UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE

ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE BIOTEHNOLOGII
Dppd
Modulul I

​ PERSONALITATEA ELEVULUI

​Cursant:​ ANDRONESCU
ELENA-LUMINIȚA
Disciplina Pedagogie I

Cuprins

1.Conceptul de personalitate………………………………………………………………2
2.Temperamentul și caracterul…..………………………………………………………...3
3.Modificarea comportamentului prin sistemul de întăriri și pedepse…………………..4
4.Aptitudini……………………………………………………………………………...5
5.Bibliografie……………………………………………………………………………6

Personalitatea elevului

1.Conceptul de personalitate
Persoană:​individul uman concret
Personalitate​: -sens comun:însușire sau calitate pe care o poate avea cineva sau nu
-sens științific:construcție teoretică:structură organizată ierarhic,a
modalității de ființare și funcționare ce caracterizează persoana umană,acel ,,organism
psihofiziologic’’.
Caracteristici ale personalității:
a) globalitatea: ​ansamblu de caracteristici care permit identificarea unei
persoane
b) coerența:​ un sistem funcțional de elemente interdependente
c) permanența(stabilitatea) temporală: ​ființa umană,care în ciuda
transformărilor,are:conștiința existenței sale/și/sentimentul continuității și
identității personale.
Definiție după Allport:,,organizarea dinamică în cadrul individual a acelor sisteme
psihofizice care determină gândirea și comportamentul său caracteristic’’​.
Există două modele de descriere a personalității:
-modelul trăsăturilor
-modelul factorilor
Trăsătura psihică:​ însușirile (particularitățile) relativ stabile ale unei persoane: în plan
comportamental: predispoziția de a răspunde în același fel la o varietate de stimuli .
Mai multe trăsături formează structuri (configurații) specifice: ​tipuri.
Trăsăturile sunt prototipuri = > căutarea unor indici constanți și ușor observabili asociați
manifestărilor de ordin psihologic (Mischel apud Cucos).
Nevoia de explicaţie şi predilecţie a condus la căutarea unor indici constanţi şi uşor
observabili asociaţi unor manifestări psihologice, astfel au apărut ​tipologiile.
Una din cele mai cunoscute este tipologia lui ​E. KRETSCHMER
- ​tipul picnic​ (mic, îndesat, mâini - picioare - scurte) asociate cu profilul psihologic
ciclotimic (vioi, mobil, optimist, sociabil, superficial, practic);
- ​tipul astenic​ (corp slab, alungit) asociate cu profilul psihologic
schizotimic (abstract, interiorizat, meticulos, simţul onoarei, complex inferioritate);
- ​tipul atletic​ (dezvoltare psihică, fizică, echilibrată);
Aceste tipologii sunt semnificative mai ales pentru cazuri patologice.

2.Temperamentul și Caracterul
Prima clasificare este cea propusă de: Hipocrate şi Galen
- macrocosmosul se reflectă în microcosmos (teorie readusă în actualitate).
- natura este compusă din 4 elemente fundamentale: aer, pământ , foc şi apă – conform
celor doi medicii ai antichităţii, în corpul omenesc amestecul „umorilor” (hormones) ce
reperezintă aceste elemente determină ​temperamentul.
Tipuri clasice de temperament:
a) coleric: ​emotiv, irascibil, tendința de exagerare, foarte expresiv
b) sangvinic:​ritmicitate şi echilibru, bună dispoziţie, adaptabilitate, nestatornicie
c) flegmatic: ​imperturbabil, inexpresiv, lent, greu adaptabil, puţin comunicativ
d) melancolic: ​lent şi inexpresiv, fără forţă şi vigoare, emotiv, sensibil, neîncrezător.

Caracterul,etimologic înseamnă: - ​tipar, pecete (greaca veche);

- ​cu referire la om: sisteme de trăsături, stil de viaţă.
Cosmovici apud Cucuoş defineşte caracterul ca fiind „acea structură care exprimă ierarhia
motivelor esenţiale ale unor persoane, dar şi posibilitatea de a traduce în fapt hotărârile luate
în conformitate cu ele”, subliniind astfel două dimensiuni fundamentale ale caracterului:
a) axiologică, orientativ - valorică
b) executivă, voluntară (auto - controlul)
Pentru definirea caracterului avem în vedere atitudinile stabile şi generalizate,
definitorii şi care se întemeiază pe convingeri puternice.
Atitudinea:​ - exprimă o modalitate de raportare faţă de anumite aspecte ale realităţii
şi implică reacții afective, comportamentale şi cognitive.
 Principalele trăsături de caracter încep să se cristalizeze în adolescenţă, de aceea cu
greu pot fi făcute afirmaţii categorice privind personalitatea unui elev.
În cazul personalităţii unui elev asistăm de cele mai multe ori la comportamente
convenţionale („mască”) ce pot varia în funcţie de situaţie. Doar situaţiile neobişnuite
pot provoca reacţii ce ne pot ajuta să diferenţiem între atitudinile circumstanţiale,
reacţiile convenţionale şi cele ce exprimă nucleul autentic şi stabil al personalităţii în
formare.
Formarea atitudinilor implică metode şi tehnici specifice:
a) metode indirecte: învăţarea bazată pe imitaţie, exemple, modelare.
b) metode directe: - comunicarea de tip persuasiv;
- utilizarea pedepselor şi a recompenselor (cea mai întâlnită)

3.Modificarea comportamentului prin sistemul de întăriri și pedepse

Baza teoretică a modificării comportamentului prin sistemul de întăriri şi pedepse o constituie
mecanismul condiționării operante (şcoala comportamentistă): dacă un anumit comportament
este în mod consecvent urmat de o recompensă, comportamentul are o mai mare probabilitate
să se producă din nou, fenomen cunoscut ca „legea efectului”, care afirmă că, acele:
● comportamente urmate consecvent de recompense →au tendinţa de a fi repetate
● comportamente urmate consecvent de pedeapsă → au tendinţa de a nu se repeta
SKINNER​: dacă un comportament este urmat de un anume eveniment- efect şi se manifestă
cu o frecvenţă mai mare, vorbim despre un comportament întărit.
Întărirea​ - pozitivă: comportamentul este urmat de consecinţe pozitive
- negativă: comportamentul NU este urmat de consecinţe negative
Alte două tipuri de consecinţe sunt asociate cu descreşterea frecvenţei comportamentului
pentru că:
- este urmat de un eveniment aversiv (pedeapsa);
- este urmat de omiterea unei recompense aşteptate (nu va fi lăudat, premiat).
Modificarea comportamentului este influenţată de momentul furnizării pedepselor şi a
recompenselor.
Comportamentul cel mai apropiat în timp de pedeapsă (recompensă) este învățat cel mai bine.
Considerații psihopedagogice
1. cunoaşterea rezultatelor - rezultate intermediare = factori recompensativi ;
2. fixarea obiectivelor (stabilire de obiective intermediare în caz de scop îndepărtat);
3. utilitatea recompenselor şi pedepselor, prin internalizare recompensa conduce la motivaţie
pozitivă iar pedeapsa la motivaţie negativă.
Recompensa externă este asociată →motivaţiei extrinseci
Recompensa internă este asociată → motivaţiei intrinseci
Recompensa şi pedeapsa pot fi aplicate în maniere diferite şi grade diverse

4.Aptitudinile
La nivel general, aptitudinile se referă la reuşita într-un anumit domeniu de activitate.
Aptitudinile sunt caracteristici individuale relativ stabile, rezultând dintr-o
supraînvăţare sau determinate genetic şi identificate prin reuşita în activitate (Doron şi
Parot, 1999).
Leontiev definea aptitudinea drept: „însuşire individuală care care determină
efectuarea cu succes a unei anumite activități”.
- definiţie incorectă: nu ia în calcul alţi factori care ar putea facilita succesul!!!!
Capacitatea psihică exprimă posibilitatea individului de a efectua cu succes o anumită
activitate aici şi acum şi este legată de: momentul prezent şi experienţa în domeniu.
Spre deosebire de capacitate, aptitudinea se leagă, în esenţă, de potențialitate, de
posibilitatea ca, în condiţii optime, un individ să ajungă la dobândirea unei capacităţi
ridicate într-un anumit domeniu.
De cele mai multe ori, elevii sunt evaluaţi după capacităţile lor şi nu după aptitudini.
Din păcate nu există posibilitatea de a evalua direct aptitudinile altfel decât prin
evaluarea performanţelor la anumite probe, deci a capacităţilor, însă există anumite
caracteristici ce ar putea indica într-o manieră mai adecvată nivelul de dezvoltare a
aptitudinilor:
- uşurinţa învăţării unor aspecte absolut noi
- uşurinţa şi calitatea execuţiei anumitor sarcini.
O altă caracteristică a aptitudinii este aceea că acestea permit realizarea unor
diferenţieri între indivizi.
Putem concluziona că aptitudinile reprezintă: însuşiri ale persoanei care, în ansamblul
lor, explică diferenţele constatate între oameni în privinţa posibilităţii de a-şi însuşi
anumite cunoștințe, priceperi şi deprinderi (Cosmovici, 1974).
 Aptitudinile sunt înnăscute sau dobândite?
Corelare nivel inteligenţă cu: - realizarea diferitelor capacităţi - mers, vorbit etc;
- viteza de habituare cu stimuli noi.
Există: - o componentă înnăscută mai puţin evidentă
- influenţe de mediu → consecinţe privind cristalizarea aptitudinilor.
1) aptitudini simple​ (favorizează realizarea a numeroase activităţi):
- generale - prezente în toate domeniile;
- de grup - realizarea cu succes a unui grup de activităţi;
- specifice - domeniu restrâns, de ex. „auzul absolut”.
2) aptitudini complexe​: - aptitudini ample, de tip profesional;
- aptitudini tehnice, muzicale, matematice.
Aptitudinile generale: inteligenţa
Singura aptitudine generală admisă actualmente este reprezentată de inteligenţă.
Inteligenţa nu este uşor de definit, nu s-a formulat o definiţie care să îi mulţumească
pe toti psihologii, dar, în scop didactic putem numi inteligenţa ca o „aptitudine
generală care contribuie la formarea capacităţilor şi la adaptarea cognitivă a
individului în situaţii noi” (Cosmovici, 1974)/
Aptitudini complexe
După domeniile de activitate:
1. Aptitudini tehnice​: - posibilitatea de utiliza instrumente, maşini şi aparate, de a
înţelege funcţionarea lor
2. Aptitudini ştiinţifice: ​ - existenţa unei inteligenţe de nivel superior mediei sau cel
puţin normală;existenţa creativităţii este absolut necesară
3. Aptitudini artistice​: - aspectul înnăscut al aptitudinilor este cel mai vizibil -se
manifestă fie precoce, fie la o vârstă matură;aptitudini muzicale, arte plastice, literare,
artă dramatică.
5.Bibliografie

➢ CUCOȘ, C. (2009).​ Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade

didactice​. București: Editura Polirom.