EXIGENŢE DE PERFORMANŢĂ ÎN PROIECTAREA

HIGROTERMICĂ A CLĂDIRILOR

Concepţia şi proiectarea higrotermică a elementelor de închidere ale

clădirilor de locuit trebuie să se bazeze pe satisfacerea următoarelor
exigenţe de performanţă:
• confortul termic;
• stabilitatea termică a elementelor de închidere ale clădirilor;
• verificarea rezistenţelor termice specifice realizate, în raport cu valorile
normate;
• evitarea pericolului de condensare a vaporilor de apă pe suprafaţa
interioară a elementelor de construcţie;
• verificarea lipsei acumulării de apă de la an la an în structura interioară a
elementelor de construcţie şi eliminarea posibilităţii umezirii excesive a
materialelor termoizolante;
• calitatea aerului;
• verificarea coeficientului global de izolare termică a clădirii, în raport cu
valoarea normată;
• economia de energie;
• reducerea poluării mediului.
Exigenţa de performanţă privind confortul higrotermic
Parametri de confort higrotermic.
Criterii de performanţă asociate exigenţei de confort higrotermic
Confortul higrotermic este definit ca satisfacţia exprimată de om în raport cu
mediul higrotermic ambiant.
Starea de satisfacţie presupune un bilanţ higrotermic echilibrat între om şi natură,
concretizată în ecuaţia de bilanţ higrotermic :
S = M  W  K  C  R – E – RES (W), în care:
M - căldura produsă prin metabolizarea hranei;
W - este căldura câştigată sau consumată de om prin efectuarea unui efort fizic;
K,C, R - căldura schimbată de om cu ambianţa, prin conducţie, convecţie, radiaţie;
E, RES – căldura cedată prin evaporarea transpiraţiei prin piele şi prin respiraţie;
Ecuaţia de bilanţ higrotermic a organismului uman situat într-o anumită ambianţă
este influenţată de următorii 6 parametri :
W – lucrul mecanic efectuat de persoane (W)
Rimb – rezistenţa termică a îmbrăcăminţii, în clo (1 clo = 0,115 m2K/W)
T0 – temperatura operativă a clădirii (0C)
Tr – temperatura medie de radiaţie a suprafeţelor care delimitează ambianţa (0C)
Var – viteza relativă de mişcare a aerului ambiant (m/s)
i – umiditatea relativă a aerului ambiant (%)
Se consideră că ecuaţia de bilanţ higrotermic este îndeplinită dacă S = 0 , dar
având în vedere diversitatea indivizilor într-un grup este practic imposibilă
realizarea unei ambianţe termice satisfăcătoare pentru toţi indivizii grupului.
Reglementările tehnice SR ISO 7730 şi STAS 13149-93
Standardele menţionate mai sus acceptă ca niveluri de performanţă valori pentru care
90% dintre persoane se simt satisfăcute de confortul higrotermic oferit de mediul
ambiant şi 85% dintre ocupanţi nu sunt incomodaţi de curenţii de aer.
Insatisfacţia poate fi generată de un disconfort de tip cald sau rece resimţit global de
corpul uman sau un disconfort local cauzat fie de o răcire sau încălzire a unei părţi
a corpului uman, fie de curenţi de aer.
Disconfortul local poate fi cauzat şi de o diferenţă prea mare de temperatură pe
verticală sau pe orizontală, adică o asimetrie a temperaturii în planul orizontal de
lucru cauzată de o pardoseală (sau tavan) prea caldă sau prea rece.

Criterii de performanţă pentru estimarea confortului higrotermic

- Indicele PMV (vot mediu previzibil) şi indicele PPD ( % previzibil de nemulţumiţi) :
- Omogenitatea şi constanţa parametrilor ambianţei care influenţează bilanţul
higrotermic al organismului uman şi senzaţia de confort :
- temperatura aerului interior Ti (0C) ;
- temperatura operativă T0 (0C) ;
- diferenţa pe verticală a temperaturii Tiv (0C) ;
- viteza medie a aerului va (m/s);
- umiditatea relativă a aerului i (%);
- cantitatea de căldură Q cedată de picior pardoselii (J/m2);
- temperatura pe suprafaţa pardoselii Tp (0C) ;
- asimetria temperaturii de radiaţie a ferestrelor sau a altor suprafeţe verticale
Tr,v (0C);
- asimetria temperaturii de radiaţie a unui plafon încălzit Tr,o determinată
într-o zonă situată la 0,6 m deasupra pardoselii (0C)
Parametri ambianţei şi ai elementelor delimitatoare
Temperatura aerului interior Ti reprezintă temperatura ambianţei în jurul corpului
uman, la distanţă faţă de radiaţia surselor de căldură.
Nivelul de performanţă normat :
- pe timp de iarnă, în funcţie de destinaţia încăperii, conform STAS 1907/2
- pe timp de vară, în funcţie de destinaţia clădirii :
 pentru clădiri cu cerinţe sanitar-igienice sporite (spitale, creşe, etc) : 22 0C
 pentru clădiri civile cu cerinţe sanitar-igienice obşnuite (incl.locuinţe) : 25 0C
Temperatura operativă To este temperatura uniformă a unei incinte radiante negre, în
care un ocupant schimbă aceeaşi cantitate de căldură prin radiaţie şi prin convecţie
ca într-o ambianţă neuniformă reală.
Nivelul de performanţă normat :
- pentru activitate uşoară, preponderent sedentară :
 în condiţii de iarnă : 200C  T0  240C
 în condiţii de vară : 230C  T0  260C
- pentru alte activităţi limita de confort pentru temperatura operativă se poate
estima grafic, cu diagrame, în funcţie de activitate şi de tipul de îmbrăcăminte
Diferenţa pe verticală a temperaturii aerului Tiv reprezintă diferenţa dintre
temperatura aerului la 1,5 m şi la 0,1 m deasupra pardoselii (la nivelul bustului
şi la nivelul gleznelor)
Nivelul de performanţă normat : Tiv < 3 0C
Viteza medie a aerului va
Nivelul de performanţă normat : se determină grafic, cu diagrame, în funcţie
de Ti şi intensitatea turbulenţei aerului
Umiditatea relativă a aerului i (%) reprezintă gradul real de umezire a aerului la o
temperatură dată
Nivelul de performanţă normat : 30 %  i  70 %
Cantitatea de căldură cedată de piciorul uman pardoselii Q defineşte senzaţia de rece
sau de cald resimţită de om la contactul cu pardoseala, cuantificată prin :
Q1 – cantitatea de căldură cedată de picior pardoselii, prin unitatea de suprafaţă,
într-un minut, corespunzând senzaţiei cald-rece în regim de mers
Q2 – cantitatea de căldură cedată de picior pardoselii, prin unitatea de suprafaţă,
în 10 min., corespunzând senzaţiei cald-rece în regim de staţionare
Nivelul de performanţă normat :
- pentru clădiri cu cerinţe igienico-sanitare sporite :
Q1  10  103 J/m2 ; Q2  200  103 J/m2
- pentru clădiri cu cerinţe igienico-sanitare normale :
Q1  50  103 J/m2 ; Q2  300  103 J/m2
- pentru alte tipuri de clădiri (încăperi) : conform normelor tehnice specifice
Temperatura pe suprafaţa pardoselii Tp
Nivelul de performanţă normat :
- în condiţii de iarnă : 19 0C  Tp  26 0C;
- în cazul încălzirii prin pardoseală : Tp  29 0C
Asimetria temperaturii de radiaţie a ferestrelor sau altor suprafeţe verticale Tr,v
Nivelul de performanţă normat : Tr,v  10 0C
Asimetria temperaturii de radiaţie a unui plafon încălzit Tr,o - variaţia de temperatură
în raport cu un mic element orizontal situat la 0,6 m deasupra pardoselii .
Nivelul de performanţă normat : Tr,o  5 0C
Valori normate ale criteriilor de performanţă asociate exigenţei de confort
higrotermic

Indicii PMV sau PPD se obţin prin rezolvarea ecuaţiei de bilanţ higrotermic
prezentată mai sus. Între aceşti indici se poate stabili si o corelaţie grafică.
Indicele PMV reprezintă opţiunea medie a unui grup important de persoane
vis-à-vis de de senzaţia termică resimţită într-un mediu ambiant dat, senzaţie
calificată printr-o scară de valori : + 3 foarte cald; +2 cald; +1 cald; 0 neutru;
- 1 răcoros; - 2 rece; - 3 foarte rece.
Nivelul de performanţă normat pentru indicele PMV este limitat la intervalul de
valori:
- 0,5 < PMV < +0,5

Indicele PPD reprezintă procentul de persoane susceptibile a avea senzaţia de

disconfort termic (prea cald sau prea rece) într-un mediu ambiant dat.
Nivelul de performanţă normat este:
PPD <10%

Conform STAS 13149-93 utilizarea acestui criteriu de performanţă pentru

estimarea confortului higrotermic se recomandă numai dacă parametrii de
influenţă se încadrează în limitele valorice de mai jos :
M = 46  232 W/m2
Rimb = 0,0  0,3 m2K/W
T0 = 10  30 0C

var = 0,0 1,0 m/s

• Corelaţia PMV, PPD este redată în Fig. 4.32

Fig. 4.32. Procentul previzibil de nemulţumiţi (PPD) în funcţie de votul mediu

previzibil (PMV).
Exigenţa de performanţă privind stabilitatea termică a elementelor

de închidere ale clădirilor

• Stabilitatea termică în clădiri exprimă capacitatea elementelor de închidere de a
amortiza şi defaza variaţiile fluxului termic din mediul exterior, în aşa fel încât variaţia
temperaturii aerului interior generată de acesta, să se resimtă în încăperi cu valori
mici şi cu întârziere în timp.

• Determinarea stabilităţii termice a elementelor de închidere ale clădirilor se face în

conformitate cu prevederile normativului: “Normativ pentru proiectarea la stabilitate
termică a elementelor de închidere ale clădirilor - Indicativ C107/7-02”.

• Normativul C 107/7-02 cuprinde prevederi referitoare la concepţia şi proiectarea la

stabilitate termică a zonelor opace ale elementelor de închidere şi compartimentare
ale clădirilor civile sub aspectul stabilităţii termice precum şi la stabilitatea termică a
încăperilor şi constituie un criteriu al dimensionării termotehnice a clădirilor, prin care
se urmăreşte asigurarea confortului termic interior pe timp de vară şi de iarnă.

• Stabilitatea termică se evaluează pentru încăperea sau unitatea funcţională cu

orientarea cea mai defavorabilă, pe timp de vară şi de iarnă, care este considerată de
proiectant ca fiind reprezentativă în ansamblul clădirii, iar în situaţia în care o clădire
are mai multe funcţiuni, stabilitatea termică se evaluează pentru cel puţin o încăpere
sau o unitate funcţională reprezentativă pentru fiecare funcţiune în parte.

• Prevederile Normativului C 107/7-02 se aplică la clădirile noi prevăzute cu instalaţii

de încălzire, iar pentru clădirile existente care se modernizează au numai caracter de
recomandare. De asemenea prevederile Normativului C 107/7-02 nu se aplică
încăperilor, unităţilor funcţionale sau clădirilor prevăzute, prin tema de proiectare, cu
instalaţii de ventilare-climatizare.
Verificarea amplitudinii de oscilaţie a temperaturii aerului interior ATi

ATi este influenţată de stabilitatea termică a elementelor de închidere şi de

compartimentare a clădirilor. Stabilitatea termică este capacitatea
elementelor de construcţie, a încăperilor sau a clădirilor în ansamblu
de a amortiza amplitudinea de oscilaţie a temperaturii aerului exterior
astfel încât să se resimtă în încăperi cu valori reduse (amortizate) şi
defazate în timp, precum şi capacitatea elementelor de închidere şi de
compartimentare de a acumula şi ceda căldura.

Pentru verificarea acestui criteriu de performanţă clădirile se împart în 3

grupe : a), b), c), în funcţie de cerinţele de confort, pentru care se dau
valori normate ale ATi pentru perioadele de vară şi de iarnă.

Stabilitatea termică pentru zona opacă a elementelor de închidere se

apreciază prin mărimile :
T - coeficientul de amortizare a amplitudinii oscilaţiilor aerului
exterior ;
ε - coeficientul de defazare a oscilaţiei temperaturii aerului
exterior ;
Ci - coeficientul de stabilitate termică a unui element de
închidere;
Verificarea la stabilitate termică se face astfel :

- pentru clădiri din grupa a) calculul stabilităţii termice

presupune verificarea încadrării parametrului ATi şi a
mărimilor T , ε , Ci la încăperile principale în limite
normate date în tabele;
- pentru clădiri din grupa b) calculul stabilităţii termice
presupune verificarea încadrării parametrului ATi la
încăperile principale în limite normate dacă se constată
una din condiţiile :
• masa specifică a zonei opace în câmp curent a peretelui
exterior este 100Kg/m2;
• masa specifică a planşeului de peste ultimul nivel este
300Kg/m2;
• masa specifică a planşeelor intermediare este 200Kg/m2;
• gradul de vitrare al închiderilor exterioare v = Af / Ap  0,35,
unde Af este aria vitrată iar Ap aria totală a anvelopei.
- pentru clădirile din grupa b) care nu se încadrează în prevederile
anterioare nu este necesar calculul la stabilitatea termică dacă
elementele anvelopei satisfac simultan condiţiile :
- indicele inerţiei termice D, depăşeşte următoarele valori:
 pentru zona opacă a peretelui exterior D  3
 pentru planşeul terasă D  3,5
 pentru planşeul de pod sau al acoperişului ventilat D 2,5
- coeficientul de transfer termic U = 1/R al zonei opace a
elementelor de închidere are valori  cu cele de referinţă, precizate în
Normativul C107/7-02.

Dacă nu sunt satisfăcute cele două criterii de mai sus, se va verifica

încadrarea mărimilor T , ε , Ci în limitele normate. Dacă nu se
încadrează, se verifică şi criteriul ATi pentru o încăpere reprezentativă.

Calculul mărimilor D şi U se face în zona de câmp a elementelor de

închidere şi de compartimentare, în conformitate cu Normativul C
107/3-05.

Calculul mărimilor T , ε , Ci se efectuează conform prevederilor din

Normativul C107/7-02.
Exigenţa de performanţă privind verificarea rezistenţelor termice specifice
realizate în raport cu valorile normate
Pentru ca elementele de închidere să corespundă din punct de vedere higrotermic este
necesar ca rezistenţa la transfer termic a acestora să fie mai mare sau cel puţin egală cu
rezistenţa necesară la transfer termic:
R  Rnec  [m2K/W]
unde R' reprezintă rezistenţa efectivă (reală) la transfer termic a elementelor de
închidere, - în funcţie de alcătuirea elementelor, cu precizarea că în toate cazurile se
consideră numai partea plină (opacă) a elementului, neluându-se în considerare
suprafeţele ferestrelor, iar R'nec este rezistenţa necesară la transfer termic, care ţine
seama de temperatura interioară (Ti) şi de temperatura exterioară (Te) pe timp de iarnă.
Prin impunerea unei valori maxime admise între temperatura interioară şi cea de pe
suprafaţa interioară a elementului (ΔT i max = Ti – T si min), care este un parametru al
confortului termic rezultă:
T i -Te ( T i - T e ) Ri
R’ n e c = =
i  Ti ma x Tima x
Temperatura interioară convenţională de exploatare a încăperilor (Ti) este dată în funcţie
de destinaţia încăperilor, iar temperatura exterioară convenţională pe timp de iarnă se
dă în funcţie de zona climatică.
Diferenţa de temperatură ΔT i max se prescrie în funcţie de destinaţia încăperilor şi tipul
elementului de închidere. Astfel, se dau în Tabelul VI din C107/3-05 pentru clădiri de
locuit 4,0oC pentru pereţi, 3,0oC pentru acoperişuri terasă şi 2,0oC pentru pardoseli, iar în
încăperile clădirilor sociale cu necesităţi igienico-sanitare sporite (spitale, creşe etc.)
valori sporite cu 0,5oC.
În unele cazuri temperatura convenţională de calcul (Te) poate să corespundă unor spaţii
neîncălzite adiacente încăperii la care se calculează R'nec sau terenului la clădirile fără
subsol. Semnul minus din relaţia de mai sus schimbă semnul lui Te , astfel încât Ti şi Te
se însumează.
Pentru elementele de construcţie uşoare, cu excepţia suprafeţelor vitrate, în
Normativul C 107/3-05 sunt precizate alte valori decât cele care rezultă din aplicarea
relaţiei de mai sus, prin care se urmăreşte a se compensa inerţia redusă, exprimată
prin greutate. Aceste valori sunt:
- pentru 20 kg/m2 = 2,50 m2K/W
- pentru 50 kg/m2 = 2,00 m2K/W
- pentru 100 kg/m2 = 1,80 m2K/W
- pentru 150 kg/m2 = 1,60 m2K/W

În scopul reducerii consumului de energie în exploatare, rezistenţa termică corectată,

medie pe clădire, a fiecărui element de construcţie, se compară cu rezistenţele
termice minime prescrise, pentru ţara noastră, de Normativele C 107/1-05, C 107/4-
05 şi Metodologia Mc 001/1-06. Trebuie să fie îndeplinită relaţia:

  Rmin
Rm  [m2K/W]

Rezistenţa termică specifică medie a unui element de construcţie se calculează,

conform Normativului C 107/3-05, cu relaţia:

1  Aj
 
Rm
Um


 A j U j  [m2K/W]

în care: Uj sunt coeficienţii de transfer termic corectat, în W/(m2K), aferenţi

suprafeţelor Aj.
 REZISTENŢE TERMICE MINIME R’min ALE ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE,
PE ANSAMBLUL CLĂDIRII – LA CLĂDIRILE DE LOCUIT
(după “Metodologie de calcul al performanţei energetice a clădirilor” Mc 001/1-2006)

R' U'
Nr. crt. ELEMENTUL DE CONSTRUCŢIE min max
[m2K/W] [W/(m2K)]

CLĂDIRI DE LOCUIT CLĂDIRI DE LOCUIT

NOI EXISTENTE CARE SE NOI EXISTENTE CARE SE
REABILITEAZĂ*) REABILITEAZĂ*)

1 Pereţi exteriori (exclusiv suprafeţe

vitrate, inclusiv pereţii adiacenţi 0,67
rosturilor deschise) 1,50 1,40 0,71

2 Tâmplărie exterioară 0,55 0,40 1,80 2,50

3 Planşee peste ultimul nivel, sub terase
sau poduri
3,50 3,00 0,29 0,33

4 Planşee peste subsoluri neîncălzite şi

pivniţe 1,65 1,65 0,60 0,60

5 Pereţi adiacenţi rosturilor închise 0,90

1,10 1,10 0,90

6 Planşee care delimitează clădirea la

partea inferioară de exterior (la
bowindouri, ganguri de trecere, ş.a.)
4,50 3,00 0,22 0,33

7 Plăci pe sol (peste CTS) 4,50 3,00 0,22 0,33

8 Plăci la partea inferioară a
demisolurilor sau a subsolurilor
încălzite (sub CTS) 4,80 4,20 0,20 0,24

9 Pereţi exteriori, sub CTS, la demisoluri

sau la subsoluri încălzite
2,40 2,00 0,42 0,50

*) valori pentru clădirea de referinţă

Exigenţa de performanţă privind evitarea pericolului de condensare a

vaporilor de apă pe suprafaţa interioară a elementelor de construcţie

Exigenţa de performanţă privind evitarea pericolului de condensare a

vaporilor de apă pe suprafaţa interioară a elementelor de construcţie se
consideră satisfăcută dacă temperatura minimă, în oricare punct de pe
suprafaţa interioară a elementelor anvelopei clădirii, este mai mare decât
temperatura de rouă θr, adică să fie îndeplinită relaţia:

Tsi min  θr [0C]

În zona punţilor termice, temperaturile Tsi se determină printr-un calcul

automat al câmpului de temperaturi. În mod curent, pentru determinarea
temperaturilor minime Tsi min este suficient a se face calculul câmpului plan
bidimensional de temperaturi.

Pentru cazurile şi detaliile curente, temperaturile superficiale minime

Tsi min se iau din tabelele 1…73 din Normativul C 107/3-05 pentru
elementele supraterane, iar pentru elementele de construcţii în contact cu
solul se iau din tabelele 1...11, 15, 17 şi 18, prin interpolare, din
Normativul C 107/5-05.
Exigenţa de performanţă privind verificarea lipsei acumulării de apă de la
an la an în structura interioară a elementelor de construcţie şi eliminarea
posibilităţii umezirii excesive a materialelor termoizolante

• Condensul în structura internă a elementelor de închidere se produce când

temperatura din interiorul peretelui devine egală cu cea de rouă (θr) sau mai mică,
respectiv dacă presiunea parţială p este egală sau mai mare decât presiunea de
saturaţie ps.
• Condensul este favorizat de existenţa unor straturi mai compacte dispuse spre
exterior - cum este cazul elementului din Fig. 4.33. În acest caz între straturile 3 şi 4
temperatura are valori scăzute, iar conţinutul de vapori creşte dacă stratul 4 are
permeabilitatea la vapori scăzută, riscul de condens între straturile 3 şi 4 fiind ridicat.

Fig. 4.33. Condensul în structura elementelor de închidere: a) - nu este condens; b, c –

este condens.
• În ţara noastră metoda de calcul a difuziei vaporilor de apă este prezentată în
Normativul C 107/6-02.

• Determinarea riscului de condensare a vaporilor necesită cunoaşterea curbei de

presiune de saturaţie psk şi a curbei presiunilor reale pk în structura elementelor de
închidere, ceea ce presupune:
- cunoaşterea parametrilor mediului interior şi exterior: temperatura interioară Ti [0C],
temperatura exterioară Te [0C], umiditatea relativă a aerului interior φi [%], umiditatea
relativă a aerului exterior φe [%], presiunea de saturaţie a vaporilor de apă din aerul
interior psi [%], presiunea de saturaţie a vaporilor de apă din aerul exterior pse [%];
- calculul presiunii parţiale a vaporilor de apă din aerul interior pi [Pa] şi a presiunii
parţiale a vaporilor de apă din aerul extrior pe [Pa], cu relaţiile:
 p
pi  i si [Pa]
100
 p
pe  e se [Pa]
100
- cunoaşterea alcătuirii constructive a elementului de închidere şi a caracteristicilor
termofizice ale acestuia: grosimea stratului j, dj [m], conductivitatea termică de calcul
a stratului j, λj [W/mK], factorul rezistenţei la permeabilitate la vapori a materialului
stratului j, μDj [-];

- calculul rezistenţei termice unidirecţionale, în zona de câmp a elementului de

închidere;
- calculul rezistenţei la permeabilitate la vapori a elementului de închidere cu relaţia:
 
R v = R v1  R v 2  ...  R v n   d j   D j  M [m/s]
în cazul elementelor stratificate, unde dj este grosimea stratului j (în metri), - factorul rezistenţei
la permeabilitate la vapori a stratului respectiv, iar M – coeficientul de difuzie a vaporilor de apă
în aer având valoarea de 54·108 [s-1].

Rezistenţa la permeabilitate la vapori de apă a unui element de închidere format dintr-un singur
strat se determină cu relaţia:
Rv = d  D M [m/s]
- calculul stării de temperatură Tk pe feţele şi în structura elementului de construcţie cu relaţia:
Ti Te k
R  s  j 1, j 
Tk  Ti  R [0C]
j 1
în care: Ti este temperatura interioară şi Te – temperatura exterioară [0C];
R – rezitenţa termică unidirecţională a elementului de construcţie;
Rs(j-1,j) – rezistenţa termică a stratului din elementul de construcţie delimitat de
n suprafeţele j-1 şi j, în m2K/W, calculată conform Normativului C 107/3-05;
 Rs(j-1,j) – suma rezistenţelor termice ale straturilor componente ale elementului de
j 1
construcţie dintre suprafaţa interioară şi suprafaţa k, în m2K/W. Pentru k=1, Tk reprezintă
temperatura pe suprafaţa interioară a elementului de construcţie (T1 = Tsi), iar Rs(0,1) reprezintă
rezistenţa termică superficială interioară, Rsi, în m2K/W, conform Normativului C 107/3-05;
- extragerea valorilor presiunilor de saturaţie psi, psk, pse în funcţie de temperaturile
Tsi, Tsk, Tse;

- corectarea presiunilor de saturaţie psk cu relaţia:

2
 k R 
psk cor = pskm + Δ  s  j 1, j   [Pa]
 R 
 j 1 
în care factorul de corecţie Δ are următoarele valori:
Δ = 172 Pa, pentru zona I climatică;
Δ = 162 Pa, pentru zona II-a climatică;
Δ = 142 Pa, pentru zona III-a climatică;
Δ = 132 Pa, pentru zona IV-a climatică;
- calculul presiunilor reale ale vaporilor de apă în structura elementului de construcţie
cu relaţia:
pi  pe k
pk = pi -   Rvk [Pa]
Rv
k 1

Cunoscând valorile psk cor şi pk se trasează cele două curbe şi se analizează poziţia
lor reciprocă.
 Reprezentarea elementelor de construcţie la scara rezistenţelor la permeabilitate la
vapori face ca variaţia presiunilor pi, pk, pe să fie reprezentată de o dreaptă cu panta:

pi  pe k
  Rvk
Rv
k 1
Poziţia reciprocă a curbelor psk cor şi pk poate fi următoarea (Fig. 4.36):
a) curba pk < psk pe toată grosimea elementului de construcţie;
b) curba pk = psk într-un punct de tangenţă din structura elementului de construcţie;
c) curba pk > psk într-un domeniu din structura elementului de construcţie .

Interpretarea acestor trei situaţii este următoarea:

• în cazul a), pentru condiţiile de calcul date, nu există risc de condens;
• în cazul b), pentru condiţiile de calcul date, există un plan de condensare poziţionat
la abscisa din punctul de tangenţă al curbelor pk = psk = psc ;
• în cazul c), pentru condiţiile de calcul date, există o zonă de condensare.

În Normativul C 107/6-02, fenomenul de condens este analizat unidirecţional şi în

regim staţionar, prevăzând două verificări ale elementelor de construcţie:
- verificarea riscului de acumulare progresivă a umidităţii din condens;
- verificarea gradului de umezire din condens în perioada rece a anului şi a gradului
de uscare în perioada caldă a anului.
Fig. 4.36. Analiza riscului de condens structural.
 Verificarea riscului de acumulare progresivă a umidităţii din
condens de la un an la altul
• În această etapă calculul se efectuează pentru valorile normate ale parametrilor
interiori Ti, φi şi pentru valori medii ale parametrilor mediului exterior Tem, φe.

• Valorile Ti, şi φi se extrag din Normativul C 107/3-05 în funcţie de destinaţia clădirii.

Valorile Tem, care reprezintă temperatura medie anuală exterioară, în 0C, sunt date în
Normativul C 107/6-02, pe zone climatice, astfel:
- pentru zona climatică I Tem = + 10,5 0C;
- pentru zona climatică II Tem = + 9,5 0C;
- pentru zona climatică III Tem = + 7,5 0C;
- pentru zona climatică IV Tem = + 6,5 0C.

• Umiditatea relativă medie anuală a aerului exterior se consideră φe = 80%.

• Verificarea neacumulării progresive de apă, de la an la an se face, conform

Normativului C 107/6-02, în modul următor:
- se stabilesc rezistenţele termice specifice Rs ale straturilor componente ale
elementului de construcţie, conform Normativului C 107/3-05;
- se calculează variaţia temperaturilor Tk în interiorul elementului de construcţie prin
determinarea temperaturilor pe suprafaţa fiecărui strat k, considerându-se
temperatura exterioară Te egală cu temperatura medie anuală Tem.
- se calculează rezistenţa la permeabilitate la vapori Rv, a elementului de construcţie;

- se determină presiunile de saturaţie psk;

- se corectează presiunile psk inclusiv presiunea de saturaţie a vaporilor de apă din

aerul exterior pse cor cu relaţia:

pse cor = psem + Δ [Pa]

în care: pse cor este presiunea de saturatie corectată a vaporilor din aerul exterior,
în Pa;
psem – presiunea de saturaţie a vaporilor, din aerul exterior, în Pa,
corespunzătoare temperaturii medii anuale Tem, pentru cele
patru zone de temperaturi exterioare de calcul de iarnă;
Δ – factor de corecţie;

- se calculează presiunile pi, pk, pe;

- se aleg scările geometrice pentru temperatură, presiune şi rezistenţă la

permeabilitate la vapori;

- se reprezintă grafic elementul de construcţie amplasându-se pe abscisă

rezistenţele la permeabilitate la vapori ale straturilor componente, iar pe ordonată
presiunile la vapori;
 - se trasează curba Tk;

- se reprezintă grafic curba de variaţie a presiunilor de saturaţie corectate ale

vaporilor de apă din interiorul elementului de construcţie, psk cor, în Pa, inclusiv
presiunea de saturaţie corectată a vaporilor de apă din aerul exterior, pse cor;

- se construieşte linia presiunilor parţiale, p, ale vaporilor de apă, prin unirea

punctelor pi de pe suprafaţa interioară a elementului de construcţie cu punctul pe
cor, care reprezintă presiunea parţială corectată a vaporilor de apă din aerul
exterior corespunzătoare temperaturii medii anuale exterioare Tem şi umidităţi
relative φe şi care se calculează cu relaţia:

pe cor =  e  psecor [Pa]

100

• Condiţia de neacumulare progresivă a umidităţii din condens de la un an la altul

este ca presiunile reale pk să fie mai mici decât psk cor în orice plan din structura
elementului de construcţie (Fig. 4.36a).
 Dacă elementul de anvelopă nu satisface aceasta condiţie, alcătuirea acestuia
trebuie îmbunătăţită.
Soluţii recomandate pentru îmbunătăţire sunt:
• majorarea rezistenţei termice a elementului de anvelopă care va conduce la
valori mai ridicate de temperatura Tk şi de presiune psk,cor;
• aşezarea straturilor componente ale elementului de anvelopă într-o ordine
optimă din punct de vedere al difuziei vaporilor de apă adică Rv1 > Rv2 > Rv3…;
• prevederea de bariere de vapori din pelicule sau straturi foarte puţin
permeabile la vapori care să împiedice difuzia unei cantităţi mari de vapori prin
elementul anvelopei.

De asemenea:
• bariera de vapori aşezată la faţa interioară a elementului de anvelopă trebuie
corelată cu ventilarea naturală controlată a încăperilor deoarece în caz contrar
există risc de creştere a conţinutului de vapori de apă în încăperi, urmat de
condens superficial.
• bariera de vapori din interiorul elementelor de anvelopă se aşează obligatoriu
pe faţa caldă a termoizolaţiei pentru a limita cantitatea de vapori care pătrunde
în stratul termoizolant în care se realizează cea mai mare cădere de
temperatură, cu risc evident de condensare şi de umezire a materialului
termoizolator, care este de regulă poros.
• bariera de vapori aşezată la faţa exterioară (finisaj sau protecţie exterioară
impermeabilă) necesită înaintea sa un strat de aer ventilat, în caz contrar
condensul acumulat în spatele acestor finisaje este supus la îngheţ-dezgheţ,
conducând la degradarea sau exfolierea straturilor de finisaj exterioare.
Verificarea umezirii în perioada rece, a uscării în perioada caldă a anului
şi a procentului de umezire a materialelor din condensul structural
Stabilirea temperaturii aerului exterior la care apare condensul în structura
elementului de anvelopă
Temperatura aerului exterior la care apare condens, Tec reprezintă
temperatura Te pentru care linia presiunilor partiale pk devine tangentă la
curba presiunilor de saturaţie.
Ca urmare, pentru un element de anvelopă cu alcătuirea cunoscută la
care se calculează Ti , φi , date de destinaţia clădirii şi pentru umiditatea medie
a aerului exterior pe timp de iarnă φe = 85% se calculează Tec prin încercări.
Astfel, prima temperatură se ia Te = 0 ºC şi se calculează :
•temperaturile Tsi , Tk , Tse;
•se extrag din tabele presiunile psi , psk şi pse care în această etapă nu se mai
corectează;
•se calculează presiunile reale pi , pk şi pe;
•se reprezintă elementul de anvelopă la scara rezistenţelor la permeabilitate la
vapori;
•se trasează curbele Tsi , Tk , Tse si psi , psk , pse precum şi linia pi , pk , pe.
Poziţia liniei pi , pk , pe faţă de curba psi , psk , pse calculată la
temperatura Te= 0ºC este un indiciu pentru încercările următoare.
•dacă pk > psk temperatura la care începe condensul este Tec < 0 ºC.
După determinarea temperaturii Tec se extrage din tabele temperatura medie
pe durata de condensare Tes şi durata de condensare pentru cele patru zone
climatice.
Calculul cantităţii de apă provenită din condensarea vaporilor de apă în
structura elementului de anvelopă în perioada rece a anului

Pentru calculul cantităţii de apă care se depune din condensarea

vaporilor de apă pe perioada rece a anului se procedează astfel:

• se efectuează calculul la condens cu parametrii mediului φi , Ti , φe şi

Tes stabilindu-se curba de temperatura Tsi , Tk , Tse , Tes , curba
presiunilor de saturaţie psi , psk , pses şi linia presiunilor parţiale pi , pk
, pes.
• se reprezintă elementul de anvelopă la scara rezistenţelor la
permeabilitate la vapori
• se reprezintă curba presiunilor de saturaţie psi , psk , pses şi linia
presiunilor parţiale pi , pk , pes; în această etapă de calcul curbele pk şi
psk se intersectează.

Zona sau suprafaţa de condensare se determină astfel (Fig. 4.37):

• din punctele pi şi pes se duc tangente la curba presiunilor de saturaţie
psk; valorile presiunilor de saturaţie în punctele de tangenţă psc1 şi psc2
definesc începutul şi sfârşitul zonei de condens ;
• dacă punctele de tangenţă se confundă (situaţie frecventă la structuri
stratificate cu straturi termoizolatoare), zona de condens se reduce la o
suprafaţă, cu presiunea de saturatie psc ;
Fig. 4.37. Umezirea din condens în perioada rece a anului.
Cantitatea de apă provenită din condensarea vaporilor pe perioada rece a
anului se determină astfel:
- în cazul în care zona de condens are o grosime finită :
p i  p sc1 p sc2  p es
mw = 3600 ( - ) Nw (kg/m2) unde:
Rv' Rv''

• Nw - durata de condensare, în ore, extrasă din tabele în funcţie de temperatura

Tes şi zona climatică;
• Pi , pes – presiunile parţiale ale vaporilor de apă corespunzatoare temperaturilor
Ti şi respectiv Tes şi umidităţilor relative φi şi respectiv φe;
• psc1 şi psc2 – presiunile de saturaţie la limitele zonei de condensare, în Pa;
• R 'v– rezistenţa la permeabilitate la vapori a părţilor elementului anvelopei dintre
suprafaţa interioară şi suprafaţa caldă a zonei de condens, în m/s;
• R 'v' – rezistenţa la permeabilitate la vapori a părţilor elementului anvelopei de la
suprafaţa rece a zonei de condens până la faţa exterioară, în m/s;
- în cazul în care zona de condens este redusă la o suprafaţă :
p i  p sc p  p es
mw = 3600 ( - sc ) Nw (kg/m2), unde:
R 'v R 'v'
• pi , pes si Nw au aceeaşi semnificaţie ca mai sus;
• psc – presiunea de saturaţie necorectată a vaporilor de apă din planul de
condens, în Pa
• R 'v– rezistenţa la permeabilitate la vapori a părţilor elementului anvelopei de la
faţa interioară la suprafaţa de condensare, în m/s;
• R 'v' – rezistenţa la permeabilitate la vapori a părţilor elementului anvelopei de la
suprafaţa de condensare până la faţa exterioară, în m/s;
Calculul cantităţii de apă provenită din condensul structural care se
elimină în perioada caldă a anului
Pentru calculul cantităţii de apă care se elimină în perioada caldă a anului dintr-un
element al anvelopei a cărui alcătuire constructivă se cunoaşte, se procedează
astfel :
• se calculează rezistenţa la transmisia termică R (rezistenţa Rse se ia cu
valoarea din perioada de vară);
• se calculează rezistenţa la permeabilitate la vapori;
• se calculează starea de temperatură Tsi , Tk , Tse (temperatura aerului
exterior Te se extrage din tabele);
• se extrag din tabele presiunile de saturaţie psi , p' , p s e , p' în funcţie de
' sk es
temperaturile Tsi , Tk , Tse , Tes si T es (in functie de zona climatica);
• se calculează presiunile parţiale ale vaporilor de apă pi de pe faţa interioară în
i  pi
funcţie de temperatura Ti şi umiditatea relativă φi cu relaţia pi = ;
100   p '
• '
se calculează presiunea parţială de pe faţa exterioară pes cu relaţia p'es =
e ses
100
în care φe este umiditatea relativă medie a aerului exterior în perioada caldă,
egală cu 70% iar presiunea p ses' se extrage din tabele;
• se alege o scară geometrică pentru temperaturi, presiuni de vapori şi
rezistenţa la permeabilitate la vapori;
• se reprezintă elementul anvelopei la scara rezistenţei la permeabilitate la
vapori;
Cantitatea de umiditate care se elimină în perioada caldă a anului se
calculează astfel (Fig. 4.38):
- în cazul unei zone de condensare cu grosime finită :
• se trasează curba presiunilor de saturaţie psi, p 'sc , p ' ;
ses
• se marchează pe faţa interioară presiunea pi si pe faţa exterioară presiunea p 'es
• se unesc punctele pi şi p'es cu punctul de presiune de saturaţie ps' c din mijlocul
grosimii zonei de condensare;
• Cantitatea de apă care se poate evacua în perioada caldă a anului este data de
relaţia: ' p '  p'
psc i psc es ) N
mv = 3600 ( + v (kg/m2) în care:
Rv' Rv''
pi - presiunea parţială a vaporilor corespunzatoare temperaturii Ti şi umidităţii
relative a aerului interior φi , în Pa;
'
p es- presiunea parţială a vaporilor pe faţa exterioară corespunzatoare
temperaturii Tes şi umidităţii relative a aerului exterior φe , in Pa;
p 'sc- presiunea de saturaţie din axa mediană a zonei de condensare, în Pa;
Nv – numarul de ore în care există condiţii de evaporare a umidităţii din zona
de condensare în perioada caldă a anului, calculată cu relaţia:
Nv = 8670 – Nw (ore), unde:
Nw - durata de condensare, în ore, extrasă din tabele
R 'v - rezistenţa la permeabilitate la vapori a părţii elementului de construcţie
cuprinsă între suprafaţa interioară şi planul ce trece prin axa mediană a zonei
de condens, în m/s;
R 'v' - rezistenţa la permeabilitate la vapori a părţii elementului de construcţie
cuprinsă între planul ce trece prin axa mediană a zonei de condens şi
suprafata exterioară a elementului anvelopei, în m/s;
Fig. 4.38. Eliminarea apei din condens în perioada caldă a anului.
Calculul umidităţii relative masice la sfârşitul perioadei de
condensare

Creşterea umiditătii relative masice la sfârşitul perioadei de

condensare se calculează cu relaţia:
100  m w
ΔWef = (%)
 dw
în care:
mw - cantitatea de apă condensată în perioada rece a anului, în kg/m2;
ρ – densitatea aparentă a materialului care s-a umezit prin
condensare, în kg/m3;
dw – grosimea stratului de material în care se produce acumulare de
apă, în m, care se stabileşte în funcţie de alcătuirea constructivă a
elementului anvelopei, pentru 4 cazuri (Fig. 4.39) :
a – elemente omogene;
b – pereţi izolaţi termic spre faţa interioară;
c – pereţi izolaţi termic spre faţa exterioară;
d – acoperişuri şi planşee de pod.
Fig. 4.39. Grosimea stratului de material care se umezeşte din condens: a – elemente
omogene; b – pereţi izolaţi la faţa interioară; c – pereţi izolaţi la faţa exterioară; d –
acoperişuri şi planşee de pod.
 Condiţii tehnice şi niveluri de performanţă
Pentru satisfacerea exigenţei de performanţă privind verificarea lipsei acumulării de
apă de la an la an în structura interioară a elementelor de construcţie şi eliminarea
posibilităţii umezirii excesive a materialelor termoizolante, conform Normativului C
107/6-02, este necesar ca elementele de construcţie să satisfacă următoarele
condiţii tehnice şi niveluri de performanţă:

• cantitatea de apă provenită din condensarea vaporilor în masa elementului de

construcţie, în perioada rece a anului (mw), să fie mai mică decât cantitatea de apă
care s-ar putea evapora în perioada caldă a anului (mv):
mw < mv [kg/m2]
• creşterea umidităţii relative masice a materialelor componente ale structurii
elementului de închidere ca urmare a condensării vaporilor de apă (ΔW), să fie mai
mică decât valoarea admisibilă (ΔWadm):

ΔW < ΔWadm [%]

Valorile admisibile ΔWadm sunt indicate în Normativului C 107/6-02, cu observaţia că

pentru materialele instabile la apă sau care se degradează prin putrezire, ca de
exemplu materiale organice netratate fungicid şi hidrofug, nu se admite creşterea
umidităţii relative masice, deci se impune condiţia ΔW = ΔWadm = 0.

În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile de mai sus, sunt necesare măsuri de
îmbunătăţire a alcătuirii structurii elementului de construcţie, ca de exemplu alegerea
altor materiale mai eficiente din punct de vedere al transferului de umiditate,
introducerea sau redimensionarea barierei contra vaporilor de apă, etc.