CUPRINS

REZUMATUL LUCRĂRII.............................................................................................................3

CUVINTE CHEIE............................................................................................................................3

ELEMENTE CONSTITUTIVE ALE DEONTOLIGIEI FUNCŢIONARILOR

PUBLICI..........................................................................................................................................3

PRINCIPIILE DEONTOLOGIEI FUNCŢIONARULUI PUBLIC. CONSACRAREA

LEGISLATIVĂ A PRINCIPIILOR DEONTOLOGIEI FUNCŢIONARULUI
PUBLIC...........................................................................................................................................4

ENUMERAREA IZVOARELOR.................................................................................................6
PRINCIPIILE CONSTITUŢIONALE.............................................................................................7
STUDIU DE CAZ..........................................................................................................................11

BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................12

1
 PRINCIPIILE DEONTOLOGICE CONSTITUȚIONALE

REZUMATUL LUCRĂRII

I. Definiţie. Prin izvor de drept se înţelege actul juridic cu valoare normativă în care sunt
cuprinse regulile de drept.

II. Principalele izvoare de drept. A. Actul normativ. Cel mai important izvor de drept este
actul normativ, care conţine reguli cu caracter obligatoriu, învestite cu forţă juridică superioară
altor izvoare ale dreptului şi tinzând să acopere întreaga sferă a relaţiilor sociale ce necesită
reglementare juridică.

CUVINTE CHEIE

Deontologie
Principii constituționale
Funcționar public

ELEMENTE CONSTITUTIVE ALE DEONTOLIGIEI FUNCŢIONARILOR PUBLICI

Termenul „deontologie” a fost folosit pentru prima dată de juristul şi filozoful englez
Jeremy Bentham (1748-1832) în lucrarea sa „Deontologia sau ştiinţa moralităţii”, în care scrie:
„baza deontologiei este principiul după care o acţiune este bună sau rea, demnă sau nedemnă,
meritusoasă sau blamabilă, în raport cu tendinţa ei de a spori sau diminua suma fericirii publice”.

Concepţia lui Bentham se înscrie în curentul utilitarist al eticii, potrivit căruia principiul
fundamental al oricărei etici şi legislaţii este „cea mai mare fericire a celui mai mare număr de
oameni”. De aici rezultă faptul că, în concepţia lui Bentham „deontologia” este o denumire dată
unui curent al eticii.

2
 Expresia „deontologie” provine din cuvintele greceşti „deon, deontos”, care înseamnă
„ceea ce se cuvine”, „ceea ce trebuie făcut”, datorie şi logos care înseamnă discurs, ştiinţă.
Deontologia se poate defini ca ştiinţă a ceea ce trebuie să facem, ca o căutare a acelui
„mijloc”(mesotes = medie raţională) între „ prea puţin” şi „prea mult ”ce există în cadrul fiecărei
activităţi desfăşurate de noi, iar în particular, de funcţionarul public. Astăzi, prin deontologie se
înţelege, în sensul comun indicat de dicţionare ansamblul de reguli care precizează normele de
comportament şi obligaţiile etice ale unei profesii, precum şi doctrina despre acestea. Aceste
reguli au în vedere conduita celor care exercită o anumită profesiune, atât în raporturile dintre ei
cât şi în raporturile cu clienţii lor sau cu publicul. În acest sens, „deontologia” este sinonimă cu
etica profesională

PRINCIPIILE DEONTOLOGIEI FUNCŢIONARULUI PUBLIC

CONSACRAREA LEGISLATIVĂ A PRINCIPIILOR DEONTOLOGIEI

FUNCŢIONARULUI PUBLIC

Principiile deontologiei funcţionarului public sunt regăsite în Constituţia ţării şi în alte

acte normative, precum: statute, regulamente, coduri de conduită în vigoare, ceea ce face ca
regulile acestei profesiunii, să se împartă în:

A. principii constituţionale ale deontologiei funcţionarilor publici

B. principii legale ale deontologiei funcţionarilor publici.

Consacrarea principiilor deontologiei funcţionarului public în legislaţia din România se

regăseşte chiar în legea fundamentală a statului, Constituţia României.

Principii constituţionale:

1. principiul supremaţiei Constituţiei şi a legilor

2. principiul egalităţii de tratament între toţi beneficiarii serviciului public

3. principiul egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei pentru ocuparea funcţiilor şi demnităţilor
publice

4. principiul respectării demnităţii tuturor beneficiarilor serviciului public, a vieţii intime,

familiale şi private a acestora

5. principiul fidelităţii faţă de ţară.

3
 Toate sunt consacrate prin art. 1 alin. (5), art. 16, alin. (1) şi (3), art. 16 alin. (1) şi (3),
art. 54 alin. (1), art. 57 si art. 73 alin. (3) lit j. Legiuitorul constituant din 1991, în ceea ce
priveşte funcţia publică, ca soluţie de principiu, aceași ca cea a Constituţiei din 1923.

Astfel, în art. 16 alin. final al Constituţiei nerevizuite se consacră principiul după care
funcţiile şi demnităţile publice civile şi militare pot fi ocupate de persoane care au exclusiv
cetăţenia română şi domiciliu în ţară. În Constituţia republicată este nominalizat expres la art. 73,
alin. (3) lit. j, pentru statutul funcţionarului public trebuie adoptată o lege organică.

După studiul de proiect al unui Statut în anul 1993, după alţi 3 ani de dezbateri asupra
proiectului din 1996, au mai trecut 3 ani ca în sfârşit să fie aprobat Statutul Funcţionarilor
Publici de cabinetul Radu Vasile, prin răspunderea în faţa camerelor reunite la 29 noiembrie
1999, legea este publicată în Monitorul Oficial al României din 8 decembrie 1999 şi intră în
vigoare la 30 de zile de la data publicării. 1

Regimul juridic general cuprins în Statutul funcţionarilor publici la care se referă art. 73
alin. (3) lit. j din Costituţie va sta la baza statutului judecătorilor, procurorilor, a personalului
Camerelor Parlamentului, Curţii Constituţionale, Curtea de Conturi şi Avocatul Poporului 2.
Pentru că în Statut nu s-au putut reglementa unele probleme ce au fost descoperite ulterior de cei
în drept, s-au produs moficări la Statutul Funcţionarilor Publici nr. 188/1999 prin Legea nr.
161/2003, privind reglementarea incompatibilităţilor şi conflictul de interese cu modificările şi
completările ulterioare. După Statutul Funcţionarilor Publici au fost elaborate o serie de legi care
reglementează activitatea funcţionarilor din instituţiile publice şi autorităţi publice, după cum
urmează:

 Legea nr. 202/2002 - Lege privind egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei cu
modificările şi adăugirile ulterioare (Republicată în temeiul art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
83/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei
și bărbați, publicată Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 13 decembrie 2012, aprobată cu modificări
și completări prin Legea nr. 115/2013, publicată Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 25 aprilie 2013,
dându-se textelor o nouă numerotare.Legea nr. 202/2002 a mai fost republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 150 din 1 martie 2007 și ulterior a mai fost modificată prin  Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
68/2010 privind unele măsuri de reorganizare a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a activității
instituțiilor aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea sa, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, aprobată prin Legea nr. 173/2011, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 730 din 17 octombrie 2011.)

 Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici , republicată( Textul
initial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 157 din 23 februarie 2004. Aceasta este forma actualizata de
S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. până la data de 24 martie 2007, cu modificările şi completările
aduse de LEGEA nr. 50 din 13 martie 2007.)

1
IORGOVAN, ANTONIE, op. cit., p. 947
2
Cu privire la statute ale diferitelor categorii de funcţionari publici a se vedea V. I. PRISĂCANU, Funcţionarii
publici, Editura All Beck, Bucureşti, 2004, p. 221-457

4
  Legea nr. 7/2006 - Codul de conduită a funcţionarului parlamentar

 Hotărârea Guvernului nr. 1000/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei

Naţionale a Funcţionarului Public. În toate aceste coduri şi statute se regăsesc principiile legale
ale deontologiei funcţionarului public(Republicată în temeiul art. V din Hotărârea Guvernului nr.
620/2010 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a activității Agenției Naționale a Funcționarilor Publici,
precum și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.000/2006 privind organizarea și funcționarea Agenției
Naționale a Funcționarilor Publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 475 din 9 iulie 2010,
rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 3 august 2010, dându-se textelor o nouă
numerotareHotărârea Guvernului nr. 1.000/2006 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 698
din 15 august 2006 și ulterior a mai fost modificată și completată prin:– Hotărârea Guvernului nr. 31/2008 pentru
modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.000/2006 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale a
Funcționarilor Publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2008;– Hotărârea
Guvernului nr. 280/2009 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.000/2006 privind organizarea și funcționarea
Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 20
martie 2009;– Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2009 pentru reglementarea unor aspecte determinate de aplicarea
măsurilor de reorganizare stabilite de Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice,
raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia
Europeană și Fondul Monetar Internațional și pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.
1.000/2006 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 805 din 25 noiembrie 2009, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 68 din 29 ianuarie 2010;– Hotărârea Guvernului nr. 51/2010 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.
1.000/2006 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 27 ianuarie 2010.)

ENUMERAREA IZVOARELOR

Constituţia- principalul izvor de drept este Constituţia, cea care asigură „atât stabilitatea,
cât şi evoluţia unei comunităţi politice”3. Ea reprezintă legea supremă în stat, în care se regăsesc
multe principii care fundamenteză comportamentul profesional al funcţionarului public.
Principiul legalităţii, al supunerii tuturor în faţa legii, completat cu cel potrivit căruia „nimeni nu
este mai presus de lege” prevăzut în art. 16, alin. (1), (2): fidelitatea faţă de ţară şi îndeplinirea
cu bună credinţă a obligaţiilor ce le revin în care scop funcţionarul public depune jurământul de
credinţă, cerut de lege, art. 54, alin. (2)4.

În Titlul al II-lea „Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale”, Constituţia

precizează că „nimeni nu este mai presus de lege”(art. 16, alin. 2) 5 şi funcţiile şi demnităţile
publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoane care au cetăţenia
română şi domiciliul în ţară. Aceste texte consfinţesc principiul legalităţii; principiul egalităţii în
3
PREDA, CONSTANTIN, „Ce e România? Filozofia politică a Constituţiei din 1991” în Revista Polis, nr. 2/1996,
p. 25
4
RĂDULESCU, CORINA, op. cit., p. 24
5
A se vedea art. 16 alin. 2 din Constituţia României

5
faţa legii cât şi principiul egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei pentru ocuparea funcţiilor
publice. Fidelitatea faţă de ţară, prevăzut la art. 54, alin. 1, presupune că încredinţarea unei
funcţii publice înseamnă pe de o parte că statul acordă încrederea persoanei respective, iar pe de
altă parte că acea persoană are obligaţia de îndeplini cu credinţă a tuturor cerinţelor
postului/funcţiei sale şi necesită depunerea jurământului de credinţă la numirea într-o astfel de
funcţie. Art. 57 menţionează că drepturile şi libertăţile constituţionale trebuie exercitate cu bună
credinţă fară a se încălca drepturile şi libertăţile celorlalţi. Această prevedere aduce în discuţie
problema respectului reciproc pe care trebuie să-l manifeste atât funcţionarul public cât şi
cetăţenii6.

PRINCIPIILE CONSTITUŢIONALE

Din interpretarea dispoziţiilor Costituţiei României pot fi identificate următoarele

principii esenţiale de natură deontologică, privind funcţionarul public:

1. principiul supremaţiei Constituţiei şi respectarea legii

2. principiul egalităţii de tratament între toţi beneficiarii serviciului public

3. principiul egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei pentru ocuparea funcţiilor şi demnităţilor
publice

4. principiul respectării demnităţii tuturor beneficiarilor serviciului public a vieţii intime,

familiale şi private ale acestora

5. Principiul fidelităţii faţă de ţară.

1. Principiul supremaţiei Constituţiei şi respectarea legii

România este un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, după cum stă
scris în art. 1 alin. 17 din Constituţie. Acest aspect presupune că, Constituţia este legea
fundamental a statului prin care este reglementată orgranizarea şi funcţionarea statului precum şi
organizarea autorităţilor administraţiei publice.

Constituţia consacră:

 anumită formă de organizare politică a societăţii

 consacră şi garantează drepturile şi libertăţile fundamentale, precum şi limitele puterii

constituite în stat ca garanţii ale acestor drepturi şi libertăţi

 ea stabileşte şi principiile esenţiale care guvernează societatea, egalitatea tuturor cetăţenilor,

legalitatea, neutroactivitatea legilor etc.

6
TOMESCU, MĂDĂLINA, op. cit., p. 94
7
Vezi Constituţia României, revizuită prin Legea nr. 429 din 19 noiebrie 2003

6
 Constituţia reprezintă legea supremă în stat, este în vârful piramidei actelor juridice
şi a legislaţiei şi poate fi vizualizată ca o cupolă, cu conţinut normativ complex şi care
disciplinează reglementarea juridică din toate ramurile de drept. În consecinţă, toate actele
normative adoptate de Parlament şi Guvern, cele emise de toate celelalte autorităţi publice
trebuie să se conformeze normelor şi principiilor constituţionale 8. În cazul în care un act, inclusiv
o lege adoptată la nivelul Parlamentului ori Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al
acestuia contravin Constituţiei, el nu poate produce efecte juridice.

Normele constituţionale fixează principalele instrumente de guvernare, stabilesc

autorităţile care vor înfăptui guvernarea şi raporturile dintre acestea. Principiul supremaţiei
Constituţiei presupune, pe de o parte, un grad mult mai important în ierarhizarea normelor
juridice faţă de toate celelalte norme, de unde obligaţia conformării acestora cu Constituţia, iar
pe de altă parte, o procedură specifică, de revizuire şi modificare a Constituţiei care se
deosebeşte clar de modificarea legilor ordinare. Art. 1 alin. 5, precizează că în România,
respectarea Constituţiei şi a legilor este obligatorie, aceasta presupune pentru funcţionarul public,
care de altfel pentru orice cetăţean, supremaţia Constituţiei şi a celorlalte acte normative trebuie
aşezate la baza desfăşurării activităţii sale. Mai pregnant pentru cei care lucrează în sistemul
public9.

2. Principiul egalităţii de tratament între toţi beneficiarii serviciului public

Conform art. 4 alin. 2 din Constituţie, România este patria comună şi indivizibilă a
tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de
religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială. Legiuitorul
constituant a consfinţit nu doar regimul juridic al egalităţii între cetăţenii ţării, ci şi criteriile
nediscriminării între aceştia. Tot potrivit Constituţiei, în art. 16, este prevăzut principiul
egalităţii în drepturi şi precizează că cetăţenii români sunt egali în faţa legii şi autorităţilor publice
fără privilegii şi fără discriminări.

Astfel, egalitatea în drepturi în faţa autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări
presupune un anume tip de conduită a funcţionarilor publici care trebuie să fie echilibrat,
echidistant, şi să evite discriminarea de orice fel. Numai astfel vom putea spune că ne
îndreptăm cu adevărat spre o reală respectare a statului de drept.

3. Principiul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea funcţiilor şi

demnităţilor publice

Trăim într-o societatea democratică, iar democraţia presupune respectarea normelor de

drept, pluralismul politic etc., dar şi egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi egalitate în faţa legii. O
societate dreaptă asigură membrilor săi şanse egale de reuşită în viaţă, fără privilegii şi fără
discriminări. Oamenii se deosebesc între ei, prin capacităţi, educaţie, priceperi şi preferinţe.
8
TOMESCU, MĂDĂLINA, op. cit., p. 96-97
9
TOMECU, MĂDĂLINA, op. cit., p. 97

7
Diversitatea trebuie acceptată şi respectată, deoarece este un factor important al dezvoltării
societăţii şi culturii10. Egalitatea nu înseamnă uniformizare. În art. 16 alin. 1, din Constituţia
României este prevăzut că „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi autorităţilor publice, fără privilegii
şi fără discriminări”, dar la alin.(3) la acelaşi art. 16, se face menţiunea că „în vederea ocupării
funcţiilor şi demnităţilor publice, statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi
bărbaţi”.

Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi este definită drept luarea în considerare a
capacităţilor, nevoilor şi aspiraţiilor diferite ale persoanelor de sex masculin şi feminin şi
tratamentul egal al acestora. Asta presupune că nu ar trebui să existe niciun fel de discriminare în
acceptarea dosarelor pentru un concurs şi nici în ceea ce priveşte obiectivitatea examinatorilor
într-o astfel de situaţie. Dar cu toate astea, observăm că ocupanţii funcţiilor publice de
conducere sunt bărbaţi, în timp ce funcţiile de execuţie sunt ocupate în mare parte de femei.

4. Principiul respectării demnităţilor tuturor beneficiarilor serviciului public, a vieţii

intime, familiale şi private ale acestora.

Legiuitorul constituant califică drept primă valoare supremă şi garantată demnitatea

omului, art. 1 alin. (3), menţionându-se că ţara noastră este „un stat de drept, democratic, şi
social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor [. . . ] reprezintă valori
supreme”, iar art. 26 consacră „obligaţia autorităţilor publice de a respecta şi ocroti viaţa
intimă, familială şi viaţa privată a persoanelor”. Prin demnitate umană în general se înţelege
respectul faţă de celalalte persoane, precum şi respectul pentru propria persoană. Pentru
demnitate se utilizează, expresii cum sunt: nobleţe, onoare, mândrie, orgoliu, grandoare, amor
propriu, merituos, reputaţie, vrednicie, onestitate.

Demnitatea se dobândeşte prin naştere, ca semn al egalităţii oamenilor în faţa lui Dumnezeu şi
semenilor săi, fără nici o disriminare11.

În literatura de specialitate, aspectele vieţii private care se impun a fi protejate sunt

grupate în patru categorii:

 respectul comportamentelor

 respectul anonimatului

 respectul vieţii relaţionale a persoanei

 respectul identităţii persoanei.

În accepţiunea sintagmei de viaţă privată, se impune două precizări: Prima precizare

se referă la faptul că există o deosebire între viaţa privată şi cea publică a persoanei: prima

10
TOMESCU. MĂDĂLINA, op. cit., p. 98
11
TOMESCU, MĂDĂLINA, op. cit., p. 99

8
reprezintă „viaţa ascunsă, discretă”, a persoanei, iar cea de-a doua, viaţa care se desfăşoară
într-un loc accesibil tuturor.

Cea de a doua precizare se referă la faptul că noţiunea de viaţă privată este diferită ca
un conţinut în funcţie de poziţia socială a acelui vizat. Exemplu: viaţa privată, a unui
politician, magistrat, funcţionar public este prin natura funcţiei, mai limitată decât viaţa privată
a unei persoane oarecare.

Este firesc să fie aşa dacă avem în vedere corelaţia ce există între viaţa publică,
lege şi statul de drept. Cu cât funcţia publică este mai mare, cu atât creşte importanţa
respectării Legii şi puterea statului de drept (= binele ca valoare), iar paralel se dizolvă, se
subţiază importanţa acelei persoane care ocupă funcţia în cauză, ca individ, ca particular.
Cariera politică presupune în toate cazurile şi peste tot, divulgarea unor aspecte ale vieţii
private care sunt inadmisibile a fi dezvăluite în alte state. Dreptul la viaţă privată presupune
interzicerea oricărei imixtiuni arbitrare în viaţa personală, în familie sau în domiciliul persoanei
ori în corespondenţa sa. Nu este permisă nici o atingere adusă onoarei sau reputaţiei unei
persoane.

5. Principiul fidelităţii faţă de ţară

Constituţia României consacră principiul fidelităţii faţă de ţară în art. 54 alin. (1)
„fidelitatea faţă de ţară este sacră”. Fidelitatea faţă de ţară are o semnificaţie deosebită în
cazul persoanelor care au răspunderi publice şi cu atât mai mult în cazul militarilor care au un
statut special. Aceste persoane răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin, şi în
acest scop vor depune jurământul de credinţă cerut de lege1.

Profesorul Constantin Dissescu atrage atenţia asupra răspunderii demnitarilor „Libertatea

de acţiune nu suprimă responsabilitatea, nici pe cea morală şi nici pe cea istorică”. El insistă
asupra faptului că responsabilitatea ţine mandatul, incluzându-se şi consecinţele deciziilor
adoptate. Funcţionarii publici, au în afara răspunderii penale şi disciplinare, răspunderea
personală. Aceasta include şi o conduită loială statului român, promovarea şi afirmarea valorilor
naţionale, cât şi un comportament firesc cu ţara căreia aparţin.

Studiu de caz

Lege 161/2003- Reglementări generale pentru prevenirea și combaterea corupției - Conflictul de

interese și regimul incompatibilităților în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice -

9
 Legea 161/2003 tratează conflictul de interese din punct de vedere administrativ, scopul
legii fiind acela de prevenire a acestui conflict în exercitarea demnităților și funcțiilor publice.
Astfel legea impune persoanelor cu o anumită funcție publică obligația de a se abține de la
emiterea unei decizii sau a unui act administrativ ori de la încheierea unui act juridic, în exercițiul
funcției, atunci când au în cauză un interes patrimonial propriu. 

SECȚIUNEA a 2-a Conflictul de interese în exercitarea funcției de membru al Guvernului și a

altor funcții publice de autoritate din administrația publică centrală și locală

Art. 72. (1) Persoana care exercită funcția de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar
de stat sau funcții asimilate acestora, prefect ori subprefect este obligată să nu emită un act
administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii
în exercitarea funcției publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentru
soțul său ori rudele sale de gradul I.

Exemplu:

Într-o primăria din Moldova se află un domn având funcția de consilier local, iar la
compartimentul de taxe și impozite copii acestuia, ambii funcționari publici. Pe langă acest aspect
domnul consilier se ocupă cu vânzarea-cumpărarea de terenuri, iar fiul acestuia se ocupă de
administrarea unei case de pariuri din același oraș.

Din punctul meu de vedere există un conflic de interese între funcția domnului consilier și
funcțiile pe care le ocupă copii acestuia. Mai consider și că funcția de consilier și faptul că acesta
se ocupă cu vânzarea de terenuri, este o incompatibilitate cu postul de consilier local.

Cu toate cele menționate mai sus nimeni nu a făcut nici o sesizare în acest caz.

BIBLIOGRAFIE

Cărți:

10
1.Tomescu, Mădălina – Deontologia funcționarului public – Ed. Prouniversitaria, București, 2016

Legi:

2. Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea
demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri prevenirea şi sancţionarea
corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare

3. Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcţionarilor publici, cu modificările şi

completările ulterioare

4. Legea nr. 202/19 aprilie 2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi5. LEGE nr.
188/8 decembrie 1999 (republicată) privind Statutul funcționarilor publici

6. Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar

7. Hotărârea nr. 1.000/2 august 2006 (republicată) privind organizarea și funcționarea Agenției
Naționale a Funcționarilor Publici

Site-uri consultate și Publicaţii electronice:

8. www.integritate.eu

11