MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII

UNIVERSITATEA „DIMITRIE CANTEMIR” DIN TÂRGU MUREŞ

FACULTATEA DE DREPT

RECUNOAŞTEREA HOTĂRÂRILOR
JUDECĂTOREŞTI STRĂINE

Târgu Mureş
- 2010 -
 CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………………………………………2
CAPITOLUL I………………………………………………………………………………….4
1.1. NOŢIUNEA RECUNOAŞTERII HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI……...4
CAPITOLUL II………………………………………………………………………………..5
2.1. RECUNOAŞTEREA PRIN HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ…………....5
2.1.1.Condiţii........................…………………………………………………5
2.1.2.Refuzul recunoaşterii………………………………….……………….6
2.1.3. Atribuţiile instanţei române…………………………………………...6
2.2. CALEA PROCEDURALA DE RECUNOASTERE......………..………..........7
2.2.1. Legea procedurală aplicabilă.………………………………..………7
CAPITOLUL III……………………………………………………………………………….8
3.1. EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI STRĂINE …………..8
3.1.1. Obiectul exequatur-ului……………………………………….………8
3.1.2.Condiţiile cerute pentru obţinerea exequatur-ului……………….... 9
3.1.3. Exequatur-ul parţial…………………………….…………………....11
3.1.4. Instanţa competentă. Procedura…………………………….……..11
3.2. EFECTELE HOTĂRÂRIILOR JUDECĂTOREŞTI STRĂINE
INDEPENDENT DE EXEQUATUR…………….…………………………….12
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………….14

2
 INTRODUCERE

Principalele efecte pe care le produce o hotărâre judecătorească sunt:

- puterea doveditoare a actului autentic;
- autoritatea de lucru judecat;
- forţa executorie1.
O hotărâre judecătorească străina nu poate avea însă eficacitatea în aceleaşi condiţii
ca şi o hotărâre dată de o instanţă proprie. O hotărâre străină nu poate avea de plin drept
forţa executorie şi autoritatea de lucru judecat, deoarece se opune suveranitatea statului pe
al cărui teritoriu se invocă acea hotărâre. În general, în cazul în care cel care a pierdut
procesul nu execută de bunăvoie obligaţia, hotărârea judecătoreasca este investită cu
formula executorie şi se procedează la executarea silită. Formula executorie este ordinul dat
de instanţa judecătorească organelor de executare silită, de a duce la îndeplinire dispozitivul
hotărârii. În acest fel este pusă în mişcare forţa de constrângere a statului pentru realizarea
justiţiei. Forţa de constrângere nu se poate desfăşura decât pe teritoriul statului care o
exercită, iar organele de executare ale unui stat nu se pot supune ordinului dat de instanţa
altui stat, deoarece statele sunt suverane şi egale. De aceea, forţa executorie a unei hotărâri
judecătoreşti are un caracter strict teritorial, neputând opera de plin drept pe teritoriul altui
stat decât acela a cărui instanţă a investit hotărârea cu formula executorie.
Hotărârea judecătorească străină dobândeşte, în general, forţa executorie, întocmai
ca şi hotărârea proprie a statului pe teritoriul căruia se cere executarea, dacă se obţine
exequatur-ul.
Hotărârea judecătorească străină produce efecte în altă ţară dacă se îndeplinesc
cerinţele stabilite de legea statului unde se invocă acele efecte. Aceste cerinţe legale
constau, de regulă, în recunoaşterea hotărârii judecătoreşti străine sau în obţinerea
exequatur-ului pentru acea hotarare.
În anumite condiţii, o hotărâre judecătorească străină poate să producă unele efecte şi
independent de îndeplinirea cerinţelor legale menţionate.

1
Pentru detalii: O. Căpăţînă, Efectele hotărârilor judecătoreşti străine în România, Ed. Academiei, Bucureşti,
1971

3
 CAPITOLUL I

1.1. NOŢIUNEA RECUNOAŞTERII HOTĂRÂRILOR STRĂINE

Noţiunea de recunoaştere.
Potrivit art. 165 din Legea nr. 105/1992, termenul de hotărâre străină se referă la
actele de jurisdicţie ale instanţelor judecătoreşti, notariatelor sau oricăror autorităţi
competente dintr-un stat2.
Legea nr. 105/1992 deosebeşte între recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine şi
executarea acestora.
Pe de altă parte, există doua feluri de recunoaştere:
- de plin drept;
- prin hotărâre judecătorească a instanţei române.
Prin recunoaştere, hotărârea judecătorească străină beneficiază la noi în ţară de
autoritate de lucru judecat, întocmai ca o hotărâre judecătorească română. În acest sens, art.
167 din Legea nr. 105/1992 prevede că hotărârile judecătoreşti străine pot fi recunoscute în
România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat. În acest caz, este vorba de
recunoaşterea prin hotărâre judecătorească română, dar acelaşi efect îl produce şi
recunoaşterea de plin drept. Convenţiile internaţionale pot să prevadă şi alte efecte pe care
le produce recunoaşterea.
Astfel, de exemplu3, recunoaşterea sentinţelor arbitrale străine se refera la:
a) efectele pe care sentinţa arbitrară străină le produce ca fapt juridic;
b) puterea de lucru judecat;
c) efectele probatorii ale sentinţei arbitrare străine din calitatea sa de act 4.
Recunoaşterea sentinţelor arbitrale străine operează potrivit convenţiilor arătate de
plin drept.

2
C.S.J., s. Civ., dec.nr. 3074/2003.
3
Recunoaşterea hotărârilor de divorţ pronunţate în străinătate este supusă condiţiile prevăzute de art. 166 din
Legea nr. 105/1992 sau, după caz prevederile tratatelor bilaterale de asistenţă juridică în materie – Tribunalul
Arad, dec. Nr. 1135/2002, în Curierul Judiciar nr. 10/2003, p. 46-47.
4
Art. 178 din Legea nr. 105/1992 prevede că hotărârea străină, dată de o instanţă competentă, are forţa
probantă în faţa instanţelor române cu privire la situaţiile de fapt pe care le constată.

4
 Recunoaşterea de drept.
Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine intervine de plin drept în următoarele
condiţii(art. 166 din Legea nr. 105/1992):
- se referă la statutul civil al cetăţenilor statului unde au fost pronunţate;
- sau, hotărârile judecătoreşti străine referitoare la statutul civil al cetăţenilor statului
de cetăţenie, fiind pronunţate într-un stat terţ, au fost recunoscute mai întâi în statul de
cetăţenie al fiecărei păţi.
În cazul în care hotărârea judecătorească străină se referă la statutul civil al persoanei
cu domiciliul în statul care a pronunţat-o, prin aplicarea legii domiciliului, aceasta beneficiază
de recunoaşterea de plin drept dacă este mai întâi recunoscută de statul cetăţeniei acelei
persoane.

CAPITOLUL II

2.1. RECUNOAŞTEREA PRIN HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ

2.1.1. CONDIŢII

Celelalte hotărâri judecătoreşti străine decât acelea care beneficiază de recunoaştere

de drept pot fi recunoscute prin hotărâre judecătorească română dacă sunt îndeplinite
cumulativ următoarele condiţii potrivit art. 167 din Legea nr. 105/1992 5:
1) hotărârea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunţată;
2) instanţa care a pronunţat-o a avut, potrivit legii tării sale, competenţa să judece
procesul. Este vorba atât de competenţa de drept internaţional privat a instanţei respective,
cât şi de competenţa de drept intern a aceleiaşi instanţe, deoarece legea nu distinge,
referindu-se la competenţa de a judeca procesul, ceea ce înseamnă competenţa sub ambele
aspecte;
5
C.S.J.,s. com., dec. Nr. 799/2003.

5
 3) există reciprocitate în ce priveşte efectele hotărârilor străine între România şi statul
instanţei care a pronunţat hotărârea.
Dacă hotărârea a fost pronunţată în lipsa părţii care a pierdut procesul, trebuie să se
constate, de asemenea, că i-a fost înmânată în timp util citaţia pentru termenul de dezbateri
în fond, cât şi actul de sesizare a instanţei şi că i s-a dat posibilitatea de a se apăra şi de a
exercita calea de atac împotriva hotărârii.
Caracterul nedefinit al hotărârii străine, decurgând din omisiunea citării persoanei care
nu a participat la proces în faţa instanţei străine, poate fi invocat numai de către acea
persoană.

2.1.2. REFUZUL RECUNOAŞTERII

Art. 168 din Legea nr. 105/1992 arată cazurile în care recunoaşterea hotărârii
judecătoreşti străine poate fi refuzată şi anume 6:
1) hotărârea este rezultatul unei fraude comisă în procedura urmată în străinătate;
2) hotărârea străină încalcă ordinea publică de drept internaţional privat român;
3) procesul a fost soluţionat între aceleaşi părţi printr-o hotărâre.
Legea precizează că recunoaşterea nu poate fi refuzată pentru motivul că instanţa a
aplicat o altă lege decât aceea arătată de dreptul internaţional privat român, în afară numai
dacă procesul priveşte starea civilă şi capacitatea unui cetăţean român, iar soluţia adoptată
diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române.

2.1.3. ATRIBUŢIILE INSTANŢEI ROMÂNE

Instanţa română trebuie să verifice îndeplinirea condiţiilor de recunoaştere şi de refuz

de recunoaştere, dar nu poate să procedeze la examinarea în fond a hotărârii străine şi nici
la modificarea ei.

6
C.S.J., s. Com., dec. Nr. 29/2003; C.S.J., s. Com., dec. Nr. 1618/2003.

6
 2.2. CALEA PROCEDURALĂ DE RECUNOAŞTERE

Cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul judeţean în

circumscripţia căruia îşi are domiciliul său sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii
străine.
Prin urmare, partea poate recunoaşte hotărârea străină, fără să fie nevoie de
hotărârea judecătorească de recunoaştere. Cererea de recunoaştere poate fi rezolvată şi pe
cale incidentă de către instanţa sesizată cu un proces având alt obiect, în cadrul căruia se
ridică excepţia puterii lucrului judecat, întemeiată pe hotărâre judecătorească străină.
Cererea de recunoaştere a hotărârii străine se soluţionează pe cale principală prin
hotărâre, iar pe cale incidentă prin încheierea interlocutoriei, în ambele cazuri după citarea
părţilor.
Cererea poate fi rezolvată fără citarea părţilor dacă, din hotărârea străină, rezultă că
pârâtul a fost de acord cu admiterea ei potrivit art. 172.

2.2.1. LEGEA PROCEDURALĂ APLICABILĂ

Cererea de recunoaştere a hotărârii străine se întocmeşte potrivit cerinţelor prevăzute

de legea română şi va fi însoţită de următoarele acte potrivit art. 171:
- copia hotărârii străine;
- dovada caracterului definitiv al acesteia;
- copia dovezii de înmânare a citaţiei şi actului de sesizare, comunicate părţii, care a fost
lipsa în înstanţa străină sau orice alt act oficial care să ateste că citaţia şi actul de sesizare
au fost cunoscute, în timp util, de către partea împotriva căreia s-a dat hotărârea;
- orice alt act de natură să probeze, în completare, că hotărârea străină îndeplineşte celelalte
condiţii prevăzute de lege pentru recunoaştere.
Actele menţionate vor fi însoţite de traduceri autorizate şi vor fi supralegalizate în
condiţiile art. 162 din Legea nr. 105/1992. Nu se cere supralegalizarea în cazul în care părţile
sunt de acord cu depunerea de copii certificate pentru conformitate.

7
 CAPITOLUL III

3.1. EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI STRĂINE

Aceste hotărâri dobândesc, în general, forţa executorie, întocmai ca şi o hotărâre

proprie a statului pe teritoriul căruia se cere executarea, dacă se obtţne exequatur-ul.
Exequatur-ul este procedura judiciară în cadrul căreia, în urma controlului exercitat
asupra hotărârii judecătoreşti străine de instanţele statului pe teritoriul căruia se cere
executarea, hotărârea judecătorească străină este declarată executorie. Legea nr. 105/1992
face vorbire de executarea hotărârii străine pe teritoriul român, pe baza încuviinţării date de
instanţa judecătorească română competentă. Această încuviinţare - exequatur-ul – intervine
dacă hotărârea străină nu se execută de cei obligaţi în acest sens de bunăvoie.
Pe teritoriul român nu pot fi puse în executare următoarele hotărâri străine:
- cele prin care s-au luat măsuri asiguratorii;
- cele date cu executare provizorie.

3.1.1. OBIECTUL EXEQUATUR-ULUI

Din redactarea textului art. 173 şi 174 din Legea nr. 105/1992, rezultă că obiectul
exequatur-ului este de a acorda în ţara noastră forţa executorie unei hotărâri judecătoreşti
străine. În realitate el este mai larg: prin exequatur, hotărârea străină dobândeşte şi
autoritatea de lucru judecat în ţara noastră 7. În afara unor excepţii, hotărârea judecătorească
străină nu poate avea, înainte de a obţine exequatur-ul ori recunoaşterea, autoritate de lucru
judecat. Raţiunea acestei soluţii se găseşte în principiul suveranităţii statelor şi în
organizarea judiciara a fiecărui stat.
Autoritatea lucrului judecat este o interdicţie, un ordin adresat judecătorului de a nu
judeca din nou o cauză definitiv judecată. Această interdicţie sau ordin nu poate privi decât
pe judecătorii statului respectiv, nu şi pe judecătorii altui stat, căci atunci ar însemna că ei să
se supună ordinului care îşi trage puterea din suveranitatea unui stat străin. Dacă însă

7
D. Stăncescu, Despre efectele internaţionale ale hotărârilor judecătoreşti, in J.N. nr. 6/1960., p. 1101.

8
hotărârea judecătorească străină obţine exequatur-ul, ea dobândeşte nu numai o forţă
executorie, ci şi autoritatea de lucru judecat, în statul a cărui instanţă a acordat exequatur-ul.
Aceste doua efecte se dobândesc în temeiul hotărârii de exequatur, prin care se recunoaşte
eficacitatea hotărârii judecătoreşti străine. În prezent, dacă hotărârea pentru care s-a cerut
încuviinţarea executării a fost prealabil recunoscută exequatur-ul nu mai produce efectul cu
privire la autoritatea de lucru judecat.
Prin urmare exequatur-ul poate avea un dublu obiect: acordă hotărârii străine
autoritate de lucru judecat şi forţă executorie în România.
Controlul hotărârilor judecătoreşti străine nu este la fel de organizat în toate statele.

3.1.2. CONDIŢIILE CERUTE PENTRU OBŢINEREA EXEQUATUR-ULUI

Condiţiile cerute pentru acordarea exequatur-ului sunt stabilite de legea locului unde
urmează să intervină executarea hotărârii judecătoreşti străine, căci aceste condiţii nu sunt
aceleaşi în toate statele. Potrivit art. 174 din Legea nr. 105/1992, condiţiile pentru acordarea
forţei executorii unei hotărâri judecătoreşti străine în ţara noastră sunt:
a) hotărârea este dată de o instanţă judecătorească competentă. În această privinţă trebuie
precizat că este vorba de competenţa jurisdicţională determinată în felul următor:
- competenţa jurisdicţională în dreptul internaţional privat, aşa cum rezultă din normele
juridice ale tării unde s-a pronunţat hotărârea judecătorească:
- competenţa materială şi teritorială în dreptul intern, aşa cum rezultă din normele de
drept intern ale ţării unde s-a pronunţat hotărârea a cărei executare s-a cerut apoi în ţara
noastră. Rezultă că instanţele noastre judecătoreşti, în vederea acordării exequatur-ului, sunt
îndreptăţite să verifice atât competenţa în dreptul internaţional privat, cât şi aceea în dreptul
intern, aşa cum rezultă acestea din normele juridice ale ţării în care s-a pronunţat hotărârea
respectivă;
- competenţa jurisdicţională în dreptul internaţional privat, aşa cum rezultă din normele
noastre juridice în materie ori din convenţiile internaţionale încheiate de ţara noastră.

9
 O hotarare judecătorească străină pronunţată cu încălcarea competenţei exclusive a
jurisdicţiei române nu poate fi executată în România. Soluţia este expres prevăzută de art.
174 alin. ultim., art. 167 alin. 1 lit. b şi art. 168 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 105/1992.
b) hotărârea judecătorească este executorie, potrivit legii care se aplică pe teritoriul unde a
fost pronunţată. Nu pot fi executate pe teritoriul României hotărârile străine prin care s-au
luat măsuri asiguratorii şi cele date cu executare provizorie.
Caracterul executoriu al hotărârii trebuie să rezulte din hotărâre sau dintr-o adeverinţă
separată.
c) hotărârea judecătorească a fost dată cu aplicarea legii materiale competente potrivit
normelor dreptului internaţional privat 8. Sunt necesare următoarele precizări şi anume că
legea aplicabilă este arătată de dreptul internaţional prival al ţării în care s-a pronunţat
hotărârea şi legea aplicată poate să fie aceeaşi ori alta faţă de legea aplicabilă în cauză
după dreptul internaţional privat român precum şi dacă procesul priveşte starea civilă şi
capacitatea unui cetăţean român, soluţia dată prin hotărâre străină, pe baza legii aplicabile
arătată de dreptul internaţional privat străin, să nu difere de aceea la care s-ar fi ajuns potrivit
legii române.
d) hotărârea judecătorească să nu aducă atingere ordinii publice în dreptul internaţional
privat român, fie prin dispoziţiile ei, fie prin executarea ei.
e) între ţara noastră şi ţara a cărei instanţă a dat hotărârea să existe reciprocitate de
executare9.
f) dreptul de a cere executarea silită să nu fie prescris potrivit legii române(art. 174).
g) hotărârea judecătorească străina să nu fie rezultatul unei fraude comise în procedura
urmată în străinătate. În acest sens, art. 174 şi art. 168 din Legea nr. 105/1992.
h) să nu existe o hotărâre judecătorească română în aceea materie, anterioară hotărârii
străine, ori o sesizare anterioara a unei instanţe române(art. 174 şi art. 168).
i) să nu fie vorba de o hotărâre în materie de stare civilă şi capacitate privind pe un cetăţean
român, iar soluţia dată potrivit legii determinată de dreptul internaţional privat al ţării unde s-a
pronunţat hotărârea diferă de ceea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române.

8
Această condiţie a fost aplicată de T.S., dec. Civ. Nr. 2129 din 28 sept. 1974, in C.D., 1974, p. 280.
9
Pentru această condiţie, Tribunalul Municipiului Bucureşti, sentinţa civila nr. 120/1971, in R.R.S.I. nr. 4/1973,
p. 246.

10
 3.1.3. EXEQUATUR-UL PARŢIAL

Dacă hotărârea judecătorească străină conţine soluţii asupra mai multor capete de
cereri, care sunt disociabile, încuviinţarea executării poate fi acordată separat.

3.1.4. INSTANŢA COMPETENTĂ. PROCEDURA

Cererea de exequatur se adresează tribunalului judeţean în circumscripţia căruia

urmează a se efectua executarea silită.
Cererea pentru obţinerea exequatur-ului se face de către partea interesată 10. Instanţa
va examina cererea după citarea părţilor. Procedura pentru obţinerea exequatur-ului este
aceea de drept comun, prevăzută în general pentru soluţionarea oricărui litigiu. Împotriva
hotărârii date asupra cererii de exequatur se pot exercita căile de atac. Instanţa română
verifică cerinţele legale de regularitate internaţională, fără a putea examina hotărârea străină
în fond sau a o modifica. Din punct de vedere procedural cerea de încuviinţare a executării
se soluţionează prin hotărâre, după citarea părţilor.
Cererea întocmită, ca şi aceea pentru recunoaşterea judiciară, va fi însoţită şi de
dovada caracterului executoriu al hotărârii, eliberată de instanţa care a pronunţat-o.
Încuviinţarea executării poate fi în anumite condiţii şi parţială. Potrivit art. 177 din Legea nr.
105/1992, pe baza hotărârii definitive de încuviinţare a executării, se emite titlul executoriu,
în condiţiile legii române, menţionându-se în titlu şi hotărârea de încuviinţare 11.

3.2. EFECTELE HOTĂRÂRIILOR JUDECĂTOREŞTI STRĂINE

10
Gr. Porumb, Codul de procedură civilă, comentat şi adnotat, Ed. Ştiinţifică Bucureşti, 1962, vol II, p. 163.
11
C.S.J., s. Civ., dec. Nr. 2679/2003.

11
 INDEPENDENT DE EXEQUATUR

Hotărârea judecătorească străină are valoare prin ea însăşi. Ea nu poate să aibă forţa
executorie şi autoritate de lucru judecat, dacă nu se obţine exequatur-ul, ori nu este
recunoscută.
Dar hotărârea judecătorească străină, având o valoare prin ea însăşi, fiind deci o
realitate care nu se poate ignora produce unele efecte independent de procedura exequatur-
ului sau recunoaştere.
Astfel12:
a) forţa probantă. Hotărârea străină este un act emanat de o autoritate străină. Potrivit regulii
locus regit actum, ea va avea puterea doveditoare pe care o conferă legea sub imperiul
căreia a fost pronunţată. În acest sens art. 178 din Legea nr. 105/1992 prevede că hotărârea
străină, dată de către o instanţă competentă, are forţa probantă în faţa instanţelor române cu
privire la situaţiile de fapt pe care le constată.
b) hotărârea străină declarativă de faliment produce efecte fără procedura exequatur-ului ori
recunoaşterii în măsura în care nu comportă acte de urmărire asupra bunurilor sau de
constrângere asupra persoanelor13.
c) hotărârea străină considerată ca o justă cauză. În unele cazuri, hotărârea judecătorească
dată într-un stat fără a conduce la executarea silită în alt stat atrage în acesta din urmă
modificarea unui raport juridic, care dacă n-ar fi fost hotărârea străină, ar fi fost altfel
soluţionat.
Astfel, de exemplu, debitorul chemat în judecată pentru neplată se poate apăra
arătând că a plătit unei alte persoane decât creditorului său, întrucât a fost obligat la aceasta
prin hotărâre străină. Tot astfel, o persoană recăsătorită într-un alt stat, se poate apăra într-
un proces de bigamie invocând hotărârea de divorţ străină, deşi aceasta nu este
recunoscută ori investită cu exequatur.
Chiar dacă hotărârea străină produce unele efecte fără a se fi obţinut exequatur-ul ori
recunoaşterea, aceasta nu înseamnă că ea este sustrasă oricărui control judiciar. Acest

12
D. Stăncescu, op. cit., p. 1102-1103.
13
I. Nestor, O. Căpătîna, Jurisprudenţa română de drept internaţional privat, in R.R.S.I. nr. 3/1973, p. 353.

12
control se va exercita când se va pune în discuţie valoarea hotărârii, fie pe cale incidentală,
fie pe cale principală.
Astfel:
a) în faţa unei instanţe judecătoreşti române se cere declararea nulităţii unei căsătorii pentru
bigamie. Pârâtul se va apăra prin invocarea hotărârii de divorţ străine prin care s-a desfăcut
căsătoria sa anterioară. În acest fel, pe cale incidentală, se va verifica valabilitatea hotărârii
judecătoreşti de divorţ străine:
b) o persoană a obţinut divorţul printr-o hotărâre judecătorească străină şi voieşte să se
recăsătorească, dar se face opunere la căsătorie, contestându-se regularitatea hotărârii de
divorţ străine. Ofiţerul de stare civilă refuză încheierea căsătoriei, în această situaţie, la
cererea părţii, va decide instanţa judecătorească. Obiectul litigiului se confundă, în mod
practic, cu verificarea hotărârii străine. În acest caz, valabilitatea hotărârii străine se verifică
pe cale principală.
Se pune întrebarea care este deosebirea între acest control al hotărârii judecătoreşti
străine şi exequatur-ul propriu-zis, ori recunoaşterea hotărârii. Deosebirea constă într-o
facilitate de ordin practic care se acordă celui interesat: controlul instanţei române va
interveni numai în cazul când se contestă regularitatea hotărârii străine; în lipsă de atare
contestaţie, cel interesat îşi va putea valorifica în mod direct drepturile decurgând din
hotărârea străină14.
Din cele mai sus arătate rezultă că în dreptul internaţional privat se face distincţie între
eficacitatea hotărârii străine condiţionată de exequatur ori recunoaştere şi eficacitatea
hotărârii străine independentă de această formalitate.
În legătură cu efectele internaţionale pe care le produce hotărârea judecătorească
străină, s-a pus întrebarea dacă pentru înregistrarea hotărârii de divorţ emanate de la
instanţa străină este sau nu necesară obţinerea exequatur-ului. În dreptul internaţional privat
sunt păreri în sensul ambelor soluţii.

BIBLIOGRAFIE

14
D, Stăncescu, op. cit., p. 1103.

13
* * * Constituţia României
* * * Codul de Procedura Civila
* * * Codul civil
* * * Legea nr. 105/1992
* * * O. Căpăţînă, Efectele hotărârilor judecătoreşti străine în România, Ed. Academiei,
Bucureşti, 1971
* * * Ion. P. Filipescu, Andrei. I. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Universul
juridic, Bucureşti, 2005
* * * Dan Lupascu, Drept internaţional privat, Universul juridic, Bucureşti, 2008
* * * Augustin Fuerea, Drept internaţional privat, Ed. Actami, Bucureşti, 2002
* * * Ovidiu Ungureanu, Călina Jugastru, Manual de drept internaţional privat, Ed. Rosetti,
2002
* * *Nicoleta Diaconu, Drept internaţional privat, -curs universitar-, Ed. Lumina Lex, Bucuresti,
2002

14