PORTRET

George Bacovia, cel mai

important poet simbolist roman
 George Andone Vasiliu, pe numele său la naştere, a apărut pe lume la 4
septembrie 1881, la Bacău, fiind al cincilea copil din cei nouă pe care i-au avut
comerciantul Dimitrie Vasiliu și Zoe Vasiliu, casnică.

La vârsta de doar 6 ani, cel alintat „Iorguţ” începe să învețe limba

germană, iar între anii 1889-1890 urmează clasa întâi la un pension din oraşul
natal.

Încă din şcoală îi plăcea muzica, fiindcă făcuse parte din coruri patriotice
și învățase să cânte la vioară. Nu era un instrumentist bun și nici nu compunea,
dar improviza melodii pe diverse texte, inclusiv pe propriile versuri.

A urmat, apoi, cursurile Școlii Primare Domnești nr. 1 din Bacău și

Gimnaziul Ferdinand din Bacău.

În perioada liceului s-a îmbolnăvit de zona zoster, o eczemă netratabilă,

derivată din malaria și varicela netratate serios şi a suferit toată viața din cauza
acestei probleme inestetice de sănătate.
Bacovia nu a fost un elev bun la învățătură, în clasele mici, a luat nota 8
la purtare, a fost corigent la limba română, geografie, istorie, elină,
matematică și științe fizico-chimice, în schimb îi plăcea sportul, în special
 patinajul, înotul, gimnastica, iar prietenii spuneau că avea o „musculatură
de atlet”, deşi era un tip scund, cu o conformație plăpândă.

Bacovia avea ochii albaștri, iar ticul său era să-și ciupească mustața, era
timid, tăcut și retras, şi răspundea doar dacă era întrebat.

La vârsta de 17 ani, din dorința de a ajunge ofițer, s-a înscris la Școala

Militară din Iași însă nu a suportat regimul de cazarmă și, după doar două
săptămâni, a evadat din internat îmbrăcat în uniforma de cadet pe care și-o
cumpărase singur.

S-a întors la liceul pe care l-a terminat abia la 22 de ani, în 1903, după
multe reexaminări, fără a-și da bacalaureatul, obținând însă ca echivalent un
certificat de absolvire a studiilor liceale cu media anuală de 6,43.

Despre această perioadă din viaţa sa, Bacovia avea să declare: „Anii de
liceu nu mi-au părut prea fericiți. Era prea multă asprime în școală și prea
puțină înțelegere”.

Interesant este faptul că, într-o toamnă, a rămas închis o noapte

întreagă, din neatenția paracliserului, în turnul bisericii Precista din orașul natal,
întâmplare ce îi va inspira poezia „Amurg violet“, scrisă în 1899, iar anii
traumatizanți de liceu îl inspiră în crearea unui alt poem celebru, „Liceu“.

În tinerețe, frecventa cafenelele, birturile, tavernele, mustăriile și

cârciumile cu lăutari, unde îi plăcea să bea vin, niciodată bere, era un băutor de
nădejde și un boem care nu prea dădea pe acasă.

În școala primară și în liceu a crescut și a îngrijit peste două sute de

porumbei din mai multe rase și de toate culorile şi fiecăruia îi dăduse câte un
nume.
 Avea un talent deosebit la portrete și caricaturi, din care a realizat, de-a
lungul vieții, câteva sute pentru diverse gazete și reviste, dar și pentru propria
sa plăcere.

În anul 1899, obține premiul I pe țară la concursul „Tinerimii române“ pentru

„desen artistic de pe natură“, iar în 30 martie îi apare, în „Literatorul“, poezia
„Și toate“ – debutul său literar – scrisă cu un an înainte și semnată V. George.

În anul 1900 compune poezia „Plumb“, pe care o va finaliza abia în 1902.

Între anii 1903-1904 a frecventat cenaclul lui Macedonski, unde a citit pentru
prima oară poeziile ”Plumb” şi ”Nervi de toamnă” (1904).

Urmează studii de drept, la București și Iași, pe care le finalizează în

1911, înscriindu-se în Baroul din Bacău. Ca și liceul, nici studenția n-a fost
ușoară: a fost exmatriculat de la Facultatea de Drept din București după șase
ani în care, din cauza nefrecventării cursurilor și a examenelor nepromovate, a
reușit să încheie doar primii trei ani. S-a înscris la Facultatea de Drept din Iași,
pe care a terminat-o cu greu și fără a-și da examenul de licență, dar i s-a
eliberat Cartea de avocat.

Bacovia nu a profesat însă niciodată ca avocat, fiind angajat ca mic

funcționar sau profesor, în Bacău, Iași sau București, trăind greu și dedicându-
se poeziei.

Din cauza boemiei sale, dar și a bolii, îi era greu să respecte un program
de lucru, cerea mereu concedii sau își dădea demisia. Astfel, a fost, rând pe
rând, suplinitor și profesor de desen și caligrafie la Școala Normală/Comercială
de Băieți din Bacău, funcționar și ajutor de contabil la Prefectura Bacău, copist
la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice din București sau șef de birou la
Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale.

În 1914 se internează la sanatoriul dr. Mărgăritescu din București, apoi

publică în suplimentul literar al ziarului „Seara“ și trimite la tipar volumul
„Plumb“.

În anul 1915, editează la Bacău, în colaborare, revista „Orizonturi noi“ și

publică poezii, proză, recenzii, sub mai multe pseudonime, iar un an mai târziu
devine copist la Direcția învățământului secundar și superior din Ministerul
Instrucțiunii.

Tot în 1916, la vârsta de 35 de ani, se produce debutul său editorial cu

volumul ”Plumb” (1916), sub îngrijirea lui Ion Pillat, într-un tiraj de 500 de
exemplare, pentru care avea să obţină Premiul Ministerului Artelor, în anul
1923.

A continuat cu volumele: ”Scântei galbene” (1926), ”Bucăţi de noapte”

(proză, 1926), ”Cu voi…” (1930), ”Comedii în fond” (1936), ”Stanţe burgheze”
(1946). George Bacovia ne-a lăsat bine-cunoscutele poezii ”Decembre”,
”Lacustră”, ”Cuptor”, ”Nervi de primăvară”, ”Nervi de toamnă”, ”Amurg violet”,
”Alb”, ”Vocale”, ”Marş funebru” ş.a.

Din anul 1925, a devenit director al revistei ”Ateneul cultural”, iar după
căsătoria cu Agatha Grigorescu, în 1928, a locuit în Bacău, fără a avea serviciu,
din noiembrie 1930 până în octombrie 1933, iar apoi s-a stabilit la Bucureşti.

Trebuie spus că Agatha Grigorescu era o fată orfană de ambii părinți încă
din adolescență, absolventă a Facultății de Litere și Filosofie din București,
ulterior profesoară de limba română și ea însăși poetă, însă clevestitorii de
serviciu ai vremii o descriau drept o ambițioasă fără scrupule, căsătorită cu
Bacovia doar din dragoste pentru poezie.
Bacovi
a a colaborat cu versuri la mai multe reviste, precum ”Astra”, ”Versuri”,
”Flacăra”, ”Românul literar”, ”Noua revistă română”, ”Gândirea”. A primit
Premiul Societăţii Scriitorilor Români pentru poezie (1925), precum şi Premiul
Naţional pentru Poezie (1934, ex aequo cu Tudor Arghezi).

George Bacovia a trecut la Domnul la 22 mai 1957, în locuința sa din

București.

Poeta Agatha Grigorescu-Bacovia (1895-1981) este autoarea unor lucrări

de memorialistică în care reconstituie viaţa sa şi a soţului său, George Bacovia:
„Bacovia. Viaţa poetului”(1962), „Poezie sau destin. Viaţa poetei” (1971),
„George Bacovia. Ultimii săi ani” (1981).

Astăzi, Teatrul municipal din Bacău poartă numele poetului şi tot la Bacău
este organizat anual Festivalul literar „Toamnă Bacoviană”.

În 2011, Banca Naţională a României a pus în circulaţie, în scop

numismatic, o monedă din argint dedicată aniversării a 130 de ani de la
naşterea poetului, iar în 2014 Romfilatelia a lansat emisiunea de mărci poştale
„Scriitori şi pagini de colecţie”, cu patru timbre pe care sunt reprezentate
portretele lui Ion Creangă, Vasile Alecsandri, George Coşbuc şi George Bacovia
– timbrul cu portretul lui George Bacovia ilustrând, de asemenea, şi primele
două strofe ale poeziei „Decembrie”.
 Casa memorială George Bacovia din Bacău

Casa poetului din Bacău, devenită azi muzeu memorial, se remarcă prin
simplitatea și bunul gust al mobilierului, între obiectele expuse aici se numără și
pianul și vioara, instrumente muzicale care au aparținut poetului, precum și mai
multe manuscrise originale.

Interesant este faptul că la vârsta de 73 de ani, Bacovia a înregistrat la

Radio București 28 de poezii, difuzate pe discuri de vinil (apărute în 1966 și
1977 la Electrecord), apoi pe CD (apărut în 2005 la Editura Casa Radio, ulterior
reeditat). Aceasta a rămas singura înregistrare radiofonică a poetului, fiindcă
cea care fusese realizată cu un an mai devreme, a fost distrusă.