-120% -100% -80% -60% -40% -20% 0% 20% 40% 60%

Nu a mai fost necesară/ Am atins obiectivele propuse -59% 41%

Nu ne-am mai permis financiar -84% 16%

(SPONTAN) Restricțiile cauzate de pandemia COVID-19 -85% 15%

Nu am fost mulțumiți de performanța meditatorului -89% 11%

Nu s-a observat o îmbunătățire în pregătirea copilului -93% 7%

(SPONTAN) Finalul anului școlar/ începerea vacanței -94% 6%


(SPONTAN) Incompabitilitate meditator-copil/ Copilul nu a
-96% 4%
mai vrut
(SPONTAN) Ne-am mutat/ meditatorul s-a mutat -98% 2%

(SPONTAN) Lipsă disponibilitate meditatori -99% 1%

Altele -98% 2%

Nu răspund -98% 2%

Meditațiile în România – Sondaj de opinie PĂRINȚI - 2021

S-ar putea să vă placă și