Analiza comparativa a unor sisteme educationale

Sistemul de învăţământ din România a fost supus unor măsuri de reformă succesive după
Revoluţia din Decembrie 1989. Schimbările au vizat în principal curriculum-ul naţional,
organizarea unităţilor de învăţământ, programele de formare a profesorilor şi generalizarea
învăţământului obligatoriu de 10 ani. De asemenea, măsurile de reformă au urmărit un proces de
descentralizare continuă. La ultima evaluare PISA la care a participat, România a ocupat locul 48
din 72. Programul măsoară nivelul de bază al cunoştinţelor elevilor de 15 ani la matematică, citire
şi ştiinţe. Nu este deloc un rezultat onorabil. În Europa, cel mai bun scor îl înregistrează Finlanda,
ţara cunoscută pentru faptul că elevii nu au cărţi şi nu primesc aproape nicioadată teme pentru
acasă.

În Finlanda, şcoala e un teren de joacă pentru copii: elevii nu au uniforme, stau desculţi, învaţă în
curte şi nu sună niciun clopoţel. Râd, vorbesc tare, neîntrebaţi şi nimeni nu îi ceartă. Profesorii
sunt parteneri de joacă, nu îi evaluează şi nu le pun note.

„În Finlanda, copiii merg la şcoală cu plăcere. În clasele primare ziua este scurtă, cu pauze la
fiecare 45 de minute şi o pauză mai lungă sau siesta în care copilul primeşte o masă caldă. Sunt
învățați să nu risipească mâncarea. Temele sunt puţine şi de multe ori sunt sub forma unor
experimente pe care elevul le face acasă. La liceu se munceşte. În broşura fiecărui liceu scrie că
liceul nu este obligatoriu iar atunci când vii la liceu îţi iei responsabilitatea învăţării. Elevii de
liceu au câteva materii obligatorii iar restul le aleg în funcţie de interese. De exemplu,
Bacalaureatul în limba engleză are cel mai ridicat nivel de dificultate din Europa”, afirmă Bianca
Biro, profesoară în Finlanda.

În România, elevii au 5 examene naţionale în 12 ani de şcoală. Primul, în clasa a II-a, altele în
clasa a IV-a, a VI-a şi a VIII-a, şi marele test, Bacalaureatul. Nu e de mirare că mulţi copii români
își iau diplome în afară.

„În China, la sistemul internaţional, aveam 6 materii plus o materie obligatorie, Teoria
Cunoaşterii, pe care nu ţi-o alegeai, trebuia să o faci oricum. Se zice că sistemul internaţional de
Bacalaureat este unul dintre cele mai grele din lume, de asta sunt foarte bucuroasă că l-am dat și
am reușit să trec peste el cu brio și chiar mi-a plăcut”, povestește o elevă care a fost la liceu în
China.

„Ceea ce îmi displace la şcoală este că există perioade în care nu primeşti niciun test, nu este nimic
de învăţat şi apoi urmează două săptămâni în care ai teze, teste şi ascultări pe bandă rulantă”,
afirmă un alt elev.

În Finlanda, elevii pleacă toţi cu aceeaşi şansă la educaţie indiferent din ce familie provin. Primesc
o masă caldă în fiecare zi, sunt încurajaţi şi responsabilizaţi. La finalul anilor de studii, ştiu şi ce le
rezervă viitorul. Aşa se face că abandonul şcolar nu prea există, iar finlandezii şi-au adus copiii să
studieze acasă.

Investiţiile în educaţie nu s-au oprit la un slogan.

„Dacă nu am fi avut acest sistem de educaţie de calitate, am fi forţat oamenii să plece. În 1970,
Finlanda suferea de un fenomen al migrării. Mulţi finlandezi s-au mutat în Suedia, le-a fost mai
bine atunci. Iar la începutul anilor 1970 s-a decis să se facă această reformă majoră în educaţie.
Desigur, economia s-a dezvoltat în aceaşi timp, iar majoritatea oamenilor s-a întors înapoi în
Finlanda. Ştiu că în acest moment aproximativ 11% din PIB se duce către educaţie, iar asta vă
spune multe. Chiar am creat un slogan în Finlanda, este printre cele mai repetate: Cea mai bună
investiţie pentru ca o societate să prospere în viitor este să educi toţi copiii ei”, afirmă Paivi
Pohjanheimo, ambasadorul Finlandei în România.
Prin comparaţie, România investeşte puţin peste 3% din PIB în educaţie, deşi Legea prevede un
procent dublu.

Fără bani, fără materiale didactice, fără tehnologie, profesorii români se bazează pe talentul
oratoric pentru a-i captiva pe elevi. Cu atât mai mult cu cât la orele de biologie de pildă nu vin
doar cei pasionaţi de domeniu, ci toţi copiii. Obligatoriu.

În Finlanda meseria de dascăl e una din cele mai respectate, alături de cea de doctor sau de avocat.
Toţi profesorii au cel puţin un masterat, subvenţionat 100% de stat. Competiţia e dură. Doar 10 la
sută dintre absolvenţi ajung la catedră. Şi continuă să înveţe. Profesorii merg la cursuri de
dezvoltare personală două ore pe săptămână.

În timp ce noi am schimbat legea educaţiei de 61 de ori în 28 de ani, finlandezii au un plan clar:
lucrează la marea reformă pentru a-şi pregăti tinerii pentru cerinţele anului 2050.

„Nu putem compara România cu Finlanda sau alte state europene. Noi avem o elită extraordinară
şi am văzut rezultatele la olimpiadele şi concursurile naţionale. În acelaşi timp, nivelul mediu al
absolventului de şcoală trebuie crescut. Şi aici trebuie să luăm măsurile necesare sistemului de
educaţie. Şi asta pleacă de la: 1. curriculum naţional, ce învaţă copilul la şcoală şi 2. cine îl face pe
copil să înveţe, deci pregătirea cadrelor didactice. La ambele componente astăzi eu zic că suntem
înaintea multor ţări din Uniunea Europeană”, afirmă Liviu Pop, senator PSD, fost ministru al
Educației.

Şi totuşi România a fost mai mereu în urma ţărilor dezvoltate.

Bibliografie:

https://biblioteca.regielive.ro/proiecte/management/sistemul-de-invatamant-din-romania-vs-
finlanda-116338.html

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/educatie/diferentele-enorme-dintre-sistemul-de-
invatamant-finlandez-si-cel-romanesc-941570