Sunteți pe pagina 1din 1

Eugen Simion 

(n. 25 mai 1933, Chiojdeanca, Prahova) este critic și istoric literar,


editor, eseist, profesor universitar român, membru titular al Academiei Române[3] și
președinte al acestui for cultural român din 1998 până în aprilie 2006.
BiografiaModificare
Anii de formareModificare
Este fiul Sultanei (n. Moise) și al lui Dragomir Simion, moșneni având o ascendență
ardelenească. A fost căsătorit cu Adriana Manea (1957–2006) și au împreună un fiu. A studiat
la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, devenit Liceul „I. L. Caragiale”, astăzi Colegiul
Național „Ion Luca Caragiale” din Ploiești, unde a fost coleg cu Nichita Stănescu.
Între 1952 și 1957 a urmat cursurile Facultății de Litere a Universității din București. Printre
profesorii săi se numărau Tudor Vianu, G. Călinescu, Alexandru Rosetti și Iorgu Iordan. A
obținut titlul de doctor în științe filologice cu teza Eugen Lovinescu, scepticul mântuit,
condusă de profesorul Șerban Cioculescu (1969).
Activitatea profesionalăModificare
După absolvirea facultății, a devenit cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G.
Călinescu” al Academiei Române (1957-1962), lucrând în colectivul „Eminescu”, condus
de Perpessicius. În perioada 1962-1968 a fost redactor al „Gazetei literare”. Între anii 1964-
1971 a fost lector universitar la Catedra de Istoria literaturii române, Facultatea de
Litere, Universitatea București. A funcționat apoi, între anii 1970-1973, ca lector invitat de
limba română la Universitatea Sorbonne (Paris - IV), apoi a obținut o bursă de studii în
Republica Federală Germania (1974). Din 1971 a devenit conferențiar universitar, iar
din 1990 profesor universitar al Facultății de Litere de la Universitatea din București.
Din 2006 este director general al Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din
București.
Activitatea culturală și publicisticăModificare
A debutat publicistic cu un articol despre Caietele Eminescu în revista „Tribuna” (1958). A
început să colaboreze frecvent la revistele „Gazeta literară”, „Contemporanul” și „Viața
românească”. Din 1968 a colaborat săptămânal la „România literară” și din 1991, la
„Literatorul”. Din 1983 este redactor al revistei „Caiete critice”, revistă de critică și teorie
literară, iar din 1990, director al publicației. În 1993 a devenit membru al Academiei Române.
În anul 1998 a fost ales președinte al Academiei Române. Doctor Honoris Causa al
universităților din Iași, Galați, Târgoviște, Arad și al Universității „Vasile Alecsandri” din
Bacău. În 2006 și-a încheiat mandatul de președinte al Academiei Române. În prezent este
președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române. A scris în mod regulat la
ziarul „Ziua”. A publicat peste 3.000 studii și articole în reviste de specialitate. Este
coordonatorul Dicționarului general al literaturii române, vol. I-VII, 2004-2009, un proiect
grandios, care a fost atacat însă de unii critici.[4][5][6] Din 2005, sub numele Ariergarda
avangardei, ține o rubrică permanentă în revista „Cultura”. Este președintele Fundației
Naționale pentru Știință și Artă și coordonator al seriei „Opere fundamentale”.