FAMILIA MEA

       Ce înseamnă familia? De ce m-am născut tocmai aici? De ce ești tu mama mea? De ce l-ai ales pe el
să-mi fie tată?De ce nu m-ați chemat la nunta voastră? De ce m-ați ales pe mine? …sunt doar o serie de
întrebări banale pe care le punem părinților noștri încă de când începem să vorbim, de pe la vârsta de
2-3 ani când e perioada “De ce-ului?”.

       Îți aduci aminte de primii tăi pași? Nu? Nici eu :)) noroc că părinții mei au surprins o serie de
fotografii în care se vede cine mă ajuta cu problema aceasta…era chiar fratele meu, el mă ținea de
mână…dar sunt convinsă că de câte ori avea ocazia, mă împingea de la spate să mă tot rostogolesc,
având în vedere că prima reacție pe care a avut-o în clipa în care m-a văzut a fost să latre , dar ce poți
face , așa sunt frații.

Nu îți poți alege familia, dar cu siguranță ajungi în viață să îți dai seama că de fapt nici nu ai vrea să fi
avut puterea asta , de a-ți alege singur propria familie , pentru că cea pe care o ai e pur și simplu cea
potrivită pentru tine. Unii nu au șansa la o familie a lor , iar de cele mai multe ori avem tendința de a
spune “ Să-și cumpere”. Ei bine, familia se poate cumpăra în ziua de astăzi probabil, dar cheia stă în
fericire…iar fericirea nu reprezintă ceva ce poți cumpăra. Poți locui într-un palat învăluit în mătase, cu
zeci de oameni în jurul tău care îți fac toate poftele, având cele mai spectaculoase ținute , dar le ai
degeaba atunci când nu poți să te bucuri de ele alături de cineva drag. Persoanele nu pot fi înlocuite în
adâncul sufletului de lucruri niciodată….niciodată …iar la rândul ei familia nu poate fi înlocuită
niciodată de absolut nimic, nici măcar de prieteni. Haide să îți dau un simplu exemplu : de câte ori  ai
avut un prieten cu care nu ai mai ținut legătura absolut deloc după o mică ceartă , neînțelegere , când
au intervenit prea multe chestii negative…și de câte ori te-ai certat cu fratele/sora ta ajungând până la
degete mușcate/rupte, zgârieturi și alte tipuri de bătăi, iar după 2 ore v-ați fi vorbit de parcă nu s-a
întâmplat nimic? Ei bine, acesta e spiritul familiei…orice s-ar întâmpla, oricât de rea ar fi situația, ei
mereu vor fi acolo pentru tine.
        Ce reprezintă familia pentru mine? Pentru mine, familia mea este ca o casă, construită cărămidă
cu cărămidă (părinții ,eu și fratele meu),zugrăvită cu armonie, comunicare, înțelegere, respect și cel
mai de preț lucru: DRAGOSTE !!! În felul acesta îi dăm noi culoare zi de zi. Dar după cum știți și voi,
cum arată o casă fără acoperiș? Acoperișul casei mele e reprezentat de fratele meu. Se vorbește de acel
suflet pereche, lucru care te duce cu gândul la persoana iubită din viața ta. Ei bine acea persoană poate
fi reprezentată de iubit, mamă, tată, soră, frate, poate chiar și un bunic. Sufletul pereche pentru mine
este reprezentat de acea persoană pentru care ești în stare de orice, inclusiv să-ți dai viața. Prin urmare
sufletul meu pereche este fratele meu, mâna mea dreaptă. El m-a ajutat să fac primii pași, el m-a luat cu
el peste tot și mă făcea “codiță”, el a fost cauza pentru care am învățat să scriu și să citesc mai repede
decât ar fi trebuit, el m-a învățat să mă apăr sau mai bine zis să mă bat și credeți-mă că par eu firavă
dar am o lovitură destul de puternică ; el a fost cel lângă care stăteam de fiecare dată când era furtună,
el este singurul cu care pot comunica din priviri , telepatic . Așa că ori de câte ori are nevoie de mine
sunt și eu la rândul meu alături de el, când suferă , caut și în gaură de șarpe “motivul ” stării lui și
remediem situația. În ultima perioadă am fost în multe locuri unde aveam alături oameni frumoși , așa
că de fiecare dată când aveam nevoie ca el să-mi fie alături , strângeam mâna dreaptă și era cu mine.

Iubesc tablourile de familie. Și când spun tablou de familie mă refer la familia aceea unită, care deși a
trecut prin multe încercări, suișuri și coborâșuri ei sunt mereu acolo în căsuța lor neavând nevoie să
cunoască numărul banilor din cont ca să fie fericiți. Ei sunt fericiți pur și simplu , având nevoie  doar de
strictul necesar, deoarece banii se fac, dar fericirea nu se poate nici face ,n ici cumpăra după cum
relatam anterior.

Datorită familiei am devenit ceea ce sunt , deoarece în interiorul ei mi-am format cele mai importante
structuri: politețea, punctualitatea, cei  7 ani de acasă, ordinea, grija față de cei dragi, răbdarea ,
demnitatea, iar ultima dar nu cea din urmă,  iertarea. Prin urmare părinții mei și-au atins țelul.Pot
spune că sunt până la lună și înapoi de mulțumită pentru toată munca lor. Ei sunt singurii care nu au
uitat niciodată de ziua mea, ei sunt singurii care știu toate problemele, toate suferințele, toate zilele
fericite prin care am trecut, ei sunt singurii care o să mă ierte la nesfârșit oricât de neastâmpărată și
insuportabilă aș fi…doar ei.

       De felul meu pot spune că sunt o persoană care se atașează exagerat de repede din momentul în
care am lăsat pe cineva să se apropie de mine.Atunci imaginează-ți atașamentul meu față de familia
mea,f iind alături de ea 22 ani și 7 luni…fără limite.

       Spune-mi tu mie când ai o problemă, când dai peste un obstacol, când câștigi un concurs, când iei
un examen, când primești confirmarea de angajare, când ești acceptat într-o instituție, când te-ai
îndrăgostit pentru prima dată, când ești departe, când râzi, când plângi …spune-mi la cine îți fuge
gândul prima dată? Pe cine suni? La cine te întorci? Sunt convinsă că gândul tău ia primul tren spre
casă, pentru că după cum se zice :”Nicăieri nu e ca acasă”, iar când zicem acasă , nu ne gândim la casa
propriu zisă , deoarece “acasă” pentru noi este familia. La ea se referă acel “acasă”, pentru că până la
urmă nu ne este dor de cei patru pereți între care stăm , ci de cei alături de care stăm între cei patru
pereți.

       Atunci când zilnic ești alături de familia ta, probabil nu îți dai seama cât de mult te ajută, te
enervezi repede când “stă cu gura pe tine”, nu îți lipsesc deloc și nu îți petreci suficient timp alături de ei,
prin simplul fapt că te închizi în cameră, îți pui căștile pe urechi , petreci mai mult timp afară decât
acasă.Dar în momentul în care ești departe de ei o perioadă de timp…o lună..două…poate trei …sau
poate un an,atunci realizezi fiecare diferență,simți cum te cuprinde dorul, îți este dor să te alinte
părinții, după cum și ai mei o făceau…parcă îl aud pe tati „Ce faci tandră?” …și îți dorești să faci unele
mici schimbări în comportamentul tău: să acorzi mai multă atenție părinților, să nu-i repezești, să îți
vizitezi mai mult bunicii, să îi ajuți cu orice crezi că îi va face fericiți. Orice loc minunat am văzut ,
aveam mereu un gând:” De ar fi și ai mei aici ”, așa că i-am luat cu mine peste tot purtând acFă  loc în
programul tău și pentru familia ta. Acordă-le puțin din nebunia ta, pentru că și ei la rândul lor au fost
tineri și deși se plâng mai mereu, le place să fie tachinați. În felul acesta se simt iubiți și  importanți .
Dacă ești certat cu ei, sună-i…fă tu primul pas că nu o să regreți.eastă brățară pentru că îi iubesc de nu
mai pot și le datorez totul pentru ceea ce m-au învățat să devin.