Serghei Esenin - Focul vanat e gonit de vant

Zările-au uitat să mă mai doară...

De iubire-ntâia oară cânt,

La scandal renunţ întâia oară.

Am fost crâng părăginit pe loc,

La femei şi vodcă dam năvală.

Nu-mi mai place azi să beau, să joc,

Să-mi pierd viaţa fără socoteală.

E de-ajuns să te privesc tăcut,

Să-ţi văd ochii plini de tot înaltul,

Ca uitand întregul tău trecut,

Tu să nu mai poţi pleca la altul

Tu - mers gingaş, tu, surâsul meu,

Dac-ai şti, cu inima-i pustie,

Cum poate iubi un derbedeu

Şi cât poate de supus să-ţi fie.

Cârciumile le-aş uita pe veci,

N-aş mai şti nici versul ce înseamnă,

De-aş atinge aceste braţe reci

Şi-al tău păr ca floarea cea de toamnă.

Veşnic te-aş urma pe-acest pământ,

Depărtarea mi-ar părea uşoară...

De iubire-ntâia oară cânt,

La scandal renunţ întâia oară.

Nu regret, nu mă jelesc, nu strig.

Toate trec ca floarea spulberată.

Veştejit de-al toamnei mele frig

Nu voi mai fi tânăr niciodată.

N-ai să mai zvâcneşti ca pân-acum

Inima racită prea devreme.

S-o pornesc desculţ din nou la drum,

Stamba luncii n-o să mă mai cheme.

Dor de duca! Tot mai rar, mai rar,

Pui pe buze flacăra pornirii.

O! Pierdutul prospeţimii har

Cu vioiul clocot al simţirii!

În dorinţi încep zgârcit să fiu,

Te-am trăit sau te-am visat doar, viată?

Parcă pe un cal trandafiriu

Vesel galopai de dimineaţă.

Toţi suntem vremelnici pentru veci,

Rar ning fragii frunzele deşarte...

Binecuvântat să fie deci

Că trăiesc şi să mă duc spre moarte.

Lucian Blaga – Izvorul noptii

Frumoaso,

ti-s ochii asa de negri incat seara

cand stau culcat cu capu-n poala ta

imi pare ca ochii tai, adancii, sunt izvorul

din care tainic curge noaptea peste vai,

si peste munti si peste sesuri

acoperind pamantul

c-o mare de intuneric.

Asa-s de negri ochii tai,

lumina mea.

Nichita Stanescu – La-nceputul serilor

Liniştea te-nsoţea pretutindeni, ca o suită.

Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere.

Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită

din a timpului curgătoare putere.

Simţeam că pot adormi, visând stele locuite.

Şi, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foşnitoare,

aş fi putut împinge nopţile-ncremenite

ca pe-o elice-naintând, spre soare.

Şi numai sentimentul acesta îmi da fericire,

numai gândul ca sunt şi că eşti.

Sprijineam pe ţârâitul greerilor coviltire,

sub care beam azurul decantat în ceşti.

Şi când sfârşeam cuvintele, inventam altele.

Şi când se-nsera cerul, inventam ceruri albastre,

şi când orele se-verzeau ca smaraldele,

ne bronzam la lumina dragostei noastre.

...Dar tot timpul suna ceva...ceva răsuna,

un cântec de iarba cosită, de taciturne mări,

în care inima de-atunci îşi revărsa

meandrele pierdutelor candori.

Nichita Stanescu – Poem

Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi

şi ţi-aş săruta talpa piciorului,

nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,

de teamă să nu-mi striveşti sărutul?...

Nichita Stanescu - Emoţie de toamnă

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,

că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,

că ai să te ascunzi într-un ochi străin,

şi el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,

iau cuvintele şi le-nec în mare.

Şuier luna şi o răsar şi o prefac

într-o dragoste mare.

Nichita Stanescu – Leoaică tânără, iubirea

Leoaică tânără, iubirea

mi-a sărit în faţă.

Mă pândise-n încordare

mai demult.

Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,

m-a muşcat, leoaica, azi, de faţă.

Si deodata-n jurul meu, natura

se făcu un cerc, de-a-dura,

când mai larg, când mai aproape,

ca o strângere de ape.

Şi privirea-n sus ţâşni,

curcubeu tăiat în două,

şi auzul o-ntâlni

tocmai lângă ciocârlii.

Mi-am dus mâna la sprânceană,

la tâmplă şi la bărbie,

dar mâna nu le mai ştie.

Şi alunecă-n neştire
pe-un deşert în strălucire

peste care trece-alene

o leoaică arămie

cu mişcările viclene

înca-o vreme,

şi-înca-o vreme.

Nichita Stănescu - Ce bine că esti

E o întâmplare a fiintei mele

si atunci fericirea dinlauntrul meu

e mai puternica decât mine, decât oasele mele,

pe care mi le scrisnesti intr-o imbratisare

mereu dureroasa, minunata mereu.

Să stam de vorba, să vorbim, să spunem cuvinte

lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart

fluviul rece în delta fierbinte,

ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, si izbeste-mi

timpla de stele, până când

lumea mea prelunga si în nesfirsire

se face coloana sau altceva

mult mai inalt si mult mai curând.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!

Doua cântece diferite, lovindu-se amestecindu-se,

doua culori ce nu s-au văzut niciodata,

una foarte de jos, intoarsa spre pământ,

una foarte de sus, aproape rupta

în infrigurata, neasemuita lupta

a minunii ca esti, a-ntimplarii ca sunt.

Nichita Stanescu - Ploaie în luna lui Marte

Ploua infernal,

si noi ne iubeam prin mansarde.

Prin cerul ferestrei, oval,

norii curgeau în luna lui Marte.

Peretii odaii erau

nelinistiti, sub desene în creta.

Sufletele noastre dansau

nevazute-ntr-o lume concreta.

O să te ploua pe aripi, spuneai,

ploua cu globuri pe glob si prin vreme.

Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei,

mie-mi ploua zborul, cu pene.

Si mă-naltam. Si nu mai stiam unde-mi

lasasem în lume odaia.

Tu mă strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi,

cine-s mai frumosi: oamenii?... ploaia?...

Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca,

si noi ne iubeam prin mansarde.

N-as mai fi vrut să se sfirseasca

niciodata-acea luna-a lui Marte.

Nichita Stanescu – Viata mea se iluminează

Parul tau e mai decolorat de soare,

regina mea de negru si de sare.

Tarmul s-a rupt de mare si te-a urmat

ca o umbra, ca un sarpe dezarmat.

Trec fantome-ale verii în declin,

corabiile sufletului meu marin.

Si viata mea se ilumineaza,

sub ochiul tau verde la amiaza,

cenusiu ca pamantul la amurg.

Oho, alerg si salt si curg.

Mai lasa-mă un minut.

Mai lasa-mă o secunda.

Mai lasa-mă o frunza, un fir de nisip.

Mai lasa-mă o briza, o unda.

Mai lasa-mă un anotimp, un an, un timp.

Octavian Paler – definitia despartirilor

Nu stiam ca floarea amara a singuratatii

are daca o atingi pe obraz

Sunetul unor pasi care pleaca.