RECUPERAREA DUPĂ

TRATAMENTUL CHIRURGICAL AL
FRACTURII DE COL FEMURAL

2021
 CUPRINS

INTRODUCERE........................................................................................................................................3
CAPITOLUL I– FUNDAMENTARE TEORETICĂ...........................................................................................4
CAPITOLUL II- PRINCIPIILE ȘI OBIECTIVELE TRATAMENTULUI BALNEO-FIZIOKINETOTERAPEUTIC.......11
1. Hidroterapia.............................................................................................................................11
2. Termoterapia............................................................................................................................12
3. Electroterapia...........................................................................................................................12
4. Masajul medical........................................................................................................................13
5. Kinetoterapia............................................................................................................................14
6. Cura balneo-climaterica............................................................................................................17
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................................19
 INTRODUCERE

Fractura șoldului este un termen vernacular folosit pentru o afecțiune în care există o
soluție de continuitate a osului în zona articulației șoldului. Această articulație este de o
importanță incontestabilă, deoarece funcționează ca una dintre structurile portante. Ruptura
osului este denumită fractură. Oricine ar putea suferi această afecțiune, dar mai ales pacienții
de vârstă înaintată.

Articulația șoldului este o articulație care implică două părți osoase: femurul și
pelvisul. Pentru a forma articulația, există o legătură între capul femurului, care cuprinde
forma unei bile, cu acetabulul, care este partea pelvisului implicată.

Fractura de șold este clasificată în două părți: intracapsulară și extracapsulară.

Fracturile de șold intracapsulare sunt fracturi care apar la nivelul capului femurului și gâtul
femurului. Fractura capului femural este de obicei rezultatul traumei cu energie ridicată și
luxația articulației șoldului. Pe de altă parte, fractura colului femural descrie o afecțiune în
care fractura este adiacentă capului femural, la nivelul porțiunii dintre cap și trohanterul mare.

În timpul cercetării, s-a constatat că există atât de multe simptome ale fracturii de șold,
încât unii dintre noi o pot considera superficială și o vor trata fără a aplica modul și tehnica
corectă. S-ar putea să-și dea seama de problemă numai după ce starea acestora devine severă
și iremediabilă.Pe lângă simptome, oamenii ar trebui, de asemenea, să fie conștienți de factorii
de risc care pot contribui la această problemă de sănătate, deoarece impactul asupra vieții
cotidiene va fi imprevizibil. Dacă au informațiile corecte și adecvate despre această problemă
de sănătate, atunci ar trebui să ia măsurile de precauție pentru a nu deveni mai grave.

Pe de altă parte, tratamentul acestei probleme diferă în funcție de ce tip și în ce parte

are loc fractura. Există multe tratamente care pot fi aplicate pacienților care au suferit boala
prin diferite aspecte, indiferent dacă a fost un tratament fizic, cum ar fi kinetoterapie,
tratament psihologic și, de asemenea, prin intervenție chirurgicală.

3
 Deși există multe tratamente care pot fi aplicate pacienților, procesul de recuperare va
dura mult timp pentru ca pacienții să fie pe deplin recuperați și apoi să înceapă să ducă o viață
normală din nou. Prin urmare, cel mai bun mod de a preveni acest lucru este printr-un mod
adecvat, sugerat de profesioniștii din echipa medicală.

CAPITOLUL I– FUNDAMENTARE TEORETICĂ

Fracturile sunt leziuni osoase traumatice caracterizate prin întreruperea

continuităţii ţesutului osos, sub acţiunea directă sau la distanţă a unui agent vulnerant.
Fractura osului împreună cu leziunile ţesuturilor învecinate realizează „focarul de fractură".

Cauza fracturilor o reprezintă forţa traumatică care depăşeşte rezistenţa ţesutului osos
şi care se exercită direct asupra osului sau la distanţă asupra scheletului.
Diagnosticul se pune pe baza datelor de anamneză (care indică modul de producere, agentul
traumatizant, poziţia în care a fost găsit subiectul, semnele subiective), examenul clinic local
si examenul radiologic (care evidenţiază discontinuitatea ţesutului osos).

Atunci cand ne gandim la o fractura, exista doi factori ce trebuie luati in considerare:
energia evenimentului ce a dus la producerea ei si rezistenta osului respectiv. Astfel, energia
poate fi de forma acuta/violenta, cum sunt, de exemplu, accidentele de masina sau cazaturile
sau cronica/pasiva, facand referire la fracturile “de stres”: stam incordati, ca sa nu cadem si
tocmai din aceasta cauza exista posibilitatea sa facem miscari gresite, care duc la o fractura.
Rezistenta osului poate sa fie normala (os sanatos, care nu a mai avut fara traumatisme) sau
scazuta (de exemplu: osteoporoza sau maladia Paget).

CLASIFICAREA FRACTURILOR:

Există variate modalitați de clasificare a fracturilor:

- prin mecanismul de producere a fracturii:

4
a) fracturi directe – se produc la locul unde a acționat agentul traumatic;

b) fracturi indirecte – se produc la distanța de locul de acțiune a forței traumatice;

- după aspectul anatomo – patologic al fracturii:

a) fracturi închise – când nu exista soluție de continuitate la nivel de tegument și osul nu

lezează mușchi, nervi, vase, iar segmentele osoase sunt acoperite cel puțin de piele;

b) fracturi deschise – osul ajunge în contact cu exteriorul, poate să apară un proces septic care
întârzie vindecarea sau poate da nastere și altor complicații; sunt interesați mușchi, vase,
tegumente;

- după sediul fracturii:

a) epifizare;

b) diafizare;

c) diafizo – epifizare (intermediare);

- dupa tipul fracturii:

a) fracturi incomplete – fisură, fractura în lemn verde, înfundarea (oasele craniului);

b) fracturi complete – sunt foarte grave:

c) fracturi transversale;

d) fracturi oblice;

5
e) fracturi în vârf de clarinet;

f) fracturi longitudinale; fracturi spiroide;

g) fracturi în forma de fluture, etc.

h) fracturi cu și fără deplasare;

Fracturile de col femural sunt des întalnite la bătrâni, la care există un proces de
rarefiere (distrugere) a structurii osoase – osteoporoza – rezistența osului scade foarte mult,
astfel încât fractura se poate produce și dupa traumatisme mai mici. Sunt caracterizate atât
prin frecvența lor, cât și prin gravitate. Pot da o mortalitate ridicata la vârstnici deoarece, din
punct de vedere funcțional, se consolidează vicios și se complică deseori cu necroza
ischemică a capului femural.

Traiectul fracturii se clasifică în:

- fracturi cervicale subcapitale, în care linia de fractură trece prin joncțiunea cartilajului
articular cu colul;

- fracturi trnscervicale în plin col femural, cu traiect oblic sau vertical;

- fracturi bazicervicale, când linia de fractură este situată la joncțiunea colului cu masivul
trohanterian.

Foarte frecvent, fracturile de col sunt cu deplasare, datorită de obicei faptului ca după
fracturare pacientul se sprijină pe picior sau datorită tracțiunilor exercitate de masele
musculare puternice. Există două deplasări principale:

- deplasarea care realizează o coxa vara

6
 - deplasarea în coxa valga.

Evoluția spontană a fracturilor de col este, în general, nefavorabilă. Doar în cazul unei
fracturi simple, fără deplasare, care nu a influențat vascularizația, ne putem aștepta la o
evoluție favorabilă cu consolidare (prin imobilizarea) bună, refacere de traverse osoase
normale. În această zonă, calusul nu este niciodată hipertrofic, ca în alte parți.

Această eventualitate evolutivă este însă rară, căci mai frecvent fractura este cu deplasare,
iar vascularizația capului femural este compromisă prin interesarea concomitentă a vaselor
capsulare. De aceea, pseudartroza și necroza ischemica a capului femural sunt cele doua mari
pericole pentru acest tip de fractură.

CLASIFICAREA FRACTURILOR DE COL FEMURAL

Traiectul fracturii le clasifică în:

- fracturi cervicale subcapitale, în care linia de fractură trece prin joncțiunea cartilajului
articular cu colul;

- fracturi trnscervicale în plin col femural, cu traiect oblic sau vertical;

- fracturi bazicervicale, când linia de fractură este situată la joncțiunea colului cu masivul
trohanterian.

Dupa mecanismul de producere al fracturii - Böhler individualizează fracturile:

- prin abducție;

- prin adducție.

7
 Din punct de vedere mecanic – Pauwels le-a împarțit în:

 tipul I traiectul de fractură face cu orizontala un unghi mai mic de 30°;

 tipul II – unghiul este de 30°- 50°;
 tipul III – unghiul este mai mare de 70°.

Dupa gradul de deplasare a fragmentelor – Garden le clasifică astfel:

 gradul I – fractura incompletă;

 gradul II – fractura completă fără deplasare;
 gradul III – fractura completă cu deplasare parțială;
 gradul IV – fractura completă cu deplasare totală.

ETIOPATOGENIE ȘI MECANISME DE PRODUCERE

Factorii etiologici depind de:

1. calitatea osului.

Fracturile de col femural sunt foarte frecvente, în special la batrâni (mai ales la femei),
75% din fracturi se produc dupa vârsta de 60 de ani.

2. mecanismul de producere.

Pentru întelegerea mecanismului de producere a fracturii de col femural trebuie să privim

structura extremității superioare a femurului. Aceasta extremitate, sub aspectul tensiunilor
care se exercită asupra ei, se aseamănă cu brațul unei macarale. La nivelul extremității
superioare femurale găsim substanța osoasă dispusă în doua sisteme trabeculare importante.
Un sistem trabecular se răsfiră ca un evantai la nivelul colului. Pornește de la fața superioară a

8
acestuia, îndreptându-se în jos si extern către corticala inferioară a colului femural,
constituind evantaiul de sustinere Dellet.

Acest evantai, la partea sa inferioară, se condensează într-o zona densă, constituind

pintenul Adams, iar partea inferioară este constituită din lamele dure și compacte care
formează pintenul Merkel.

Un al doilea sistem trabecular dezvoltat pe direcția forțelor de tensiune care tind să

flecteze colul femural, pornește din partea inferioară a colului femural și se îndreaptă în sus și
extern către corticala superioară a colului femural.

Acest sistem trabecular se intersectează cu traveele sistemului de susținere, încât

conferă capului femural o rezistență deosebită, capul fiind de fapt partea cea mai rezistentă a
extremității superioare a femurului.

Rezistența sa cea mai mare este în centru, unde se încrucișează cele două sisteme
trabeculare osoase, materialul de sinteză va gasi la acest nivel un punct solid de sprijin.

În regiunea trohanteriană, două fascicule trabeculare, pornind de la corticala diafizară

interna și externă, se încrucisează, formând o ogivă.

Între sistemul trabecular de susținere de la nivelul capului femural și cel ogival de la

nivelul masivului trohanterian, în porțiunea mijlocie a colului femural, există o zona – zona
Ward în care densitatea țesutului osos este mai mică.

Rezistența diminuată a colului femural în această zonă face ca pâna la vârsta de 45 de

ani frecvența fracturilor mediocervicale să fie mai rare decât a celor pretrohanteriene. Această
structură trabeculară densă și întretaiată se modifică cu vârsta.

Dupa 60 de ani asistăm la o resorbție a traveelor osoase, încât la batrâni apare o zonă
de rezistență mecanică scăzută , în special la nivelul stâlpului extern al sistemului ogival, ceea

9
ce face ca fracturile bazicervicale și cele pertrohanteriene să fie mai frecvente după această
vârsta.

Backman, arată că fractura colului femural nu poate să aiba loc decât dacă, în cadere,
se produce un valgus combinat cu o mișcare de răsucire a colului femural față de capul blocat
în cotil, prin compresiunea traumatismului și contractura musculară.

În orice fractură a colului femural există un mecanism inițial de valgus (rezultat al

rotației externe asociată – torsiunea) care duce la fractura în coxa vara, cu impactarea
posterosuperioară a fragmentelor (fractura prin abducție angrenată). Când fractura se
dezangrenează pentru a realiza fractura în coxa vara (adducție), aceasta nu se poate continua,
exagerând unul din cele două componente ale sale, în funcție de rezistența întâlnită la nivelul
peretelui posterior al colului. Dacă rotația externă predomină și colul cedează la partea
superioară, se produce fractura în coxa vara (adductțe) cu tasare sau cominuție posterioară.

Dacă tensiunea predomină și peretele posterior al colului femural rezistă, se produce

fractura spiroida cu cioc proximal.

ANATOMIA PATOLOGICĂ

Traiectul de fractură, în porțiunea superioară este situat juxtacefalic. El poate sa

înceapă exact la periferia cartilajului articular și în această situație are toate condițiile să
lezeze pediculul vascular.

De la acest nivel, traiectul de fractură se îndreaptă spre marginea inferioară a colului,

ramânând strict sub capul femural (fractura mediocervicală). Acest traiect de fractura nu este
neted, ci prezintă numeroși dinți corticali, iar la partea posterioară este modificat prin tasare și
prin cominuția corticalei.

10
 O buna radiografie de profil a colului femural poate să evidențieze prezența unuia sau
a mai multor fragmente corticale înfundate la nivelul fracturii.

Prezența acestei cominuții posterioare la nivelul traiectului de fractură face ca, în

momentul reducerii fracturii, să apară un spațiu gol cervicocefalic posterior.

Existența acestui spațiu gol la partea posterioară a colului femural face ca osteosinteza,
atunci când întinderea acestui spațiu este mai mare de 1/3 din grosimea colului femural, să fie
instabilă și să ducă la replasarea fragmentelor.

Această noțiune capitală trebuie luată în considerare când se decide alegerea

montajului în timpul osteosintezei fracturii.

În a patra și a cincea zi de la fractură, țesutul pătrunde în hematomul ce înconjoară

focarul de fractură, resorbându-l și organizându-l.

Formarea de os nou începe pentru fragmentul distal în ziua a 9-a, iar pentru cel
proximal în ziua a 14-a. Unirea celor două fragmente are loc cel mai devreme în saptamâna a
6-a, dar de obicei în jurul saptamânii a 8-a.

O particularitate a modificării fracturilor la acest nivel este lipsa stratului canbium în

portiunea intracapsulară a colului, fiind necesară o reducere anatomică și anularea oricarei
mișcari în focar printr-o osteosinteză solidă.

11
CRITERII DE SUSȚINERE A DIAGNOSTICULUI

a) EXAMEN CLINIC

Tabloul clinic este format din semne generale și locale.

- semne generale – stare generală alterată, frisoane și temperatură (poate ajunge la

39°C)

Aceste semne dispar după imobilizare la scurt timp.

- semne locale – durerea puternică, echimoză, hematom, deformarea regiunii, întreruperea

continuitații osului, scurtarea regiunii, impotența funcțională, crepitații osoase, mobilitatea
anormala, flichtene, temperatura locala ridicată și edem local.

b) EXAMENUL RADIOLOGIC

În orice suspiciune de fractură este obligatoriu să se execute un examen radiologic.

Aceasta precizează diagnosticul, arată cu exactitate sediul și aspectul fracturii, dacă există sau
nu deplasare a fragmentelor osoase, dacă fractura este cominutivă, daca există scurtare osoasa,
etc.

12
 Pe baza radiografiei se poate face și prognosticul fracturii și mai ales se poate stabili
atitudinea terapeutica.

Examenul de laborator este necesar în cazurile de fracturi multiple, plurifragmentare

(când este necesară intervenţia chirurgicală) sau când intervin complicaţii (infecţii).

EVOLUȚIE

Fracturile de col femural au o evoluție inegală și creează multe decepții chiar dacă
sunt corect tratate.

Caracteristicile vascularizației colului și cele ale capului femural și raportul acesteia cu

traiectul de fractură, condiționează în măsura covârșitoare evoluția focarului de fractură și
vitalitatea capului femural.

Vascularizarea este asigurată prin artera ligamentului rotund și prin pedunculii care
nasc din arterele capsulare. Evoluția fracturilor de col femural este în funcție și de tipul de
fractura.

PROGNOSTICUL FRACTURILOR

13
 Au prognostic diferit și creeaza multe decepții, chiar dacă sunt corect tratate.
Caracteristicile vascularizației gâtului și capului femural și raportul acesteia cu traiectul de
fractură condiționează în mare măsură vindecarea focarului de fractură și vitalitatea capului
femural. În traumatismele închise prognosticul este favorabil, iar în cele deschise este mai
grav dar datorită mijloacelor de chirurgie traumatismele complicate au pierdut mult din
gravitatea lor. Multe cazuri de fractură de col femural duc la coxartroză.

14
 CAPITOLUL II- PRINCIPIILE ȘI OBIECTIVELE TRATAMENTULUI
BALNEO-FIZIOKINETOTERAPEUTIC

Balneofizioterapia este o ramură a medicinii generale care foloseşte în scop terapeutic

agenţi fizici naturali sau artificiali.

Mijloacele fizicale cele mai folosite sunt din domeniul electroterapiei, termoterapiei şi
balneoterapiei.

În fractura de col femural această ramură medicală grăbește fenomenul de vindecare și

înlatură mai repede impotența funcțională.

15
 1. Hidroterapia

Se întelege prin hidroterapie aplicarea în scop profilactic și curativ a unui număr variat
de proceduri, care au la bază apă la diferite temperaturi și sub diferite stări de agregație, ca și
unele tehnici strâns legate de aceasta.

- Dușul cu aburi : constă în proiectarea vaporilor supraîncalziți asupra regiunii

limitate. Durata dușului cu aburi este de 3-6 minute se poate să fie dat ca procedură de sine
stătătoare, poate să preceadă o baie generală sau se poate asocia cu masaj. Modul de acțiune:
dușul cu aburi are o acțiune puternică asupra circulației, provocând hiperemie și resorbție
locală.

- Dușul-masaj: constă în aplicarea mai multor dușuri rozetă la temperatura de 38-40°C

,concomitent aplicându-se și masajul, conform tehnicii obișnuite. Pentru aplicarea lui există
instalații speciale cu 4-6 dușuri verticale, în rozetă, situate unul langa altul, care se pun
simultan sau separat în funcțiune. Durata masajului este de 8-15 minute.

Modul de acțiune: dușul-masaj provoacă o hiperemie importanță, mai ales în regiunea

tratată; are un important efect resorbant și tonifiant.

- Baia kinetoterapeutică: este baie caldă, la care se asociază mișcări în toate

articulațiile bolnavului. Se efectuează într-o cadă mai mare ca cele obișnuite, care se umple ¾
cu apa la temperatura de 36-37° C și mai rar 38 ° . Bolnavul este invitat să se urce în cadă și,
timp de 5 minute, este lăsat linistit. După aceasta, tehnicianul execută (sub apa) la toate
articulațiile, toate mișcarile posibile. Toate aceste mișcari se execută într-o perioadă de timp
de 5 minute. După aceea bolnavul stă în repaus, după care este invitat să repete singur
mișcările imprimate de tehnician. Durata băii este de 20-30 minute, după care bolnavul este
șters și lăsat să se odihnească.

2. Termoterapia

16
 - Compresele cu aburi : constau în aplicarea locală a unei textile uscate, peste care se
aşază o bucată de textilă înmuiată în apă fierbinte, la 60°-70°C, bine stoarsă, peste această
aplicându-se o a treia textilă, uscată. Durata procedurii este de 20-60 minute. Efectele acestei
proceduri sunt: resorbtiv, analgezic, antispastic.

- Impachetarea cu parafină

Se ia o cantitate potrivită (aproximativ 150-200 g) și se topeste într-un vas la

temperatura de 65-70°; în așa fel ca să mai ramană câteva bucăți netopite, în scopul evitării
supraîncalzirii. Cu ajutorul unei pensule late de 8cm. se pensulează regiunea. Grosimea
stratului este de 0,5-1cm. Peste stratul de parafină se aplică bucăți de vată sau material textil și
apoi se acoperă regiunea cu patură. Durata împachetarii este de 20-60 minute.

Modul de acțiune: are o acțiune locală și provoacă o încalzire profundă și uniformă a

țesuturilor. Suprafața pielii se încalzește până la 38-40°. La locul de aplicare se produce o
hiperemie puternică și transpirație abundentă.

- Ungerile cu nămol

Bolnavul complet dezbracat stă câteva minute la soare pâna i se încalzește pielea, apoi
se unge cu nămol proaspat complet sau parțial. Se expune din nou timp de 20-60 minute, până
când începe nămolul să se usuce. După aceasta o scurta baie în lac sau în mare, se va șterge,
se va îmbraca și se va odihni la umbra sau într-o cameră, aproximativ o ora.

Modul de acțiune: ungerile cu nămol își bazează acțiunea pe elementul termic alternant, rece
la început, apoi cald, datorită încalzirii nămolului la soare și din nou rece, datorită baii din lac
și reacției vasculare la aceasta; al doilea element este reprezentat de acțiunea specifică a
substanțelor resorbite în organism.

3. Electroterapia

17
 Electroterapia este acea parte a fizioterapiei, care studiază utilizarea acțiunii diverselor
forme ale energiei electrice asupra organismului, cu scop curativ sau profilactic.

În recuperarea fracturilor de col femural se recomandă:

1. Curentul galvanic: este un mijloc clasic şi fidel de sedare a durerilor nevralgice.

Electrodul pozitiv are o acţiune sedativă locală, ca şi curenţii descendenţi şi curenţi ascendenţi
aplicaţi contralateral duc la o creştere a pragului de sensibilitate. Galvanizarea poate să
utilizeze concomitent şi introducerea de ioni cu acţiune antalgică (ionoforeză transversală cu
novocaină, aconidină sau revulsiv cu histamină).

2. Curentul diadinamic: se prescrie în aplicaţii transversale sau longitudinale: o

perioadă lungă, de 4 minute (are efect sedativ), difazat fix 4 minute ambele, 1 dată pe zi. Se
recomandă 10---14 şedinţe.

Curentii Trabert: sunt curenți cu impulsuri de frecvența 140 Hz, impuls 2 ms, pauză
5 ms, la care tot catodul este electrodul activ antalgic. Durata tratamentului este de 15-20
minute, cu creștere treptată a intensității. Se repeta de 1-2 ori pe zi.

Atât curentul diadinamic, cât și curentul Trabert determină o puternică senzație, cu

aspect vibrator, o excitație a mecanoreceptorilor țesuturilor de sub electrozi. Efectele antalgice
se explică tocmai prin această senzație.

4. Masajul medical

Prin noțiunea de masaj se întelege o serie de manipulații manuale variate, aplicate la

suprafața organismului în scop terapeutic sau igienic.

Efectele fiziologice ale masajului:

1. Acţiune sedativă asupra:

18
- durerilor de tip nevralgic;

- durerilor musculare şi articulare.

Acţiunea sedativă se obţine prin manevre uşoare, lente care stimulează repetat
extraceptorii şi proprioceptorii existenți.

2. Acţiunea hiperemiantă locală

3. Îndepărtarea lichidelor de stază cu accelerarea proceselor de resorbţie în zona masată.

Tehnica masajului

a) Masajul regiunii fesiere

Masajul regiunii fesiere va consta în neteziri și presiuni efectuate cu pulpa degetelor

reunite, urmate de un masaj vibrator, insistent mai ales în plica fesieră, la nivelul marii
scobituri sciatice.

b) Masajul articulației coxofemurale

Este foarte dificil, datorită musculaturii masive care înconjoară articulația. Accesul la
capsula articulară este posibil numai prin două puncte:

- la nivelul inserției mușchiului croitor, pe partea lui internă, pe unde se pătrunde prin
apăsare și se execută mișcari vibratorii.

- între trohanter și tuberozitatea ischiatică, unde se pătrunde punând bolnavul să flecteze

genunchiul și să facă o ușoară abducție a coapsei. Aici se poate executa un masaj vibrator și
chiar baterea.

c) masajul coapsei

19
 Masajul coapsei începe cu netezirea cu presiune bimanuală, mai întâi pe față
anterioară și externă, bolnavul fiind în decubit dorsal, apoi pe fața posterioară și internă,
bolnavul fiind în decubit ventral. Se execută aceste neteziri cu policele pe fața anterioară și cu
celelalte patru degete pe fața posterioară a coapsei începând din dreptul genunchiului în sus
către baza coapsei. Urmează framântarea musculaturii coapsei, care se poate face cu energie,
sub toate formele, de la presiune cu o mâna sau cu ambele mâini în petrisaj, cu torsiune a
musculaturii. În regiunea laterală a coapsei, pe tensorul fasciei lata se face masajul cu dosul
falangelor, sub formă de pieptene, de jos în sus.
5. Kinetoterapia

Mobilizarea soldului trebuie începută imediat ce devine posibilă, deci chiar din
perioada de imobilizare la pat a pacientului.

Ca principiu universal valabil, rămane orientarea tipului și intensității kinetoterapiei

după regula „non” durerii.

A. Refacerea mobiliății și refacerea forței musculare

Se vor aborda în acest context doar aspectele legate de recuperarea amplitudinii

mișcărilor și recâștigarea forței musculare pentru mișcarile fiziologice.

Reeducarea flexiei se poate face prin:

1. Prin adoptarea anumitor posturi ;

Exercițiul 1- Corpul pe o planșeta înclinată: piciorul homolateral se sprijină pe un scăunel:

înalțimea scăunelului este în funcție de capacitatea de flexie a articulației coxofemurale,
înclinarea planșetei fiind un mijloc de gradare.

Exercitiul 2 – sprijin pe membrul inferior sănătos, cu piciorul homolateral ridicat pe un

scaun: înălțimea scaunului și aplecarea trunchiului în față măresc gradul de flexie a
articulației.

20
 3. Prin mobilizari pasive;

Exercitiul 1 – Pacientul în decubit dorsal, cu membrul inferior sănătos extins: asistentul

aplică priza pe treimea inferioară a coapsei, executând flexia articulației coxofemurale
(genunchiul este flectat).

Exercitiul 2 – Pacientul în șezând la marginea mesei: asistentul, cu corpul sau, fixează

coapsa suferindă printr-o presiune asupra genunchiului în axul coapsei; pacientul apleacă
trunchiul înainte; asistentul prinde cu ambele mâini regiunea lombară mărind bascularea
anterioară a bazinului.

4. Prin mobilizări autopasive;

Exercitiul 1 – Pacientul în decubit dorsal: iși prinde cu mâinile coapsa și se tracționează;

dacă unghiul de flexie e prea mic pentru a putea ajunge la coapsă, se poate tracționa prin
intermediul unei chingi trecute peste picior sau peste genunchiul flectat.

Exercitiul 2 – Din postura patrupedă se fortează flexia coxofemuralei prin greutatea

trunchiului; oblicitatea coapsei determină variațiile unghiului de flexie.

5. Prin mișăari active

Exercitiul 1 – Din ortostatism cu spatele la perete flectează coxofemurală cu genunchiul

flectat, tragând coapsa la piept; tot din ortostatism, va executa genuflexiuni, cu trunchiul ușor
aplecat înainte.

Exercitiul 2 – Din șezând pe podea, se flectează coapsa, aplecarea trunchiului spre coapsă
mărește amplitudinea flexiei coxofemufale.

Reeducarea extensiei

1. Prin adoptarea anumitor posturi;

21
 Exercitiul 1 – Pacientul în decubit dorsal cu o pernă sub fese; membrul inferior afectat întins,
cel contra lateral mult flectat.

2. Prin mobiliăari pasive;

Exercitiul 1 – Pacientul în decubit ventral: asistentul cu o mână, fixează pe masa bazinul, iar
cu antebrațul și mâna cealaltă, trecute pe sub gambă, genunchi și coapsă, realizează extensia.

Exercitiul 2 – Pacientul în decubit lateral, cu membrul inferior opus mult flectat și fixat de
către asistent cu o mână; cu axila aceluiași membru superior, asistentul fixează bazinul, iar cu
mâna opusă realizază extensia coapsei de deasupra.

3. Prin mișcari autopasive;

Exercitiul 1 – Pacientul se află în decubit dorsal menținand cu mâinile genunchiul

membrului opus la piept, membrul afectat întins pe un plan înclinat.

4. Prin mșsăari active;

Exercițiul 1 – Pacientul în decubit ventral, ci bazinul fixat: se execută extensii ale

coxofemuralei, cu și fără flectarea genunchiului.

Exercițiul 2 – Pacientul în decubit lateral (pe partea sănătoasă) se face extensia coapsei, în
timp ce asistentul împinge în fața bazinul.

Reeducarea abducției

1. Prin adoptarea anumitor posturi;

Exercițiul 1 – Pacientul în decubit dorsal cu un suport triunghiular între coapse sau cu o

perna între genunchi pentru abducția bilaterală.

22
 Exercițiul 2 – În poziția „șezând călare” pe o banchetă.

2. Prin mobilizări pasive;

Exercițiul 1 – Pacientul în decubit dorsal, utilizează membrul inferior sănătos ca stabilizator

acesta fiind în abducție, cu gamba „căzută” la marginea mesei.

Exercițiul 2 – Pacientul în ortostatism, cu picioarele îndepartate: asistentul, la spatele lui îi

prinde cu mâinile din lateral, bazinul împingându-l spre partea sănătoasă.

3. Prin mișcari autopasive;

Exercițiul 1- Pacientul în ortostatism, cu membrul inferior lezat întins și în ușoară abducție,

cu piciorul sprijinit pe un mic suport: execută o genuflexiune pe membrul inferior sănătos.

4. Prin mișcări active;

Exercițiul 1 – Pacientul în decubit lateral pe partea sănătoasa: se ridică (genunchiul extins)

membrul inferior lezat.

Exercițiul 2 – Din ortostatism se fac fandări laterale.

Reeducarea adducției

1. Prin adoptarea anumitor posturi;

Exercițiul 1 – Din decubit dorsal pacientul încrucișează membrele inferioare cu genunchii

întinși, membrul inferior lezat este dedesubt, și din poziția șezând se poate încrucișa coapsa
(poziția „picior peste picior”).

Exercițiul 2 – Pacientul în decubit homolateral, cu o pernă sub genunchi, membrul inferior

este flectat din coxofemurală și genunchi.

23
 2. Prin mobilizări pasive;

Exercițiul 1 – Pacientul în decubit dorsal: se flectează articulația coxofemurală și asistentul

execută tracțiunea de adducție, având grijă să fixeze bazinul.

Exercițiul 2 – Pacientul în decubit contralateral cu membrul inferior flectat din coxofemurală

și genunchi, degajând posibilitatea de adducție pentru membrul inferior de deasupra; dacă
bazinul este la marginea mesei, adducția poate fi mult amplificată.

3. Prin mișcări autopasive

Exercițiul 1- Pacientul în decubit homolateral cu membrul inferior lezat prins în chingi de un

scripete și tracționat în adducție cu mâna.

4. Prin mișcări active

Exercițiul 1 – În decubit dorsal: încrucișări ale membrelor inferioare (genunchiul întins).

Idem, cu membrele lipite: se fac miscări de lateralitate cu amândouă, concomitent.

Reeducarea rotației

1. Prin adoptarea anumitor posturi;

Exercițiul 1- Bolnavul șezand pe sol, cu genunchii flectați și picioarele în afara axului

coapsei (rotație internă) sau înauntrul axului (rotație externă).

2. Prin mișcări pasive;

Exercițiul 1 – Pacientul în decubit dorsal: asistentul prinde treimea inferioară a coapsei,

rulând-o înauntru sau înafara (genunchiul întins).

24
 Exercițiul 2 – Pacientul în șezând, cu genunchiul flectat: asistentul utilizează gamba ca pe un
levier: se face priza pe condilii femurali, iar cu antebrațul mobilizeaza gamba.

3. Prin mișcări autopasive

Se pot executa mai multe montaje cu ajutorul scripeților.

3. Prin mișcări active;

Exercițiul 1 – Pacientul în decubit ventral, cu genunchiul flectat: deplasarea gambei într-o

parte și în alta.

Exercițiul 2 – Pacientul stă pe un scaun cu coapsele, genunchii și gambele lipite unele de

altele: se fac deplasari ale gambelor spre stânga și spre dreapta.

B. Reluarea mersului

Exercițiile de reluare a mersului încep, desigur, cu perioada de adaptare la ortostatism

care în special la vârstnici capătă importanță deosebită.

În momentul în care stațiunea în picioare este posibilă fără tulburări de echilibru, se

începe mersul.
6. Cura balneo-climaterica

Întrucat sechelele posttraumatice ale soldului include de regulă deficite funcționale

determinate de leziuni produse la nivelul structurii osteoarticulare, periarticulare și musculare
cărora li se adaugă efectele negative de mobilizare în faza ortopedică, chirurgicală în
afecțiunile posttraumatice.

Obiectivele și conținutul curelor balneo-climaterice vor fi în totalitate de recuperare

imediată, ele având rolul de refacere a funcției diminuate din cauza traumatismelor.

25
 Sunt indicate urmatoarele stațiuni: Amara, Bazna, Eforie Nord, Mangalia și
Techirghiol.

26
27
 BIBLIOGRAFIE

1. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK537347/
2. https://centrokinetic.ro/servicii/recuperare-medicala/kinetoterapie/kinetoterapie-
fracturi/
3. https://centrokinetic.ro/fiziokinetoterapia-explicata/totul-despre-recuperare/fractura-
de-sold/

28
29