Curs Investitii Straine

1
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE

CANTEMIR”
FACULTATEA DE RELAŢII ECONOMICE
INTERNAŢIONALE
Prof. univ. dr. GEORGETA ILIE
INVESTIȚII INTERNAȚIONALE
Curs în tehnologia ID-IFR
Bucureşti
2017
2
Cuprins
0. INTRODUCERE..........................................................................................................................3
0.1 Obiectivele cursului..............................................................................................................4
0.2 Competenţe conferite............................................................................................................5
0.3 Resurse şi mijloace de lucru.................................................................................................6
1. UNITATEA DE STUDIU............................................................................................................7
MEDIUL DE AFACERI DIN PERSPECTIVĂ INVESTIŢIONALĂ INTERNAŢIONALĂ........7
1.1 Introducere............................................................................................................................7
1.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare.................................................................7
1.3 Conţinutul unităţii de învăţare............................................................................................7
1.3.1 Abordări generale privind mediul de afaceri.............................................................7
1.3.2 Analiza mediului de afaceri românesc din perspectivă investiţională externă.........8
1.4 Îndrumar pentru autoverificare..........................................................................................9
1.4.1 Sinteza unităţii de învăţare..........................................................................................9
1.4.2 Concepte şi termeni de reţinut...................................................................................10
1.4.3 Întrebări de control şi teme de dezbatere.................................................................10
2. UNITATEA DE STUDIU..........................................................................................................11
FORMELE INVESTIŢIILOR INTERNAŢIONALE: INVESTIŢII STRĂINE DIRECTE,
INVESTIŢII EXTERNE DE PORTOFOLIU..................................................................................11
2.1 Introducere..........................................................................................................................11
2.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare...............................................................11
2.3 Conţinutul unităţii de învăţare..........................................................................................11
2.3.1 Abordări generale privind fluxurile financiare internaţionale................................11
2.3.3 Forme de IEP..............................................................................................................12
2.3.4 Investiţii străine directe (ISD)....................................................................................13
2.3.5 Forme de ISD..............................................................................................................13
2.3.6 Înregistrarea fluxurlor investiţionale externe în balanţa de plăţi externe..............14
2.3.7 Volatilitatea fluxurilor investiţionale........................................................................14
2.4 Îndrumar pentru autoverificare........................................................................................14
2.4.1 Sinteza unităţii de învăţare........................................................................................14
3 UNITATEA DE STUDIU..........................................................................................................17
MODALITĂŢI DE IMPLANTARE A AFACERILOR ÎN STRĂINĂTATE PRIN INVESTIŢII
STRĂINE DIRECTE.........................................................................................................................17
3
3.1 Introducere..........................................................................................................................17
3.3.1 Modalităţile directe de implantare în străinătate.....................................................17
3.3.2 Modalităţile indirecte de implantare în străinătate..................................................19
ELEMENTELE DEFINITORII ALE PROCESULUI INVESTIȚIONAL INTERNAȚIONAL.21
4.1 Introducere..........................................................................................................................21
4.3.1 Elementele definitorii ale unei investiţii....................................................................21
4.3.2 Influența factorului timp asupra procesului investițional.......................................22
4.3.3 Riscul investițional......................................................................................................23
4.3.4 Influența riscului de ţară asupra investițiilor...........................................................24
4.3.5 Eficienţa economică a proiectelor de investiții.........................................................25
CORPORAŢIILE TRANSNAŢIONALE - PRINCIPALII INVESTITORI INTERNAŢIONALI
.............................................................................................................................................................28
5.1 Introducere..........................................................................................................................28
MOTIVAŢIILE FLUXURILOR INVESTIŢIONALE INTERNAŢIONALE..............................38
6.1 Introducere..........................................................................................................................38
4

6.3.1 Factorii de influenţă ai IEP........................................................................................39
6.3.2 Factorii de influenţă ai ISD........................................................................................39
6.3.3 Avantajele OLI...........................................................................................................40
DINAMICA FLUXURILOR INVESTIŢIONALE INTERNAŢIONALE.....................................43
7.1 Introducere..........................................................................................................................43
7.3.1 Evoluţia fluxurilor de ISD şi a factorilor de influenţă ale acestora.........................43
7.3.2 Rolul preluărilor şi fuziunilor transfrontaliere în evoluţia ISD..............................44
7.3.3 Rolul liberalizării politicilor naţionale în evoluţia ISD............................................45
7.3.4 Inițiative de integrare megaregională cu implicații asupra ISD..............................45
7.3.5 Orientarea geografică a fluxurilor de investiţii străine directe...............................45
EFECTELE INVESTIŢIILOR STRĂINE DIRECTE ASUPRA ECONOMIILOR ŢĂRILOR
GAZDĂ...............................................................................................................................................50
8.1 Introducere..........................................................................................................................50
9 UNITATEA DE STUDIU..........................................................................................................57
EFECTELE INVESTIŢIILOR STRĂINE DIRECTE ASUPRA ECONOMIILOR ŢĂRILOR
DE ORIGINE.....................................................................................................................................57
5
9.1 Introducere..........................................................................................................................57
10 UNITATEA DE STUDIU.......................................................................................................62
POLITICI DE PROMOVARE A INVESTIŢIILOR STRĂINE DIRECTE.................................62
10.1 Introducere..........................................................................................................................62
POLITICI DE STIMULARE A INVESTIŢIILOR STRĂINE DIRECTE....................................70
11.1 Introducere..........................................................................................................................70
REGLEMENTAREA INTERNAŢIONALĂ A INVESTIŢIILOR INTERNAŢIONALE...........78
12.1 Introducere..........................................................................................................................78
12.3.1 Rolul OECD în reglementarea investițiilor străine directe......................................78
12.3.2 Asociaţia Mondială a Agenţiilor de Promovare a Investiţiilor Străine (WAIPA)..79
12.3.3 Agenţia Multilaterală pentru Garantarea Investiţiilor (MIGA).............................79
12.3.4 Reţeaua informatică a agenţiilor de promovare a investiţiilor străine (IPANET).79
12.3.5 Acordul cu privire la măsurile de investiţii legate de comerţ (TRIMs)..................79
6

INVESTIŢIILE INTERNAŢIONALE ŞI OPTIMIZAREA FISCALĂ INTERNAŢIONALĂ...82
13.1 Introducere..........................................................................................................................82
13.3.1 Companiile offshore....................................................................................................82
13.3.2 Motive pentru a infiinta o companie offshore...........................................................83
13.3.3 Paradisurile fiscale......................................................................................................86
13.3.4 Proiectul BEPS şi deciziile de investiţii în străinătate..............................................87
13.3.5 Investiţiile internaţionale prin companii offshore....................................................88
PROCESUL DE DEZINVESTIRE INTERNAŢIONALĂ – PROCES, EFECTE........................91
14.1 Introducere..........................................................................................................................91
14.3.1 Decizia de dezinvestire................................................................................................91
14.3.2 Motivaţii şi circumstanţe ale deciziei de dezinvestire...............................................91
14.4.3 Întrebări de control şi teme de dezbatere......................................................................96
7
1. INTRODUCERE
Disciplina Investiții internaționale este înscrisă în planul de învăţământ în cadrul
disciplinelor de specialitate din cadrul facultății de Relații Economice Internționale.
Plecând de la faptul că în prezent fluxurile comerciale şi financiare internaţionale

reprezintă cele mai dinamice componente ale economiei mondiale, participarea agenţilor
economici la aceste fluxuri presupune cunoaşterea elementelor determinante ale acestora
pentru a putea valorifica eficient oportunităţile de afaceri existente şi a identifica riscurile
specifice la nivel mondial.
Acest curs urmăreşte să contribuie la înţelegerea fenomenului investiţional

internaţional şi la consolidarea capacităţii de analizare a deciziilor investiţionale în străinătate
din perspectiva impactului şi efectelor acesteia asupra ţărilor gazdă, dar şi a ţărilor de origine
ale investiţiei.
Structura cursului abordează aspecte teoretice ale investiţiilor internaţionale dublate de

numeroase exemple, studii de caz specifice fenomenului investiţional contemporan. Astfel, în
cele șapte unități de studiu este prezentată într-o ordine logică o succesiune de teme din care
se evidenţiază: caracteristicile investiţiilor străine directe şi ale investiţiilor externe de
portofoliu, elementele definitorii ale investiţiilor internaţionale (timp, risc, eficienţă), o serie
de aspecte privind cuantificarea şi înregistrarea fluxurilor investiţionale internaţionale,
volatilitatea ca o caracteristică specifică fluxurilor investiţionale contemporane, dezinvestirea
ca revers al procesului investiţional, formele de implantare a afacerilor în străinătate prin
investiţii străine directe (investiţiile “greenfield“, preluările de firme, fuziunile de firme,
societăţile mixte formate cu un partener local, alianţele strategice internaţionale,
aranjamentele contractuale şi reţelele dinamice), motivaţiile investitorilor străini de a-şi
extinde afacerile lor dincolo de graniţele lor naţionale, efectele investiţiilor externe asupra
economiilor gazdă şi de origine, instrumente ale politicii de promovare şi ale politicii de
atragere a investiţiilor străine directe la nivelul ţărilor gazdă şi a ţărilor de origine, tendinţe în
evoluţia fluxurilor de investiţii internaţional, repartizarea geografică şi sectorială a fluxurilor
de investiţii străine directe, performanţele investiţionale ale corporaţiilor transnaţionale,
strategiile de expansiune prin investiţii străine directe specifice corporaţiilor transnaţionale,
precum şi principalele teorii privind rolul investiţiilor străine directe în dezvoltarea
economică.
8
Având în vedere faptul că în prezent majoritatea agenţilor economici derulează, sunt

implicaţi sau se pregătesc să intre relaţii şi acţiuni de cooperare internațională, utilizarea unor
instrumente de afaceri, precum şi cunoaşterea şi respectarea unor principii moderne, în
relaţiile cu parteneri din diverse medii economice devine absolut esenţială, cunoştinţele
oferite de disciplina de Investiții internaționale fiind absolut necesare în exercitarea profesiei
de economist în economia contemporană.
1.1 Obiectivele cursului

Cursul de Investiții internaționale îşi propune să contribuie la înţelegerea fenomenului
amplificării fluxurilor comerciale internaţionale şi la consolidarea capacităţii de analiză a
deciziilor economice la nivel mondial din perspectiva efectelor acestora asupra participanţilor
la circuitul mondial de valori.
Cursul prezintă studenţilor o serie de aspecte specifice practicilor comerciale

contemporane, astfel încât aceştia să dobândească cunoştinţele economice şi abilităţile prin
care să se adapteze cerinţelor impuse de competiţia pe piaţă muncii.
Unitățile de studiu abordează aspecte teoretice ale investiţiilor internaţionale dublate

de numeroase exemple, studii de caz specifice fenomenului investiţional contemporan. Astfel,
în cele șapte unități de studiu este prezentată într-o ordine logică o succesiune de teme din
care se evidenţiază:
 caracteristicile investiţiilor străine directe şi ale investiţiilor externe de portofoliu,

 elementele definitorii ale investiţiilor internaţionale (timp, risc, eficienţă),
 serie de aspecte privind cuantificarea şi înregistrarea fluxurilor investiţionale
internaţionale,
 volatilitatea ca o caracteristică specifică fluxurilor investiţionale contemporane,
 dezinvestirea ca revers al procesului investiţional,
 formele de implantare a afacerilor în străinătate prin investiţii străine directe
(investiţiile “greenfield“, preluările de firme, fuziunile de firme, societăţile mixte
formate cu un partener local, alianţele strategice internaţionale, aranjamentele
contractuale şi reţelele dinamice),
 strategiile de expansiune prin investiţii străine directe specifice corporaţiilor
transnaţionale, precum şi principalele teorii privind rolul investiţiilor străine directe în
dezvoltarea economică.
 performanţele investiţionale ale corporaţiilor transnaţionale,
9
 motivaţiile investitorilor străini de a-şi extinde afacerile lor dincolo de graniţele lor
naţionale,
 tendinţe în evoluţia fluxurilor de investiţii internaţional, repartizarea geografică şi
sectorială a fluxurilor de investiţii străine directe,
 efectele investiţiilor externe asupra economiilor gazdă şi de origine,
 instrumente ale politicii de promovare şi ale politicii de atragere a investiţiilor străine
directe la nivelul ţărilor gazdă şi a ţărilor de origine.
1.2 Competenţe conferite

Parcurgerea acestui curs conferă studentului următoarele competențe generale și specifice:
1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice

disciplinei de Investiții internaționale)
o identificarea de termeni, relaţii, procese, perceperea unor relaţii şi conexiuni în cadrul
disciplinelor economice;
o utilizarea corectă a termenilor de specialitate din domeniul economic;
o definirea / nominalizarea de concepte ce apar în activitatea de investiții internaţionale;
o capacitatea de adaptare la noi situaţii apărute pe parcursul activităţilor investiționale
internaţionale din punct de vedere al instrumentelor şi specifice acestora;
2. Explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte, procese,
precum şi a conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei)
o generalizarea, particularizarea, integrarea unor domenii economice în problematica
relaţiilor investiționale internaţionale din punct de vedere al instrumentelor şi
prevederilor specifice acestora;
o realizarea de conexiuni între elementele funcţiilor investiții internaționale;
o argumentarea unor enunţuri în faţa partenerilor de afaceri sau angajaţilor;
o capacitatea de organizare şi planificare a activitatii investiționale internaționale din
perspectiva instrumentelor şi prevederilor specifice acestora;
o capactitatea de analiză şi sinteză în procesul de luare a deciziilor.
3. Instrumental-aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor practice
specifice; utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi de
aplicare)
o relaţionări între elementele ce caracterizează activităţile legate de relaţiile
investiționale internaţionale;
10
o descrierea unor stări, sisteme, procese, fenomene ce apar pe parcursul activităţii

investiționale internaţionale;
o capacitatea de a transpune în practică cunoştiinţele dobândite în cadrul cursului;
o abilităţi de cercetare, creativitate în domeniul investițiilor internaţionale;
o capacitatea de a concepe proiecte şi de a le derula activităţi investiționale
internaţionale;
o capacitatea de a soluţiona litigii apărute în activităţile desfăşurate în cadrul unei
organizaţii internaţionale.
4. Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul
ştiinţific / cultivarea unui mediu ştiinţific centrat pe valori şi relaţii democratice /
promovarea unui sistem de valori culturale, morale şi civice / valorificarea optimă
şi creativă a propriului potenţial în activităţile ştiinţifice / implicarea în dezvoltarea
instituţională şi în promovarea inovaţiilor ştiinţifice / angajarea în relaţii de
parteneriat cu alte persoane / instituţii cu responsabilităţi similare / participarea la
propria dezvoltare profesională)
o reacţia pozitivă la sugestii, cerinţe, sarcini didactice, satisfacţia de a răspunde la
întrebările clienţilor;
o implicarea în activităţi ştiinţifice în legătură cu relaţiile investiționale internaţionale;
o acceptarea unei valori atribuite unui obiect, fenomen, comportament, etc. conform
legislaţiei în vigoare;
o capacitatea de a avea un comportament etic în faţa partenerilor de afaceri sau
angajaţilor;
o capacitatea de a aprecia diversitatea şi multiculturalitatea analizei probelor;
o abilitatea de a colabora cu specialiştii din alte domenii.
1.3 Resurse şi mijloace de lucru

Cursul dispune de o carte de specialitate scrisă (Ilie Georgeta, Investiții internaționale,
ediţia a III-a, revizuită şi adăugită, Editura Universitară, Bucureşti 2015), disponibilă studiului
individual al studenţilor, precum şi de material publicat pe Internet sub formă de sinteze, teste
de autoevaluare, studii de caz, aplicaţii, software utile, necesare întregirii cunoştinţelor
teoretice şi practice în domeniul Investițiilor internaționale.
În timpul convocărilor, în prezentarea cursului sunt folosite echipamente audio-vizuale,

metode interactive şi participative de antrenare a studenţilor pentru conceptualizarea şi
vizualizarea practică a noţiunilor predate.
11
2. UNITATEA DE STUDIU
MEDIUL DE AFACERI DIN PERSPECTIVĂ INVESTIŢIONALĂ
INTERNAŢIONALĂ
2.1 Introducere
În general, studierea mediului de afaceri sau investiţional reprezintă una din fazele
iniţiale ale procesului de realizare a unei investiţii. Cu toate acestea, studierea mediului
investiţional îşi păstrează importanţa şi ulterior implementării investiţiei, fiind esenţială pentru
perspectiva acesteia. Din aceste considerente o semnificaţie deosebită revine metodelor,
mijloacelor şi procedeelor la care se apelează pentru cercetarea mediului economic, juridic,
politic şi de altă natură în care se preconizează implementarea investiţiei.
2.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
Obiectivele unităţii de învăţare:
o definirea conceptului de mediu de afaceri;
o cunoaşterea caracteristicilor mediului de afaceri;
o identificarea componentelor mediului de afaceri şi a modului în care acestea prezintă
utilitate pentru fenomentul investiţional internaţional;
Competenţele unităţii de învăţare:
o înţelegerea semnificaţiei conceptului de mediu de afaceri;
o stabilirea unor conexiuni ale concepturlui de mediu de afaceri cu fluxurile
investiţionale internaţionale.
Timpul alocat unităţii de învăţare
o Pentru unitatea de învățare 1, timpul alocat este de 2 ore.
2.3 Conţinutul unităţii de învăţare
2.3.1 Abordări generale privind mediul de afaceri
Din punct de vedere al investitorului, în mod particular al celui străin, se impune
segmentarea mediului investiţional general pe nivele de analiză.
Această procedură este la fel de recomandabilă şi din perspectiva autorităţilor, în acest
sens studierea mediul investiţional furnizând semnale şi idei privind ameliorarea climatului
investiţional şi racordarea la standardele internaţionale, precum şi recomandări pentru
potenţialii investitori.
12
Segmentarea mediului de afaceri vizează trei nivele corespunzător celor trei tipuri de
relaţii pe care le presupune realizarea unei investiţii indiferent de naţionalitatea capitalului
utilizat în cadrul acesteia.
 relaţiile dintre investiţie sau afacere şi reprezentanţii autorităţilor publice.
 relaţiile dintre afacere şi ceilalţi agenţi economici din piaţă cu care afacerea realizată
în urma unei investiţii poate intra în relaţii de colaborare sau competiţionale.
 relaţiile investiţiei/ afacerii cu societate în ansamblu.
Segmentarea mediului investiţional poate fi efectuată pe patru nivele:
 economia naţională;
 ramura;
 regiunea;
 întreprinderea.
Cercetarea mediului investiţional în cadrul fiecărui segment se realizează prin metodele
adecvate, condiţionate de particularităţile lui şi scopurile urmărite.
Investigaţia segmentară a mediului investiţional trebuie să se sprijine pe informaţii sigure
printre care se recomandă: actele legislativ-normative; date statistice (rapoarte statistice,
balanta de plati); studii de piaţă; publicaţiile periodice; informaţii transmise prin mijloacele
media; surse din internet; alte surse. Aceste date pot servi ca suport real pentru documentarea
investitorilor în vederea implimentării unor noi proiecte de investiţii.
2.3.2 Analiza mediului de afaceri românesc din perspectivă investiţională externă

Astfel, considerând analiza mediul de afaceri ca o primă etapă a strategiei sale de
dezvoltare, investitorul va căuta răspunsuri legate de economia, piaţa muncii, competiţia,
furnizorii, mediul, etica, societatea civilă specifice mediului pentru care îşi pregăteşte
strategia şi evident pe baza evoluţiilor recente interne sau externe să caute să-şi elaboreze, în
limita instrumentelor avute, previziuni pertinente privind viitorul perspectivelor enumerate.
Al doilea pas este să identifice oportunităţi şi ameninţări care decurg din această
analiză de viziune. În acest context, va căuta să identifice punctele tari şi punctele slabe ale
mediul unde îşi implementează strategia.
Al treilea pas este să găsească răspunsul la întrebările fundamentale, strategice, la care
trebuie să răspundă orice investitor:
 care sunt domeniile de activitate (produsele şi serviciile) pe care trebuie să se
concentreze un investitor pe o anumită piaţă şi care pot genera efecte pozitive pentru
el;
13
 care sunt clienţii pe care-i va servi afacerea investitorului şi respectiv unde vrea şi
poate să vândă sau să exporte;
 care va fi combinaţia: produse şi clienţi al investitorului, respectiv cu ce produse şi pe
ce pieţe se va concentra investitorul;
 care este avantajul competitiv al investitorului, respectiv ce îl diferenţiază pe acesta
faţă de alţi investitori, care sunt elementele lui forte, care i-ar putea garanta succesul.
Aici sunt avute în vedere elementele cu care îşi susţine investitorul avantajul său
competitiv, respectiv procesele şi sistemele, cunoştinţele şi abilităţile angajaţilor săi,
tehnologiile şi facilităţile strategice de care are nevoie investitorul pentru
implementarea afacerii sale;
 care sunt rezultatele financiare şi non-financiare pe care investitorul le va atinge;
 care sunt eforturile şi iniţiativele pe care trebuie să le implementeze investitorul pentru
că această strategie să fie implementată.
În majoritatea demersurilor analitice se au în vedere următoarele elemente de analiză ale
mediului de afaceri sau cu impact asupra mediului de afaceri, cunoscută şi sub numele de
tehnica PESTLE:
 factori politici care influenţează mediul de afaceri;
 factori economici;
 factorii sociologici;
 influenţele tehnologice;
 factorii legali;
 aspecte privind mediul înconjurător, etica în afaceri etc..
2.4 Îndrumar pentru autoverificare

2.4.1 Sinteza unităţii de învăţare
Din punct de vedere al investitorului, în mod particular al celui străin, se impune
segmentarea mediului investiţional general pe nivele de analiză.
Segmentarea mediului de afaceri vizează trei nivele corespunzător celor trei tipuri de
relaţii pe care le presupune realizarea unei investiţii indiferent de naţionalitatea capitalului
utilizat în cadrul acesteia.
 relaţiile dintre investiţie sau afacere şi reprezentanţii autorităţilor publice.
 relaţiile dintre afacere şi ceilalţi agenţi economici din piaţă cu care afacerea realizată
în urma unei investiţii poate intra în relaţii de colaborare sau competiţionale.
 relaţiile investiţiei/ afacerii cu societate în ansamblu.
14
Segmentarea mediului investiţional poate fi efectuată pe patru nivele:

 economia naţională;
 ramura;
 regiunea şi
 întreprinderea.
În majoritatea demersurilor analitice se au în vedere următoarele elemente de analiză ale

mediului de afaceri sau cu impact asupra mediului de afaceri, cunoscută şi sub numele de
tehnica PESTLE:
 factori politici care influenţează mediul de afaceri;

 factori economici;
 factorii sociologici;
 influenţele tehnologice;
 factorii legali;
 aspecte privind mediul înconjurător, etica în afaceri etc.
2.4.2 Concepte şi termeni de reţinut

 segmentarea mediului de afaceri
 tehnica PESTLE
2.4.3 Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Care sunt segmentele de analiză a mediului de afaceri dintr-o ţară din perspectivă
învestiţională?
2. Care sunt întrebările fundamentale, strategice, la care trebuie să răspundă orice
investitor?
15
FORMELE INVESTIŢIILOR INTERNAŢIONALE: INVESTIŢII STRĂINE
DIRECTE, INVESTIŢII EXTERNE DE PORTOFOLIU
3.1 Introducere
În ultimele decenii, componentele pieţei financiare internaţionale au cunoscut o
intensificare fără precedent, iar dintre acestea s-au remarcat printr-o dinamică extraordinară
fluxurile investiţionale internaţionale, reprezentate sub două forme: investiţii externe de
portofoliu şi investiţii străine directe.

o definirea conceptului de investiții internaționale;
o clasificarea investițiilor internaționale;
o cunoaşterea caracteristicilor investițiilor străine directe;
o cunoaşterea caracteristicilor investițiilor externe de portofoliu;

o înţelegerea semnificaţiei conceptului de investiții internaționale şi stabilirea de
conexiuni cu alte categorii economice (ex. comerț internațional, finanțe
internaționale);
o posibilitatea caracterizării celor două forme ale investițiilor internaționale: investiţiile
străine directe şi investiţiile externe de portofoliu.

3.3.1 Abordări generale privind fluxurile financiare internaţionale
Fluxurile financiare internaţionale îmbracă o varietate de forme, cele mai importante
fiind asociate mai mult sau mai puţin cu investiţiile externe de capital.
În general, în abordările privind fluxurile financiare internaţionale se face distincţie
între: fluxurile financiare oficiale (sau publice) și fluxurile financiare private.
Majoritatea fluxurilor financiare oficiale îmbracă forma împrumuturilor
guvernamentale şi a ajutoarelor publice acordate în principal de ţările dezvoltate sau
organizaţiile internaţionale (precum Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, Banca
Europeană de Investiţii) ţărilor mai puţin dezvoltate.
16
Fluxurile financiare private sunt iniţiate de companii private precum bănci comerciale,
instituţii financiare, marile corporaţii sau investitori individuali, în principal din ţări
dezvoltate.
Fluxurile financiare private îmbracă numeroase forme, cele mai importante dintre
acestea fiind: investiţiile externe, sub două forme: investiţii externe de portofoliu (IEP) şi
investiţii străine directe (ISD); fluxurile generate de tranzacţiile financiare de diferite tipuri de
operaţiuni financiare realizate pe diferite pieţe bursiere; plasamentele bancare pe termen scurt,
mediu sau lung, la vedere şi la termen; împrumuturile bancare sau cele legate de schimburile
comerciale, pe termen scurt, mediu sau lung.
3.3.2 Investiţii externe de potofoliu (IEP)
Prin investiţii externe de potofoliu (IEP) se înţelege utilizarea unor resurse băneşti
pentru achiziţionarea de pe piaţa financiară a unor valori mobiliare (acţiuni, obligaţiuni) emise
de o firmă străină.
Investitorii de portofoliu caută o utilizare profitabilă pentru fondurile lor disponibile,
concretizată în efectele pozitive ale acestor plasamente, care pot îmbrăca următoarele forme:
dividende, dobânzi, diferenţe favorabile de preţ ale activelor financiare tranzacţionate ca
urmare a valorizării sau devalorizării acestora pe piaţa titlurilor de valoare într-o anumită
perioadă de timp.
O mare parte din responsabilitatea creşterii acestor fluxuri de capital o deţin pieţele
derivate.
Mişcările IEP reflectă punctele tari şi slabe ale emitenţilor lor sau ale economiilor
unde aceştia sunt localizaţi.
IEP sunt sensibile la fluctuaţiile economice, dezechilibrele sau vulnerabilităţile unei
economii, iar când pe piaţa mondială se produc unele semnale, mişcările investiţiilor de
portofoliu pot alimenta crize financiare.
3.3.3 Forme de IEP

Investiţiile externe de portofoliu efectuate pe pieţele financiare pot fi împărţite în:
 investiţii pure;
 investiţii realizate în scop speculativ.
3.3.4 Investiţii străine directe (ISD)

Investiţiile străine directe (ISD) reprezintă o strategie de expansiune sau o nouă
direcţie strategică decât un simplu plasament în scopul obţinerii unor venituri suplimentare.
17
De regulă, o ISD este privită ca un angajament pe termen lung din partea firmei
investitoare. ISD presupune existenţa unei relaţii pe termen lung între investitor şi investiţia
directă, precum şi participarea în mod semnificativ a investitorului direct la conducerea
companiei respective.
Relaţia de investiţie directă include atât tranzacţia iniţială între cele două entităţi,
precum şi toate tranzacţiile ulterioare ce au loc între acestea şi filiale.
Principalul criteriu utilizat în identificarea unei investiţii directe este influenţa
semnificativă pe care o are investitorul în administrarea ISD.
Beneficiile pe care le aşteaptă un investitor direct, conferite de deţinerea puterii de vot,
sunt diferite de acelea anticipate de un investitor de portofoliu ce nu are influenţă în
administrarea companiei.
ISD este considerată cea mai completă formă a strategiei de intrare pe o piaţă, dar care
implică şi cele mai ridicate riscuri.
3.3.5 Forme de ISD

Modalităţile concrete prin care un agent economic poate realiza o investiţie cu
componentă internaţională pot îmbrăca următoarele forme:
 construirea unei firme pe loc gol;
 achiziţionarea sau concesionarea de către o companie a unor facilităţi de producţie
existente în vederea lansării unei noi activităţi de producţie;
 preluarea unei firme străine;
 transferul unor active într-o altă ţară;
 fuziunea cu o firmă în altă ţară;
 participarea cu capital investiţional la constituirea unei societăţi mixte;
 achiziţionare de titluri de pe o piaţă străină sau emise de o firmă străină;
 acordarea unui împrumut unui agent economic dintr-o altă ţară sau unei filiale externe;
 formarea unor alianţe de afaceri;
 contracte internaţionale cu componentă investiţională.
În structura investiţiilor străine directe sunt cuprinse trei componente:
 Participările directe la capitalul social.

 Profiturile reinvestite.
 Creditele intra-companie.
18
3.3.6 Înregistrarea fluxurlor investiţionale externe în balanţa de plăţi externe

Balanţa de plăţi externe reprezintă unul dintre cele mai importante instrumente care
furnizează o serie de informaţii necesare în analiza relaţiilor economice externe ale unei ţări.
Fluxurile investiţionale externe, atât cele directe cât şi cele de portofoliu, sunt
înregistrate în contul financiar al balanţei de plăţi externe.
3.3.7 Volatilitatea fluxurilor investiţionale

Volatilitatea fluxurilor de capital se caracterizează prin frecvenţa ridicată de
reversibilitate a fluxurilor sau prin variabilitatea ridicată a volumului intrărilor şi ieşirilor de
capital.
Reversibilitatea şi variabilitatea rezultă din faptul că fluxurile de capital sunt foarte
sensibile la modificările determinanţilor lor.
Având în vedere că volatilitatea fluxurilor de capital presupune fluctuaţii rapide şi
extreme, aceasta poate crea un mediu investiţional instabil în detrimentul creşterii şi
dezvoltării.
IEP sunt caracterizate printr-o volatilitate mult superioară ISD. Acesta este confirmată
de comparaţia coeficientului de variaţie, care este o măsură a variabilităţii a ISD şi a IEP.
În ultimii ani, diferite institute s-au specializat în realizarea de studii şi analize
comparative ale coeficientul de variaţie pentru diferitele componente ale fluxurilor de capital
(ISD, IEP şi alte investiţii, în special credite bancare) pentru o serie de ţări receptoare de
investiţii externe.

Fluxurile financiare internaţionale îmbracă o varietate de forme, cele mai importante
fiind asociate mai mult sau mai puţin cu investiţiile externe de capital.
În general, în abordările privind fluxurile financiare internaţionale se face distincţie
între: fluxurile financiare oficiale (sau publice) și fluxurile financiare private.
Fluxurile financiare private îmbracă numeroase forme, cele mai importante dintre
acestea fiind: investiţiile externe, sub două forme: investiţii externe de portofoliu (IEP) şi
investiţii străine directe (ISD).
Prin investiţii externe de potofoliu (IEP) se înţelege utilizarea unor resurse băneşti
pentru achiziţionarea de pe piaţa financiară a unor valori mobiliare (acţiuni, obligaţiuni) emise
de o firmă străină.
Investiţiile externe de portofoliu efectuate pe pieţele financiare pot fi împărţite în:
 investiţii pure;
19
 investiţii realizate în scop speculativ.

Investiţiile străine directe (ISD) reprezintă o strategie de expansiune sau o nouă direcţie
strategică decât un simplu plasament în scopul obţinerii unor venituri suplimentare.
De regulă, o ISD este privită ca un angajament pe termen lung din partea firmei
investitoare. ISD presupune existenţa unei relaţii pe termen lung între investitor şi investiţia
directă, precum şi participarea în mod semnificativ a investitorului direct la conducerea
companiei respective.
Modalităţile concrete prin care un agent economic poate realiza o investiţie cu
componentă internaţională pot îmbrăca următoarele forme:
 construirea unei firme pe loc gol;
 achiziţionarea sau concesionarea de către o companie a unor facilităţi de producţie
existente în vederea lansării unei noi activităţi de producţie;
 preluarea unei firme străine;
 transferul unor active într-o altă ţară;
 fuziunea cu o firmă în altă ţară;
 participarea cu capital investiţional la constituirea unei societăţi mixte;
 achiziţionare de titluri de pe o piaţă străină sau emise de o firmă străină;
 acordarea unui împrumut unui agent economic dintr-o altă ţară sau unei filiale externe;
 formarea unor alianţe de afaceri;
 contracte internaţionale cu componentă investiţională.
În structura investiţiilor străine directe sunt cuprinse trei componente:
 Participările directe la capitalul social.
 Profiturile reinvestite.
 Creditele intra-companie.
Balanţa de plăţi externe reprezintă unul dintre cele mai importante instrumente care
furnizează o serie de informaţii necesare în analiza relaţiilor economice externe ale unei ţări.
Fluxurile investiţionale externe, atât cele directe cât şi cele de portofoliu, sunt înregistrate
în contul financiar al balanţei de plăţi externe.
Volatilitatea fluxurilor de capital se caracterizează prin frecvenţa ridicată de reversibilitate
a fluxurilor sau prin variabilitatea ridicată a volumului intrărilor şi ieşirilor de capital.
Reversibilitatea şi variabilitatea rezultă din faptul că fluxurile de capital sunt foarte
sensibile la modificările determinanţilor lor.
20
Având în vedere că volatilitatea fluxurilor de capital presupune fluctuaţii rapide şi

extreme, aceasta poate crea un mediu investiţional instabil în detrimentul creşterii şi
dezvoltării.
IEP sunt caracterizate printr-o volatilitate mult superioară ISD. Acesta este confirmată de
comparaţia coeficientului de variaţie, care este o măsură a variabilităţii a ISD şi a IEP.
o investiţii străine directe;
o investiţii externe de portofoliu;
o balanţa de plăţi externe;
o volatilitatea.

1. Care sunt diferenţele dintre investiţiile străine directe şi investiţiile externe de
portofoliu?
2. Ce rol joacă balanţa de plăţi externe aprecierea dimensiunii statistice a investiţiilor
străine?
3. Cum sunt efectele volatilităţii medului de afaceri dintr-o ţară asupra în investiţiilor
străine realizate în acea ţară?
3 UNITATEA DE STUDIU
MODALITĂŢI DE IMPLANTARE A AFACERILOR ÎN STRĂINĂTATE PRIN
INVESTIŢII STRĂINE DIRECTE
3.1 Introducere
Economia mondială contemporană se caracterizează prin existenţa şi manifestarea a
diferite modalităţi de organizare a afacerilor, interconectate prin diferite aranjamente
complexe.
21
Astfel, este posibil ca firme ce aparţin unui anumit segment organizaţional, considerat
major, să opereze la o scară geografică largă şi să îndeplinească funcţii diferite. Segmentele
sunt interconectate între ele prin forme complexe.
Astfel, se ajunge ca o firmă de dimensiuni reduse dintr-o anumită ţară să fie direct
legată de o reţea productivă globală. Interdependenţele între firme de diferite tipuri şi
dimensiuni ignoră graniţele naţionale şi creează un set de relaţii globale. Prin aceste relaţii
sunt transmise mutaţiile în evoluţia diferitelor categorii de organizaţii.
o prezentarea formelor investiţiilor străine directe;
o identificarea modalităţilor directe de implantare;
o identificarea modalităţilor indirecte de implantare;
o înţelegerea formelor pe care le îmbracă investiţiile străine directe;
o identificarea considerentelor în funcţie de care companiile decid alegerea formelor de
investiţii în străinătate.
o Pentru unitatea de învățare 3, timpul alocat este de 2ore.
3.3.1 Modalităţile directe de implantare în străinătate
Modalităţile directe de implantare în străinătate îmbracă trei forme:
 achiziţiile internaţionale,
 societăţile mixte,
 investiţiile străine pe loc gol (“greenfield“).
Investiţiile “greenfield” în străinătate reprezintă unităţi (filialele proprii) deţinute în
totalitate de corporaţii transnaţionale.
Preluările de firme reprezintă achiziţii în urma căror firmele rămân separate din punct de
vedere juridic în urma tranzacţiei.
Preluările succesive de firme pot conduce la formarea unei companii de tip holding.
În practică, se cunosc două tehnici de realizare a preluărilor de firme:
 preluări amicale şi
 preluări ostile.
22
În practica internaţională pot fi întâlnite strategii de protecţie în calea preluărilor cu

caracter preventiv sau defensiv.
Prin fuziune se înţelege combinarea a două firme într-una singură, care deţine patrimoniile
unite ale celor două; sau achiziţii de firme cu întreg patrimoniul.
Din punct de vedere tehnic, fuziunile cunosc două forme:
 absorbţiile şi
 consolidările.
În practica achiziţiilor internaţionale, şi mai ales a preluărilor de firme, se pot întâlni trei
strategii financiare, şi anume:
 Strategia atacantului.
 Strategia constructorului.
 Strategia economisitorului fiscal.
La baza achiziţiilor internaţionale stau o serie de motivaţii legate în special de avantajele
ce decurg din aceste acţiuni.
Principalele motivaţii ale achiziţiilor internaţionale sunt:
 efectul de sinergie,
 diversificarea,
 achiziţionarea unor active la preţuri reduse,
 lichiditatea acţiunilor.
O societatea mixtă poate fi definită ca un acord între două sau mai multe firme în care
fiecare contribuie cu active şi abilităţi şi deţine acelaşi grad de control.
Societatea mixtă este o formă de cooperare între doi sau mai mulţi parteneri din ţări
diferite prin care aceştia desfăşoară în comun, în cadrul unei entităţi independente, cu
personalitate juridică, activităţi de producţie, marketing şi comercializare, financiare prin
partajarea beneficiilor şi riscurilor afacerii.
3.3.2 Modalităţile indirecte de implantare în străinătate
Modalităţile indirecte de implantare în străinătate îmbracă trei forme:
 alianţele strategice internaţionale;
 aranjamentele contractuale;
 reţelele dinamice.
Prin alianţă strategică se înţelege un acord de cooperare între două sau mai multe firme
care convin susţinerea sau întărirea reciprocă a avantajelor lor.
23
Alianţele strategice se dezvoltă într-un mediu de pieţe foarte concurenţial, dar fără a
marca o tendinţă spre organizarea de tip cartel.
Scopul alianţelor strategice constă în posibilitatea unei firme de a atinge un obiectiv
specific pe care ea consideră că nu îl poate atinge singură, sau îl poate atinge mai bine.
Astfel, alianţa strategică implică partajarea riscurilor şi a câştigurilor pentru parteneri,
datorită responsabilităţii luării în comun a deciziilor referitoare la un scop anume.
Decizia formării de alianţe strategice este rezultatul unei planificări strategice, care ţine
cont de considerentele de dezvoltare viitoare ale firmei. Formarea unei alianţe strategice
rezultă în urma unei analize a obiectivelor firmelor implicate şi a unei analize SWOT.
Aranjamentele contractuale reprezintă relaţii de-a lungul lanţului creator de valoare între
firme din două ţări.
Fiecare dintre ele poate implica diferite grade de cooperare între părţile semnatare ale
aranjamentului, la care se adaugă o serie de modalităţi prin care sunt stabilite drepturile şi
îndatoririle părţilor şi prin care sunt împărţite riscurile, responsabilităţile şi profiturile.
Cele mai utilizate forme de aranjamente contractuale sunt: contractul de licenţiere;
contractul de franchising; contractul de management; contractul de uzină la cheie;
subcontractarea internaţională.
Reţelele dinamice reprezintă o formă organizaţională complex integrată care constă în
relaţii complexe între firme, în cadrul căreia fiecare îndeplineşte un rol special într-o reţea
coordonată de o corporaţie transnaţională (numită firmă broker).
Apărută recent pe scena afacerilor internaţionale, această formă organizaţională conţine
elemente ale alianţelor strategice şi aranjamentelor contractuale.
Ea presupune existenţa unei societăţi mamă care încheie diferite tipuri de acorduri non-
equity cu firme din diferite ţări, ea funcţionând ca o reţea extrem de flexibilă în cadrul căreia
centrul coordonator îşi poate modifica oricând relaţiile cu firmele din reţea.
Modalităţile directe de implantare în străinătate îmbracă trei forme:
 achiziţiile internaţionale,
 societăţile mixte,
 investiţiile străine pe loc gol (“greenfield“).
Modalităţile indirecte de implantare în străinătate îmbracă trei forme:
 alianţele strategice internaţionale;
 aranjamentele contractuale;
24
 reţelele dinamice.
o investiţii greenfield;
o preluări de firme;
o fuziuni de firme;
o societăţi mixte;
o alianţe strategice;
o contracte internaţionale cu componentă investiţională.
1. Care sunt formele pe care le îmbracă investiţiile realizate în străinătate?
2. Analizaţi comparativ avantajele şi dezavantajele preluărilor de firme ca principale
forme de implantare în străinătate prin ISD?
3. Identificaţi considerentele în funcţie de care alianţele strategice se realizează cu
precădere în industriile de vârf.
ELEMENTELE DEFINITORII ALE PROCESULUI INVESTIȚIONAL
INTERNAȚIONAL
4.1 Introducere
Din punct de vedere al conţinutului efortului investiţional, investiţia se constituie
dintr-un ansamblu de resurse bine definite și diferite, ca natură şi volum, ce sunt angrenate în
realizarea unui proiect și se concretizează în rezultate/ obiective de sine stătătoare.
Plecând de la idea potrivită căreia investiţia presupune sacrificiul unui consum prezent
şi sigur făcut în speranţa unor câştiguri viitoare superioare, elementele definitorii ale unei
investiţii sunt considerate a fi: conţinutul efortului investiţional; timpul; riscul; eficienţa
economică.
25

o identificarea elementelor definitorii ale investițiilor străine directe;
o înţelegerea şi utilizarea conceptelor de risc şi eficienţă într-un process investiţional de
anvergură.
o înţelegerea semnificaţiei conceptului de investiție prin prisma elementelor sale
definitorii: conţinut, timp, risc, eficienţă;
o posibilitatea efectuării unor calculi de eficienţă premergătoare demarării uniu proiect
investiţional într-un mediu strain.
4.3.1 Elementele definitorii ale unei investiţii
investiţii sunt considerate a fi următoarele:
o conţinutul efortului investiţional;
o eficienţa;
o timpul;
o riscul.
Din punct de vedere al conţinutului efortului investiţional; investiţia se constituie dintr-un
ansamblu de resurse bine definite și diferite, ca natură şi volum, ce sunt angrenate în
Timpul este considerat elementul definitoriu al caracterului dinamic al procesului
investiţional, fiind reprezentat de decalajul în timp între momentul investirii şi cel al obţinerii
rezultatelor; acesta relevă şi faptul că orice proiect de investiţii are o perioadă de viaţă proprie
caracterizată prin etape şi momente bine definite şi pe pacursul căreia parametrii economici ai
proiectului au o evoluţie proprie evidenţiată, de regulă, în tabloul de flux de numerar (cash-
flow).
Riscul reprezintă un atribut dominant al procesului investiţional, care decurge din
eşalonarea în timp a efectelor aşteptate (aceste efecte viitoare sunt însă speranţe şi nu
certitudini); altfel spus, recompensa pentru sacrificul prezent vine mai târziu, iar mărimea ei
este incertă.
26
Conform principiului eficienţei economice, investitorul acceptă sacrificarea unor

disponibilităţi prezente de resurse în speranţa obţinerii unor efecte viitoare, care în sumă totală
să fie superioare cheltuielilor iniţiale.
4.3.2 Influența factorului timp asupra procesului investițional
În domeniul investiţiilor, importanţa factorului timp rezidă din faptul că procesele de
materializare a investiţiilor în capital fix şi cele de obţinere a producţiei, dar şi de recuperare a
cheltuielilor sunt dinamice, se desfăşoară pe o perioadă mare de timp.
Prin natura lor, investiţiile se desfăşoară în timp; investiţiile şi timpul sunt două entităţi
care nu pot fi despărţite. Cu atât mai mult procesul general de realizare şi funcţionare a unui
obiectiv, „viaţa economică” a unui obiectiv este un fenomen temporal. Astfel, noţiuni cum
sunt termenul de recuperare a investiţiilor, durata de realizare a lor, randamentul economic al
investiţiilor etc. sunt indicatori prin care, într-un mod sau altul, este implicat factorul timp.
Influenţa factorului timp este luată în considerare mai ales prin folosirea tehnicii de
actualizare a cheltuielilor şi a veniturilor aferente proiectului de investiţii.
Actualizarea este o tehnică de lucru cu ajutorul căreia valori ce se produc în perioade
diferite de timp sunt aduse la acelaşi moment de referinţă, asigurându-se comparabilitatea lor
în timp.
Principalele momente de referinţă din viaţa economică a unui obiectiv sunt: momentul
adoptării deciziei de a investi (m); momentul începerii lucrărilor de investiţii (n); momentul
punerii în funcţiune a noului capital fix (p); momentul începerii restituirii creditelor primite
(f); momentul recuperării cheltuielilor de investiții (T); momentul scoaterii din funcţiune a
capitalului fix (v).
Perioadele dintre aceste momente sunt: perioada de elaborare a documentaţiilor
tehnico-economice de execuţie a obiectivului de investiţii, de obţinere a avizelor si a
aprobărilor necesare realizarii obiectivului (g); durata de execuţie a lucrărilor de investitii (d);
durata atingerii parametrilor proiectaţi; perioada de graţie scursă între momentul punerii în
funcţiune şi începerea restituirii creditelor primite (j); perioada stabilită pentru restituirea
creditelor (o); durata de recuperare a fondurilor de investiţii cheltuite (k); durata eficientă de
funcţionare a obiectivului de investiţii (D).
4.3.3 Riscul investițional

Încă din faza de proiect a oricărui tip de activitate se impune identificarea şi evaluarea,
eliminarea sau reducerea pe cât posibil a riscurilor care pot apărea pe parcursul derulării
activităţii respective, acceptându-se doar acele riscuri care nu afectează decât în mică măsură
respectiva activitate. Insuficienta cunoaştere a riscului, evaluarea sa greşită, lipsa unei
27
protecţii adecvate împotriva acesteia vor afecta în mod direct rezultatul final al activităţii
desfăşurate.
Riscul este privit ca un fenomen care provine din circumstanţe pentru care decidentul
este în măsură să identifice evoluţii sau evenimente posibile şi chiar probabilitatea producerii
acestora, fără a fi însă în măsură să precizeze cu exactitate care dintre aceste evenimente se va
produce efectiv şi în ce măsură acestea vor influenţa în sens negativ activitatea sa.
În funcţie de perspectiva din care sunt abordate, riscurile cu care se confruntă un
investitor în străinătate sunt clasificate în: macroriscuri (reprezentând rezultatul evoluţiei într-
un anumit sens a condiţiilor de mediu de afaceri în care este localizată investiţia) şi
microriscuri (determinate, pe de-o parte, de factori endogeni specifici sectorului de activitate,
firmei sau proiectului propriu-zis, iar pe de altă parte, de insuficienta corelare între
particularităţile proiectului şi limitele impuse de cadrul general al ţării gazdă).
În categoria macroriscurilor, sunt incluşi o serie de factori economici generali care
determină conjunctura economică a ţării gazdă. În această situaţie investitorul acceptă
posibilitatea materializării lor fără a dispune de mijloace de minimizare a lor (în general, se
consideră că firmele nu pot influenta semnificativ conjunctura economică a ţării gazdă). În
această categorie includem riscul de inflaţie, riscul de transfer, riscul valutar, riscul de
dobândă şi riscul juridic.
În ceea ce priveşte microriscurile, acestea sunt determinate de acei factori de risc care
depind în mod nemijlocit de condiţiile interne ale firmei. În acest caz, investitorul poate
minimiza riscurile identificate prin adoptarea unor măsuri capabile să îmbunătăţească situaţia
actuală a firmei; aşadar, investitorul, prin deciziile sale, poate reduce sau elimina anumite
riscuri specifice. În categoria microriscurilor putem include următoarele: riscul de implantare,
riscul operaţional, riscul de finanţare generat de costul capitalului investiţional, riscul de
proiect, riscul specific de firmă.
4.3.4 Influența riscului de ţară asupra investițiilor
Riscul de ţară poate fi definit ca expunerea unui activ real, a unei afaceri sau chiar a
internaţionalizării unei activităţi la o pierdere potenţială ca urmare a producerii unor
evenimente economice, politice, sociale care se află parţial sub controlul guvernului din ţara
gazdă. În acest caz, managerul firmei investitoare nu poate influenţa sau controla în mod
direct evenimentele respective, ci doar evalua probabilitatea producerii acestora.
Pentru ca un risc să fie catalogat drept risc de ţară el trebuie să fie o rezultată a
climatului naţional global, să fie într-o anumită măsură controlat sau controlabil de către
guvern. Controlul guvernului nu trebuie înţeles exhaustiv deoarece riscul de ţară are la bază
28
atât factori interni, cât şi factori externi; în acest ultim caz, gradul de control al autoritătilor
naţionale diferă de la simpla gestionare şi diminuare a efectelor până la implicarea directă în
anumite evoluţii internaţionale, dar, în ultimă instanţă, guvernul gazdă este cel care poate
influenţa şi controla efectele evoluţiilor externe în spaţiul său naţional.
În vederea reducerii impactului riscului de ţară asupra investiţiei, firmele ce investesc
peste graniţă pot apela la una din strategiile următoare:
o dezinvestirea,
o diversificarea activităţii atât la nivel local, cât şi internaţional;
o maximizarea profitului pe termen scurt;
o promovarea de relaţii strânse cu grupări economice locale puternice;
o adaptarea ulterioară, respectiv reorientarea către alte forme de internaţionalizare, care
să îmbunătăţească raportul dintre câştigurile potenţiale şi nivelul de risc.
4.3.5 Eficienţa economică a proiectelor de investiții
La nivel internaţional, s-au manifestat preocupări cu privire la elaborarea unei
metodologii de apreciere a eficienţei economice a proiectelor de investiţii cu largă
acceptabilitate, iar în acest sens metodologia Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare (BIRD) pentru evaluarea proiectelor de investiţii cunoaşte cea mai largă
răspândire în afacerile economice internaţionale.
Între principalele particularităţi ale metodologiei BIRD se remarcă faptul că fiecare
proiect are la bază tehnica actualizării, actualizarea făcându-se la momentul începerii
realizării obiectivului. O altă particularitate importantă este faptul că fiecare proiect se
caracterizează printr-o analiză economică şi o analiză financiară.
Analiza economică are drept scop fundamentarea oportunităţii şi eficienţei proiectului
de investiţii la nivelul economiei naţionale.
Analiza financiară se face din punct de vedere al investitorului, preocupat de obţinerea
unor profituri la fondurile proprii cheltuite în conjunctura pieţei de desfacere. Cele două
analize diferă, în principal, prin structura cheltuielilor.
Principalii indicatori de apreciere a eficienţei economice a proiectelor de investiţii
specifici metodologiei propuse şi utilizate de către BIRD:
o veniturile brute actualizate,
o cheltuielile totale actualizate,
o raportul dintre veniturile şi cheltuielile totale actualizate,
o fluxul de numerar (cash-flow),
29
o venitul net actualizat (VNA),

o rata internă de rentabilitate a investitiei (RIR),
o cursul de revenire net actualizat (CRNA).
investiţii sunt considerate a fi următoarele:
o conţinutul efortului investiţional;
o eficienţa;
o timpul;
o riscul.
Din punct de vedere al conţinutului efortului investiţional; investiţia se constituie dintr-un
ansamblu de resurse bine definite și diferite, ca natură şi volum, ce sunt angrenate în
Timpul este considerat elementul definitoriu al caracterului dinamic al procesului
investiţional, fiind reprezentat de decalajul în timp între momentul investirii şi cel al obţinerii
rezultatelor; acesta relevă şi faptul că orice proiect de investiţii are o perioadă de viaţă proprie
caracterizată prin etape şi momente bine definite şi pe pacursul căreia parametrii economici ai
proiectului au o evoluţie proprie evidenţiată, de regulă, în tabloul de flux de numerar (cash-
flow).
Riscul reprezintă un atribut dominant al procesului investiţional, care decurge din
eşalonarea în timp a efectelor aşteptate (aceste efecte viitoare sunt însă speranţe şi nu
certitudini); altfel spus, recompensa pentru sacrificul prezent vine mai târziu, iar mărimea ei
este incertă.
Conform principiului eficienţei economice, investitorul acceptă sacrificarea unor
disponibilităţi prezente de resurse în speranţa obţinerii unor efecte viitoare, care în sumă totală
să fie superioare cheltuielilor iniţiale.
Influenţa factorului timp este luată în considerare mai ales prin folosirea tehnicii de
actualizare a cheltuielilor şi a veniturilor aferente proiectului de investiţii.
Actualizarea este o tehnică de lucru cu ajutorul căreia valori ce se produc în perioade
diferite de timp sunt aduse la acelaşi moment de referinţă, asigurându-se comparabilitatea lor
în timp.
30
Riscul este privit ca un fenomen care provine din circumstanţe pentru care decidentul este
în măsură să identifice evoluţii sau evenimente posibile şi chiar probabilitatea producerii
acestora, fără a fi însă în măsură să precizeze cu exactitate care dintre aceste evenimente se va
produce efectiv şi în ce măsură acestea vor influenţa în sens negativ activitatea sa.
În funcţie de perspectiva din care sunt abordate, riscurile cu care se confruntă un investitor
în străinătate sunt clasificate în: macroriscuri (reprezentând rezultatul evoluţiei într-un anumit
sens a condiţiilor de mediu de afaceri în care este localizată investiţia) şi microriscuri
(determinate, pe de-o parte, de factori endogeni specifici sectorului de activitate, firmei sau
proiectului propriu-zis, iar pe de altă parte, de insuficienta corelare între particularităţile
proiectului şi limitele impuse de cadrul general al ţării gazdă).
Riscul de ţară poate fi definit ca expunerea unui activ real, a unei afaceri sau chiar a
internaţionalizării unei activităţi la o pierdere potenţială ca urmare a producerii unor
evenimente economice, politice, sociale care se află parţial sub controlul guvernului din ţara
gazdă. În acest caz, managerul firmei investitoare nu poate influenţa sau controla în mod
direct evenimentele respective, ci doar evalua probabilitatea producerii acestora.
La nivel internaţional, s-au manifestat preocupări cu privire la elaborarea unei metodologii
de apreciere a eficienţei economice a proiectelor de investiţii cu largă acceptabilitate, iar în
acest sens metodologia Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD)
pentru evaluarea proiectelor de investiţii cunoaşte cea mai largă răspândire în afacerile
economice internaţionale.
Principalii indicatori de apreciere a eficienţei economice a proiectelor de investiţii
specifici metodologiei propuse şi utilizate de către BIRD:
o veniturile brute actualizate,
o cheltuielile totale actualizate,
o raportul dintre veniturile şi cheltuielile totale actualizate,
o fluxul de numerar (cash-flow),
o venitul net actualizat (VNA),
o rata internă de rentabilitate a investitiei (RIR),
o cursul de revenire net actualizat (CRNA).
o eficienţa;
o tehnica actualizării;
o riscul şi riscul de ţară;
31
o VNA şi RIR.

1. Care sunt elementele definitorii ale unui proiect de investiţii?
2. Care este influenţa factorului timp asupra investiţiilor implementate într-un mediu
extern?
CORPORAŢIILE TRANSNAŢIONALE - PRINCIPALII INVESTITORI
INTERNAŢIONALI
5.1 Introducere
În problematica investiţiilor externe de capital, un rol major este deţinut de corporaţiile
transnaţionale (CTN), datorită faptului că acestea sunt implicate în organizarea şi desfăşurarea
de producţii internaţionale prin ISD.
32
o definirea conceptului de corporaţie transnaţională;

o înţelegerea indicatorilor de apreciere a dimensiunii investiţionale a corporaţiilor
transnaţionale;
o cunoaşterea strategiilor investiţionale adoptate de corporaţiile transnaţionale;
o înţeleagerea rolului corporaţiilor transnaţionale în economia mondială;
o identificarea, calcularea şi interpretarea indicatorilor de apreciere a dimensiunii
investiţionale a corporaţiilor transnaţionale;
o identificarea strategiilor investiţionale adoptate de diferite corporaţii transnaţionale.
CTN reprezintă rezultatul extinderii activităţilor economico-financiare ale unei firme
naţionale în spaţiul internaţional prin ISD.
CTN reprezintă un sector al spaţiului economic mondial, rezultat din internalizarea
treptată a diferitelor fluxuri economice internaţionale.
În general, prin CTN se înţeleg sisteme integrate ce derulează afaceri pe scală
internaţională, care deţin (total sau parţial), controlează şi conduc active ce generează venituri
şi sunt amplasate în diferite ţări. O CTN alcătuieşte un amplu ansamblu la scară
internaţională, format dintr-o companie principală (firmă mamă) şi un număr de filiale (firme
dependente faţă de compania principală) implantate în diferite ţări.
Filiala (engl. subsidiary) este o firmă cu capital propriu constituită de compania mamă
în străinătate potrivit legislaţiei ţărilor de rezidenţă.
Sucursala (engl. branch) reprezintă un serviciu al unei firme, implantat în străinătate.
Natura fundamental specifică a CTN decurge din deţinerea de active generatoare de
valoare adăugată în medii economice naţionale distincte şi din coordonarea lor sub o politică
şi o strategie comună, elaborate de firma-mamă.
Principalele coordonate în explicarea investiţiilor internaţionale sunt:
 corporaţiile transnaţionale;
 producţia internaţională;
 investiţia străină directă.
Astfel, prin intermediul investiţiei internaţionale corporaţia transnaţională dezvoltă
activităţi de producţie internaţională.
33
În prezent, cea mai mare parte a fluxurilor de investiţii străine directe (ISD) sunt generate
de corporaţiile transnaţionale (CTN).
În ceea ce priveşte delimitarea caracteristicilor sub aspectul performanţelor corporaţiilor
transnaţionale (CTN) contemporane propunem studiile realizate de UNCTAD precum şi de
cunoscuta publicaţie Fortune.
Astfel, în studiile realizate de către UNCTAD, transnaţionalitatea corporaţiilor poate fi
abordată din trei perspective, fiecare având o serie de dimensiuni.
Din perspectiva operaţiunilor, dimensiunile cheie includ intensitatea sau relativa
importanţă a operaţiunilor în străinătate ale CTN, măsurată prin variabile precum:
 extinderea geografică a operaţiunilor sale,
 modalităţile de operare în străinătate,
 gradul de integrare a procesului de producţie prin locaţii.
Din perspectiva acţionarilor, dimensiunile cheie includ:
 componenţa managementului sau a membrilor consiliului de administraţie,
 naţionalitatea componenţei acţionariaului,
 mobilitatea internaţională şi experienţa managerilor;
 componenţa forţei de muncă după naţionalitate.
Din perspectiva organizării spaţiale a managementului, dimensiunile cheie includ:
extinderea sau dispersia locaţiei sediilor regionale în ţările gazdă, naţionalitatea sau
naţionalităţile legale ale unei CTN.
Indicelele de transnaţionalitate (TNI) calculat de UNCTAD măsoară gradul de
transnaţionalitate a celor mai mari CTN din ţări dezvoltate, în dezvoltare şi în tranziţie, din
perspectiva operaţiunilor.
TNI măsoară intensitatea operaţiunilor în străinătate, utilizând trei variabile (vânzări,
active, forţă de muncă).
Astfel, TNI se determină pe baza a trei subindici, şi anume: ponderea activelor în
străinătate în total active; ponderea vânzărilor în străinătate în total vânzări; ponderea
angajaţilor în străinătate în total angajaţi ai CTN analizate.
Un alt indicator specific transnaţionalităţii care exprimă intensitatea operaţiunilor în
străinătate conform numărului de filiale în străinătate este indicele de internaţionalizare (IIN).
IIN exprimă numărul de filiale în străinătate în totalul filialelor unei CTN.
TNI şi IIN ne oferă o imagine asupra gradului de implantare şi al intereselor unei
companii în ţările lor de origine şi în străinătate.
34
Un alt aspect al transnaţionalităţii din perspectiva operaţiunilor este extinderea geografică

a operaţiunilor şi intereselor unei companii, opţiunea între dispersarea acestora într-un număr
mai mare de ţări sau concentrarea într-un număr redus de ţări.
Indicatorii utilizaţi pentru această dimensiune sunt:
 numărul de ţări străine în care CTN are filiale;
 indicele de extindere a reţelei (NSI).
NSI se calculează ca un raport între numărul economiilor gazdă şi numărul potenţialelor
economii gazdă.
Aceşti indicatori ai expansiunii operaţiunilor CTN prezintă dezavantajul că sunt obţinuţi
utilizând numărul de filiale şi nu iau în considerare valoarea sau importanţa activităţilor în
fiecare ţară în parte (în principal din cauza dificultăţilor în colectarea de date reale).
O perspectivă ajutătoare se referă la regionalitate.
Aceasta poate fi relevantă pentru a identifica operaţiunile şi interesele unei firme care pot
fi concentrate într-o regiune sau extinse în mod egal în mai multe regiuni.
Dimensiunea regională a transnaţionalităţii poate fi redată prin numărul de ţări străine în
care CTN are filiale.
Indicatorii intensităţii şi extinderii operaţiunilor CTN se concentrează pe operaţiunile
filialelor străine în care CTN deţin pachete de acţiuni (participaţii), ceea ce subevaluează
participaţiile pe care companiile le au prin contracte non-equity.
Un indicator relevant în determinarea transnaţionalităţii este dat şi de compoziţia regională
a directorilor din consiliul de administraţie din perspectiva acţionariatului.
În ceea ce priveşte publicaţia Fortune, aceasta realizează clasamente totale şi sectoriale ale
celor mai performante companii din lume, care îndeplinesc condiţia realizării unei cifre
minime de afaceri.
Fiecare companie este evaluată prin prisma următoarelor criterii de performanţă:
 calitatea managementului;
 calitatea produselor şi serviciilor;
 capacitatea de inovare;
 valoarea investiţiilor pe termen lung;
 sănătatea/soliditatea financiară;
 capacitatea de a atrage, dezvolta şi păstra personal de calitate;
 gestionarea inteligentă a activelor;
35
 responsabilitatea faţă de problemele comunităţii şi mediului în care compania

operează;
 prezenţa pe piaţa globală.
În literatura de specialitate, dar şi în practica internaţională, este recunoscut faptul că la
baza organizării corporaţiilor transnaţionale (CTN) și implicării în investiţii străine directe
(ISD) se află o serie de criterii, dintre care cele mai importante sunt considerate a fi:
 raporturile dintre firma mamă şi filialele acestora;
 gradul de diversificare geografică şi de produs şi
 strategia concurenţială a firmei.
Firma organizată etnocentric priveşte pieţele externe ca o extindere a pieţei interne. Ea
pleacă de la premisa superiorităţii a tot ceea ce provine din ţara de origine în comparaţie cu tot
ceea ce provine din străinătate. Societatea mamă şi filialele sale se identifică prin
naţionalitatea ţării de origine.
Strategia internaţională a fost adoptată de majoritatea firmelor americane care şi-au extins
activitatea internaţională în anii '50, '60 şi '70, precum Toys R Us, McDonald's, IBM, Kellog
şi Procter & Gamble.
Strategia internaţională poate fi adoptată numai de firmele care: dispun de un avantaj
competitiv care lipseşte concurenţilor locali şi nu se confruntă cu presiuni de reducere a
costurilor şi de adaptare a produselor la mediul local.
Organizarea policentrică (sau multinaţională) pleacă de la recunoaşterea caracterului
specific al mediilor şi culturilor străine şi al necesităţii luării în considerare a diferenţelor de
mediu şi culturale în managementul afacerilor.
În cadrul strategiei multinaţionale, în abordarea pieţelor externe, companiile optează
pentru realizarea de investiţii directe prin crearea de noi unităţi productive pe pieţele
respective sau prin achiziţionarea de companii locale.
Companiile care optează pentru strategia multinaţională realizează produse adaptate
cerinţelor locale ale fiecărei pieţe gazdă, orientându-se către o adaptare majoră la condiţiile
mediului de afaceri local şi la preferinţele de consum din ţara gazdă. Astfel, chiar dacă într-o
primă fază, companiile care urmează această strategie au tendinţa de a transfera către pieţele
străine aptitudini şi produse concepute iniţial pentru piaţa de origine, pe parcurs, însă, ele
adoptă o ajustare considerabilă atât a ofertei de produse, cât şi a strategiei de marketing la
condiţiile existente în ţările gazdă.
36
Firmele organizate geocentric se consideră corporaţii globale, în care nu există un centru

localizat geografic şi nici o componentă naţională nu este dominantă. Ele integrează o reţea de
firme la scară mondială pe o bază descentralizată şi în condiţii de specializare pe criterii
globale. În cadrul acestei structuri organizatorice, filialele nu mai deţin controlul nici asupra
activităţii de cercetare-dezvoltare, nici asupra marketingului, nici chiar asupra producţiei.
Caracteristica acestei structuri o reprezintă gestionarea centralizată, cu o coordonare puternică
a tuturor operaţiunilor şi cu schimburi importante de informaţii între componentele firmei.
Firma mamă centralizează activitatea de cercetare-dezvoltare, coordonează politica
comercială şi logistică şi optimizează organizarea internaţională a producţiei.
Strategia globală se bazează pe interdependenţa dintre regiunile productive şi pieţele de
desfacere. La nivelul producţiei, această interdependenţă implică: specializarea unităţilor
productive la nivel de produs sau stadiu al procesului de producţie în acele zone geografice
care oferă cele mai favorabile condiţii şi integrarea producţiei la un nivel geografic
supranaţional. Din perspectiva tipului de specializare adoptat de corporaţie, se pot identifica
două tipuri de strategii globale: integrarea globală pe orizontală și integrarea globală pe
verticală.
Obiectivul maximizării eficienţei globale a determinat multe corporaţii să se îndrepte către
utilizarea unei combinaţii de elemente specifice strategiilor multinaţională şi globală. De
altfel, diversitatea condiţiilor cu care o firmă se poate confrunta la nivel global face imposibilă
delimitarea exactă între adoptarea de către o companie a unei strategii multinaţionale sau a
unei strategii globale.
De-a lungul ultimelor două decenii, s-au conturat o serie de teorii cu privire la elementele
ce stau la baza deciziei adoptării uneia dintre strategiile de expansiune specifice marilor firme.
Astfel, pentru abordarea mediului global de afaceri se recomandă realizarea unei combinaţii
de elemente specifice celor două tipuri de strategii, multinaţionale şi globale. În selectarea
elementelor specifice celor două strategii, ar trebui să se ţină seama de următoarele.
În adoptarea de elemente aparţinând atât strategiei globale, cât şi celei multinaţionale, se
constată o convergenţă progresivă a celor două strategii în cazul celor mai de succes
corporaţii. Astfel, practica internaţională ne oferă o multitudine de exemple în care
corporaţiile care adoptaseră strategii multinaţionale s-au reorientat către strategii globale
(industria detergenţilor), şi invers (industria aparaturii electronice casnice).
Strategia transnaţională deține une dublu avantaj, ea reuşind să asigure atât o reacţie a
companiei la presiunile de adaptare la mediul local, cât şi o reacţie la presiunile de natură
economică venind mai ales din direcţia costurilor operaţionale.
37
Astfel, orice corporaţie urmăreşte trei obiective, şi anume:

 să obţină eficienţă în activităţile sale curente,
 să gestioneze riscurile pe care şi le asumă în derularea operaţiunilor,
 să acumuleze suficientă experienţă care să îi permită să inoveze şi să se adapteze
schimbărilor.
Avantajul său competitiv va fi dezvoltat prin acţiuni strategice care să optimizeze modul
în care firma atinge obiective diferite şi, uneori, conflictuale.
Pe de altă parte, o corporaţie dispune de trei seturi de instrumente cu ajutorul cărora îşi
poate dezvolta avantajele competitive spre care tinde, şi anume:
 exploatarea diferenţelor între pieţele input-urilor şi output-urilor situate în ţări diferite,
 beneficierea de pe urma economiilor de scară obţinute în activităţi diverse,
 exploatarea sinergiilor sau a economiilor de gamă ce pot fi generate de diversitatea
activităţilor realizate.
Rezultatul este o configuraţie de active, resurse şi capacităţi care centralizează unele
resurse în ţara de origine, altele în străinătate şi distribuie alte resurse între operaţiunile
localizate pe pieţe naţionale gazdă. În plus, compania transnaţională integrează aceste resurse
dispersate, dar specializate, prin intermediul unor interdependenţe puternice create între
componentele sale.
În general, prin CTN se înţeleg sisteme integrate ce derulează afaceri pe scală
internaţională, care deţin (total sau parţial), controlează şi conduc active ce generează venituri
şi sunt amplasate în diferite ţări. O CTN alcătuieşte un amplu ansamblu la scară
internaţională, format dintr-o companie principală (firmă mamă) şi un număr de filiale (firme
dependente faţă de compania principală) implantate în diferite ţări.
Filiala (engl. subsidiary) este o firmă cu capital propriu constituită de compania mamă
în străinătate potrivit legislaţiei ţărilor de rezidenţă.
Sucursala (engl. branch) reprezintă un serviciu al unei firme, implantat în străinătate.
Principalele coordonate în explicarea investiţiilor internaţionale sunt:
 corporaţiile transnaţionale;
 producţia internaţională;
 investiţia străină directă.
Astfel, prin intermediul investiţiei internaţionale corporaţia transnaţională dezvoltă
activităţi de producţie internaţională.
38
În prezent, cea mai mare parte a fluxurilor de investiţii străine directe (ISD) sunt generate
de corporaţiile transnaţionale (CTN).
În ceea ce priveşte delimitarea caracteristicilor sub aspectul performanţelor corporaţiilor
transnaţionale (CTN) contemporane propunem studiile realizate de UNCTAD precum şi de
cunoscuta publicaţie Fortune.
Astfel, în studiile realizate de către UNCTAD, transnaţionalitatea corporaţiilor poate fi
abordată din trei perspective, fiecare având o serie de dimensiuni.
Din perspectiva operaţiunilor, dimensiunile cheie includ intensitatea sau relativa
importanţă a operaţiunilor în străinătate ale CTN, măsurată prin variabile precum:
extinderea geografică a operaţiunilor sale,
 modalităţile de operare în străinătate,
 gradul de integrare a procesului de producţie prin locaţii.
Din perspectiva acţionarilor, dimensiunile cheie includ:
 componenţa managementului sau a membrilor consiliului de administraţie,
 naţionalitatea componenţei acţionariaului,
 mobilitatea internaţională şi experienţa managerilor;
 componenţa forţei de muncă după naţionalitate.
Din perspectiva organizării spaţiale a managementului, dimensiunile cheie includ:
extinderea sau dispersia locaţiei sediilor regionale în ţările gazdă, naţionalitatea sau
naţionalităţile legale ale unei CTN.
Indicelele de transnaţionalitate (TNI) calculat de UNCTAD măsoară gradul de
transnaţionalitate a celor mai mari CTN din ţări dezvoltate, în dezvoltare şi în tranziţie, din
perspectiva operaţiunilor.
Indicele de internaţionalizare (IIN) exprimă intensitatea operaţiunilor în străinătate
conform numărului de filiale în străinătate. IIN exprimă numărul de filiale în străinătate în
totalul filialelor unei CTN.
Indicatorii utilizaţi pentru extinderea geografică a operaţiunilor şi intereselor unei
companii sunt:
 numărul de ţări străine în care CTN are filiale;
 indicele de extindere a reţelei (NSI).
NSI se calculează ca un raport între numărul economiilor gazdă şi numărul potenţialelor
economii gazdă.
39
În ceea ce priveşte publicaţia Fortune, aceasta realizează clasamente totale şi sectoriale ale
celor mai performante companii din lume, care îndeplinesc condiţia realizării unei cifre
minime de afaceri.
Fiecare companie este evaluată prin prisma următoarelor criterii de performanţă:
 calitatea managementului;
 calitatea produselor şi serviciilor;
 capacitatea de inovare;
 valoarea investiţiilor pe termen lung;
 sănătatea/soliditatea financiară;
 capacitatea de a atrage, dezvolta şi păstra personal de calitate;
 gestionarea inteligentă a activelor;
 responsabilitatea faţă de problemele comunităţii şi mediului în care compania
operează;
 prezenţa pe piaţa globală.
În literatura de specialitate, dar şi în practica internaţională, este recunoscut faptul că la
baza organizării corporaţiilor transnaţionale (CTN) și implicării în investiţii străine directe
(ISD) se află o serie de criterii, dintre care cele mai importante sunt considerate a fi:
 raporturile dintre firma mamă şi filialele acestora;
 gradul de diversificare geografică şi de produs şi
 strategia concurenţială a firmei.
o corporaţii transnaţionale;
o indicele de transnaţionalitate;
o strategia internațională;
o strategia multinațională;
o strategia globală;
o strategia transnațională;

1. Care sunt principalele caracteristici ale corporațiilor transnaționale în calitate de
investitori internaționali?
2. Analizați structura indicelui de transnaționaliate și determinați importanța
compoziției acestuia
40
3. Identificați avantajele și dezavantajele strategiei transnaționale de

internaționalizare a afacerilor prin ISD.
41
MOTIVAŢIILE FLUXURILOR INVESTIŢIONALE INTERNAŢIONALE
6.1 Introducere
La baza expansiunii firmelor prin investiţii directe dincolo de graniţele ţărilor lor de
origine, ca modalitate fundamentală de extindere a afacerilor, se află o serie de motivaţii.
În expansiunea lor, firmele sunt motivate de ceea ce ele percep a fi în interesul
partenerilor lor de afaceri principali (în mod deosebit acţionarii, dar şi managerii şi salariaţii
acestora), şi mai puţin în interesul comunităţii mai largi din care fac parte.
Conform teoriei economice, aceşti parteneri de afaceri trebuie recompensaţi pentru
contribuţia pe care şi-o aduc la procesul productiv cu o sumă cel puţin egală cu costul de
oportunitate al resurselor şi al capacităţilor pe care ei le oferă companiei.
În acelaşi timp, orice venit rezidual obţinut de o firmă peste acest cost de oportunitate
suportat de partenerii săi de afaceri se va regăsi sub forma profiturilor mai ridicate ce revin
acţionarilor săi.
Maximizarea acestor profituri, după degrevarea lor de impozite şi amortizare, pusă
întotdeauna în legătură cu capitalul investit, se constituie în forţa motrice a firmei
contemporane.
o identificarea principalelor motivaţii care stau la baza deciziei de a investi în străinătate
prin IEP;
o identificarea principalelor motivaţii care stau la baza deciziei de a investi în străinătate
prin ISD;
o prezentarea avantajelor de proprietate, de locaţie şi de internalizare specifice realizării
unei ISD;
o înţelegerea semnificaţiei diferitelor decizii de investiţii în străinătate sub impactul unor
factori determinanţi specifici ţărilor gazdă;
o capacitatea construirii unor pachete de măsuri de îmbunătăţire a condiţiilor de atragere
a investiţiilor străine la nivelul ţărilor gazdă.
42

6.3.1 Factorii de influenţă ai IEP
Determinanţii investiţiilor externe de portofoliu (IEP), consideraţi mult mai complecşi
comparativ cu cei ai investiţiilor străine directe (ISD), implică interacţiunea unor factori
specifici mediului extern specific ţărilor gazdă şi strategiilor investitorilor.
A. Determinanţii specifici ţărilor gazdă pot fi împărţiţi în două grupe: determinanţi
economici şi determinanţi ce derivă din reglementările sau politicile locale.
A1.Determinanţii economici sunt independenţi de politicile de atragere a fluxurilor
de IEP. Aceştia reflectă:
 sănătatea generală a economiei,
 posibilitatea firmelor operatoare în asemenea medii de afaceri de a obţine un nivel al
profitului satisfăcător din investiţiile realizate.
A.2.Un alt set de determinanţi cărora investitorii străini le acordă o atenţie
particulară include cadrul de politici şi reglementări naţionale. Acestea reprezintă factori
asupra cărora autorităţile naţionale (guvernele) exercită o influenţă directă.
B. În ceea ce priveşte strategiile investitorilor de portofoliu, se identifică două direcţii:
 orientarea acestora către acele pieţe emergente ale căror performanţe sunt superioare
celor realizate la nivelul economiilor lor de origine (strategia comparaţiei);
 strategia diversificării portofoliilor de active în vederea diminuării riscului
investiţional total.
În general, decizia de a realiza o investiţie străină directă este luată la nivelul acelor
companii care pot combina avantajele lor specifice de proprietate cu avantajele specifice
locaţiilor gazdă prin internalizare.
6.3.2 Factorii de influenţă ai ISD
Factorii de influenţă ai ISD pot grupaţi în două mari categorii:
 factori generali;
 factori specifici.
A. În categoria factorilor cu caracter general implicaţi în decizia de a investi în
străinătate pot fi cuprinşi:
 sporirea profitului,
 climatul politic şi eficienţa administraţiei din economiile de implantare,
 cultura de afaceri specifică mediului de implantare,
 determinanţi economici şi politici guvernamentale,
 existenţa unui stoc de active create.
43
B. În categoria factoriilor specifici luaţi în calcul în fundamentarea deciziei de a

investi în străinătate, pot fi incluşi:
 accesul la resurse de materii prime sau la forţa de muncă locală specializată;
 accesul la o piaţă de dimensiuni apreciabile atât locală, cât şi regională;
 reducerea costurilor de producţie ca sursă de creştere a competitivităţii;
 depăşirea unor bariere de intrare pe piaţă (comerciale sau culturale).
6.3.3 Avantajele OLI
Realizarea unei investiţii străine directe (ISD) se subordonează ideii conform căreia
decizia investiţională externă este o opţiune preponderent microeconomică care aparţine
firmelor investitoare.
În strategiile de internaţionalizare a activităţilor lor, corporaţiile ce acţionează
transfrontalier se bazează pe un ansamblu de variabile cuprinse în avantajele:
 de proprietate (O - Ownership),
 de localizare (L - Location) şi
 de internalizare (I - Internalisation).
Astfel pentru a se angaja în activităţi de investiţii externe, o firmă trebuie să dispună de
avantaje:
 de proprietate (avantaje specifice firmei),
 de localizare (condiţii favorabile locaţiei pe o anumită piaţă) şi
 de internalizare (dacă există premise pentru a produce pe piaţa respectivă printr-o
investiţie greenfield mai degrabă decât a apela la exporturi sau la intermediari;
internalizarea este de fapt un rezultat fie al eficienţei organizaţionale a corporaţiei, fie
al abilităţii sale de a exercita o poziţie de monopol asupra activelor aflate în
administrarea sa), configuraţia OLI rezultată fiind cea care va determina decizia de
investire.
Factorii de localizare reprezintă o categorie de variabile ale procesului investiţional ce
contează în luarea deciziei numai în condiţiile în care există avantaje de proprietate şi de
internalizare.
ISD în căutare de resurse naturale, sunt specifice firmelor din sectorul primar (în special,
din industria extractivă), precum şi cele din sectorul prelucrător.
Scopul acestor firme este minimizarea costurilor şi asigurarea surselor de aprovizionare.
44
Investiţiile străine directe în căutare de pieţe sunt vizate de acele companiile care investesc
într-o anumită ţară sau regiune cu scopul de a oferi bunuri şi servicii pieţelor locale sau celor
regionale.
Eficienţa reprezintă un important motiv ale ISD, însă răspândirea acesteia variază
considerabil în rândul CTN din ţările în dezvoltare. Investiţiile aflate în căutare de eficienţă
sunt motivate de raţionalizarea structurii investiţiilor determinate de accesul la resurse sau la
pieţe, astfel încât firma să poată obţine avantaje din coordonarea şi controlarea unor activităţi
dispersate din punct de vedere geografic. Acest tip de ISD urmează investiţiilor în căutare de
resurse sau de pieţe pe fondul căutării unor noi surse de beneficii rezultate din adoptarea unui
anumit tip de raţionalizare a producţiei.
Investiţiile străine directe în căutare de active strategice sunt urmărite de acele CTN
implicate în achiziţionarea unor firme străine cu scopul de a-şi promova obiectivele strategice
pe termen lung, în special cele de susţinere şi promovare a competitivităţii la nivel global.
Determinanţii investiţiilor externe de portofoliu (IEP), consideraţi mult mai complecşi
comparativ cu cei ai investiţiilor străine directe (ISD), implică interacţiunea unor factori
specifici mediului extern specific ţărilor gazdă şi strategiilor investitorilor.
A. Determinanţii specifici ţărilor gazdă pot fi împărţiţi în două grupe: determinanţi
economici şi determinanţi ce derivă din reglementările sau politicile locale.
Determinanţii economici sunt independenţi de politicile de atragere a fluxurilor de
IEP. Un alt set de determinanţi cărora investitorii străini le acordă o atenţie particulară
include cadrul de politici şi reglementări naţionale.
B. În ceea ce priveşte strategiile investitorilor de portofoliu, se identifică două direcţii:
 orientarea acestora către acele pieţe emergente ale căror performanţe sunt superioare
celor realizate la nivelul economiilor lor de origine (strategia comparaţiei);
 strategia diversificării portofoliilor de active în vederea diminuării riscului
investiţional total.
Factorii de influenţă ai ISD pot grupaţi în două mari categorii:
 factori generali;
 factori specifici.
În strategiile de internaţionalizare a activităţilor lor, corporaţiile ce acţionează
transfrontalier se bazează pe un ansamblu de variabile cuprinse în avantajele:
 de proprietate (O - Ownership),
45
 de localizare (L - Location) şi
 de internalizare (I - Internalisation).
o determinanţi economici;
o politici şi reglementări naţionale;
o maximizarea profitului;
o avantaje de proprietate;
o avantaje de localizare;
o avantaje de internalizare;
o investiţii în căutare de resurse;
o investiţii în căutare de pieţe;
o investiţii în căutare de eficienţă;
o investiţii în căutare de active strategice;

1. Care sunt variabilele utilizate în strategiile de internaţionalizare a
activităţilor corporaţiilor ce acţionează transfrontalier?
2. Prin ce se caracterizează investiţiile în căutare de eficienţă?
46
DINAMICA FLUXURILOR INVESTIŢIONALE INTERNAŢIONALE

7.1 Introducere
În ultimele decenii, stocurile şi fluxurile de investiţii străine directe la nivel mondial au
înregistrat ritmuri de creştere impresionante, în contextul manifestării unor factori favorabili
acestor evoluţii. Fenomenul investiţional internaţional se caracterizează printr-o extraordinară
expunere la o serie de factori economici şi non-economici, ceea ce îl face extrem de
vulnerabil la evoluţiile internaţionale.
 identificarea principalelor tendinţe în evoluţia fluxurilor investiționale internaţionale;
 înţelegerea influenţei diferiţilor factori conjuncturali internaţionali asupra fluxurilor de
investiţii la nivel mondial;
 identificarea principalelor regiuni furnizoare şi de destinaţie pentru proiectele de
investiţii derulate la nivel internaţional;
 identificarea principalelor sectoare atractive din punct de vedere investiţional;
 stabilirea principalelor tendinţe în evoluţia fluxurilor investiționale internaţionale;
 posibilitatea anticipării cu succes a evoluţiilor viitoare ale fluxurilor investiţionale
internaţionale;
 Pentru unitatea de învățare 7, timpul alocat este de 2 ore.
7.3.1 Evoluţia fluxurilor de ISD şi a factorilor de influenţă ale acestora
Datele statistice colectate la nivel internaţional evidenţiază faptul că, începând cu anii
’80 şi până la nivelul anului 2000, fluxurile de investiţiile străine au devenit componente tot
mai importante ale circuitului economic mondial, înregistrând ritmuri de creştere superioare
altor indicatori ai dezvoltării economice mondiale (PIB, exporturile sau investiţiile
interne).Astfel pentru această perioadă, putem afirma că fluxurile de ISD au reprezentat cea
mai dinamică componentă a economiei mondiale. În continuare, sunt prezentate detaliat
respectivele evoluţii.
Principalii factori care stau la baza creşterii explozive a fluxurilor de ISD în ultimele
decenii ale secolului al XX-lea sunt:
 evoluţiile structurale din economia mondială;
47
 creşterea economică susţinută a statelor dezvoltate ;

 schimbările intervenite în politicile economice ale statelor;
 sporirea numărului de acorduri între firme.
După maximul înregistrat la nivelului anului 2000, această tendinţă îşi modifică direcţia,
primii ani ai secolului al XXI-lea caracterizându-se printr-o evoluție sinuoasă cu faze de
regres și ascensiune ale acestor fluxuri.
Impactul economic ISD este măsurat prin şi rezultă din:
 vânzările în străinătate ale filialelor CTN-urilor investitoare;
 numărul de angajaţi în filialele CTN-urilor investitoare;
 stocul extern al investiţiilor străine directe;
 filialele în străinătate ale CTN-urilor care operează cu ISD la nivel mondial.
7.3.2 Rolul preluărilor şi fuziunilor transfrontaliere în evoluţia ISD
În ultimele decenii, elementul principal care a contribuit la creşterea globală a
investiţiilor străine directe a fost reprezentat de intensificarea fuziunilor şi achiziţiilor
transfrontaliere. Fuziunile şi achiziţiile încheiate între firme interne dar mai ales între firme
interne şi externe, au cunoscut o evoluţie spectaculoasă.
Fuziunile şi achiziţiile transfrontaliere au constituit principala forţă motrice a creşterii
fluxurilor de ISD, marea majoritate a acestora având loc între firme din ţările dezvoltate.
Datorită ponderii lor foarte ridicate în totalul fluxurilor de ISD, fuziunile şi achiziţiile
transfrontaliere pot determina o mare volatilitate a volumului şi direcţiei acestora.
Din punct de vedere funcţional, fuziunile şi achiziţiile transfrontaliere pot fi orizontale,
verticale şi de tip conglomerat.
Consolidându-şi resursele, firmele care au fuzionat au urmărit obţinerea de avantaje
sinergice şi sporirea puterii de piaţă.
La creşterea tranzacţiilor de fuziuni şi achiţizii a contribuit şi relansarea pieţelor de
capital, care a condus la o sporire a numărului mega-afaceri (cu valori de peste 1 mld.USD).
7.3.3 Rolul liberalizării politicilor naţionale în evoluţia ISD
În ultimii ani, majoritatea ţărilor lumii au acţionat în direcţia liberalizării fluxurilor de
investiţii externe de capital.
Arhitectura reglementărilor internaționale este completată de tratate bilaterale privind
investiţiile și tratate de evitare a dublei impuneri.
7.3.4 Inițiative de integrare megaregională cu implicații asupra ISD
La sfârșitul anului 2014 se aflau în curs de negociere trei inițiative de integrare
megaregională cu implicații în domeniul ISD, și anume:
48
 Parteneriatul Trans-Atlantic pentru Comerț și Investiții UE-SUA (TTIP, The EU-

United States Transatlantic Trade and Investment Partnership);
 Parteneriatul Trans-Pacific (TPP, Trans-Pacific Partnership);
 Parteneriatul Economic General Regional (RCEP, Regional Comprehensive Economic
Partnership).
7.3.5 Orientarea geografică a fluxurilor de investiţii străine directe
În ultimele trei decenii, orientarea şi distribuţia geografică a fluxurilor de ISD a fost
influenţată de ritmurile de creştere economică înregistrate de diferite ţări şi regiuni ale lumii.
Astfel, cea mai mare pondere a ISD s-a orientat spre zonele cele mai competitive ale globului,
şi anume ţările dezvoltate (OCDE) până la nivelul anului 2011, iar începând cu anul 2012
țările în dezvoltare.
Conform datelor statistice, ţările dezvoltate reprezintă principalii investitori în
străinătate. Anul 2012 produse o inversare importantă de poziții, principalele destinaţii ale
ISD la nivel mondial devenind țările în dezvoltare. Acestea din urmă au înregistrat evoluții
spectaculoase din punct de vedere al participării la fluxurile de ISD.
În general, este recunoscut faptul că cele mai prospere economii sunt cele care au
capacitatea de a genera fluxuri de ISD la nivel mondial. În egală măsură, investitorii de talie
mondială îşi orientează capitalurile lor spre zonele cele mai competitive ale globului. Ţările
dezvoltate membre OCDE se înscriu în clasamentele mondiale ale ISD pe poziții de top atât în
calitate de surse, cât și de gazde.
Pe parcursul ultimilor cinci decenii, CTN-urile din doar opt ţări (SUA, Marea Britanie,
Germania, Franţa, Japonia, Olanda, Suedia şi Elveţia) au generat aproximativ 75% din
stocurile mondiale de ISD.
La nivelul ultimilor ani, țările Triadei au generat aproximativ 85% din fluxurile de
ieşiri de ISD și găzduit 60% din fluxurile de intrări de ISD, respectiv UE (55%; 50%), SUA
(25%; 5%) şi Japonia (4-5%; 1-2%), aceste ponderi fiind influențate de conjunctura
economică generală. Astfel, trendurile țărilor dezvoltate au influențat trendurile mondiale.
Evenimentul economic major de la sfârşitul secolului al XX-lea a fost reprezentat de
intrarea în circuitul economic mondial a unor ţări cu dimensiuni şi structuri interne diferite.
Este vorba de China, de fostele ţări socialiste din Europa Centrală şi de Est şi de ex-URSS, de
India şi de unele ţări din America Latină precum Brazilia sau Mexic.
Spre deosebire de Coreea de Sud sau de Taiwan în anii `60, la începutul anilor `90,
toate aceste ţări deţineau importante capacităţi tehnologice la un anumit nivel de dezvoltare.
49
Toate aceste ţări s-au lansat cu intensităţi diferite în procese de creştere extravertită, devenind
teritorii atrăgătoare pentru firmele globale şi angajându-se în competiţia internaţională.
Ţările în dezvoltare şi economiile în tranziţie reprezintă destinaţii tot mai importante
pentru producţia internaţionalizată. Această situaţie este evidenţiată, printre altele, de numărul
filialelor străine ale CTN-urilor amplasate în ţări în dezvoltare, fapt ce a determinat
specialiştii să discute de o nouă diviziune globală a muncii.
China reprezintă o destinaţie extrem de atractivă pentru investitorii în căutare de resurse,
eficienţă şi piaţă. Interesul acestei locaţii a fost susţinut de uriaşa dimensiune a pieţei interne,
ritmul înalt de creştere economică, creşterea competitivităţii exporturilor şi accesiunea la
OMC. De asemenea, trebuie subliniat că o parte din investiţiile în China sunt realizate de
reţelele de companii chineze din străinătate.
Datele statistice colectate la nivel internaţional evidenţiază faptul că, începând cu anii
’80 şi până la nivelul anului 2000, fluxurile de investiţiile străine au devenit componente tot
mai importante ale circuitului economic mondial, înregistrând ritmuri de creştere superioare
altor indicatori ai dezvoltării economice mondiale (PIB, exporturile sau investiţiile
interne).Astfel pentru această perioadă, putem afirma că fluxurile de ISD au reprezentat cea
mai dinamică componentă a economiei mondiale. În continuare, sunt prezentate detaliat
respectivele evoluţii.
Principalii factori care stau la baza creşterii explozive a fluxurilor de ISD în ultimele
decenii ale secolului al XX-lea sunt:
 evoluţiile structurale din economia mondială;
 creşterea economică susţinută a statelor dezvoltate ;
 schimbările intervenite în politicile economice ale statelor;
 sporirea numărului de acorduri între firme.
După maximul înregistrat la nivelului anului 2000, această tendinţă îşi modifică direcţia,
primii ani ai secolului al XXI-lea caracterizându-se printr-o evoluție sinuoasă cu faze de
regres și ascensiune ale acestor fluxuri.
Impactul economic ISD este măsurat prin şi rezultă din:
 vânzările în străinătate ale filialelor CTN-urilor investitoare;
 numărul de angajaţi în filialele CTN-urilor investitoare;
 stocul extern al investiţiilor străine directe;
 filialele în străinătate ale CTN-urilor care operează cu ISD la nivel mondial.
50
În ultimele decenii, elementul principal care a contribuit la creşterea globală a investiţiilor

străine directe a fost reprezentat de intensificarea fuziunilor şi achiziţiilor
transfrontaliere.Fuziunile şi achiziţiile încheiate între firme interne dar mai ales între firme
interne şi externe, au cunoscut o evoluţie spectaculoasă.
Fuziunile şi achiziţiile transfrontaliere au constituit principala forţă motrice a creşterii
fluxurilor de ISD, marea majoritate a acestora având loc între firme din ţările dezvoltate.
Datorită ponderii lor foarte ridicate în totalul fluxurilor de ISD, fuziunile şi achiziţiile
transfrontaliere pot determina o mare volatilitate a volumului şi direcţiei acestora.
Din punct de vedere funcţional, fuziunile şi achiziţiile transfrontaliere pot fi orizontale,
verticale şi de tip conglomerat.
Consolidându-şi resursele, firmele care au fuzionat au urmărit obţinerea de avantaje
sinergice şi sporirea puterii de piaţă.
La creşterea tranzacţiilor de fuziuni şi achiţizii a contribuit şi relansarea pieţelor de
capital, care a condus la o sporire a numărului mega-afaceri (cu valori de peste 1 mld.USD).
În ultimii ani, majoritatea ţărilor lumii au acţionat în direcţia liberalizării fluxurilor de
investiţii externe de capital.
Arhitectura reglementărilor internaționale este completată de tratate bilaterale privind
investiţiile și tratate de evitare a dublei impuneri.
La sfârșitul anului 2014 se aflau în curs de negociere trei inițiative de integrare
megaregională cu implicații în domeniul ISD, și anume:
 Parteneriatul Trans-Atlantic pentru Comerț și Investiții UE-SUA (TTIP, The EU-
United States Transatlantic Trade and Investment Partnership);
 Parteneriatul Trans-Pacific (TPP, Trans-Pacific Partnership);
 Parteneriatul Economic General Regional (RCEP, Regional Comprehensive Economic
Partnership).
În ultimele trei decenii, orientarea şi distribuţia geografică a fluxurilor de ISD a fost
influenţată de ritmurile de creştere economică înregistrate de diferite ţări şi regiuni ale lumii.
Astfel, cea mai mare pondere a ISD s-a orientat spre zonele cele mai competitive ale globului,
şi anume ţările dezvoltate (OCDE) până la nivelul anului 2011, iar începând cu anul 2012
țările în dezvoltare.
Conform datelor statistice, ţările dezvoltate reprezintă principalii investitori în străinătate.
În general, este recunoscut faptul că cele mai prospere economii sunt cele care au
capacitatea de a genera fluxuri de ISD la nivel mondial. În egală măsură, investitorii de talie
mondială îşi orientează capitalurile lor spre zonele cele mai competitive ale globului. Ţările
51
dezvoltate membre OCDE se înscriu în clasamentele mondiale ale ISD pe poziții de top atât în
calitate de surse, cât și de gazde.
La nivelul ultimilor ani, țările Triadei au generat aproximativ 85% din fluxurile de ieşiri
de ISD și găzduit 60% din fluxurile de intrări de ISD. Astfel, trendurile țărilor dezvoltate au
influențat trendurile mondiale.
Evenimentul economic major de la sfârşitul secolului al XX-lea a fost reprezentat de
intrarea în circuitul economic mondial a unor ţări cu dimensiuni şi structuri interne diferite.
Este vorba de China, de fostele ţări socialiste din Europa Centrală şi de Est şi de ex-URSS, de
India şi de unele ţări din America Latină precum Brazilia sau Mexic.
Ţările în dezvoltare şi economiile în tranziţie reprezintă destinaţii tot mai importante
pentru producţia internaţionalizată. Această situaţie este evidenţiată, printre altele, de numărul
filialelor străine ale CTN-urilor amplasate în ţări în dezvoltare, fapt ce a determinat
specialiştii să discute de o nouă diviziune globală a muncii.
China reprezintă o destinaţie extrem de atractivă pentru investitorii în căutare de resurse,
eficienţă şi piaţă.
o fluxuri de ISD;
o stocul de ISD;
o liberalizarea politicilor investiţionale
o parteneriate investiţionale internaţionale;
o orientarea geografică a ISD;

1. Care sunt factorii care au susţinut evoluţia ISD?
2. Care sunt principalele destinaţii geografice ale fluxurilor de ISD?
52
EFECTELE INVESTIŢIILOR STRĂINE DIRECTE ASUPRA ECONOMIILOR

ŢĂRILOR GAZDĂ
8.1 Introducere
În general, se apreciază că efectele investiţiilor externe asupra economiilor gazdă sunt
destul de dificil de cuantificat.
Din acest punct de vedere, ne alăturăm opiniei specialiştilor potrivit căreia, cu atât mai
mult, nu se pot face aprecieri cu privire la impactul preponderent pozitiv sau negativ al
investiţiilor externe în special asupra economiilor gazdă decât după obţinerea primelor
rezultate economice al investiţiei respective.
În cele mai multe cazuri, raportul dintre efectele pozitive şi cele negative rezultate în
urma implementării unei investiţii într-un mediu extern depinde de strategiile adoptate de
firmele investitoare, de caracteristicile şi particularităţile mediului de afaceri, inclusiv ale
politicii economice a ţării receptoare de investiţii externe.
De asemenea, în ceea ce priveşte caracteristicile economiei gazdă, în rezultatul
raportului de care vorbeam mai sus, o pondere destul de importantă o deţine şi acordarea unei
atenţii deosebite, în special din partea autorităţilor, politicii active de atragere a investiţiilor
străine directe şi integrării acesteia ca o componentă cu obiective clare în cadrul politicii
economice generale, în urma căreia să sporească şansele înregistrării unor efecte dezirabile ale
acestor fluxuri în economie.
o identificarea tipurilor de efecte ale investiţiilor străine directe asupra ţărilor gazdă;
o înţelegerea diferitelor tipuri de efecte ale investiţiilor străine directe;
o identificarea efectelor ISD cu caracter pozitiv asupra ţărilor gazdă;
o posibilitatea construirii de diferite strategii de atragerea ISD din perspectiva efectelor
acestora asupra ţărilor gazdă;
53

Este recunoscut faptul că fluxurile de ISD reprezintă o măsură şi o expresie a
competitivităţii.
Mişcarea internaţională a capitalului contribuie la sporirea bunăstării globale, prin
generarea unei creşteri a competitivităţii.
În general, se afirmă că multe economii sunt dependente de activităţile corporaţiilor
transnaţionale (CTN), în calitatea acestora de furnizori de resurse de capital, de management
şi marketing performant, de intermediari către accesul la pieţe externe, de generatori de
resurse valutare, de noi locuri de muncă şi creşterea nivelului de pregătire profesională a forţei
de muncă, precum şi introducerea unui spirit antreprenorial.
CTN urmăresc un număr restrâns de obiective economice particulare (în esenţă,
asigurarea şi valorificarea puterii lor concurenţiale la scară globală pentru obţinerea de
profituri), în vreme ce economiile-gazdă urmăresc obiective economice cu caracter general,
cum ar fi: accelerarea creşterii PIB-ului sau PNB-ului, dar şi obiective cu caracter strategic,
cum ar fi realizarea unei anumite distribuţii a veniturilor, a unui anumit tip de dezvoltare
tehnologică, dezvoltarea regională, păstrarea identităţii culturale, protejarea mediului
înconjurător etc.
Astfel, o primă condiţie a creşterii probabilităţii de obţinere a unor efecte pozitive prin
ISD este conturarea clară a intereselor specifice ale ţărilor receptoare cu privire la locul
acordat ISD în procesul de dezvoltare, interese reflectate şi slujite prin politici coerente în
materie. În esenţă, acestea din urmă pot fi de două tipuri: pasive sau active.
Balanţa de plăţi agregă şi reflectă efectele transferului de resurse realizat prin ISD şi
efectele operaţiunilor CTN asupra avantajelor competitive ale economiei-gazdă.
Astfel, intrările de capital financiar se reflectă ca un input pozitiv în cadrul contului de
capital al balanţei de plăţi externe, asigurându-se astfel suplimentarea resurselor financiare
interne.
Pe de altă parte, operaţiunile economice dezvoltate prin intermediul ISD generează
venituri, dintre care o parte sunt repatriate sub forma dividendelor, a dobânzilor sau sub alte
forme.
Prin urmare, în virtutea influxului de capital iniţial, pe durata de operare a proiectului
investiţional, se înregistrează şi ieşiri de capital.
ISD care au drept motivaţie o creştere a eficienţei producţiei sunt susceptibile de a
genera exporturi (chiar dacă apelează, într-o anumită măsură şi la importuri), în vreme ce ISD
54
care vizează accesul din interior la piaţa locală nu generează, în mod normal, exporturi, fiind
doar consumatoare de importuri.
Pe lângă generarea de exporturi şi substituirea importurilor, filialele firmelor străine
dovedesc o înclinaţie relativ sporită de a importa comparativ cu cea a firmelor autohtone.
În general, în prima fază de realizare a investiţiei, aceste importuri sunt impuse de
asigurarea cu echipamente şi alte input-uri de producţie.
În ceea ce priveşte finanţarea cheltuielilor de capital ale filialelor străine în sectorul
manufacturier şi cel al serviciilor, în general, se apreciază că intrările de ISD acoperă doar o
parte a finanţării operaţiunilor filialelor străine în ţările gazdă, restul provenind din surse
extra-corporative.
De asemenea, este cunoscut faptul că filialele străine (atât în servicii, cât şi în
industriile manufacturate) repatriază câştigurile sau împrumuturile către firmele mamă.
Retragerile de fonduri la nivelul firmelor mamă, în situaţiile în care se anticipează o
devalorizare, afectează în mod negativ balanţa de plăţi. În consecinţă, evaluarea impactului
ISD în servicii asupra balanţei de plăţi nu poate fi realizată pur şi simplu prin evidenţierea
intrărilor şi ieşirilor directe de valute.
Prin prisma transferului de resurse, ISD au un impact pozitiv în sensul restructurării,
cu condiţia ca interacţiunea dintre resursele productive transferate şi economia naţională de
implantare să fie caracterizată prin difuzare şi absorbţie.
Transferul de tehnologie generează efecte pozitive, de antrenare în economia-gazdă,
printr-o difuzare susţinută la nivelul firmelor locale şi prin asimilarea de către acestea a
respectivei tehnologii.
Transferul de competenţe manageriale şi organizaţionale reprezintă o altă componentă
importantă a pachetului investiţional pentru ţările-gazdă, aceste aspecte fiind decisive pentru
punerea în valoare a factorilor de producţie existenţi în plan local.
ISD face posibilă intrarea pe piaţă a unui nou actor economic. Acest lucru generează o
serie de modificări în:
 raporturile concurenţiale din ramura respectivă,
 raporturile de colaborare cu firmele din ramurile situate în amonte (furnizori) sau în
aval (beneficiari) faţă de domeniul de implantare.
Prezenţa unei firme străine puternice pe piaţa locală, mai ales în cazurile în care ISD
vizează producţia şi desfacerea pe piaţa internă, poate să însemne înlăturarea de pe piaţă a
firmelor locale care nu fac faţă concurenţei, dar, în acelaşi timp, poate să contribuie la
stimularea acestora în a le determina să caute noi surse de competitivitate.
55
Investiţiile străine directe pot contribui într-o măsură considerabilă la rezolvarea

problemei ocupării la nivelul ţărilor gazdă.
În ultimele decenii, fluxurile de ISD au generat importante efecte asupra situaţiei ocupării
forţei de muncă din ţările gazdă în special în sectoarele către care s-au îndreptat ISD, anume
sectorul manufacturier şi cel al serviciilor.
ISD în servicii implică o gamă foarte largă de activităţi, ceea ce face destul de dificil de
generalizat evaluarea impactului acestora asupra economiilor gazdă.
Liberalizarea politicilor şi a reglementărilor privind ISD în servicii, la nivelul ţărilor în
dezvoltare, sugerează identificarea beneficiilor potenţiale ale acestora în realizarea
obiectivelor lor de dezvoltare; în acelaşi timp, restricţiile pe care le menţin încă indică că
multe industrii de servicii rămân sensibile.
În general, se afirmă că multe economii sunt dependente de activităţile corporaţiilor
transnaţionale (CTN), în calitatea acestora de furnizori de resurse de capital, de management
şi marketing performant, de intermediari către accesul la pieţe externe, de generatori de
resurse valutare, de noi locuri de muncă şi creşterea nivelului de pregătire profesională a forţei
de muncă, precum şi introducerea unui spirit antreprenorial.
CTN urmăresc un număr restrâns de obiective economice particulare (în esenţă,
asigurarea şi valorificarea puterii lor concurenţiale la scară globală pentru obţinerea de
profituri), în vreme ce economiile-gazdă urmăresc obiective economice cu caracter general,
cum ar fi: accelerarea creşterii PIB-ului sau PNB-ului, dar şi obiective cu caracter strategic,
cum ar fi realizarea unei anumite distribuţii a veniturilor, a unui anumit tip de dezvoltare
tehnologică, dezvoltarea regională, păstrarea identităţii culturale, protejarea mediului
înconjurător etc.
Astfel, o primă condiţie a creşterii probabilităţii de obţinere a unor efecte pozitive prin
ISD este conturarea clară a intereselor specifice ale ţărilor receptoare cu privire la locul
acordat ISD în procesul de dezvoltare, interese reflectate şi slujite prin politici coerente în
materie. În esenţă, acestea din urmă pot fi de două tipuri: pasive sau active.
Balanţa de plăţi agregă şi reflectă efectele transferului de resurse realizat prin ISD şi
efectele operaţiunilor CTN asupra avantajelor competitive ale economiei-gazdă.
Astfel, intrările de capital financiar se reflectă ca un input pozitiv în cadrul contului de
capital al balanţei de plăţi externe, asigurându-se astfel suplimentarea resurselor financiare
interne.
56
Pe de altă parte, operaţiunile economice dezvoltate prin intermediul ISD generează

venituri, dintre care o parte sunt repatriate sub forma dividendelor, a dobânzilor sau sub alte
forme.
Prin urmare, în virtutea influxului de capital iniţial, pe durata de operare a proiectului
investiţional, se înregistrează şi ieşiri de capital.
ISD care au drept motivaţie o creştere a eficienţei producţiei sunt susceptibile de a
genera exporturi (chiar dacă apelează, într-o anumită măsură şi la importuri), în vreme ce ISD
care vizează accesul din interior la piaţa locală nu generează, în mod normal, exporturi, fiind
doar consumatoare de importuri.
Pe lângă generarea de exporturi şi substituirea importurilor, filialele firmelor străine
dovedesc o înclinaţie relativ sporită de a importa comparativ cu cea a firmelor autohtone.
În general, în prima fază de realizare a investiţiei, aceste importuri sunt impuse de
asigurarea cu echipamente şi alte input-uri de producţie.
În ceea ce priveşte finanţarea cheltuielilor de capital ale filialelor străine în sectorul
manufacturier şi cel al serviciilor, în general, se apreciază că intrările de ISD acoperă doar o
parte a finanţării operaţiunilor filialelor străine în ţările gazdă, restul provenind din surse
extra-corporative.
De asemenea, este cunoscut faptul că filialele străine (atât în servicii, cât şi în
industriile manufacturate) repatriază câştigurile sau împrumuturile către firmele mamă.
Retragerile de fonduri la nivelul firmelor mamă, în situaţiile în care se anticipează o
devalorizare, afectează în mod negativ balanţa de plăţi. În consecinţă, evaluarea impactului
ISD în servicii asupra balanţei de plăţi nu poate fi realizată pur şi simplu prin evidenţierea
intrărilor şi ieşirilor directe de valute.
Prin prisma transferului de resurse, ISD au un impact pozitiv în sensul restructurării,
cu condiţia ca interacţiunea dintre resursele productive transferate şi economia naţională de
implantare să fie caracterizată prin difuzare şi absorbţie.
Transferul de tehnologie generează efecte pozitive, de antrenare în economia-gazdă,
printr-o difuzare susţinută la nivelul firmelor locale şi prin asimilarea de către acestea a
respectivei tehnologii.
Transferul de competenţe manageriale şi organizaţionale reprezintă o altă componentă
importantă a pachetului investiţional pentru ţările-gazdă, aceste aspecte fiind decisive pentru
punerea în valoare a factorilor de producţie existenţi în plan local.
ISD face posibilă intrarea pe piaţă a unui nou actor economic. Acest lucru generează o
serie de modificări în:
57
 raporturile concurenţiale din ramura respectivă,

 raporturile de colaborare cu firmele din ramurile situate în amonte (furnizori) sau în
aval (beneficiari) faţă de domeniul de implantare.
Prezenţa unei firme străine puternice pe piaţa locală, mai ales în cazurile în care ISD
vizează producţia şi desfacerea pe piaţa internă, poate să însemne înlăturarea de pe piaţă a
firmelor locale care nu fac faţă concurenţei, dar, în acelaşi timp, poate să contribuie la
stimularea acestora în a le determina să caute noi surse de competitivitate.
Investiţiile străine directe pot contribui într-o măsură considerabilă la rezolvarea
problemei ocupării la nivelul ţărilor gazdă.
În ultimele decenii, fluxurile de ISD au generat importante efecte asupra situaţiei ocupării
forţei de muncă din ţările gazdă în special în sectoarele către care s-au îndreptat ISD, anume
sectorul manufacturier şi cel al serviciilor.
ISD în servicii implică o gamă foarte largă de activităţi, ceea ce face destul de dificil de
generalizat evaluarea impactului acestora asupra economiilor gazdă.
Liberalizarea politicilor şi a reglementărilor privind ISD în servicii, la nivelul ţărilor în
dezvoltare, sugerează identificarea beneficiilor potenţiale ale acestora în realizarea
obiectivelor lor de dezvoltare; în acelaşi timp, restricţiile pe care le menţin încă indică că
multe industrii de servicii rămân sensibile.
o economiilor gazdă
o transferul de tehnologie
o transferul unor cunoştinţe şi abilităţi
o balanţa de plăţi externe
o comerţ exterior
o ocuparea forţei de muncă
o investiţii interne
o repatrierea câştigurilor
o raporturi concurenţiale
o raporturi de colaborare

1. Care sunt principalele categorii de efecte ale ISD asupra economiilor ţărilor gazdă?
2. Identificaţi efectele negative ale ISD?
58
3. Ce măsuri de apărare pot adopta producătorii autohtoni de concurenţa investitorilor

străini?
EFECTELE INVESTIŢIILOR STRĂINE DIRECTE ASUPRA ECONOMIILOR

ŢĂRILOR DE ORIGINE
9.1 Introducere
În general, se apreciază că efectele investiţiilor externe asupra economiilor de origine
sunt destul de dificil de cuantificat.
În cele mai multe cazuri, raportul dintre efectele pozitive şi cele negative rezultate în
urma implementării unei investiţii într-un mediu extern depinde de strategiile adoptate de
firmele investitoare şi de caracteristicile politicilor economice ale ţărilor de origine de
investiţii externe (ex. politica fiscală).
o identificarea tipurilor de efecte ale investiţiilor străine directe asupra ţărilor de origine;
o înţelegerea diferitelor tipuri de efecte ale investiţiilor străine directe;
o identificarea efectelor ISD cu caracter pozitiv asupra ţărilor de origine;
59

În ultimii ani, literatura de specialitate a consacrat importante spaţii problematicii
privind efectele ISD asupra economiilor gazdă, cele asupra economiilor de origine ocupând
un loc marginal.
În categoria beneficiilor economiilor de origine în urma investiţiilor în străinătate realizate de
companiile autohtone, pot fi incluse:
 repatrierea câştigurilor obţinute în străinătate sub formă de profituri, dividende,
dobânzi etc.,
 îmbunătăţirea portofoliului de contracte la nivelul furnizorilor interni din ţările de
origine, în condiţiile sporirii cererii de produse intermediare sau complementare,
echipamente;
 transferul unor cunoştinţe şi abilităţi de la nivelul ţărilor gazdă către ţara de origine, în
condiţiile expunerii companiei investitoare la o serie de noi situaţii, care în final să
contribuie la îmbunătăţirea managementului şi tehnologiilor de producţie.
 recunoaşterea internaţională a reputaţiei lor.
Prin prisma ţării de origine, derularea de activităţi productive în străinătate poate fi
interpretată şi în sens negativ. Această interpretare decurge din următoarele situaţii:
 micile firme interne nu mai pot colabora cu acestea în calitate de furnizorii şi, prin
urmare, nu mai pot beneficia de experienţa lor internaţională;
 delocalizându-şi operaţiunile lor în străinătate, CTN-urile îşi închid unităţile
productive din ţările lor de origine, şi, în acelaşi timp, privează ţara lor de origine de
noi investiţii. Aceste activităţi sunt uneori considerate ca nepatriotice şi anumite ţări,
în special ţările dezvoltare, restricţionează companiilor lor fondurile de investit în
străinătate;
 efectele negative asupra balanţei de plăţi a ţării de origine rezultă din: deteriorarea
contului de capital datorită fluxului iniţial de capital cerut de ISD; deteriorarea
contului curent în situaţiile în care respectiva ISD urmăreşte aprovizionarea pieţei ţării
de origine cu mărfuri obţinute la costuri de producţie mai scăzute sau dacă ISD este o
modalitate de substituire a exporturilor directe pe o piaţă străină, greu accesibilă din
exterior;
 în ceea ce priveşte gradul de ocupare al forţei de muncă, se evidenţiază faptul că
locurile de muncă ce ar putea fi create în ţara de origine mamă sunt în realitate
transferate sau exportate în ţările gazdă ale ISD. Dacă ţara de origine nu se confruntă
cu un nivel ridicat al şomajului, acest fenomen nu are efecte sociale majore.
60
Fluxurile financiare legate de ieşirile de ISD includ ieşirile de capital din ţările de origine
şi o largă varietate de influxuri directe şi indirecte precum veniturile din investiţii, redevenţe,
taxe pentru diferite servicii asociate cu ISD.
Într-o fază iniţială, proiecţiile de ieşiri de ISD generează ieşiri financiare nete (un volum al
ieşirilor superior intrărilor) în balanţa de plăţi externe la nivelul ţărilor de origine.
Însă gradual, acestea se transformă în intrări financiare nete (volumul intrărilor depăşindu-
l pe cel al ieşirilor) de îndată ce investiţiile generează profituri care se întorc sub forma
veniturilor şi a altor plăţi.
Cu toate acestea relaţiile dintre intrările şi ieşirile de capital pot varia în timp. Investiţiile
ulterioare sau câştigurile reinvestite pot înclina balanţa către înregistrarea unor ieşiri
financiare nete.
Din perspectiva dezvoltării şi creşterii economice, dimensiunile investiţiilor interne sau
ale formării interne de capital pot reprezenta unele dintre cele mai importante repere ale
impactului ieşirilor de ISD asupra economiilor de origine.
Relaţia dintre ieşirile de ISD şi comerţului exterior al ţării de origine depinde într-o mare
măsură de motivaţiile CTN-urilor unei ţări.
În cazul CTN-urilor în căutare de resurse naturale, ieşirile de ISD ar putea spori
importurile acestor resurse şi exporturilor de input-uri necesare pentru extracţie.
ISD în căutare de pieţe pot fi aşteptate să crească exporturile de produse intermediare şi de
bunuri de capital din ţara de origine în ţara gazdă.
Ocuparea forţei de muncă reprezintă o zonă de impact acolo unde interesele CTN-urilor ce
investesc în străinătate şi cele ale guvernelor lor de origine pot fi divergente.
În timp ce o CTN ar putea fi interesată de optimizarea utilizării forţei de muncă sau a
resurselor umane în cadrul reţelei sale corporative globale, guvernul ţării de origine poate fi
interesat de maximizarea ocupării forţei de muncă la nivel naţional.
În ultimii ani, literatura de specialitate a consacrat importante spaţii problematicii
privind efectele ISD asupra economiilor gazdă, cele asupra economiilor de origine ocupând
un loc marginal.
În categoria beneficiilor economiilor de origine în urma investiţiilor în străinătate realizate de
companiile autohtone, pot fi incluse:
 repatrierea câştigurilor obţinute în străinătate sub formă de profituri, dividende,
dobânzi etc.,
61
 îmbunătăţirea portofoliului de contracte la nivelul furnizorilor interni din ţările de

origine, în condiţiile sporirii cererii de produse intermediare sau complementare,
echipamente;
 transferul unor cunoştinţe şi abilităţi de la nivelul ţărilor gazdă către ţara de origine, în
condiţiile expunerii companiei investitoare la o serie de noi situaţii, care în final să
contribuie la îmbunătăţirea managementului şi tehnologiilor de producţie.
 recunoaşterea internaţională a reputaţiei lor.
Prin prisma ţării de origine, derularea de activităţi productive în străinătate poate fi
interpretată şi în sens negativ. Această interpretare decurge din următoarele situaţii:
 micile firme interne nu mai pot colabora cu acestea în calitate de furnizorii şi, prin
urmare, nu mai pot beneficia de experienţa lor internaţională;
 delocalizându-şi operaţiunile lor în străinătate, CTN-urile îşi închid unităţile
productive din ţările lor de origine, şi, în acelaşi timp, privează ţara lor de origine de
noi investiţii. Aceste activităţi sunt uneori considerate ca nepatriotice şi anumite ţări,
în special ţările dezvoltare, restricţionează companiilor lor fondurile de investit în
străinătate;
 efectele negative asupra balanţei de plăţi a ţării de origine rezultă din: deteriorarea
contului de capital datorită fluxului iniţial de capital cerut de ISD; deteriorarea
contului curent în situaţiile în care respectiva ISD urmăreşte aprovizionarea pieţei ţării
de origine cu mărfuri obţinute la costuri de producţie mai scăzute sau dacă ISD este o
modalitate de substituire a exporturilor directe pe o piaţă străină, greu accesibilă din
exterior;
 în ceea ce priveşte gradul de ocupare al forţei de muncă, se evidenţiază faptul că
locurile de muncă ce ar putea fi create în ţara de origine mamă sunt în realitate
transferate sau exportate în ţările gazdă ale ISD. Dacă ţara de origine nu se confruntă
cu un nivel ridicat al şomajului, acest fenomen nu are efecte sociale majore.
Fluxurile financiare legate de ieşirile de ISD includ ieşirile de capital din ţările de origine
şi o largă varietate de influxuri directe şi indirecte precum veniturile din investiţii, redevenţe,
taxe pentru diferite servicii asociate cu ISD.
Într-o fază iniţială, proiecţiile de ieşiri de ISD generează ieşiri financiare nete (un volum al
ieşirilor superior intrărilor) în balanţa de plăţi externe la nivelul ţărilor de origine.
Însă gradual, acestea se transformă în intrări financiare nete (volumul intrărilor depăşindu-
l pe cel al ieşirilor) de îndată ce investiţiile generează profituri care se întorc sub forma
veniturilor şi a altor plăţi.
62
Cu toate acestea relaţiile dintre intrările şi ieşirile de capital pot varia în timp. Investiţiile
ulterioare sau câştigurile reinvestite pot înclina balanţa către înregistrarea unor ieşiri
financiare nete.
Din perspectiva dezvoltării şi creşterii economice, dimensiunile investiţiilor interne sau
ale formării interne de capital pot reprezenta unele dintre cele mai importante repere ale
impactului ieşirilor de ISD asupra economiilor de origine.
Relaţia dintre ieşirile de ISD şi comerţului exterior al ţării de origine depinde într-o mare
măsură de motivaţiile CTN-urilor unei ţări.
În cazul CTN-urilor în căutare de resurse naturale, ieşirile de ISD ar putea spori
importurile acestor resurse şi exporturilor de input-uri necesare pentru extracţie.
ISD în căutare de pieţe pot fi aşteptate să crească exporturile de produse intermediare şi de
bunuri de capital din ţara de origine în ţara gazdă.
Ocuparea forţei de muncă reprezintă o zonă de impact acolo unde interesele CTN-urilor ce
investesc în străinătate şi cele ale guvernelor lor de origine pot fi divergente.
În timp ce o CTN ar putea fi interesată de optimizarea utilizării forţei de muncă sau a
resurselor umane în cadrul reţelei sale corporative globale, guvernul ţării de origine poate fi
interesat de maximizarea ocupării forţei de muncă la nivel naţional.
o economiilor de origine
o balanţa de plăţi externe
o comerţ exterior
o ocuparea forţei de muncă
o repatrierea câştigurilor
o raporturi de colaborare

1. Care sunt principalele categorii de efecte ale ISD asupra economiilor ţărilor de
origine?
2. Identificaţi efectele negative ale ISD asupra economiilor ţărilor de origine?
3. Ce măsuri pot adopta ţările de origine pentru a beneficia de pe urma investiţiilor în
străinătate realizate de către companiile lor?
63
POLITICI DE PROMOVARE A INVESTIŢIILOR STRĂINE DIRECTE

10.1 Introducere
În economia mondială contemporană, utilizarea investiţiilor externe ca sursă de
finanţare şi de implementare a politicilor naţionale de dezvoltare economică a dobândit o
largă răspândire.
Utilizarea investiţiilor externe în scopul menţionat cunoaşte o diversitate de forme,
fiecare cu particularităţi distincte.
Activitatea de atragere a investiţiior străine directe presupune existenţa unor condiţii
de natură politică, economică şi legislativă, în absenţa cărora orice politici sunt lipsite de sens.
Această unitate de studiu prezintă aspecte cu privire la politicile de atragere şi
promovare a ISD la nivelul unei economii naţionale.
o definirea conceptului politică de promovare a ISD;
o delimitarea noţiunilor de politici pasive şi politici active;
o delimitarea noţiunilor de politici de promovare şi politici de atragere a ISD;
o prezentarea coordonatelor politicii de promovare a ISD la nivelul ţărilor gazdă;
o cunoaşterea instrumentelor politicii de promovare a ISD la nivelul ţărilor gazdă;
o înţelegerea semnificaţiei conceptului de politică de promovare a ISD şi să stabilească
conexiuni cu ale categorii de politici cu caracter economic;
o identificarea obiectivelor, funcţiilor şi instrumentelor specifice politicii de promovare
a ISD.

Politica privind investiţiile, în general, şi cele externe, în special, reprezintă un
ansamblu de principii, strategii şi mijloace prin care investiţiile externe sunt puse în slujba
atingerii unui scop, care este dezvoltarea şi creşterea economică.
Din definiţie rezultă că această politică cuprinde trei elemente de bază:
 strategia sau programul de atragere a investiţiilor externe,
 cadrul legislativ şi instituţional privind investiţiile externe,
64
 pârghiile economice de influenţare a investiţiilor externe (acordarea unor facilităţi

şi/sau aplicarea unor restricţii).
Investiţiile externe reprezintă un mijloc ce conduce la realizarea obiectivelor stabilite în
politica sau strategia economică a statului respectiv.
Politicile naţionale pasive privind investiţiile externe sunt concretizate în simpla permitere
sau posibilitate de a efectua investiţii externe într-o ţară.
Politicile naţionale active privind investiţiile externe pot fi concretizate în atragerea şi
orientarea investiţiilor externe către anumite obiective, ramuri, regiuni; acestea au cea mai
semnificativă pondere în determinarea unui investitor străin să opteze pentru o locaţie sau
alta.
Politicile de promovare a investiţiior străine directe au un caracter mai general, constând
în prezentarea avantajelor generale de care s-ar bucura un investitor străin într-o ţară sau
regiune.
Politicile de atragere a investiţiior străine directe presupun discutarea de proiecte concrete,
negocierea activă, cu acordare de stimulente, de multe ori substanţiale, în vederea determinării
unui investitor să îşi localizeze investiţia într-o anumită ţară sau regiune străină.
Activitatea de atragere a investiţiior străine directe se realizează prin instituţii specializate,
agenţiile de promovare a investiţiilor externe, care îşi pot desfăşura activitatea la nivel
naţional, regional sau local.
Astfel s-a realizat instituţionalizarea unor întâlniri periodice (de obicei, anuale) ale
agenţiilor de dezvoltare organizate la iniţiativa UNCTAD - Asociaţia Mondială a Agenţiilor
de Promovare a investiţiilor externe; de asemenea, Agenţia de Garantare Multilaterală a
Investiţiilor (MIGA), parte componentă a Grupului Băncii Mondiale, a iniţiat o reţea IPANET
care să asigure conectarea agenţiilor de promovare a investiţiilor externe.
Instituţiile specifice prin care autorităţile transpun în practică politicile în domeniul
investiţiilor externe sunt agenţiile de promovare a investiţiilor externe.
În practică, aceste instituţii sunt întâlnite într-o mare varietate de forme, construite, însă,
după anumite principii şi mecanisme comune.
În general, se apreciază că agenţiile de promovare a investiţilor externe îndeplinesc
multiple funcţii principale, secundare şi de reglementare.
Succesul activităţii de promovare a investiţiilor externe depinde de organizarea unor
campanii promoţionale în domeniul atragerii investiţiilor străine directe.
Aşa cum rezultă din cele prezentate mai sus, agenţiile de promovare a investiţiilor externe
au în principiu două funcţii majore:
65
 funcţia de promovare a investiţiilor externe (generală sau/şi direcţionată) şi

 funcţia de asistare a investitorului străin de la primul contact cu piaţa locală până la
desfăşurarea efectivă a activităţii.
După sfera de cuprindere, agenţiile de promovare a investiţiilor externe se împart în:
 agenţii de promovare a investiţiilor externe naţionale şi
 agenţii de promovare a investiţiilor externe regionale sau locale.
După modalităţile de constituire, agenţiile de promovare a investiţiilor externe pot fi:
 instituţii guvernamentale,
 instituţii semi-guvernamentale,
 instituţii autonome
În funcţie de activitatea şi modalitatea de lucru cu investitorul străin, agenţiile de
promovare a investiţiilor externe se împart în:
 activităţi de tip “first stop“ sau
 activităţi de tip “one stop shop“.
Agenţiile de promovare a investiţiilor externe se află la confluenţa dintre politica
economică a statului respectiv şi lumea afacerilor.
În calitatea sa de intermediar între lumea afacerilor şi economia gazdă, în activitatea sa,
agenţia are nevoie de flexibilitate şi caracter pragmatic astfel încât să-şi poată modela
acţiunile în funcţie de specificităţile potenţialilor investitori cu care lucrează, concretizate în
organizarea de vizite ale unor potenţiali investitori, furnizarea de informaţii, activitate de
secretariat şi comunicaţie, realizarea unor acţiuni publicitare.
În ultimii ani, în preocupările unor organizaţii internaţionale, precum Conferinţa
Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD), Banca Mondială, sau, mai recent,
Organizaţia Mondială a Comertului (OMC), s-a înscris şi problematica cu privire la activitatea
investiţională externă a corporaţiilor transnaţionale.
În acest sens, Banca Mondială a emis o serie de recomandări privind politicile naţionale în
domeniul investiţiilor externe, în virtutea conceperii ISD şi CTN ca “părţi ale soluţiei“ în ceea
ce priveşte procesul de dezvoltare economică al tuturor ţărilor lumii.
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) s-a preocupat de
organizarea de negocieri în vederea încheierii unui acord vizând investiţiile internaţionale.
Având în vedere importanţa investiţiilor externe în economia mondială, în cadrul OMC s-
a adoptat pe cale multilaterală Acordul cu privire la măsurile de investiţii legate de comerţ
(Trade Related Investment Measures, TRIMs).
66
În prezent, fluxurile mondiale de investiţii externe sunt reglementate de o multitudine de

acorduri la nivel bilateral, regional sau inter-regional.
În vederea sprijinirii ţărilor în curs de dezvoltare şi a celor în tranziţie în activitatea de
atragere a investiţiilor externe, precum şi pentru a asigura condiţii mai bune de informare şi
negociere pentru investitorii străini, Secretariatul General al UNCTAD a iniţiat în 1995
constituirea Asociaţiei Mondiale a Agenţiilor de Promovare a Investiţiilor Externe (World
Association of Investment Promotion Agencies – WAIPA).
Agenţia Multilaterală pentru Garantarea Investiţiilor (Multilateral Investment Guarantee
Agency, MIGA) urmăreşte, în principal, stimularea dezvoltării resurselor economice pentru
ţările-membre prin: emiterea de garanţii în domeniul investiţiilor împotriva riscurilor
noncomerciale şi realizarea unei arii largi de activităţi promoţionale.
În vederea unei mai bune circulaţii a informaţiilor referitoare la oportunităţile de investiţii
în diverse ţări ale lumii, Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor a înfiinţat reţeua
IPANET (un spaţiu virtual on-line), care asigură distribuirea prin INTERNET a informaţiilor
şi serviciilor pe care agenţiile de promovare a investiţiilor externe le pun la dispoziţia
potenţialilor investitori străini.
În practica internaţională se pot distinge şase mari categorii de măsurilor de promovare a
investiţiilor iniţiate de ţările de origine:
 furnizarea de informaţii şi asistenţă tehnică;
 asistenţa financiară;
 stimulente fiscale;
 asigurarea investiţiilor sau acordarea de garanţii pentru investiţiile efectuate;
 măsuri bazate pe accesul la piaţă;
 măsuri vizând promovarea sau facilitarea transferului de tehnologie.
Din punct de vedere juridic, cea mai mare parte a măsurilor de promovare a investiţiilor
iniţiate de ţările de origine sunt angajamente asumate unilateral, ca parte a unor programe de
asistenţă pentru dezvoltare, în general, cu efecte utile pentru ţările receptoare de ISD.
Măsuri de promovare a investiţiilor iniţiate de ţările de origine pot fi întâlnite şi în
cuprinsul acordurilor internaţionale, cum ar fi:
 acordurile de evitare a dublei impuneri (care vizează protejarea facilităţilor fiscale
acordate de ţările receptoare),
 acordurile vizând garantarea investiţiilor (în special, MIGA).
67
Principalele măsuri de promovare a investiţiilor iniţiate de ţările de origine întâlnite în

acordurile internaţionale pot îmbrăca forma acordurilor bilaterale, regionale sau multilaterale.
Politica privind investiţiile, în general, şi cele externe, în special, reprezintă un
ansamblu de principii, strategii şi mijloace prin care investiţiile externe sunt puse în slujba
atingerii unui scop, care este dezvoltarea şi creşterea economică.
Din definiţie rezultă că această politică cuprinde trei elemente de bază:
 strategia sau programul de atragere a investiţiilor externe,
 cadrul legislativ şi instituţional privind investiţiile externe,
 pârghiile economice de influenţare a investiţiilor externe (acordarea unor facilităţi
şi/sau aplicarea unor restricţii).
Investiţiile externe reprezintă un mijloc ce conduce la realizarea obiectivelor stabilite în
politica sau strategia economică a statului respectiv.
Politicile naţionale pasive privind investiţiile externe sunt concretizate în simpla permitere
sau posibilitate de a efectua investiţii externe într-o ţară.
Politicile naţionale active privind investiţiile externe pot fi concretizate în atragerea şi
orientarea investiţiilor externe către anumite obiective, ramuri, regiuni; acestea au cea mai
semnificativă pondere în determinarea unui investitor străin să opteze pentru o locaţie sau
alta.
Politicile de promovare a investiţiior străine directe au un caracter mai general, constând
în prezentarea avantajelor generale de care s-ar bucura un investitor străin într-o ţară sau
regiune.
Politicile de atragere a investiţiior străine directe presupun discutarea de proiecte concrete,
negocierea activă, cu acordare de stimulente, de multe ori substanţiale, în vederea determinării
unui investitor să îşi localizeze investiţia într-o anumită ţară sau regiune străină.
Activitatea de atragere a investiţiior străine directe se realizează prin instituţii specializate,
agenţiile de promovare a investiţiilor externe, care îşi pot desfăşura activitatea la nivel
naţional, regional sau local.
Astfel s-a realizat instituţionalizarea unor întâlniri periodice (de obicei, anuale) ale
agenţiilor de dezvoltare organizate la iniţiativa UNCTAD - Asociaţia Mondială a Agenţiilor
de Promovare a investiţiilor externe; de asemenea, Agenţia de Garantare Multilaterală a
Investiţiilor (MIGA), parte componentă a Grupului Băncii Mondiale, a iniţiat o reţea IPANET
care să asigure conectarea agenţiilor de promovare a investiţiilor externe.
68
Instituţiile specifice prin care autorităţile transpun în practică politicile în domeniul

investiţiilor externe sunt agenţiile de promovare a investiţiilor externe.
În practică, aceste instituţii sunt întâlnite într-o mare varietate de forme, construite, însă,
după anumite principii şi mecanisme comune.
În general, se apreciază că agenţiile de promovare a investiţilor externe îndeplinesc
multiple funcţii principale, secundare şi de reglementare.
Succesul activităţii de promovare a investiţiilor externe depinde de organizarea unor
campanii promoţionale în domeniul atragerii investiţiilor străine directe.
Aşa cum rezultă din cele prezentate mai sus, agenţiile de promovare a investiţiilor externe
au în principiu două funcţii majore:
 funcţia de promovare a investiţiilor externe (generală sau/şi direcţionată) şi
 funcţia de asistare a investitorului străin de la primul contact cu piaţa locală până la
desfăşurarea efectivă a activităţii.
După sfera de cuprindere, agenţiile de promovare a investiţiilor externe se împart în:
 agenţii de promovare a investiţiilor externe naţionale şi
 agenţii de promovare a investiţiilor externe regionale sau locale.
După modalităţile de constituire, agenţiile de promovare a investiţiilor externe pot fi:
 instituţii guvernamentale,
 instituţii semi-guvernamentale,
 instituţii autonome
În funcţie de activitatea şi modalitatea de lucru cu investitorul străin, agenţiile de
promovare a investiţiilor externe se împart în:
 activităţi de tip “first stop“ sau
 activităţi de tip “one stop shop“.
investiţională externă a corporaţiilor transnaţionale.
În prezent, fluxurile mondiale de investiţii externe sunt reglementate de o multitudine de
acorduri la nivel bilateral, regional sau inter-regional.
69
constituirea Asociaţiei Mondiale a Agenţiilor de Promovare a Investiţiilor Externe (World

Agenţia Multilaterală pentru Garantarea Investiţiilor (Multilateral Investment Guarantee
Agency, MIGA) urmăreşte, în principal, stimularea dezvoltării resurselor economice pentru
ţările-membre prin: emiterea de garanţii în domeniul investiţiilor împotriva riscurilor
noncomerciale şi realizarea unei arii largi de activităţi promoţionale.
În vederea unei mai bune circulaţii a informaţiilor referitoare la oportunităţile de investiţii
în diverse ţări ale lumii, Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor a înfiinţat reţeua
IPANET (un spaţiu virtual on-line), care asigură distribuirea prin INTERNET a informaţiilor
şi serviciilor pe care agenţiile de promovare a investiţiilor externe le pun la dispoziţia
potenţialilor investitori străini.
Măsuri de promovare a investiţiilor iniţiate de ţările de origine pot fi întâlnite şi în
cuprinsul acordurilor internaţionale, cum ar fi:
 acordurile de evitare a dublei impuneri (care vizează protejarea facilităţilor fiscale
acordate de ţările receptoare),
 acordurile vizând garantarea investiţiilor (în special, MIGA).
o strategia de dezvoltare pe termen lung;
o servicii de informare;
o consultanţă de specialitate;
o agenţia de promovare a investiţiilor externe;
o activităţi de tip “first stop“;
o activităţi de tip “one stop shop“;
o Acordul TRIMs;
o WAIPA;
o MIGA;
o IPANET;

1. Identificaţi principalele măsuri de promovare a investiţiilor iniţiate de ţările gazdă
2. Construiţi un portofoliu de activităţi specifice unei agenţii de promovare a ISD la
nivelul ţărilor gazdă
3. Care sunt elementele de care depinde succesul activităţii de promovare a
investiţiilor externe?
70
4. Identificaţi principalele tipuri de măsuri de promovare a investiţiilor iniţiate de

ţările de origine
POLITICI DE STIMULARE A INVESTIŢIILOR STRĂINE DIRECTE

11.1 Introducere
În economia mondială contemporană, utilizarea investiţiilor externe ca sursă de
finanţare şi de implementare a politicilor naţionale de dezvoltare economică a dobândit o
largă răspândire.
Utilizarea investiţiilor externe în scopul menţionat cunoaşte o diversitate de forme,
fiecare cu particularităţi distincte.
Activitatea de atragere a investiţiior străine directe presupune existenţa unor condiţii
de natură politică, economică şi legislativă, în absenţa cărora orice politici sunt lipsite de sens.
Această unitate de studiu reprezintă aspecte cu privire la politicile de atragere şi
promovare a ISD la nivelul unei economii naţionale.
o definirea conceptului politică de stimulare a ISD;
o delimitarea noţiunilor de politici pasive şi politici active;
o delimitarea noţiunilor de politici de promovare şi politici de atragere a ISD;
o prezentarea instrumentelor politicii de stimulare a ISD la nivelul ţărilor gazdă;
o înţelegerea semnificaţiei conceptului de politică de stimulare a ISD şi să stabilească
conexiuni cu ale categorii de politici cu caracter economic;
o identificarea obiectivelor, funcţiilor şi instrumentelor specifice politicii de stimulare a
ISD;
o posibilitatea diferenţierii politicii de stimulare de cea de promovare a investiţiilor.
71

Studiile efectuate au identificat trei categorii de factori ce influenţează şi determină
decizia de investiţii la nivelul investitorilor de talie mondială, şi anume:
 politicile economice ale ţărilor receptoare de investiţii străine directe,
 măsurile proactive pe care le adoptă ţarile în vederea promovării şi facilitării
investiţiilor străine directe şi
 starea şi evoluţia economică din ţara receptoare.
În cadrul politicilor economice ale ţărilor receptoare de investiţii străine directe sunt
incluse aspecte privind:
 stabilitatea economică, politică şi socială;
 regulile privind accesul şi operarea pe piaţă;
 tratamentul aplicat filialelor societăţilor transnaţionale;
 politici pentru funcţionarea şi structura pieţelor (în special, cele privind reglementarea
concurenţei şi a fuziunilor şi achiziţiilor);
 apartenenţa la acordurile internaţionale privind investiţiile străine directe;
 politicile de privatizare;
 politicile comerciale (aspecte tarifare şi netarifare), precum şi coerenţa politicilor
comerciale şi a celor privind investiţiile străine directe;
 politica impozitelor.
Măsurile proactive pe care le adoptă ţarile în vederea promovării şi facilitării investiţiilor
străine directe includ:
 promovarea investiţiilor (aici sunt avute în vedere: construirea unei imagini cât mai
favorabile a unei ţări în exterior şi punerea în lumină a avantajelor ei competitive;
activităţile de generare a investiţiilor, precum şi serviciile de asistare a investitorilor);
 stimulentele pentru investitori;
 costurile legate de birocraţie;
 facilităţile sociale precum existenţa şcolilor cu predare în limbi externe, calitatea
vieţii;
 serviciile post-investiţie.
Starea şi evoluţia economică din ţara receptoare vizează:
 aspecte legate de piaţă ;
 aspecte legate de existenţa unor resurse şi active economice;
 aspecte legate de eficienţa economică;
72
 apartenenţa la acorduri de integrare regională care pot facilita realizarea de reţele

regionale.
În conceperea unei politici de atragere a de investiţiilor străine directe se pleacă de la:
 precizarea obiectivelor de politică economică în realizarea cărora vor fi utilizate aceste
investiţii;
 tendinţele şi reglementările internaţionale în domeniu;
 cunoaşterea mecanismului decizional şi a criteriilor avute în vedere de investitorii
internaţionali (corporaţiile transnaţionale).
Factorii ce influenţează atragerea investiţiilor externe pot fi:
 factori fiscali (precum: nivelul impozitelor; transparenţa sistemului fiscal; regimul
amortizării; regimul tratării cheltuielilor; nivelul asigurărilor sociale; taxe vamale;
administraţia financiară) şi
 factori ne-fiscali (precum: mărimea pieţei, nesiguranţa evoluţiei pieţei, cadrul
legislativ şi de reglementare; stabilitatea macroeconomică - nivelul preţurilor, rata de
schimb; accesul la resurse primare etc.).
În cadrul tehnicilor de atragere a investiţiilor străine directe, un loc distinct este ocupat de
acordarea de stimulente monetare:
 directe (financiare) şi
 indirecte (fiscale).
Acestora li se adaugă: măsuri de natură non-monetară (reglementări privind permisele de
rezidenţă ale investitorilor sau reglementări privind permisele de muncă; restricţiile privind
transferurile de capital sau cel puţin minimum de plată; şi legislaţia în materie de protecţie a
muncii).
Astfel nivelul stimulentelor este direct proporţional cu interesul de atragere a acestora –
fiind mai generoase atunci când interesul este mai mare.
După modul de acordare, stimulentele pentru investiţii pot fi:
 stimulente acordate în baza unor reglementări sau directive (după modul de
transpunere în practică, acestea pot fi: automate – determinate de simpla înfiinţare a
firmei; neautomate – acordate în funcţie de îndeplinirea anumitor criterii specifice) sau
 stimulente acordate diferenţiat de la un caz la altul (în această categorie sunt incluse
stimulente suplimentare acordate pentru proiecte distincte, şi care, în general, se
acordă în urma unor negocieri).
Din punct de vedere al scopului urmărit, stimulentele pot îmbrăca forma unor
73
 stimulente universale; sau

 stimulente dedicate unor scopuri speciale.
În general, stimulentele fiscale investiţionale sunt selective şi temporare, în funcţie de
tipul de activităţii investitorului, valoarea investiţiei, domeniul de implementare, efectele de
antrenare pe care le generează etc.
Scutirea totală de la plata impozitului pe profit poate avea loc în paradisurile fiscale şi în
cazul vacanţelor fiscale.
Vacanţa fiscală (tax holiday) este cea mai obişnuită formă de stimulent fiscal pentru
investiţiile în ţările în dezvoltare.
O vacanţă fiscală oferă o imunitate fiscală completă sau parţială de la impozitele pe profit,
scutirea fiind acordată pe un anumit număr de ani.
Ca o alternativă sau uneori ca un supliment la vacanţele fiscale, unele guverne oferă
reduceri fiscale pentru investiţii sau credite.
Amortizarea accelerată reprezintă o altă categorie de stimulente fiscale întâlnită mai ales
la nivelul ţărilor în dezvoltare.
Stimulentele acordate pentru reinvestirea profiturilor completează lista categoriilor de
stimulente fiscale investiţionale.
Lista categoriilor de stimulente fiscale poate fi completată şi cu:
 scutirea de impozitele pe vânzări, precum TVA;
 reducerea taxelor pe import şi a taxelor vamale; avantajul acestei măsuri constă în
faptul că nu depinde de profitabilitate, fiind un avantaj direct care constituie o
economie imediată a investitorului, reducând costul iniţial al investiţiei; scutirea se
acordă de obicei la importul de mijloace fixe;
 scutirea de sau reducerea la impozitele funciare; această măsură este percepută ca un
stimulent la impozitul funciar, fiind în mod frecvent considerate ca făcând parte dintr-
o politică de dezvoltare regională şi sunt uneori oferite mai degrabă de autorităţile
guvernamentale locale decât de cele centrale.
Un loc important în cadrul stimulentelor investiţionale îl deţin facilităţile fiscale acordate
pentru investirea şi operarea în zonele libere.
Studiile efectuate au identificat trei categorii de factori ce influenţează şi determină
decizia de investiţii la nivelul investitorilor de talie mondială, şi anume:
 politicile economice ale ţărilor receptoare de investiţii străine directe,
74
 măsurile proactive pe care le adoptă ţarile în vederea promovării şi facilitării

investiţiilor străine directe şi
 starea şi evoluţia economică din ţara receptoare.
În cadrul politicilor economice ale ţărilor receptoare de investiţii străine directe sunt
incluse aspecte privind:
 stabilitatea economică, politică şi socială;
 regulile privind accesul şi operarea pe piaţă;
 tratamentul aplicat filialelor societăţilor transnaţionale;
 politici pentru funcţionarea şi structura pieţelor (în special, cele privind reglementarea
concurenţei şi a fuziunilor şi achiziţiilor);
 apartenenţa la acordurile internaţionale privind investiţiile străine directe;
 politicile de privatizare;
 politicile comerciale (aspecte tarifare şi netarifare), precum şi coerenţa politicilor
comerciale şi a celor privind investiţiile străine directe;
 politica impozitelor.
Măsurile proactive pe care le adoptă ţarile în vederea promovării şi facilitării investiţiilor
străine directe includ:
 promovarea investiţiilor (aici sunt avute în vedere: construirea unei imagini cât mai
favorabile a unei ţări în exterior şi punerea în lumină a avantajelor ei competitive;
activităţile de generare a investiţiilor, precum şi serviciile de asistare a investitorilor);
 stimulentele pentru investitori;
 costurile legate de birocraţie;
 facilităţile sociale precum existenţa şcolilor cu predare în limbi externe, calitatea
vieţii;
 serviciile post-investiţie.
Starea şi evoluţia economică din ţara receptoare vizează:
 aspecte legate de piaţă ;
 aspecte legate de existenţa unor resurse şi active economice;
 aspecte legate de eficienţa economică;
 apartenenţa la acorduri de integrare regională care pot facilita realizarea de reţele
regionale.
În conceperea unei politici de atragere a de investiţiilor străine directe se pleacă de la:
75
 precizarea obiectivelor de politică economică în realizarea cărora vor fi utilizate aceste

investiţii;
 tendinţele şi reglementările internaţionale în domeniu;
 cunoaşterea mecanismului decizional şi a criteriilor avute în vedere de investitorii
internaţionali (corporaţiile transnaţionale).
Factorii ce influenţează atragerea investiţiilor externe pot fi:
 factori fiscali (precum: nivelul impozitelor; transparenţa sistemului fiscal; regimul
amortizării; regimul tratării cheltuielilor; nivelul asigurărilor sociale; taxe vamale;
administraţia financiară) şi
 factori ne-fiscali (precum: mărimea pieţei, nesiguranţa evoluţiei pieţei, cadrul
legislativ şi de reglementare; stabilitatea macroeconomică - nivelul preţurilor, rata de
schimb; accesul la resurse primare etc.).
În cadrul tehnicilor de atragere a investiţiilor străine directe, un loc distinct este ocupat de
acordarea de stimulente monetare:
 directe (financiare) şi
 indirecte (fiscale).
Acestora li se adaugă: măsuri de natură non-monetară (reglementări privind permisele de
rezidenţă ale investitorilor sau reglementări privind permisele de muncă; restricţiile privind
transferurile de capital sau cel puţin minimum de plată; şi legislaţia în materie de protecţie a
muncii).
Astfel nivelul stimulentelor este direct proporţional cu interesul de atragere a acestora –
fiind mai generoase atunci când interesul este mai mare.
După modul de acordare, stimulentele pentru investiţii pot fi:
 stimulente acordate în baza unor reglementări sau directive (după modul de
transpunere în practică, acestea pot fi: automate – determinate de simpla înfiinţare a
firmei; neautomate – acordate în funcţie de îndeplinirea anumitor criterii specifice) sau
 stimulente acordate diferenţiat de la un caz la altul (în această categorie sunt incluse
stimulente suplimentare acordate pentru proiecte distincte, şi care, în general, se
acordă în urma unor negocieri).
Din punct de vedere al scopului urmărit, stimulentele pot îmbrăca forma unor
 stimulente universale; sau
 stimulente dedicate unor scopuri speciale.
76
În general, stimulentele fiscale investiţionale sunt selective şi temporare, în funcţie de

tipul de activităţii investitorului, valoarea investiţiei, domeniul de implementare, efectele de
antrenare pe care le generează etc.
Scutirea totală de la plata impozitului pe profit poate avea loc în paradisurile fiscale şi în
cazul vacanţelor fiscale.
Vacanţa fiscală (tax holiday) este cea mai obişnuită formă de stimulent fiscal pentru
investiţiile în ţările în dezvoltare.
O vacanţă fiscală oferă o imunitate fiscală completă sau parţială de la impozitele pe profit,
scutirea fiind acordată pe un anumit număr de ani.
Ca o alternativă sau uneori ca un supliment la vacanţele fiscale, unele guverne oferă
reduceri fiscale pentru investiţii sau credite.
Amortizarea accelerată reprezintă o altă categorie de stimulente fiscale întâlnită mai ales
la nivelul ţărilor în dezvoltare.
Stimulentele acordate pentru reinvestirea profiturilor completează lista categoriilor de
stimulente fiscale investiţionale.
Lista categoriilor de stimulente fiscale poate fi completată şi cu:
 scutirea de impozitele pe vânzări, precum TVA;
 reducerea taxelor pe import şi a taxelor vamale;
 scutirea de sau reducerea la impozitele funciare.
Un loc important în cadrul stimulentelor investiţionale îl deţin facilităţile fiscale acordate
pentru investirea şi operarea în zonele libere.
o măsuri proactive
o climat ideal pentru investitori
o stimulentele pentru investiţii
o vacanţe fiscale
o zone libere

1. Identificaţi principalele măsuri de stimulare a investiţiilor iniţiate de ţările gazdă.
2. Construiţi un portofoliu de instrumente specifice unei politici de stimulare a ISD la
nivelul ţărilor gazdă.
3. Care sunt elementele de care depinde succesul activităţii de stimulare a investiţiilor
externe?
77
REGLEMENTAREA INTERNAŢIONALĂ A INVESTIŢIILOR INTERNAŢIONALE

12.1 Introducere
investiţională externă a corporaţiilor transnaţionale
o identificarea principalelor reglementări internaţionale în domeniul investiţiilor
internaţionale;
o cunoaşterea organizaţiilor internaţionale care reglementează investiţiile internaţionale;
o înţelegerea importanţei reglementărilor adoptate la nivelul unor organizaţii
internaţionale în domeniul investiţiilor internaţionale;
o evidenţierea rolului cooperării internaţionale în vederea maximizării efectelor pozitive
ale tranzacţiilor investiţionale internaţionale.
78

12.3.1 Rolul OECD în reglementarea investițiilor străine directe
organizarea de negocieri în vederea încheierii unui acord vizând investiţiile internaţionale,
care să contribuie la: promovarea acestora prin crearea unui climat stabil din punct de vedere
legislativ şi instituţional, asigurarea unor pieţe deschise implantării, asigurarea unor condiţii
de operare identice cu cele valabile pentru firmele locale prin acordarea tratamentului naţional
investitorilor straini.
Principiul central al acordului îl constituie tratamentul nediscriminatoriu, cu foarte
puţine excepţii acceptate, cum ar fi cele privitoare la securitatea naţională.
12.3.2 Asociaţia Mondială a Agenţiilor de Promovare a Investiţiilor Străine (WAIPA)
constituirea Asociaţiei Mondiale a Agenţiilor de Promovare a Investiţiilor Străine (World
Asociaţia Mondială a Agenţiilor de Promovare a Investiţiilor Externe este o
organizaţie autonomă, non-profit şi are drept obiective principale următoarele: încurajarea şi
dezvoltarea cooperării între agenţiile naţionale de promovare a investiţiilor externe; întărirea
sistemelor de culegere şi schimb de informaţii între agenţiile de promovare a investiţiilor
externe; etc.
12.3.3 Agenţia Multilaterală pentru Garantarea Investiţiilor (MIGA)
MIGA este consacrată ca o organizaţie internaţională autonomă şi care beneficiază de
personalitate juridică deplină, având ca principal obiectiv încurajarea în scopuri productive a
investiţiilor străine în statele-membre. În prezent, statele-membre sunt în număr de 148, din
care 21 de ţări din categoria celor industrializate, iar 127 din cele cu o economie în dezvoltare.
12.3.4 Reţeaua informatică a agenţiilor de promovare a investiţiilor străine (IPANET)
În vederea unei mai bune circulaţii a informaţiilor referitoare la oportunităţile de
investiţii în diverse ţări ale lumii, Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor a înfiinţat
reţeua IPANET (un spaţiu virtual on-line), care asigură distribuirea prin internet a
informaţiilor şi serviciilor pe care agenţiile de promovare a investiţiilor externe le pun la
dispoziţia potenţialilor investitori străini.
Lansată în noiembrie 1995, cu o bază de date despre 50 de ţări, IPANET a fost definită
ca “primul supermarket de informaţii referitoare la investiţiile externe din ciberspaţiu“.
79
12.3.5 Acordul cu privire la măsurile de investiţii legate de comerţ (TRIMs)

Având în vedere importanţa investiţiilor externe în economia mondială, în cadrul
Organizaţiei Mondiale a Comerțului (OMC) s-a adoptat pe cale multilaterală Acordul cu
privire la măsurile de investiţii legate de comerţ (Trade Related Investment Measures,
TRIMs).
În adoptarea acestui acord s-a plecat de la recunoaşterea că anumite măsuri privind
investiţiile pot restricţiona sau distorsiona schimburile comerciale internaţionale. Astfel,
potrivit acestui acord, nici unei ţări membre nu îi este permis să aplice măsuri privind
investiţiile care să contravină dispoziţiilor legate de acordarea tratamentului naţional şi
eliminarea restricţiilor cantitative.
organizarea de negocieri în vederea încheierii unui acord vizând investiţiile internaţionale,
care să contribuie la: promovarea acestora prin crearea unui climat stabil din punct de vedere
legislativ şi instituţional, asigurarea unor pieţe deschise implantării, asigurarea unor conditii
de operare identice cu cele valabile pentru firmele locale prin acordarea tratamentului naţional
investitorilor straini.
Principiul central al acordului îl constituie tratamentul nediscriminatoriu, cu foarte
puţine excepţii acceptate, cum ar fi cele privitoare la securitatea naţională.
constituirea Asociaţiei Mondiale a Agenţiilor de Promovare a Investiţiilor Străine (World
Asociaţia Mondială a Agenţiilor de Promovare a Investiţiilor Externe este o
organizaţie autonomă, non-profit şi are drept obiective principale următoarele: încurajarea şi
dezvoltarea cooperării între agenţiile naţionale de promovare a investiţiilor externe; întărirea
sistemelor de culegere şi schimb de informaţii între agenţiile de promovare a investiţiilor
externe; etc.
MIGA este consacrată ca o organizaţie internaţională autonomă şi care beneficiază de
personalitate juridică deplină, având ca principal obiectiv încurajarea în scopuri productive a
investiţiilor străine în statele-membre. În prezent, statele-membre sunt în număr de 148, din
care 21 de ţări din categoria celor industrializate, iar 127 din cele cu o economie în dezvoltare.
80
În vederea unei mai bune circulaţii a informaţiilor referitoare la oportunităţile de

investiţii în diverse ţări ale lumii, Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor a înfiinţat
reţeua IPANET (un spaţiu virtual on-line), care asigură distribuirea prin internet a
informaţiilor şi serviciilor pe care agenţiile de promovare a investiţiilor externe le pun la
dispoziţia potenţialilor investitori străini.
Lansată în noiembrie 1995, cu o bază de date despre 50 de ţări, IPANET a fost definită
ca “primul supermarket de informaţii referitoare la investiţiile externe din ciberspaţiu“.
Având în vedere importanţa investiţiilor externe în economia mondială, în cadrul
Organizaţiei Mondiale a Comerțului (OMC) s-a adoptat pe cale multilaterală Acordul cu
privire la măsurile de investiţii legate de comerţ (Trade Related Investment Measures,
TRIMs).
În adoptarea acestui acord s-a plecat de la recunoaşterea că anumite măsuri privind
investiţiile pot restricţiona sau distorsiona schimburile comerciale internaţionale. Astfel,
potrivit acestui acord, nici unei ţări membre nu îi este permis să aplice măsuri privind
investiţiile care să contravină dispoziţiilor legate de acordarea tratamentului naţional şi
eliminarea restricţiilor cantitative.
o WAIPA;
o IPANET
o MIGA;
o TRIMs;

1. Care sunt principalele categorii de riscuri non-comerciale acoperite de convenţia
MIGA?
2. Care sunt avantajele utilizării Internetului pentru atragerea de investiţii externe ?
81
INVESTIŢIILE INTERNAŢIONALE ŞI OPTIMIZAREA FISCALĂ

INTERNAŢIONALĂ
13.1 Introducere
În ultimele decenii, în strategiile lor de expansiune la nivel global, investitorii
internaţionali au identificat oportunităţile de afaceri oferite de diferite jurisdicţii în direcţia
maximizării rezultatelor lor finaciare.
o definirea conceptului de companie off-shore;
o identificarea motivaţiilor pentru înfiinţare unei companii offshore;
o înţelegerea tranzacţiilor care urmăresc optimizarea fiscală a afacerilor la nivel
internaţional;
o înţelegerea semnificaţiei conceptului de optimizare fiscală internaţională;
o identificarea avantajelor pentru înfiinţarea şi operarea printr-o companie offshore.

13.3.1 Companiile offshore
O companie offshore este o firmă înfiinţată de regulă într-o jurisdicţie fiscală
favorabilă (denumită generic ”paradis fiscal”), care beneficiază de fiscalitate scăzută sau, în
cazul jurisdicţiilor extracomunitare, chiar impozitare zero, are avantajul unei confidentialităţi
totale şi activează într-un climat politic, financiar şi economic stabil. Deşi sunt înfiinţate într-o
anumită jurisdicţie, ele sunt concepute pentru a funcţiona perfect legal în orice ţară din lume
fiind integrate într-un sistem economic bine definit.
O companie offshore este o societate înregistrată într-o țară sau într-un teritoriu
dependent al unei țări cu legislație autonomă, dar care nu desfășoară activități economice pe
teritoriul respectiv, deci nu obține profit în țara unde a fost înregistrată, ci în afara granițelor
acelui stat.
În limbajul comercial, termenul englez offshore sau off-shore se traduce în română
prin extrateritorial sau în străinătate, externalizat (în afara granițelor țării).
82
Prin zonă off-shore se înțelege o țară sau un teritoriu cu un regim de înlesniri fiscale,
care, de obicei, limitează accesul la informațiile despre operațiunile financiare efectuate prin
această zonă, motiv pentru care se consideră a fi un paradis fiscal.
Principalele motive pentru care un offshore este profitabil sunt legate de optimizarea
fiscală în mod legal, protejarea unor proprietăți sau a unor bunuri, confidențialitatea structurii
acționariatului și accesul la piețele financiare și de investiții din toată lumea.
13.3.2 Motive pentru a infiinta o companie offshore
Avantajele pe care le au aceste companii sunt:
1. Anonimitate şi confidenţialitate
 Anonimatul şi confidenţialitatea sunt invocate ca principale avantaje ale companiilor
offshore, după taxele scăzute sau chiar lipsa acestora. Printre motivele care determină
o asemenea alegere se numără:
o în cele mai multe cazuri compania offshore este folosită ca o a treia parte desfăşurând
tranzacţii pe piaţa locală. In acest caz, cele 2 companii nu trebuie să aibă acelaşi
(aceiaşi) director(i) întrucât aceeaşi persoană nu poate semna un acord între 2
companii în calitate de director al amândurora;
o în multe ţări obligativitatea de a plăti taxe este legată de locaţia administraţiei
companiei. Dacă este evident ca directorii şi acţionarii unei companii străine sunt
înregistraţi pe piaţa locală, veniturile companiei străine vor fi considerate ca venituri
ale unor proprietari locali şi vor fi, în consecinţă, taxabile;
o oamenii de afaceri doresc sa mentina anonimatul in ceea ce priveste activitatile
desfasurate, profiturile acumulate, investitiile;
o anonimatul nu poate fi obţinut odată ce compania a fost înregistrată cu deţinătorii ei
reali, iar documentele în care sunt consemnaţi acţionarii şi directorii sunt îndosariate.
Când compania este înregistrată ca anonimă, iar proprietarii, la un moment dat, nu mai
doresc acest lucru, structura nu poate fi oricând schimbată;
o publicul are acces la dosarele ce conţin certificatele de acţionar, documentele de
constituire ale unei companii etc.
 Pe plan mondial peste 95% din deţinătorii de companii offshore folosesc o structură de
anonimat, restul preferând o structură deschisă.
2. Suportă taxe reduse şi ajută la o mai bună planificare internaţională a taxelor
 Jurisdicţiile fiscale existente pe plan mondial se împart în două categorii: cele
caracterizate de un nivel ridicat al taxelor (taxa pe venit, TVA, taxa pe salarii, taxa pe
83
dividende, taxe municipale, taxe de drumuri, taxe imobiliare etc.) şi cele care nu
percep taxe deloc sau acestea sunt foarte mici. In jurisdicţiile care nu percep taxe, cum
ar fi Bahamas, Gibraltar nici una din taxele menţionate mai sus nu este percepută. O
companie înregistrată într-o astfel de jurisdicţie nu plăteşte nici o astfel de taxă.
 Dacă luăm în considerare o jurisdicţie cu taxe scăzute, vom vorbi de taxa pe profitul
companiei. O jurisdicţie cu astfel de taxe este Ciprul, unde se aplica o taxa de 4,25%
pe profit brut. Profitul brut este calculat prin scăderea din venit a tuturor cheltuielilor
făcute de o companie pentru desfăşurarea afacerilor. Aceasta include costul bunurilor
vândute, salariile, cheltuielile de călătorie, cazare şi protocol, taxe profesionale,
comisioane şi aşa mai departe. Nu există limite în ceea ce priveşte aceste cheltuieli.
Mai mult, salariile nu sunt taxabile. Totuşi, alte jurisdictii, de exemplu Insula Man,
impun o taxă fixă (750 lire sterline, sau 1200$ în cazul Insulei Man) oricărei companii,
indiferent de profiturile sau pierderile acesteia.
 Cât despre planificarea internaţională a taxelor, companiile internaţionale folosesc
entităţile offshore pentru a-şi dirija profiturile către acestea şi pentru a-şi desfăşura
activitatea astfel încât să plătească cât mai puţine taxe. Mii de companii folosesc
companii offshore pentru planificarea internaţională a taxelor, printre acestea
numărându-se firme renumite în intreaga lume. Existenţa unor tratate de evitare a
dublei impuneri internaţionale împreună cu taxele scazute oferă posibilităţi imense
pentru planificarea taxelor.
3. Lipsa controalelor valutare
 Multe afaceri încearcă să evite stabilirea unei baze străine acolo unde există controale
valutare sau sunt intenţionat complicate formalităţile ce privesc aceste operaţiuni.
 Companiile offshore nu sunt supuse controalelor valutare de nici un fel. Ele pot primi
fonduri fie cash, fie sub altă formă, în orice tip de valuta şi de asemenea pot face plati
catre orice persoana in orice tara, sau pot face retrageri de fonduri fără nici o explicaţie
sau documente cerute de bancă. Astfel, compania operează într-un sistem bancar
nerestrictiv.
 Companiile offshore pot menţine conturi în orice tip de valută, sub formă de conturi
curente, conturi cu preaviz, sau depuneri la termen fix, iar dobânzile plătite sunt
similare cu cele practicate la nivel internaţional. Fondurile din aceste conturi pot fi
transferate în străinătate fără nici un fel de restricţie şi fără solicitarea unor documente
sau a unor permise.
84
4. Operează într-un sistem economic şi politic stabil

 Orice investitor îşi doreşte să îşi desfăşoare activitatea într-o ţară ce are aceste
caracteristici. Nimeni nu doreşte să îşi vadă banii pierduţi din cauza schimbării
guvernelor, sistemului de guvernare sau din cauza instabilităţii economice ce poate
aduce cu ea inflaţie regresie economică şi multe alte probleme.
 Unul din cele mai mari avantaje ale Ciprului, centru off-shore, a fost stabilitatea
economică şi politică într-o regiune vulnerabilă în aceastî privinţă. Războiul civil din
Liban i-a conferit Ciprului primul avantaj în 1970, urmată de Războiul din Golf din
1990 şi colapsul Iugoslaviei. Multe companii care au venit pentru un refugiu temporar
au rămas atunci când au văzut că această ţară le oferă mai mult de atât.
5. Operează într-un sistem bancar bine organizat şi dezvoltat
 Aceasta este una din priorităţile pe care orice centru financiar offshore le are de
îndeplinit. La aceasta au contribuit şi marile bănci ale lumii ce şi-au stabilit centre de
operare în aceste zone şi au ridicat astfel standardul de desfăşurare al acestei activităţi.
 Având în vedere modul în care se desfăşoară afacerile astăzi este de neconceput ca un
centru financiar offshore să nu aibă un sistem bancar bine dezvoltat.
6. Posibilitatea diversificării obiectului de activitate fără nici o restricţie
 Centrele financiare off-shore permit în mod frecvent diversificarea obiectului de
activitate al unei companii, operaţie care nu este posibilă în ţara de origine a
investitorului. Companii cu impuneri şi restricţii dureroase în ţara lor de origine pot
găsi nenumărate soluţii comerciale în centre offshore, scăpând astfel de multe din
probleme.
 De exemplu, băncile japoneze sau americane nu se pot angaja în unele chestiuni legate
de titlurile de valoare prohibite de lege în ţările lor, intră pe acest delicat domeniu cu
ajutorul entităţilor off shore. Trebuie menţionat şi faptul că formalităţile de
diversificare a activităţii unei companii sunt îndeplinite fără prea multă birocraţie.
7. Reglementări permisive
 Frica de reglementări excesive reprezintă o atracţie majoră spre acest domeniu şi este
motivul pentru care înregistrarea de bănci, societăţi de asigurări sau societăţi de
transport maritim a devenit un pilon important al industriei offshore. Un nou val de
instrumente financiare se deplasează spre domeniul offshore pentru acelaşi motiv,
precum fonduri de investiţii închise, instrumente de plată, comerţul cu Eurodolari.
8. Posibilitate de expansiune mult mai bună
85
 Marile corporaţii văd centrele offshore ca pe ceva indispensabil pentru expansiunea lor
pe noi pieţe la costuri competitive. De exemplu, centrele financiare offshore domină
câteva activităţi internaţionale cum ar fi: shippingul, transportul aerian, domeniul
financiar şi al societăţilor de asigurări captive. In ultimul timp au fost înregistrate,
aproximativ un milion de companii offshore în toată lumea, iar multe din corporaţiile
de notorietate de pe piaţa mondială operează prin aceste centre.
 Astfel o firmă va putea intra mai uşor pe o piaţă sau îşi va putea deschide o filiala sau
o sucursală într-o anumită ţară pentru că va fi privită ca o firmă străină şi va putea
beneficia de facilităţi acordate de guvernul ţării respective.
9. Ascunderea provenienţei mărfurilor prin prelucrarea acestora în zonele libere
adiacente altor centre offshore
 Oamenii de afaceri pot ascunde provenienţa mărfurilor pe care le comercializează cu
ajutorul zonelor libere. Astfel, ei pot introduce mărfurile în zonele libere unde le pot
schimba ambalajul, le pot prelucra şi le pot ascunde provenienţa pentru că mărfurile
vor avea ca provenienţă apoi zona liberă, şi implicit ţara care a organizat această zonă
liberă şi astfel mărfurile pot fi preferate de către consumatori.
13.3.3 Paradisurile fiscale
Paradisurile fiscale sunt state, ţări sau teritorii în care anumite taxe sunt percepute la
un nivel scăzut sau chiar zero, oferind în acelaşi timp o legislaţie stabilă, condiţii economice
bune şi o rată scăzută a corupţiei.
Companiile pot găsi atractiv să se mute în zonele cu un nivel de impozitare reduse sau
zero. Acest lucru creează o situaţie de concurenţa fiscală între guverne. Jurisdicţii diferite au
tendinţa de a fi paradisuri pentru diferite tipuri de impozite şi pentru diferite categorii de
companii.
Statele care sunt suverane sau au anumite forme de autoguvernare în conformitate cu
dreptul internaţional au puteri teoretic nelimitate să adopte legi fiscale care afectează
teritoriile lor, cu excepţia cazului limitat de tratatele internaţionale anterioare.
Unii specialisti afirmă că orice ţară care modifică legile fiscale pentru a atrage capital
străin ar trebui considerate paradisuri fiscale. Caracteristica cea mai importantă pentru
paradisuri fiscale este că legile sale şi alte reglementări pot fi folosite pentru a evita legile
fiscale din alte ţări.
13.3.4 Proiectul BEPS şi deciziile de investiţii în străinătate
La nivel global, OECD a avut iniţiativa de a adopta un proiect care să reformeze
principiile fiscalităţii în domeniul impozitelor directe şi să schimbe radical modelele de
86
investiţii şi afaceri ale companiilor multinaţionale: planul de acţiuni BEPS (“Base Erosion and
Profit Shifting“, tradus – “Erodarea Bazei Impozabile şi Transferul Profiturilor“).
Deciziile de investiţii într-un anumit stat se iau pe baza unui cumul de factori (de ex.
forţa de lucru, costuri de producţie, piaţa de desfacere), cel fiscal fiind doar unul dintre ele.
Planul de actiuni BEPS nu va influenţa neaparat decizia de a investi în diferite ţări ale
lumii, ci mai degrabă ruta prin care se vor realiza investiţiile. Proiectul BEPS propune măsuri
şi recomandări care să se aplice în mod unitar în toate statele care vor adera la Planul de
Acţiuni BEPS, astfel că noile reglementări nu vor reprezenta un factor diferenţiator în luarea
deciziilor de investire, comparativ cu altele care adoptă măsurile propuse de Planul de acţiuni
BEPS.
Planul de actiuni BEPS nu vizează facilităţile fiscale acordate de state, acestea
rămânând în continuare un aspect de politică internă.
Din punct de vedere al autorităţilor fiscale, vor fi introduse noi reguli prin prisma
impozitului pe profit, preţuri de transfer şi impozit cu reţinere la sursă în vederea
implementării măsurilor propuse de Planul de acţiuni BEPS. Schimbul de informaţii va spori
pe două planuri, respectiv printr-o creştere a transparenţei şi raportării de informaşii de către
contribuabili către autorităţi fiscale, dar şi între autorităţile fiscale ale diverselor state (de ex.
publicarea acordurilor de preţ în avans, respectiv a soluţiilor fiscale emise cu privire la
aplicarea anumitor regimuri „preferenţiale’’).
Regulile implementate în urma Planului de acţiuni BEPS pot conduce la restructurări
ale activităţilor desfăţurate de companiile multinaţionale. Noile reguli vor necesita o analiză a
procesului de creare de valoare adaugată în cadrul lanţului de companii, alocării de riscuri şi
capital, precum şi a dezvoltării şi utilizării de active intangibile.
Noile cerinţe de documentare a preţurilor de transfer conduc la transparenţă sporită,
ceea ce va da posibilitatea identificării de potenţiale inconsistenţe privind politicile de preţuri
de transfer aplicate în diverse state. Grupurile de companii vor raporta către autorităţile fiscale
ale tuturor statelor în care activează informaţii cu privire la
 alocarea veniturilor globale între jurisdicţii,
 impozitele plătite şi
 activitatea economică desfăşurată.
Astfel, una din consecinţele acestei măsuri constă în creşterea necesităţii documentării
preţurilor de transfer atât din perspectiva volumului, cât şi a gradului de detaliere. Se vor
introduce noi reguli de raportare cu privire la structuri şi tranzacţii de planificare fiscală
87
agresivă. Accentul pe substanţa economică a tranzacţiilor şi pe crearea de valoarea adaugată

în cadrul grupurilor de companii va necesita dezvoltarea de politici interne solide, mai ales în
scopul implementării şi monitorizării procedurilor de preţuri de transfer.
13.3.5 Investiţiile internaţionale prin companii offshore
Companiile apelează la societăţile offshore pentru a-şi facilita dezvoltarea
internaţională.
De exemplu, pentru a se instala în Asia sau Africa, unele companii europene creează
în mod transparent cu parteneri locali societăţi mixte înregistrate în paradisuri fiscale. Aceste
combinaţii legale permit mai departe respectivelor companii să beneficieze de fiscalitatea
redusă şi de reglementările favorabile din paradisurile fiscale.
Cât despre legalitatea constituirii societăţilor offshore, deşi ele sunt criticate,
majoritatea ţărilor permit companiilor să creeze astfel de societăţi. Există însă variaţii în
funcţie de gradul de control pe care autorităţile îl impun.
Astfel, dacă în unele ţări asiatice crearea unor companii offshore este văzută ca fiind
ceva aproape normal, în altele există restricţii. Este şi cazul Franţei, care consideră că
societăţile offshore sunt legale, dar cu condiţia să fie declarat contul societăţii, precum şi toate
conturile pe care aceasta le deţine în străinătate.
Dar problema principală ce apare în cazul jurisdicţiilor offshore este că autorităţile
naţionale nu dispun de pârghii pentru a afla ce fac societăţile înregistrate acolo, iar
paradisurile fiscale nu par a fi dispuse să renunţe la practicile şi serviciile de care beneficiază
societăţile offshore.
O companie offshore este o firmă înfiinţată de regulă într-o jurisdicţie fiscală
favorabilă, denumită generic ”paradis fiscal”, care beneficiază de fiscalitate scăzută sau chiar
impozitare zero.
Avantajele pe care le au aceste companii sunt:
 anonimitate şi confidenţialitate,
 suportă taxe reduse şi ajută la o mai bună planificare internaţională a taxelor,
 lipsa controalelor valutare,
 operează într-un sistem economic şi politic stabil,
 operează într-un sistem bancar bine organizat şi dezvoltat,
 posibilitatea diversificării obiectului de activitate fără nici o restricţie,
 reglementări permisive,
88
 posibilitate de expansiune mult mai bună,

 ascunderea provenienţei mărfurilor prin prelucrarea acestora în zonele libere adiacente
altor centre offshore.
Paradisurile fiscale sunt state, ţări sau teritorii în care anumite taxe sunt percepute la un
nivel scăzut sau chiar zero, oferind în acelaşi timp o legislaţie stabilă, condiţii economice
bune şi o rată scăzută a corupţiei.
La nivel global, OECD a avut iniţiativa de a adopta un proiect care să reformeze
principiile fiscalităţii în domeniul impozitelor directe şi să schimbe radical modelele de
investiţii şi afaceri ale companiilor multinaţionale: planul de acţiuni BEPS (“Base Erosion and
Profit Shifting“, tradus – “Erodarea Bazei Impozabile şi Transferul Profiturilor“).
Planul de acţiuni BEPS nu va influenţa neaparat decizia de a investi în diferite ţări ale
lumii, ci mai degrabă ruta prin care se vor realiza investiţiile.
Proiectul BEPS propune măsuri şi recomandări care să se aplice în mod unitar în toate
statele care vor adera la Planul de Acţiuni BEPS.
Planul de actiuni BEPS nu vizează facilităţile fiscale acordate de state, acestea rămânând
în continuare un aspect de politică internă.
Companiile apelează la societăţile offshore pentru a-şi facilita dezvoltarea internaţională.
o societăţile offshore;
o paradisuri fiscale;
o planul de acţiuni BEPS;

1. Care sunt motivele pentru care companiile apelează la companii offshore?
2. Care sunt avantajele pe care le adduce proiectul BEPS?
89
PROCESUL DE DEZINVESTIRE INTERNAŢIONALĂ – PROCES, EFECTE

14.1 Introducere
În viaţa oricărei activităţi generate de o investiţie în străinătate poate interveni la
decizia de dezinvestire. Aceasta este explicată ca fiind momentul ce pune capăt funcţionării
unor active productive controlate în afara spaţiilor naţionale de implantare.
o explicarea conceptului de dezinvestire;
o identificarea considerentelor care stau la baza deciziei de dezinvestire;
o înţelegerea complexităţii fenomenului investiţional şi a permanentei conexiuni între
strategiile investitorilor şi caracteristicile economiilor gazdă;
o capacitatea de a formula strategii de ieşire dintr-o investiţie în străinătate.

14.3.1 Decizia de dezinvestire
În termeni generali, decizia de dezinvestire este explicată, în principal, prin raţiuni ce
ţin de:
 evoluţia ciclului de viaţă al produsului;
 epuizarea resurselor de competitivitate;
90
 evoluţia nefavorabilă a cererii pe piaţa economiei de implantare.

14.3.2 Motivaţii şi circumstanţe ale deciziei de dezinvestire
Decizia de dezinvestire poate fi luată în una din următoarele situaţii:
 atunci când firma străină îşi pierde avantajele de competitivitate prin comparaţie cu
firmele locale sau alte firme străine ce acţionează în acelaşi mediu de implantare;
 atunci când, chiar dacă mai deţine avantaje de competitivitate, firma nu mai consideră
oportun să le utilizeze în cadrul propriilor structuri, prin internalizare;
 atunci când firma apreciază că nu mai este profitabil să-şi utilizeze avantajele prin
internalizare, optând pentru exporturi şi pentru servirea pieţei de origine prin producţia
internă, există posibilitatea renunţării complete la producţia respectivă.
Decizia de dezinvestire poate fi considerată ca o strategie de reducere a impactului riscului
de ţară asupra investiţiei.
Schimbările intervenite în mediul de afaceri străin sunt considerate ca reprezentând un
factor cheie în cadrul deciziei de dezinvestire.
Alături de schimbările intervenite în mediul de operare, factori interni ai firmelor, precum
managementul neperformant, reducerea calităţii produselor sau decizii de ordin strategic
vizând concentrarea resurselor, pot determina decizia de dezinvestire.
În ultimii ani, marile corporaţii transnaţionale şi-au deplasat atenţia de la consolidarea
geografică şi diversificarea produselor la consolidarea produselor şi diversificarea geografică.
În consecinţă, în prezent, corporaţiile transnaţionale renunţă cu mult mai multă uşurinţă la
producţiile considerate periferice în favoarea asigurării dominaţiei într-un singur sector.
14.3.3 Strategii de ieşire dintr-o investiţie străină directă
În paralel cu preocuparea construirii unei afaceri care să genereze rezultate
extraordinare, trebuie avută în vedere şi asigurarea unei strategii de ieşire, de recuperare a
fondurilor investite iniţial.
Printre cele mai răspândite planuri de ieşire aplicate se numără:
 transferul de active;
 transferul de acţiuni;
 fuziunile cu alte companii, ce implică atât transfer de active, cât şi transfer de drepturi
asupra activelor.
Acţionarii optează pentru acea metodă sau acel mix de metode care este adecvat afacerii
lor. Salariaţii, furnizorii, acţionarii, cumpărătorii potenţiali reprezintă părţi implicate într-o
91
afacere; fiecare dintre aceste părţi intenţionează să îşi maximizeze câştigurile rezultate din
tranzacţia de ieşire din afacere.
Principiul fundamental constă în faptul că atâta timp cât companiile obţin câştiguri dintr-o
investiţie, acestea vor menţine participarea în cadrul investiţiei respective. Când condiţiile
favorabile dispar sau apar semnele unei crize economice sau a atingerii etapei de maturitate a
afacerii, investitorii încep să construiască un plan de ieşire din afacere.
Transferul de acţiuni poate fi o modalitate de a obţine finanţare pe termen lung şi, în
acelaşi timp, de a ieşi din afacere. Potenţialii investitori pot evalua o companie obiectiv prin
intermediul unui proces de „due diligence”.
Tranzacţia de transfer de active este o preluare a unei companii în care cumpărătorul
achiziţionează active individualizate în loc de acţiuni. În cazul unui transfer de active,
cumpărătorul ar trebui să ia în considerare elementele intangibile (necorporale), echipamentul
controlat de companie prin contracte de leasing, active imobilizate supuse reevaluării,
metodele de amortizare folosite, valoarea netă contabilă a activelor.
Există două metode aplicabile pentru investiţiile străine directe:
 înfiinţarea unei noi companii în conformitate cu reglementările legale ale ţării străine
în care filiala este situată (este numită investiţie ”greenfield” şi presupune amenajarea
unei infrastructuri operaţionale de la zero);
 cumpărarea de acţiuni sau de active aparţinând unei companii deja existente dintr-o
ţară străină (cunoscută şi sub denumirea de „brownfield”, fiind fundamentată pe
cumpărarea unei infrastructuri operaţionale existenţe).
În corespondenţă, există două metode pentru vânzarea unei afaceri:
 vânzarea acţiunilor/ părţilor sociale deţinute într-o companie (tratamentul contabil şi
fiscal al celui care obţine veniturile din vânzare (acţionar/ asociat));
 vânzarea activelor companiei în totalitate sau parţial (tratamentul contabil al
companiei care efectuează vânzarea activelor).
În cazul unei tranzacţii de transfer de acţiuni, atunci când se înregistrează ieşirea din
evidenţa contabilă a unei investiţii pe termen scurt, câştigul sau pierderea cumulată se
recunoaşte în contul de profit şi pierdere.
În privinţa transferului parţial al acţiunilor deţinute la entităţile asociate, dacă un investitor
pierde influenţa semnificativă asupra unei entităţi asociate, scoate din evidenţa contabilă
participarea deţinută în cadrul entităţii respective şi recunoaşte în contul de profit şi pierdere
diferenţa dintre suma primită în schimbul cedării acţiunilor deţinute în entitatea asociată şi
92
orice participare păstrată în firma asociată, pe de o parte, şi participarea deţinută în entitatea

asociată la valoarea contabilă la data pierderii influenţei semnificative.
În cazul unei tranzacţii de transfer de active, de obicei, datorită capacităţii lor de a furniza
beneficii pentru mai mulţi ani viitori, numai bunurile de capital sunt considerate în cazul unei
tranzacţii de transfer de active. Un bun de capital este un activ imobilizat şi poate fi asociat în
mod util cu o multitudine de servicii. În cazul unui transfer de active, anumite aspecte
contabile trebuie analizate, cum ar fi: costul istoric al bunului, amortizarea, reevaluările, dacă
bunul este contabilizat in baza obţinerii unei subvenţii guvernamentală.
Un transfer de active implică atât scoaterea din evidenţa contabilă a activului la costul
istoric, dar şi a amortizării cumulate aferente activului. Dacă activele sunt vândute pentru mai
puţin decât valorile lor bilanţiere, diferenţele sunt înregistrate ca şi pierderi, în timp ce în
cazul opus, adică activele sunt vândute pentru mai mult decât valorile lor contabile, câştiguri
sunt înregistrate din tranzacţie.
Investitorii străini care vând sau cumpără proprietăţi imobiliare oscilează între a vinde
acţiunile în compania imobiliară sau a vinde proprietatea în sine. Înainte de a ajunge la o
decizie finală, aspectele fiscale şi legale sunt de o importanţă deosebită.
În termeni generali, decizia de dezinvestire este explicată, în principal, prin raţiuni ce
ţin de:
 evoluţia ciclului de viaţă al produsului;
 epuizarea resurselor de competitivitate;
 evoluţia nefavorabilă a cererii pe piaţa economiei de implantare.
Schimbările intervenite în mediul de afaceri străin sunt considerate ca reprezentând un
factor cheie în cadrul deciziei de dezinvestire.
Alături de schimbările intervenite în mediul de operare, factori interni ai firmelor, precum
managementul neperformant, reducerea calităţii produselor sau decizii de ordin strategic
vizând concentrarea resurselor, pot determina decizia de dezinvestire.
Decizia de dezinvestire poate fi luată în una din următoarele situaţii:
 atunci când firma străină îşi pierde avantajele de competitivitate prin comparaţie cu
firmele locale sau alte firme străine ce acţionează în acelaşi mediu de implantare;
 atunci când, chiar dacă mai deţine avantaje de competitivitate, firma nu mai consideră
oportun să le utilizeze în cadrul propriilor structuri, prin internalizare;
93
 atunci când firma apreciază că nu mai este profitabil să-şi utilizeze avantajele prin
internalizare, optând pentru exporturi şi pentru servirea pieţei de origine prin producţia
internă, există posibilitatea renunţării complete la producţia respectivă.
Decizia de dezinvestire poate fi considerată ca o strategie de reducere a impactului riscului
de ţară asupra investiţiei.
În paralel cu preocuparea construirii unei afaceri care să genereze rezultate extraordinare,
trebuie avută în vedere şi asigurarea unei strategii de ieşire, de recuperare a fondurilor
investite iniţial.
Printre cele mai răspândite planuri de ieşire aplicate se numără:
 transferul de active;
 transferul de acţiuni;
 fuziunile cu alte companii, ce implică atât transfer de active, cât şi transfer de drepturi
asupra activelor.
Există două metode aplicabile pentru investiţiile străine directe:
 înfiinţarea unei noi companii în conformitate cu reglementările legale ale ţării străine
în care filiala este situată (este numită investiţie ”greenfield” şi presupune amenajarea
unei infrastructuri operaţionale de la zero);
 cumpărarea de acţiuni sau de active aparţinând unei companii deja existente dintr-o
ţară străină (cunoscută şi sub denumirea de „brownfield”, fiind fundamentată pe
cumpărarea unei infrastructuri operaţionale existenţe).
În corespondenţă, există două metode pentru vânzarea unei afaceri:
 vânzarea acţiunilor/ părţilor sociale deţinute într-o companie (tratamentul contabil şi
fiscal al celui care obţine veniturile din vânzare (acţionar/ asociat));
 vânzarea activelor companiei în totalitate sau parţial (tratamentul contabil al
companiei care efectuează vânzarea activelor).

o decizia de dezinvestire;
o avantaje de competitivitate;
o impactul riscului de ţară;
o transferul de acţiuni;
o transfer de active.
94

1. Care sunt criteriile în funcţie de care companiile îşi menţin interesul într-o
investiţie?
2. Care sunt metodele pentru vânzarea unei afaceri în cazul deciziei de dezinvestire?

Curs Investitii Straine

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Curs Investitii Straine

Titlu original:

Încărcat de

Drepturi de autor:

1

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE

Prof. univ. dr. GEORGETA ILIE

6.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare...............................................................38

12.4.1 Sinteza unităţii de învăţare........................................................................................80

Plecând de la faptul că în prezent fluxurile comerciale şi financiare internaţionale

Acest curs urmăreşte să contribuie la înţelegerea fenomenului investiţional

Structura cursului abordează aspecte teoretice ale investiţiilor internaţionale dublate de

Având în vedere faptul că în prezent majoritatea agenţilor economici derulează, sunt

1.1 Obiectivele cursului

Cursul prezintă studenţilor o serie de aspecte specifice practicilor comerciale

Unitățile de studiu abordează aspecte teoretice ale investiţiilor internaţionale dublate

 caracteristicile investiţiilor străine directe şi ale investiţiilor externe de portofoliu,

1.2 Competenţe conferite

1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice

o descrierea unor stări, sisteme, procese, fenomene ce apar pe parcursul activităţii

1.3 Resurse şi mijloace de lucru

În timpul convocărilor, în prezentarea cursului sunt folosite echipamente audio-vizuale,

2.3.2 Analiza mediului de afaceri românesc din perspectivă investiţională externă

2.4 Îndrumar pentru autoverificare

Segmentarea mediului investiţional poate fi efectuată pe patru nivele:

În majoritatea demersurilor analitice se au în vedere următoarele elemente de analiză ale

 factori politici care influenţează mediul de afaceri;

2.4.2 Concepte şi termeni de reţinut

2.4.3 Întrebări de control şi teme de dezbatere

3.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Competenţele unităţii de învăţare:

3.3 Conţinutul unităţii de învăţare

3.3.2 Investiţii externe de potofoliu (IEP)

3.3.3 Forme de IEP

3.3.4 Investiţii străine directe (ISD)

3.3.5 Forme de ISD

În structura investiţiilor străine directe sunt cuprinse trei componente:

 Participările directe la capitalul social.

3.3.6 Înregistrarea fluxurlor investiţionale externe în balanţa de plăţi externe

3.3.7 Volatilitatea fluxurilor investiţionale

3.4 Îndrumar pentru autoverificare

 investiţii realizate în scop speculativ.

Având în vedere că volatilitatea fluxurilor de capital presupune fluctuaţii rapide şi

3.4.3 Întrebări de control şi teme de dezbatere

În practica internaţională pot fi întâlnite strategii de protecţie în calea preluărilor cu

4.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Conform principiului eficienţei economice, investitorul acceptă sacrificarea unor

4.3.3 Riscul investițional

o venitul net actualizat (VNA),

4.4.3 Întrebări de control şi teme de dezbatere

o definirea conceptului de corporaţie transnaţională;

Un alt aspect al transnaţionalităţii din perspectiva operaţiunilor este extinderea geografică

 responsabilitatea faţă de problemele comunităţii şi mediului în care compania

Firmele organizate geocentric se consideră corporaţii globale, în care nu există un centru

Astfel, orice corporaţie urmăreşte trei obiective, şi anume:

5.4.3 Întrebări de control şi teme de dezbatere

3. Identificați avantajele și dezavantajele strategiei transnaționale de

6.3 Conţinutul unităţii de învăţare

B. În categoria factoriilor specifici luaţi în calcul în fundamentarea deciziei de a

6.4.3 Întrebări de control şi teme de dezbatere

DINAMICA FLUXURILOR INVESTIŢIONALE INTERNAŢIONALE

 creşterea economică susţinută a statelor dezvoltate ;

 Parteneriatul Trans-Atlantic pentru Comerț și Investiții UE-SUA (TTIP, The EU-

În ultimele decenii, elementul principal care a contribuit la creşterea globală a investiţiilor

7.4.3 Întrebări de control şi teme de dezbatere

EFECTELE INVESTIŢIILOR STRĂINE DIRECTE ASUPRA ECONOMIILOR

8.3 Conţinutul unităţii de învăţare

Investiţiile străine directe pot contribui într-o măsură considerabilă la rezolvarea

Pe de altă parte, operaţiunile economice dezvoltate prin intermediul ISD generează