UNIVERSITATEA ,,ȘTEFAN CEL MARE’’ SUCEAVA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE

ADMINISTRATIVE

METODOLOGIA CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

FENOMENUL MIGRAȚIONIST ÎN ROMÂNIA.

FENOMENUL MIGRAȚIONIST ÎN EUROPA

STUDENTĂ: OVAGIUC (CORDUNEANU) GEORGIANA

DIANA
DREPT, AN III, GRUPA a IIIa

2021
 CUPRINS

Capitolul I. Introducere. Stabilirea scopului

Capitolul II. Obiectivele cercetării

1.1 Analiza fenomenului migrației în România
1.2 Cauzele emigrării. Emigranții și imigranții
1.3 Analiza fenomenului migrației în Europa

Capitolul III. Concluzii

Bibliografie
Capitolul I
Introducere. Stabilirea scopului

Scopul acestei cercetări vizează o analiză a fenomenului migraționist în România

comparativ cu celelalte țări ale Uniunii Europene. Cercetarea este împărțită în trei capitole,
primul capitol cuprinde introducerea prin intermediul căreia am stabilit scopul acestei
cercetări, în cel de-al doilea capitol voi trata obiectivele prezentei cercetări, respectiv aspecte
privitoare la fenomenul migrației din România, cauzele care au dus la fenomenul migrației,
desfășurarea acestui fenomen în celelalte țări ale Europei, iar la final voi concluziona în
ultimul capitol cu o comparație privind fenomenul în România și în alte țări din Europa.
Consider că pentru început este necesară explicarea următorilor termeni: migrație, a emigra și
a imigra.
„Migrația reprezintă deplasarea unei populații dintr-o regiune in alta, pentru a se stabili
acolo. Ea reprezintă deci deplasare si stabilire. A emigra semnifică acțiunea de părăsire a
propriei țări pentru a te stabili in altă țară. A imigra reprezintă activitatea prin care intri într-o
țară, alta decât a ta, pentru a te stabili acolo. În acest sens nu trebuie confundat termenul de
„străin” cu „imigrant” cum uneori o fac administrațiile care îi contabilizează pe deținătorii de
permise de ședere ca emigranți. Un student aflat la studii in altă țară, diplomații sau turiștii nu
sunt imigranți. Reținem că fenomenul imigrației este deci un fenomen internațional și are ca
punct de plecare țara de origine a emigrantului și ca punct de sosire țara în care se va stabili
imigrantul respectiv.”1
,,Refugiații și migranții sunt două categorii de persoane care și-au părăsit, pentru motive
diferite, țara de origine, căutând adăpost în alte state: primii pe considerente de persecuție
datorită rasei, religiei, naționalității, apartenenței la un grup social sau opiniilor lor politice, iar
ultimii pe motive in general economice.
Problematica refugiaților și fenomenului migrării a condus la creșterea volumului traficului de
persoane și de mijloace de transport la frontieră, precum și la creșterea substanțială a
numărului de străini care au încercat sau au reușit să treacă ilegal frontierele României.
Migrația persoanelor de diferite naționalități a însemnat pentru autoritățile de frontieră
modificarea concepției de securitate a frontierelor și apariția unor noi structuri care au primit
drept atribuții protecția acestora.
Migranții sunt acele persoane care își părăsesc țara din motive economice (lipsa locurilor de
muncă, sărăcie, lipsa asistenței medicale) și încearcă să se folosească de avantajele pe care le
conferă obținerea statutului de refugiat, cerând azil într-o altă țară.
Azilul este o formă de protecție acordată de un stat, persoanelor care se refugiază de pe
diferite teritorii, din cauza unui pericol grav. Solicitantul de azil este acea persoană care
solicită o formă de protecție a unui alt stat, altul decât statul de cetățenie sau de reședință.
Cererea de azil este o solicitare făcută verbal sau în scris de către un străin, în scopul primirii

1
https://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/sociologie/Migratia89.php, consultat la 25.05.2021;

1
unei forme de protecție, aceasta producându-se atunci când străinul a ajuns pe teritoriul
statului.''2
Clasificarea metodelor de cercetare se face în funcţie de diverse criterii: criteriul temporal,
criteriul de reactivitate, caracteristicile intrinseci ale metodei, locul şi rolul ocupat în procesul
cercetării și scopurile cercetării. Astfel metoda utilizată în prezenta cercetare este observația,
întrucât este o cercetare transversală, care determină relaţiile dintre laturile sau aspectele
fenomenului migraționist la un moment dat; o cercetare observaţională, în care cercetătorul
nu intervine deloc, rămâne la stadiul de simplu observator; o cercetare calitativă, aceasta
contribuind la evidențierea fenomenului, însă ramâne la nivel descriptiv; are rolul de a culege
informații și a descrie fenomenul în timpul și locurile în care ne interesează.

Capitolul II. Obiectivele cercetării

1.1 Analiza fenomenului migrației în România

Majoritatea statelor sunt afectate de acest fenomen global al migrației. După 1989, odată
cu căderea regimului comunist, migraţia în România a devenit un fenomen îngrijorător, până
la 15 procente din populaţia României părăsind de atunci ţara. Potrivit Eurostat, 96 929
persoane au părăsit România în perioada imediat următoare revoluţiei, pe fondul deschiderii
graniţelor, atingând 170 000 persoane în următorii trei ani. În această perioadă, 75% dintre
emigranţii legali permanenţi au fost etnici germani, maghiari şi evrei. Ulterior, ca o consecinţă
a introducerii restricţiilor privind viza şi permisele de lucru, rata migraţiei în România a
scăzut, în schimb rata migraţiei temporare a cunoscut o explozie fără precedent,
transformându-se într-un fenomen îngrijorător, cu implicaţii sociale, economice şi psihologice
profunde.3
Imigrarea către România a fost scăzută, în general fiind vorba despre persoane din țările
sărace. Din momentul în care România a intrat in Uniunea Europeană, se consideră însă că
aceasta a crescut, pe baza unei statistici din perioada 2013-2015 aproximativ 200 000-300 000
de lucrători străini au intrat pe piața muncii din țara noastră. Societățile contemporane nu mai
pot fi înțelese decât dacă luăm în considerare schimburile economice, culturale și sociale
datorate migrației internaționale. Perioada contemporană înregistrează evoluții și transformări
în termeni de mobilitate și migrație internațională, pentru România acest proces fiind marcat
de cel puțin două evenimente: deschiderea granițelor după căderea regimului comunist și
aderarea României la Uniunea Europeană. Ambele au contribuit la creșterea numărului de
cetățeni români care călătoresc și trăiesc în străinătate pentru scopuri profesionale,
educaționale, etc.
Numărul românilor cu reședința în alte state ale Uniunii Europene a sărit de trei milioane.
Statisticile Comisiei Europene arată că în fruntea țărilor, din tot spațiul comunitar, cu cea mai
mare rată de emigrare este România. În timp ce românii continuă să părăsească țara cu sutele

2
Ministerul Administrației și Internelor, „Manualul Schengen – Frontiere sigure în folosul comunității”, Iași
2009, p. 41;
3
https://core.ac.uk/download/pdf/6240491.pdf, consultat la 25.05.2021;

2
de mii, în alte state din estul Europei, tendința s-a inversat, cei plecați în străinătate
întorcându-se acasă.
Românii reprezintă cea mai mare comunitate de europeni care trăiesc în afara granițelor
țării unde s-au născut. Și aici îi numărăm doar pe cei care și-au declarat adresa de reședință în
afară, dar în realitate sunt chiar mai mulți. În ultimii ani au emigrat aproape 203 mii de
români.
Ceea ce contribuie la acest record nedorit al României sunt următoarele aspecte cum ar fi
faptul că suntem la coada clasamentului european în ceea ce privește sistemul de educație, ne
aflăm pe ultimul loc la capitolul investiții în sistemul sanitar având cea mai mare rată a
mortalității în rândul pacienților care suferă de afecțiuni tratabile.

1.2 Cauzele emigrării. Emigranții și imigranții

Pentru acest fenomen atât de complex, există mai multe cauze identificate de către
specialiști. Conjuncturile economice nefavorabile, situaţia politică şi socială pot provoca
presiuni psihologice asupra individului, generând dorinţa indivizilor de a căuta un loc de viaţă
care să le împlinească aspiraţiile
De asemenea, foarte des invocată este problema financiară, diferenţa mare dintre veniturile
obţinute de o persoană într-o ţară dezvoltată şi una la fel de bine pregătită într-o ţară
subdezvoltată sau în curs de dezvoltare.
Piaţa muncii s-a mondializat şi a cunoscut o creştere fără precedent, apărând astfel un
complex de factori ce determină pe de o parte nevoia atragerii de capital uman din exterior, iar
pe de altă parte dorinţa de a emigra spre societăţi care oferă împlinirea aspiraţiilor indivizilor.4
Emigranții. 8 739 persoane au emigrat permanent în anul 2008, din România, dintre care
3 069 persoane de gen masculin şi 5 670 persoane de gen feminin, comparativ cu 96 929
persoane în anul 1990, dintre care 46 335 persoane de gen masculin şi 50594 persoane de gen
feminin. Aşa cum am subliniat şi în introducere, numărul absolut al emigranţilor permanenţi a
scăzut în perioada analizată, pe fondul exploziei migraţiei temporare a forţei de muncă.
Migraţia temporară a forţei de muncă este un fenomen proeminent pentru perioada post-
comunistă. Un sondaj CIA Worldfacts apreciază că 4 până la 7.3 procente din populaţia
României a lucrat în străinătate cel puţin o dată în 1990. În 2005, 13 procente din gospodării
au avut 1.5 membrii ce au lucrat în afară, aproximativ 1,400,000 emigranţi activi. Un sondaj
realizat în 2006 de către Fundaţia pentru o Societate Deschisă pentru perioada 1990-2007,
evidenţia că mai mult de o treime din gospodăriile româneşti aveau cel puţin un emigrant ce
lucra în străinătate în aceea perioadă. 13 270 contracte de muncă au fost mediate de către
agenţii privaţi în anul 2006, majoritatea lor pentru studenţi ce lucrează pe timpul verii în SUA.
Principalele ţări de destinaţie ale emigranţiolor români sunt Israel, Ungaria, Statele Unite,
Spania, Italia, Germania, Canada, Austria, Franţa, Grecia.

4
https://core.ac.uk/download/pdf/6240491.pdf, consultat la 25.05.2021;

3
 Imigranţii. Numărul total al imigranţilor permanenţi care au ales România a fost de 10
030 persoane în anul 2008, cu 8428 mai mult comparativ cu anul 1991. Dintre aceştia 6 041
sunt femei şi 3 989 bărbaţi. Analizând datele se observă o creştere accentuată a persoanelor ce
aleg România ca ţară adoptivă după ce aceasta a devenit membru al Uniunii Europene.
Principalele ţări de origine a imigranţilor sunt Moldova, Bulgaria, Ucraina, Rusia, Siria,
Republica Arabă, Ungaria, Grecia, Turcia, Italia, Germania.

1.3 Analiza fenomenului migrației în Europa

Conform Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, statisticile privind

migrația arată că, în ultimii ani, numărul lucrătorilor străini a crescut în majoritatea statelor
europene dezvoltate.
Lucrătorii imigranți sunt, în medie, mai tineri decât restul forței de muncă și sunt distribuiți
într-o gamă largă de activități în cadrul economiei: agricultură, construcții și inginerie civilă,
industrie ușoară, turism, sectorul hotelier și catering, activități casnice sau diverse servicii,
inclusiv informatice. Străinii au o pondere mult mai mare în anumite sectoare decât în totalul
forței de muncă. În Germania și Italia, de exemplu, mai mult de un sfert din forța de muncă
străină este ocupată în sectorul minier și industrial. În Austria, Belgia, Franța și țările din
sudul Europei străinii sunt preponderenți în domeniul construcțiilor. În general, străinii sunt
mult mai vulnerabili față de șomaj decât naționalii. De asemenea, străinii sunt afectați diferit
de șomaj, în funcție de naționalitatea lor. Aceste diferențe se datorează tendințelor economice,
dar și naturii activităților desfășurate de străini. Aceleași influențe au structura demografică a
populației străine și momentul când migranții au ajuns în țara gazdă. Gradul de ocupare al
migranților este determinat și de profilurile acestora. Șomajul variază în funcție de vârstă, sex,
naționalitate, categorie de migranți (refugiați, membru de familie sau lucrător), aptitudini,
experiență profesională și durata șederii. Cunoașterea limbii țării gazdă contribuie
semnificativ la integrarea pe piața muncii și în societate.5
Uniunea Europeană s-a fundamentat pe o filosofie a liberei circulații a cetățenilor statele
membre în spațiul european. Tratatul de la Roma a pus bazele reglementării liberei circulații a
lucrătorilor în spațiul comunitar. După 1957, numeroasele reglementări comunitare, convenții
internaționale sau următoarele tratate asupra Comunității Europene au contribuit la facilitarea
circulației persoanelor în Uniunea Europeană. Migrația și azilul au căpătat un loc proeminent
pe agenda politică a Uniunii Europene ºi statelor membre după 2000. Prin Tratatul de la
Amsterdam, intrat în vigoare în 1999, eforturile Comunității Europene s-au concentrat asupra
stabilirii unor politici comune în domeniul azilului și migrației. Uniunea Europeană consideră
în prezent că este de dorit o abordare integrată și cuprinzătoare, pentru o mai bună gestionare
a fenomenului migrației. Statele membre trebuie sã stabilească exact condițiile în care
cetățenii altor state pot intra și locui pe teritoriile lor, drepturile și obligațiile acestor persoane
și să asigure accesul la informații al persoanelor vizate, precum și mecanismele de control
funcționale.

5
http://www.store.ectap.ro/articole/211.pdf, consultat la 25.05.2021.

4
 În vederea reducerii presiunii migrației, au un rol esențial politicile externe și programele
actuale ale Comunității Europene în sprijinul drepturilor omului, consolidării democrației,
reducerii sărăciei, creării locurilor de muncă și îmbunătățirea situației economice generale din
țările implicate în circulația forței de muncă.
Unul dintre obiectivele comunitare prioritare este realizarea liberei circulații a persoanelor
prin crearea unei piețe comune și prin armonizarea graduală a politicilor economice a statelor
membre. Statele membre ale Uniunii Europene se confruntă însă cu situații foarte diferite în
ceea ce privește migrația: istoric al migrației diferit, nivel diferit al dependenței economice
față de imigrație și, nu în ultimul rând, o preocupare diferită față de tendințele manifestate de
migrație în ultima perioadă. Din acest motiv țelul obținerii unei politici comune privind
migrația rămâne un obiectiv ambițios, o provocare importantă.
Însă, este foarte probabil, ca declinul demografic din Uniunea Europeană, ale cărei
consecințe se vor agrava în viitor, să schimbe atitudinea cu privire la migrația din statele
membre. Legătura dintre politicile privind migrația și schimbările demografice va reprezenta
o problemă importantă în viitorul apropiat. Pentru acoperirea nevoilor pieței muncii europene,
migrația economică ocupă un rol important. În plus, regiunile dezvoltate din lume concurează
în atragerea de imigranți pentru a-și acoperi nevoile economice, din aceste motive fiind
necesară o politică privind migrația economică în Uniunea Europeană.

Capitolul III. Concluzii

În urma informațiilor adunate am ajuns la concluzia ca România este în vârful

clasamentului când vine vorba de emigrare către alte țări, comparativ cu celelalte țări ale
Uniunii Europene, unde observăm fenomenul invers, fie cetățenii se întorc acasă, spre
exemplu acest lucru este întâlnit în țări precum Polonia, Letonia sau Lituania, fie întâlnim o
rată mare a imigrării către țările respective.
Nicio altă țară nu se apropie de acest record. Dimpotrivă. Polonia, care are cea mai
numeroasă comunitate în diaspora după România, cunoaște fenomenul invers. Polonezii se
întorc acasă. Peste 50 de mii dintre ei au făcut acest lucru în anii trecuți. Aceeași tendință și
pentru alte țări, Letonia, Lituania și Slovacia pentru a menționa doar câteva dintre ele.
Potrivit unor statistici, trei milioane o sută șapte mii de români, cu vârsta între 15 și 64 de
ani, locuiesc într-una dintre celelalte 27 de țări ale Uniunii Europene. Numărul este probabil
chiar mai mare, dacă includem și statele din spațiul european de liber schimb din care fac
parte Elveția, Norvegia, Liechtenstein și Islanda.
În prezent, aproximativ 4% din toți lucrătorii cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 ani locuiesc
într-un alt stat membru al UE. Potrivit statisticilor, cifra medie de 4% ascunde diferențe mari
între țările UE. Numai 1% dintre germani lucrează în alte țări ale UE, 1,1% britanici, 1,3%
suedezi și francezi, 1,8% dintre finlandezi și cehi.
În partea de sus a topului se află estonienii cu 12,6%, portughezii cu 13,8%, croații cu
13,9, lituanienii cu 14,8%, iar în vârful clasamentului se situează românii cu 19,7%.

5
 Cele două valuri de aderare la Uniunea Europeană, din 2004 și 2007, au inițiat migrația de
la est la vest. Ulterior s-au adăugat mișcări mai mici din sudul Europei spre nord. La început,
Regatul Unit și Irlanda au primit un număr relativ mare de imigranți din UE, ceea ce a putut
influența și referendumul pentru Brexit în 2016.
Ulterior, Germania și câteva țări din nord au fost ținta principală. Între timp, o dezvoltare
economică mai accentuată în noile state membre a determinat reducerea migrației de la est la
vest, mai ales din partea Poloniei și a statelor baltice.

6
Bibliografie

1. Ministerul Administrației și Internelor, „Manualul Schengen – Frontiere

sigure în folosul comunității

Surse web:

1. https://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/sociologie/Migratia89.php;
2. https://core.ac.uk/download/pdf/6240491.pdf;
3. http://www.store.ectap.ro/articole/211.pdf.