Uimirea – funcție socială

Uimirea este sentimentul de a fi în prezența a ceva vast, care transcede înțelegerea

noastră despre lume. În 1757 a început o revoluție a înțelegerii uimirii datorită filozofului
irlandez Edmund Burke care în lucrarea sa, A Philosophical Enquiry into the Origin of Our
Ideas of the Sublime and Beautiful, a detaliat modul în care simțim sublimul (admirația) nu doar
în timpul ritualurilor religioase sau în comuniunea cu Dumnezeu, ci și în experiențele
perceptuale de zi cu zi.
Uimirea încorporează sinele individual într-o identitate socială. Admirația ne leagă de
colectivele sociale și ne permite să acționăm în moduri mai colaborative care permit grupuri
puternice, îmbunătățind astfel șansele noastre de supraviețuire.
Uimirea, mai mult decât alte emoții, îi determină pe oameni să coopereze, să împartă
resursele și să se sacrifice pentru alții, toate acestea fiind cerințe pentru viața noastră colectivă.
Studii au explicat legătura dintre uimire și altruism: faptul că ne aflăm în prezența unor lucruri
imense, trezește un eu mai modest și mai puțin narcisist, ceea ce permite o mai mare bunăvoință
față de ceilalți.
În decursul evoluției noastre, am devenit o specie extrem de socială. Ne-am apărat, am
vânat, ne-am reprodus, am crescut urmași, am dormit, ne-am luptat și ne-am jucat în colective
sociale. Această trecere la o viață mai colectivă a necesitat un nou act de echilibrare între
satisfacerea interesului propriu și o orientare spre susținerea bunăstării celorlalți. Experiențele de
uimire redefinesc sinele în termeni de colectivitate și ne orientează acțiunile spre interesele
celorlalți.
Potrivit unei cercetări publicate de American Psychological Asociation, inducerea unui
sentiment de uimire în rândul oamenilor, poate promova un comportament altruist, de ajutor și
un comportament social pozitiv.
Deși ne putem gândi la uimire ca fiind o experiență personală, există dovezi care
sugerează că aceasta are și efecte sociale, în special asupra nivelurilor noastre de bunătate și
generozitate. În cadrul unui studiu, persoanele cărora li s-a cerut să scrie despre un moment în
care au simțit uimire, au raportat o dorință mai mare de a se oferi voluntar pentru a susține o
cauză nobilă și pentru a ajuta o persoană , decât cele care au scris despre un moment în care au
experimentat fericire.
 Uimirea, deși adesea trecătoare și greu de descris, îndeplinește o funcție socială vitală.
Prin diminuarea accentului pus pe sinele individual, admirația poate încuraja oamenii să renunțe
la interesul personal strict pentru a îmbunătăți bunăstarea celorlalți.
Cultura noastră este din ce în ce mai lipsită de uimire. Adulții petrec din ce în ce mai mult
timp lucrând și făcând naveta și din ce în ce mai puțin timp în aer liber și cu alți oameni. Atât de
des privirea noastră este fixată pe smartphonurile noastre în loc să observăm minunile și
frumusețea lumii naturale sau să fim martorii unor acte de bunătate, care inspiră, de asemenea
uimire. Prezența la evenimente artistice , muzică, teatru, muzee și galerii, a scăzut în ultimii ani
iar acest lucru este valabil și pentru copii: programele de artă și muzică din școli sunt desființate
iar cultura noastră a devenit mai individualistă, mai narcisistă, mai materialistă și mai puțin
conectată cu ceilalți.
O nouă lucrare intitulată "Big Smile, Small Self", publicată în revista Emotion a
Asociației Americane de Psihologie, a descoperit că sentimentele de admirație cresc "emoțiile
pozitive prosociale", cum ar fi compasiunea și recunoștința. Autorii afirmă: "Uimirea - o emoție
pozitivă declanșată în prezența unor lucruri vaste care nu sunt imediat înțelese - reduce
concentrarea pe sine, promovează conexiunea socială și favorizează acțiunile prosociale prin
încurajarea unui "sine mic"."