Cu calm, despre furie

De-a lungul vieții, este necesar să facem față mai multor provocări
legate de furie. Nu e deloc ușor să scăpăm de furie, chiar dacă ea ne
complică viața și ne forțează să revenim obsesiv asupra unor
evenimente. Rămânem blocați, ne enervăm, ne simțim obosiți și
suntem gata să explodăm. Ne distruge încrederea că s-ar putea
întâmpla și lucruri bune și că putem avea încredere în ceilalți. Primele
manifestări ale furiei sunt asemămătoare cu cele ale fricii. Ea apare ca
reacție la amenințare, durere sau respingere. Ea ne face să observăm
acele sentimente de durere și de respingere pe care le ignoraserăm.
Drept simptome ale furiei au fost identificate: senzații de tensiune
musculară, bătăi rapide ale inimii, senzație de căldură, înroșirea feței,
creșterea ritmului respirației. Cognitiviștii consideră că „simțim emoții
pentru că gândim“, ceea ce înseamnă că furia este rezultatul unor
evaluări pe care le facem aupra unor evenimente care ni se întâmplă.
Când nu reușim să ne satisfacem anumite dorințe, când nu obținem
ceea ce ne propunem, când nu suntem tratați cu respect, apare o
frustrare care, dacă rămâne nexprimată, crește și tot crește până ce
dă naștere furiei. Ne așteptăm ca ceilalți să se comporte cu noi așa
cum ne comportăm și noi față de ei, numai că nu se întâmplă mereu
așa. Sistemul nostru de valori este cel la care ne raportăm, atunci
când judecăm o acțiune sau un comportament. Când sistemul de
valori ne este încălcat sau atacat de către o persoană, suntem tentați
imediat să reacționăm. Și cum am putea-o face altfel decât cu furie?
De câte ori ne simțim insultați, disprețuiți, victime ale unei nedreptăți,
apare dorința de a ne apăra. Furia este o reacție de apărare.

Când suntem supărați, creierul îi va trimite semnale corpului pentru a-l

ajuta să se pregătească de luptă.
Sistemu limbic „previne“ hipotalamusul, care la rândul său stimulează
glanda pituitară, ce va acționa asupra sistemului endocrin. Organismul
se pregătește pentru atac, iar hormonii de stres – cum sunt
adrenalina, norepinefrina, dopamina și testosteronul – se pun în
mișcare.
Ce se întâmplă în noi, când avem impresia că nu
contăm deloc pentru ceilalți?
Furia ascunde de multe ori tristețea din întrebarea „De ce m-ai
abandonat?“,  teama de a fi abandonat și/sau de a nu fi acceptat.
Așadar, este o armă cu două tăișuri. Poate fi o componentă vitală a
autoafirmării și autoapărării, însă neexprimarea ei duce de obicei la
lipsa cronică a respectului de sine și la nefericire. Furia poate fi și
extrem de distructivă, ucigând chiar dragostea și siguranța după care
tânjește persoana respectivă. Este necesar să ne ascultăm atent furia,
căci ea ne poate spune ce vrem cu adevărat.
De-a lungul vieții, este necesar să facem față mai multor
provocări legate de furie. Nu e deloc ușor să scăpăm de furie, chiar
dacă ea ne complică viața și ne forțează să revenim obsesiv asupra
unor evenimente. Rămânem blocați, ne enervăm, ne simțim obosiți și
suntem gata să explodăm. Ne distruge încrederea că s-ar putea
întâmpla și lucruri bune și că putem avea încredere în ceilalți. Primele
manifestări ale furiei sunt asemămătoare cu cele ale fricii. Ea apare ca
reacție la amenințare, durere sau respingere. Ea ne face să observăm
acele sentimente de durere și de respingere pe care le ignoraserăm.

Psihologul Paul Ekman a identificat șase emoții de bază: furie,

dezgust, frică, fericire, tristețe și surpriză. Drept simptome ale furiei au
fost identificate: senzații de tensiune musculară, bătăi rapide ale inimii,
senzație de căldură, înroșirea feței, creșterea ritmului respirației.
Cognitiviștii consideră că „simțim emoții pentru că gândim“, ceea ce
înseamnă că furia este rezultatul unor evaluări pe care le facem aupra
unor evenimente care ni se întâmplă.
Când nu reușim să ne satisfacem anumite dorințe, când nu obținem
ceea ce ne propunem, când nu suntem tratați cu respect, apare o
frustrare care, dacă rămâne nexprimată, crește și tot crește până ce
dă naștere furiei. Ne așteptăm ca ceilalți să se comporte cu noi așa
cum ne comportăm și noi față de ei, numai că nu se întâmplă mereu
așa. Sistemul nostru de valori este cel la care ne raportăm, atunci
când judecăm o acțiune sau un comportament. Când sistemul de
valori ne este încălcat sau atacat de către o persoană, suntem tentați
imediat să reacționăm. Și cum am putea-o face altfel decât cu furie?
De câte ori ne simțim insultați, disprețuiți, victime ale unei nedreptăți,
apare dorința de a ne apăra. Furia este o reacție de apărare.

Când suntem supărați, creierul îi va trimite semnale corpului pentru

a-l ajuta să se pregătească de luptă.
Sistemul limbic „previne“ hipotalamusul, care la rândul său
stimulează glanda pituitară, ce va acționa asupra sistemului endocrin.
Organismul se pregătește pentru atac, iar hormonii de stres – cum
sunt adrenalina, norepinefrina, dopamina și testosteronul – se pun în
mișcare.

Ce se întâmplă în noi, când avem impresia că nu

contăm deloc pentru ceilalți?
Furia ascunde de multe ori tristețea din întrebarea „De ce m-ai
abandonat?“,  teama de a fi abandonat și/sau de a nu fi acceptat.
Așadar, este o armă cu două tăișuri. Poate fi o componentă vitală a
autoafirmării și autoapărării, însă neexprimarea ei duce de obicei la
lipsa cronică a respectului de sine și la nefericire. Furia poate fi și
extrem de distructivă, ucigând chiar dragostea și siguranța după care
tânjește persoana respectivă. Este necesar să ne ascultăm atent furia,
căci ea ne poate spune ce vrem cu adevarat

Furia este o otravă pe care o bem în speranța că

altcineva va muri. – William Shakespeare
Furia vorbește despre intensitatea și profunzimea legăturilor
interumane. Când suntem furioși pe cei dragi și dăm frâu liber furiei, îi
obligăm să ne observe sentimentele. Apariția furiei într-o relație
trebuie văzută ca o alertă, ca un semnal că ceva nu este bine, că ceva
nu funcționează conform cu sistemul nostru de valori. Furia apare de
multe ori în relațiile în care unul dintre parteneri este anxios, iar
celălalt este detașat. Detașatul preferă independența, este interesat
doar de el însuși, vrea să facă doar ce vrea și când vrea. În acest caz,
furia lui este cauzată de mândrie. Anxiosul are nevoie de asigurări în
mod constant, este nesigur pe el. Furia anxiosului este cauzată de
frica de a nu-l pierde pe celălalt. Odată cu trecerea timpului, în astfel
de cupluri, bărbatul este cel care devine mai detașat, iar femeia mai
anxioasă. Pentru a putea controla furia, este nevoie ca așteptările
fiecăruia să fie cât mai apropiate de realitate.

„Răbdarea este un bun remediu al furiei. Orice emoție, chiar și furia, aduce
cu sine o cunoaștere, o înțelegere, ceea ce unii numesc iluminare. Furia
noastră poate, o vreme, să ne fie dascăl – un element de care nu trebuie să
ne debarasăm prea repede, dar care să ne ajute să escaladăm muntele și pe
care să-l personificăm în varii chipuri.“ – Dr. Clarissa Pinkola Estés

Cei care își pot controla și direcționa corect furia sunt foarte
norocoși.  De obicei, ne este greu fie să ne controlăm, fie să ne
exprimăm furia. Sigmund Freud a fost printre primii cercetători care au
descris mecanismele de apărare caracteristice furiei. Cele mai
comune mecanisme de apărare împotriva furiei sunt: trecerea la
acțiune – adoptarea unui comportament violent; somatizarea –
manifestările fiziologice (dureri de cap etc.); izolarea.

Psihiatrul american George Vaillant a descris folosirea umorului ca

fiind un mecanism de apărare „matur“ – o tehnică în primul rând
adaptativă, menită a ne ajuta să facem față situațiilor tensionate sau
stresante. Mai mult chiar, căutarea unui aspect amuzant într-o situație
care a declanșat furie poate fi chiar un act altruist.