Sunteți pe pagina 1din 5

GRUPELE DE SÂNGE

CE ESTE SÂNGELE?
Sângele este o substanță lichidă de culoare roșie, compusă din plasmă și din
globule (albe și roșii), care circulă prin vene și artere, capilare asigurând nutriția și
oxigenarea organismului. Este alcătuit dintr-o parte lichidă, plasma sanguină, în care
plutesc o serie de celule specifice sângelui.

CE SUNT GRUPELE DE SÂNGE?


Grupa de sânge reprezintă o metodă de a clasifica sângele indivizilor în funcție
de prezența pe membrana eritrocitară a unor structuri glicoproteice sau lipoproteice, cu
caracter antigenic (aglutininogene) și a unor anticorpi ce reacționează cu acestea
(aglutinine). Exprimarea antigenelor pe suprafața eritrocitară este determinată genetic,
deci apartenența la un anumit grup sanguin are caracter ereditar
Prin combinarea celor 3 gene (A, B, O) pot rezulta 6 genotipuri (AA, BB, AO,
BO, AB, OO), dar numai 4 fenotipuri: A, B, AB, 0, reprezentând grupele sanguine. Acest
lucru se întâmplă pentru că indivizii cu genotipul AA și AO au același fenotip, având
grupa sanguină A. Același lucru este valabil și pentru indivizii cu genotip BB și BO,
ambele categorii având grupa B.

SISTEMUL ABO
Sistemul ABO este primul sistem de antigene de grup sanguin identificat, fiind şi
cel mai bine cunoscut. A fost descoperit în anul 1900 la Universitate din Viena de Karl
Landteiner. In cadrul sistemului ABO, exista patru grupe sangvine: O sau I, A (II),
B (III) si AB (IV). In Romania distributia grupelor sangvine este urmatoarea: 34%
grup O, 41% grup A, 19% grup B si 6% grup AB. Aceste grupe sunt determinate de
prezenta sau absenta pe suprafata hematiilor a unor molecule antigenice, denumite
aglutinogeni: A, B si H. Anticorpii corespunzatori acestor antigene se numesc
aglutinine si sunt denumiti anticorpi Anti-A(α) si anti-B(β). Aglutininele si
anticorpii corespunzatori (de exemplu A si anti-A) nu se gasesc in sangele aceleiasi
persoane
 La naștere, titrul anticorpilor este aproape nul, începând să crească între luna a2-a
și luna a8-a, ajunge la un maxim la vârsta de 8-10 ani, apoi scade lent, dar progresiv, pe
toată perioada vieții. De obicei, titrul anticorpilor α este mai mare decât titrul anticorpilor
β, iar titrul aglutininelor în general este mai mare la cei cu grupa 0 decât la cei cu grupa A
sau B.După prezența celor 4 substanțe(2 antigene și 2 anticorpi),persoanele formeaza
4grupe:

Grupele sanguine ce se întâlnesc mai des sunt A și 0, B și AB fiind mai


rare. Grupa sanguină a unui individ rămâne neschimbată pe parcursul vieții, cu
excepția cazurilor de transplant de măduvă sau prin adiția sau dispariția unor
antigene în infecții, boli maligne sau boli autoimune, ce pot implica schimbarea
grupei de sânge.
După cum se observă, la un individ nu se pot găsi antigenul și aglutinina
corespunzătoare. Serul fiecărui individ conține anticorpi împotriva antigenelor
care nu există pe eritrocitele sale. Dacă antigenul eritrocitar intră în contact cu
anticorpul specific, se produce aglutinarea (agregare) și liza hematiilor.
SISTEMUL RH
Un alt antigen prezent pe eritrocite este antigenul D, ce aparține sistemului Rh,
numit astfel deoarece a fost descoperit pentru prima dată în sângele unei
maimuțe, Macacus Rhesus. El face parte dintr-un grup de antigene ce alcătuiesc sistemul,
dar spre deosebire de celelalte elemente, are caracter antigenic foarte crescut. Cei care îl
posedă sunt Rh pozitivi, notați Rh+ (85% din indivizi), iar cei care nu îl au sunt Rh
negativi sau Rh- (15%).Sistemul Rh are 6 antigene, împărțite în 3 perechi: C-c, D-d, E-e.

DETERMINAREA GRUPEI SANGUINE


Determinarea grupelor de sânge se face prin aglutinare in vitro. Determinarea
aglutinogenelor se face prin amestec de hematii de la pacient cu seruri hemotest A, B, 0
(seruri ce conțin aglutinine α sau β). Testul se poate face pe o lamă de sticlă (metoda este
numită Beth-Vincent) sau în tuburi de sticlă (metoda Monly-Mosso).
Determinarea aglutininelor se face prin amestecul de hematii de grup cunoscut cu ser
de la pacient (metoda Simonim). Dacă există incompatibilitate se produce aglutinarea, cu
apariția de agregate eritrocitare mari, iar dacă nu, sângele rămâne fluid.
Metoda directă de determinare grupa sanguină – BETH VINCENT – consta în
amestecarea eritrocitelor primitorului (care au aglutinogene pe care nu le cunoaştem) cu
serurile test A,B, AB (care conţin aglutinine cunoscute).  Beth-Vincent identifică
aglutinogenele cunoscând aglutininele.
TEHNICĂ: – se verifica serurile standard (transparenta, culoare, termen de expirare);
– se pune pe o lamă de sticlă cu ajutorul fiecărei pipete diferite din flacon, de la stânga
la dreapta câte o picătură din serul test A, B și AB cu un diametru de 5-6 mm (ordine
obligatorie);
– se înţeapă pulpa degetului mijlociu şi să şterge prima picătură de sânge cu un tampon
uscat (alcoolul poate modifica rezultatul obţinut);
– cu câte un colţ al unei lame de sticlă şlefuite se ia pe rând câte o picătură de sânge
(picatura trebuie să fie de 10 ori mai mică decât cea de test) care se amesteca prin mişcări
circulare, cu fiecare picătură de ser-test, până la omogenizare;
– rezultatul cu privire la grupa sanguină se citeşte după 2-3 min timp în care s-a imprimat
lamei de sticlă mişcări de rotire şi balansare.
INTERPRETAREA REZULTATELOR:
Reacţia pozitivă de aglutinare poate avea un aspect de cărămidă pisată sau de
mici grăunţi de culoare roşiatică.

a) dacă aglutinarea nu s-a produs în nicio picătură de ser-test, sângele face parte


din grupa sanguină O;
b) dacă aglutinarea s-a produs în serurile grupelor AB şi A  (prima şi a treia picătură)
sângele face parte din grupa sanguină A;
c)dacă aglutinarea s-a produs în serurile grupelor AB şi B  (prima şi a doua picătură)
sângele face parte din grupa sanguină B;
d) dacă aglutinarea s-a produs în toate picăturile, sângele face parte
din grupa sanguină AB.
BIBLIOGRAFIE

1. ABO Grouping - Medscape, link: http://emedicine.medscape.com/article/1731198-


overview#
2. Rh Incompatibility - Medscape, link: http://emedicine.medscape.com/article/797150-
overview
3. Blood Groups and Red Cell Antigens - Bookshelf,
link: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK2261/
4. Blood typing – Pubmed, link: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmedhealth/PMH0003826/
5. Rh Incompatibility – Pubmed,
link: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmedhealth/PMH0003826/
6. ABO Glycosiltransferase; ABO – OMIM, link: http://omim.org/entry/110300#
7. Rhesus blood group, D Antigen; RHD – OMIM, link: http://omim.org/entry/111680
8. Blood group serology--the first four decades (1900--1939) – PMC,
link: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1082436/
9. Beyond immunohaematology: the role of the ABO blood group in human diseases –
PMC, link: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3827391/

S-ar putea să vă placă și