Tipuri de variante CRISTIAN MOROLANU (Universitatea din Bucuresti) Stabilirea statutului de varianté a unei unitati lingvistice ridica probleme in primul rind datorit’ complexitaii nofiunii de cuvint, pe larg discutat& in lingvistica generala'. Conform celei mai cunoscute definifii date acestui concept de catre Antoine Meillet, cuvintul reprezint’ asocierea unuia sau mai multor sensuri cu un. complex sonor, susceptibil de o intrebuintare gramaticala in procesul comunicarii”. Orice cuvint flexibil reprezinta o unitate intr-o diversitate de forme gramaticale; el este in realitate ansamblul formelor sale flexionare, raportate la acelasi sens lexical. Cuvintul trebuie socotit ca o invariant’ /exicald, cu o forma-tip si cu un sens principal (fundamental): invariant foneticd, avind un invelis sonor acceptat si recomandat de normele limbii literare la un moment dat in evolutia ei; semanticd, cu un sens principal din care pot deriva sensuri secundare; gramaticald, care presupune varietatea flexionara a unei categorii lexico-gramaticale. jn masura in care, din diverse motive gi la un moment dat, existA devieri de la forma-tip a unui cuvint, acceptaté de normele limbii literare si inseraté in dictionare drept cuvint-titlu, modificari ce ating corpul fonetic, grafia, accentul, morfemele aces- tuia, fara ca sensul principal lexical si cel gramatical s4 se schimbe, putem vorbi de variante ale aceleiasi unitati lingvistice. O definitie genericd a conceptului de varianté lingvisticd descoperim in DEX, s.v.: ,Form& a unui element lingvistic care difera de aspectul tipic, obisnuit al acestui element“. Variantele astfel obtinute, la rindul lor, in functie de anumite condifii, pot fi asimilate si acceptate de limba literara, pot circula in variatie libera’, la acelasi nivel de limba, cu varianta Titerara (forma-tip a unitifii respective), ca variante literare libere sau pot fi, in comparafie cu forma literar’, variante neliterare, nerecomandate de nor- mele ortografice, ortoepice si morfologice ale limbii. Ceea ce definesc dictionarele sint invariantele lexicale (lexemele), tithul unui ar- ticol de dictionar jucind rolul de simbol arbitrar al unui lexem*. ' Vezi Al. Rosetti, Le mot. Esquisse d'une théorie générale, Editia a 1V-a, 1982, revazut’ si aug- tmentat&. in Etudes de linguistique générale, Bucuresti, Editura Univers, 1983, p. 164 — 238. ? Ibidem, p. 186. 3 CE. Dictionar general de stiinte. Sttinje ale limbit de Angela Bidu-Vranceanu, Cristina Calarasu, Liliana Tonescu-Ruxtndoiu, Mihaela Mancas, Gabriela Pana Dindelegan, Bucuresti, Editura Stiintificd, 1997, s.v. variatie (liberdi), Vezi si Gabriela Pan’ Dindelegan, in sprijinul variantelor literare libere, in Studii $i cercetari Jingvistice, nr. 5, 1983, p. 446 — 450; Simona Tomulescu, Despre varianiele literare libere la nivel gramatical, it Limba gi literatura remand, nr. 3, 1997, p. 11 — 13. Acest tip de variante este inventariat in DOOM (Red. responsabil: Mioara Avram, Bucuresti, Editura Academiei, 1982) ca ,,variante ¢xistente in norma limbii literare actuale, folosite in exprimarea neutra din punct de vedere stilistic, stind aproximativ pe acelasi plan si avind adesea o pondere egala in uz“ (vezi Mioara Avram, Variante din normd Si alte variante, in Limbar romand, or. 2, 1984, p. 150. “Cf. Fraranul de lingvisticd generald, ted, resp.: Al. Graur, S. Stati, Lucia Wald, Bucuresti, Editura Academiei, 1971, cap. Unitatile limbii. Cuvintele, p. 227. Clasificarea variantelor lexicale, numite si alolexeme, este urmatoarea: variante semantice (diversele sensuri ale unui cuvint), fonetice, pozitionale si gramaticale.6 CRISTIAN MOROIANU, Variantele lexicale neliterare apar in diojionarele explicative® la sfirgitul artico- lelor, cu o mentiune expresa. Ele sint incluse si in desfaisurarea alfabeticd a cuvintelor, in dreptul lor ficindu-se trimiterea spre varianta literar4 respectiva. Variante pot avea nu numai unit&tile jexicale, ci si afixele (lexicale sau gramati- cale), afixoidele si chiar unitatile frazeologice. Criteriul esential in stabilirea statutului de varianti ramine cel semantic: o unitate lingvisticd suporté modificari formale non- derivative, mai mult sau mai putin accidentale, cu diverse grade de motivare, obtinute in planul vorbirii®, far’ ca sensul principal al unit3tii respective sf se schimbe. Din punctul de vedere al caracteristicii morfologice a elementelor discutate, variantele pot fi clasificate in urmtoarele clase: variante /exicale, care afecteaz4, intr-un fel sau altul, forma cuvintelor (fonetica’, accentul, grafia, morfemele), variante afixale, privitoare la variatiile formale ale afixelor, variante afixoidale si, in sfirsit, frazeologice, vizind modificari in structura unitatilor frazeologice, sensul tuturor acestor unitati lingvistice ramind neschimbat in esenta. Variantele lexicale diferA prin modific&ri fonetice realizate in interiorul limbii’, determinate sau nu de particularitatile formale ale etimonului, precum gi in functie de modalitatea de patrundere gi de adaptare a unui imprumut. fn functie de provenient4, variantele pot fi interne si externe, Sint socotite vari- ante inteme cele create in interiorul unei limbi de la o unitate lingvisticd (cuvint’, afix, unitate frazeologic4), a cirei forma a fost modificat& printr-o tendinfa de pronuntare in genere motivabil&, corespunzind unui stadiu de dezvoltare a limbii, fird ca sensul sd fie schimbat, la un anumit moment in evolutia limbii, prin analogie sau prin alte procedee interne nonderivative, cum ar fi: etimologia populara, hipercorectitudinea, contaminatia etc.'”, Prin urmare, modificarea formei unci unitafi lingvistice in interiorul unei limbi depinde de influenfa unor factori care, actionind individual sau, cel mai adesea, conju- gat, determina variatii de diverse feluri, cu pastrarea aceluiasi sens, Acesti factori modi- ficatori sint de ordin etimologic, geografic, temporal, social, cultural, stilistic ete. $ Dictionarul care prezintd cel mai mare nummar de variante lexicale ale limbii romane este, in mod firese, Dictionarut limbii romdne, seria veche (DA). Tomul |, partea 1: A — B, Bucuresti, 1913; tomul 1, parfea a Ua: C, Bucuresti, 1940; tomul |, partea a Mea, fasc. I: J facustru, Bucuresti, 1937, fase. a Ia: ladé — lepdida, Bucuresti, 1940; fase. a H-a: lepdda — lojnitd, Bucuresti, 1944, Seria non’ (DLR), redac- tori coordonatori: torgu lordan, Al, Graur gi I. Coteanu, tomurile VI — XII, Bucuresti, Editura Academici, 1965 si urm. © CE, Lingvistica tntegrala. Interviu cu Eugeniu Cogeriu, realizat de Nicolae Saramandu, Bucuresti, Editura Fundatiei Culturale Romédne, 1966, p, 134 — 136. 7 Modificérile fonetice afecteazd fie radicalul (in cazul variantelor lexicale), fie afixele flexionare (Sufixe, desinente), fic afixele derivative. Schimbirile fonetice pot fi condifionate de structura sonord a cu- vintelor sau pot fi determinate de diverse tendinte de pronuntare. * Este utild distinctia dintre variante pozifionale, caracterizate prin distributie complementard, gi variante individuale, care depind de actele concrete de vorbire (cf. Dictionar general de stiinte. Suinte ale limbii, 8. variant —- LR). ° Nu am luat in discutie in mod separat variantele sunetelor, acestea tinind de fonetica, mu de vor cabular. "© Vezi Theodor Hristea (coordonator), Sinteze de limba romdnd, editia a IM-a, revazutd i din now ‘imbogitit’, Bucuresti, Editura Albatros, 1984, Cap. L Jutroducere in studiul vocabularulwi, Cuvinnal in roporturile lui cu variantele, de Th. Hristea, p. 9— 11.‘TIPURI DE VARIANTE n Variantele externe'' sint cele obtinute prin adaptarea diferiti a imprumuturilor provenite din doud sau mai multe surse externe. Este vorba, in special, de unitatile lingvistice cu etimologie multipla extern’ ale ciror variante, patrunse simultan sau la distan{a in timp gi spatiu in limbé, pot fi acceptate in variatie literard liber’ sau pot avea caracter neliterar. Cele mai multe dintre variante, interne sau externe, au caracter neliterar. Ele tre- buie grupate’® impreund cu forma considerata literara de citre normele in vigoare si tratate ca un singur cuvint, ca o unitate intr-o varietate de forme. Pentru cd diversele tipuri de variante se justificl inclusiv prin apartenenta la acelasi etimon (ne referim in special 1a variantele obfinute prin etimologie multipia ex- tena), ele sint numite variante etimologice”’. fn afara de perspectiva etimologic’, modificirile aduse formei unitafilor limbii pot fi realizate la nivel regional sau popular, ceea ce justificA prezenta gi luarea in con- siderare a unor variante fonetice si gramaticale specifice unor zone geografice de mai mica sau mai mare intindere. Multe dintre variantele regionale sau populare au caracter arhaic, folosirea lor fiind astazi restrinsd. Prin urmare, din punct de vedere temporal, variantele pot fi numite arhaice’’, invechite sau actuale, chiar recente’’, Variantele mai pot fi clasificate si in functie de gradul de cultura al vorbitorilor, de virstti, de mentalitate etc. Este evident faptul c& existenta unei variante isi gaseste o explicatie nuanjati doar prin impletirea tuturor acestor factori. Existenja variantelor de orice tip trebuie discutata inclusiv din punctul de vedere al motivatici: unele dintre ele sint involuntare, determinate de factori ce depasesc individul subordonat unui anumit context sau, dimpotriva, sint voluntare, create cu intenfie programatica sau stilistica. Dupé aceasta trecere in revist& a perspectivelor de abordare a problemei varian- telor, vom analiza pe rind fiecare categorie, cu trimiteri bibliografice mai ales in ceea ce priveste exemplele. Asa cum am anticipat, variantele /exieale sint determinate de modi- ficdrile formale ale cuvintului-radical. In interiorul acestei categorii, se remarea variante propriu-zise (de tip fonetic) obtinute prin diverse accidente si devieri fonetice populare, "' Teoretic, toate unitagile limbii, inclusiv cuvintele cu etimologie multipla extema, pot fi modifi- cate, sub diverse aspecte, in interiorul limbii, Un imprumut suferd, agadar, o dubla adaptare, determinata de caracteristicile etimonului, modificabile, la nivel secundar, in vorbire, "2 Despre selectarea si modalitatea de tratare a variantelor in dictionare, vezi Lidia Sférlea, art. Varianiele cuvintelor in ,,Dictionarul limbit roméne”, in Limba romdnd, vx. 4, 1964, p. 316 — 330. Dictionarul nu releva fa alineatul penultim decit abaterile intimplatoase, nelegate de o regularitate, indicind raispindirea lor (popular, regional, Transilv. etc.), precizind situatia lor in limba (iegit din uz, rar, neobignuit, suspect ete.), incercind uneori sé fe determine cauza (metatezd, sincopa, etimologie populard, influenta unei finabi strdine etc.)*, p. 317. 3 Caracter ,etimologic" au, din perspectiva raportarii la invarianté, toate tipurile de variante, Vari- ante etimologice sint ins numite, prin conventie, in special cele cu etimologie multipl4 extema. Despre raporturife variantei cu etimonul, vezi Lidia Sférlea, art. cit, p. 320 — 323, \* CE Gh. Chivu, Emanuela Buz’, Alexandra Roman Morar, Dicfionarul imprumuturilor latino- romanice in limba roménd veche (1421 — 1760), Bucuresti, Editura Stiingifica, 1992 '5 Un corpus bogat de termeni stiintifici, cu variante mai vechi sau mai noi, contine Indicele de cu- vinte si forme intocmit de N, A. Ursu; vezi Formarea terminologiei stiinpifice roménesti, Bucuresti, Editura Stintifica, p. 139 — 299,28 CRISTIAN MOROTANU regionale”® etc. Ele sint motivate, in general, pe de o parte, de tendinta de comoditate a vorbirii (prin sincopa, metatez&, asimilare, disimilare etc.), pe de alt parte, prin teri- dinga, opus’ celei anterioare, de exprimare redundant”, in scopul unei mai mari corec- titudini (propagare, anticipare etc.)’®, Aceste modificari la nivel fonetic, indiferent de zona lor de producere si de actiune, se explic prin etimologie populara, contaminatie, hipercorectitudine, analogie’’ etc, Variantele fonetice pot fi, agadar, populare, regionale sau specifice unei anumite categorii de vorbitori, voluntare sau involuntare, arhaice sau actuale, interne sau ex- tere, literare sau neliterare. Variantele lexicale accentuale, ia rindul lor, pot fi etimologice (cele care isi jus- tifici ctimologia multipl4 externa prin pozifia diferita a accentului in limba de origine) sau pot fi create in interiorul limbii, fara vreo influenya din partea etimonului, printr-o tendinfa a limbii sau prin analogie. Cuvintul mdseul (din lat, mdsculus), accentuat pe prima silaba, potrivit etimonului latinesc, a evoluat spre varianta accentuatd mascill, astazi literara, prin analogie cu seria mult mai numeroasa de cuvinte accentuate pe seg- mentul final -2/: cardi, eredil, emil, noctambil, preambiil, satitl, somnambil etc. Tot prin analogie cu o bogata serie lexicald igi transfer’ accentul pe ultima silaba si gréham (din germ. Grdhambrot) in varianta, devenit literara, grahdm (cf. bairdm, balsam, dindm, salam, susén etc.), precdut (din lat. precdutus) se transforma in precadt (cf. atribit, crescit, facitt, nascit eto.), stabil (din lat. stabilis, it. stabile) in stabil (cf. agil, debil, docil, fragil, mobil etc.), tmbold (din it. tmbola) in tombdla (cf. alvedla, auredli, creda, gondola etc.), tamil (din lat. hrimilis, it, Auimile) in umil (cf. dactil, gentil, infantil, subtil etc.) sau substantivele mostenite: dumtinicd (lat. dominica) in diminicd (of. lini, marti, miercuri, jéi, vineri), primdvard (lat. primavera, cf. it. primavéra) in primdvard (dup modelul lui idrnd, todmnd, vdrd) etc.”° Variantele accentuale pot fi ac- ceptate ambele de normele limbii literare, circulind in variatie liber4 (asa-numitele variante literare libere, dublete accentuale literare, diferentiate doar prin accent”': dnost / andst, apéndice / apendice, dustru / aistru, bariton / baritén, bismut / bismut, bdston / bostén, cdlear ‘ealedr, créter / cratér, digama/ digdma, facsimil / facsimil, féculd / fecild, intim / intim, marcher / marchér, profésor / profesor, protéctor / protector, subtirbie / suburbie, translator / translator, vérmut / vermis, vindiac / vindidc etc., fie au caracter neliterar: bélnav / bolndv, miriste / miriste, troiga / troifa etc. (in care doar prima forma este consi- derat corect&). Variantele grafice se explicd, in general, prin etimologie multipla: cuvintul rasé era ortografiat intr-o perioada anterioara rassd, ceea ce ii confirma si originea germana, 'S CE Dictlonarul enciclopedic ilustrat ,Cartea Roméneascd", de \. Aurel Candrea $i Gh. Adamescu, Bucuresti, 1931, sv. variantis: ,Forma putin diferité pe care 0 are un cuvint in alté parte a pi (f.)* "7 aceasta tendinga de exprimare redundanta se remarcd mai ales fa nivelul marcilor gramaticale. 'S Cf. Sextil Pugcariu, Limba romdnd. (I). Rostirea. Editie ingrijita de Magdalena Vulpe. Studiu introduetiv de Andrei Avram, Bucuresti, Editura Academiei, 1994, p. 116 — 172; 299 — 345. '° Cf. Th. Hristea, Probleme de etimologie. Studii, Articole. Note, Bucuresti, Editura $tiinjifica, 1968, p. 205 — 319. ® CE Th. Hristea, Accentudri prin analogie, in Romania literard, nr. 10 din 8 martie, 1979, p. & 7 Idem, Sinteze de limba romdnd, p. 171 — 173, Autorul considera dubletele accentuale, indiferent de felul lor, cao categorie cu totul specials in cadrul categoriei mai largi a dubletelor fonctice“ (in art. Dublete accentuate titerare din Tribuna Romdntei, nr. 243, 1 mai 1983, p. 11).“TIPURI DE VARIANTE, 2» alituri de cea franceza, la fel se justificd si variantele grafice gfossd alaturi de glosd, tick-tack gi tic-tac” etc. Ele pot fi luate in considerare si din perspectiva adaptarii im- prumuturilor la normele limbii literare la un moment dat. Alte variante de scriere mai sint cele obtinute prin contaminatie graficd intre doud modalitati de adaptare a neolo- gismelor gi nu au caracter literar: din contaminarea dintre forma literara nailon si grafia etimologic& nylon a rezultat varianta graficd nerecomandat& naylon; din combinarea grafiei literare mignon cu pronunjarea ,minion™ a rezultat hibridul mignion, din con- taminarea grafici din limba de origine (fr., engl.) iceberg cu cea romaneascd aisberg (ortografiat’ dupa cum se pronunf) s-a ajuns la varianta hibridi aiceberg. Contami- natia dintre scriere si pronuntare a determinat si aparitia urm&toarelor variante grafice: bridgi, fair-pley, pikap, ruiby etc. Un argument suplimentar al relatiei de interdependent intre morfologie si lexic fl reprezint4 variantele morfologice (lexico-morfologice). Vom lua in considerare acest tip de variante morfologice ca find reprezentat de diverse adaptari morfologice ale unei unitafi lexicale la sistemul lingvistic autohton, manifestate prin oscilatii desinentiale de gen, numar si caz la mume sau prin concurenta unor morfeme gramaticale” Ja verb. in acest sens, consideram ca variante morfologice formele gramaticale duble ale cuvinte- Jor, obfinute cu ajutorul afixelor flexionare aflate in alternanj&, ultimele functionind ca variante comutabile in acelasi context (fat de acelasi radical). Ex.: variante de gen: apocalips / apocalipsd, autograf / autograft, cataplasm(a), control(d), creton(d), fa- Janster(@ etc.; variante de numér fa feminine: ancori / ancore, argici / argice, betele / beteli; variante de numar la neutre: adultere / adulteruri, aerodroame / aerodromuri, albuse / albusuri, apetite / apetituri, asternute / asternuturi, cabarete / cabareturi etc.; variante sufixale la verb: curdja / curdii, gidila / gidili, sughija / sughiji, tardgdna ¥ tdrdgdni; copie / copiazd, infioard / infioreazd, lucré / lucreazd, mustrd / mustreazd, perie / periazd, cheltuie / cheltuieste, dogoard / dogoreste etc. O alta categorie de variante morfologice este constituita din dubletele de singu- Jar ale numelor, refacute din formele de plural prin derivare regresiv morfologica”. Aceste forme duple de singular se disting intre ele prin timbrul vocalei accentuate, prin consoana finali a temei sau prin vocala caracteristicd declinarii”®, Ex.: breasld / bresla (din pl. breste), ciimasa / camese (din pl. cdmesi), livada / livede (din pl. fivezi), capdt / capet (din pl. capete), geamén / gemen (din pl. gemeni), unealté / unelté (din pl. unelte), famén / famen (din pl. fameni), farmac / farmec (din pl. farmece) etc. Aga cum cuvintele au sau pot avea variante (de tip lexical), si afixele, la rindul lor, oscileazi ca forma foneticd, permitind astfel considerarea lor ca variante afixale. 2? |dem, Probleme de etimologie, p. 105 — 106. % Cf Iorgu lordan, Limba romdnit actuald, O gramaticd a ,greselilor”. Editia a -a, Bucuresti, Socee & Comp. 1948, cap. Morfologia, p. 51 — 155. Vezi si Al. Graur, Tendinjele actuate ale limbii roméne, Bucuresti, Editura $tiintifics, 1968, p. 80 — 170 (pentru nume) si 228 — 249 (pentru verb). 3 Acestea vor fi amintite la variantele afixale gramaticale, 25 Cf. Th. Hristea, Derivarea regresivd morfologicd in raporturite ei cu cea lexicalé, in vol. Siste- mele limbii (coord. |. Coteanu gi Lucia Wald), Bucuresti, 1970, p. 97 — 118. 28 Cf. J. Byck si Al. Graur, De J'influence du pluriel sur le singulier des noms en roumain, in Bul- letin tinguistique, 1, 1933, p. 14 — 57, republicat in vol. Jacques Byck, Studi si articole. Pagini alese, Editie ingrijita gi studiu introductiv de Florica Dimitrescu, Bucuresti, Editura Stiintificd, 1967, p. 49 — 92. Pentru aceeasi problem’, vezi gi Th, Hristea, Probleme de etimologie, p. 326 — 329.30 CRISTIAN MOROIANU Ele au, in general, aceleagi caracteristici $i motivafii ca variantele lexicale depinzind, in buna masura, de corpul fonetic al radicalului. Variantele afixale, in functie de natura afixelor, sint de doud categorii: gramati- cale $i derivative. Prima categorie este alc&tuitt din variafii fonetice ale sufixelor gramaticale, determinate de corpul fonetic al radicalului. Unele variante ale sufixelor gramaticale au caracter etimologic, spre exemplu variantele sufixale de gerunziu -ind / -ind, cele de participiu -(a)t /-()t / -()t / -(u)t. Exista si desinente (vezi -¢ /-i, -e /-uri), diferite ca etimologie, care, atasate prin analogie aceluiasi radical, contribuie la for- marea unor variante Jexico-morfologice””. Ex.: colinde / colinzi, colive / colivi, co- mande / comenzi, coperte / coperfi etc.; adultere / adulteruri, aerodroame / aero- dromuri, albuse / albusuri, asternute / asternuturi, apetite / apetituri, cabarete / caba- returi, chibrite / chibrituri etc, A doua categorie de variante afixale, cele derivative, afecteazA afixele lexicale (sufixele derivative si prefixele), fiind determinate in general etimologic, in functie de modul si momentul adaptirii la corpul fonetic al radicalului. Variantele derivative se impart in variante sufixale, respectiv prefixale. in limba romana existé un numér con- siderabil de variante sufixale care, alaturate aceluiagi radical, formeaz’, implicit, vari- ante lexicale: -aj (fi.) / -agiu (it.), -ar, -ariu /-er, -eriu, -bil / -bel, -anie / -enie, -ant/ -ent / -ente (-ante), -anta/ -enfa, -eala/ -iald, -ie / -iune / -ion, -turd / -aturé / -dtura / -eturti / -iturd / -surd, -et / -dt, -isi / -asi / -esi / -osi, -ipsi / -fsi / -vsi / -xi, -ifica / fica/ -efica / -ifia / -efia, -ona / -iona, -ache / -achi, -inte / -injé etc.® Variantele prefixale sint variante fonetice, etimologice sau nu, cu forma modificata datorité adaptarii 1a cor- pul fonetic al radicalului. Ele afecteaza fie prefixele vechi (des- / dez-, ras- / raz- etc.), fie prefixele neologice (a-/ an-/ ana-, ab-/ a- /abs-, arhi-/ archi-, circum-/ cercum-/ cercon-/ circom-/ circon-/ circun-/ fircon-/ fircum-)” etc. in egalé masura, se poate vorbi si de variante afixoidale (prefixoidale si, mai putine, sufixoidale), care reprezint& rezultatul fonetic al adaptarii prefixoidelor si sufixoi- delor la radical; ele sint elemente de compunere de provenienff extern si au caracter eti- mologic: aceto- / aceti-, acvi- / acva- / aquar, aero- / aeri-, agro-/ agri-, alumino- / alumo-, arhe-/ arheo-, bas-/ basa-; -buz /-bus, -gog /-agog, -orama/ -rama” etc. Ca si cuvintele, unititile frazeologice pot avea variante, datorate, in cazul im- prumutului sau calcului frazeologic, diferentelor existente intre limba-surs& si limba receptoare, procesului de adaptare sau perioadei in care se fac aceste calcuri sau im- 7 Am mentinut denumirea de variante lexico-morfologice, destul de ambigua, cu o dublé motivatie; morfemele gramaticale sint marci obligatorii (reatizate pozitiv sau prin zero) ale cuvintelor flexibile si, mai ales, pot diferentia dou’ variante in unititi lexicale de sine statatoare. 38 Pentru variantele sufixale am consultat Studit s/ materiale privitoare la formarea cuvintelor in limba roménd, redactori responsabili: Al. Graur gi Mioara Avram, vol. 1 — VI, Bucuresti, Editura Acade- misi, 1959 — 1972. Pentru sufixele verbale si variantele lor, vezi Formarea cuvintelor in limba roménd, tedactori responsabili: Al. Graur $i Mioara Avram, vol. al Il-lea, Sufixele, 1. Derivarea verbald, de Laura Vasiliu, Bucuresti, Editura Academiei, 1989. 2) Vezi Farmarea cuvintelor in limba romand, vol. al I-lea, Prefixele, de Mioara Avram gi colab,, Bucuresti, Editura Academiei, 1978. ® fbidem, vol. 1, Compunerea, de Fulvia Ciobanu si Finuja Hasan, Bucuresti, Editura Academiei, 1970, p. 243 —- 260,‘TIPURI DE VARIANTE 3 prumuturi”', Exemple de asemenea variante frazeologice sint numeroase, fie in rindul celor mai vechi, create sau nu in interiorul limbii romane (a o lua Ia fugd/ ao lua la goand, a spala putina / a sterge putina”’, scos din fire / scos din rabdari / scos din minti etc.), fie in rindul celor de provenient4 externa, diferind prin modalitatea de adaptare in limb& (cas de indreptare / casti de corecfie, duh de partidi / spirit de par- tidd, clasd dirigenta / clasé conducdtoare, pe parold de onoare / pe cuvint de onoare, a deschide 0 seanta / a deschide o sedinga, a face epocd / a face epohd”, concurs de circumstanje / concurs de imprejurdri, sef de cabinet / seful cabinetului, calcul de probabilitdfi / calculul probabilitdfilor etc. Tot in categoria variantelor frazeologice intr4 si cele objinute prin contaminatie intre dou unitati frazeologice sinonime, Din contaminarea locutiunilor mai intii si inainte de toate a rezultat hibridul mai inainte de toate, ca varianta nerecomandaté a fiecAreia dintre cele doud unitafi frazeologice care-i stau la baz’; din contaminarea locutiunilor pind la urmd gi in cele din urmé a rezultat yarianta pind in cele din urmd; din combinarea frazeologismelor sinonimice pind la urmd si la urma urmei a rezultat hibridul pind la urma urmei; varianta frazeologica aga dupa cuni este rezultatul combinarii dintre asa cum si dupd cum; din suprapunerea lo- cutiunilor sinonime spre exemplu si de pildd provine varianta frazeologic& spre pildd; din /a un moment dat gi la un anumit moment rezult la un anumit moment dat etc. Recapitulind schematic principalele tipuri si subtipuri de variante, propunem urmatoarea clasificare: L. Variante lexicale; (a) propriv-zise (de tip fonetic) — etimologice — externe (modificabile in vorbire) —inteme (b) accentuate — etimologice — externe —analogice — interne (©) grafice — etimologice — exteme — prin contaminagie (d) morfologice ~~ de gen, de numar la substantive — prin derivare regresiv’ morfologica — de conjugare, mod gi timp ta verbe I], Variante afixale: (a) gramaticale — interne — etimologice Cb) derivative —-sufixale y — inteme gi exteme — prefixale TH. Variante afixoidale: (a) prefixoidale — externe b) sufixoidale — externe IV, Variante frazeologice — inteme —exteme Atunci cind doua variante lexicale, indiferent de felul si de originea lor, se spe- cializeazi din punct de vedere semantic si selecteaz4 contexte specifice, diferind supli- mentar prin elemente morfologice, ele se transforma in cuvinte diferite, in unitafi lexi- cale de sine stit&toare, Acestea se clasificd, dupa felul lor, in: (a) variante lexicale eti- mologice specializate semantic; (b) variante accentuale etimologice specializate seman- tic; (c) variante lexico-morfologice specializate semantic. Din prima categorie, se re- marca imprumuturile neologice in -ie si -iune, destul de numeroase, care, initial, au avut 3" CE Liviu Groza, Variante ale unor unitdt frazeologice de provenienté: francezd, in Limba romdnd, I, 1984, p. 14 — 19. 3 Variante frazeologice realizate prin substitugia sinonimica, in sens larg, a unuia dintre termeni. » Acest tip de variante frazeologice presupune includerea in structura sa a unor variante eti- mologice lexicale.2 CRISTIAN MOROIANU: acelasi sens, dup’4 cum dovedesc perechile de variante administratie / administratiune, constitutie / constitufiune, compresie / compresiune, impresie / impresiune™, opresie / opresiune, expresie / expresiune, obsesie / obsesiune, posesie / posesiune, omisie / omisiune, comisie / comisiune, emulsie / emulsiune, repulsie / repulsiune® etc. in general, asemenea forme duble provin din cel pufin dovd limbi de cultura (spre exemplu latina gi franceza, italiand si franceza, rusd $i francezi) sau sint formate in interiorul limbii romane®. De multe ori, ambele variante rimin in limba gi functioneaz ca doua unitati lexicale diferite, cu sensuri diferite in contexte particulare, respectiv fara si mai poatd comuta. Exemple in acest sens sint destul de numeroase, tendinja limbii find spre diferentiere semantic’: concesie / concesiune, depresie / de- presiune, divizie / divizion / diviziune, emisie / emisiune, fractie / fractiune, frictie / frictiune, funcfie / functiune, lectie / lecfiune, obligatie / obligagiune, operatie / o- perafiune, pensie / pension / pensiune, rafie / rafiune, reactie / reacfiune, sectie / secti- une, statie / stafiune, transmisie / transmisiune, variagie / variagiune etc. Din aceeagi categorie mai pot fi amintite si imprumuturile intrate in Limba in mod diferit din acelagi etimon extern, Astfel, cuvintul de origine francezi bord a intrat inifial in roman’, pe cale scris&, ortografiat bord, cu sensurile de ,,margine (de palarie); fiecare dintre cele dou laturi ale unei corabii; corabia insasi”; acelasi cuvint a mai patruns o datd, pe cale orali, ca bor si sa specializat pentru sensul general al etimonului, acela de yextremitate, margine“. Initial, pind la diferentierea de sens, bord si bor au circulat ca variante; astazi, nimeni nu le poate confunda, ceea ce inseamn4 ca au devenit cuvinte de sine stitatoare. Este posibil ca si dubletele rever si revers, ambele din fr. revers, volan si volant, din fr. volant, s& fi circulat in variatie libera, pind cind au dobindit sensuri proprii, transformindu-se in cuvinte diferite. O pronuntare inculti, cum a fost, cindva, transperant, variant’ pentru transparent (din fr. transparent), s-a specializat cu sensul de ,,stor“, fiind socotitd astizi un cuvint diferit faja de varianta literara. Diversele fenomene care au intervenit in evolutia spafio-temporala a cuvintelor au facut ca forme cu origine comuné sa se diferentieze atit de mult, incit s4 circule astizi aproape ca si- nonime: maramd si ndframd au la origine acelasi etimon turcese mahrama, rumdn s-a diferentiat semantic (,,iobag“) de romdn, mostenit din lat. romanus etc. Ca variante accentuale transformate in cuvinte diferite prin specializare seman- tich putem aminti perechile: armdnie / armonie, cavalérie / cavalerie, comédie / 3 Impresiune, cu sensul propriu si etimologic de ,amprent8, imprimare intr-un material" (din fr.), apare la Ion Codru Drdgusanu, Peregrinul transilvan, editie ingrijité si prefayatS de Romul Munteanu, Bu- curesti, ESPLA, 1956, p. 195, intr-un context in care trebuie interpretat ca un cuvint diferit de impresie, cu varianta impresiune, Vezi Cristian Moroianu, Comentarii lexicale $i stlistice la ,,Peregrinul transilvan", in Limba romand, XLII, nr. 10, 1993, p. 492. A se vedea $i combinafiile lexicale actuale impresiume digitald, impresiune papilard, in care impresiune nu comut’ cu impreste. 3 Cf. DOOM, Red. responsabil: Mioara Avram, Bucuresti, Editura Academiei, 1982. Vezi gi Dictionarul invers, institural de Lingvistic& din Bucuresti, Editura Academiei, 1957, Statutul lui ~ie gi lane diferd in functie de calitatea unitifilos cérora li se ataseaz4: ele formeazi dublete etimologice sufixale doar ind ¢ vorba de sensuri diferite: stapie — stapitne, In celelalte situatii, nediferentiate ca sens, functioneazi to Tegim de variante etimologice. % Vezi formele duble frictie / frectie, 1a Th. Hristea, Probleme de etimologie, p. 251 — 253 si, mai pe larg, in Studti $i cercetdri lingvistice, an, IX (1958), nr. 4, p. 519 — 520. 37Cf. DA, Tomul J, Partea |, A—B, s.v. Vezi si CADE, s.v.‘TIPURI DE VARIANTE 3 comedie, compdnie / companie, coréctor / corectér, diréctor / director, démino / dominé, vestibul / vestibiil etc. in procesul comunicarii, mai ales in limba populara, accentuarea diferitA determina specializarea unor variante pe sensuri diferite. In acest sens, Mioara Avram detaliaza situatia dubletelor in care accentul marcheaza scindarea unui cuvint polisemantic la origine in doud unitafi lexicale diferite: adv. dincoace, ac- centuat dincodce (cu sens initial local: ,,de aici, din aceast4 parte“ si temporal: ,.mai recent, dintr-o vreme mai apropiat&) si dincoace (cu sens exclusiv local, diferit de primul: ,,in aceast& parte, aici‘), apdi, adverb cu sens temporal: ,,dup& aceea, pe urma", si dpoi, cu varianta dpdi (avind sensuri modale foarte variate, de obicei neaccentuat in fraz’), dincolo: ,,in acea parte, acolo“ si dincdlo: ,,din acea parte, de acolo“ ete. Variantele lexico-morfologice™ care s-au transformat in cuvinte diferite, prin specializarea semmantici a uneia dintre ele, sint clasificabile in functie de morfemele de gen gi numar, in cazul numelui, gi de diatez4, conjugare si forme oscilante (cu sufix sau férd sufix) in interiorul unui anumit mod gi timp, in cazul verbului. Ca exemple de vari- ante de gen (lexico-morfologice) care si-au dobindit sensuri diferite in interiorul acelu- iagi numar amintim: ax /axd, batist / batistd, boem / boemd, deviz / devizd, fascicul / fasciculd, franj / franjd, garderob / garderoba, grup / grupd, minut / minut, onor / onoare, ordin / ordine, pantomim / pantomimé, pelerin / pelerind, pendul / pendula, period / perioadd, rol / rold, tabel / tabela etc. In ceea ce priveste substantivele cu variafii de gen vizibile numai la plural, unele dintre ele se specializeazd ca sens, de- venind cuvinte diferite: ajutori / ajutoare, baritoni / baritoane, basi / basuri, bolzi / bolduri, butani / butoane, calculi / caleule, cdimine / cdminuri, centre / centri, corpi / corpuri, cristale / cristaluri, curenti / curente, derivati / derivate, frezori / frezoare, ghizi / ghiduri, globi/ globuri, membre / membri, mieji / miezuri, obraji / obraze, poli / poluri, rapoarte / raporturi, resoarte / resorturi, scafandri / scafandre, termeni / ter- mene, timpi/ timpuri, tipi / tipuri, umeri/ umere, vapori / vapoare™ etc. Din seria variantelor obtinute prin derivare regresiva morfologica transformate in cuvinte diferite putem aminti: bob / boabd (de la pl. boabe al lui bob, care poate fi interpretat sau neutru sau feminin)”, cap / capéit (din pl. capete), crac / cracd (din pl. craci), friu / fring (din pl. frine, frie)”, cere / cersi (ultimul din variantele flexionare cerut si cersut ale lui cere), cinzeacd/ cinzeci etc. fn ceea ce priveste variantele verbale specializate ca unitafi lexicale, sint de semnalat perechile datora / datori, gata / giiti, indesa / indesi, inflora / inflori, ingrija/ ingriji etc. De asemenea, transformarea unor variante flexionare de diateza, mod si timp, in cadrul aceleiasi conjugari, in cuvinte diferite (omonime partiale), a fost discu- tat{ de Mioara Avram ca o modalitate de diferenticre lexicala prin mijloace mor- 38 Vezi Mioara Avram, Note asupra accentului ca mijloc de diferentiere semanticd in limba romdnd, in Omagiu (ui lorgu Jordan, Bucuresti, Editura Academiei, 1958, p. 53 — 58. ° Vezi o minutioas’ analizi teoretick asupra fenomenului in discutie la Mioara Avram, Mijloace motfologice de diferentiere lexicalé in limba romand, in Studii $i cercetari lingvistice, Tomul IX, nr. 3, 1958, p. 315 — 332. Autoarea analizeazd acest aspect din perspectiva desfacerii polisemiei unui cuvint in omionime partiale (p. 316). ° Si multe altele, pentru care vezi DOOM. “Cf G. Mihaila, Jmprumuturi vechi sud-slave in limba romana, Bucuresti, Editura Academiei, 1960, p. 232. in DA s.v. si DEX s.v., boabd are ca ctimon scr. baba. *CEDA,sy.Es CRISTIAN MOROIANU. fologice™: a uita / ase uita, a pleca/a se pleca, a indura/ a se indura etc., absolv / absolvesc, acord/ acordez, manifest / manifestez, reflect / reflectez etc. Unitdgile lingvistice rezultate din variante etimologice prin diferentiere seman- tict, independent sau sprijiniti de o modificare accentuala sau morfologica, avind prin definitie aceeasi origine, alc&tuiesc dublete etimologice. * Cet article presente les principales categories de variantes (lexicales, affixales, affixoldales, phraséologiques), par rapport a la notion d’invariante linguistique. Pour établir ces classes, surtout la classe des variantes lexicales, on a utilisé wh certain nombre de critéres: normatif (des variantes littéraites / non- littéraires), étymologique (des variantes intemes / externes), temporel (des variantes atchaiques, ngologiques). géographique (des variantes régionales, populaires), social (des argots), le critére de fa motiva: tion (des variantes volontaires / invotontaires), stytistique, culturel, ete. On explique {’apparition des vari- antes intemes par divers procédés: l’analogie, fa contamination, I’étymologie populaire, la troncation, etc, Ensuite, on a rencensé les situations oii deux variantes lexicales peuvent se transformer en mots différents. 8 Myloace morfologice de diferenjiere lexicald...., p. 326 — 329.