CURS FIZIOTERAPIE

Electroterapia ocupa un loc important an cadrul terapiei moderne, cuprinzand metode care folosesc an scop
terapeutic diferite forme de curent electric (curent continuu, curenti de joasa frecventa, curenti de medie frecventa),
forme ale energiei electro-magnetice de analta frecventa (undele scurte), vibratii mecanice (ultrasunetul), campuri
electro-magnetice de joasa frecventa si vibratii electro-magnetice (radiatii infrarosii si ultraviolete).
Curentul electric se defineste ca miscare a particulelor ancarcate electric, iar mediul an care se produce aceasta
miscare constituie un conductor electric. Organismul uman, datorita componentelor sale, intra an categoria
conductorilor de gradul II. an compozitia sa, apa este prezenta an procent de 75-80 %. La trecerea curentului se
produce disocierea ei an H+ si OH-, prezenta ionilor de H+ imprimand tesutului respectiv gradul de aciditate, iar
prezenta OH- gradul de alcalinitate; numeroase reactii din organism depind de ph-ul mediului. Sarurile minerale sant
an majoritate constituite din saruri de Na, K, Mg, Ca. Ionii de sodiu si potasiu cresc excitabilitatea tesuturilor, ionii de
calciu si magneziu o scad.

RASPANDIREA CURENTULUI IN ORGANISM

Modul an care curentii electrici terapeutici se raspandesc an organism are urmatoarele caracteristici:
• indiferent de locul unde sant amplasati electrozii, liniile de forta ale curentului se raspandesc an tot corpul,
cantitatea cea mai mare trecand ansa pe zonele ce opun rezistenta cea mai mica;
• pe regiunea cuprinsa antre electrozi, intensitatea curentului nu este egala, ci proportionala cu conductibilitatea
electrica a tesuturilor;
• cu cat un segment este situat mai departe de electrozi, intensitatea curentului ajuns la el este mai mica;
• un tesut nu este un conductor uniform, deoarece membrana celulara si spatiile intercelulare opun rezistente diferite
trecerii curentului electric;
• conductibilitatea electrica a unui tesut este direct proportionala cu continutul lui an apa. Din acest punct de vedere
lichidul cefalorahidian, limfa, secretia biliara, sangele sant cele mai bune conducatoare de electricitate; rau
conducatoare sant tesutul gras si cel osos.
MODUL DE PENETRARE AL CURENTILOR IN TESUTURI
Curentii electrici penetreaza an mod diferentiat tesuturile an fuctie de tipul curentului:
– curentul galvanic si curentul alternativ de joasa frecventa se raspandesc exclusiv an spatiul intercelular, deoarece
membrana celulara le opune rezistenta;
– curentul alternativ de analta frecventa nu antampina rezistenta din partea membranelor celulare.
ELECTROFIZIOLOGIE
Proprietatea celulelor vii de a reactiona la un stimul se numeste iritabilitate; ca o ractie primara la un stimul, apare un
raspuns local.
Excitabilitatea este considerata ca o reactie secundara a tesuturilor si se traduce prin transmiterea mai departe a
stimulului de catre celulele si fibrele nervoase.
Pentru declansarea excitatiei, stimulul trebuie aiba o intensitate minima precisa, care se numeste intensitate de prag
a stimulului. Actiunea stimulului trebuie sa se exercite un anumit timp minim pentru a se declansa excitatia.
Numai stimulii ”peste prag“ pot determina o reactie care se propaga ca unda de excitatie si care poate fi masurata la
distanta de locul excitatiei.
Stimulii sub nivelul ”pragului“ au o actiune limitata la locul unde sant aplicati; o crestere a intensitatii stimulului peste
valoarea ”pragului“ nu duce la o crestere a raspunsului. Acest comportament al structurilor celulare la diferite grade
de intensitate ale stimulului este cunoscut an fiziologie sub denumirea ”legea totul sau nimic“. Daca prin stimuli
electrici sant excitate mai multe celule, an functie de intensitatea curentului si de suprafata stimulata apare un
raspuns tisular variabil ca marime.
POTENTIALUL DE REPAUS
Membrana celulara, care este foarte subtire (70), fiind alcatuita din lipide si albumine si avand o permeabilitate
selectiva, joaca rolul hotarator atat an repaus cat si an timpul stimularii. La nivelul ei se gaseste o repartitie
caracteristica a ionilor, rolul principal avandu-l ionii de Na+ si K+, aflati an concentratii diferite de o parte si de alta a
membranei. Astfel, Na+ se gaseste an exteriorul celulei an concentratie de 142-145 mEq/l, iar an interior an
concentratie de 10-12 mEq/l (raport 12/1). K+ are o concentratie extracelulara de 4 mEq/l si intracelulara de 140-155
mEq/l (raport 1/38). Aceasta diferenta este mentinuta prin mecanismul de ”pompa“, mecanism an cadrul caruia rolul
principal ai revine pompei de sodiu, care expulzeaza activ sodiul extracelular, potasiul intrand an celula printr-un
proces pasiv.
Datorita diferentei de concentratie a ionilor de Na+ si K+, la nivelul membranei celulare an repaus se realizeaza o
diferenta de tensiune numita potential de membrana sau de repaus, care masurat prin tehnica microelectrozilor, are o
valoare de -70 pana la -90 mV (interiorul celulei fiind ancarcat negativ. Din calculul teoretic al potentialului de
membrana an raport cu concentratia de Na+ si K+ din exteriorul si interiorul celulei a rezultat o valoare de -86 mV.
POTENTIALUL DE ACTIUNE
Depolarizarea
Stimularea celulei prin agenti fizici sau chimici produce schimbari rapide si importante ale valorilor potentialului de
membrana. La nivelul ei se produc modificari ale permeabilitatii pentru ionii de sodiu care migreaza masiv dinspre
exterior spre interior. Are loc astfel procesul de depolarizare, prin care partea externa a membranei devine negativa,
iar cea interna pozitiva.
Ulterior are loc un flux invers al ionilor de potasiu, dar de mai mica amploare, viteza de migrare a sodiului fiind de 7
ori mai mare decat cea a potasiului.
Datorita modificarilor de permeabilitate si concentratie ionica, stimulul cu nivel de prag reduce potentialul de repaus
cu 15-20 mV, acesta ajungand astfel la o valoare de -65 mV, numita potential ”critic“; este momentul depolarizarii
membranei si declansarii potentialului de actiune.
Intensitate minima necesara pentru declansarea stimului se numeste reobaza.
Repolarizarea
an timpul fazei de repolarizare se produce o inactivare a mecanismului de transport al sodiului spre interiorul celulei,
cu cresterea permeabilitatii membranei pentru potasiu cu durata de 1 ms. Interiorul celulei atinge an puctul maxim al
acestui proces +40 mV fata de exteriorul celulei; cu aceasta procesele declansate de stimulare anceteaza.
Modificarile de potential care au loc an timpul depolarizarii si repolarizarii alcatuiesc ”potentialul de actiune“.
”Tensiunea de iesire “ era an timpul repausului membranal de -80 mV, iar tensiunea intracelulara atinsa la sfarsitul
repolarizarii era de +40 mV. ampreuna acestea realizeaza un potential de actiune de 120 mV.
Restitutia
Refacerea potentialului de repaus (restitutia) ancepe dupa terminarea fazei de repolarizare a membranei celulare.
Prin pompa de sodiu-potasiu, Na+ suplimentar iese din celula, iar potasiul reintra an celula pana cand potentialul
atinge valoarea de repaus de -80 mV. In timpul potentialului de actiune (depolarizare) membrana celulara nu poate
reactiona la un alt stimul, motiv pentru care aceasta perioada se numeste ”refractara absoluta“. Pe parcursul fazei de
repolarizare exista o perioada numita ”refractara relativa“, cand pragul de excitare este mai scazut.
Prin masuratorile efectuate, s-a stabilit ca o fibra nervoasa mielinizata poate conduce cel mult 800-1000 de impulsuri
pe secunda la o stimulare artificiala, dar dupa un timp scazut, la frecventele mari, perioada refractara absoluta (1 ms)
creste si frecventa maxima transmisa va scadea. Aceasta este ”oboseala“, tipica unui sistem care functioneaza dupa
legea ”totul sau nimic“.
La frecventele mai reduse (50-100 Hz) fibrele nervoase medulare pot fi ansa stimulate pe un timp mai lung, fara a se
instala fenomenul de oboseala.
CURENTUL GALVANIC
Este un curent continuu sau cu frecventa 0. Se poate propaga an tesuturi sub urmatoarele forme:
– electrolitic
– electroforetic
– electroosmotic
– conducere protonica (an mica masura)
APARATURA
Aparatele care furnizeaza curent continuu alaturi de alte forme de curent (curenti diadinamici) au urmatoarea
alcatuire:
• sistem de alimentare cu curent electric de la retea (cordon, antrerupator)
• dispozitiv de redresare (tranzistori care transforma curentul alternativ de retea an curent continuu)
• dispozitiv de reglare a intensitatii (potentiometru)
• instrument de masura (miliampermetru)
• sistem de racordare la pacient (borne, cabluri, electrozi)
MOD DE APLICARE
a) cu ajutorul unor electrozi din plumb sub forma de placi de diverse dimensiuni (galvanizare simpla)
b) ca baie hidro-electrolitica
c) ionogalvanizare (metoda de introducere a unor substante medicamentoase prin tegument cu ajutorul curentului
electric)
EFECTELE CURENTULUI GALVANIC
a) crestere a metabolismului tisular local;
b) hiperemie, atat la nivelul tegumentului, cat si an tesutul muscular subiacent;
c) crestere a difuziunii tisulare, ca efect al modificarii permeabilitatii membranelor;
d) reducere a edemelor locale si anlaturare a substantelor locale ce determina tendinta la extravazare tisulara;
e) efecte asupra excitabilitatii musculare: la stabilirea si la antreruperea brusca a curentului continuu se produce
contractie musculara datorita probabil modificarilor bruste de concentratie ionica din jurul membranelor celulare;
f) efecte polare:
– crestere a excitabilitatii la catod (catelectrotonus)
– scadere a excitabilitatii la anod (anelectrotonus)
g) efect sedativ si hipotensor an cazul aplicarii descendente a electrozilor.
GALVANIZAREA SIMPLA
Electrozii utilizati pentru galvanizarea simpla, confectionati din placi metalice (plumb), au forme si dimensiuni diferite
an functie de regiunea pe care se aplica si de efectele urmarite. Cel mai adesea se folosesc placi dreptunghiulare de
marime egala sau diferita antre ele de 6/8, 8/10, 10/15 cm. Electrozii se aplica ferm pe tegument prin intermediul unor
anvelisuri hidrofile din tifon ambibate an solutii fiziologice sau apa simpla.
Daca se urmareste obtinerea unui efect analgetic, electrodul activ este cel pozitiv, iar daca se urmareste obtinerea
unui efect excitant, electrodul activ este cel negativ.
Se utilizeaza doua modalitati de asezare a electrozilor:
– transversal, de oparte si de alta a regiunii afectate pe care o ancadreaza astfel fata an fata (umar, glezna,
genunchi);
– longitudinal, cu electrozii plasati la distanta, la extremitatile segmentului tratat (brat, gamba, membru inferior).
Intensitatea curentului aplicat se dozeaza de la potentiometru an functie de toleranta individului si de toleranta la locul
de aplicare, senzatia corecta fiind cea de furnicatura placuta. Aceasta corespunde unei intensitati a curentului de 0,1-
0,2 mA pe cm2 de electrod.
Durata tratamentului trebuie sa fie suficient de lunga, an general 20-30 minute.
Numarul sedintelor necesare este de 8-10 an formele acute si 12-15 sau mai mult an cele cronice.
Pacientul trebuie avizat an prealabil asupra senzatiei pe care o va simti. Va fi asezat pe canapeaua de tratament an
pozitiile cele mai antalgice an functie de zona de tratat.
Ca incidente posibile mentionam arsurile tegumentare. Acestea se pot produce la pacienti cu afectare a sensibilitatii
cutanate. La trecerea curentului continuu, apa din anvelisurile hidrofile disociaza an H+ si OH-. Pe tegument se
gasesc an mod obisnuit ioni paraziti (Na, Cl, K) care se combina cu H+ si OH- rezultand acidul sau baza respectiva,
cu producere de arsura tegumentara. Pentru prevenire se folosesc solutii de protectie cu urmatoarele formule:
Pentru polul pozitiv:
NaCl 5 g
NaOH 1 g
Apa distilata ad. 1000 ml
(pentru neutralizarea HCl)
Pentru polul negativ:
NaCl 6 g
HCl diluat 6,5 g
Apa distilata ad. 1000 ml
(pentru neutralizarea NaOH)
BAILE GALVANICE
Se aplica pentru tratarea unor regiuni mai antinse sau a antregului corp. Ele ambina efectul curentului galvanic cu
efectul termic al apei, care devine un mijlocitor antre electrozi si tegument.
Baile galvanice patru-celulare folosesc patru vase an care se afla apa la 34-380, vase care au anglobati electrozi an
peretii lor prin care circula curentul continuu. Pacientul poate introduce an aceste vase doua, trei sau toate patru
membrele.
Se poate folosi fie sensul ascendent, fie descendent al curentului, an functie de scopul urmarit.
Procedura se aplica zilnic, avand o durata de 20-30 minute.
Baia Stanger este o cada izolata cu material plastic an care se afla opt electrozi fixati pe pereti. Curentul galvanic
poate fi facut sa circule antre acesti electrozi an multiple variante: ascendent, descendent, transversal, an diagonala.
Apa are temperatura de 36-370, iar intensitatea curentului se regleaza an functie de prescriptia medicului si de
senzatia subiectiva a pacientului (400-600 mA). Durata tratamentului este de 15-30 minute. Se fac 6-12 sedinte la
doua-trei zile.
Contraindicatii
• leziuni trofice ale tegumentului;
• dermatoze;
• solutii de continuitate ale tegumentului.
IONOGALVANIZAREA
Definitie
Ionogalvanizarea este metoda de introducere an tegument cu ajutorul curentului galvanic a diverse substante cu
efect terapeutic.
Se folosesc solutii electrolitice an care se ambiba unul din cei doi electrozi, solutii care disociaza an campul electric,
patrunderea ionilor activi terapeutic facandu-se la nivelul foliculilor pilosi si glandelor sudoripare.
Profunzimea patrunderii are ca limita corionul, unde se realizeaza depozite de substanta activa care se va resorbi an
circulatie.
Exemplu de substante folosite: CaCl2, MgSO4, xilina, acetilcolina.
Avantajele ionogalvanizarii
• se pot introduce doze relativ mari, folosind cantitati mici de medicament;
• an regiunea tratata se realizeaza o repartitie egala a substantei introduse;
• posibilitatea delimitarii precise a suprafetei de tratat;
• sant asigurate conditiile unei asepsii perfecte (nu patrund bacteriile).
INDICAtIILE CURENTULUI GALVANIC
1. nevralgii si nevrite;
2. afectiuni reumatismale degenerative;
3. artrite;
4. tendinite, bursite, periartrite, epicondilite;
5. sechele posttraumatice;
6. boala Raynaud, acrocianoza, arteriopatii periferice;
7. pareze si paralizii;
8. sindroame de suprasolicitare;
9. distonii neuro-vegetative;
10. hipertensiunea arteriala stadiu I si II.
CURENtII DE JOASA FRECVENTA
CURENTUL FARADIC
Curentul faradic este un curent alternativ de joasa frecventa de inductie electromagnetica, folosit la ritmul de 50 Hz.
Proprietati fiziologice
– stimulare a excitabilitatii neuromotorii;
– actiune trofica;
– actiune vasomotorie.
Indicatii
– hipotrofii musculare de inactivitate (an afectiuni posttraumatice)
– stadii incipiente ale arteriopatiilor si venopatiilor periferice.
CURENTII DIADINAMICI
Curentii diadinamici (CDD) sant curenti de joasa frecventa ce provin din redresarea curentului sinusoidal de retea de
50 Hz.
Aceasta forma de curenti a fost descrisa de Bernard an 1929.
an timpul aplicarii curentilor diadinamici predomina una din urmatoarele proprietati ale lor:
a) inhibitie
b) dinamogenie
La frecventele joase (50 Hz) predomina dinamogenia, la cele inalte (100 Hz), efectul inhibitor.
an conditiile nemodificarii intensitatii si frecventei an timpul unei sedinte, se manifesta si o a treia proprietate si
anume obisnuinta.
Aceste efecte ale curentilor diadinamici se manifesta asupra sensibilitatii, motilitatii si troficitatii.
Forme de curenti diadinamici
1. Monofazat fix (MF) – curent pulsatil obtinut din curentul sinusoidal de 50 Hz prin anularea semiundei negative. Are
efect dinamogen; efectul analgetic apare tardiv. Subiectiv, se produc vibratii care actioneaza ca un masaj profund.
2. Difazat fix (DF) – curent pulsatil obtinut din curentul sinusoidal de 50 Hz prin redresare, adica prin transformarea
semiundei negative an semiunda pozitiva. Rezulta astfel un curent cu frecventa de 100 Hz. Efectul sau principal este
acela inhibitor. Se foloseste ca forma de introducere anainea aplicarii celorlalte forme.
3. Perioada lunga (PL) – se obtine prin alternarea lenta a formelor MF si DF antr-un interval de 12 secunde. Efectul
dinamogen este diminuat, dominand efectul inhibitor (analgetic, miorelaxant).
4. Perioada scurta (PS) – se obtine prin alternarea brusca antre MF si DF cu ritm de 1 secunda. Efectul dominant
este cel dinamogen (resorbtiv).
5. Ritm sincopat (RS) – se obtine prin antreruperea ritmica a formei MF cu pauze de 1 secunda. Este forma de curent
folosita pentru electrostimulare musculara.

curent de retea (frecventa=50Hz)

curent diadinamic difazat fix (DF) curent diadinamic monofazat fix (MF)
Modalitati de aplicare
• aplicatii pe puncte dureroase circumscrise. Se utilizeaza electrozi mici, rotunzi, egali. Polul negativ se aplica direct
pe zona dureroasa, iar pozitivul proximal la 2-3 cm distanta;
• aplicatii transversale (transregionale), la nivelul articulatiilor mari, a zonelor musculare mari ale trunchiului si
membrelor. Se folosesc electrozi plati, suficient de mari, asezati de o parte si de alta a zonei dureroase;
• aplicatii longitudinale, de-a lungul unui nerv sau al unei cai vasculare. Pentru nervi electrodul pozitiv, mai mare, se
aseaza proximal, iar cel negativ distal;
• aplicatii paravertebrale, pe regiunile radacinilor nervoase, cu electrozi adaptati ca marime regiunii afectate, cu polul
negativ pe regiunea dureroasa si pozitivul de cealalta parte, sau electrozii de aceeasi parte, pozitivul proximal;
• aplicatii ganglionare, pe ganglionii vegetativi. Se utilizeaza electrozi mici, rotunzi, cu negativul pe ganglionul
respectiv si pozitivul la 2-3 cm distanta.
Tehnica de aplicare
Pacientul se aseaza an functie de regiunea de tratat pe paturi sau scaune de lemn. Electrozii se aplica prin
intermediul unor anvelisuri hidrofile, bine umezite.
Aparatul va avea la anceput potentiometrele la 0. Intensitatea se creste progresiv la un nivel corespunzator efectului
urmarit: analgetic sau dinamogen. Pe parcursul sedintei trebuie crescuta intenstatea pentru mentinerea senzatiei de
vibratie nedureroasa, senzatie care scade prin acomodare. Durata tratamentului este scurta, de 4-8 minute sau chiar
mai putin. Ritmul sedintelor se stabileste an functie de stadiul afectiunii. an stadiile acute se pot aplica de doua ori pe
zi sau cel putin o data pe zi, zilnic. an scop analgetic este inutil sa se aplice mai mult de 6-8 sedinte. Acestea se pot
relua dupa o pauza de 7 zile. an scop dinamogen si hiperemiant se pot face peste 10 sedinte, an functie de caz.
Indicatiile curentilor diadinamici
• stari posttraumatice:
– antinderi musculare
– redori articulare
• artoze activate
• artite
• mialgii
• reumatism abarticular:
– PSH
– epicondilite
• lumbago discogen si musculo-ligamentar
• boala Raynaud, acrocianoza, boala varicoasa
• arteriopatii periferice obliterante
• aplicatii segmentare, vizand zone neuro-reflexe an suferintele de tip neuro-vegetativ ale stomacului, colecistului,
colonului, an astmul bronsic, migrene
CURENTII CU IMPULSURI DE JOASA FRECVENTA (ELECTRODIAGNOSTICUL)
Diagnosticul prin electrostimulare al leziunilor neuromusculare cuprinde, an general, urmatoarele metode :
– testul galvanic al excitabilitatii;
– testul faradic al excitabilitatii;
– metoda curbei I/t.
In toate aceste metode se folosesc stimuli de joasa frecventa. Metoda curbei I/t prezinta, fata de testul galvanic si
testul faradic, aprecieri cantitative mai precise ale proceselor de denervare si permite o apreciere cantitativa a
procesului de reinervare. Pe de alta parte, cu ajutorul curbei I/t, se pot stabili parametrii optimi ai impulsurilor
triunghiulare utilizate pentru tratarea paraliziilor flasce, an vederea obtinerii unor rezultate cat mai bune.
Metoda curbei I/t
O posibilitate relativ facila de ridicare a curbei I/t o ofera aparatul TUR RS 12, fabricat an Germania.
Determinarea curbei I/t se face, atunci cand muschiul an cauza o permite an tehnica bipolara, deoarece, spre
deosebire de tehnica monopolara, curentul strabate mai multe fascicule musculare.
Electrozii, de marime egala, se dispun la capetele muschiului. Marimea lor se adapteaza la dimensiunile acesteia.
Catodul se dispune distal an toate cazurile cand nu exista raspuns paradoxal (IA>IC). an cazul raspunsului
paradoxal, se inverseaza catodul cu anodul.
Datele obtinute an masuratorile facute pentru ridicarea curbei I/t se trec antr-un grafic cu scari logaritmice. Pe
ordonata se reprezinta curentul I an miliamperi, iar pe abscisa, timpul t, exprimat an milisecunde.
Masuratorile se fac cu 2 tipuri de curenti : impulsuri dreptunghiulare, ce vor da curba notata CID (curba cu impulsuri
dreptunghiulare) si impulsuri triunghiulare, ce vor da curba notata CIT.
anainte de determinarile propriu-zise, se stabileste cu impulsuri dreptunghiulare (avand o durata de 1000 ms si pauza
antre ele de 2000 si 3000 ms) raspunsul la fiecare dintre polaritati an parte, pentru a stabili raspunsul normal sau
paradoxal. Dupa cunoasterea acestui raspuns, se plaseaza electozii, conform indicatiilor de polaritate mentionate mai
sus :
1. Se selecteaza forma de impuls dreptunghiular ca succesiune de impulsuri. Durata impulsurilor se fixeaza la 1000
ms, iar pauza antre 2000 si 3000 ms. Cu electrozii montati pe pacient, se creste treptat intensitatea curentului, pana
se obtine contractia minima. Valoarea intensitatii (mA) cu care se obtine aceasta contractie minima se numeste
reobaza.
2. Se scurteaza apoi durata impulsului, de exemplu an succesiunea 500, 400, 300, 200, 100, 50 ms, etc.,
masurandu-se de fiecare data intensitatea curentului ce produce contractia minima. Valorile obtinute se trec an
grafic. La scaderea duratei impulsului, valoarea intensitatii curentului care produce contractia minima, ramane un
timp egala cu reobaza, ceea ce se traduce printr-o portiune orizontala a curbei CID (b). La o anumita durata a
impulsului, pentru obtinerea contractiei minime este necesara o intensitate mai mare decat reobaza. Din acest punct,
curba I/t devine ascendenta, pe masura ce durata tinde spre 0. Timpul (durata impulsului) de la care curba ancepe sa
devina ascendenta este denumit timp util (an figura – c). De mentionat ca valoarea timpului util variaza foarte mult, an
functie de pozitia electrozilor si de presiunea lor pe tegument. Din acest motiv, timpul util nu este considerat ca un
parametru important pentru elecrtrodiagnostic.
3. Se determina cronaxia, definita ca durata impulsului de curent dreptunghiular, cu amplitudinea egala cu dublul
reobazei, care produce contractia minima. Cronaxia poate fi determinata an doua moduri :
– pe graficul curbei I/t, determinata an fazele precedente, se traseaza o dreapta paralela cu abscisa, la valoarea de
curent reprezentand dublul reobazei (an figura – e), iar de la punctul de intersectie al acestei drepte cu curba I/t, se
duce o perpendiculara pe axa timpului, unde se obtine valoarea cronaxiei (f).
– prin determinarea directa pe pacient. an timpul ridicarii curbei I/t se fixeaza valoarea de varf a curentului la o
valoare egala cu dublul reobazei, durata impulsului fiind foarte redusa si apoi se mareste treptat durata impulsului,
pana la obtinerea contractiei minime; durata impulsului corespunzatoare contractiei minime este cronaxia.
4. Se ridica curba CIT an axeleasi conditii ca la curba CID. Durata frontului de descrestere se alege practic zero.
Valorile se trec an acelasi grafic ca si curba CID.
5. Se determina coeficientul de acomodare, notat cu ?, ce se defineste ca raportul dintre intensitatea curentului
triunghiular cu durata de 1000 ms si intensitatea curentului dreptunghiular cu aceeasi durata, pentru valorile ce
produc contractii minime. Prescurtat se poate exprima :
la contractie minima
Coeficientul de acomodare are la muschii sanatosi ai scheletului valori antre 2,5 si 6. O scadere a valorii sub limita
inferioara denota o denervare partiala a muschiului, iar o scadere sub 1 arata o denervare totala. Determinarea
coeficientului de acomodare este foarte importanta, deoarece an valorea acestuia se reflecta chiar leziunea incipienta
a nervului.
Forma curbei I/t discutata, este valabila numai pentru un sistem muschi – nerv intact. Pentru muschii denervati, forma
curbei se modifica mai mult sau mai putin si din alura ei se pot trage concluzii privind gradul afectarii.
an aceasta figura se prezinta variatia curbei I/t (CID) an cursul regenerarii unui nerv. Astfel, la muschiul total
denervat, curba este deplasata an dreapta si an sus, ca urmare a cronaxiei crescute a fibrelor musculare, care sunt
excitate an locul fibrelor nervoase (a).
La un muschi partial denervat, curbele ocupa un loc intermediar antre curba precedenta si curba muschiului sanatos.
Se observa ca pe masura ce are loc reinervarea, curbele se deplaseaza de sus an jos si de la dreapta spre stanga.
Din variatia curbelor din aceasta figura se trage concluzia importanta pentru diagnostic ca partea stanga a curbei I/t
da an primul rand informatii asupra starii nervului motor, iar partea dreapta asupra starii fibrelor musculare. O
deteriorare an functionalitatea nervului motor se traduce prin ridicarea partii stangi a curbei, adica prin necesitatea
utilizarii unor intensitati mai mari pentru excitatie.
Pentru optimizarea parametrilor alesi pentru electrostimularea terapeutica este utila determinarea curbei CIT pentru
muschiul corespunzator sanatos al nervului simetric. Aceasta din urma curba este denumita an literatura de
specialitate si climaliza.

Pe grafic se traseaza, ancepand de la origine, o dreapta aproape tangenta la curba climalizei. Suprafata triunghiului
hasurat descris de curba CID si aceasta dreapta reprezinta domeniul de intensitati si durate, ce pot fi alese pentru
excitarea muschiului bolnav cu impulsuri triunghiulare. De obicei se alege un punct situat pe dreapta tangenta, caruia
ai corespunde o intensitate mai mare cu cativa miliamperi decat reobaza (punctul A pe figura). Dreapta verticala ce
tre ce prin acest punct determina la intersectia cu abscisa ( B ) durata frontului de crestere a impulsului, iar dreapta
orizontala la intersectia cu ordonata ( C ) indica intensitatea curentului. Durata frontului de descrestere a impulsului
se alege practic zero. Alegerea punctului pe tangenta cu cativa miliamperi mai mult decat reobaza are an vedere
nedepasirea unui anume nivel al intensitatii curentului, care sa provoace oboseala muschiului stimulat. Pauza dintre
impuslurile triunghiulare se alege de cateva ori mai mare decat durata impulsului.

CURENTII DE MEDIE FRECVENTA

Sant curenti sinusoidali cu frecvente antre 2000 si 50000 Hz.
an terapeutica se folosesc frecventele de 5000 si 10000 Hz.
Avantajul acestor curenti terapeutici este acela ca pot determina contractia muschiului, fara a influenta tegumentul.
Mai au si actiune trofica si analgetica.
FORME DE CURENTI DE MEDIE FRECVENTA
a) medie frecventa pura de 5000 Hz, la care predomina efectul excitomotor;
b) medie frecventa pura de 10000 Hz, cu efect vasodilatator, analgezic;
c) medie frecventa modulata an lunga perioada, care determina contractie musculara puternica aproape
nedureroasa;
d) medie frecventa modulata an scurta perioada;
e) medie frecventa supramodulata scurta perioada an lunga perioada, cu important efect asupra excitabilitatii neuro-
musculare (contractie musculara indolora).
Mod de aplicare
Se folosesc electrozi de plumb, aplicati prin intermediul unor anvelisuri hidrofile. Acesti curenti nu au polaritate.
Intensitatea se prescrie an miliampermetri.
Indicatii
• stari posttraumatice
• arteriopatii periferice an stadii incipiente
• afectiuni reumatismale
CURENtII INTERFERENtIALI
DEFINItIE
Curentii interferentiali rezulta din suprapunerea a doi curenti de medie frecventa decalati cu 100 Hz. an acest mod
apare un curent de medie frecventa (interferential) a carui modulatie an amplitudine se produce cu o frecventa de la 0
la 100 Hz.
EFECTE FIZIOLOGICE
1. Efect excitomotor pe musculatura striata, care se produce la frecvente ale modulatiei an amplitudine mici de la 0 la
10 Hz. Acest efect se exercita numai asupra musculaturii cu inervatie pastrata, motiv pentru care acesti curenti pot fi
folositi si an scop diagnostic. Daca muschiul nu raspunde la curenti interferentiali prin contractie, anseamna ca
inervatia sa este afectata.
2. Efect decontracturant, obtinut la frecventele medii de 12-35 Hz, dar mai ales la frecventele variabile antre 0 si 100
Hz.
3. Efect vasculotrofic, hiperemiant si resorbtiv, realizat prin actiunea directa pe vase si prin gimnastica musculara.
4. Efect analgetic, produs prin diminuarea excitabilitatii dureroase. Apare la frecventele rapide antre 80 si 100 Hz.
5. Efect excitomotor pe musculatura neteda, realizat de orice forma de curent interferential, mai ales de frecventele
antre 12 si 35 Hz.
MODALITATI DE APLICARE
Interferenta plana
Se folosesc patru electrozi, cate doi asezati an cruce pentru fiecare din cei doi curenti care realizeaza interferenta. an
mijlocul patratului format de cei patru electrozi se afla zona de tratat. Efectul se produce numai an planul an care se
afla electrozii.
Interferenta spatiala
Permite prin adaugarea unui al treilea circuit ca efectul sa se produca an mai multe planuri. Electrozii folositi poarta
numele de electrozi stelati.
Vectorul interferential
Pentru a nu exista directii preferentiale de exercitare a efectului s-a inventat un dispozitiv care realizeaza o rotatie
periodica cu 450 a vectorului principal de actiune. an acest fel toate directiile din spatiu sant excitate succesiv cu
aceeasi intensitate.
Interferenta dinamica
Este o modalitate de rotire a vectorului de actiune cu 3600 la fiecare ciclu, ca un radar.
Corectia distantei
Exista cazuri an care electrozii nu pot fi plasati la distanta egala antre ei. Unele aparate sant prevazute cu un
”egalizor de distanta“, care permite folosirea intensitatii optime necesare an conditii de buna toleranta.
TEHNICA DE APLICARE
an practica se folosesc doua tehnici de aplicare: statica si dinamica.
an tehnica statica, electrozii se mentin an timpul procedurii an acelasi loc si asupra lor se exercita o presiune
constanta. Electrozii clasici sant de tip placa, introdusi antr-o textura umeda. Ei se fixeaza cu benzi elastice sau cu
saculeti de nisip. Se mai folosesc si electrozi tip ”pernita“ si electrozi tip ”vacuum“.
an tehnica dinamica sau cinetica se utilizeaza doi electrozi de tip ”manusa“, care se aplica pe manile asistentului.
Ceilalti doi electrozi sant fixi.
ALEGEREA FRECVENTEI
Frecventa constanta
Aceasta modalitate mai poarta numele de ”manual“ si permite alegerea unei frecvente fixe antre 0 si 100 Hz, an
functie de efectul dorit.
Frecventa variabila
Mai poarta si numele de ”spectru“ si permite o modulatie a curentului de interferenta crescatoare si descrescatoare
an 15 secunde antre anumite limite:
– spectru 0-10 Hz
– spectru 90-100 Hz
– spectru 0-100 Hz
DURATA SEDINTELOR
an general se indica durate de 15-20 de minute, an prima parte facandu-se o aplicatie de tip manual, iar an cea de a
doua de tip spectru.
NUMARUL SEDINTELOR
Este variabil dupa reactia pacientului. Sant cazuri an care sant suficiente 6-8 sedinte si altele an care se ajunge la
14-16. Aplicatiile se pot face zilnic sau la doua zile.
INDICATIILE CURENTILOR INTERFERENTIALI
• stari posttraumatice
• artrite
• periartrite
• artroze
• spondiloze, discopatii
• nevrite, nevralgii
• arteriopatii obliterante an stadiul I si II
• anexite, metroanexite
• dischinezii biliare
• atonii intestinale postoperatorii
• incontineta vezicala
CURENtII DE aNALTa FRECVENta
Sant curenti alternativi sinusoidali a caror frecventa depaseste 300000 de Hz.
Strabatand mediile cu densitati diferite ale corpului omenesc, acesti curenti determina producerea locala de caldura.
Fata de celelalte proceduri de termoterapie, procedurile care folosesc curenti de analta frecventa pot fi definite ca
fiind proceduri de termoterapie de profunzime.
FRECVENTA DENUMIREA GAMEI PROCEDURA
300 kHz-3 MHz
(100-1000 m) Unde hectometrice sau unde medii -ultrasunet 800 kHz
-diatermie (nu se foloseste)
3 MHz- 30 MHz
(10-100 m) Unde decametrice sau unde scurte -tratament cu unde scurte
(11,06 m)
30 MHz-300 MHz
(1-10 m) Unde metrice sau ultrascurte -nu se folosesc an terapeutica
300 Mhz-3 GHz
(10-100 cm) Unde decimetrice -tratament cu unde decimetrice (69 cm) si microunde (12,25 cm)
3 GHz-30 GHz
(1-10 cm) Unde centimetrice -nu se folosesc an terapeutica
30 GHz- 300 GHz
(1-10 mm) Unde milimetrice -nu se folosesc an terapeutica
PROPRIETATI FIZIOLOGICE
• Detremina ancalzirea tesuturilor profunde, fenomen denumit endotermie. Permeabilitatea si ancalzirea tesuturilor
profunde este cu atat mai buna cu cat frecventa curentului este mai mare si lungimea de unda este mai mica;
• Nu influenteaza excitabilitatea neuro-musculara;
• Determina cresterea metabolismului local;
• Accelereaza procesele de diviziune celulara;
• Au actiune antialgica si miorelaxanta.
UNDELE SCURTE
Din gama frecventelor analte, an practica se folosesc cel mai mult undele scurte, an aplicatii ”an camp condensator“,
fie folosind electrozi izolati an sticla (Schliephake), fie electrozi flexibili, izolati an cauciuc.
Indicatii
• afectiuni reumatismale degenerative
• afectiuni cronice inflamatorii ale cailor aeriene superioare
• otite, mastoidite cronice
• anexite cronice
• periviscerite
Contraindicatii
• afectiuni cronice inflamatorii
• tumori maligne
• tumori benigne cu potential de malignizare
• regiuni cu corpi straini metalici (tije, brose, etc.)
MICOUNDELE
Undele centimetrice sau microundele au unele caracteristici aparte fata de undele scurte:
– penetrabilitate inegala datorita capacitatii diferentiate de absorbtie an tesuturi;
– efect termic maxim la profunzimea de 2-2,5 cm;
– ancalzire minima a pielii si tesutului gras;
– ancalzire selectiva a tesutului bogat vascularizat si an mod special a musculaturii.
ULTRASUNETUL
Definitie
Ultrasunetele sant vibratii mecanice care rezulta din tranformarea variatiilor de potential electric ale unui curent de
analta frecventa prin intermediul efectului piezoelectric.
Efectul piezoelectric se refera la proprietatea unor cristale taiate antr-un anumit ax de a se dilata si contracta cand
sant supuse variatiilor de potential electric ale unui curent electric de analta frecventa.
Forme de ultrasunet
Ultrasunetul an camp continuu
Este forma de unda ultrasonora longitudinala neantrerupta cu actiune continua asupra mediului an care se propaga si
care produce asa-numitul ”micromasaj tisular intern“.
Ultrasunetul an camp discontinuu
Este forma de ultrasunet care an timpul aplicarii este antrerupt ritmic, cu o anumita frecventa.
Efecte fizico-chimice ale ultrasunetelor
1. Efectul mecanic este reprezentat de vibratia care se produce si care se transmite din aproape an aproape, fiecare
molecula fiind pusa an miscare cu o frecventa egala cu cea a sursei.
2. Efectul termic apare prin transformarea unei parti din energia ultrasonora an energie termica. Acest efect este mai
pregnant an mediile neomogene, cum este corpul omenesc.
3. Efectul de cavitatie consta an producerea de goluri an interiorul lichidului traversat, fenomen vizibil an apa prin
formarea de bule. an acest moment se elibereaza mari cantitati de energie cu efecte distructive locale.
4. Efectul de difuziune se refera la cresterea permeabilitatii membranelor.
5. Efecte chimice, de tipul oxidare, reducere, depolarizare si alterarea structurii chimice a substantelor.
Efecte biologice
• cresterea permeabilitatii membranelor;
• hiperemie tegumentara si musculara;
• actiune fibrolitica;
• pe os dozele mici produc osteoporoza, dozele mari osteonecroza;
• actiune termica de profunzime.
Efecte terapeutice
• efect analgetic produs prin intermediul sistemului nervos central, printr-un mecanism asemanator ca si la curentii de
joasa frecventa;
• efect miorelaxant, explicat prin actiunea vibratorie a ultrasunetului asupra receptorilor nervosi din muschi si
tendoane;
• efect hiperemiant, prin vasodilatatia arteriolelor si capilarelor, cu activarea corespunzatoare a circulatiei;
• efect reflex, la distanta, prin aplicarea:
– pe zonele paravertebrale corespunzatoare radacinilor nervoase medulare ale membrelor;
– pe zonele cutanate corespunzatoare organelor interne;
– pe ganglionii simpatici (ganglionul stelat).
Aparatura pentru ultrasunete terapeutice
– generator de analta frecventa;
– cablu de racord;
– traductorul cu cristalul piezoelectric.
Pe panoul frontal de comanda se gasesc:
– comutator de pornire;
– potentiometru pentru reglarea intensitatii;
– ceas pentru marcarea timpului;
– borna pentru traductor;
– instrument de masura.
Tehnica de aplicare
Traductorul (emitatorul) se aplica pe tegument prin intermediul unui strat uleios, deoarece ultrasunetele nu se
propaga prin aer.
Se regleaza intensitatea antre 0,05 si 2 W/cm2.
Durata sedintelor este an general de 2-5 minute pentru o zona. Pentru articulatiile mari se poate ajunge la 6-10 min.
Ritmul sedintelor este zilnic sau la doua zile, efectuandu-se an general un numar de 6 pana la 15 sedinte.
Recomandari
• aplicatia de ultrasunet sa nu fie urmata imediat de alta procedura;
• nu se recomanda succesiunea masaj-ultrasunet sau ultrasunet-masaj;
• nu se aplica ultrasunet si roentgenterapie pe aceeasi regiune;
• ultrasunetul poate precede kinetoterapia;
• uneori se recomanda terapia combinata ultrasunet-curenti diadinamici.
Indicatiile ultrasonoterapiei
• artroze, spondiloze
• spondilite, artrite
• tendinite, mialgii
• algoneurodistrofie
• fracturi recente
• contuzii, entorse, luxatii
• hematoame
• cicatrici patologice
• nevralgii, nevrite
• arteriopatii obliterante stadiul I si II
• maladia Raynaud
MAGNETODIAFLUX
DEFINITIE
Magnetodiafluxul este o procedura care foloseste campuri electromagnetice generate de curenti de joasa frecventa
(50 sau 100 Hz).
ACTIUNE
Actiunea campului magnetic asupra organismului uman este diferita an functie de modul de administrare:
a) efect sedativ, cand sant administrate an camp continuu, cu actiune simpaticolitica si trofotropa;
b) efect excitant, cu actiune simpaticotona si ergotropa, an administrarile antrerupte ritmic sau aritmic.
MOD DE APLICARE
Undele electromagnetice se aplica prin intermediul a doua bobine circulare, care se plaseaza cervical si lombar.
Pacientul se pozitioneaza an asa fel ancat nordul magnetic sa se suprapuna nordului terestru.
Durata sedintelor este de 4-6-10 minute.
RADIATIILE  INFRAROSII
DEFINITIE
Sant radiatii situate an spectrul electromagnetic imediat deasupra radiatiei rosii a spectrului vizibil, cuprinse antre 760
m? si 50 m?. Toate corpurile ancalzite emit infrarosii.
EFECTELE  INFRAROsIILOR
• determina hiperemie locala;
• cresc activitatea fagocitara;
• cresc metabolismul local;
• determina aparitia eritemului caloric, care dispare dupa 30 de minute;
• influenteaza pe cale reflexa circulatia viscerala;
• activeaza secretia glandelor sudoripare;
• au actiune antialgica, decontracturanta.
MOD DE APLICARE
Undele infrarosii se aplica prin intermediul lampii Solux cu puteri antre 500 si 2000 W, sau sub forma bailor de lumina
partiale, care folosesc un numar variabil de becuri de 40 W.
INDICATII
• afectiuni reumatismale degenerative;
• reumatism abarticular;
• sechele algice posttraumatice.
RAZELE ULTRAVIOLETE
DEFINITIE
Sant raze luminoase situate an spectrul solar dincolo de violet, cuprinse antre limita spectrului vizibil de 0,39 ? si
0,144 ?. an terapeutica se folosesc ultraviolete pana la limita inferioara de 0,20 ?.
PROPRIETATI
• determina aparitia eritemului actinic dupa o perioada de latenta de 6-8 ore;
• determina vasodilatatie prin eliberarea de histamina;
• influenteaza metabolismul calciului prin transformarea ergosterolului an vitamina D2;
• cresc metabolismul proteic;
• determina aparitia pigmentatiei tegumentare prin mobilizarea melaninei;
• scad glicemia;
• au efect bactericid.
INDICATII
• profilaxia si tratamentul rahitismului;
• afectiuni reumatismale inflamatorii si degenerative;
• afectiuni posttraumatice;
• TBC osos si genital;
• psoriazis.
CONTRAINDICAtII
• TBC pulmonar;
• casexie;
• stari nevrotice;
• tumori maligne;
• tumori benigne cu potential de malignizare;
• hipertiroidie;
• lupus eritematos diseminat;
• insuficienta hepatica sau renala;

sursa: suport de curs fizioterapie din cadrul Centrului de Studii European catedra Balneofiziokinetoterapie si
Recuperare