RELATII DE COMUNICARE IN ACTUL DIDACTIC :

disfunctii, blocaje
prof. Baciu Petronel
Comunicarea a fost definita ca o forma particulara a relatiei de schimb intre doua sau mai
multe persoane, doua sau mai multe grupuri.

Esentiale pentru actul comunicarii sunt:

1) relatia dintre indivizi sau dintre grupuri,

 2) schimbul, transmiterea si receptarea de semnificatii,

 3) modificarea voita sau nu a comportamentului celor angajati.

Profesorul este un actor. El joaca un rol. Modul de transmitere a informatiilor, mesajul in sine,
prezenta sa, entuziasmul, implicarea, convingerea sa, pasiunea, siguranta, tinuta, postura, sunt
elemente care asigura reusita procesului didactic. Toate aceste elemente alcatuiesc
comunicarea didactica.

Elementele  comunicarii didactice sunt:

• emiterea mesajului didactic de catre profesor sau de o alta sursa de informatie, de la o

anumita distanta;

• canalul prin care se transmite mesajul;

• receptarea mesajului de catre elevi;

• stocarea si prelucrarea lui in scopul luarii deciziilor (formularea raspunsurilor de catre elev,
a corectarilor sau a completarilor de catre profesor).

Analizata din perspectiva psihopedagogica, comunicarea didactica prin dialog euristic apare
ca un model interactiv, profesorul elevul fiind in acelasi timp emitator si receptor, creandu-se
intre ei o relatie de schimb de idei, de corectari si completari.

TIPURI

Dupa nivelul interactiunii, comunicarea poate fi intraindividuala, interpersonala, de grup, de

masa, si publica sau mediatica.

Dupa  finalitati, comunicarea poate fi defensiva, informativa, persuasiva   sau de intretinere.

Dupa tipul de cod utilizat, comunicarea poate fi verbala (orala si scrisa), paraverbala si
nonverbala.

Dupa continutul dominant, comunicarea poate fi referentiala (atunci cand se face referire la

obiectul semnificat),  operational metodologica (cand se face referire la operatiile logico
deductive care structureaza cunoasterea: definitie, clasificare, explicatie, descriere) si
atitudinala (atunci cand se face referire la comportamentul fata de obiect).

Dupa natura transmiterii informatiei, comunicarea poate fi  digitala  (se refera la continutul

comunicarii)  si analogica (se refera la relatia dintre partenerii comunicarii, la simbolistica
faptelor, trupului, infatisarii ).

Dupa canalul utilizat , comunicarea poate fi  directa (nemijlocita) si mediata (cand se folosesc

canale intermediare cum ar fi cartile, televiziunea, radioul, telefonul, internetul, aparatele foto,
camerele de filmat etc. ).

Dupa natura relatiilor interpersonale dintre interlocutori, comunicarea poate fi  autoritara sau

egalitara.

Dupa prezenta sau absenta unor obiective, intalnim: comunicare incidentala; comunicare

consumatorie; comunicare instrumentala, comunicare comuniune

Cele mai importante forme de com. raman : comunicare nonverbala si comunicare verbala.

Comunicare nonverbala; se realizeaza prin intermediul mijloacelor nonverbale, printre

acestea, cele mai mult cercetate, fiind corpul uman, spatiul sau teritoriul, imaginea.

Voluntar sau involuntar, cand vb , comunicam prin: expresia fetei, gesturi, pozitia corpului,
orientarea, proximitatea, contactul vizual, contactul corporal, miscari ale corpului, aspectul
exterior.

Comunicarea prin corp este cea mai complexa, deoarece corpul intervine in 'intalnirile'
cotidiene nu doar ca un obiect natural, ci si ca un produs voluntar travestit, mascat,
metamorfozat (prin imbracaminte, machiaj).

Comunicarea prin spatiu si teritoriu. Omul este extrem de grijuliu, cu spatiul in care traieste.
El isi delimiteaza si amenajeaza teritorul in functie de nevoi si imprejurari. Tocmai modul de
delimitare si amenajare a spatiului 'comunica' multe informatii despre individ. Dintr-o
perspectiva sociologica si antropologica, pot fi desprinse trei tipuri de teritorii: tribale,
familiale si personale.

Comunicarea prin imagini. Viata moderna a adus cu sine o mare gama de mijloace imagistice
de comunicare (afis, fotografii, ilustratii, cinema, televiziune). Comunicarea prin imagini,
omniprezenta, creaza un paradox: desi mai putin interactiva, deoarece se exercita intr-un
singur sens, ea este mult mai eficienta, deoarece afecteaza un numar extrem de mare de
persoane.

Mijloacele nonverbale ale comunicarii au urmatoarele roluri:

1) de a transmite ceva (idei, informatii, trasaturi de caracter);

2) de a nuanta si preciza comunicarea (care devine aprobativa sau dezaprobativa, receptiva
sau nereceptiva);

3) de a ajuta persoanele sa se exprime si sa se inteleaga reciproc mult mai bine (pentru

realizarea acestui ultim rol, mijloacele verbale trebuie sa le insoteasca pe cele verbale, in nici
un caz nu pot  actiona independent).

De Vito stabileste sase functii ale comunicarii nonverbale asociate celei verbale. Astfel, ea
accentueaza, completeaza, contrazice. regleaza, repeta, substituie comunicarea verbala

Comunicarea verbala (limbajul). Limbajul este unul dintre mijloacele cele mai specific
umane, cel mai frecvent folosit in comunicarea interumana. Limbajul, constituie expresia si
realizarea conduitelor verbale.

In cadrul comunicarii verbale distingem:

- comunicarea orala

- comunicarea scrisa

Comunicarea orala prezinta urmatoarele caracteristici:

- sunt rostite in fata unor grupuri de oamaeni

- se apeleaza la procedee specifice tehnicii vorbirii libere

- utilizeaza variate modalitati de expresie lexicale, stilistice etc

- implica adeziunea afectiva si nuantarea vorbirii

- au o importanta valoare sociala si individuala contextuala sau oficiala

Dupa Neacsu, se disting urmatoarele particularitati ale comunicarii orale:

- Metodele vor fi concordante contextului si valorilor spatiului socio-cultural in care se misca

agentii educationali

- Metodele vor respecta parametrii distantei optime intre agentii comunicarii educationale

- Metodele vor valorifica particularitatile sursei emitatoare de mesaj

- Metodele vor tine seama de particularitatile receptorului

- Metodele vor tine seama de finalitatile si continutul comunicarii, in stransa corelatie cu

specificul manifestarilor constiintei si conduitei de grup

Comunicarea scrisa presupune cunoasterea unui cod specific de catre cel care face apel la ea.

Comunicarea scrisa trebuie sa aiba in vedere raportul optim dintre informatie si timp:
- intre necesar si redundant

- intre transinformational si productiv informational

Obiectivele comunicarii scrise sunt:

- intelegerea

- perceperea diferitelor niveluri de abstractizare ale variatelor tipuri de limbaj

- intelegerea raporturilor intre valorile lexicale si cele sintagmatice

- distingerea esential-accesoriu intr-un text scris

- insusirea tehnicilor de lucru bazate pe informatii scrise, dictionare, carti etc

- stapanirea tehnicilor de formulare a intrebarilor

- abilitatea de a rezuma si formula o concluzie

Comunicarea paraverbala

Informatia este codificata si transmisa prin elemente prozodice si vocale care insotesc
cuvantul si vorbirea in general si care au semnificatii comunicative aparte. In aceasta
categorie se inscriu:

- caracteristicile vocii

- particularitati de pronuntie

- intensitatea rostirii

- ritmul si debitul vorbirii

- intonatia

- pauza

Canalul folosit este cel auditiv.

Acelasi mesaj, identic codificat verbal, in funcite de implicatia paraverbalului isi modifica
semnificatia, devine altceva (supracodificare)

Asa dupa cum afirma Mead, principiul vietii sociale este comunicarea, ceea ce inseamna ca
insasi viata sociala se constituie si se structureaza prin intermediul limbajului. Ne referim in
acest context nu la limbajul “savant” al specialistilor in gramatica ci la limbajul natural,
comun, utilizat in viata cotidiana. Limbajul inseamna mai mult decat formele sale verbale si
implica o serie de alte forme simbolice (gesturi, mimica, intonatie, pauze, taceri). Sensul
mesajelor informationale vehiculate prin intermediul limbajului este intotdeauna dependent de
contextul situational in care acesta este utilizat. Sensul oricarei actiuni sau practici
comunicationale aflate in desfasurare comporta o anumita marja de incompletitudine, care
poate fi depasita numai dupa ce actiunea s-a produs insa o actiune sau un mesaj incheiat
deschide un nou orizont de incompletitudine.

Limbajul nonverbal si paralimbajul pot completa, sprijini, contrazice sau substitui

comunicarea verbala.

Paralimbajul se refera la ton, accent, viteza vorbirii, ritm, pauze, mod de construire a frazelor,
dictie, muzicalitatea vorbirii.  Tonul este un element comunicational extrem de important in
cadrul comunicarii didactice. De exemplu, un ton grav, il poate face pe elev sa considere ca
ideile transmise in momentul respectiv sunt foarte importante.  Accentul    este un alt element
important, deoarece in cadrul comunicarii profesorul va marca elementele cele mai importante
transmise prin accentul folosit. Astfel, un ton rastit, o vorbire uniforma, fara intonatie, sau
mormaita, neingrijita, neacademica, nepoliticoasa sau ironica vor dauna comunicarii didactice
si interactiunii profesor-elev.Ticurile verbale sau nonverbale, pauzele, balbele, repetitiile de
continut nedozate sau neintentionate, reprezinta un alt element de insucces comunicational.

In cadrul comunicarii nonverbale sunt utilizate mai multe din cele cinci simturi vaz, auz,
miros, pipait, gust. Experienta umana opereaza cu trei canale senzoriale: canalul vizual,
auditiv si kinestezic (tactil, gustativ, olfactiv, emotional). Desi informatiile percepute prin cele
trei canale nu sunt constientizate toate odata, ci pe rand, totusi se poate trece foarte usor de la
un sistem senzorial la altul. Decodarea limbajului nonverbal presupune cunoasterea
structurilor de baza, repetitive ale codurilor non- verbale si de aceea analiza lui reprezinta o
etapa importanta in analiza comunicarii, si totodata, o performanta a teoriilor comunicarii.

Expresivitatea comunicarii didactice este influentata de tinuta fizica, expresivitatea fetei,

gesturi, stralucirea privirii, contactul vizual. Elementele limbajului nonverbal prelungesc
semnificatia cuvintelor. De exemplu, un profesor care intra in clasa   si se aseaza la catedra
sau se lipe  ste de tabla si ramane acolo toata ora, isi diminueaza mult din forta discur- sului.
Limbajul nonverbal  are semnificatii la fel de profunde ca si cel verbal.

 Mijloacele comunicarii se clasifica, dupa doua axe opuse: vocal versus nonvocal  si verbal
versus nonverbal. Din combinarea acestor doua axe rezulta urmatoarele categorii de mijloace
de comunicare:

1) vocal-verbal: cuvantul fonetic ca unitate lingvistica

2) vocal-nonverbal: intonatii, calitatea vocii;

3) nonvocal-verbal: cuvantul scris ca unitate lingvistica;

4) nonvocal-nonverbal: expresia fetei, gesturile, atitudinile.

BARIERE IN COMUNICAREA DIDACTICA

Comunicarea poate fi obstructionata sau doar perturbata de o serie de factori care se interpun
intre semnificatia intentionata si cea perceputa
putand  fi  legati  de  oricare  dintre  componentele  comunicarii (emitator, mesaj, canal,
receptor), sau de interactiunea lor.
Dintre acestia cei mai importanti sunt :

Efectele de statut – uneori statutul prea inalt al emitatorului in raport cu receptorul pot cauza
rastalmaciri ale mesajului de catre acesta din urma.

Probleme  semantice  –  specialistii  au  tendinta  sa foloseasca un jargon profesional, crezand

ca  si ceilalti il pot intelege; persoanele cu statut mai ridicat au tendinta de a se exprima intr-
un mod mai sofisticat, greu de inteles pentru persoane cu un nivel de scolarizare scazut.

Distorsiuni perceptive – cand receptorul are o imagine despre sine nerealista si este lipsit de
deschidere in comunicare, neputandu-i intelege pe ceilalti in mod adecvat.

Diferente culturale – persoane provenite din medii culturale, cu valori, obiceiuri si simboluri
diferite.

Alegerea gresita a canalelor sau a momentelor – trebuie alese canalele corecte pentru fiecare
informatie si de asemenea si momentul trebuie sa fie bine ales – o situatie urgenta nu are sorti
sa fie indeplinita daca este ceruta la sfaritul orelor de program sau la sfarsitul saptamanii.

Lungimea excesiva a canalelor – o retea organizationala complicata duce la o comunicare

lenta.

Factori  fizici  perturbatori  –  iluminatul  necorespunzator,  zgomote
parazite,  temperaturi  excesiv  de  coborate/ridicate,  ticuri,  elemente  ce distrag atentia –
telefon, cafea, ceai etc.

Principalele bariere umane in cadrul unei comunicari eficiente sunt :

- fizice: deficiente verbale, acustice, amplasament, lumina, temperatura, ora din zi, durata
intilnirii, etc.

- semantice: vocabular, gramatica, sintaxa, conotatii emotionale ale unor cuvinte.

- determinate de factori interni: implicare pozitiva (ex: Imi place Ion, deci il
ascult);  implicare negativa (ex: Mirela m-a birfit acum 1 an, deci interpretez tot ce spune ca
fiind impotriva mea).

- frica

- diferentele de perceptie

- concluzii grabite

- lipsa de cunoastere

- lipsa de interes (una din cele mai mari bariere ce trebuiesc depasite este lipsa de interes a
interlocutorului fata de mesajul emitatorului).

- emotii (emotia puternica este raspunzatoare de blocarea aproape completa a comunicarii).

- blocajul psihic

- tracul

Blocajele de comunicare, sau distorsiunea informatiei se pot produce atunci cand:

• emitatorul (profesorul) nu stapaneste continutul mesajului didactic transmis;

• acesta nu este expus clar, inteligibil si sistematizat;

• emitatorul vorbeste prea incet, prea tare sau prea repede;

• nu prezinta la inceput scopul mesajului si nu creeaza motivatii pentru a trezi interesul pentru
comunicare;

• emitatorul nu sincronizeaza diferitele tipuri de comunicare (verbala, paraverbala,

nonverbala, vizuala etc.);

• mesajul transmis nu corespunde cu interesele elevilor sau cu problemele ce le au de rezolvat;

• mesajul didactic este prea cunoscut sau prea abstract si nu trezeste interes, producand
plictiseala;

• comunicarea este numai unidirectionala, producand pasivitate;

• elevii nu sunt angajati in comunicare prin dialog sau prin intrebari retorice;

• eficienta comunicarii este blocata si de fondul stresant creat de emitator (plictiseala,

oboseala, nerabdare, teama de a nu gresi in expunere etc.);

• elevii nu au cunostintele necesare pentru a intelege mesajul didactic sau acestea nu au fost
fixate temeinic si ca urmare se produc interferente.

Intre obstacolele ce apar mai frecvent in comunicarea didactica, mentionam:

– supraincarcarea (determinata de criza de timp, dar si de dorinta unor profesori de a nu omite

lucruri importante);

–utilizarea unui limbaj incifrat, inaccesibil (sau greu accesibil) elevilor;   

– dozarea neuniforma, in timp, a materialului de predat;

– starea de oboseala a elevilor /studentilor sau indispozitia profesorului;

– climatul tensionat sau zgomotos.

Pentru perfectionarea comunicarii didactice, este necesara cunoasterea respectarea unor reguli
de catre profesori, intre care mentionam:

– vorbirea corecta, deschisa si directa (care previne sau reduce  distorsiunea mesajelor);

– incurajarea feedback-ului din partea elevilor (pentru a cunoaste in ce masura mesajele
transmise au fost corect receptionate si intelese);

– ascultarea atenta, rabdatoare si incurajatoare a mesajelor primite din partea elevilor,

concomitent cu efortul de a intelege exact sensulacestor mesaje;

– folosirea mai multor forme de comunicare didactica pentru acelasi tip de  mesaje (de regula,
orala si vizuala, concomitent);

– repetarea mesajelor mai complexe

Modalitati de solutionare a conflictelor. Rolul comunicarii in acest proces

Rezolvarea conflictelor depinde, inainte de toate, de anumite optiuni strategice ale

managerilor si a organizatiilor din care fac parte, ce au la baza, la randul lor, considerarea
conflictului ca daunator sau, dimpotriva, ca util (intre anumite limite) dezvoltarii
organizationale. Se considera de catre multi specialisti ca fiind mai oportuna prevenirea
conflictelor decat cautarea unor solutii de aplanare a acestora.

Modalitatile de rezolvare a conflictelor sunt diverse. Abordarea clasica propune patru cai de
rezolvare a conflictelor:

-Stapanirea - solutionarea lui in favoarea unei parti, care este complet satisfacuta, in timp ce
cealalta parte este complet nesatisfacuta;

-Compromisul – satisfacerea partiala a ambelor parti;

-Integrarea – satisfacerea completa a ambelor parti;

-Separarea partilor aflate in conflict;

Alte metode de rezolvare a conflictelor:

-Apelul la scopuri-amenintari supraordonate ;

-Apelul la cea de-a treia parte(concilierea), sub mai multe forme: inchizitoriala , arbitrajul ,
medierea ;
Recomandari: interventii la nivel individual

-Identificarea timpurie a elevilor cu potential violent

-Implicarea activa a elevilor cu potential violent si valorificarea intereselor, aptitudinilor si

capacitatii elevilor care au comis acte de violenta

-Evitarea centrarii exclusiv pe sanctiune

Recomandari:interventii la nivelul scolii

-Violenta -tema pe agenda intalnirilor formale ale scolii

-O cunoastere mai buna a surselor posibile de violenta

-Transformarea regulamentului scolar din instrument formal in mijloc real de preventie si

interventie

-la nivelul scolii - structuri cu rol de mediere (centre de resurse);

-programe de informare a elevilor privind modalitatile adecvate de gestionare a unor situatii

concrete de violenta (auto-control, negocierea conflictelor, comunicare, mijloace de auto-
aparare);

Recomandari:interventii la nivel curricular

-Dezbaterea si incurajarea exprimarii opiniei elevilor

-Valorificarea temelor relevante pentru problematica violentei (drepturile si indatoririle

individului, libertate si norma/regula de comportament, decizie si consecintele deciziilor,
abilitati sociale etc.)

-Programe si activitati extra-curriculare (saptamana anti-violenta; concursuri/expozitii

tematice, invitarea unor specialisti care sa prezinte intr-un mod interactiv teme legate de
violenta scolara la care sa participe, pe langa elevi, si cadre didactice si parinti)

Recomandari: interventii strategice

-Campanii de constientizare

-Sistem de monitorizare la nivel national a fenomenelor de violenta in scoala (Observator

national)

-Stimularea cooperarii inter-institutionale si implicarea societatii civile

Teme privind violenta scolara in programele de formare continua a cadrelor didactice

Discipline optionale centrate pe preventia violentei

-Stimularea cercetarii privind violenta scolara

Violenta in scoala este o expresie a violentei din societate; cand violenta se produce in scoala,
ea conduce si la alte consecinte : alaturi de prejudicii , victimizare , uneori moarte, violenta
din scoala reduce sansele elevilor de a-si dezvolta personalitatea pe deplin si de a dobandi o
educatie de calitate. A lupta contra violentei scolare inseamna a ameliora calitatea relatiilor si
a comunicarii intre toate persoanele angrenate in actul educational.