Sunteți pe pagina 1din 39

Cuprins

Capitolul 1: NATO – Repere evolutive………………………………………….3

1.1 Ce este NATO ?………………………………………………………...3

1.2 Linii directoare militare NATO……………………………………....5

1.3 Transformarea structural organizațională a NATO …………….….7

Capitolul 2: Noul concept strategic NATO…………………………………….14

2.1 Teorii ale conceptului strategic………………………………………14

2.2 Politica externă și de securitate comună…………………………….27

2.2.1.Trasee de politică externă și Securitate comună în Europa…

Capitolul 3:

2
Capitolul 1: NATO- repere evolutive

Motto : “The purpose of the NATO alliance is "to keep


the Russians out, the Americans in, and the Germans down.”

1.1 Ce este NATO?


Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord ,este o alianță politico-militară înființată în
anul 1949, reunind la Washington D.C, 30 de țări din Europa și America de Nord.
Obiectivul principal constituit în data de 4 aprilie, este acela de a pune în aplicare un sistem
de apărare comun, împotriva unui eventual atac venit din exterior.
Sediul principal al NATO, se află în Belgia, la Bruxelles, iar cel al Fortelor Aliate din
Europa, în apropiere de Mons.
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord a apărut din necesitatea apărării democraţiei
occidentale faţă de tendinţa de schimbare prin forţă a sistemului capitalist cu sistemul
comunist, de către URSS. Constituirea organizaţiei a fost precedată de o serie de
evenimente precum ameninţările la adresa suveranităţii Norvegiei, Greciei, Turciei, lovitura
comunistă din 1948 din Cehoslovacia, blocada Berlinului instituită în aprilie același an, de
către URSS.
După ce trupelor occidentale li se redusese capacitatea combativă, ca urmare a
înțelegerilor dintre statele Națiunilor Unite din timpul și de la sfârșitul celui de-al doilea
război mondial, guvernele statelor occidentale erau din ce în ce mai preocupate de faptul că
Uniunea Sovietică intenționa să-și mențină nediminuată capabilitatea forțelor sale armate. În
același timp, având în vedere ideologia declarată a partidului comunist sovietic, era din ce în
ce mai evident că apelurile pentru respectarea Cartei ONU și a înțelegerilor internaționale,
încheiate la terminarea războiului, nu puteau garanta suveranitatea și independența statelor
democratice.1
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord a apărut din necesitatea apărării democraţiei
occidentale faţă de tendinţa de schimbare prin forţă a sistemului capitalist cu sistemul
comunist, de către URSS.2
Se consideră drept atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre părţile alianței
atacul armat:

1
Paul Dănuţ Duţă, op.cit., p. 25.
2
Paul Dănuţ Duţă ș.a. (eds.), NATO la 60 de ani de la înfiinţare. Perspective româneşti, Editura Tehnomedia,
Colecţia Politică şi apărare naţională nr. 35, Sibiu, 2009, pp. 5-12.

3
 împotriva teritoriului uneia dintre părţi în regiunea Atlanticului de Nord, la nord
de Tropicul Racului;
 împotriva forţelor terestre, navale sau aeriene ale uneia dintre părţi care se află
pe aceste teritorii sau în oricare altă zonă din Europa în care forţele aliate sunt
staţionare.

Părţile formează un Consiliu în care vor fi examinate problemele privitoare la aplicarea


Tratatului și care va constitui organismele subsidiare ce ar fi necesare.

Evenimentele petrecute în Europa la începutul ultimului deceniu al secolului al XX-lea


au marcat sfârşitul ,,războiului rece” care şi-a pus amprenta fundamental pe securitatea
membrilor NATO. Pericolul unui război mondial a fost diminuat, dar au apărut alte riscuri şi
ameninţări la adresa păcii şi securităţii internaţionale care au condus la schimbarea conceptelor
strategice ale alianţei.

În urma hotărârilor luate de şefii de stat şi de guvern ai ţărilor alianţei în cadrul


reuniunilor la vârf de la Londra (iulie 1990), Roma (noiembrie 1991), Bruxelles (ianuarie 1994),
Madrid (iulie 1997) şi Washington (aprilie 1999), alianţa şi-a adaptat strategia globală în raport
cu schimbările produse în contextul politic şi strategic creat.

Conceptul strategic adoptat la Roma a condus la o lărgire a viziunii asupra securităţii bazată pe
dialog şi cooperare şi pe menţinerea unui potenţial de apărare colectivă. Conceptul a integrat
într-un ansamblu coerent aspectele politice şi militare ale doctrinei NATO, în materie de
securitate, cooperare cu statele din Europa Centrală şi de Est contribuind la creşterea încrederii
reciproce şi strângerea de noi membri. Acest concept are în vedere „o mai mică dependență față
de armele nucleare și efectuarea unor schimbări esențiale la nivelul forțelor armate integrate ale
NATO”, incluzând reduceri substanțiale sub raport numeric, al nivelului de pregătire, propune
ameliorări în privința mobilități, flexibilității și capacității lor de adaptare la diferite situații,
3
precum și utilizarea mai largă a forțelor multinaționale“. Prin stabilirea obiectivelor alianţei
concretizate în misiunile structurilor sale s-a dezvoltat parteneriatul şi cooperarea cu ţările din
Europa Centrală şi de Est, creşterea rolului OSCE şi a altor structuri de securitate. Crearea
Consiliului de Cooperare Nord-Atlantică (N.A.C.C.) − transformat în 1997 în Consiliul
Parteneriatului Euro-Atlantic (E.A.P.C.) − a avut drept scop consultarea şi cooperarea politică,
economică, militară şi ştiinţifică între ţările membre NATO şi noile democraţii europene.
Evenimentul cel mai important a fost reuniunea inaugurală a Consiliului de Cooperare Nord-

3
Paul Dănuţ Duţă ș.a. (eds.), Partnership for Security…, NATO strategic Concept, Editura Tehnomedia, Colecţia
Studii europene nr. 4, Sibiu, 2009, pp. 3-13.
4
Atlantică (N.A.C.C.) din 20 decembrie 1991, cu participarea miniştrilor Afacerilor externe din
NATO şi a 6 ţări din Europa Centrală şi de Est (inclusiv România) şi a celor 3 state Baltice.

În anul 1992, s-au alăturat acestui proces şi 11 state din fosta URSS iar în 1993 existau
deja 22 parteneri de cooperare. Cooperarea în cadrul acestui organism a fost începută pe baza
programelor de lucru stabilite pe un an.

Începand din 1995, acestea sunt elaborate pe doi ani . Procesul ulterior de consultare și

cooperare din cadrul N.A.C.C. „s-a concentrat asupra unor subiecte foarte diverse dar, în mod

deosebit, a avut în vedere problemele politice și de securitate: menținerea păcii, definirea la

nivel conceptual a controlului armamentelor și a dezarmării, planificarea apărării și problemele

militare, conceptele democratice asupra relației dintre civili si militari, conversia producției

industriei de apărare în scopuri civile, cheltuielile și bugetele pentru apărare, cooperarea

științifică și problemele de mediu legate de domeniul apărării, difuzarea de informații despre

NATO în țările partenere, planificarea politică și controlul traficului aerian civil și militar“.4

La reuniunea de la Bruxelles din 1994 s-a confirmat necesitatea existenţei şi


restructurării alianţei în conformitate cu noile riscuri şi ameninţări. Au fost reconfirmate
funcţiile alianţei şi a fost exprimat sprijinul pentru edificarea Identităţii Europene de Securitate
şi Apărare. În cadrul reuniunii s-a adoptat o declaraţie prin care alianţa era considerată deschisă
şi altor state europene în măsură să promoveze principiile Tratatului şi să contribuie la
securitatea din zona Atlanticului de Nord. În scopul întăririi securităţii în zona euro-atlantică, la
1 ianuarie 1994 şefii de stat şi de guvern ai ţărilor membre NATO hotărăsc crearea
Parteneriatului pentru Pace. Valorile comune ale parteneriatului sunt: cooperarea, promovarea
libertăţilor fundamentale şi a drepturilor omului, apărarea libertăţii, a dreptăţii şi a păcii prin
democraţie fără de care nu se concepe stabilitatea şi securitatea în zona euro-atlantică.

1.2 Linii directoare militare NATO

Una din principalele linii directoare trasate de Alianța Tratatului Atlanticului de Nord este
de ordin militar și anume domeniile de actiune date de Statul Major Militar International (IMS),
acesta fiind responsabil cu elaborarea planurilor și politicilor la nivel startegic ,cu planificarea

4
Emil Ion, Asigurarea securității europene prin intermediul organizațiilor internaționale, București, Editura
Universității Naționale de Apărare “Carol I”, 2007, p. 94.

5
apărării și a forței și colaborarea cu țările membre pentru a stabili obiectivele forței și
contribuțiile militare ale statelor membre NATO.

IMS sprijină Comitetul Militar cu aproximativ 400 de civili şi militari care acţionează mai
degrabă în interesul comun al Alianţei, decât în cel al ţării lor de origine. Conform
recomandărilor directorului general, generalul-locotenent Jürgen Bornemann, Statul Major
pregăteşte evaluări şi rapoarte despre aspectele ce formează baza de discuţie şi de luare a
deciziilor în cadrul CM. Statul Major Militar Internaţional este, de asemenea, responsabil cu
planificarea, evaluarea şi recomandarea politicii privind anumite aspecte militare care urmează a
fi analizate de către Comitetul Militar; acesta trebuie să se asigure că politicile şi deciziile luate
sunt implementate conform liniilor directoare primite.

Statul Major Militar Internaţional constituie legătura esenţială dintre structurile de decizie
ale Alianţei, cei doi comandanţi ai Comandamentelor Strategice, delegaţiile militare naţionale la
NATO şi ţările partenere ce-şi desfăşoară activitatea în Bruxelles, precum şi personalul civil din
cadrul acestei structuri ce sprijină activitatea Secretarului General şi a Consiliului Nord
Atlantic.5

Comitetul Militar supraveghează desfăşurarea operaţiilor şi misiunilor Alianţei aflate în


desfăşurare: 6

➤ Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate din Afganistan (ISAF). NATO acţionează
pe tot teritoriul Afganistanului cu aproximativ 130.000 de militari aflaţi sub comanda sa. Printre
responsabilităţile ISAF se numără şi asigurarea securităţii, Echipele de Reconstrucţie Provincială
şi instruire a Forţelor Naţionale Afgane de Securitate, sunt cunoscute sub numele de Misiunea de
Instruire NATO din Afghanistan (NTM-A). Suportul transferului pentru responsabilitatea
securităţii către autorităţile afgane va rămane o prioritate.

➤ Forţa NATO din Kosovo (KFOR). NATO conduce o operaţie de menţinere a păcii în
Kosovo din iunie 1999. Având iniţial un efectiv de 50.000 de oameni după campania aeriană din
martie 1999, KFOR numără, în prezent, aproximativ 6.000 de militari, inclusiv Batalionul
Operaţional pentru Forţa de Răspuns, dislocat în teatrul de operaţii, ce se compune din 500 de
oameni.

5
Teodor Frunzeti, Organizațiile internaționale în era globalizării, Sibiu, Editura Academiei Forțelor Terestre, 2000,
p. 66. 2 Teodor Frunzeti, Organizațiile internaționale în era globalizării, Sibiu, Editura Academiei Forțelor Terestre,
2000, p. 67

6
N.AT.O. Handbook, N.AT.O. Office of Informational Press, Bruxelles, 2013, pp. 24-27
6
➤ Operaţiunea ACTIVE ENDEAVOUR (OAE), singura misiune a Alianţei în baza Articolului
V, este o operaţie de combatere a terorismului desfăşurată în Marea Mediterană, împreună cu
ţările partenere şi cu aportul semnificativ al ţărilor din cadrul Dialogului Mediteranean.

➤ Operaţiunea OCEAN SHIELD (OOS) este misiunea Allianţei de combatere a pirateriei din
zona Golfului Aden şi a Bazinului Somaliei, în strânsă coordonare cu mai mulţi actori
internaţionali.

➤ De asemenea, NATO furnizează Sprijin logistic Misunii Uniunii Africane în Sudan


(AMISOM).

➤ Peste 100 de militari ai NATO oferă asistenţă în materie de apărare şi reformă a securităţii la
Sarajevo, Skopje şi Belgrad. Operaţii NATO încheiate cu succes în anul 2011.

➤ Operaţia UNIFIED PROTECTOR (OUP). Conform mandatului Naţiunilor Unite, Alianţa a


condus o campanie aeriană şi maritimă în Libia, pe o perioadă de 7 luni, pentru a proteja civilii
şi zonele populate de aceştia, de atacurile sau ameninţările cu atacuri. În total, NATO şi
avioanele ţărilor partenere au efectuat aproximativ 26.000 de misiuni din care peste 11.000 de
misiuni de lovire a ţintelor.

➤ Misiunea de instruire a forţelor din Irak (NTM-I). A fost iniţiată în anul 2004 la cererea

autorităţilor irakiene, pentru instruirea forţelor armate şi de poliţie ale acestei ţări. Alianţa a

contribuit la asigurarea capacităţii de securitate a Irakului prin pregătirea a circa 5000 de militari

şi a 10.000 persoane din cadrul poliţiei, şi prin dezvoltarea structurilor de pregătire şi a

instituţiilor in direcţia asigurării unei forţe de securitate sustenabilă şi multi-etnică.7

1.3 Transformarea structural organizațională a NATO

Încetarea Războiului Rece și modificarea parametrilor de Securitate, a determinat declanşarea


proceselor de transformare militară, în cadrul Alianței punctul de plecare fiind constituit în jurul
formelor de exprimare tradiţionale de ducere a războiului de anvergură mare şi intensitate
ridicată, în conformitate cu care erau aliniate doctrina, structura de forţe combatante şi de
comandă, nivelul de înzestrare al Alianţei etc.

7
https://www.nato.int/nato_static/assets/pdf/pdf_publications/20120911_nato-military-committee2011_ro.pdf

7
În contextul schimbărilor mediului de Securitate, NATO a fost catalogată „ca fiind depăşită, dar
în care cooperarea transatlantică în domeniul securităţii rămâne încă viabilă, impunându-se
stringent ca NATO să se transforme într-o organizaţie aptă să promoveze securitatea, interesele
şi valorile membrilor săi împotriva ameninţărilor şi provocărilor secolului XXI”8.

Astfel, s-a demonstrate irelevanța dacă nu totală, cel puțin parțială a strategiilor, nivelului de
înzestrare și pregătire , dar și a streucturilor Alianței, concepute pentru și în timpul Razboiului
Rece.

Experiența acumulată din conflictele care au urmat, au demonstrat necesitatea proiectării unei
noi arhitecturi organizaționale militare, care ar fi trebuit sa conțină structure apte să desfășoare-
alături de cele clasice- o nouă gamă de misiuni specificeconflictelor de joasă intensitate precum:

 Menținerea și impunerea păcii


 Asistența umanitară
 Impunerea de sancțiuni
 Misiuni impotriva terorismului și de interzicere a activităților caracterizete de
criminalitate
 Combaterea traficului de droguri și de carne vie, etc

Pentru a răspunde noilor cerințe de implicare, forurile decizionale și de planificare a apărării, au


creat atributele acelei organizații militare capabilă să răspundă actualelor și viitoarelor
amenințări, urmând a fi posesoarea unor structuri modern, integrate și adaptabile, apte să
producă și să furnizeze forte pregătite să acțoneze în operațiile pe care le-ar presupune întregul
spectru conflictual.

Aceleași premise amintite deja, au determinat NATO să înceapă un major proces de


restructurare din interior, prin inițierea unor reforme și dezvoltarea unor concept menite să
pastreze relevanța Alianței în acest no cadru creat.

Iniţiativele lansate imediat după sfârşitul Războiului Rece au reflectat o abordare mai largă a
aspectelor privind securitatea spaţiului nord atlantic, conţinutul acestora fiind cuprins în cadrul
unui Studiu pe Termen Lung, cu referire la Structura Militară Integrată (IMS). Acesta conţinea
recomandări privind structurile de forţe, structurile de comandă, respectiv infrastructura comună.
Miniştrii de Externe au furnizat un pachet suplimentar de îndrumări, în cadrul întâlnirii de la

8
Daniel S.Hamilton, Transatlantic Transformations: Equipping NATO for the 21st Century, Center of Transatlantic
Relation, Washington, 2004, p. 30.
8
Berlin din 1996, prin definirea obiectivelor misiunilor pe care noile structuri de forţe şi de
comandă vor trebui să le execute. 9

Structurile de comandă ale NATO au cunoscut o evoluţie continuă atât în timpul Războiului
Rece, dar mai ales după încheierea acestuia.

Până în 1990, cele16 naţiuni membre NATO constituia efective armate, de „aproximativ
5.252.800 de militari activi, din care 435.000 reprezentând forţe dislocate înaintate ale SUA” 10,
structurate în 78 de centre de comandă (comandamente), organizate în patru eşaloane.

În 2009, NATO deja cuprindea 28 de membri , state care menţin la acel moment o putere
constând în 3.793.778 de militari activi, incluzând 137.836 de militari dislocaţi ai SUA,
aparţinând tuturor serviciilor.11

Alfel spus, structurile de comandă cu care NATO a ieşit din Războiul Rece au fost reconfigurate
din 78 de comandamente ajungându-se la 20, cu două Comandamente Strategice, unul pentru
Atlantic şi unul pentru Europa, cu trei Comandamente Regionale sub autoritatea
Comandamentului Aliat Suprem din Atlantic (SACLANT), respectiv alte două sub autoritatea
Comandamentului Aliat Suprem din Europa (SACEUR).

Desi reorganizată si redusă in 1991, structura integrate NATO, evenimentele succedate ulterior,
au arătat că aceste initiative reformatoare sunt incomplete și nu pot să ofere organizației
capabilitatea de a răspunde tuturor provocărilor ce ar putea să apară.

Este şi cazul deciziei din 1992 de asumare de către forţele militare NATO a misiunilor în
sprijinul păcii, situaţie în care Alianţa, cu efective reduse aproape la jumătate în urma
restructurării, s-a găsit în situaţia de a genera forţe atât pentru a executa misiuni în conformitate
cu Articolul 5, cât şi de a contribui la misiuni care erau în afara acestuia. Toate aceste demersuri
de reorganizare, au afectat, de asemenea , comanda și controlul forțelor aliate din Europa, fapt care a
dus la schimbarea structurilor de comandă ale alianței, pe trei sectoare diferite, însă interdependente.
12
Un studiu aflat în dezbatere în acel moment (NATO Long Term Study) a recomandat ca fiind
necesare o nouă şi mai de substanţă reorganizare a structurilor, respectiv admiterea de noi
membri.

Astfel, începând cu decembrie 1997, structura de comandă a NATO va cunoaşte o nouă


modificare şi redenumire, aparând Comandamentele Strategice (SC). Marile Comandamente de
9
NATO, NATO’s Command Structure: The Old and the New, January 2010, http://www.nato.int/cps/en/
natohq/topics_69718.htm?selectedLocale=en, accesat la 10.04.2014.
10
IISS, The Military Balance, London, IISS1998, p. 31.
11
IISS, The Military Balance, London, 2008, p. 47.
12
Thomas-Durell Young, Command in NATO after the Cold War, p. 3.
9
Sprijin (MSC) vor fi reduse şi se vor numi comandamente Regionale (RC), iar Comandamentele
Principale Subordonate (PSC) vor fi consolidate şi redenumite Comandamente Subregionale
(SRC).

Referitor la aderarea de noi membri, primul val de admitere va fi în 1999, numărul


acestora crescând în anii ce vor urma.

Restructurarea de fond a NATO, a implicat schimbări majore și din partea unora dintre
statele Europei, importanți membri NATO; astfel de schimbări s-au produs la nivelul structurii
naţionale de comandă cu scopul îmbunătăţirii capacităţii lor de a disloca forţe înafara Europei.

În paralel cu procesele de transformare la nivelul structurilor de comandă, în cadrul


Summitului de la Washington din 1999, este prezentată de către oficialii organizaţiei noua
Structură a Forţei NATO (NFS), pentru ca în iulie 2001 să se aprobe principiile şi parametrii
NFS. Conform acestora, „NFS va oferi Alianţei un pachet de forţe multinaţionale, cu capacitate
mare de dislocare, mobile, sustenabile şi flexibile, respectiv structurile de comandă şi control
necesare” .13 NFS a fost concepută astfel încât să răspundă în special unui scop preponderent
tactic şi să ofere capacităţi suplimentare de comandă şi control la nivelul unui singur serviciu
(marină, forţe terestre, forţe aeriene). 14

În cadrul Summitului de la Praga, din noiembrie 2002, sunt dezbătute viitoarele


capacităţi operaţionale ale Alianţei, în contextul dat de necesitatea implicării Alianţei în operaţii
de gestionare a crizelor şi în sprijinul păcii în afara zonei de responsabilitate. Evenimentele din
11 septembrie 2001, au determinat şi o urgentare a proceselor de transformare la nivelul
structurilor de comandă şi la cel al forţelor, urmărindu-se oferirea capacităţilor necesare
operaţiilor militare specifice erei informaţionale, cât şi a celor care să corespundă noilor misiuni
asumate. Idea creării unei structuri cu capacitate de dislocare mărită, flexibilă şi cu capacitate de
reacţie rapidă a rămas la nivel noţional, de intenţie, deoarece „nici astăzi aceste structuri de
comandă nu pot funcţiona într-o formă care să permită dislocarea în teatru, majoritatea
funcţiunilor administrative şi logistice fiind mai bine executate din baze fixe” 15

Creşterea încrederii în formaţiunile multinaţionale de dimensiuni mai mici decât corpul


de armată au determinat membrii Alianţei să se confrunte cu aspecte de natură politică privind
transferarea unei autorităţi mai mari comandanţilor acestor formaţiuni.

13
NATO International Military Staff, The New NATO Force Structure, September 2002,
http://www.nato.int/ims/docu/force-structure.htm, accesat la 12.04.2014.
14
NATO, The New NATO Force Structure, 24.10.2006, http://www.nato.int/ims/docu/force-structure.htm.
15
W. Bruce Weinrod, Charles L. Barry, NATO Command Structure – Considerations for the Future, Center for
Technology and National Security Policy, NDU, September 2010, p. 10.
10
Funcțiile și responsabilitățile stabilite geografic, care in 1997 au înlocuit trei comandamente, se
regrupează într-unul singur, strategic, , resonsabil de totalitatea operaţiilor Alianţei, sub
denumirea de Comandamentul Aliat pentru Operaţii (ACO).

Un alt comandament, în întregime nou, este Comandamentul Aliat pentru Transformare


(ACT). Acesta a fost creat pentru a îmbunătăţi capacitatea de dislocare în teatru şi
interoperabilitatea, respectiv pentru a promova doctrina multinaţională. Noul comandament
strategic pentru operaţii a fost consolidat la nivel operaţional prin trei subcomandamente
responsabile de operaţiile Alianţei în teatru. Al treilea nivel a fost dedicat întăririi capacităţilor
multinaţionale ale celor trei categorii principale de forţe ale ţărilor membre NATO – terestră,
maritimă şi cea reprezentată de forţele aeriene. În final, structura de comandă astfel rezultată
reţine raporturile de subordonare ale lanţului de comandă, care de la ACO şi ACT duce către
NAC, în timp ce Comitetul Militar al NATO (NMC) are rolul de a asigura consiliere către NAC
şi orientare strategică către SACEUR şi SACT.

Summitul de la Praga a creat şi Forţa de Răspuns NATO (NRF), o forţă multinaţională,


expediţionară, de dimensiuni relativ reduse, destinată operaţiilor desfăşurate în teatrele de
operaţii din afara zonei de responsabilitate transatlantice. Noua structură acțională a NATO,
urmărea astfel, în afara promovări interoperabilitătii forțelor aliate, dezvoltarea unor capacități
operaționale, care să permit intervenția rapidă în cazul situațiilor de criză.

În noul context, se conturează și rolurile NRF, proaspăt create:

- furnizează Alianţei o structură de forţe cu capacitate de dislocare rapidă pentru situaţiile


de răspuns la crize care impun operaţii militare de luptă armată, incluzând aici şi
misiunile desfăşurate în conformitate cu Articolul 5
- este responsabilă de gestionarea capacităţilor destinate situaţiilor de criză care nu implică
lupta.
- Are un rol special în asigurarea şi verificarea pregătirii, a stării de operaţionalizare şi
certificare, respectiv în asistarea eforturile membrilor NATO în procesele de
transformare a structurilor de forţe.

„NRF a constituit punctul central al atenţiei, înglobând capacităţile operaţionale pe care noile
structuri de forţe ale NATO trebuiau să le deţină” .16

În urma unor analize ulterioare summitului de la Praga, în iunie 2004, se solicită o nouă
reorganizare a Alianței, la nivelul forței și comenzii.

16
W. Bruce Weinrod, Charles L. Barry, NATO Command Structure, p. 10.
11
Ulterior, NATO, va trasa câteva linii directoare în vederea viitoarelor revizuiri:

(1) forţele NATO trebuie să fie apte să desfăşoare operaţii militare simultane, în
conformitate cu nivelul actual de ambiţie al NATO;

(2) structura de comandă a NATO nu trebuie să conţină mai mult de 13.000 de posturi; şi

(3) distribuţia geografică actuală ar trebui păstrată.

Punctul central al acestei revizuiri se axa pe identificarea acelor zone din cadrul celor zece
comandamente din structura ACO şi ACT, unde se pot realiza economii prin reducerea
numărului de personal, dar fără a diminua sau reduce nivelul capacităţilor de operare. După
o îndelungată analiză, în 2009, NMC, propune printr-un raport, reducerea numarului de
poziții din structura de comandă de la 15500, la 13000, soluție de altfel, acceptată și care va
primi denumirea de Organizare la Pace.

La sfârşitul anului 2009, NAC a aprobat recomandările Comitetului Militar NATO


rezultate din analiza desfăşurată între 2004 și 2008. Neînţelegerile asupra unor aspecte
specifice au întârziat implementarea schimbărilor până în 2010.

Configurarea noilor tipuri de misiuni pe care ar urma să le întreprindă NATO, a


determinat și necesitatea proiectării forţelor în teatre aflate în afara ariei tradiţionale de
responsabilitate a Alianţei, aspect supus dezbaterii încă din mai 2002, în cadrul unei întâlniri
a miniştrilor de externe ai statelor membre NATO, la Reykjavik, în contextul luptei
împotriva terorismului. Astfel, „pentru a îndeplini întregul spectru de misiuni, NATO trebuie
să fie aptă să genereze forţe care pot fi rapid dislocate oriunde este necesară prezenţa
acestora, să susţină operaţii la distanţă şi pe perioade mari de timp, pentru a-şi atinge
obiectivele”.17

Generalul american Joseph Raltston într-o analiză privind menţinerea relevanţei


Organizaţiei transatlantice şi în secolul XXI: „NATO se impune a fi aptă să execute întreaga
gamă de misiuni oriunde este necesar, să fie aptă să susţină o structură de forţe flexibilă, bine
echipată şi antrenată, în sprijinul misiunii Alianţei de a apăra pacea şi libertatea membrilor
săi”18 dat fiind că misiunile în afara zonei de responsabilitate, pe lângă capacitatea de
dislocare, mai implică şi alte aspecte care sunt asociate flexibilităţii, echipamentului din
înzestrare, dar şi unui înalt nivel de pregătire.

17
NATO, Collective Defense, http://www.nato.int/cps /en/ natohq/topics_110496.htm?selectedLocale=en, accesat
la 15.07.2014.
18
General Joseph Ralston, Keeping NATO’s Military Edge Intact in the 21st Century, 3 October 2002,
http://www.nato.int/docu/speech/2002/s021003d.htm, accesat la 14.08.2014.
12
Alături de aceste considerente, costurile și simplitatea ar trebui sa dețină un rol la fel de
important în procesul de transformare a Alianței.

Managerizate însă într-un mod eficient, susţinut de potenţialul pe care îl reprezintă actuala
revoluţie informaţională, costurile pot fi reduse, abordare care ar trebui luată în considerație
oriunde este posibil.astfel, eficiența personalului încadrat în structurile de comandă, poate fi
maximizată prin asigurarea minimalului necesar de infrastructură , precum și prin utilizarea
eficienta a tehnologiei modern, ceea ce nu se poate realiza decât in contextul selecției și
întrebuințării unui personal adecvat.

Considerată unul dintre principiile fundamentale ale teoriei organizaţionale, simplitatea își
regăsește aplicabilitatea ca un multiplicator al tuturor parametrilor anterior menţionaţi, chiar și
în ceea ce priveste structurile din cadrul NATO, supuse transformării.

În concluzie, noile structure de forte, respective de comandă ale alianței, ar trebui să


respecte următoarele caracteristici deosebit de importante:

 Modularitate și flexibilitate
 Capacitatea de a fi rapid proiectate în teatru ( capacitatea de dislocare)
 Sustenabilitate
 Capacitatea de a acționaîntrunitși într-un mediu multinațional ( compatibilitate și
interoperabilitate)
 Un nivel înalt al pregătirii și instruirii personalului
 Echipament și logistică ajustate misiunii

„Alianţa trebuie să se asigure că structurile sale de forţe rămân moderne, cu capacitate de


dislocare şi sustenabile”19

19
NATO, Improving NATO’s Capabilities, 25 August 2014, http://www.nato.int/cps/en/natohq/ topics
_49137.htm? selectedLocale=en, accesat la 11.08.2014.
13
Capitolul 2. Noul concept strategic NATO

2.1 Teorii ale conceptului strategic

Așa cum bine s-a precizat anterior, scopul esenţial al NATO este de a asigura libertatea şi
securitatea tuturor membrilor săi prin mijloace politice şi militare, în conformitate cu Tratatul
Nord-Atlantic şi cu principiile Cartei Naţiunilor Unite. În acest sens, art. 4 din Tratatul Nord-
Atlantic permite aliaților să se consulte și să coopereze în domenii ce țin de securitate și apărare,
în timp ce art. 5 consacră sarcina fundamentală a NATO, și anume apărarea colectivă, astfel ”un atac
armat împotriva unui aliat din Europa sau America de Nord, este considerat un atac împotriva
tuturor”.

De la înființarea NATO până în present se pot distinge trei etape în evoluția gândirii
strategice a Alianței:

- Perioada Războiului Rece (1949-1991)

- Perioada de imediat după ridicarea Cortinei de Fier 1991 până în 9/11 2001

- Perioada de după 9/11 până în prezent.20

Ca document oficial al Alianței, Conceptul Strategic NATO, prezintă scopurile pe termen


mediu și lung, precum și srcinile fundamentale privind securitatea , ale Organizației Atlanticului
de Nord. De asemenea , documentul identifică elementele de abordare a domeniului securității,
precum și liniile directoare pentru adaptarea fortelor NATO la realitățilemediului de Securitate.
În acelasi timp, Conceptul Strategicoferă cadrul conceptual al transformării NATOsi al adaptării
sale în concordantă cu mediul strategic global.21

Primele patru concepte strategice NATO sunt definite în perioada 1949-1968.

În perioada Războiului Rece 1949-1991 strategia NATO s-a axat în principal pe apărare și
descurajare.

Ultimul deceniu premergător ridicării Cortinei de fier, a plasat NATO în postura unei organizții politico-
militare, nu doar a uneia exclusiv cazonă, capabilă să-și adapteze strategiile și obiectivele pe termen

20
http://www.nato.int/cps/en/SID-A44074FE-A2A805A7/natolive/topics_56626.htm?
21
http://www.nato.int/cps/en/SID-A44074FE-A2A805A7/natolive/topics_56626.htm?
14
lung, fără ca acestea să abandoneze sau să încalce principiile și valorile fundamentale ale Alianței, așa
cum au fost ele menționate în Tratatul de la Washington, fiind valabile și astăzi.

Primele documente strategice vor fi așadar elaborate în plin Război Rece, primul
Concept Strategic purtând denumirea de "The Strategic Concept for The Defence of The North
Atlantic area (DC6/1) "și fiind aprobat de Consiliul Nord Atlantic (NAC) la data de 6 ianuarie
1950 .

Acest prim concept, statuează că funcția principal a NATOeste descurajarea agresiunilor


și că forțele militare vor fi angajate , numai daca funcția principal- descurajarea- a eșuat, iar un
atac a fost lansat. De asemenea, conceptul reglementează complementaritatea între membri și
standardizarea, astfel că fiecărui membru îi revine o contribuție la apărarea colectivă,
proportional cu capacitatea sa economică, militară, geografică, industrial, urmând să elaboreze
măsuri de cooperare în vederea optimizării modului de utilizare a resurselor.

Cel de-al doilea Concept Strategic

Un impact deosebit în cadrul NATO este declanșat de invazia Coreei de Sud de către trupele
Coreei de Nord la 25 iunie 1950. Astfel că Alianța a înțeles că este necesară abordarea urgentă a
două aspecte fundamentale: eficiența structurilor NATO și întărirea forțelor Alianței.

În consecință, NAC a aprobat înființarea unei forțe militare integrate sub comandă centralizată
pentru ca în decembrie '50, să solicitate nominalizarea Gen.Eisenhower ca primul Comandant
Suprem Aliat din Europa (SACEUR). În ianuarie 1951, la Hotel Astoria din Paris Aliații decid
înființarea Comandamentului Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SHAPE) ca apoi, în 2
aprilie 1951 sediul SHAPE (HQ SHAPE)să fie activat. Astfel că NAC a aprobat pe data de 3
decembrie 1952 al doilea Concept Strategic (MC3/5 (final)), care va reflecta toate aceste
modificări structurale.

În cadrul documentelor premergătoare celui de al treilea Concept Strategic se vorbește


pentru prima dată despre utilizarea armelor nucleare introducându-se și termenul de "represalii
masive" ca un element cheie al noii strategii NATO. Pe 23 mai 1957 NAC adoptă MC 14/2 "
Conceptul strategic general de apărare a spațiului NATO" ("Overall Strategic Concept for The
Defence of NATO Area") sau cel de-al treilea concept strategic.

De îndată ce NATO adoptă al Treilea Concept Strategic, o serie de evoluţii internaţionale


au avut loc, punând în discuţie strategia Alianţei de represalii masive. Europenii , pun la îndoială
faptul că un președinte American ar sacrifica un oraș propriu pentru a salva un oraș European, în
condițiile în care era tot mai evidenta dezvoltarea de către URSS a capacității sale nucleare,

15
ntercontinentale, rachete balistice, etcc. Încep să se vehiculeze tot mai des termeni precum
"distrugere reciproca garantata (MAD)" care reprezintă o doctrină, o strategie de securitate
națională, ce precizează că utilizarea pe scară largă a armelor de distrugere în masă ar rezulta în
anihilarea completă, totală și irevocabilă, atât a atacatorului cât și al apărătorului 22 acest război
terminându-se fără nici o victorie sau armistițiu, doar cu distrugere reciprocă. Este bazat pe
Teoria Descurajării conform căreia implementarea, și implicit utilizarea armelor puternice este
esențială pentru amenințarea inamicului, în scopul de a preveni utilizarea acestor arme împotriva
ta. Această strategie este efectiv o formă a Echilibrului Nash în care nici una din părți, odată
armată, nu se va dezarma ulterior.23

În 1961, JF Kennedy ajuns la Casa Albă, identifică problema unui război limitat şi de ideea că
un schimb nuclear ar putea fi pornit accidental sau dintr-o eroare de calcul. Între timp, criza
intensificata la Berlin, conduce la construirea Zidului Berlinului. În octombrie 1962 Războiul
Rece atinge apogeul odată cu criza rachetelor din Cuba.

Conceptul Strategic General pentru Apărare a zonei NATO (MC 14/3) - a fost adoptat de către
Comitetul de Planificare Apărării (DPC), la 12 decembrie 1967 şi versiunea finală e emisă la 16

ianuarie 1968, fiind cel de-al patrulea Concept Strategic, elaborate după retragerea din
structurile NATO a Franței.

Au fost două caracteristici cheie pentru noua strategie: flexibilitate şi escaladare. Acesta nouă
strategie a identificat trei tipuri de raspunsuri militare NATO împotriva agresiunii:

▪ Apărarea Directă: scopul a fost de a învinge agresiunea la același nivel la care inamicul a ales
să lupte.

▪ Escaladarea intenţionată: Aceasta a adăugat o serie de măsuri posibile pentru a învinge


agresiunea prin creşterea progresivă a ameninţării privind folosirea energiei nucleare pe măsură
ce criza escaladează.

▪ Răspuns general nuclear, văzut ca factor de descurajare final. Remarcăm și faptul că în aceeași
perioadă, reflectând aceeași politică a flexibilității și a dialogului, au demarat negocierile privind
prima Conferință pentru Securitate si Cooperare în Europa (CSCE), având vocație euro-
atlantică, negocieri care vor conduce la semnarea Actului Final de la Helsinki în august 1975.

Conceptul Strategic NATO 1991 diferă în mod dramatic față de documentele strategice
emise până atunci. Acesta a căutat să îmbunătăţească şi să extindă securitatea pentru Europa în
22
Mutual Assured Destruction; Col. Alan J. Parrington, USAF, Mutually Assured Destruction Revisited, Strategic
Doctrine in Question, Airpower Journal, Winter 1997
23
https://ro.wikipedia.org/wiki/Distrugere_reciproc%C4%83_asigurat%C4%83
16
ansamblu, prin parteneriat şi cooperare cu foştii adversari, menţinând scopul său fundamental,
securitatea propriilor membri (de exemplu, de apărare colectivă). Acesta a redus, de asemenea,
utilizarea forţelor nucleare la un nivel minim, suficient pentru a menţine pacea şi stabilitatea:
"Acest concept strategic reafirmă caracterul defensiv al Alianţei şi hotărârea membrilor săi de a
proteja securitatea, integritatea şi suveranitatea lor teritorială. Politica de securitate a Alianţei se
bazează pe dialog, cooperare şi de apărare colectivă eficientă. Utilizând pe deplin a noilor
oportunităţi disponibile, Alianţa va menţine securitatea menținând forțele la cel mai mic nivel
posibil în concordanţă cu nevoile de apărare."- Directiva MC (Comitetului Militar) pentru
punerea în aplicare militară a Conceptului Strategic al Alianţei (MC 400)- 12 decembrie 1991.

Conceptul Strategic NATO 1999

La cea de-a 50-a aniversare a Alianței, consiliul de Securitate, recunoaște importanţa


factorilor politici, economici, sociali şi de mediu, în plus faţă de dimensiunea militarăîn ceea ce
ar putea fi o definiție mai largă a securității. În cadrul CS NATO 1999 s-au identificat noile
riscuri apărute de la sfârşitul Războiului Rece, incluzând în analiză terorismul, conflictele etnice,
abuzuri ale drepturilor omului, instabilitatea politică, fragilitatea economică şi răspândirea
armelor nucleare, biologice şi chimice şi a mijloacelor lor de livrare. Declarând că sarcinile
fundamentale ale Alianţei sunt cele de securitate, consultare, precum şi de descurajarea şi
apărare, adăugând că gestionarea crizelor şi politica parteneriatelor documentul NATO
reiterează încă o data necesitatea securităţii şi stabilităţii în zona euro-atlantică.

Se observă din document, ca și de această dată NATO a reuşit să se adapteze şi să joace un


rol important în mediul de securitate postrăzboi rece, stabilind liniile directoare pentru forţele
Alianţei. Strategia a solicitat dezvoltarea în continuare a capacităţilor militare adecvate întregii
game de misiuni ale Alianţei, de la apărarea colectivă, la operații în sprijinul păcii, la alte
operații de răspuns la crize. De asemenea se prevedea că Alianţa va menţine în viitorul apropiat
o combinaţie adecvată de forţe nucleare şi convenţionale. Conceptul Strategic 1999 a fost
completat de un document de orientare strategică, care rămâne clasificat: "Ghidul MC
(Comitetului Militar) pentru punerea în aplicare a Strategiei Militare Alianţei" (MC 400/2), 12
februarie.

In ultimele doua decenii, NATO s-a gasit in fata provocarii de a-si redefini rolul și de a-si
asuma noi misiuni în întreaga lume. S-a extins în Europa Centrală și de Est, asigurând
instaurarea democrației și asigurarea stabilitatii a oferit ajutor pe scară largă victimelor
uraganului Katrina care a lovit coasta golfului american în august 2005 și a ajutat pentru
diminuarea suferințelor cutremurului din Pakistan din octombrie 2005. În 2003, NATO a efectat

17
pentru prima data operatiuni în afara Europei când a preluat comanda strategică a forței de
menținere a păcii mandată de ONU în și în jurul capitalei afgane, Kabul.24
Astfel, in zilele noastre, alianța se află in prima linie a luptei împotriva terorismului global,
purtând un război împotriva insurgenților Al-Qaeda și talibanilor din Afganistan.25

În dimineața zilei de 11 septembrie 2001, Statele Unite au suferit cel mai devastator atac
care s-a soldat cu cele mai multe pierderi de vieti omenesti si pagube materiale pe timp de pace
de la atacul din timpul celui de-al doilea război mondial de la Pearl Harbor din 1941. 26 Pentru o
națiune care a cunoscut cele mai consistente succese economice și militare în perioada 1991-
2001, șocul din 11 septembrie a fost de neconceput si foarte greu de suportat.27

Pe 12 septembrie, președintele George W. Bush a declarat, ca răspuns legat de atacuri, ca


acestea au fost un „act de război” și a intarit că nu se va face nicio distincție între cei care au
efectuat aceste atacuri și cei care au adăpostit vinovații. Mesajul său pentru absolut toata lumea a
fost: „fie sunteți cu noi, fie împotriva noastră”. Astfel, SUA se așteptau la o cooperare deplină și
fara echivoc din partea tuturor țărilor și entităților care s-au alaturat ’’razboiului impotriva
terorii’’ pe care SUA l-au declansat. Aliații tradiționali ai Washington-ului și-au declarat imediat
sprijinul deplin. În aceeași zi, pentru prima dată în existenta sa, NATO a invocat articolul V din
Carta sa, oferind cooperare deplină SUA din partea tuturoar statelor membre. De asemenea,
Consiliul de Securitate al ONU a aprobat Rezoluția 1368, care a recunoscut dreptul inerent la
autoapărare a statelor, individual sau colectiv. Rezoluția s-a bazat pe articolul 51 din Carta
Națiunilor Unite.

Rezoluția a proclamat, de asemenea, disponibilitatea organismului ONU de a lua măsurile


necesare pentru a răspunde la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 și de a combate toate
formele de terorism, în conformitate cu Carta ONU.28

La scurt timp după ce președintele american Bush a declarat războiul global împotriva
terorismului, SUA și aliații săi apropiați au creat o coaliție internațională împotriva terorismului.
Chiar și cele două puteri majore care s-au opus în mod tradițional activismului global al Statelor
Unite, adică Rusia și China, au oferit sprijin moral SUA în lupta împotriva terorismului.

24
http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/country_profiles/1549072.stm
25
Julianne Smith and Michael Williams, “What Lies Beneath: The Future of NATO’s through the ISAF Prism”,
CSIS Publications, Washington, The Centre for Strategic and International Studies, March 2008.
26
Keesing’s Record of World Events, News Digest for September 2001, Vol. 47, No. 9, p. 443333
27
Robert Singh, “Superpower Response: The United States of America”, in Mary Buckley and Rick Fawn (eds.),
Global Responses to Terrorism, 9/11, Afghanistan and Beyond, London: Routledge, 2003, p. 53.
28
Rick Fawn in Mary Buckley and Rick Fawn (eds.), Ibid, p. 13.
18
Liderii Moscovei și Beijingului, din cauza condițiilor politice predominante în țările lor
respective, au perceput activitățile Al-Qaeda drept o mare amenințare pentru propria securitate
națională.29

Deși Alianta a răspuns imediat la atacurile din 11 septembrie, planificatorii militari


americani au considerat că este convenabil să ducă războiul după propriile lor condiții. Dintre
cele nouăsprezece state membre ale NATO, la momentul respectiv, numai SUA nu au fost în
favoarea implicării NATO în războiul împotriva terorii. Motivul a fost că Washington-ul știa
bine că statele membre NATO nu aveau capacitatea militară de a îndeplini o misiuni de apărare
colectivă departe de zona tarilor componente NATO. De asemenea, aliatilor le lipseau
transportul aerian strategic, armele ghidate de precizie și alte capacități importante, precum
supravegherea, alimentarea aer-aer și apărarea împotriva rachetelor tactice. SUA, în schimb,
fiind o putere globală, au avut propriile sale percepții de amenințare și probleme de securitate, pe
care aliații europeni nu le-au împărtășit decât puțin mai târziu.30

Pe baza acestor preocupări, prima țintă a războiului împotriva terorii a fost Afganistanul. În
loc să implice NATO, Statele Unite a ales selectiv state din diferite părți ale lumii pentru a se
alătura „coaliției internaționale” care ar fi urmat sa lupte in războiul împotriva terorismului.
Washingtonul a preferat astfel: Marea Britanie, Franța, Canada, Rusia, Pakistan. Germania și
Italia s-au angajat si ele în război împotriva terorismului, dar au optat pentru a nu se implica
efectiv în acel moment din cauza constrângerilor politicilor lor interne și externe.31

Cu ocazia conferintei de la Bonn, participanții au pledat in favoarea faptului ca Consiliul de


Securitate al Organizației Națiunilor Unite sa autorizeze desfășurarea timpurie a unei forțe
mandatate de ONU în Afganistan pentru a ajuta la menținerea securitatii in Kabul și in zonele
înconjurătoare.32

Acordul de la Bonn a recomandat formarea și staționarea unui Consiliu de Securitate al


Organizației Națiunilor Unite, o Forta de Securitate Internationala de Asistenta (ISAF) în Kabul
și în împrejurimile sale și, eventual, în alte centre urbane.33 ISAF nu a fost o forță a ONU, dar a
fost desfășurat după un mandat conferit de Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite prin patru
rezoluții - 1386, 1413, 1444 și 1510. Un acord tehnic militar detaliat între comandantul ISAF și
29
Paul Wilkinson, “Implications of the Attacks of 9/11 for the Future of Terrorism”, in Mary Buckley and Rick
Fawn (eds.), Ibid, p. 53
30
Jessica Fugata, op.cit.
31
“Introduction”, Mary Buckley and Rick Fawn (eds.), op.cit., p. 1.
32
The UN Charter provides for peacekeeping operations, the imposition of international sanctions, and military
action authorized by United Nations Security Council Resolutions.
http://www.afghangovernment.com/AfghanAgreementBonn.htm.
33
Thomas George Weiss, Military–Civilian Interactions: Humanitarian Crisis and Responsibility, Lanham:
Rowman & Littlefield Publishers, 2005, p. 163.
19
guvernul aferent de tranziție a furnizat linii directoare suplimentare pentru operațiunile ISAF. 34
Douăzeci și opt de țări au făcut parte din ISAF, dintre care doar 14 erau membre NATO. Forța
avea aproximativ 4, 600 de angajați.35

Acum întrebarea principală era despre cine va conduce forțele ISAF. S-a decis ca fiecare stat
membru al ISAF să conducă voluntar misiunea prin rotație timp de șase luni. Marea Britanie a
fost prima care a condus forțele ISAF. Pe 20 decembrie Consiliul de Securitate al ONU a
adoptat rezoluția 1386 în cadrul capitolului VII, care a autorizat o forță multinațională de
menținere a păcii condusă de Marea Britanie să intre în Kabul. 36
Conducerea misiunii ISAF a fost dată ulterior Turciei și apoi Germaniei și Olandei. Forțele
ISAF au fost sprijinite de NATO.37

Noul concept militar al NATO după 11 septembrie

Modul în care SUA au reacționat la 9/11 au ridicat o serie de întrebări importante pentru
NATO și viitorul său. Răspunsul Alianței trans-atlantice la atacurile din 9/11 a avut o valoare
simbolică mare, chiar dacă contribuția militară reală a fost foarte limitată. În perioada de după
11 septembrie, NATO și-a schimbat conceptul. A început să folosească cadrul PFP / EAPC
(Parteneriat pentru Pace și Parteneriat Euro-Atlantic) pentru a coordona și îmbunătăți cooperarea
internațională împotriva terorismului și pregătirea pentru situații de urgență. NATO a început să
Comunitatea Statelor Independente (CSI). Astfel de măsuri au fost extrem de importante pentru
sporirea încrederii între țări, care erau în diferite grade amenințate de terorismul internațional.38

NATO a adoptat un nou „concept militar” pentru a-și defini rolul în lupta împotriva
terorismului global și, de asemenea, pentru a pune capăt crizei de identitate, care a afectat-o
datorita evenimentelor de la 11 septembrie 2001. se coordoneze cu alte organizații
internaționale, cum ar fi Națiunile Unite, Uniunea Europeană și Comunitatea Statelor
Independente (CSI). Astfel de măsuri au fost extrem de importante pentru sporirea încrederii
între țări, care erau în diferite grade amenințate de terorismul internațional.39

În ianuarie 2002, secretarul general al NATO, Lordul Robertson, a subliniat la reuniunea


miniștrilor apărării NATO de la Bruxelles că „deficiențe majore” au existat legate de cheltuielile

34
Nursin Atesoglu Guney, Contentious Issues of Security and the Future of Turkey, Hampshire: Ashgate Publishing
Limited, 2007, p. 182.
35
Daily Times (Karachi), August 14, 2003.
36
Keesing’s Record of World Events, News Digest for December 2001, Volume 47, Number 12, p. 44504
37
www.nato.int/issues/afghan/040628-factsheet.htm.
38
Foanne Wright, “International Organizations, the UN, NATO and the EU”, in Mary Bucley and Rick Fawn
(eds.), op.cit., p. 259.
39
Foanne Wright, “International Organizations, the UN, NATO and the EU”, in Mary Bucley and Rick Fawn
(eds.), op.cit., p. 259.
20
de apărare dintre aliații NATO. Mulți decidenți ai SUA au fost dornici să extindă misiunea
inițială a NATO de apărare colectivă pentru a combate proliferarea WMD și lupta împotriva
terorismului.40

La summit-ul NATO organizat la 22-23 noiembrie 2002 la Praga, s-a decis să se renunțe la
reticența de a acționa „în afara zonei”. De asemenea, alianța și-a arătat disponibilitatea de a lupta
împotriva terorismului și a statelor teroriste sau „necinstite”. De asemenea, au fost de acord să
creeze o forță de reacție rapidă de 20.000 de oameni pentru a face față amenințărilor teroriste
pentru statele membre.41 La summitul de la Praga, liderii NATO au cerut ca alianța să fie extinsă
și au invitat șapte foste state sovietice și comuniste să se alăture NATO. În martie 2004, la
summitul de la Istanbul, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia și Slovenia au
devenit membre NATO și numărul de state membre a crescut de acum la 26. 42 Din decembrie
2001 până în august 2003, 14 țări membre NATO au participat la Misiunea ISAF a UNSC, dar
NATO nu a participat ca organizație internațională de sine statatoare însa, între timp, și-a
consolidat mușchiul militar pentru a se alătura războiului împotriva terorii.

La 11 august 2003, NATO a preluat comanda forțelor ISAF. Aceasta a fost prima operațiune
de menținere a păcii a NATO în afara granițelor Europei. 43 Odată cu prezența NATO în
Afganistan, SUA au obținut un instrument semnificativ pentru exercitarea presiunii morale și
politice asupra partenerilor săi. Europa nu avea de ales acum decat să facă parte din războiul și
faza postbelică din Afganistan.44

De asemenea, UNSC a solicitat ISAF să continue să lucreze în strânsă consultare cu


guvernul de la Kabul, reprezentantul special al secretarului general al ONU și coaliția pentru
operațiunea ’’Operation Enduring Freedom’’ (OEF).45

La sfârșitul anului 2006, NATO și-a asumat comanda completă a misiunii ISAF care avea
mandat ONU și a fost solicitată de guvernul afgan. Cu excepția unui număr mic de trupe
(aproximativ 8.000 de soldați americani), aproape toate forțele străine au intrat sub comanda
directă a NATO.46

40
Jessica Fugate, op.cit
41
Dawn, November 23, 2002
42
http://www.nato.int/docu/pr/2004/p04-096e.htm.
43
Keesing’s Record of World Events, Vol. 49, Nos. 7 / 8, August 2003, pp. 45552-53.
44
Jonathan Steele, “NATO must be disbanded”, Daily Times, November 9, 2004.
45
United Nations Security Council SC /8826, 2006, la http://www.un.org/News/Press/docs/2006/sc8826.doc.htm.
46
Fazlur Rahim Muzaffary, op.cit., p. 39.
21
NATO a primit, de asemenea, responsabilități în domeniul civil. Una dintre sarcinile sale
importante a fost reconstrucția Afganistanului și sprijinul acordat guvernului afgan în instituirea
legii și a ordinii și în dezvoltarea unei democrații funcționale.47

Se remarcă trei categorii ale misiunii NATO în Afganistan:

- Combaterea insurgențelor
- Consolidarea instituțiilor de securitate din Afganistan
- Reducerea comerțului cu opiu

In anul 2007 când NATO a împlinit un an în Afganistan, Washingtonul și-a exprimat


nemulțumirea față de performanța alianței în teatrul de operatiuni. S-a spus că membrii NATO
au renunțat la angajamentul lor politic cu Afganistanul și au existat peste 70 de „avertismente”
care au oferit țărilor individuale un veto asupra anumitor operațiuni.

Sunt foarte puțini în Occident care au curajul să realizeze și să recunoască situația de pe


teren din Afganistan. Cu toate acestea, există unii care acceptă că războiul împotriva terorii nu
poate fi prelungit și că, în cele din urmă, o soluționare negociată este inevitabilă. În aprilie 2007,
secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, solicitând mai multe trupe, de asemenea, a
recunoscut că situația din Afganistan nu poate fi controlată doar prin mijloace militare; în cele
din urmă, a trebuit să existe o soluționare negociată.48

Comandanții NATO au cerut mai multe trupe în sud, unde insurgenții talibani au provocat
cele mai multe pagube. Cea mai mare parte a luptelor este realizată de trupele americane care
contribuie cu aproximativ o treime din forță, urmată de Marea Britanie, Canada și Olanda.
Franța, Spania, Germania, Italia și Turcia, pe de altă parte, preferă să își poziționeze forțele în
zone mai pașnice ale țării.49

Când noul președinte american, Barack Obama, a preluat presedentia Statelor Unite, la 20
ianuarie 2009, cele 26 de tari ale Alianței atlantice aveau aproximativ 50.000 de militari în
Afganistan50 și, potrivit oficialilor militari de vârf, au fost necesari inca 15.000 până la 30.000 de
soldați.51

Se pare că statele membre NATO nu au fost foarte entuziasmate la ideea ca vor trebui sa
contribue cu mai multe trupe. Barack Obama a declarat în primul său discurs că SUA va lăsa
Irakul în viitorul apropiat poporului său și va forța o pace câștigată în Afganistan. În primele
47
Fazlur Rahim Muzaffary, op.cit., p. 39.
48
Eric S. Margolis, op.cit.
49
William J. Kole, “Summit’s big question: Whither NATO?”, USA Today, Martie 3, 2008
50
Alexander Melikishvili, op.cit
51
Dawn, Februarie 13, 2009
22
două luni ale președinției sale, Obama a revizuit politica SUA cu privire la Afganistan, iar în
martie 2009 a comandat 17.000 de trupe suplimentare pentru luptă și 4.000 de trupe pentru
instruirea forțelor de securitate afgane. Această desfășurare a ridicat numărul forțelor americane
la 34.000.52

În aprilie 2009, NATO a împlinit șaizeci de ani, iar summitul său aniversar a avut loc la
Strasbourg, Franța și Kiel, Germania. Încă două state - Albania și Croația au primit statutul de
membru NATO care au ridicat numărul de state membre la 28.53

Pe tot parcursul reuniunii, o falie din ce în ce mai mare în cadrul alianței a fost vizibilă, din
cauza situației din Afganistan. Această operațiune Între timp, dezaprobarea popoarelor europene
cu privire la prelungirea misiunii NATO s-a reflectat în manifestațiile violente de la Strasbourg
și Kiel în timpul summitului. A existat o neliniște largă în rândul populației UE din cauza
implicării continue a NATO și a rolului său aparent, azi ca forță de ocupație, subsecventă
proiectelor americane din Afganistan.54

Noul Concept Strategic NATO Lisabona 2010

După cum s-a araătat anterior, în această perioadă NATO a procedat, la aprofundarea şi
extinderea parteneriatele sale şi, în esenţă, la accelerarea transformării sale în vederea dezvoltării
de noi relaţii politice şi capabilităţi puternice operaţionale pentru a răspunde la provocările
mediului de securitate din ce în ce mai complex. Aceste schimbări radicale trebuiau să fie
reflectate în documentele strategice ale NATO.

Un prim pas în această direcţie s-a produs în noiembrie 2006, când liderii NATO au aprobat
"Ghidul politic global". Acesta stabileşte cadrul şi priorităţile pentru toate problemele privind

capabilităţile Alianţei, privind planificarea şi activitatea de intelligence pentru următorii 10 până


la 15 ani.

Mai târziu, la Summitul de la Strasbourg-Kehl din aprilie 2009, liderii NATO au aprobat
"Declaraţia privind securitatea Alianţei", care, printre altele, solicta dezvoltarea unui nou
Concept Strategic. Acest lucru a provocat o dezbatere aprofundată şi de analiză a problemelor și
a mediului de securitate. De asemenea a prezentat o oportunitate pentru regândirea,
reprioritizarea şi reformarea NATO. Conceptul Strategic 2010 a fost emis la Lisabona.

52
The Washington Post, Octombrie 13, 2009.
53
Keesing’s Record of World Events, Aprilie 2009, Vol. 55, No. 4, p. 49177
54
Zafar Masud, “Endgame for NATO?”, Dawn, Aprilie 16, 2009.
23
Alianța iși stabileste înca o data , în cadrul Conceptului Strategic al NATO ( 2010) , faptul
că pe lângă apărarea colectivă, încă doua sarcini fundamentale sunt de actualitate:
managementul crizelor și securitatea prin cooperare. .

Reiterând scopul de durată al NATO precum şi principalele valori şi principii, Conceptul


Strategic evidenţiază sarcinile de bază ale organizaţiei:

▪ Apărarea colectivă. Membrii NATO se vor ajuta permanent unul pe celălalt împotriva unor
posibile agresiuni, în conformitate cu articolul 5 al Tratatului de la Washington. Acest
angajament rămâne ferm şi obligatoriu. NATO va proceda la descurajarea şi apărarea împotriva
oricărei ameninţări de agresiune, şi împotriva noilor provocări, securitatea fundamentală a
aliaţilor individual sau a Alianţei ca întreg.

▪ Gestionarea crizelor. NATO are un set unic şi robust de capacităţi politice şi militare
pentru a aborda întregul spectru al crizelor - înainte, în timpul şi post conflict. NATO va angaja
în mod activ o combinaţie adecvată a acestor instrumente politice şi militare pentru a ajuta la
gestionarea crizelor în curs de dezvoltare cu potenţial de a afecta securitatea Alianţei, înainte ca

acestea să degenereze în conflicte, pentru a ajuta la consolidarea stabilităţii în faza post -conflict
în cazul în care contribuie la securitatea zonei euro-atlantice.

▪ Cooperarea pentru securitate. Alianţa este afectată de evoluţiile politice şi de securitate


dincolo de graniţele sale. Aceasta se va implica activ pentru a spori securitatea internaţională,
prin

- parteneriat cu ţări relevante şi organizaţii internaţionale,


- contribuind direct în ceea ce privește controlul armelor,
- neproliferarea şi dezarmarea,
- precum şi prin menţinerea politicii uşilor deschise pentru toate democraţiile europene
care îndeplinesc standardele NATO. "55

. Acest program de cooperare în domeniul apărării, presupune antrenarea și a altor state


terțe, pentru dezvoltarea capabilităților de apărare și creșterea rezilienței acestora, dar și cu
prganizații internaționale, în special cu Uniunea Europeana, ONU și Uniunea Africană în
domenii de interes comun. Toate deciziile adoptate la nivelul NATO sunt luate prin consensul
celor 30 de state aliate. Statele aliate contribuie la susținerea acordată de NATO şi oferă
asistenţă cu titlu bilateral ţărilor partenere ale NATO, în domenii precum: reforma sectoarelor de
apărare şi securitate, modernizarea forţelor armate şi a altor instituţii relevante, creșterea

55
http://www.nato.int/cps/en/SID-A44074FE-A2A805A7/natolive/topics_56626.htm?
24
interoperabilității, încurajarea / susținerea participării la operaţii comune, transfer de expertiză în
domeniul managementului crizelor și al planificării răspunsului la urgenţele civile etc. De
asemenea, sunt promovate iniţiativele privind schimburile de expertiză şi cooperarea practică în
domenii de interes reciproc, precum cele referitoare la lupta împotriva terorismului, securitatea
la frontiere, prevenirea proliferării armelor de distrugere în masă, securitatea energetică şi
protecţia împotriva atacurilor cibernetice. Aceasta este strategia de cooperare NATO cu
partenerii. 56

În cele ce urmeaza, se va face referire la câteva concepte strategice NATO și anume:

 Politica de extindere
 Apărarea cibernetică
 Securitatea energetică
 Combaterea amenințărilor hibride

Politica de extindere : Alianţa Nord-Atlantică este deschisă către primirea de noi


membri, în conformitate cu politica „uşilor deschise”. Potrivit acesteia, orice stat european care
poate contribui la promovarea obiectivelor Alianţei, incluse în Tratatul de la Washington, şi la
întărirea securităţii în spaţiul euro-atlantic, poate fi invitat să devină membru al NATO.
Principalul instrument destinat pregătirii pentru aderare este Planul de acţiune în vederea
obţinerii calităţii de membru al NATO (Membership Action Plan - MAP), prin intermediul
căruia NATO furnizează asistenţă în pregătirea pentru aderare. Procesul MAP constă în
implementarea planurilor de acţiuni convenite anual de Alianţă cu statele candidate, în funcţie
de nevoile specifice ale acestora, și în evaluarea anuală a rezultatelor obținute. Participarea la
procesul MAP nu presupune automat aderarea la NATO, aceasta fiind condiţionată de
îndeplinirea criteriilor de aderare. În present trei state partenere aspira la obținerea calității de
membru NATO: Bosnia-Herțegovina, Georgia și Ucraina.

Apararea cibernetică: Responsabilitatea fundamentală a NATO în acest domeniu este de a-


și apăra propriile rețele și de a sprijini creșterea rezilienței aliaților în vederea protejării rețelelor
naționale.

La Summit-ul de la Varșovia (2016), aliații au recunoscut spațiul cibernetic ca domeniu


operațional, în care NATO trebuie să fie în măsură să se apere la fel de eficient ca și în spațiul
aerian, terestru și maritim.

56
https://www.mae.ro/node/5337
25
La Summit-ul de la Bruxelles din 2018, se stabilește un centru pentru operații în domeniul
apărării cibernetice, ca parte a structurii de comandă adaptată a NATO, pentru a se asigura
coordonarea acțiunilor aliaților în acest domeniu. Ulterior , în anul 2008, are loc înființarea
Centrul de Excelență pentru apărare cibernetică al NATO (”NATO Cooperative Defence Centre
of Excellence”/CCDCOE), la Tallinn, în Estonia. Obiectivele centrului sunt cercetarea,
instruirea și organizarea de exerciții în acest domeniu. 57

La 13 iunie 2019, România a aderat în mod oficial la CCDCOE, alături de Norvegia,


Bulgaria și Danemarca.

Securitatea energetică: Aceasta nu este un domeniu nou de discuţie şi acţiune în cadrul


NATO, însă după Summit-ul de la Riga (2006) a început să fie considerat parte a unei politici
consistente și cuprinzătoare.

În anul 2012 a început activitatea Centrului de excelenţă pentru securitate energetică de la


Vilnius, care și-a propus: să exploreze dimensiunea eficientizării utilizării resurselor energetice
în teatrele de operaţii; dezvoltarea eforturilor privind protecţia infrastructurii critice energetice;
dezvoltarea consultărilor politice şi a cooperării practice cu statele partenere ale Alianţei.

Declarația Summit-ului de la Bruxelles reia și întărește angajamentele aliate anterioare.


Evidențiază, în contextul invocării rolului important pe care aspectele energetice le au față de
securitatea noastră comună, că o aprovizionare constantă și sigură cu energie, diversificarea
rutelor de import, a furnizorilor și a resurselor energetice, precum și interconectivitatea rețelelor
de energie au o importanță critică și ne sporesc rezistența în fața presiunilor politice și
economice. În acest sens, aliații s-au angajat, la Bruxelles, să rafineze rolul NATO în domeniul
securității energetice în conformitate cu liniile directoare și principiile în vigoare și să continue
să dezvolte capacitatea NATO de a susține autoritățile naționale în asigurarea protecției
infrastructurii critice, inclusiv împotriva activităților maligne de tip hibrid și cibernetic.58

Combaterea amenințărilor hibride:

Amplificarea recentă a amenințărilor și utilizării metodelor de război hibrid, de natură


militară și non-militară, pe căi deschise sau acoperite, a impus măsuri de adaptare și răspuns și
din partea Alianței Nord Atlantice. Acest fapt a fost inscris și în declarațiile ultimelor trei
summit-uri NATO, Wales (2014), Varșovia (2016) și Bruxelles (2018). NATO, arătându-se

57
 https://www.nato.int/cps/en/natohq/topics_78170.htm.
58
 https://www.nato.int/cps/en/natolive/topics_49208.htm
26
felul în care statele member sau partenere se confruntă cu acțiuni precum dezinformare,
propagandă, atacuri cibernetice, presiuni de natură economică, forțe armate neregulate /
disimulate etc. Aceste tendințe impun o stare crescută de pregătire pentru a preveni, contracara
și răspunde amenințărilor și atacurilor hibride, indiferent de proveniența lor, actor statal sau
nestatal. Ca atare, NATO, a dezvoltat o strategie de apărare comuna ce vizează rolul în
contracararea orcăror amenințări hibride, dar totodata și pe acela de a asista oricare alt stat aliat.

Strategia aliată conține trei direcții de acțiune: pregătire, descurajare și apărare. Deși
responsabilitatea primară de apărare / răspuns aparține statului vizat, Alianța poate interveni,
printre altele, prin desfășurarea de echipe de sprijin anti-hibrid, care acordă asistență adaptată
necesității imediate, în pregătirea și executarea răspunsului la amenințare.

Astfel s-a creat Centrul European de Excelență pentru Contracararea Amenințărilor


Hibdride, inaugurat la Helsinki în octombrie 2017, constituie un canal eficient de dialog și
cooperare, ca și centrele NATO de excelență privind apărarea cibernetică (de la Tallinn),
securitatea energetică (de la Vilnius) și comunicarea strategică (de la Riga)59

2.2 Politica externă și de securitate comună

2.2.1 Trasee de politică externă și securitate comună în Europa

La data de 17 martie 1948, la Bruxelles, se semnează „Tratatul asupra colaborării


economice, sociale şi culturale şi privind autoapărarea colectivă", al cărui preambul prevedea
garantarea reciprocă „a securităţii statelor semnatare şi angajamentul ferm al acestora de a
lua toate măsurile necesare în cazul revenirii Germaniei la o politică de agresiune". 60În
continuare, la articolul 5 se stipulează că: „statele semnatare se obligă să acorde tot ajutorul
militar şi toată asistenţa ce le stau în putere oricărui stat membru care ar face obiectul unui
atac armat în Europa". 61Acest act, va constitui originea organizației U.E.O. redenumită astfel,
ca urmare a acordurilor de la Paris din 1954.

Semnarea în anul 1951 a Tratatului Atlanticului de Nord, transferă Alianței structurile


operaţionale în plan military şi Statul Major General al Forţelor U.E.O. de la Fontainebleau şi
Versailles.

59
https://www.nato.int/cps/en/natohq/topics_156338.htm?selectedLocale=en
60
https://www.academia.edu/7065225/POLITICA_EXTERN%C4%82_%C5%9EI_DE_SECURITATE_COMUN
%C4%82
61
https://www.academia.edu/7065225/POLITICA_EXTERN%C4%82_%C5%9EI_DE_SECURITATE_COMUN
%C4%82
27
De fapt, Tratatului de la Bruxelles modificat, confirma opţiunea pentru apropierea
decisivă de N.A.T.O.: „în executarea Tratatului, Înaltele Părţi contractante şi toate
organizaţiile create de ele în cadrul Tratatului vor coopera strâns cu Organizaţia Tratatului
Atlanticului de Nord".62

Deposedată de dreptul de a-şi dezvolta orice fel de structuri militare pentru o lungă
perioadă de timp U.E.O. nu s-a manifestat pe scena europeană. În contextul preocupărilor
Comunităţii Europene de a se concentra asupra unei politici de apărare comune şi manifestării
tendinţei statelor europene de a crea pilonul european în cadrul N.A.T.O., la începutul anilor 80,
U.E.O. începe să-şi dezvolte şi structuri militare.

Prin Declarația de la Roma, adoptata în 1984 de către Consiliul de miniștri, se iterează


încă o dată noile obiective politice şi schimbările structurale ale organizaţiei, precum și misiunea
principală: definirea identităţii europene de securitate şi apărare.

Consiliul U.E.O. a adoptat o „Platformă asupra intereselor europene în materie de


securitate", la Haga în octombrie 1987, în care stipula fără echivocdecizia de a dezvolta pilonul
European NATO, conferind totodată dimensiunea de Securitate și apărare pentru p Europă
integrate. Platforma specific rporturile NATO-UEO, precum și cu terți, de asemenea, prezintă
condiții și modalități de lărgire a UEO, ca forum de dezbatere asupra problemelor de apărare și
Securitate.

În contextul abordat de Conceptul strategic NATO di 1991, miniștrii afacerilor externe ai


UE/UEO, reunite la Berlin, au adăugat si dat publicității la 19 iunie 1992, „Declaraţia de la
Petersburg", care pe baza Tratatului de la Maastricht, enunţa liniile directoare pentru
dezvoltarea viitoare a organizaţiei. Membrii U.E.O. se angajează să susţină acţiunile de
prevenire a conflictelor şi de menţinere a păcii, în cooperare cu alte instituţii de securitate. Cu
aceeaşi ocazie, în scopul extinderii cooperării U.E.O. cu ţările din Europa Centrală şi de Est,
Consiliul de Miniştri, a invitat miniştrii Afacerilor Externe şi ai Apărării din această zonă să
formeze un „Forum de Consultare", care s-a reunit pentru prima oară la Londra pe 14 octombrie
1992.

Realizarea componentei de apărare a UE, s-a făcut cu ocazia odată cu reuniunea la nivel
înalt a Alianţei Atlanticului de Nord, din 1994, de la Bruxelles, când statele N.A.T.O. şi-au

https://www.academia.edu/7065225/POLITICA_EXTERN%C4%82_%C5%9EI_DE_SECURITATE_COMUN
62

%C4%82

28
exprimat sprijinul deplin faţă de dezvoltarea unei „Identităţi Europene de Securitate şi Apărare"
(I.E.S.A.) şi faţă de „pilonul european al Alianţei" prin intermediul U.E.O., ca o componentă a
U.E., fiind totodată de acord să pună la dispoziție . infrastructura şi baza materiala proprie, în
special mijloacele de comunicații și cercetare strategică , necesare desfășurării unor eventuale
operațiuni militare exclusiv în spațiul European, sub conducerea unilaterală a UEO.

Acceptarea I.E.S.A. a indrodus și conceptul de „Forţe Operative Inter-arme


Multinaţionale" (F.O.M.I.), destinat ducerii operațiunilor militare organizate și conduse de UEO,
cu folosirea facilităților NATO, cu singura condiție, ca aceste facilități să revină sub control
NATO după utilizare.

Se creează astfel în planul securității europene și euro-atlantice doua concepte


complementare și nu concurențiale: realizarea I.E.S.A. în cadrul NATO și P.E.S.C. în cadrul
U.E. Se va lua de asemenea decizia Consiliului Uniunii de a crea un Comitet Militar cu scopul de
a întări şi clarifica rolul şefilor Statelor Majore ale Armatelor.

Începând cu anul 1992, pentru o perioadă de timp, cele două alianţe militare distincte –
una exclusiv europeană, U.E.O., şi una euroatlantică, N.A.T.O. – vor coexista, vor coopera, dar
nu se pot confunda şi nu au raporturi de subordonare una faţă de alta.

Reuniunea din mai 1994 de la Luxemburg a adoptat „Declaraţia de la Kirchberg" prin care
„Forumul de Consultare" este suspendat, iar celor 9 ţări din Europa Centrală şi de Est li se
acordă statutul de partener asociat. Are loc o structurare pe patru paliere:

 membri (toţi membrii U.E.O. sunt şi membri N.A.T.O. şi ai U.E.);

 membri asociaţi – state membre N.A.T.O. dar care nu sunt şi membre ale U.E.;

 parteneri asociaţi – state care nu sunt membre nici ale N.A.T.O., nici ale U.E.;

 observatori – membrii ai N.A.T.O. şi/sau ai U.E.

„Declaraţia de la Ostend" din 19 noiembrie 1996 ratifică rolul UEO și creează baza
integrării industriilor de apărare din statele membre ale U.E., fapt care a condus la apariţia unei
pieţe de armament unice, cu reglementări legislative standard.

Definitivarea realizării tuturor instrumentelor operaţionale care să-i permită U.E.O.


organizarea şi desfăşurarea de operaţiuni militare sub conducere proprie va fi constatată în

29
cadrul „Declaraţia de la Rhodos" din mai 1998. Cu toate acestea, se menționează ca : „Alianţa
Atlanticului de Nord continuă să constituie baza unui concept colectiv de securitate potrivit
prevederilor Tratatului de la Washington şi va rămâne forumul principal de consultaţii între
aliaţi, într-un context în care aliaţii europeni îşi asumă responsabilităţi sporite pentru propria
lor securitate şi apărare".63

Summit-ul de la Helsinki din 10-11 decembrie 1999, survine după episodul Kosovo și afirmă
disponibilitatea statelor member de a dezvolta mijloace care le vor permite să facă față în mod
autonomy getiunii militare a crizelor. În raport cu NATO, această forță va opera într-o totală
transparență și concentare, singura și mereu actuala problematică fiind aceea a subordonării
uneia față de celaltă.

Iunie 2000- Feira ( Portugalia) – are loc discutarea unei serii de documentecare ating și
dimensiunea relației de Securitate UE-NATO și conțin propuneri concrete asupra eventualelor
modalități de implicare a țărilor non-membre NATO, respectiv UE în situații de criză. Ca
modalităţi de consultare şi cooperare cu N.A.T.O., Consiliul U.E. a propus crearea a patru
„grupuri de lucru ad-hoc" având ca atribuţii cooperarea cu structurile N.A.T.O. şi identificarea
problemelor privitoare la: securitate, capacităţi militare, modalităţi ce permit accesul U.E. la
bunurile şi capacităţile N.A.T.O. şi definirea aranjamentelor permanente de consultare U.E.-
N.A.T.O.

S-a decis de asemenea, crearea unui „Comitet de Management al Crizelor Civile", după
modelul celui existent deja în cadrul N.A.T.O., înfiinţarea unei structuri permanente politice şi
militare şi reducerea dependenţei actuale faţă de sistemul american de informaţii, prin
construirea unui sistem european de supraveghere prin satelit.

Pe 13 noiembrie 2000 s-a semnat la Marsilia actul de încetare a activităţii U.E.O., care şi-a
cedat prerogativele U.E. Transformarea a fost de durată, încheindu-se în 2001. Statul Major al
UEO a fost dizolvat și înlocuit cu cel al UE. Institutul de Studii Strategice din Paris şi Centrul de
Sateliţi de la Torrejan (Spania) a trecut sub autoritatea U.E.

În acelaşi timp, s-a aprobat crearea a trei organe politico-militare europene permanente: un
comitet politic şi de securitate, un comitet militar şi un stat major. Au fost stabilite de asemenea,
mecanismele de evaluare a forţei comune de reacţie rapidă şi a relaţiilor permanente pe care le
propun Alianţei şi altor 15 ţări europene din estul continentului, pe baza „principiului
fundamental al autonomiei de decizie a U.E.".64
63
https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/defence-security/defence-security-timeline/
64
https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/defence-security/defence-security-timeline/

30
2.2.2. Noul concept NATO și politica externă a UE.

În perioada 24-25 septembrie 2002, la Varșovia, cu ocazia reuniunii informale a


Miniștrilor Apărării ai statelor membre NATO, are loc lansarea inițiativei NATO Response
Force, care viza constituirea unei forțe de reacție rapidă a Alianței, cu un efectiv de aproximativ
21000 de militari, compusă atât din elemente terestre, aeriene și navale, a caror capacitate de
desfășurare în termen scurt se rezumă la 7 zile, cu suport logistic și informal. Acest mecanism
gândit a fi operaționalizat într-un termen de doi ani, reprezinta instrumentul de proiecție a forței
Alianței dincolo de granițele sale și subliniaza capacitatea de transformare și adaptabilitate a
NATO în fața noilor ameninţări asimetrice ale secolului XXI.

La 13 octombrie 2004, la Poiana Braşov,la reuniunea informală a miniştrilor apărării din


statele NATO, Comandantul SACEUR şi secretarul general al NATO anunţă că Forţa de
Răspuns a NATO este pregătită pentru a putea realiza tot spectrul de misiuni pe care le poate
desfăşura Alianţa Nord-Atlantică, deoarece a atins capacitatea operaţională iniţială. 65
Un amplu exerciţiu Steadfast Jaguar 06 desfăşurat în Insulele Capului Verde în iunie 2006, a
testat capabilitățile NRF, locaţia desfăşurării exerciţiului fiind special aleasă pentru a pune în
evidență acest lucru. Cu prilejul summitului NATO de la Riga, din noiembrie 2006, NRF a fost
declarată pe deplin operaţională.

Atât misiunile NATO, cât și UE, vor putea folosi aceste forte. Statele candidate la
aderare invitate să participe la această forţă, vor avea dreptul să trimită trupe în cadrul F.R.R.,
însă nu vor putea participa la luarea deciziilor. Se discută în acest sens despre crearea unei
structuri consultative, în care să fie cooptate şi statele candidate. Aceasta structură oferă
premisele unei armate europene, perfect operațională funcţionând acum în cadrul structurii
N.A.T.O., integrată în Comandamentul Suprem al Forţelor Aliate din Europa, sub forma
Corpului de Reacţie Rapidă (C.R.R.), constituit din divizii naţionale, divizii de cooperare şi
divizii multinaţionale.

Creșterea capacității europene de gestionare a crizelor își are baza în nivelul ridicat de
interoperabilitate pe care relațiile UE-NATO l-au stabilit și care a generat realizarea I.E.S.A.

( Identității Europene de Securitate și Apărare) într-un cadru instituțional consolidat de procesul


de constituire a unei politici commune de Securitate și apărare.

65
https://jfcbs.nato.intşi www.nato.int.

31
Dezvoltarea I.E.S.A. în cadrul N.A.T.O. şi aplicarea principiului creării unei forţe europene
„separabile, dar nu separate", afirmat în iunie 1996 la Consiliul Nord-Atlantic de la Berlin, sunt
destinate evitării unor probleme, cum ar fi spre exemplu o dublare a asumării sarcinilor și
alocării resurselor de către NATO și UE .

Aceasta se întemeiază pe următoarele elemente:

 reafirmarea angajamentului de a întări legătura transatlantică, inclusiv starea de pregătire


de luptă, pentru a îndeplini obiectivele de securitate comune, prin intermediul Alianţei,
ori de câte ori va fi nevoie;
 continuarea procesului de întărire a pilonului european al Alianţei, în baza Declaraţiei de
la Bruxelles, din 1994, şi a principiilor convenite la Berlin în 1996 (sunt incluse aici şi
opţiunile referitoare la selectarea unui comandant general european şi a unui cartier
general N.A.T.O., pentru acţiuni controlate de U.E.);
 dezvoltarea sistemului de legătură între cele două organizaţii, inclusiv planificarea,
exerciţiile şi consultarea;
 recunoaşterea faptului că un rol european intensificat va contribui la întărirea Alianţei,
constituind temelia apărării colective a membrilor.

În noul concept strategic al Alianţei Nord-Atlantice se consideră că dezvoltarea unei


politici externe şi de securitate comună, care include elaborarea progresivă a unei politici
comune de apărare aşa cum s-a cerut în Tratatul de la Amsterdam, este compatibilă cu politica
comună de securitate şi apărare, stabilită în cuprinsul Tratatului de la Washington.

Evoluțiile istorice imprevizibile, care ar putea solicita în orice clipă o desfășurare mai rapidă și
cu mult mai amplă de contingente militare- terorismul international, pericolul războiului
asimetric, focarele conflictuale declanșate din ce în ce mai aproape de granițele Alianței, sau ale
Europei, au condus către concluzia adoptată de miniștrii apărării ale statelor membre NATO, că
NRF trebuie să se afle în centrul Iniţiativei Forţelor Conectate pentru a menţine capacitatea de
pregătire şi eficienţă în luptă a Alianţei.
Summitul NATO din Ţara Galilor avea să joace un rol fundamental în ce priveşte transformarea
Forţei de Răspuns a NATO prin stabilirea Forţei Întrunite cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat
(VJTF) în vederea adaptării în fața oricărei provocări ce ar putea apărea.66

Noua varietate de misiuni întreprinse în cadrul proiectelor de securitate și apărare comune dintre
țările membre NATO și UE, a inclus și misiunile din Afganistan , desfășurate în teatrele de

66
https://www.agerpres.ro/documentare/2018/10/15/documentar-forta-de-reactie-rapida-a-nato-15-ani-de-la-
infiintare--191841
32
operațiuni pe parcursul câtorva ani : decembrie 2001- decembrie 2014, prin ceea ce a însemnat
politic, militar, logistic, ISAF.

Începand cu 1 ianuarie 2015, are loc o schimbare atitudinala a NATO în Afganistan, prin
operationalizarea în teatrul de operațiuni afgan, al unui nou fel de misiune, complet diferită de
cea anterioară, Misiunea Resolute Support.

Misiunea ’’RS’’ se baza pe diferite ipoteze, inclusiv reducerea drastică a prezenței


militare în zona de operatiuni.

Obiectivul principal era trecerea de la operațiuni de luptă la instruire, consiliere și


asistență a forțelor de securitate naționale afgane. De asemenea, un rol foarte important i s-a
acordat asistenței consultative și asistenței pentru instituțiile de securitate afgane, în primul rând
la nivel ministerial în Ministerul Apărării, Ministerul de Interne și Direcția Națională a
Securității.

Capacitatea logistică de a sprijini acest tip de operațiune militară este fundamentală


pentru asigurarea succesului misiunii. Rolurile clare pentru toți participanții la lanțul de
aprovizionare au necesitat nu numai suportul internațional necesar, ci și conexiunea logistică
internă. Suportul logistic militar clasic a fost înlocuit cu unele modele, până in momentul
respectiv, mai puțin aplicate. În plus, planul a fost de a crește utilizarea acordurilor logistice
multinaționale, a grupului comun de suport logistic, a contractelor comerciale și a capacităților
de sprijin ale națiunii gazdă. Organizația logistică proiectată în acest fel reprezenta o provocare
majoră pentru implementarea sa în practică.

Conceptul logistic în misiunea RS reprezintă o combinație de soluții naționale, multinaționale și


contractuale, bazat pe rolul Framework Nation (FN), Grupul comun de suport logistic, celula de
operare de bază (BOC) și sprijinul prin capacitatea civilă sau sprijinul civil contractat.67

O națiune care își asumă responsabilitatea este numită națiunea cadru (Framework
Nation)68. În sensul RS, națiunea cadru își va asuma responsabilitatea generală pentru
coordonarea și punerea în aplicare a gamei convenite de sprijin logistic pentru toate sau o parte
din forțele multinaționale, inclusiv pentru comenzile din anumite regiuni din Afganistan.
’’Națiunea-cadru’’ are responsabilitatea pentru securitatea sprijinului din viața reală (RLS)
pentru contingenții naționali care operează in locațiile lor specifice. Ca o condiție prealabilă, este
necesar să se încheie acorduri bilaterale și să se rezolve diverse probleme precum activități
legate de finanțe, contracte, proprietate și securitate juridică. Aceste acorduri tehnice vor
67
https://securityanddefence.pl/LOGISTICS-SUPPORT-OF-RESOLUTE-SUPPORT-MISSION,103312,0,2.html
68
https://www.swp-berlin.org/en/publication/the-framework-nations-concept/
33
reglementa cu exactitate punerea în aplicare a asistenței de viață reală, a serviciilor și a
achizițiilor de bunuri în costurile de operare și finanțare. În general, nivelul serviciilor prestate
nu trebuie să fie mai mic decât cel oferit de națiunea-cadru pentru propriile forțe. Mai mult,
acesta trebuie să fie în conformitate cu acordurile standardizate existente. Astfel, se anticipează
că standardele de calitate încă îndeplinite ar trebui să se bazeze pe acorduri standardizate
existente, cum ar fi STANAG 2034 - proceduri standard NATO pentru sprijin logistic reciproc.

Celula de operare de bază (BOC) este un element de coordonare care conectează fiecare
locație cu Grupul de suport logistic comun (JLSG). În mod ideal, BOC va gestiona furnizarea de
suport logistic prin activele elementelor naționale de sprijin (NSE), care vor contribui la
reducerea personalului din domeniu.

Dezvoltarea operațiunilor operaționale NATO și necesitatea utilizării cât mai bine a


resurselor logistice limitate, împreună cu participarea sporită a țărilor partenere la operațiunile
NATO au dus la dezvoltarea diferitelor concepte de sprijin. Aici, se pune accentul substanțial pe
o abordare multinațională a organizării și implementării logisticii. Conceptul NATO de
implementare a operațiunii a indicat în mod clar rolul noilor elemente ale sprijinului logistic.
Accentul este pe planificarea, coordonarea și executarea suportului logistic al națiunilor care
participă la operațiune. Astfel, Forța de Răspuns NATO (NRF), pe lângă unitățile organice
logistice, are de asemenea planificat și structurat un JLSG pentru a coordona elementele
logistice multinaționale. NATO KFOR (Forțele Kosovo) a instituit comanda JLSG care, pe
lângă organizarea personalului, are elemente de unități multinaționale.69

Noul concept JLSG al NATO a fost testat în aprilie 2012 în timpul pregătirii Corpului
comun german-olandez. S-a acordat atenție în special capacității de îmbinare a soldaților,
echipamentelor și continuării mișcării. În loc să formeze unități după sosirea lor în baze
internaționale individuale, a fost discutată opțiunea de a îmbina soldații și echipamentele lor în
forțele desfășurate imediat după sosirea lor în aeroporturi și porturi, urmată de deplasarea lor
către bazele de operare. Ideea principală a exercițiului logistic multinațional „Logistician
capabil” desfășurat în 2013 în Republica Slovacă a fost planificarea sprijinului logistic și a
instruirii interoperabilității prin mai multe funcții logistice.

Funcția JLSG este stabilită și testată în condiții de teren. În conformitate cu doctrina


NATO, JLSG HQ va fi dislocat în zona de operare comună pentru a planifica, coordona și
facilita executarea suportului logistic multinațional în coordonare cu elementele naționale de

69
https://securityanddefence.pl/LOGISTICS-SUPPORT-OF-RESOLUTE-SUPPORT-MISSION,103312,0,2.html
34
sprijin. JLSG HQ va folosi o combinație de capacități naționale, civile și națiuni gazdă atribuite
pentru a oferi nivelul necesar de sprijin multinațional în zona de operare comună.

Rolul fundamental al JLSG implică coordonarea și executarea sprijinului logistic


multinațional în conformitate cu planurile și liniile directoare ale Comandamentului Forțelor
comune, folosind resursele alocate.

Sarcinile JLSG includ următoarele:

- Oferă asistență și consiliere personalului Comitetului comun al forțelor de lucru (JTF


HQ) în timpul procesului de planificare operațională, inclusiv dezvoltarea conceptului de
operare logistică

- Asigură personalul care completează echipa de legătură și recunoaștere în operațiuni

- În cooperare cu personalul din elementul de asistență al personalului (DCOS SPT),


identifică opțiunile pentru suportul logistic multinațional

- Coordonează și execută sprijinul logistic al zonei operaționale comune, în conformitate


cu planul logistic JTF HQ și în cooperare cu națiunile (primirea, îmbinarea soldaților și
echipamente, continuarea mișcării, aprovizionarea cu combustibil, stocul și serviciile comune
etc.)

- Comandă și coordonează resursele naționale, comerciale și naționale gazdă alocate -


antrenează și integrează personalul planificat să completeze sediul JLSG pentru operațiuni și
exerciții

- Stabilește sprijinul și facilitățile necesare pentru a asigura primirea eficientă și,


îmbinarea soldaților și echipamentelor și continuarea mișcării

- Coordonează sprijinul logistic în strânsă cooperare cu națiunile

- Coordonează sprijinul logistic al națiunii gazdă

- Gestionează operațiunile de transport în operațiunea comună zona

- Coordonează și execută contracte finanțate de NATO

- Coordonează procesul de contractare cu Agenția de Sprijin NATO (NSPA), țara gazdă


și națiuni

- Planifică, pregătește și organizează mărirea sediului JLSG

- Asigură ofițerii de legătură pentru comanda corespunzătoare


35
- Primește și susține ofițeri de legătură din sediile respective și elemente de asistență
naționale

- Ajută în ceea ce privește instruirea și îndrumarea părții asociate a JLSG HQ

- Ajută la certificarea părții asociate a sediului JLSG

- Oferă consultanță personalului din comanda superioară a JLSG capabilități și


operațiuni, dacă sunt solicitate

- Menține informații despre logistica NATO atribuite sisteme de ormație și date logistice
conexe

- Contribuie la dezvoltarea doctrinei și conceptelor logistice NATO

- Contribuie la dezvoltarea sistemului informatic și a software-ului logistic NATO

- Contribuie la modificările procedurii standard de operare (POS) pentru JQ JG

- Contribuie la crearea , dezvoltarea și punerea în aplicare a noilor capacități logistice


NATO

- Oferă personalului pentru a sprijini instruirea și exercițiile în Centrul comun de război


(JWC), dacă este solicitat

- Oferă personal pentru sprijinirea cursurilor logistice la Școala NATO din


Oberammergau70

- Contribuie la sarcinile de cooperare și sprijin militar a programelor NATO pentru


evaluare

- Contribuie la antrenamentele și exercițiile cu partenerii, dacă este nevoie de comandă


la nivel superior.71

Structura JLSG este îndreptată spre misiunea și implementarea operațiunilor comune


mici sau majore (SJO
 Operațiuni comune mici; MJO - Operațiuni comune .( Câteva orientări de bază
pot fi menționate aici (AJP-4.6 (B), Doctrină comună aliată pentru Grupul de
suport logistic comun, proiectul de studiu, 2011)

70
https://en.wikipedia.org/wiki/NATO_School
71
https://securityanddefence.pl/LOGISTICS-SUPPORT-OF-RESOLUTE-SUPPORT-MISSION,103312,0,2.html
36
 JLSG este pregătit să îndeplinească o sarcină pe care părțile componente o
confirmă și ele, de ex. Recepție, deplasare în avans (RSOM), mișcare și
transport, cursuri de materiale și altele.
 Flexibilitate în ceea ce privește planificarea, coordonarea, comanda și execuția
 Implementarea în zona de operații
 Structura convenită cu națiunile în timpul procesului de planificare operațională
 Dimensiunile multinaționale și comerciale JLSG poate fi stabilit ca element
organizatoric al sistemului C2.
La Summit-ul de la Bruxelles din iulie 2018, Aliații s-au angajat să susțină misiunea
până când condițiile indică o schimbare adecvată relaxarii situatiei din zona. NATO salută
anunțul, la 29 februarie 2020, despre primii pași importanți în realizarea unei soluționări
pașnice, deschizând calea pentru negocierile intra-afgane între o echipă națională afgană
complet incluzivă și talibanii pentru a ajunge la un acord de pace global. În acest context, se vor
face ajustări bazate pe condiții pentru misiunea de sprijinire a rezolvării, inclusiv o prezență
militară redusă.

Generalul de brigadă Dorin Toma fost, timp de un an (2019-2020), locțiitor al


adjunctului pentru operații al șefului de stat major al Misiunii NATO Resolute Support din
Afganistan mențíona într-un interviu că după cinci ani de misiune, “este greu de tras o concluzie.
Sunt zone unde s-au obținut succese și sunt realizări vizibile în zona forțelor pentru operații
speciale, forțelor aeriene afgane; iar în alte zone, în ceea ce privește armata națională afgană sau
poliția națională, progresele poate nu sunt la fel de vizibile sau de mari, dar trendul este pozitiv.
Atunci când vorbim de leadership, de nivelul de instruire, de capacitatea de sprijin logistic sau
de a planifica și conduce operații sunt aspecte pozitive. Poate nu întotdeauna la nivelul
așteptărilor noastre, dar tendința este pozitivă și în unele zone progresele sunt mai evidente decât
în altele.”72

“De asemenea, explică ce înseamnă pentru contingentul românesc prezența într-o astfel
de misiune: Activitatea contingentului românesc este foarte complexă, pentru că, pe de o parte,
militarii români își desfășoară activitatea pe tot teritoriul Afganistanului, iar pe de altă parte,
misiunile pe care le desfășoară, responsabilitățile acestora sunt foarte diverse. Avem echipe de
consilieri care execută activitatea de instruire și asistență, esența misiunii, pentru militarii afgani
din forțele terestre, forțele aeriene, forțele speciale afgane sau poliția afgană, alături de militari
americani, italieni, germani, britanici etc. Apoi avem personal de stat major care își desfășoară
activitatea în diverse comandamente ale Coaliției, dar avem și militari care asigură securitatea

72
http://presamil.ro/contributia-majora-armatei-romaniei-la-efortul-misiunii-resolute-support-este-apreciata/
37
bazelor unde își desfășoară activitatea militarii Coaliției sau militari care asigură protecția forței
pentru consilierii NATO care acționează în afara bazelor. Imaginea asupra modului cum își
îndeplinesc militarii români misiunea este pozitivă, iar contribuția majoră a Armatei României la
efortul misiunii Resolute Support este apreciată. Suntem un partener de încredere pentru toți cei
alături de care lucrăm și angajamentul de a continua misiunea este ferm, atât cât va fi nevoie
pentru ca obiectivele stabilite la nivelul NATO să poată fi îndeplinite.”73

În concluzie, pe termen mediu, un număr mai redus al militarilor implicați în procesul de


consiliere și instruire a militarilor afgani se va suplini printr-o mai mare mobilitate, un caracter
expediționar ridicat, astfel încât să se intervină acolo unde este nevoie atunci când este nevoie.
În urma evaluărilor periodice privind stadiul îndeplinirii obiectivelor, flexibilitatea și
adaptabilitatea de la nivelul Coaliției, permite găsirea soluțiilor optime de îndeplinire a misiunii
în cele mai bune condiții. Se produc modificări, ajustări, adaptări în ceea ce privește structura de
forțe, modalitatea practică de executare a sarcinilor esențiale, cel puțin o data pe an. Se învață
permanent, iar lecțiile identificate sunt aplicate astfel încât eficiența să fie cât mai mare în
îndeplinirea obiectivelor.

BIBLIOGRAFIE

1. Paul Dănuţ Duţă, op.cit., p. 25.

73
http://presamil.ro/contributia-majora-armatei-romaniei-la-efortul-misiunii-resolute-support-este-apreciata/
38
2. Paul Dănuţ Duţă ș.a. (eds.), NATO la 60 de ani de la înfiinţare. Perspective româneşti,
Editura Tehnomedia, Colecţia Politică şi apărare naţională nr. 35, Sibiu, 2009, pp. 5-12.

3. Paul Dănuţ Duţă ș.a. (eds.), Partnership for Security…, NATO strategic Concept, Editura
Tehnomedia, Colecţia Studii europene nr. 4, Sibiu, 2009, pp. 3-13.
4. Emil Ion, Asigurarea securității europene prin intermediul organizațiilor internaționale,
București, Editura Universității Naționale de Apărare “Carol I”, 2007, p. 94.

5. Teodor Frunzeti, Organizațiile internaționale în era globalizării, Sibiu, Editura


Academiei Forțelor Terestre, 2000, p. 66. 2 Teodor Frunzeti, Organizațiile internaționale
în era globalizării, Sibiu, Editura Academiei Forțelor Terestre, 2000, p. 67N.AT.O.
Handbook, N.AT.O. Office of Informational Press, Bruxelles, 2013, pp. 24-27
6. N.AT.O. Handbook, N.AT.O. Office of Informational Press, Bruxelles, 2013, pp. 24-27
7. https://www.nato.int/nato_static/assets/pdf/pdf_publications/20120911_nato-military-
committee2011_ro.pdf
8. https://www.mae.ro/node/5337
9.  https://www.nato.int/cps/en/natohq/topics_78170.htm.
10. https://www.nato.int/cps/en/natolive/topics_49208.htm
11. https://www.nato.int/cps/en/natohq/topics_156338.htm?selectedLocale=en

39