MINISTERUL EDUCAŢIEI, CULTURII ŞI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

CATEDRA DE DREPT
FACULTATEA,PROTECŢIE,PAZĂ ŞI SECURITATE

RAPORT
Pentru practica de inițiere

A elaborat:Secrieu Mihai

Chişinău 2021 1
 Scurt istoric al Poliției Naționale

Inspectoratul Național de Securitate Publică a fost creat la data de 23 aprilie

2020, prin ordinul MAI nr. 202/20 „Cu privire la reorganizarea prin fuziune a unor
subdiviziuni din subordinea Inspectoratului General al Poliţiei”. Noua instituție a
apărut drept urmare a fuzionării Inspectoratului naţional de patrulare şi Direcţiei
generale securitate publică prin absorbţie, fiind succesor de drepturi.
Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a fost creat în scopul
menținerii, asigurării și restabilirii ordinii publice, asigurării securității circulației
rutiere, reacționării prompte și operative la evenimentele publice, patrulării
locurilor publice și de agrement, precum și sporirii climatului de siguranță în
societate la nivel național. Inspectoratul este creat în scopul menţinerii, asigurării
şi restabilirii ordinii publice, asigurării securităţii circulaţiei rutiere, patrulării
locurilor publice şi de agrement, interacțiune comunitară, siguranță minori și
activități patrulare, prevenire delicventă, supraveghere armament și activități
licențiate.

Schimbările sociale, politice, economice şi culturale, care au avut loc, la

sfârşitul anilor ’80 al secolului XX, în Republica Moldova, au influenţat profund
activitatea organelor responsabile de apărarea ordinii publice şi de drept. Ca
urmare a discreditării organelor de miliţie, tot mai contestată devine denumirea
de “miliţie”, iar tendinţa, de înlocuire a denumirii organelor de asigurare a ordinii
publice cu denumirea de ”poliţie”, devine tot mai puternică.

2
 După declararea, la 23 iunie 1990, a suveranității Republicii Moldova, a fost
demarat procesul de constituire a unui sistem propriu, național, în domeniul
afacerilor interne.

Astfel, la 13 septembrie 1990, Guvernul Republicii Moldova a adoptat Hotărîrea

nr. 321 “Cu privire la reforma organelor Ministerului Afacerilor Interne al R.S.S.
Moldova”, care prevedea crearea Departamentului de Poliţie şi a secţiilor de
poliţie raionale. Prin urmare, locul miliţiei este ocupat de noile organe ale
afacerilor interne – POLIŢIA.

La 18 decembrie 1990, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea cu privire

la poliţie. Imediat, după aprobarea Legii, a început un amplu proces de
restructurare, modernizare, și de constituire a organelor afacerilor interne, Poliția
Republicii Moldova devenind o instituţie, bazată pe principii democratice, în
serviciul cetăţeanului și menită să apere valorile fundamentale ale societăţii.

O filă importantă, a istoriei Poliţiei Republicii Moldova, constituie participarea la

conflictul armat din Transnistria, fiind una din cele mai grele şi mai sângeroase
încercări, la care a fost supusă Poliţia Republicii Moldova, deși principale atribuţii
ale acesteia erau ocrotirea ordinii publice şi asigurarea respectării legalităţii.

În acest conflict armat, toţi poliţiştii şi-au făcut datoria cu demnitate, dând
dovadă de curaj, bărbăţie şi devotament. Pe cîmpurile de luptă, pentru apărarea
suveranității și integrității Republicii Moldova, și-au pierdut viața 89 poliţişti. În
pofida situaţiei social-politice deloc simple, tensiunilor din regiune, cauzate de
conflictul transnistrean, reformele, în cadrul organelor afacerilor interne, au
continuat.

O atenţie deosebită s-a acordat perfecţionării cadrului legislativ, fiind elaborate

şi remise, Parlamentului şi Guvernului, spre examinare, un şir de proiecte de legi
şi acte normative, ce ţin de activitatea organelor de drept. Totodată, a fost
optimizat numărul polițiștilor (de la 43,6 pînă la 30,0 la 10 mii locuitori),
3
 substituite unele funcţii atestate cu funcţii de salariaţi civili, etc.În urma
colaborării internaţionale au fost semnate acorduri interguvernamentale între
Republica Moldova şi statele Europei Centrale şi de Vest, precum şi alte state din
regiunea. Cu suportul Consiliului Europei, în conformitate cu programul pentru
protecţia drepturilor omului, au fost organizate seminare de instruire cu diferite
tematici. În același timp, mai mulți experţi ai Consiliului Europei au evaluat
situaţia în domeniile ce ţin de respectarea drepturilor omului în activitatea
poliţiei, detenţia în poliţie și etica poliţienească. Necesitatea reformării Poliției a
fost dictată, nu doar, de aspiraţiile de integrare europeană ale Republicii
Moldova, ci și de necesitatea soluționării stringente a multiplelor probleme
constatate în funcționarea sistemului afacerilor interne și în activitatea
poliţienească.

Astfel, la 27 decembrie 2012 a fost aprobată noua lege (nr. 320) cu privire la
activitatea Poliției și statutul polițistului, care a intrat în vigoare la 5 martie 2013.

Conform noilor prevederi ale legii, Poliţia a fost organizată în Inspectoratul

General al Poliţiei, subdiviziuni specializate şi subdiviziuni teritoriale, care au
menirea de a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei prin
activităţi de menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii şi securităţii publice, de
prevenire, investigare şi de descoperirea infracțiunilor.

1 Atribuțiile de bază ale instituției

Poliția îndeplinește 5 categorii de atribuții de bază privind:

a) Prevenirea infracțiunior și contravențiilor;

b) Investigarea infracțiunilor și contravențiilor, urmărirea penală;

4
c) Menţinerea, asigurarea şi restabilirea ordinii şi securităţii publice, protecţia

Drepturilor şi a intereselor legitime ale persoanei şi comunităţii;

d) Asigurarea înfăptuirii justiției;

e) Asistența populației și a administrației publice locale.

2.2 Sistemul organizatoric și constituirea

Poliţia este constituită: din Poliţia pentru combaterea criminalităţii şi Poliţia

ordine publică, care au următoarele sarcini:

a) Poliţia pentru combaterea criminalităţii (poliţia criminală) – asigurare, prin

măsuri speciale de investigaţie şi prin acţiuni procesual-penale, exercitate
în condiţii legale, a prevenirii şi combaterii criminalităţii, constatării şi
investigării infracţiunilor, identificării persoanelor care le-au comis şi, după
caz, a căutării acestora;

b) Poliţia ordine publică – menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii şi

securităţii publice, asigurare a siguranţei persoanei, prevenire a
infracţiunilor şi contravenţiilor, constatare a contravenţiilor şi aplicare a
sancţiunilor contravenţionale, potrivit legislaţiei.”

5
 2.3 Funcțiile și structura Poliției

Întru realizarea misiunii sale, Poliția are următoarele funcții de bază:

1) Menţinerea, restabilirea ordinii şi securităţii publice, protecţia drepturilor şi

a intereselor legitime ale persoanei şi comunităţii;

2) Prevenirea şi curmarea infracţiunilor şi contravenţiilor, asigurarea

Respectării legalităţii, ordinii şi securităţii publice;

3) Investigarea infracţiunilor şi contravenţiilor, realizarea urmăririi penale,

asigurarea înfăptuirii justiţiei;

4) Acordarea asistenţei populaţiei şi autorităţilor administraţiei publice locale.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 320 din 27.12.2012 Cu privire la

activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului, unitatea centrală de administrare şi 4
control a Poliţiei este Inspectoratul General al Poliţiei, care este condus de un şef
numit de Guvern, pe un termen de 5 ani, la propunerea ministrului afacerilor
interne.

Respectiv, la propunerea șefului IGP, ministrul afacerilor interne numește în

funcții șeful-adjunct al IGP și conducătorii subdiviziunilor specializate ale Poliției.

6
 Structura Poliţiei este aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr. 986 din 24

Decembrie 2012 „Cu privire la structura şi efectivul-limită ale Inspectoratului

General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne”. Organigrama reflectă
relaţiile de coordonare între subdiviziunile IGP şi subdiviziunile subordonate
Inspectoratului General al Poliţiei.

Pe lîngă activitățile operaționale, subdiviziunile specializate ale Poliției asigură

metodic activitatea subdiviziunilor teritoriale de Poliție, reieșind din atribuiile
stabilite și domeniile de activitate ale acestora.

2.4 Atribuțiile polițiștilor

Conform noilor prevederi, poliţia asigură supravegherea şi organizează controlul

asupra deţinerii, portului şi folosirii armelor şi muniţiilor ori a materialelor
explozive cu destinaţie industrială şi pirotehnice, desfăşoară activităţi de
menţinere a ordinii şi securității publice, a siguranţei persoanelor, de identificare
şi contracarare a acţiunilor ce atentează la viaţa, libertatea, sănătatea şi
integritatea persoanelor, a proprietăţii private sau publice, supraveghează şi
controlează circulaţia pe drumurile publice, verifică respectarea regulilor de
şedere a cetăţenilor străini şi a apatrizilor pe teritoriul R. Moldova.

Mai mult, conform legii, polițistul are dreptul să folosească orice mijloace de
transport şi comunicaţii, indiferent de proprietar sau deţinător cu excepția celor
care aparţin misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi reprezentanţelor
organizaţiilor internaţionale acreditate în R. Moldova, precum şi membrilor

7
personalului acestora acreditaţi în R. Moldova și care au însemne speciale, pentru
luarea unor măsuri legale ce nu pot fi amânate şi nu pot fi aduse la îndeplinire
altfel

De asemenea, noua lege prevede faptul că polițistul poate să poarte asupra sa

arma din dotare şi muniţia necesară, indiferent dacă este în uniformă sau în ţinută
civilă, precum şi să aplice forţa fizică, mijloacele tehnice şi speciale, arma din
dotare în modul şi în cazurile prevăzute de lege.

-elaborează strategia şi politicile de resurse umane privind recrutarea, selecţia,

încadrarea, formarea iniţială şi continuă a personalului, evaluarea performanţelor
profesionale individuale şi a conduitei, cariera, motivarea, compensarea, precum
şi gestiunea şi prelucrarea automată a datelor, analiza posturilor şi planificarea
resurselor umane, managementul organizatoric, securitatea şi sănătatea în muncă
şi, de asemenea, planificarea, organizarea şi controlul modului de implementare a
acestora; coordonează proiectarea strategiei şi politicilor privind formarea
profesională iniţială şi continuă a personalului;

-asigură, potrivit prevederilor actelor normative în vigoare, încadrarea

personalului necesar pe posturile prevăzute în statele de organizare/statele de
funcţii ale unităţilor, potrivit normelor de competenţă;

-organizează şi efectuează studii de diagnoză şi prognoză în domeniul de

competenţă;

- iniţiază şi/sau elaborează proiecte de acte normative pentru aplicarea unitară a

strategiei, politicilor şi a procedurilor de resurse umane, de securitate şi sănătate
în muncă în unităţile M.A.I.;

8
 - asigură informatizarea activităţii şi funcţionarea sistemului informatic de
specialitate în vederea fundamentării deciziilor privind managementul resursele
umane;

Articipă cu personal la inspecţiile şi controalele de fond dispuse de ministrul

afacerilor interne, precum şi la controalele tematice;

-participă la programe de cooperare internaţională în domeniul său de

competenţă;

-organizează şi participă, după caz, la manifestări expoziţionale, seminarii,

simpozioane, schimburi de experienţă şi alte manifestări tehnico-ştiinţifice
naţionale sau internaţionale, din domeniile de competenţă;

- coordonează, controlează şi evaluează măsurile de actualizare şi modernizare a

sistemului de gestiune a resurselor umane;

- prin structura de securitate, pune în aplicare şi verifică respectarea la nivelul

direcţiei generale a prevederilor legale în domeniul gestionării informaţiilor
clasificate;

- asigură respectarea procedurilor legale cu privire la prelucrarea datelor cu

caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, în domeniul de competenţă;

- elaborează metodologia de emitere a documentelor de legitimare şi acces în

sediile unităţilor M.A.I. şi controlează modul de îndeplinire a acesteia;

9
 Cine poate deveni colaborator al IGP ?

Potrivit noii legi, Poliția R. Moldova reprezintă un sistem unic și centralizat ce

include Inspectoratul General al Poliţiei (IGP) și câteva subdiviziuni, printre care
Poliția Criminală și Poliția de Patrulare, Brigada de poliţie cu destinaţie specială
„Fulger”. Guvernul l-a numit în funcția de șef al IGP, pentru un mandat de 5 ani,
pe colonelul Ion Bodrug, care a activat până în prezent în calitate de viceministru
al Afacerilor Interne. Conform legii, șeful IGP trebuie să prezinte, o dată la
jumătate de an, prin intermediul mijloacelor de informare în masă, un raport
privind activitatea desfăşurată. Controlul activităţii IGP va fi realizat de către MAI,
procuratură și alte autorităţi abilitate.

2.4 Conducerea

Conducera este exercitată de către şeful DP a mun. Chişinău, numit şi eliberat din
funcţie de către ministrul afacerilor interne, la propunerea şefului Inspectoratului
General al Poliţiei. Şeful DP a mun. Chişinău:

• conduce şi coordonează activitatea DP a mun. Chişinău şi subdiviziunilor

subordonate acesteia, reprezintă DP a mun. Chişinău în relaţiile cu celelalte
unităţi structurale ale IGP şi MAI, cu instituţii şi organizații din ţară şi străinătate,
în limitele de compete

• asigură coordonarea, supravegherea şi controlul activităţii în domeniile de

activitate încredinţate DP a mun. Chişinău pentru realizarea misiunii şi pentru
îndeplinirea funcţiilor încredinţate;

10
 • emite ordine şi dispoziţii spre executare în cadrul DP a mun. Chişinău și
subdiviziunilor subordonate, în baza şi în condiţiile legislaţiei în vigoare,

• adoptă acte normative interne, în cooperare cu alte autorităţi, în cazurile

prevăzute de legislaţia în vigoare;

• asigură executarea legilor şi altor acte normative, îndeplinirea funcţiilor şi

atribuţiilor DP a mun. Chişinău ce decurg din prevederile legislaţiei în vigoare şi
prezentului Regulament

• înaintează spre aprobare conducerii IGP proiectul bugetului anual al DP a

mun. Chişinău şi asigură buna gestionare, precum şi a proiectelor de rectificare a
acestuia;

• vizează şi semnează, în modul stabilit, actele elaborate de către personalul

DP a mun. Chişinău;

• soluţionează divergenţele apărute între angajaţii DP a mun. Chişinău în

procesul de executare a însărcinărilor;

• asigură managementul carierei profesionale a personalului în limita

competenţelor stabilite prin lege şi actele normative interne;

• exercită şi alte competenţe care îi sunt atribuite în conformitate cu

legislaţia sau de către şeful Inspectoratului General al Poliţiei.

11
 Concluzii și recomandări

Raportâdu-mă la relaiile stabilite cu celelalte persoane, și mă refer atât la colegul

meu de practică cât și la membrii instituției, pot să spun că m-am integrat chiar
foarte bine și nu am ezitat nici un moment să cer ajutorul atunci când am avut
nevoie.

Personalul acestei instituții s-a dovedit a fi format din persoane extrem de

amabile care ne-au acordat atenție și mai ales multă răbdare.

Deasemenea ne-au pus la dispoziie informațiile de care aveam nevoie pentru a

putea întocmi raportul de practică. Am îndeplinit sarcinile primite și am folosit cu
eficiență timpul pe care l-am petrecut în cadrul IP Rîșcani. Consider că această
perioadă a stagiului de practica a fost una constructivă pentru formarea noastră
ca viitori funcionari publici.

12
13
14
15
 1.Noţiuni generale privind dreptul civil

Drept civil ca ramură de drept este o totalitate de norme juridice care

reglementează relaţiile sociale ,personale sau patrimoniale,stabilite între persoane
fizice sau juridice,aflate pe poziţie de egalitate juridică precum şi conduita lor .
Dreptul civil este cea mai important ramură de drept şi are ca obiect dreptul comun
al particularilor, adică acele acte juridice pe care le poate întemeia orice cetăţean
din societate.

Legislaţia civilă – reprezintă un sistem de legi şi acte normative ale autorităţilor

publice în care sunt evidenţiate normele de drept civil.

Dreptul civil reglementează două categorii sociale: patrimoniale şi

nepatrimoniale

· Acesta are ca subiect nu numai persoană fizică, dar şi colectivul denumit

persoană juridică.

· În dreptul civil ambele părţi sunt titulari de drepturi şi obligaţii.

Dreptul civil ca ştiinţă – acesta studiază dreptul civil ca ramură .Obiectul de studiu
al ştiinţei dreptului civil îl formează normele de drept civil. Anume această ştiinţă
montează aplicarea corectă a legilor , şi de asemenea se implică în modul de
dezvoltare a legislaţiei civile.

Dreptul civil ca obiect de studiu – cu ajutorul acestei discipline se obţin diferite

informaţii şi cunoştinţe în domeniu. O caracteristică importantă a dreptului civil
este că acesta nu trebuie exprimat cu aproximaţie, dar concret. Studiul dreptului
civil joacă un rol important în formarea unui sistem specific de gîndire ,de logică
juridică.

1. Obiectul şi metoda de reglementare a dreptului civil

16
Prin obiectul de reglementare a dreptului civil se înţeleg relaţiile care sunt
exprimate de normele acestui drept, deci este un domeniu comun de relaţii sociale
asupra cărora îşi exercită funcţia normele care alcătuiesc ramura dreptului civil.

După cum am mai menţionat, dreptul civil reglementează 2 categorii de relaţii

sociale:

1)patrimoniale – este acel raport juridic, conţinutul căruia poate fi evaluat în

bani( ex. dreptul de proprietate sau chiar relaţia creată din contractual de vînzare-
cumpărare).

2)nepatrimoniale – raportul acestei relaţii nu poate avea conţinut care să fie

evaluat în bani (ex. raportul care are în conţinut dreptul la nume, la denumire ori
dreptul la sediu ).

Ambele raporturi conţin în sine subiecte care au aceeaşi egalitate juridică. Însă,în
cazul în care raporturile patrimoniale şi cele nepatrimoniale nu ţin cont de aceste
condiţii, nu alcătuiesc obiectul dreptului civil şi nu pot fi reglementate de normele
lui.

2.1 Raporturile patrimoniale reglementate de dreptul civil

Majoritatea raporturilor reglementate de dreptul civil sunt patrimoniale. Ele apar şi

se dezvoltă în cazul în care patrimoniul se află la o persoană concretă ori trec de la
o persoană la alta. ( de ex: vinderea unui lot de pămînt).

Dreptul civil nu reglementează toate raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale din

societate. La reglementarea acestora mai pot participa şi alte ramuri de drept
(dreptul muncii, dreptul familiei, dreptul financiar). Dreptul civil reglementează
acele raporturi care exprimă între ele o anumită egalitate a participanţilor.

Există două mari categorii de raporturi patrimoniale care sînt reglementate de

dreptul civil:

1)raporturile reale

2)raporturile obligaţiile

Real – este acel raport care are în conţinut drepturi reale şi numărul acestor
drepturi este stabilit de lege în mod expres. Codul civil cunoaşte şi reglementează
următoarele drepturi reale : dreptul de proprietate , dreptul de usufruct , dreptul de
uz, dreptul de servitute, dreptul de superficie şi dreptul de gaj.

17
Obligaţional – este raportul care conţine creanţe indiferent de raportul lor , act
juridic sau fapt juridic. (licit sau illicit) .Raportul obligaţional conţine două
subiecte importante : creditor şi debitor.

2.2Raporturile personale nepatrimoniale reglementate de normele dreptului civil

Raporturile nepatrimoniale se caracterizează prin faptul că nu au conţinut

economic, obiectul lor îl formează numele , cinstea, demnitatea şi prezintă bunuri
care nu pot fi transmise altor persoane.

Dreptul civil reglementează următoarele categorii de raporturi personale

nepatrimoniale:

1)raporturi de identificare (dreptul la nume, dreptul la reşedinţă,dreptul la

sediu(pers.jur).

2)raporturi care conţin drepturi personale nepatrimoniale (dreptul la viaţă,dreptul

la sănătate).

3)raporturi juridice care se referă la creanţa intelectuală (au ca izvor opera

ştiinţifică, literară, de artă).

Raporturile personale nepatrimoniale se clasifică în 2 categorii:

1)care sunt legate de cele patrimoniale – sunt raporturi ce apar în legătură cu

dreptul de autor asupra operei ştiinţifice , literare, de artă.

2)care nu sunt legate de cele patrimoniale –care apar în legătură cu apărarea

onoarei ,cinstei,demnităţii.

2.3 Metoda de reglementare în dreptul civil

Prin metodă de reglementare se înţelege o totalitate de metode sau mijloace care

sunt folosite de către stat pentru a influenţa o anumită categorie de relaţii sociale.
Metoda de reglementare în dreptul civil diferă de metoda de reglementare din
dreptul public . În dreptul civil subiecţii se află pe poziţie de egalitate juridică, iar
în dreptul public însă o parte a raportului juridic este subordonată celeilalte părţi.
Deci, metoda de reglementare este o modalitate specifică a statului de a impune
participanţilor la raportul juridic o anumită conduită.

18
 3.Rolul şi funcţiile dreptului civil.

Dreptul civil are o importanţă destul de mare într-un stat cu economie de

piaţă , aceasta reeşind din importanţa raporturilor juridice patrimoniale şi
personale nepatrimoniale pe care le reglementează. Dreptul civil
însoţeşte omul de la naştere pînă la moarte. Dreptul civil are rol în
ocrotirea valorilor economice ,sociale şi juridice ,a drepturilor subiective
patrimoniale şi personale nepatrimoniale a persoanelor fizice şi juridice.
Dreptul civil are următoarele funcţii:
1)Urmăresc realizarea unui echilibru social.
2)Funcţia socială şi tehnică .
3)Funcţia de reglementare şi apărare a intereselor subiectelor sale.

4.Principiile dreptului civil

Prin aceasta se înţeleg ideile în conformitate cu care se reglementează relaţiile

sociale şi care stau la baza activităţii juridice . În dreptul civil se întîlnesc două
categorii de principii:

1)principiile fundamentale

2)principiile dreptului civil.

Principiile fundamentale a dreptului sunt idei care se regăsesc în întreaga

legislaţie a Republicii Moldova. În această categorie intră: a)principiul
democraţiei

b)principiul egalităţii în faţa legii

c)principiul legalităţii

d)principiul separaţiei puterii în stat.

19
Principiile dreptului civil se caracterizează prin faptul că ele privesc toate
instituţiile dreptului civil. Cele mai importante principii ale dreptului civil se
găsesc în Codul Civil la art.1 alin.(1):

1)Principiul inviolabilităţii proprietăţii. Cel mai important drept real este dreptul
de proprietate care întotdeauna a avut reglementare specială fiind inclus în
Constituţie. În art. 316 se spune că proprietatea este inviolabilă şi nimeni nu este
silit să cedeze proprietatea ,numai în cazul în care particularul doreşte acesta.

2)Principiul libertăţii contractuale. În baza acestui principiu subiectele pot şi au

dreptul să-şi aleagă persoane cu care să încheie acte juridice.

3)Principiul inadmisibilităţii imixtiunii în afacerile private. Exprimă ideea că

statul şi organelle nu pot face parte la afacerile private , decît doar în cazurile
prevăzute de lege.

4)Principiul egalităţii în faţa legii civile. Are o mare importanţă în dreptul civil
deoarece raporturile de drept se bazează pe egalitatea participanţilor.

5)Principiul exercitării cu bună credinţă a drepturilor. Acest principiu aduce

ideea că participanţii la raporturile juridice se exprimă cu bună credinţă şi sunt
loiali, de asemenea îşi exercită drepturile şi libertăţile.

5.Delimitarea dreptului civil de alte ramuri de drept

Această delimitare are o importanţă teoretică şi practică.

Delimitarea se face după următoarele criterii:

Obiectul de regulamentare – în momentul în care în faţa organelor care aplica

legea, apare problema soluţionării unui litigiu, trebuie mai întîi să se determine
ramura de care ţine litigiul şi numai după aceasta să fie aplicate normele
respective.

Calitatea subiectelor – Normele dreptului civil nu pretind o calitate specială

subiectelor raporturilor juridice civile. Subiect al dreptului civil poate fi orice
persoană fizică sau juridică , spre deosebire de alte ramuri de drept care atribuie
subiectelor o calitate special: -organ al puterii ,cetăţean, patron, angajat, rudă etc.

Caracterul normelor.

20
După natura dispoziţiei normei, normele se clasifică în:

-imperative

-dispozitive

Dreptului civil îi este caracteristic faptul că majoritatea normelor sale au caracter

dispozitiv.

Caracterul sancţiunii. Încălcarea oricărei norme juridice atrage o consecinţă

negativă pentru înfăptuitor. În diferite ramuri de drept, această consecinţă are
aspect diferite. De ex. în dreptul civil: dacă a fost cauzat un prejudiciu, atunci el
trebuie reparat.

Dreptul muncii reglementează relaţiile sociale de muncă a persoanelor plasate în

cîmpul muncii. Între dreptul civil şi dreptul muncii există următoarele asemănări şi
deosebiri:

-obiectul ambelor ramuri e format din raporturi patrimoniale şi nepatrimoniale.

-în dreptul civil poziţia de legalitate se păstrează ,iar în dreptul muncii această
caracteristica se referă numai la încheierea contractelor de muncă.

-sfera subiectelor dreptului muncii este mai restrînsă decît a dreptului civil.

Dreptul familiei este ramura care reglementează relaţiile personale nepatrimoniale

şi patrimoniale ce izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopţie, urmărind ocrotirea şi
întărirea familiei. Dreptul familiei a luat naştere din ramura dreptului civil,
devenind o ramură de sine stătătoare.

-atît dreptul civil cît şi dreptul familiei au ca obiect de reglementare atît raporturi
patrimoniale cît şi nepatrimoniale.

-ambele dispun de metoda egalităţii juridice.

-în dreptul familiei, majoritatea normelor sunt imperative, pe cînd în dreptul civil
sunt dispozitive.

Dreptul comercial este ramura care reglementează modalităţile de constituire,

funcţionare şi încetare a activităţii societăţilor comerciale.

-ambele reglementează raporturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale.

-în ambele ramuri există norme dispozitive.

21
-în ambele ramuri există sancţiunea răspunderii pe bază de contract.

Dreptul constituţional este ramura care conţine normele fundamentale pentru

menţinerea statului bazat pe drept ,din care reies celelalte ramuri de drept inclusiv
dreptul civil .

-În dreptul civil majoritatea normelor sunt dispozitive , iar în cel constituţional
sunt imperative.

-În dreptul civil majoritatea raporturilor sunt patrimoniale, iar în cel

constituţional nepatrimoniale.

Dreptul funciar reglementează relaţiile sociale aterente administrării şi folosirii

pămîntului de către persoane fizice şi persoane juridice, precum şi raporturile
sociale care i-au naştere în legătură cu măsurile adoptate de stat privind folosirea
raţională a terenurilor din fondul funciar al ţării.

-atît raporturile civile cît şi cele funciare au caracter patrimonial ,însă pentru
naşterea raporturilor civile servesc faptele juridice civile,iar pentru cele funciare
–actele administrative.

Dreptul procesual civil reglementează modul de judecată şi de rezolvare a

pricinilor privitoare la anumite drepturi şi interese civile, precum şi modul de
executare a hotărîrilor sau a altor titluri executorii.

-dreptul civil e o ramură a dreptului privat, pe cînd dreptul procesual e o ramură

a dreptului public.

-dreptul civil nu poate să existe fără dreptul procesual civil şi invers.

22
 Bibliografie:

•https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-
universitare/drept-civil-
introducere/introducere-n-drept-civil/
•https://www.legis.md/cautare/getResults?
doc_id=125043&lang=ro

23