PROIECT Termografia în

construcții

Studenți
PISTOL Ștefania-Cristina
DAVID Daniel-Victor

Master ECMP
2021
 CUPRINS

1. Introducere
2. Principiul metodei
3. Bazele fizice ale metodei
4. Bazele teoretice ale metodei
5. Domenii de aplicare
6. Termografia în domeniul domeniul construcțiilor
7. Metodologia pentru determinări termografice
8. Aplicație
9. Bibliografie
1. INTRODUCERE

Termografia in infraroșu este tehnica ce permite obținerea, cu ajutorul unui echipament

sau aparat corespunzător, imaginea termică a unei scene termice observată într-un domeniu
spectral de infraroșu. Scena termică reprezintă partea de spațiu (obiect) observabil cu ajutorul
aparatelor sau echipamentelor destinate termografiei in infraroșu. Imaginea termică consta in
repartiția structurată a datelor reprezentative ale radiației în infraroșu, ce provin de pe o scenă
termică.
Camerele in infraroșu sunt dispozitive ce permit înregistrarea acestei radiații si
determinarea temperaturii obiectelor fără a fi necesar contactul nemijlocit cu acestea. Radiația
infrarosie, sau energia termica radianta invizibila, este similara cu lumina vizibila, cu undele radio
si cu radiatia ultravioleta, de care difera doar prin lungimea de unda. Toate sunt forme de energie
electromagnetica - energie ce se propaga in linie dreapta, sub forma de unde, cu viteza luminii si
interactioneaza cu materia la nivel atomic si molecular.
Dezvoltarea tehnologica fara precedent, in ultimele decenii, a condus la diversificarea
solutiilor constructive, la miniaturizarea si ultraminiaturizarea componentelor electronice, la
incorporarea micropocesoarelor de mare performanta in camerele termografice posibile si a permis
dezvoltarea unei game foarte largi de echipamente de termografiere in infrarosu.
Termoviziunea sau vizualizarea in infrarosu (IR) este o tehnica prin care o camera (sau
scaner) detecteaza si afiseaza o harta a intensitatii radiatiei pe un domeniu din spectrul
electromagnetic. Termoviziunea sau vizualizarea in infrarosu (IR) este o tehnica prin care o camera
(sau scaner) detecteaza si afiseaza o harta a intensitatii radiatiei pe un domeniu din spectrul
electromagnetic.Termenul termoviziune defineste imaginea obtinuta de camera termica si se
utilizeaza in special in aplicatiile militare sau de supraveghere civila, in timp ce termografia
implica si masurarea temperaturii, in aplicații industriale sau științifice.
Infraroșul ocupa o porțiune larga in cadrul spectrului electromagnetic, de la 0,8 µm pana
la 200 µm, însă numai o mica parte este utilizabila de echipamentele de măsurase și vizualizare
IR. Pentru termoviziune (termografie) prezinta interes numai domeniul cuprins intre 0,8µm si 15
µm. Practic, funcție de producător, sunt recunoscute 3 (sau 2) subdomenii:
− unde scurte (SW )sau apropiat infraroșu (NIR)- 0,8... 1,5µm;
− unde medii (MW) - 2...5µm;
− unde lungi (LW) - 7...15µm.
Termografierea in infrarosu se bazeaza pe captarea radiatiei infrarosii emisa de obiectul
examinat si convertirea acesteia prin intermediul unui detector intr-o marime electrica usor de
masurat si de codificat pentru vizualizare sau pentru stocare sau inregistrare in vederea
interpretarii.
Din punct de vedere principial schemele de termografiere pot fi grupate in doua mari
grupe:
− metodele de control care necesita o sursa de caldura ca anexa a echipamentului
de examinare,denumite metode active;
− metodele de control care constau in analiza sau masurarea fluxului termic
furnizat de produsul examinat (caldura exista sau este produsa independent de
procesul de examinare), denumite metode pasive.
2. PRINCIPIUL METODEI

Transferul de căldură reprezintă un ansamblu de procese spontane ireversibile care au ca

efect schimbul de energie termică între două sisteme sau între două zone ale aceluiași corp aflate
la temperaturi diferite.
Principiul I al termodinamicii, care exprimă legea conservării energiei, stabilește că
variația energiei interne a unui sistem in urma transformării dintr-o stare inițială într-o stare finală
este egală cu suma dintre cantitatea de căldură şi lucrul mecanic schimbată cu exteriorul în cursul
transformării.
Principiul al Il-lea al termodinamicii care stabilește că sensul natural al propagării
căldurii este întotdeauna de la zona cu temperatură mai ridicată către zona cu temperatură mai
coborâtă, precizează că nu este posibil ca un proces care absoarbe căldură de la o sursă aflată la o
temperatură unică să facă transformarea completă în lucru mecanic.
Principiul al III-lea al termodinamicii precizează că temperatura de zero absolut
reprezintă temperatura la care un sistem suferă o transformare izotermă reversibilă fără transfer de
căldură. - La zero absolut, temperatură care nu poate fi atinsă în mod practic, o transformare
izotermă devine identică cu una adiabatică.

Figura 1. Principiul metodei

3. BAZELE FIZICE ALE METODEI

Fluxul radiant,Φ , incident pe suprafaţa unui corp se distribuie astfel:

Φ A – este flux absorbit;

Φ R – este flux reflectat;
Φ D - este flux difuzat (străbate corpul).

Ecuaţia de bilant energetic este:

=A+R+D (1)
unde: A - coeficientul de absorbţie; R - coeficientul de reflexie; D - coeficientul de difuzie
(permiabilitate).
Coeficienţii A, R şi D pot lua valori cuprinse între 0 şi 1 funcţie de natura corpului, starea
suprafeţelor, spectrul radiaţiei incidente şi temperaturã. In functie de aceste valori, se poate face o
clasificare a corpurilor:
− pentru A = 1; R = D = 0 , corpul este absolut negru (radiator integral);
− pentru R = 1; A = D = 0 , corpul este absolut alb;
− pentru D = 1; A = R = 0 , corpul este diaterm (transparent).
In naturã, corpurile sunt cenuşii (A  1), absorbind pe toate lungimile de undă o anumită
proporţie din radiaţiile incidente.
Suprafaţa unui corp poate fi:
− lucie, dacă reflectă radiaţia incidentă într-o direcţie determinată, unghiul de
incidenţă fiind egal cu cel de reflexie;
− mată, dacă reflectă radiaţia incidentã în toate direcţiile.
Fluxul radiant unitar (putere totală de emisie), E, reprezintã fluxul radiant pe unitatea de
suprafaţă a unui corp în toate direcţiile şi pe toate lungimile de undă:
𝐸 = 𝑑/𝑑𝑆, [𝑊/𝑚^2] (2)
Intensitatea de radiaţie, I, reprezinta energia radiantă de unitatea de suprafaţă a unui corp
în unitate de timp, pe o anumită lungime de undă:
I𝜆 =dE/d 𝜆, [𝑊/m3 ] (3)
Factorul de emisie, , este raportul între puterea totală de emisie a unui corp oarecare, E,
şi puterea totalã de emisie a corpului negru, Eo:
Ɛ=E/E0 (4)

4. BAZELE TEORETICE ALE METODEI

Emisivitate - sau factor de emisie – un număr adimensional cu valori cuprinse între 0 și

1, reprezentând raportul dintre puterea totală de emisie a unui corp și puterea totală de emisie a
corpului negru.
Lungimea de undă – când emisivitatea unui corp NU variază cu lungimea de undă, se
spune că acesta este corp gri. Când emisivitatea unui corp VARIAZĂ cu lungimea de undă, acesta
este corp selectiv.
Corp negru – corp perfect care absoarbe integral radiația termica primita fiind si cel mai
bun emițător de radiație.
Termograma- rezultat al transcrierii in temperatura a unuia sau mai multor harți de
luminanța (luminanta-stralucirea obiectelor măsurate in cd/m2) și imaginea codificata a unei scene
termice.
Temperatura- mărime ce caracterizează nivelul energetic al unui corp.
Conductivitatea termică a unui material reprezintă cantitatea de căldură transferată prin
conducție în unitatea de timp, prin unitatea de suprafață, la un gradient termic de 1 K/m.
Materialele au o conductivitate termică ridicată se numesc conductoare, iar dacă au o
conductivitate termică scăzută se numesc izolante.
Conducția termică este una din modalitățile de transmitere a căldurii între două medii
aflate la o anumită diferență de temperatură, la care, spre deosebire de convecție și radiație,
transferul de energie are loc prin ciocniri între particulele elementare învecinate, din aproape în
aproape, în toată masa mediului.
Convecția, denumită și convecție termică, este o formă de transmitere a căldurii specifică
doar gazelor și lichidelor care depinde de prezența materialelor. Se referă la transferul
de căldură dintre un fluid aflat în mișcare liberă sau forțată și o suprafață solidă.
Radiația este un fenomen fizic de emitere și propagare de unde (radiație ondulatorie)
sau de corpusculi (radiație corpusculară). Orice radiație implică un transport de energie. În
numeroase cazuri, radiația se face sub forma unui fascicul de raze, astfel că (pentru aceste situații)
termenul de raze este folosit cu aceeași accepțiune ca și termenul radiație.

5. DOMENII DE APLICARE

Cele mai frecvente aplicații ale metodei sunt:

− în ingineria industrială:
o la supravegherea proceselor metalurgice de elaborare a materialelor;
o pentru cunoașterea proceselor din timpul operației de sudare;
o verificarea temperaturii cordonului de sudare;
− în industria energetică:
o verificarea periodică a echipamentelor electrice: transformatoare, linii,
întrerupătoare, etc.;
o verificarea mașinilor electrice: motoare, generatoare etc.
− în construcții:
o evidențierea traseelor pe unde se produc pierderi de căldură;
o verificarea pierderilor de căldură în conductele pentru transportul aburului etc;
o detectarea fisurilor si a crăpăturilor - măsurarea umidității sau a igrasiei;
− în medicină: detectarea tumorilor, diagnosticarea infecțiilor etc;
− în electronică: verificarea circuitelor integrate și a componentelor electronice în funcțiune
− detectarea focarelor de incendii în păduri;
− recensământul animalelor sălbatice;
− studii ecologice privind poluarea apelor, aerului;
− studii privind nivelul de umiditate din sol;
− paza frontierelor;
− puncte de scurgere a aburului dintr-o instalație de transport;
− detectarea nivelului lichidului dintr-un rezervor închis (cisterna, tanc);
− probleme în lagărele de rostogolire (rulmenți defecți) sau în cele de alunecare (cuzineți
uzați sau lipsă lubrifiant in care fricțiunea nu mai are loc in limite normale);
− reductoare cu ungere insuficientă;
− ventilație insuficientă in interiorul echipamentelor/instalațiilor (împiedicarea convecției
termice);
− fisuri in materiale (putând determina discontinuități în conducția căldurii prin corpul
pieselor).
6. TERMOGRAFIA ÎN DOMENIUL CONSTRUCȚIILOR

Termografia în infraroşu este o tehnică relativ recentă utilizată în construcţii. Este

utilizată pentru vizualizarea, înregistrarea şi reprezentarea distribuţiei temperaturii pe suprafaţa
anvelopei clădirii.
Metodologia este o procedură eficientă pentru detectarea neregularităţilor termice ale
elementelor de construcţie care alcătuiesc anvelopa clădirilor prin examinare termografică.
Metoda este utilizată pentru identificarea variaţiilor mari ale proprietăţilor termice, inclusiv
etanşeitatea la aer ale componentelor care alcătuiesc anvelopa clădirilor.
Neregularităţile proprietăţilor termice ale elementelor constituente ale anvelopei unei
clădiri au ca rezultat variaţii ale temperaturii pe suprafeţele anvelopei. În acest fel, prin cunoaşterea
distribuţiei temperaturii pe suprafaţa anvelopei se poate evalua structura şi poziţia punţilor termice.
În mod normal aceste elemente se pot defini pe baza proiectului clădirii, în condiţiile din proiect,
dar sunt dificil de evaluat în condiţii reale, ţinând cont de calitatea execuţiei, îmbătrânirea şi
degradarea calităţii materialelor sau în lipsa proiectului de execuţie al clădirii.
Temperatura pe suprafaţă este influenţată de structura şi umiditatea anvelopei şi de
debitul de aer care traversează anvelopa clădirii. Distribuţia temperaturii pe suprafaţă poate fi deci
utilizată la detecţia neregularităţilor termice datorate defectelor de izolare, conţinutului de
umiditate şi/sau infiltraţiilor de aer din elementele de închidere ale anvelopei clădirii.
Activitatea de termografiere se desfăşoară:
– la recepţia lucrărilor,
– la cerere,
– în caz de cutremure şi mişcări de teren,
– la reabilitări de clădiri.
Termografia se aplică la:
▪ clădiri cu sursă de căldură interioară:
– construcţii civile (clădiri de locuit, clădiri publice),
– clădiri industriale,
▪ clădiri fără sursă de căldură interioară:
– clădiri de patrimoniu.

7. METODOLOGIA PENTRU DETERMINĂRI TERMOGRAFICE ÎN CONSTRUCȚII

1. Documentarea lucrării: analiza proiectului clădirii investigate privind folosința principală

şi regimul de exploatare a clădirii.

2. Strategia înregistrării
− Analiza prognozelor meteorologice şi stabilirea perioadei optime pentru înregistrare.
− Stabilirea, de comun acord cu beneficiarul, a unui regim stabilizat de încălzire a
clădirii.
− Alegerea poziţiei staţiilor (punctelor) de vânzare.
− Examinarea termografică.
 3. Stabilirea condiţiilor generale ale măsurătorilor
a. specificaţiile şi capacităţile echipamentului termografic;
b. caracteristicile anvelopei clădirii, adică tipurile corespunzătoare şi localizarea
sistemelor de încălzire, a elementelor structurale şi a straturilor termoizolante;
c. proprietăţile radiative ale suprafeţei, de exemplu materialele de finisaj;
d. factorii climatici (temperatura şi umiditatea relativă a aerului, viteza vântului);
e. posibilitatea unui acces uşor pentru o inspecţie uşoară;
f. influenţele vecinătăţii.

Se condiţionează existenţa unui regim termic şi aeraulic care poate fi asimilat regimului
staţionar de transfer de proprietate (căldură şi masă):
− Diferenţa de temperatură de pe feţele anvelopei trebuie să fie de minim 15▫C ca să
permită detecţia neregularităţilor termice;
− Diferenţele de temperatură şi de presiune pe feţele anvelopei să fie constante;
− Variaţia (pe durata înregistrărilor) a temperaturii aerului interior şi exterior să fie sub
2▫C;
− Anvelopa să nu fie expusă la radiaţia solară directă;
− Viteza vântului să fie sub 2 m/s.

4. Efectuarea încercărilor termografice

Este condiţionată de existenţa unei aparaturi specifice termograf, a unor aparate auxiliare
de măsurare a unor mărimi fizice necesare interpretării termogramelor, a unor dispozitive conexe
necesare funcţionării aparaturii de măsură, a unor mijloace auxiliare de măsură şi a unor materiale
consumabile.

Termograful trebuie să cuprindă:

a) un senzor pentru radiaţia infraroşie care operează la lungimi de undă între 3 şi 12 µm,
care poate detecta temperaturi radiante aparente de interes cu o rezoluţie suficientă.
b) un dispozitiv care face vizibilă şi afişează sub forma unei imagini termice
temperatura radiantă aparentă de pe suprafaţa examinată.
c) un dispozitiv care face posibilă înregistrarea imaginii termice şi dacă este relevantă,
măsurarea digitală a datelor (informaţiilor).
Aparate auxiliare:
– pirometre, termometre, instrumente de măsură a vitezei vântului, data-loggere pentru
temperatura şi umiditatea relativă a aerului, umidometre pentru pereţi.
Dispozitive conexe:
– acumulatori necesari diferitelor aparate, încărcători pentru acumulatori.
Mijloace auxiliare:
– rulete de 10 … 30 m, GPS, busolă, binoclu, aparat foto, lanterne.
Material consumabil:
– azot lichid (pentru aparatele care îşi realizează referinţa cu ajutorul acestuia).

5. Efectuarea înregistrării
Se pregăteşte şi se reglează termograful în conformitate cu instrucţiunile sale de
utilizare: sensibilitatea, domeniul, emisivitatea şi apertura sunt fixate prin setări ale reglajelor
pentru a acoperi domeniul de temperatură al suprafeţei care se studiază.
 Variaţiile în temperatura radiantă aparentă din imaginea termică a suprafeţei anvelopei
clădirii trebuie să fie măsurate cu o precizie de max (±10% sau de ±0,5▫C). Temperatura de
referinţă a suprafeţei se determină cu o precizie de ±0,5▫C.
Examinarea trebuie să înceapă cu efectuarea unei încercări preliminare pe suprafaţa
anvelopei. Se studiază în detaliu părţi ale suprafeţei care prezintă interes special sau zone care
prezintă anomalii. Trebuie să fie înregistrate termograme ale părţilor selectate ale anvelopei
investigate (părţi care nu prezintă defecte cât şi părţi în care se bănuieşte prezenţa defectelor de
construcţie).
Pentru a decide dacă o variaţie a radiaţiei de la suprafaţa implicată se datorează reflexiei
de la o altă suprafaţă este cel mai bine să se studieze suprafaţa din diferite poziţii pentru că, în
general, reflexia se va modifica cu poziţia.
Poziţiile părţilor reprezentate în termograme trebuie să fie indicate pe un plan sau schiţă
a clădirii.
Dacă termogramele indică infiltraţii de aer, acestea trebuie verificate prin măsurători ale
vitezei aerului, dacă este posibil.

6. Interpretarea rezultatelor
Examinarea termografică a părţilor de construcţie cuprinde:
– determinarea câmpului de temperaturi superficiale pe o parte a unei anvelope a
clădirii, pornind de la distribuţia temperaturii radiante aparente obţinută prin intermediul unui
sistem sensibil la radiaţia infraroşie;
– analiza câmpului de temperaturi superficiale, constatarea defectelor de izolare,
conţinutului de umiditate şi/sau infiltraţiilor de aer;
– în cazul neizotermiei – evaluarea tipului şi dimensiunii neizotermiei suprafeţei.

7. Completarea raportului tehnic termografic

Raportul tehnic termografic trebuie să includă:
a) descriere a încercării cu referire la standard şi o declaraţie conform căreia a fost
efectuată o încercare cu o cameră de luat vederi în IR, numele clientului şi adresa completă a
beneficiarului;
b) scurtă descriere a construcţiei clădirii (această informaţie trebuie să se bazeze pe schiţe
sau altă documentaţie disponibilă);
c) tipuri de materiale de finisaj utilizate în structură şi valoarea (valorile) estimată(e) ale
emisivităţii acestui (acestor) materiale;
d) orientarea clădirii în raport cu punctele cardinale indicate într-un plan şi descrierea
împrejurimilor (clădiri, vegetaţie, peisaj etc.);
e) specificarea echipamentului utilizat, incluzând fabricantul, modelul şi numărul seriei;
f) data şi ora încercării;
g) temperatura aerului exterior; se dau cel puţin valorile minime şi maxime observate:
i) cu 24 h înaintea începerii examinării şi
ii) în timpul examinării;
h) informaţii generale despre condiţiile radiaţiei solare, observate pe parcursul a 24 h
înainte de începerea examinării;
i) precipitaţii, direcţia şi viteza vântului în timpul examinării;
 j) diferenţa între presiunea aerului pe partea expusă la vânt şi opusă vântului, oriunde este
necesar pentru fiecare etaj;
k) alţi factori importanţi ce influenţează rezultatele, de exemplu variaţii rapide ale
condiţiilor meteorologice;
l) declaraţie asupra oricăror abateri de la condiţiile relevante de încercare;
m) schiţe şi/sau fotografii ale clădirii indicând poziţiile termograme lor;
n) rezultate ale analizei legate de tipul şi extinderea fiecărui defect de construcţie care a
fost observat, extindere relativă a defectului printr-o comparaţie între partea cu defecte a anvelopei
şi părţi similare de-a lungul clădirii;
o) identificarea părţilor clădirii examinate;
p) rezultate ale măsurătorilor şi investigaţiilor suplimentare;
q) recomandări pentru beneficiari;
r) dată şi semnătură.
 8. APLICAȚIE

Prin intermediul termografiei se realizează o scanare termică a clădirilor cu o cameră de

termoviziune, înregistrând radiațiile infraroșii, determinându-se astfel distribuția temperaturilor pe
suprafața construcției analizate.
Efectuarea unei termografii a clădirii oferă informațiile necesare pentru stabilirea soluției
optime de reducere a pierderilor de energie.
Cu ajutorul acestei metode nedistructive se pot identifica următoarele probleme rapid și
precis:
− determinarea zonelor cu pierderi de caldura ale constructiilor, identificand deficientele
izolatiei termice;
− identificarea infiltratiilor excesive de aer;
− determinarea zonelor unde este probabil sa apara condens si mucegai;
− identificarea conductelor infundate;
− determinarea unor probleme constructive etc.
− scopul final al termografiei va conduce la un confort mai bun daca sunt implementate
masurile propuse.
Pentru realizarea controlului nedistructiv prin termografie în infraroșu a unei clădiri este
folosită o cameră termografică Flir ThermaCAM B400.

Figura 2. cameră termografică Flir ThermaCAM B400

 Caracteristicile tehnice are camerei termografice Flir ThermaCAM B400 sunt prezentate
în tabelul de mai jos.

Caracteristici tehnice
Domeniul de temperatură -10℃~400℃ / 14°F~752°F
Precizie de bază ±2.0℃ sau ±2%
Emisivitate 0.95 implicit (0.1 ~0.99 reglabil)
Rezoluţie de măsurare 0.1℃/0.1°F
Rezoluţie IR 4800 pixeli (8060) & Rezoluţie afişare: 320240 pixeli
Culori curcubeu, roşu de fier, lumină albă caldă, urmărire termică
rapidă
Intervalul de lungime de undă 8μm~14μm
Câmpul vizual (FOV) 51°(H)*38°(V)
Sensibilitate termică <150mk（0.15℃）
Rata cadrului ≤9Hz
Tip afişaj 2.4" TFT LCD
Baterie 3.7V/1300mAh reîncărcabilă cu litiu
Timp de încărcare: 2 ~ 2.5 ore
Card de memorie 16GB Micro SD

➔ Descrierea metodei

• Tipul aplicației: termic

• Agent de investigare: căldură emanată de o clădire
• Fenomenul fizic: radiația termică emisă de un corp este purtătoare de informație privind
omogenitatea și structura corpului
• Modul de aplicare: se detectează căldura emisă în mod natural de obiectul examinat sau se
asociază sistemului de examinare cu o sursă de căldură care încălzește obiectul examinării,
după care se analizeaza fluxul termic radiat. Propagarea căldurii în obiect depinde de
structura acestuia.

Etape de lucru:
✓ Deschiderea camerei Flir;
✓ Calibrarea cameră;
✓ Focalizare imaginii cu clădirea de examinat.
Imaginea obținută este salvată și se prezintă mai jos.
 Figura 3. Imaginea termică obținută

Figura 5. Histrograma
 Rezultate experimentale:
• putem observa diferența dintre cele doua poze, si anume ca poza prelucrata in
Matlab are vizibilitate mai buna si pot observa cu ușurință defectele;
• defectele încercuite sunt in zidul clădirii la exterior.

9. BIBLIOGRAFIE

1. Termografia in infrarosu - fundamente Profesor univ.dr.ing A. Mihai

2. http://ro.scribd.com/doc/92513404/1-Termografie-in-Infrarosu
3. http://www.scientificbulletin.upb.ro/rev_docs_arhiva/full12944.pdf
4. http://mmut.mec.upt.ro/mh/Conferinta_Buc/Lucrari/S5/S5L10.pdf
5. http://4ndt.wordpress.com/standarde-si-norme/ct-40-patrimoniu-standarde-
asr-valabil-in-31-decembrie-2008/
6. **CURS Inspecție Termografică